Cuvioasa Maria Egipteanca

LUNA APRILIE

Ziua întâia

Cuvioasa Maria Egipteanca; Cuv. Macarie Mărturisitorul, Eftimie şi Gherontie; Sf. Mc. Gherontie, Vasilid şi Avraam Bulgarul; Dreptul Ahaz; Sf. Ierarh Meliton de Sardes

Nu există păcate care să covârşească bunătatea lui Dumnezeu şi iubirea Lui de oameni. Oricâte rele va fi săvârşit un om, Preamilostivul îl iartă pe păcătos, dacă se pocăieşte. Nu numai că îl iartă, dar îl şi împodobeşte cu darurile Sale cele alese, precum tatăl a dat fiului risipitor haine, încălţări şi inel, junghiind viţelul cel îngrăşat.

În Egipt vieţuia o fată de numai doisprezece ani. La această vârstă şi-a părăsit familia şi s-a dus în Alexandria, unde s-a afundat în toată mocirla dezmăţului. Aşa a petrecut şaptesprezece ani. Într-o zi, a văzut mulţime mare urcându-se pe corabie şi a aflat că se duc la Ierusalim, pentru Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. S-a amestecat în mulţime, cu gândul că acolo vor fi destui cu care-şi va împlini poftele cele murdare. La Ierusalim a vrut să intre în biserică laolaltă cu cei mulţi. O putere nevăzută o împiedica, şi a încercat zadarnic în trei sau patru rânduri să pătrundă. Nu putea în nici un chip să treacă de prag. Deznădăjduită, şi-a îndreptat privirea către o icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a început să plângă şi să-şi cunoască toată grozăvia faptelor ei de până atunci. A făgăduit că va lepăda acele fapte urâte şi după ce va vedea Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, va părăsi lumea cu deşertăciunile ei. Un glas sfânt a călăuzit-o să treacă Iordanul şi să se afunde în pustie, unde a petrecut în lipsuri şi nevoinţe vreme de patruzeci şi şapte de ani.

Când stareţul Zosima a ajuns la locul spre care a fost îndemnat să se îndrepte, unde vieţuia Cuvioasa Maria Egipteanca, cea pomenită astăzi, a văzut o umbră ca de trup omenesc. După stăruinţă şi alergare, a ajuns să vorbească cu Cuvioasa, care i-a istorisit viaţa ei cu păcatele şi zbuciumul cel greu de scris. ,,Crede-mă, omule, că n-am văzut alt om, de când am trecut Iordanul, fără numai faţa ta astăzi, nici fiară, nici altă fiinţă n-am văzut. Iar carte niciodată n-am învăţat, nici pe altul citind sau cântând n-am auzit, dar cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi lucrător învaţă pe om cunoştinţa… Deci, acum te jur pe tine cu Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, să te rogi pentru mine desfrânata’’. Acestea le-a grăit către Zosima. A cerut de la Cuvios, care avea darul preoţiei, Sfintele şi Preacuratele Taine şi i-a poruncit să nu destăinuie nimic din câte a aflat, până la săvârşirea ei din viaţa aceasta.

După un an, Zosima a revenit în pustie şi a găsit-o pe Cuvioasa Maria Egipteanca adormită întru Domnul. Pentru rugăciunile sale sfinte, Doamne Iisuse Hristoase, milostiveşte-Te spre noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe aprilie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005. p.7-25).

 Preot Iovita Vasile

Reclame

Prigoana impotriva Bisericii lui Hristos

LUNA MARTIE

Ziua a 31-a

Sfinţi Mucenici Ipatie, Avdas, Veniamin, Menandru; 38 Sfinţi Mucenici ucişi cu sabia; Sf. Ierarhi Acachie Mărturisitorul, Iona al Kievului, Inochentie al Moscovei; Cuvioşii Vlasie, Ştefan, Ipatie 

        ,,Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri’’ (Matei 5, 11-12). De când Fiul lui Dumnezeu a binevoit a Se întrupa şi a Se naşte pentru mântuirea lumii, vrăjmaşul cel mare al oamenilor, diavolul, nu încetează a-şi îndrepta răutatea prin slugile sale împotriva Mântuitorului şi a celor care-L urmează cu Credinţă. Cel dintâi slujitor al satanei care a voit să-L ucidă pe Pruncul născut în Betleem a fost Irod, ucigaşul celor patrusprezece mii de prunci nevinovaţi.

Ştiind cu câtă vrăjmăşie vor fi primiţi slujitorii Săi, Domnul Iisus a spus Apostolilor: ,,Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni’’ (Ioan 15, 18-20).

Dintru început, Biserica lui Hristos, adică mulţimea credincioşilor, a fost pusă sub ameninţarea puternicilor zilei. Închisoarea, cu toate asprimile şi umilinţele sale, a constituit încercarea de a reduce la tăcere pe cei care-L mărturiseau pe Hristos Domnul. Astfel, în adresarea către Episcopul Bisericii din Smirna, Mântuitorul îi spune: ,,Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (tu însă eşti bogat!) şi hula din partea celor ce se zic pe sine iudei şi nu sunt, ci sinagogă a satanei. Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti. Că, iată, diavolul va să arunce dintre voi în temniţă, ca să fiţi ispitiţi, şi veţi avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii’’ (Apocalipsa 2, 9-10).

După 1989, aşteptările românilor au fost mari. A urmat o perioadă scurtă în care stăpânitorii vremelnici ai ţării s-au arătat oarecum favorbili Bisericii Ortodoxe Române. Marii noştri duhovnici puteau vorbi poporului dreptcredincios prin intermediul televiziunii şi Biserica era, se părea, privită cu simpatie şi îngăduinţă. A fost răgazul necesar celor fără Dumnezeu pentru a-şi consolida puterea. După câţiva ani, lucrurile s-au schimbat radical şi mai-marii vremii şi-au arătat adevărata faţă, căci s-au întors cu ură împotriva Bisericii, a celor care-L mărturisesc drept pe Hristos. Urmează vremuri încă şi mai cumplite, în care mulţi se vor încununa ca Sfinţi Mucenici.

Preot Ioviţa Vasile

 

 

 

Nu judecati, ca sa nu fiti judecati

Ziua a 30-a

Sf. Cuvioşi Ioan Scărarul şi Ioan din Taurus; Sf. Ierarh Ioan al Ierusalimului şi Sofronie de Irkuţk; Sf. Mucenic Zaharia; Sf. Prooroc Ioad; Cuvioasa Euvula 

          ,,Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochii fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău, şi iată, bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tau şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău’’ (Matei 7, 1-5). Învăţătura aceasta Dumnezeiască este menită să ne ferească pe noi de o plăcere diabolică, aceea a judecăţii şi clevetirii. Căci dacă dăm curs îndemnului Mântuitorului şi rememorăm cu sinceritate viaţa noastră trecută, vom găsi destule temeiuri, destule bârne care ne arată că nu suntem îndreptăţiţi să ne pronunţăm cu invidie şi răutate asupra a ceea ce cunoaştem mai puţin, sau nu cunoaştem deloc. Judecăţile noastre sunt, de cele mai multe ori, pripite, nedrepte, aspre şi ele reflectă egoismul nostru. De multe ori ni se întâmplă să judecăm cu asprime pe aproapele, ca după o vreme să constatăm că acesta nu este vinovat.

Astăzi este pomenit între Sfinţi un monah, căruia nu i se dă numele, despre care se spune că n-a judecat pe nimeni. Altfel, viaţa lui avea destule scăderi, căci petrecea în lenevie şi nu se străduia prea mult spre împlinirea datoriilor călugăreşti. A venit vreme sfârşitului şi cei din jur l-au văzut zâmbind vesel şi mulţumit. Ştiindu-i viaţa, ceilalţi monahi stăteau în apropiere şi nu înţelegeau cum poate fi atât de senin în ceasul morţii. I-au spus: ,,Noi te-am văzut, frate, că în nebăgare de seamă ţi-ai petrecut viaţa şi nu ştim de unde îţi este în ceasul acesta înfricoşător această nemâhnire şi dulce zâmbire. Însă, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, întărindu-te, scoală-te de ne spune, ca toţi să preamărim pe Dumnezeu’’.

          Călugărul s-a ridicat şi le-a spus: ,,Cu adevărat, cinstiţi părinţi, în toată nebăgarea de seamă mi-am petrecut viaţa şi acum s-au adus înaintea mea scrise toate lucrurile mele cele rele. Şi s-au citit şi mi-au zis îngerii lui Dumnezeu; Le ştii pe acestea? Iar eu am răspuns: Adevărat, cu încredinţare le ştiu. Însă de când m-am lepădat de lume şi m-am călugărit, n-am osândit nici un om, nici răutate asupra cuiva n-am ţinut şi mă rog ca să se împlinească la mine cuvântul lui Hristos, Care a zis: Nu osândiţi, ca să nu fiţi osândiţi; iertaţi şi se va ierta vouă. Pe acestea dacă le-am grăit, îndată Sfinţii Îngeri au rupt zapisul păcatelor mele. Şi de aceea mă duc cu bucurie şi fără de mâhnire către Dumnezeu”.

          Au fost ultimele sale cuvinte, căci sufletul său s-a dus la Dumnezeu (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 423424).

          Este bine să facem distincţie intre ,,a judeca’’ şi a ,,constata’’ păcatul cuiva. Când aproapele savârşeşte păcate şi noi îl privim cu asprime şi chiar ne bucurăm de răul făptuit, înseamnă că îl judecăm. Dacă însă ne uităm la păcatul semenului, vorbim despre el întristare, dorim sincer să nu mai săvârşească păcate şi ne rugăm pentru îndreptarea lui, nu înseamnă că l-am judecat. Doar am constatat existenţa păcatului, faţă de care nu putem rămâne nepăsători.

 

Preot Ioviţa Vasile

Cum se stabileste data Sfintelor Pasti in Biserica lui Hristos

Iubite cititorule! Desigur că ai observat că data Sărbătorii Învierii Domnului nostru Iisus Hristos diferă de la an la an şi nu găseşti nicio explicaţie. Vei fi auzit pe unii spunând că ar fi bine ca toţi să sărbătorească Paştile la aceaşi dată, ceea ce ar fi de dorit, şi Sfânta Biserică Ortodoxă s-ar bucura de acest fapt. Desigur, nu prin compromisuri făcute celorlalţi, ci respectând cele statornicite de Biserică încă din secolul IV.

În anul 325 după Naşterea Mântuitorului, s-a întrunit la Niceea Sinodul I Ecumenic, sau ,,a toată lumea’’, cum mai este numit. Printre multele hotărâri luate de Sfinţii Părinţi prezenţi acolo, una s-a referit la data Sărbătoririi Învierii Domnului. Atunci s-au stabilitt următoarele:

– trebuie să aibă loc echinocţiul primăvară

– trebuie ca luna să ajungă în faza ei, numită ,,plină’’

– prima Dumninică ce urmează după aceste două evenimente astronomice este cea în care se sărbătoresc Sfintele Paşti

– dacă se întâmplă ca această Duminică să coincidă cu paştile evreilor, data Paştilor se amână cu o săptămână.

Pentru observarea acelor fenomene astronomice a fost însărcinată Patriarhia Alexandriei, deoarece în Egipt ştiinţa astronomică era cea mai avansată. Aceasta comunica din vreme data Sfintelor Paşti şi astfel Biserica sărbătorea pretutindeni Învierea Domnului la aceaşi dată. Până în ziua de astăzi Sfânta Biserică Ortodoxă respectă cele statornicite la Sinodul I Ecumenic, referitor la data Paştilor.

În 1582, papa Grigore al XIII-lea a introdus calendarul numit ,,gregorian’’ în locul celui ,,iulian’’. Potrivit acestui nou calendar, data Paştilor era calculată altfel, încât nu se mai puteau respecta hotărârile de la Niceea. În 1919 s-a introdus şi în România calendarul gregorian, dar numai în uzul civil, Biserica a mai rămas câţiva ani la calendarul iulian. Când o parte din Bisericile Ortodoxe au adoptat calendaru gregorian, celelate refuzându-l, în Ortodoxie s-au produs tulburări şi neînţelegeri, exact ceea ce urmăreau vrăjmaşii Bisericii. Fapt este că oricât s-au străduit aceşti vrăjmaşi să schimbe modalitatea de calculare a datei Paştilor, aşa cum fost stabilită în anul 325, n-au reuşit. Dar nici n-au renunţat. În tendinţa lor nebunească de a uni toate ,,religiile’’ lumii, vor acum să introducă o sărbătoare comună pentru Naşterea Mântuitorului şi naşterea lui Mahomed şi a lui Buda, ceea ce este împotriva firii, de aceea Sfânta Biserică Ortodoxă va rămâne statornică Sfintei sale Tradiţii. Doar trădătorii lui Hristos se vor supune comandamentelor venite din afară.

Veţi vedea că nu va trece mult până când ierarhii românii vor nesocoti hotărârile Sinodului I Ecumenic şi se vor conforma cerinţelor papistaşe privind Sărbătoarea Învierii Domnului.

Pr. Ioviţa Vasile

 

Sfantul Evstratie si rautatea iudeilor

LUNA MARTIE

Ziua a 28-a

Sf. Cuvioşi Ilarion Mărturisitorul, Taxiot, Isihie, Ilarion; Sf. Apostol Irodion din cei 70; Sf. Mc. Evstratie şi Boian; Sf. Ierarh Dionisie Milostivul al Larisei 

Evreii L-au urât de moarte pe Binefăcătorul lor şi al lumii, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi această ură, cu trecerea secolelor, n-a scăzut, ci s-a mărit şi mai mult. Acest neam stă în necurmată vrăjmăşie cu Dumnezeu. Lucrarea lor este ascunsă, pentru că se tem să vină la lumină, faptele lor fiind cele ale întunericului. Urăsc cu aceaşi înverşunare şi pe credincioşii Bisericii lui Hristos. Nu întâmplător, cartea lor de inspiraţie satanică, numită Talmud, le spune că evreul care vede un creştin pe marginea prăpastiei, are datoria de a-l împinge în prăpastie.

Sfântul Bisericii noastre, Evstratie de la Pecersca, a pătimit ca Mucenic de la un evreu. Un oarecare Boniac a venit în Rusia şi a robit mulţi creştini. Între aceştia a fost Sfântul Evstratie. Împreună cu alţi cincizeci, au fost vânduţi unui evreu din pământul Greciei. Dintru început, acesta i-a silit să se lepede de Mântuitorul Hristos, ameninţându-i cu foamea şi cu setea. S-a ridicat Sfântul Evstratie şi i-a întărit cu cuvântul său: ,,Fraţilor, câţi v-aţi botezat şi aţi crezut în Hristos, nu vă lepădaţi de făgăduinţa voastră ce aţi făcut-o la Botez. Hristos ne-a născut prin apă şi prin Duh, Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii cu sângele Său şi ne-a făcut moştenitori Împărăţiei Sale. Deci, de vom trăi, Domnului trăim, sau de vom muri, Domnului să murim şi prin moartea cea vremelnică viaţa cea veşnică să o dobândim. Următori să fim Celui Care a zis: Mie a vieţui este Hristos, iar a muri este dobândă’’.

          Au urmat înfometarea şi lipsa apei. Sfinţii au murit unul câte unul şi s-au dus la Hristos pentru Care au pătimit. A rămas numai Sfântul Evstratie, asupra căruia s-a înveşunat pentru că pierduse pe cei care-i cumpărase cu mult aur. ,,Deci sosind Ziua Învierii lui Hristos, a început a prăznui paştele său, batjocorind pe Sfântul Evstratie, precum şi ucigaşii de Dumnezeu, strămoşii lui, au făcut Domnului nostru Iisus Hristos, după cum scrie în Evanghelie’’. Împreună cu ceilalţi evrei, l-au răstignit pe Sfânt şi încercau să-l facă să guste din pasca lor. Zadarnic. Atunci l-a împuns cu o suliţă şi a adus fericitul sfârşit al acestui călugăr iubitor de Hristos până la moarte.

Asupra iudeilor acelora a venit pedeapsa lui Dumnezeu, vestită de Sfântul Evstratie, căci împăratul le-a luat averile şi i-a izgonit din împărăţia sa, iar pe unii i-a ucis. Ticălosul care l-a omorât pe Sfântul Mucenic Evstratie a fost spânzurat pe lemn şi s-a făcut părtaş cu Iuda vânzătorul (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 403-406). 

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

 

Sfantul Munte Athos a cazut in mainile ecumenistilor

,,Doamne, cine va locui în locaşul Tău şi cine se va sălaşlui în muntele cel sfânt al Tău? Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate, cel ce are adevărul în inima sa’’ (Psalmul 14, 1-2)

Din nefericire, cei care odată au urcat muntele Domnului, cu nădejdea mântuirii, având adevărul în inima lor, au fost alungaţi şi nevoiţi să coboare, să facă drum intors şi să se risipească fiecare pe unde le-a ajutat Dumnezeu. Tocmai pentru că aveau adevărul în inima lor. Sfântul Munte Atos, supranumit ,,grădina Maicii Domnului’’, a căzut în mâinile ereticilor ecumenişti.

Cum a fost cu putinţă? Ce s-a întâmplat? Cum am ajuns ca aceasta adevărată cetate a Ortodoxiei, care a dat mii de Sfinţi, să fie călcată în picioare eretici?

Cauzele trebuie căutate în urmă cu mai multe decenii. Vrăjmaşii Bisericii lui Hristos, mânaţi de puterea celui rău, n-au suferit ca în Atos să se preamărească Dumnezeul Cel Viu, şi atunci au alcătuit un plan diabolic, urmărit şi aplicat cu rigurozitate. Rând pe rând, ecumeniştii s-au insinuat în Sfântul Munte sub chipul mincinos al evlaviei închipuite, sub acoperământul veşmintelor monahale. Au aşteptat cu răbdare, au făcut ascultare până când, treptat, şerpeşte, s-au strecurat şi au ajuns să ocupe jilţurile stăreţeşti şi celelalte dregătorii. După ce s-au văzut stăpâni peste această cetate a lui Dumnezeu, au început să taie şi să spânzure. Între timp, a avut loc sinodul II tâlhăresc din Creata şi apele au început să se despartă.

Cei care purtau adevărul în inimile lor nu s-au împăcat cu gândul că Hristos a fost trădat, iar Biserica batjocorită. A urmat perioada aceea de consternare, de întrebări rostite sau nu. Cum e cu putinţă?, se întrebau nedumeriţi monahii din Sfântul Munte. A fost cu putinţă pentru că planul satanic îşi dădea primele roade. Când şi-au revenit din uluire, au priceput şi drumul de urmat: s-au îngrădit de eretici şi de erezii. Atunci s-a declanşat şi prigoana împotriva lor.

Ceea ce relatez în continuare am aflat nemijlocit de la un monah care a trăit aceste evenimente, fiind el însuşi victimă a ecumeniştilor. Oamenii fărădelegii le-au spart chiliile, tăindu-le închizătorile cu flexurile, le-au devastat şi i-au dat pe mâna poliţiei din Atos. Musulmanii albanezi au fost aleşi să pustiască chiliile şi s-au arătat neîndurători cu bieţii monahi. În locul sfinţeniei, s-a înstăpânit barbaria. A urmat retragerea cetăţeniei şi încercarea de a-i deposeda de actele de identitate. ,,Vă rog să-mi daţi un înscris prin care să motivaţi retragerea cetăţeniei, să-mi spuneţi ce am greşit şi sunt gata să mă pocăiesc şi să-mi îndrept greşeala’’, a fost cererea firească a monahului, care a refuzat predarea actului de identitate. Poliţia s-a arătat oarecum înţelegătoare, dar şi neputincioasă. Directiva era clară: monahul trebuia să părăsească Sfântul Munte, fără a i se da vreo explicaţie. Ce-ar fi putut să-i spună, că a greşit când s-a ridicat pentru apărarea Sfintei Credinţe Ortodoxe? Nu i-au spus nimic, decât că nu mai poate să rămână. Nu şi-a putut explica cum oamenii care s-au pronunţat constant împotriva pan-ereziei ecumeniste, să se schimbe radical, şi să se aşeze în rândul prigonitorilor. Aşa a fost constrâns să revină în ţară. În mod similar s-au desfăşurat lucrurile şi la Mănastirea Lacul Frumos din judeţul Vâlcea.

Cum a fost cu putinţă? A fost, pentru că Dumnezeu a îngăduit. Cum va îngădui ca fiara antihrist să biruiască pe Sfinţii lui Dumnezeu (Apocalipsa 13, 7); la fel va îngădui Dumnezeu ca Sfinţii Enoh şi Ilie să fie ucişi de puterile antihristice (Apocalipsa 11, 7).

Istoria Bisericii lui Hristos consemnează câteva mari căderi. La anul 70 după Naşterea Mântuitorului, Ierusalimul a căzut şi a fost pustiit. În 1453, Constantinopolul a căzut sub păgânii turci, care l-au devastat. Acum a venit rândul Sfântului Munte Atos. Ecumeniştii s-au înstăpânit asupra lui, pângăresc sfintele biserici, se bucură de posesia tuturor construcţiilor ridicate în mai mult de o mie de ani. Biruinţa lor înseamnă pierzarea lor, după cum înfrângerile temporare ale Bisericii lui Hristos sunt începutul marii biruinţe a Mântuitorului.

Vino, Doamne Iisuse!

Pr. Ioviţa Vasile

 

O marturie despre vamile vazduhului

LUNA MARTIE

Ziua a 26-a

Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil; Sf. Mc. Montan, Vatus, Bereca, Aprila, Avip, Aghias, Rias, Hegatrax, Hiscoe, Sila, Sigetas, Suril, Suimvlas, Ghimvlas, Tertas, Filgas, Codrat, Teodosie, Emanuil; Sf. Mc. Maxima, Ana, Ala, Varida, Mioco, Maneia, Virco, Animais; 26 Sf. Mc. din Goţia; Cuv. Ştefan, Vasile, Avraam; Sf. Ier. Nichifor 

Pomenim astăzi, între Sfinţii lui Dumnezeu, pe Cuviosul Vasile cel Nou. Acesta avea un ucenic, Grigorie, iar o femeie binecredincioasă, Teodora, îi slujea. Ne spun cărţile bisericeşti că după mutarea din viaţa aceasta a Teodorei, Grigorie s-a rugat cu multă osârdie lui Dumnezeu ca să-i arate locul unde s-a sălăşluit sufletul ei. Într-o noapte, acesta a fost dus cu duhul şi a văzut-o pe fericita Teodora într-un locaş luminos. Aceasta i-a desluşit taine despre vremea morţii sale şi despre călătoria cea anevoioasă a sufletului său spre cer.

A spus fericita că în ceasul morţii au venit nişte arapi urâţi şi înfricoşători, care făceau multă tulburare, făcându-i moartea mult mai grea. Au venit şi doi îngeri ai lui Dumnezeu purtători de lumină şi aceia vorbeau cu blândeţe, ceea ce a făcut-o pe Teodora să se bucure. După o vreme, sufletul ei, însoţit de cei doi îngeri, a început să urce prin văzduh, spre răsărit şi de-aici începând, i-a vorbit despre vămile văzduhului. Enumerăm păcatele pentru care se dă socoteală la fiecare vamă: vama I-a:  păcatele vorbelor celor deşarte, nebune, spurcate şi fără rânduială; vama a 2-a: păcatul minciunii; vama a 3-a: păcatul osândirii şi al clevetirii; vama a 4-a: îmbuibarea şi beţia; vama a 5-a: păcatul lenevirii; vama a 6-a: furturile; vama a 7-a: iubirea de argint şi zgârcenia; vama a 8-a: cămătăria; vama a 9-a: nedreptăţile; vama a 10-a: zavistia; vama a 11-a: păcatul mândriei; vama a 12-a: păcatul mâniei şi al iuţimii; vama a 13-a: pomenirea de rău; vama a 14-a: păcatele uciderii şi sinuciderii; vama a 15-a: vrăjitoria, fermecătoria, chemarea diavolilor; vama a 16-a: desfrânarea; vama a 17-a: preadesfrânarea; vama a 18-a: sodomia; vama a 19-a: ereziile; vama a 20-a: nemilostivirea şi împietrirea inimii (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 351-387).

          Mulţi contestă existenţa vămilor văzduhului. Aş argumenta, după puterile mele, faptul că învăţătura despre vămi este dreaptă. Aş aminti ce spune Revelaţia Dumnezeiască, anume că duhurile rele se găsesc şi în văzduh: ,,Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui… ci împotriva duhurilor răutăţii răspândite în văzduhuri’’ (Efeseni 6, 12). Că duhurile demonice luptă împotriva mântuirii noastre este axiomă. Cele din văzduhuri fac aceaşi lucrare rea. Părinţii Bisericii şi Sfinţii nu ar fi mărturisit despre vămi, dacă acestea n-ar exista, realmente. Sinoadele Ecumenice nu s-a pronunţat în privinţa vămilor, dar faptul că Biserica dă mărturie despre ele, este concludent.

Pr. Ioviţa Vasile