Cuvioasa Maria Egipteanca

LUNA APRILIE

Ziua întâia

Cuvioasa Maria Egipteanca; Cuv. Macarie Mărturisitorul, Eftimie şi Gherontie; Sf. Mc. Gherontie, Vasilid şi Avraam Bulgarul; Dreptul Ahaz; Sf. Ierarh Meliton de Sardes

Nu există păcate care să covârşească bunătatea lui Dumnezeu şi iubirea Lui de oameni. Oricâte rele va fi săvârşit un om, Preamilostivul îl iartă pe păcătos, dacă se pocăieşte. Nu numai că îl iartă, dar îl şi împodobeşte cu darurile Sale cele alese, precum tatăl a dat fiului risipitor haine, încălţări şi inel, junghiind viţelul cel îngrăşat.

În Egipt vieţuia o fată de numai doisprezece ani. La această vârstă şi-a părăsit familia şi s-a dus în Alexandria, unde s-a afundat în toată mocirla dezmăţului. Aşa a petrecut şaptesprezece ani. Într-o zi, a văzut mulţime mare urcându-se pe corabie şi a aflat că se duc la Ierusalim, pentru Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. S-a amestecat în mulţime, cu gândul că acolo vor fi destui cu care-şi va împlini poftele cele murdare. La Ierusalim a vrut să intre în biserică laolaltă cu cei mulţi. O putere nevăzută o împiedica, şi a încercat zadarnic în trei sau patru rânduri să pătrundă. Nu putea în nici un chip să treacă de prag. Deznădăjduită, şi-a îndreptat privirea către o icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a început să plângă şi să-şi cunoască toată grozăvia faptelor ei de până atunci. A făgăduit că va lepăda acele fapte urâte şi după ce va vedea Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, va părăsi lumea cu deşertăciunile ei. Un glas sfânt a călăuzit-o să treacă Iordanul şi să se afunde în pustie, unde a petrecut în lipsuri şi nevoinţe vreme de patruzeci şi şapte de ani.

Când stareţul Zosima a ajuns la locul spre care a fost îndemnat să se îndrepte, unde vieţuia Cuvioasa Maria Egipteanca, cea pomenită astăzi, a văzut o umbră ca de trup omenesc. După stăruinţă şi alergare, a ajuns să vorbească cu Cuvioasa, care i-a istorisit viaţa ei cu păcatele şi zbuciumul cel greu de scris. ,,Crede-mă, omule, că n-am văzut alt om, de când am trecut Iordanul, fără numai faţa ta astăzi, nici fiară, nici altă fiinţă n-am văzut. Iar carte niciodată n-am învăţat, nici pe altul citind sau cântând n-am auzit, dar cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi lucrător învaţă pe om cunoştinţa… Deci, acum te jur pe tine cu Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, să te rogi pentru mine desfrânata’’. Acestea le-a grăit către Zosima. A cerut de la Cuvios, care avea darul preoţiei, Sfintele şi Preacuratele Taine şi i-a poruncit să nu destăinuie nimic din câte a aflat, până la săvârşirea ei din viaţa aceasta.

După un an, Zosima a revenit în pustie şi a găsit-o pe Cuvioasa Maria Egipteanca adormită întru Domnul. Pentru rugăciunile sale sfinte, Doamne Iisuse Hristoase, milostiveşte-Te spre noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe aprilie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005. p.7-25).

 Preot Iovita Vasile

Prigoana impotriva Bisericii lui Hristos

LUNA MARTIE

Ziua a 31-a

Sfinţi Mucenici Ipatie, Avdas, Veniamin, Menandru; 38 Sfinţi Mucenici ucişi cu sabia; Sf. Ierarhi Acachie Mărturisitorul, Iona al Kievului, Inochentie al Moscovei; Cuvioşii Vlasie, Ştefan, Ipatie 

        ,,Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri’’ (Matei 5, 11-12). De când Fiul lui Dumnezeu a binevoit a Se întrupa şi a Se naşte pentru mântuirea lumii, vrăjmaşul cel mare al oamenilor, diavolul, nu încetează a-şi îndrepta răutatea prin slugile sale împotriva Mântuitorului şi a celor care-L urmează cu Credinţă. Cel dintâi slujitor al satanei care a voit să-L ucidă pe Pruncul născut în Betleem a fost Irod, ucigaşul celor patrusprezece mii de prunci nevinovaţi.

Ştiind cu câtă vrăjmăşie vor fi primiţi slujitorii Săi, Domnul Iisus a spus Apostolilor: ,,Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni’’ (Ioan 15, 18-20).

Dintru început, Biserica lui Hristos, adică mulţimea credincioşilor, a fost pusă sub ameninţarea puternicilor zilei. Închisoarea, cu toate asprimile şi umilinţele sale, a constituit încercarea de a reduce la tăcere pe cei care-L mărturiseau pe Hristos Domnul. Astfel, în adresarea către Episcopul Bisericii din Smirna, Mântuitorul îi spune: ,,Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (tu însă eşti bogat!) şi hula din partea celor ce se zic pe sine iudei şi nu sunt, ci sinagogă a satanei. Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti. Că, iată, diavolul va să arunce dintre voi în temniţă, ca să fiţi ispitiţi, şi veţi avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii’’ (Apocalipsa 2, 9-10).

După 1989, aşteptările românilor au fost mari. A urmat o perioadă scurtă în care stăpânitorii vremelnici ai ţării s-au arătat oarecum favorbili Bisericii Ortodoxe Române. Marii noştri duhovnici puteau vorbi poporului dreptcredincios prin intermediul televiziunii şi Biserica era, se părea, privită cu simpatie şi îngăduinţă. A fost răgazul necesar celor fără Dumnezeu pentru a-şi consolida puterea. După câţiva ani, lucrurile s-au schimbat radical şi mai-marii vremii şi-au arătat adevărata faţă, căci s-au întors cu ură împotriva Bisericii, a celor care-L mărturisesc drept pe Hristos. Urmează vremuri încă şi mai cumplite, în care mulţi se vor încununa ca Sfinţi Mucenici.

Preot Ioviţa Vasile

 

 

 

Nu judecati, ca sa nu fiti judecati

Ziua a 30-a

Sf. Cuvioşi Ioan Scărarul şi Ioan din Taurus; Sf. Ierarh Ioan al Ierusalimului şi Sofronie de Irkuţk; Sf. Mucenic Zaharia; Sf. Prooroc Ioad; Cuvioasa Euvula 

          ,,Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochii fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău, şi iată, bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tau şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău’’ (Matei 7, 1-5). Învăţătura aceasta Dumnezeiască este menită să ne ferească pe noi de o plăcere diabolică, aceea a judecăţii şi clevetirii. Căci dacă dăm curs îndemnului Mântuitorului şi rememorăm cu sinceritate viaţa noastră trecută, vom găsi destule temeiuri, destule bârne care ne arată că nu suntem îndreptăţiţi să ne pronunţăm cu invidie şi răutate asupra a ceea ce cunoaştem mai puţin, sau nu cunoaştem deloc. Judecăţile noastre sunt, de cele mai multe ori, pripite, nedrepte, aspre şi ele reflectă egoismul nostru. De multe ori ni se întâmplă să judecăm cu asprime pe aproapele, ca după o vreme să constatăm că acesta nu este vinovat.

Astăzi este pomenit între Sfinţi un monah, căruia nu i se dă numele, despre care se spune că n-a judecat pe nimeni. Altfel, viaţa lui avea destule scăderi, căci petrecea în lenevie şi nu se străduia prea mult spre împlinirea datoriilor călugăreşti. A venit vreme sfârşitului şi cei din jur l-au văzut zâmbind vesel şi mulţumit. Ştiindu-i viaţa, ceilalţi monahi stăteau în apropiere şi nu înţelegeau cum poate fi atât de senin în ceasul morţii. I-au spus: ,,Noi te-am văzut, frate, că în nebăgare de seamă ţi-ai petrecut viaţa şi nu ştim de unde îţi este în ceasul acesta înfricoşător această nemâhnire şi dulce zâmbire. Însă, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, întărindu-te, scoală-te de ne spune, ca toţi să preamărim pe Dumnezeu’’.

          Călugărul s-a ridicat şi le-a spus: ,,Cu adevărat, cinstiţi părinţi, în toată nebăgarea de seamă mi-am petrecut viaţa şi acum s-au adus înaintea mea scrise toate lucrurile mele cele rele. Şi s-au citit şi mi-au zis îngerii lui Dumnezeu; Le ştii pe acestea? Iar eu am răspuns: Adevărat, cu încredinţare le ştiu. Însă de când m-am lepădat de lume şi m-am călugărit, n-am osândit nici un om, nici răutate asupra cuiva n-am ţinut şi mă rog ca să se împlinească la mine cuvântul lui Hristos, Care a zis: Nu osândiţi, ca să nu fiţi osândiţi; iertaţi şi se va ierta vouă. Pe acestea dacă le-am grăit, îndată Sfinţii Îngeri au rupt zapisul păcatelor mele. Şi de aceea mă duc cu bucurie şi fără de mâhnire către Dumnezeu”.

          Au fost ultimele sale cuvinte, căci sufletul său s-a dus la Dumnezeu (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 423424).

          Este bine să facem distincţie intre ,,a judeca’’ şi a ,,constata’’ păcatul cuiva. Când aproapele savârşeşte păcate şi noi îl privim cu asprime şi chiar ne bucurăm de răul făptuit, înseamnă că îl judecăm. Dacă însă ne uităm la păcatul semenului, vorbim despre el întristare, dorim sincer să nu mai săvârşească păcate şi ne rugăm pentru îndreptarea lui, nu înseamnă că l-am judecat. Doar am constatat existenţa păcatului, faţă de care nu putem rămâne nepăsători.

 

Preot Ioviţa Vasile

Cum se stabileste data Sfintelor Pasti in Biserica lui Hristos

Iubite cititorule! Desigur că ai observat că data Sărbătorii Învierii Domnului nostru Iisus Hristos diferă de la an la an şi nu găseşti nicio explicaţie. Vei fi auzit pe unii spunând că ar fi bine ca toţi să sărbătorească Paştile la aceaşi dată, ceea ce ar fi de dorit, şi Sfânta Biserică Ortodoxă s-ar bucura de acest fapt. Desigur, nu prin compromisuri făcute celorlalţi, ci respectând cele statornicite de Biserică încă din secolul IV.

În anul 325 după Naşterea Mântuitorului, s-a întrunit la Niceea Sinodul I Ecumenic, sau ,,a toată lumea’’, cum mai este numit. Printre multele hotărâri luate de Sfinţii Părinţi prezenţi acolo, una s-a referit la data Sărbătoririi Învierii Domnului. Atunci s-au stabilitt următoarele:

– trebuie să aibă loc echinocţiul primăvară

– trebuie ca luna să ajungă în faza ei, numită ,,plină’’

– prima Dumninică ce urmează după aceste două evenimente astronomice este cea în care se sărbătoresc Sfintele Paşti

– dacă se întâmplă ca această Duminică să coincidă cu paştile evreilor, data Paştilor se amână cu o săptămână.

Pentru observarea acelor fenomene astronomice a fost însărcinată Patriarhia Alexandriei, deoarece în Egipt ştiinţa astronomică era cea mai avansată. Aceasta comunica din vreme data Sfintelor Paşti şi astfel Biserica sărbătorea pretutindeni Învierea Domnului la aceaşi dată. Până în ziua de astăzi Sfânta Biserică Ortodoxă respectă cele statornicite la Sinodul I Ecumenic, referitor la data Paştilor.

În 1582, papa Grigore al XIII-lea a introdus calendarul numit ,,gregorian’’ în locul celui ,,iulian’’. Potrivit acestui nou calendar, data Paştilor era calculată altfel, încât nu se mai puteau respecta hotărârile de la Niceea. În 1919 s-a introdus şi în România calendarul gregorian, dar numai în uzul civil, Biserica a mai rămas câţiva ani la calendarul iulian. Când o parte din Bisericile Ortodoxe au adoptat calendaru gregorian, celelate refuzându-l, în Ortodoxie s-au produs tulburări şi neînţelegeri, exact ceea ce urmăreau vrăjmaşii Bisericii. Fapt este că oricât s-au străduit aceşti vrăjmaşi să schimbe modalitatea de calculare a datei Paştilor, aşa cum fost stabilită în anul 325, n-au reuşit. Dar nici n-au renunţat. În tendinţa lor nebunească de a uni toate ,,religiile’’ lumii, vor acum să introducă o sărbătoare comună pentru Naşterea Mântuitorului şi naşterea lui Mahomed şi a lui Buda, ceea ce este împotriva firii, de aceea Sfânta Biserică Ortodoxă va rămâne statornică Sfintei sale Tradiţii. Doar trădătorii lui Hristos se vor supune comandamentelor venite din afară.

Veţi vedea că nu va trece mult până când ierarhii românii vor nesocoti hotărârile Sinodului I Ecumenic şi se vor conforma cerinţelor papistaşe privind Sărbătoarea Învierii Domnului.

Pr. Ioviţa Vasile

 

Sfantul Evstratie si rautatea iudeilor

LUNA MARTIE

Ziua a 28-a

Sf. Cuvioşi Ilarion Mărturisitorul, Taxiot, Isihie, Ilarion; Sf. Apostol Irodion din cei 70; Sf. Mc. Evstratie şi Boian; Sf. Ierarh Dionisie Milostivul al Larisei 

Evreii L-au urât de moarte pe Binefăcătorul lor şi al lumii, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi această ură, cu trecerea secolelor, n-a scăzut, ci s-a mărit şi mai mult. Acest neam stă în necurmată vrăjmăşie cu Dumnezeu. Lucrarea lor este ascunsă, pentru că se tem să vină la lumină, faptele lor fiind cele ale întunericului. Urăsc cu aceaşi înverşunare şi pe credincioşii Bisericii lui Hristos. Nu întâmplător, cartea lor de inspiraţie satanică, numită Talmud, le spune că evreul care vede un creştin pe marginea prăpastiei, are datoria de a-l împinge în prăpastie.

Sfântul Bisericii noastre, Evstratie de la Pecersca, a pătimit ca Mucenic de la un evreu. Un oarecare Boniac a venit în Rusia şi a robit mulţi creştini. Între aceştia a fost Sfântul Evstratie. Împreună cu alţi cincizeci, au fost vânduţi unui evreu din pământul Greciei. Dintru început, acesta i-a silit să se lepede de Mântuitorul Hristos, ameninţându-i cu foamea şi cu setea. S-a ridicat Sfântul Evstratie şi i-a întărit cu cuvântul său: ,,Fraţilor, câţi v-aţi botezat şi aţi crezut în Hristos, nu vă lepădaţi de făgăduinţa voastră ce aţi făcut-o la Botez. Hristos ne-a născut prin apă şi prin Duh, Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii cu sângele Său şi ne-a făcut moştenitori Împărăţiei Sale. Deci, de vom trăi, Domnului trăim, sau de vom muri, Domnului să murim şi prin moartea cea vremelnică viaţa cea veşnică să o dobândim. Următori să fim Celui Care a zis: Mie a vieţui este Hristos, iar a muri este dobândă’’.

          Au urmat înfometarea şi lipsa apei. Sfinţii au murit unul câte unul şi s-au dus la Hristos pentru Care au pătimit. A rămas numai Sfântul Evstratie, asupra căruia s-a înveşunat pentru că pierduse pe cei care-i cumpărase cu mult aur. ,,Deci sosind Ziua Învierii lui Hristos, a început a prăznui paştele său, batjocorind pe Sfântul Evstratie, precum şi ucigaşii de Dumnezeu, strămoşii lui, au făcut Domnului nostru Iisus Hristos, după cum scrie în Evanghelie’’. Împreună cu ceilalţi evrei, l-au răstignit pe Sfânt şi încercau să-l facă să guste din pasca lor. Zadarnic. Atunci l-a împuns cu o suliţă şi a adus fericitul sfârşit al acestui călugăr iubitor de Hristos până la moarte.

Asupra iudeilor acelora a venit pedeapsa lui Dumnezeu, vestită de Sfântul Evstratie, căci împăratul le-a luat averile şi i-a izgonit din împărăţia sa, iar pe unii i-a ucis. Ticălosul care l-a omorât pe Sfântul Mucenic Evstratie a fost spânzurat pe lemn şi s-a făcut părtaş cu Iuda vânzătorul (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 403-406). 

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

 

Sfantul Munte Athos a cazut in mainile ecumenistilor

,,Doamne, cine va locui în locaşul Tău şi cine se va sălaşlui în muntele cel sfânt al Tău? Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate, cel ce are adevărul în inima sa’’ (Psalmul 14, 1-2)

Din nefericire, cei care odată au urcat muntele Domnului, cu nădejdea mântuirii, având adevărul în inima lor, au fost alungaţi şi nevoiţi să coboare, să facă drum intors şi să se risipească fiecare pe unde le-a ajutat Dumnezeu. Tocmai pentru că aveau adevărul în inima lor. Sfântul Munte Atos, supranumit ,,grădina Maicii Domnului’’, a căzut în mâinile ereticilor ecumenişti.

Cum a fost cu putinţă? Ce s-a întâmplat? Cum am ajuns ca aceasta adevărată cetate a Ortodoxiei, care a dat mii de Sfinţi, să fie călcată în picioare eretici?

Cauzele trebuie căutate în urmă cu mai multe decenii. Vrăjmaşii Bisericii lui Hristos, mânaţi de puterea celui rău, n-au suferit ca în Atos să se preamărească Dumnezeul Cel Viu, şi atunci au alcătuit un plan diabolic, urmărit şi aplicat cu rigurozitate. Rând pe rând, ecumeniştii s-au insinuat în Sfântul Munte sub chipul mincinos al evlaviei închipuite, sub acoperământul veşmintelor monahale. Au aşteptat cu răbdare, au făcut ascultare până când, treptat, şerpeşte, s-au strecurat şi au ajuns să ocupe jilţurile stăreţeşti şi celelalte dregătorii. După ce s-au văzut stăpâni peste această cetate a lui Dumnezeu, au început să taie şi să spânzure. Între timp, a avut loc sinodul II tâlhăresc din Creata şi apele au început să se despartă.

Cei care purtau adevărul în inimile lor nu s-au împăcat cu gândul că Hristos a fost trădat, iar Biserica batjocorită. A urmat perioada aceea de consternare, de întrebări rostite sau nu. Cum e cu putinţă?, se întrebau nedumeriţi monahii din Sfântul Munte. A fost cu putinţă pentru că planul satanic îşi dădea primele roade. Când şi-au revenit din uluire, au priceput şi drumul de urmat: s-au îngrădit de eretici şi de erezii. Atunci s-a declanşat şi prigoana împotriva lor.

Ceea ce relatez în continuare am aflat nemijlocit de la un monah care a trăit aceste evenimente, fiind el însuşi victimă a ecumeniştilor. Oamenii fărădelegii le-au spart chiliile, tăindu-le închizătorile cu flexurile, le-au devastat şi i-au dat pe mâna poliţiei din Atos. Musulmanii albanezi au fost aleşi să pustiască chiliile şi s-au arătat neîndurători cu bieţii monahi. În locul sfinţeniei, s-a înstăpânit barbaria. A urmat retragerea cetăţeniei şi încercarea de a-i deposeda de actele de identitate. ,,Vă rog să-mi daţi un înscris prin care să motivaţi retragerea cetăţeniei, să-mi spuneţi ce am greşit şi sunt gata să mă pocăiesc şi să-mi îndrept greşeala’’, a fost cererea firească a monahului, care a refuzat predarea actului de identitate. Poliţia s-a arătat oarecum înţelegătoare, dar şi neputincioasă. Directiva era clară: monahul trebuia să părăsească Sfântul Munte, fără a i se da vreo explicaţie. Ce-ar fi putut să-i spună, că a greşit când s-a ridicat pentru apărarea Sfintei Credinţe Ortodoxe? Nu i-au spus nimic, decât că nu mai poate să rămână. Nu şi-a putut explica cum oamenii care s-au pronunţat constant împotriva pan-ereziei ecumeniste, să se schimbe radical, şi să se aşeze în rândul prigonitorilor. Aşa a fost constrâns să revină în ţară. În mod similar s-au desfăşurat lucrurile şi la Mănastirea Lacul Frumos din judeţul Vâlcea.

Cum a fost cu putinţă? A fost, pentru că Dumnezeu a îngăduit. Cum va îngădui ca fiara antihrist să biruiască pe Sfinţii lui Dumnezeu (Apocalipsa 13, 7); la fel va îngădui Dumnezeu ca Sfinţii Enoh şi Ilie să fie ucişi de puterile antihristice (Apocalipsa 11, 7).

Istoria Bisericii lui Hristos consemnează câteva mari căderi. La anul 70 după Naşterea Mântuitorului, Ierusalimul a căzut şi a fost pustiit. În 1453, Constantinopolul a căzut sub păgânii turci, care l-au devastat. Acum a venit rândul Sfântului Munte Atos. Ecumeniştii s-au înstăpânit asupra lui, pângăresc sfintele biserici, se bucură de posesia tuturor construcţiilor ridicate în mai mult de o mie de ani. Biruinţa lor înseamnă pierzarea lor, după cum înfrângerile temporare ale Bisericii lui Hristos sunt începutul marii biruinţe a Mântuitorului.

Vino, Doamne Iisuse!

Pr. Ioviţa Vasile

 

O marturie despre vamile vazduhului

LUNA MARTIE

Ziua a 26-a

Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil; Sf. Mc. Montan, Vatus, Bereca, Aprila, Avip, Aghias, Rias, Hegatrax, Hiscoe, Sila, Sigetas, Suril, Suimvlas, Ghimvlas, Tertas, Filgas, Codrat, Teodosie, Emanuil; Sf. Mc. Maxima, Ana, Ala, Varida, Mioco, Maneia, Virco, Animais; 26 Sf. Mc. din Goţia; Cuv. Ştefan, Vasile, Avraam; Sf. Ier. Nichifor 

Pomenim astăzi, între Sfinţii lui Dumnezeu, pe Cuviosul Vasile cel Nou. Acesta avea un ucenic, Grigorie, iar o femeie binecredincioasă, Teodora, îi slujea. Ne spun cărţile bisericeşti că după mutarea din viaţa aceasta a Teodorei, Grigorie s-a rugat cu multă osârdie lui Dumnezeu ca să-i arate locul unde s-a sălăşluit sufletul ei. Într-o noapte, acesta a fost dus cu duhul şi a văzut-o pe fericita Teodora într-un locaş luminos. Aceasta i-a desluşit taine despre vremea morţii sale şi despre călătoria cea anevoioasă a sufletului său spre cer.

A spus fericita că în ceasul morţii au venit nişte arapi urâţi şi înfricoşători, care făceau multă tulburare, făcându-i moartea mult mai grea. Au venit şi doi îngeri ai lui Dumnezeu purtători de lumină şi aceia vorbeau cu blândeţe, ceea ce a făcut-o pe Teodora să se bucure. După o vreme, sufletul ei, însoţit de cei doi îngeri, a început să urce prin văzduh, spre răsărit şi de-aici începând, i-a vorbit despre vămile văzduhului. Enumerăm păcatele pentru care se dă socoteală la fiecare vamă: vama I-a:  păcatele vorbelor celor deşarte, nebune, spurcate şi fără rânduială; vama a 2-a: păcatul minciunii; vama a 3-a: păcatul osândirii şi al clevetirii; vama a 4-a: îmbuibarea şi beţia; vama a 5-a: păcatul lenevirii; vama a 6-a: furturile; vama a 7-a: iubirea de argint şi zgârcenia; vama a 8-a: cămătăria; vama a 9-a: nedreptăţile; vama a 10-a: zavistia; vama a 11-a: păcatul mândriei; vama a 12-a: păcatul mâniei şi al iuţimii; vama a 13-a: pomenirea de rău; vama a 14-a: păcatele uciderii şi sinuciderii; vama a 15-a: vrăjitoria, fermecătoria, chemarea diavolilor; vama a 16-a: desfrânarea; vama a 17-a: preadesfrânarea; vama a 18-a: sodomia; vama a 19-a: ereziile; vama a 20-a: nemilostivirea şi împietrirea inimii (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 351-387).

          Mulţi contestă existenţa vămilor văzduhului. Aş argumenta, după puterile mele, faptul că învăţătura despre vămi este dreaptă. Aş aminti ce spune Revelaţia Dumnezeiască, anume că duhurile rele se găsesc şi în văzduh: ,,Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui… ci împotriva duhurilor răutăţii răspândite în văzduhuri’’ (Efeseni 6, 12). Că duhurile demonice luptă împotriva mântuirii noastre este axiomă. Cele din văzduhuri fac aceaşi lucrare rea. Părinţii Bisericii şi Sfinţii nu ar fi mărturisit despre vămi, dacă acestea n-ar exista, realmente. Sinoadele Ecumenice nu s-a pronunţat în privinţa vămilor, dar faptul că Biserica dă mărturie despre ele, este concludent.

Pr. Ioviţa Vasile

Darul vorbirii in limbi si falsa glosolalie

LUNA  MARTIE

Ziua a 24-a

Înainte-prăznuirea Bunei-Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Sf. Ier. Artemon; Sf. Mc. Artemon, Partenie, Ştefan şi Petru; opt Sf. Mc. din Cezareea; Cuv. Zaharia, Martin Tebeul, Zaharia, Iacob Mărturisitorul 

        Glosolalia sau darul vorbirii în limbi neştiute înainte, s-a dat întâia oară Sfinţilor Apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos la Ierusalim, când Duhul Sfânt Mângâietorul s-a pogorât peste ei. Darul acesta era necesar pentru că acolo erau adunaţi oameni ,,din toate neamurile care sunt sub cer’’ (Fapte 2, 5), fiecare vorbindu-şi limba sa. Pentru ca barierele lingvistice să fie înlăturate, Sfinţilor Apostoli li s-a dat puterea de a grăi în toate limbile acelor neamuri. Mirarea acelora era mare: ,,Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileeni? Şi cum auzim noi fiecare, limba noastră în care ne-am născut?’’ (Fapte 2, 7-8) Pe de altă parte, iudeii n-au scăpat ocazia de a-i acuza pe Apostoli că sunt beţi.

Darul vorbirii în limbi a fost o harismă dată ,,spre zidirea Bisericii’’ (I Corinteni 14, 12). Pentru a evita excesele, Dumnezeu a îndemnat Biserica să tălmăcească, spre înţelegerea tuturor. Când glosolalia nu a mai fost necesară, în biserică nu s-a mai vorbit în limbi.

În jurul anului 1900 a apărut secta penticostală, intitulată emfatic ,,biserica lui Dumnezeu apostolică’’, care pretinde că posedă darul vorbirii în limbi şi îl practică de fiecare dată când se adună. Cine a studiat modul de manifestare al penticostalilor în momentul când încep să bolborosească, şi-a dat seama că este vorba de o demonizare colectivă. Strigătele şi răcnetele neinteligibile nu pot fi lucrarea Duhului Sfânt. Dacă adevăratul dar al vorbirii în limbi s-a dat Bisericii la începuturile ei spre zidirea ei, ceea ce fac penticostalii nu este spre zidirea, ci spre dărâmarea Bisericii, căci aceştia, laolaltă cu celelalte secte, luptă din răsputeri împotriva Bisericii lui Hristos. Aceasta este raţiunea pentru care sectele au fost create şi sunt finanţate cu generozitate. ,,Asemenea manifestări – scria Părintele Cleopa –  aveau şi păgânii greci, din vechime, când se rugau zeului lor, Dionisos. Aceştia, când ajungeau în faţa unui idol diavolesc, cădeau în extaz, tremurau făcând mişcări ritmice ale trupului, cădeau la pământ, se tăvăleau pe jos şi unii spumegau la fel cu îndrăciţii din vremurile biblice, apoi se sculau şi cântau cântece diatribice, scoţând exclamaţii de bucurie drăcească’’ (Despre Credinţa Ortodoxă, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1981, p.235).

Socotesc că acestea pe care le-am scris aici sunt destul de convingătoare, iubitorule de Hristos, pentru a te face să te fereşti, ca de focul iadului, de aceste secte pierzătoare de suflete şi să rămâi în învăţătura sănătoasă a Bisericii. 

Pr. Ioviţa Vasile

Nu va faceti partasi la o ,,sarbatoare” pagana si antihristica

În fiecare an, în penultimul sau în ultimul weekend al lunii martie, în jurul datei când sunt marcate echinocţiile de primăvară sau de toamnă în nordul şi, respectiv, sudul emisferei (ceea ce reprezintă momentul când Pământul este cel mai aproape de Soare în ambele emisfere), milioane de oameni din lumea întreagă sting luminile timp de o oră, alăturându-se evenimentului de mediu Ora Pamântului – Earth Hour, un simbol ce exprimă grija faţă de planetă.

Această sărbătoare a izvorât din ideologia ,,umanistă”, care pe planul gândirii, a detronat credința, aspirația dreaptă către absolut a omului, exilând-o în relativitate, și au pretins pentru ideologia lor statutul de adevăr absolut, iar pe planul politic s-au scuturat de Biserică și de stăpânirea binecuvântată de Dumnezeu și au instaurat jugul lor cel josnic.

Pornirea antihristică de a înlocui praznuirile dumnezeiești cu cele ale noii religii stă și în spatele instaurării noilor ore, zile, momente ale pământului, aerului, femeii, s.a.m.d. care acum, în lumea globalizată, sunt “sărbătorite” pe tot globul, în același timp, de toată lumea.

Ele, pe lângă scopul mai larg al exersării umanității în ritualurile Noii Ere, au și rolul mai specific de a sluji ideologiilor umaniste, fiecare dupa felul sau. Daca 8 martie slujește feminismului și egalitarismului de inspirație comunistă, “ora pământului” slujește ideologiei încălzirii globale mult mai eficient decât o pot face mii de “studii”, vădite și acelea drept falsuri grosolane, realizate de institutele create special cu scopul de a propaga minciuna încălzirii climei.

Pentru că, într-adevar, perpetuatorii Noii Ere știu foarte bine forța penetrantă a ritualurilor care angajează mase de oameni, lumea întreagă, dacă se poate.

Este o performanță să determini oamenii, de bunăvoie, să își stingă luminile, fie ele electrice sau ale Duhului.

Creștinii ortodocși să țină luminile aprinse… și mai ales Lumina lui Hristos din minte și din inimă și să refuze să se alinieze imbecilizării globale și să intre în turma oarbă a noii “religii” antihristice.

,,Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt si va supri pe Sfinţii Celui Preaînalt, si îşi va pune in gând să schimbe sărbătorile şi Legea’’ (Daniel 7, 25).

,,Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea?’’ (II Corinteni 6, 14).

(Texte preluate de pe portalul Ortodoxinfo)

Pr. Ioviţa Vasile

Puterea Crucii lui Hristos

LUNA MARTIE

Ziua a 23-a

Sf. Mucenici Nicon şi 199 de ucenici ai săi; Sf. Mucenici Dometie, Luca, Pahomie şi Vasile; Cuviosul Nicon

,,Mare este puterea Crucii Tale, Doamne’’. Aşa cântă Sfânta Biserică a lui Hristos şi de aceasta avea să se convingă un ostaş din armata Romei, Nicon, cel pomenit astazi de Biserica lui Hristos. Mama sa era o creştină evlavioasă şi l-a învăţat pe Nicon în acest fel: ,,Fiul meu iubit, de ţi se va întâmpla vreodată a cădea în vreo primejdie, precum se întâmplă adeseori în războaie, să te însemnezi cu semnul Crucii, că vei scăpa din mâinile potrivnicilor; şi nu numai că te vei izbăvi din mâinile lor, dar vei scăpa şi de toate rănile, pentru că nu te vor lovi nici săgeată, nici sabie şi prin mijlocul tăierii vei rămâne nevătămat’’.

N-a trecut multă vreme şi s-a făcut război. Nicon a ieşit şi el cu ceata sa şi fiind o luptă crâncenă, a nimerit în mare primejdie, căci cei din jur cădeau morţi şi nu era chip de scăpare. Atunci şi-a adus aminte de sfatul înţelept al maicii sale şi ridicându-şi ochii la cer, s-a însemnat cu Sfânta Cruce, rugându-se: ,,Hristoase, Dumnezeule Atotputernice, arată spre mine în ceasul acesta puterea Crucii Tale, că de acum făgăduiesc să fiu şi eu robul Tău, adică mă voi închina Ţie, împreună cu mama care m-a născut’’. Hristos Dumnezeu nu l-a lăsat fără răspuns şi l-a scos nevătămat din vâltoarea luptei. Aşa a ajuns la mama sa şi a cerut să fie îndrumat spre Sfântul Botez. Dumnezeu l-a călăuzit la un munte, unde a aflat pe Teodosie, Episcopul Cizicului, ascuns acolo cu monahii, de frica prigoanei. Acesta l-a primit, l-a luminat prin Sfântul Botez şi l-a împărtăşit cu Preacuratele Taine, trecându-l din oastea împăratului în cea a lui Hristos. A fost primit în viaţa călugărească apoi, din îndemn Dumnezeiesc, a fost hirotonit diacon, preot şi episcop, urmându-i lui Teodosie.

Vrăjmaşul diavol n-a suferit buna vieţuire a lui Nicon şi a celor dimpreună cu dânsul şi i-a ridicat pe păgâni asupra lor. Chintian, ighemonul Siciliei, a aflat de aceşti slujitori ai lui Hristos şi i-a adus la judecată. O sută nouăzeci şi nouă din ei au fost ucişi, rămânând doar Sfântul Nicon să mărturisească pe Hristos Domnul în faţa fiarelor păgâne cu chip de om. Au vrut să-l ardă cu foc, dar focul nu l-a vătămat. L-au legat de cai sălbăticiţi, însă, însemnându-se cu Sfânta Cruce, caii s-au făcut blânzi. A fost tăiat Sfântul Nicon într-o zi de 23 martie şi sufletul său curat s-a dus spre locaşurile fericirii cereşti. Era în vremea împăratului Deciu (249-251).

Pe Chintian ighemonul l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu. Pe când trecea un râu, caii s-au sălbăticit şi l-au muşcat, apoi l-au călcat până când s-a înecat (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 307-315).

Pr. Ioviţa Vasile

Fericiti cei prigoniti pentru dreptate

LUNA MARTIE

Ziua a 22-a

Sf. Mucenici Vasile şi Eftimie Atonitul; Sf. Muceniţe Calinica, Vasilisa, Drosida; Cinci Sf. Muceniţe fecioare; Sf. Ierarh Pavel; Cuvioasa Drosida 

          ,,Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor’’ (Matei 5, 10). Dreptatea este bun Dumnezeiesc sădit în toate făpturile. Dreptatea este sinonimă cu justiţia, iar sistemul judecătoresc al unei ţări are menirea de a o înfăptui. O societate se conduce după legi, uneori drepte, de cele mai multe ori silnice. Judecătorii fiind chemaţi să aplice legile, pot face dreptate numai în măsura în care legile sunt drepte. Când judecătorii, sau o parte a lor, se abat de la datoria lor, nu mai poate fi vorba de dreptate. O ţară cu legi silnice şi cu judecători corupţi este una în care domneşte dictatura sau tirania. Dictatorii şi tiranii se ,,legitimează’’ şi îşi sprijină ticăloşia pe legi impuse de ei, împotriva cetăţenilor pe care ar trebui să-i slujească. Sistemele sociale, zise democratice, ne dau numai iluzia că poporul hotărăşte pentru sine, iar cei care le conduc ar înfăptui voinţa poporului. Şleahta care domneşte la un moment dat într-o ţară îşi impune propria-i voinţă, sub masca înşelătoare a democraţiei.

În atari circumstanţe, Biserica are arma cuvântului. Păstorii ei ar trebui să-şi ridice glasurile atunci când Turma suferă nedreptăţi din partea autorităţilor, pentru că, la urma urmei, credincioşii alcătuiesc, în cea mai mare parte, mulţimea supuşilor unei ţări. Credincioşii înşişi sunt îndreptăţiţi să se folosească de arma cuvântului când cârmuitorii alunecă pe panta abuzurilor, în momentul în care acestea se produc, nu după căderea lor de la putere. Tăcerea înseamnă complicitate.

A apăra dreptatea proprie sau a altora, este o datorie a fiecăruia. Bineînţeles că acela care face dreptate şi cere şi mai-marilor ţării să o facă, se expune primejdiilor, care pot merge de la simple ameninţări până la moarte, trecând prin prigoniri aspre şi închisori. Pe aceştia îi fericeşte Mântuitorul prin Predica de pe munte, şi le făgăduieşte bunul cel mai de preţ spre care tinde omul credincios: împărăţia lui Dumnezeu. Cartea Apocalipsei (22, 11) ne spune că spre sfârşitul veacului acestuia, după ce Dumnezeu va fi făcut multe încercări de a-i aduce pe oameni în simţire, chemându-i la pocăinţă, le va spune: ,,Cine este nedrept, să se nedreptăţească înainte. Cine este spurcat, să se spurce şi mai greu. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este Sfânt, să se sfinţească şi mai mult’’. 

Pr. Ioviţa Vasile

Vremurile de cumpana ale Bisericii lui Hristos

LUNA MARTIE

Ziua a 21-a

Sf. Ierarhi Iacob, Toma I al Constantinopolului, Chiril şi Serapion; Sf. Mucenici Filimon şi Domnin; Cuv. Serapion 

Darul inainte-vederii îl primesc aleşii lui Dumnezeu, pentru ştiinţa şi binele celor care nădăjduiesc în El. Sfântului Antonie cel Mare i s-a dat să vadă nişte dobitoace care loveau cu copitele în jertfelnicul lui Dumnezeu, de unde a înţeles relele ce se vor abate asupra Bisericii din partea arienilor eretici, ceea ce, din păcate, s-a şi întâmplat.

Sfântul Toma a fost Patriarh al Constantinopolului în vremea nelegiuitului Foca (602-610). Atunci se făceau prin cetăţi procesiuni cu cruci şi cu litanii. Crucile purtate se loveau între ele cu o putere nevăzută şi se sfărâmau. Nimeni nu înţelegea acest semn, de aceea Patriarhul Toma a chemat pe Sfântul Teodor Sicheotul, care era înainte-văzător şi mai avea darul facerii de minuni, şi i-a cerut să desluşească înţelesul sfărâmării crucilor. Din smerenie, Sfântul nu a dezvăluit nimic, până când Patriarhul a căzut la picioarele sale şi a stăruit să nu-l lase fără răspuns. Abia atunci a spus că urmează vremuri grele pentru Biserica lui Hristos, cu multe primejdii şi risipire. Din afară urmau năvălirile barbare, iar din lăuntru oamenii urmau să se despartă de Dreapta Credinţă şi să se alunge între ei şi multe biserici să se pustiască.

Atunci bunul Patriarh s-a înspăimântat şi a dorit mai bine să moară decât să vadă asemenea urgii peste Biserică, de aceea a trimis vorbă Sfântului Teodor, cerându-i să se roage pentru dezlegarea sa din trup. Chiar nevrând, Cuviosul s-a rugat şi, în vremea Vecerniei, Sfântul Toma s-a mutat la Domnul.

După moartea sa, a urmat pe tronul Constantinopolului Serghie. La început a fost dreptcredincios, apoi ,,s-a îndrăcit şi s-a făcut capul eresului monoteliţilor, adică a celor care cu nedreaptă credinţă mărturisesc a fi o singură voie în Hristos Domnul… După aceea au sosit şi primejdiile asupra Bisericii: despărţirile, risipirile, muncile şi prigonirile ereticilor asupra dreptcredincioşilor, şi pe lângă acestea, războaiele cele grele cu perşii, slobozite de Dumnezeu din pricina înmulţirii ereziilor… Ierusalimul a fost luat de perşi, iar cinstitul lemn al Sfintei Cruci a fost robit şi dus în Persia’’.

          Astăzi îl pomenim, între Sfinţii lui Dumnezeu, pe bunul Patriarh Toma, pentru ale cărui sfinte rugăciuni Dumnezeu să păzească Biserica Sa cea Sfântă din lume de răutăţile păgânilor şi ale barbarilor cu pretenţii de oameni civilizaţi (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed, Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 294-296). 

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

 

 

 

 

Primejdia unei noi erezii: prezbiterianismul

Cine-şi închipuie ca imaginaţia şi puterea diavolului, de a izvodi şi a făptui răul, e pe sfârşite, este în mare eroare. Până când va trece hotarele iezerului de foc (Apocalipsa 20), tatăl minciunii nu va înceta să-şi reverse în lume noianul de minciuni şi fărădelegi. De puţină vreme, a prins contur şi se răspândeşte în Biserică, o nouă erezie: prezbiterianismul. A fost sesizată şi definită de Părintele Theodoros Zisis.

  1. Ce este prezbiterianismul? În limba greacă, presviteros înseamnă preot. În timpul din urmă, tot mai mulţi preoţi afirmă că după pseudo-sinodul din Creta, toţi episcopii Bisericii lui Hristos au căzut în erezie, direct sau indirect. Direct prin semnarea documentelor cretane eretice şi mărturisirea publică a ereziilor ecumeniste, indirect prin pomenirea episcopilor eretici, aşa numita teorie a vaselor comunicante. Urmare a acestei stări de lucruri, treapta episcopală nu ar mai exista în Biserică, rămânând doar celelalte două, a preoţilor şi diaconilor. Preoţii sau prezbiterii fiind majoritari, ar rezulta că Biserica Ortodoxă va fi păstorită de-acum înainte numai de preoţii-prezbiteri, de unde şi denumirea acestei noi erezii.
  2. Cine sunt promotorii acestei erezii? Ereziarhul, adică începătorul ereziei, este, cum am spus, însuşi diavolul. Nu ne miră cu câtă uşurinţă a implantat-o în minţile bolnave a vrăjmaşilor Bisericii. Uimitor este felul cum a fost preluată de o seamă de slujitori ai altarelor, unii dintre ei fiind îngrădiţi de erezie prin nepomenirea episcopilor eretici. Este consternant să constaţi că te-ai îngrădit de erezia ecumenistă şi ai alunecat în erezia prezbiterianistă.
  3. Care sunt consecinţele acestei erezii? Presupunând, prin reducere la absurd, că prezbiterianiştii ar avea dreptate, consecinţele pentru Biserica lui Hristos ar fi catastrofale. Înainte de toate, succesiunea apostolică ar fi întreruptă iremediabil. Nemaiexistând episcopi, harul Dumnezeiesc nu s-ar mai putea transmite, bine ştiind că numai episcopii pot hirotoni alţi episcopi, preoţi şi diaconi; numai episcopii pot sfinţi biserici şi antimise; numai soborul episcopilor poate sfinţi Marele Mir; fără episcopi nu se pot reuni Sinoade Sfinte, spre a hotărî cele de cuviinţă pentru Biserică; fără episcopi nu poate exista Biserica lui Hristos, căci Dumnezeu a hotărât ca aceasta să fie slujită şi păstorită de cele trei trepte, (episcopi, preoţi şi diaconi). Aici stă marea viclenie a acestor eretici: sugerează subtil că Biserica Ortodoxă va fi păstorită numai de preoţi, dar aceştia se vor împuţina cu fiecare zi ce trece, până când vor dispărea cu desăvârşire, nemaifiind episcopi care să hirotonească alţi preoţi. Biserica ar merge spre desfiinţare, nemaiavând păstori. Un gând care ne duce imediat cu gândul la enunţul ,,bate-voi păstorul şi se vor risipi oile Turmei’’ (Zaharia 13, 7; Matei 26, 31).
  4. Ce urmăresc diavolul şi slujitorii lui dintre oameni, de două mii de ani? Să distrugă Biserica lui Hristos, deoarece aceasta este Calea unică prin care oamenii îşi pot dobândi mântuirea. Evident că distrugând Biserica, diavolul şi slugile sale ar face imposibilă mântuirea tuturor făpturilor lui Dumnezeu.
  5. Avem noi certitudinea că Sfânta Biserică Ortodoxă nu va fi nimicită de puterile răului? Neîndoielnic, da! Înainte de toate ştim că Biserica îşi are Capul său, în Persoana Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Efeseni 5, 23). Apoi credem cu neclintire în cuvintele Domnului Iisus: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18).
  6. Cum îi recunoaştem pe promotorii ereziei prezbiterianiste? După expresia feţei lor, care nu mai este senină. Prin faptul că tăgăduiesc existenţa oricărui episcop păstrător al Sfintei Credinţe Ortodoxe. De multe ori cer imperativ, cu insolenţă: ,,dacă mai este vreun episcop ortodox, să iasă în faţă, să-l vedem şi noi’’. Vedeţi viclenia lor? Niciodată un episcop ortodox nu va ieşi să se arate pe sine, din motive de smerenie. Dacă le-ai da un nume, imediat s-ar năpusti cu invective asupra sa, l-ar ponegri în chipul cel mai josnic. De fapt, asta aşteaptă diavolul, cel care stă cu bagheta ridicată în faţa corului hulitorilor, să dea tonul. N-au făcut întocmai cu arhiereul lui Hristos, ÎPS. Longhin de la Bănceni? Nu trimit zilnic săgeţi otrăvite spre ÎPS Serafim al Pireului? Nu supun unei crâncene prigoane pe PS Artemie din Serbia? Nu era ÎPS Damianos al Sinaiului pe punctul de a-şi pierde viaţa, după mărturisirea Adevărului? Să le mai dăm nume, ca sa-şi împroaşte veninul şerpesc?
  7. Mai există episcopi canonici în Biserica lui Hristos? Răspunsul l-am şi dat în cele scrise până acum. Şi vom spune că nu sunt puţini. Îi găsim în ţările ortodoxe (cu excepţia României) şi dispora acestora. Să ne gândim că aproximativ 80 % din episcopii ortodocşi nu s-au întinat prin participarea la pseudo-sinodul cretan. Cinci Biserici autocefale (Rusia, Bulgaria, Georgia, Antiohia şi Sinai) nu şi-au trimis niciun reprezentant în Creta.
  8. Cât de primejdioasă e erezia prezbiterianistă? Ca orice erezie, e pierzătoare de suflete, pentru cei care cad în ea. Îndreptarea şi iertarea ereticilor, de orice fel, se poate face numai prin pocăinţă. De aceea îi şi îndemnăm, cu frateasca dragoste, pe toţi părinţii şi fraţii noştri să iasă din marasmul ereziei prezbiteriene şi să lucreze pentru binele Bisericii lui Hristos.

Pr. Ioviţa Vasile

 

Zidirea templului din Ierusalim si a Doua Venire a Mantuitorului nostru Iisus Hristos

LUNA MARTIE

Ziua a 18-a

Sfântul Ierarh Chiril al Ierusalimului; Zece mii de Sfinţi Mucenici; Sfinţii Mucenici Trofim şi Evcarpie; Maria Mironosiţa, sora lui Lazăr 

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei relatează, în capitolul 24 al Evangheliei sale, despre momentul când Mântuitorul nostru Iisus Hristos era împreună cu Ucenicii la templu din Ierusalim. Aceştia i-au arătat clădirile templului lui Solomon, moment în care Fiul lui Dumnezeua a rostit această proorocie: ,,Vedeţi toate acestea? Adevărat grăiesc vouă, nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească’’. Proorocia s-a împlinit în anul 70 când romanii au distrus Ierusalimul, au dărâmat templul, statul Israel s-a desfiinţat, iar evreii s-au răspândit în lume.

În anii 361-363 împărat era Iulian Apostatul, numit aşa din pricina faptului că la început s-a prefăcut a fi creştin, însă după ce s-a întărit în domnie s-a lepădat de Credinţă şi s-a alăturat iudeilor necredincioşi. Ca gest de bunăvoinţă, le-a poruncit evreilor să zidească din nou templul, din dorinţa de a contrazice proorocia Mântuitorului. În acea vreme, Patriarh al Ierusalimului era Sfântul Chiril, cinstit de Biserică în această zi. Văzând că Iulian şi iudeii înfruntă pe Dumnezeu, Sfântul s-a rugat să li se zădărnicească lucrarea, spunându-le tuturor că proorocia Domnului Iisus nu poate fi desfiinţată de cutezanţa oamenilor. În vreme ce iudeii trudeau la temelii, ,,într-o noapte s-a făcut mare cutremur şi a aruncat pământul din temelie, şi nu numai acele pietre pe care le puseseră iudeii, ci şi cele mai de demult, pe care cândva Solomon le întemeiase, pe toate acelea împreună cu cealaltă nouă zidire, ca pe nişte praf le-a vânturat de la locul acela, cu Dumnezeiasca putere cea nevăzută’’.

Zadarnic au vrut iudeii să se apuce din nou de lucru, pentru că a căzut foc din cer şi le-a mistuit uneltele, ceea ce i-a înfricoşat pe toţi necredincioşii. Pe hainele iudeilor s-a arătat semnul Sfintei Cruci, pe care nu l-au putut şterge.

De-atunci iudeii n-au mai încercat să rezidească templul, care era pentru ei un simbol naţional. În 1948 şi-au reînfiinţat statul şi s-au adunat în hotarele lui. Pe locul templului se găseşte acum moscheea păgână a lui Omar. Părinţii Bisericii ne spun că Dumnezeu va îngădui să se construiască templul din Ierusalim abia în anii din urmă ai veacului acestuia, când evreii vor ridica dintre ei un împărat ce va domni peste lumea întreagă. Acela va fi antihrist, despre care ne vorbesc Scripturile Sfinte. El va fi încoronat cu fast deosebit în templul rezidit şi va fi proclamat ca rege universal. Există deja informaţii despre faptul că toate materialele pentru templu sunt pregătite în secret şi se aşteaptă momentul zidirii, pe care numai Dumnezeu îl ştie şi îl va îngădui (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 269-272).

Cinstite cititorule, e bine să ştim că rezidirea templului va fi un semn care ne va arăta că a doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este aproape.

Pr. Ioviţa Vasile

 

Un adevar putin cunoscut, despre islamism

LUNA MARTIE

Ziua a 17-a

Cuvioşii Alexie, omul lui Dumnezeu, Macarie şi Teostirict Mărturisitorul; Sf. Mucenici Pavel şi Marin; Sf. Ierarh Patric al Irlandei 

          Există lucruri esenţiale pe care manualele nostre de Teologie le trec sub tăcere. Probabil autorii lor au fost constânşi de cenzura comunistă să le omită, sau pur şi simplu nu le-au cunoscut, pentru că trăiau în spatele cortinei de fier, unde informaţiile ajungeau cu mare greutate. Ani de-a rândul nu mi-am explicat cum un om rudimentar precum Mahomed a reuşit să creeze islamismul, pe care mă feresc să-l numesc religie, acest cuvânt însemnând în înţelesul primar şi real, legătura omului cu Dumnezeu. Mahomed era un beduin analfabet, epileptic şi demonizat, ,,calităţi’’ care nicidecum nu-l recomandau ca viitor ,,întemeietor de religie’’.

Am citit o carte excepţională, ,,Ecumenismul fără mască’’, scrisă de Părintele Arhimandrit Haralambie D. Vasilopouls, din Biserica Ortodoxă a Greciei. Din aceasta am aflat cu uimire că islamismul, de fapt, nu este ,,opera’’ lui Mahomed, ci a evreilor! Faptul a fost ţinut în mare secret vreme îndelungată, dar Mântuitorul ne-a spus că ,,nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoascut’’ (Matei 10, 26). Cum s-au petrecut lucrurile? Prin secolul VI, văzând că Biserica lui Hristos se răspândeşte la atâtea neamuri, Sanhedrinul, forul mondial al evreimii, s-a adunat şi a hotărât să întemeieze islamismul, menit să se răspândească prin violenţă şi să se constituie ca un vrăjmaş neîmpăcat al Bisericii lui Hristos. Pentru aceasta, l-au scos în faţă pe primitivul Mahomed, evreu după mamă şi l-au proclamat prooroc al zeului arab preislamic, Allah. Coranul şi sistemul doctrinar islamic este, de asemenea, ,,opera’’ lor. Trei dintre cele unsprezece soţii ale lui Mahomed au fost evreice. Anturajul său era alcatuit din vrăjitori, astrologi şi spiritişti, cu alte cuvinte din satanişti. Aici putem face o paralelă cu marxismul, care s-a bucurat de mare ,,succes’’ dintr-un motiv asemănător: Marx era satanist!

În mare parte islamismul şi-a atins scopul. Biserica Ortodoxă a avut multe de pătimit din pricina acestei molime şi încă lucrurile nu se opresc aici. S-a întâmplat însă şi reversul: islamismul s-a întors cu ferocitate împotriva evreilor, încât musulmanii au depus jurământ să extermine şi ultimul evreu de pe faţa pământului! Israelul stă până în ziua de astăzi sub ameninţarea arabilor musulmani şi este într-o permanentă stare de război. Ştiind toate acestea, ne dăm seama că este o imposibilitate ca Biserica Ortodoxă să se unească într-o ,,religie’’ unică cu islamismul, cum năzuiesc distinşii noştri ecumenişti.

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

         

 

Spiritismul este lucrare diavoleasca

Cinstite cititorule! Spiritismul este una din înşelările diavolului prin care caută să atragă spre osândă veşnică sufletele nestatornice. Această înşelare se mai numeşte şi ,,vorbirea cu morţii’’ sau ,,necromanţie’’. Socotesc că ne este de folos să ştim mai multe despre spiritism, ca nu cumva fiind în neştiinţă, să cădem în mrejele diavolului.

Pentru aceasta, vom stărui asupra unei fapte nelegiuite săvârşită de regele Saul, după moartea Proorocului Samuel, aşa cum ne este relatată de Sfânta Scriptură, în Cartea I-a a Regilor, capitolul 28. Ni se spune că ..murind Samuel, l-a plâns tot Israelul şi l-au îngropat în Rama, cetatea lui’’ (v. 3). Tocmai în vremea aceea Saul se afla, împreună cu poporul, sub ameninţarea filistenilor. Din pricina păcatelor sale, Dumnezeu nu-i mai vorbea în niciun fel. Deprimat şi înspăimântat, Saul a poruncit să i se caute o vrăjitoare care să-i mijlocească vorbirea cu duhul lui Samuel, deşi înainte alungase din ţară pe toţi vrăjitorii. Aici îmi îngădui să afirm iarăşi ceea ce am spus mereu: vrăjitorii, de orice fel, sunt slujitorii satanei de la care primesc putere, şi cel care se adresează lor părăseşte pe Dumnezeu şi cere ajutorul diavolului. Deghizat, regele Saul a ajuns în Endor la acea vrăjitoare, căreia i-a cerut să-i scoată duhul lui Samuel. Părinţii Bisericii au spus că nu era cu putinţă ca Proorocul cel drept să răspundă chemării unei vrăjitoare, prin urmare, s-a înfăţişat un demon care a luat chipul lui Samuel: ,,Văd parcă un dumnezeu, ieşind din pământ’’, a răspuns vrăjitoarea. Convins fiind că acela e duhul lui Samuel, Saul a intrat în dialog cu demonul, care i-a prevestit fapte viitoare, confirmate de realitate. Gestul necugetat al lui Saul i-a atras mânia şi pedeapsa lui Dumnezeu.

Iubite cititorule, poate că vreodată vei citi despre spiritism sau chiar vei fi atras de cineva spre el. Fereşte-te ca de foc. Biserica lui Hristos combate această lucrare a diavolului. Spiritismul n-a pierit până în ziua de azi. Cei care participă la întrunirile spiritiste sunt călăuziţi de un medium, care le mijloceşte comunicarea nu cu duhurile celor morţi, ci cu duhurile întunecate ale iadului. Nu te face părtaş diavolului. Părintele Cleopa ne-a lăsat scris: ,,Noi nu avem nevoie să comunicăm cu morţii, deoarece Dumnezeu ne-a descoperit tot ce ştie El că este de folos şi de nevoie mântuirii noastre… Revelaţia Dumnezeiască ne oferă toată garanţia adevărului, iar a o verifica prin experienţe simţuale înseamnă a pune la îndoială adevărurile Descoperirii lui Dumnezeu’’(Despre Credinţa Ortodoxă, Ed. I.B.M.al B.O.R., Bucureşti, 1981, p. 245).

Pr. Iovita Vasile

Curatia inimii este o stare fireasca a omului

LUNA MARTIE

Ziua a 14-a

Cuvioşii Benedict de Nursia şi Rostislav din Kiev; Sf. Mucenic Alexandru; Sf. Ierarhi Evshimon şi Teognost 

          ,,Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu’’ (Matei 5, 8). Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune, prin glasul Evangheliei Sale, că ,,din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule’’ (Matei 15, 19) care-l spurcă pe om. Dacă inima este locul unde se zămislesc şi de unde pornesc relele săvârşite de om, tot inima este locul de unde pot izvorî faptele cele bune, care-l înalţă pe acesta spre Dumnezeu. Curăţia inimii este o lucrare lăuntrică a noastră. Ea înseamnă nevinovăţie, smerenie, cugetare la Dumnezeu şi la moarte. Pruncii sunt pildă dată de Domnul Iisus pentru curăţia inimii lor. De aceea, cei care sunt mai mici de şapte ani, sunt primiţi şi împărtăşiţi de slujitorii Bisericii, fără a fi spovediţi.

Părintele Cleopa istoriseşte, într-una din cărţi, despre un călugăr de la Mănăstirea Neamţ, Dometie, care a vieţuit mulţi ani în monahism şi a primit, ca ascultare, să aibă grijă de vacile obştii. Era cunoscut de fraţi drept ,,Dometie cel surd de la văcărie’’. Câtă vreme a stat în Mănăstire, a fost paşnic şi blând şi îşi împlinea datoriile în deplină ascultare. Deodată, s-a răspândit vestea că Dometie de la văcărie a murit. Fraţii s-au adunat şi l-au pregătit pentru înmormântare. Atunci au constatat că veşmintele lui Dometie erau nişte zdrenţe, încât a trebuit să aducă fiecare câte o haină din cele calugăreşti, pentru a se împlini rânduiala înmormântării. În mănăstire s-a răspândit o mireasmă bineplăcută. Toţi se mirau şi nu ştiau de unde vine, până când au înţeles că Dumnezeu a proslăvit în acest fel pe robul său Dometie, cel curat cu inima. Cunoscându-se acestea, Biserica noastră l-a înscris în lista celor care urmează a fi canonizaţi şi cinstiţi ca Sfinţi.

Scriind Epistola către Bisericile Galatiei, Sfântul Apostol Pavel enumeră roadele bune care izvorăsc din inima curată a omului care se străduieşte spre împărăţia lui Dumnezeu: ,,dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, Credinţă, blândeţe, înfrânare, curăţie; împotriva unora ca acestea nu este lege’’ (Galateni 5, 22-23).

Răsplata pentru cei curaţi cu inima este vederea lui Dumnezeu. Domnul Se arată celor drepţi în feluri accesibile puterii lor de înţelegere şi cuprindere. Lui Avraam i s-a arătat Preasfânta Treime în chipul a trei oameni sau îngeri (Facere 18, 1-3); lui Moise i S-a arătat după ce s-a aşezat în scobitura stâncii şi l-a acoperit cu mâna Sa (Ieşire 33, 18-23); la Botezul de la Iordan s-a auzit glasul lui Dumnezeu-Tatăl, Duhul Sfânt S-a arătat în chip de porumbel, iar Fiul era în apă, sub mâna robului Său, Ioan.

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

 

 

 

Cuvintele profetice ale Parintelui Dumitru Staniloae

LUNA MARTIE

Ziua a 13-a

Sf. Ierarh Nichifor al Constantinopolului; Sf. Mucenici African, Publie, Terentie, Aviv, Publie din Atena; Sf. Muceniţă Hristina; Cuviosul Areta 

Cu puţini ani înainte de moartea sa, Părintele Dumitru Stăniloae rostea aceste cuvinte, care se dovedesc a fi profetice şi pe care le citez din memorie: ,,Dacă neamul românesc va continua să meargă pe panta necredinţei, va ajunge la desfiinţare. Mă tem că nu greşesc’’. Recunosc că am privit această afirmaţie cu oarecare neîncredere, gândindu-mă că un popor nu poate fi înlăturat pur şi simplu din istorie, deşi se cunosc popoare care s-au pierdut. Astăzi, când vedem ce se întâmplă cu românii, subscriu întru totul cuvintelor Părintelui şi împărtăşesc aceaşi îngrijorare. Într-adevăr, poporul român este un popor bolnav trupeşte şi sufleteşte. Cârmuitorii lui au grijă să îngăduie introducerea pe piaţă a tot felul de alimente contaminate cu substanţe nocive, cu acţiune lentă, care produc numeroase boli şi cresc mortalitatea. Medicamentele care erau cât de cât accesibile, au fost scumpite iresponsabil, încât cei mai mulţi nu şi le pot cumpăra. Numeroase spitale s-au închis în anul 2011, medicilor li se impun condiţii greu de acceptat, încât pleacă cu miile în străinătate. Sunt toate premizele create pentru ca populaţia să scadă datorită acestor măsuri criminale.

Cele mai grele boli de care suferim sunt cele sufleteşti. Cei care hotărăsc pentru poporul român, sau mai bine spus împotriva lui, ştiu prea bine că nu cultura este factorul principal care ţine în existenţă un popor, ci Credinţa. De aceea se străduiesc să semene în ogorul lui Hristos neghina necredinţei, a indiferentismului religios, a relelor credinţe. Înmulţirea necredinţei şi-a arătat roadele nefaste: a fost an în care s-au înregistrat peste un milion de avorturi! Mă tem că un popor lipsit de un milion de copii într-un singur an, este un popor condamnat. Suntem un popor ucigaş. Constatare întristătoare, dar adevărată.

Să adăugăm la toate acestea faptul că după 1989 industria, agricultura şi tot ce aveau bun românii au fost sistematic distruse, urmându-se un plan riguros, alcatuit în tenebrele celor care s-au dat satanei. Nu este o metaforă. Bieţii români sunt constrânşi, de condiţiile economice dezastruoase, să plece în pribegie, unde sun trataţi cu dispreţ, umiliţi şi înjosiţi. Cârmuitorii tronează în fruntea unei ţări bogate, care nu-şi mai poate hrăni populaţia şi bineînţeles, ne vorbesc de binele pe care ei îl fac ei acestui neam. Bogăţiile ţării au fost vândute pe nimic tocmai de cei care în anii 90 răcneau din răsputeri: ,,Nu ne vindem ţara!’’ Datoriile ţării au crescut la sume ameţitoare, care nu vor putea fi plătite nici de generaţiile care vor urma. Cine ne mai poate salva? Dumnezeu. Dacă vom alege calea pocăinţei şi ne vom întoarce la Sfânta Credinţă Ortodoxă. Altfel, şi eu mă tem că Părintele Stăniloae n-a greşit.

Pr. Ioviţa Vasile

 

Un papa ajuns la masura sfinteniei: Sfantul Grigorie cel Mare Dialogul

LUNA MARTIE

Ziua a 12-a

Cuvioşii Teofan Mărturisitorul, Grigorie cel Mare al Romei, Simeon Noul Teolog şi Nicodim; nouă Sf. Mucenici ucişi cu foc; Dreptul Finees; Sf. Ierarh Pavel din Bretania 

Iubite cititorule! Astăzi facem pomenirea Sfântului Grigorie Dialogul, care a fost papă al Romei între anii 590-604. În acea vreme, Biserica lui Hristos era întreagă, nesfâşiată de schismă, aşa cum s-a întâmplat în anul 1054, şi papii de la Roma nu fuseseră contaminaţi de morbul ereziilor. O seamă din ei, până prin secolul VII, au ajuns  Sfinţi. Între aceştia a fost şi Sfântul Grigorie Dialogul.

Ne-a rămas scris în cărţile bisericeşti precum că a venit la Sfântul Grigorie un înger al lui Dumnezeu în chipul unui om sărac, rugându-l: ,,Miluieşte-mă, robule al lui Dumnezeu Cel de sus, deoarece, fiind cârmaci de corabie, am pierdut nu numai averile mele câte le-am avut, dar şi pe cele străine’’. Sfântul a poruncit să i se dea şase galbeni. A venit a doua oară săracul şi a iarăşi cerut milostenie. Din nou i-au dat alţi şase galbeni. Nu după multă vreme, îngerul cu chip de sarac a revenit şi s-a rugat pentru a primi ceva. Alesul lui Dumnezeu, Grigorie a dat iarăşi poruncă să i se dea şase galbeni. În vistierie însă nu mai erau bani. Atunci papa i-a spus celui care slujea: ,,De nu ai altceva, dă-i haine, ori vreun vas’’. Aşa l-au miluit cu un blid de argint, pentru că păstorul Bisericii n-a voit ca săracul să iasă cu mâna goală din casa sa. După acestea, îngerul Domnului n-a mai venit să ceară milostenie, ci era mereu lângă Sfântul arhiereu, în chip nevăzut, păzindu-l şi ajutându-l în împlinirea datoriilor sale.

Sfântul Sofronie Patriarhul Ierusalimului a scris despre Sfântul Grigorie în cartea ce se cheamă Limonariu: ,,Într-un timp oarecare, am mers la ava Ioan Persanul şi acesta ne-a spus despre marele şi fericitul Grigorie, papa Romei, zicând: Am dorit odată să mă închin la mormintele Sfinţilor mari Apostoli Petru şi Pavel şi m-am dus la Roma. Şi stând eu în mijlocul cetăţii, s-a făcut veste în popor că papa avea să treacă atunci pe acolo şi aşteptam să-l văd şi pe el. Şi după ce a venit în dreptul meu, am voit să mă închin lui. Şi vă spun, fraţilor, Dumnezeu fiindu-mi martor, că el apucând înaintea mea, a căzut la pământ şi mi s-a închinat şi de la pământ nu s-a sculat mai înainte până nu m-a vazut pe mine mai întâi sculat, Apoi, sărutându-mă cu multă osârdie, mi-a dat cu mâna lui trei galbeni, poruncind să mi se dea toate cele de hrană; iar eu am preamărit pe Dumnezeu, Cel Care i-a dat lui atâta smerenie, dragoste şi milă către toţi’’. Acest text ar trebui lecturat de  cel care stă şi de cei ce vor urma pe scaunul pontifical de la Roma.

          Sfântul Grigorie ne-a lăsat forma actuală a Liturghiei Darurilor mai înainte Sfinţite, pe care o săvârşim în Sfântul şi Marele Post al Paştilor (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.209-215). 

Pr. Ioviţa Vasile

Despre adevarata libertate si despre reala robie… democratica

Text preluat de pe ORTODOX info

Se întîmplă însă că, de două mii de ani, Iudeii cei necredincioşi şi toţi necredincioşii propovăduiesc făţiş că libertatea se dobîndeşte tocmai prin săvîrşirea păcatului, adică prin săvîrşirea nestingherită a patimilor trupeşti şi sufleteşti, între care cea mai înfricoşătoare e însăşi necredinţa! Şi ei strigă: Fraţilor! Libertate, egalitate şi fraternitate împotriva lui Hristos! Căci acest îndemn la răzvrătire împotriva Dumnezeu-Cuvîntului întrupat, propovăduit făţiş de revoluţia „Iluminaţilor” şi „Luciferienilor” de acum 300 de ani, e îndemnul puţin schimbat al Satanei de acum 7518 ani: Oamenilor, nu-L ascultaţi pe Dumnezeu, căci El vrea să vă ţină robi şi neştiutori!

Iar revoluţia este biruitoare azi în toată lumea: şi în aceea lipsită de darul botezului, şi în aceea botezată. Omul s-a liberat desăvîrşit de sub stăpînirea Ziditorului şi Dumnezeului a toate, adică e liber să robească nestingherit Satanei şi propriilor patimi. Să ne gîndim, de pildă, că acum sîntem liberi (e chiar bine, drept, cusher) să propovăduim sodomia în priveliştea întregii lumi, dar nu mai sîntem liberi să o împiedicăm, fiindcă am călca dreptul omului de a-şi pierde cu totul sufletul, de a se înrobi diavolului celui mare şi în această viaţă, şi în cea viitoare.

Cu alte cuvinte, niciodată nu am fost mai puţin liberi decît acum. Mulţi văd limpede şi vorbesc deschis de aceasta. Iată îngrijorarea (rece, de altfel, anemică şi formală) stîrnită de aşa-zisele „micro-cipuri”, de această stăpînire desăvîrşită a Statului „liberal” şi „democratic” asupra tuturor, încă de la naşterea fiecărui mic cetăţean. Este un fapt înfricoşător, cu adevărat! Nimeni nu spune însă că s-a ajuns aici fiindcă omul doreşte a fi liber întru patimile sale şi de fapt primeşte orice lanţ, orice îngrădire, numai pentru a dobîndi această libertate a robiei. (Ştim că, după „9-11 septembrie”, Americanii au fost întrebaţi ce vor: siguranţă sau dreptul la intimitate? Au ales siguranţa.)

Florin Stuparu: