Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici: Criza mondială – „Judecata lui Dumnezeu!”


„Criză” e un cuvânt grecesc, şi înseamnă „judecată”. În Sfânta Scriptură, acest cuvânt este întrebuinţat des. Astfel, Psalmistul spune: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la judecată (Psalmul l, 5), şi în alt loc: milă şi judecată voi cânta (Psalmul 100, 1). Înţeleptul Solomon scrie că de la Domnul se face judecată omului (Pilde 29, 27). Însuşi Mântuitorul a zis că Tatăl, toată judecata a dat-o Fiului, iar ceva mai încolo că acum este judecata lumii acesteia (Ioan 5, 22; 12, 31). Şi Apostolul Petru scrie: că vremea este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu (I Petru 4, 17).

Înlocuieşte cuvântul judecată cu cel de criză, şi citeşte: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la criză; milă şi criză voi cânta; Tatăl toată criza a dat-o Fiului; acum este criza lumii acesteia; că vremea este să înceapă criza de la casa lui Dumnezeu.

Până să vină vremurile de acum, popoarele europene întrebuinţau cuvântul „judecată” în loc de ,,criză’’ de câte ori se abătea asupra lor vreo nenorocire. Acum a fost doar înlocuit cuvântul vechi cu unul nou şi cel pe înţeles, cu unul de neînţeles. Când era secetă, se spunea: „Judecata lui Dumnezeu!”. Când era inundaţie: „Judecata lui Dumnezeu!”. Când era război sau molimă: „Judecata lui Dumnezeu!”. Când era grindină, cutremure, omizi, şoareci, iarăşi şi totdeauna: „Judecata lui Dumnezeu!”. Iar asta înseamnă: criză prin secetă, criză prin inundaţii, criză prin războaie, molimi şi aşa mai departe. Şi actuala restrişte financiar-economică este privită de popor ca o judecată a lui Dumnezeu, dar nu este numită, judecată”, ci „criză”. Ca restriştea să fie sporită prin neînţelegere! Fiindcă atunci când se rosteşte un cuvânt pe înţeles, cum este „Judecată”, se ştie şi pricina pentru care a venit restriştea, se ştie şi Judecătorul care a îngăduit-o, se ştie, în fine, şi scopul pentru care a fost îngăduită ea. Iar când e folosit cuvântul „criză”, cuvânt neînţeles de toţi şi de oricine, nimeni nu ştie să lămurească nici de ce, nici de la cine, nici pentru ce. Aceasta este singura deosebire dintre criza actuală şi criza care este de la secetă sau inundaţie sau război sau molimă sau omizi sau vreo altă năpastă.

Mă întrebi de cauza crizei actuale, sau de cauza actualei judecăţi a lui Dumnezeu? Cauza este întotdeauna aceeaşi. Cauza secetelor, inundaţiilor, foametelor şi a celorlalte flageluri ale neamului omenesc este şi cauza crizei actuale. Apostazia oamenilor. Prin păcatul apostaziei au provocat oamenii această criză, şi Dumnezeu a îngăduit-o ca să-i trezească, să le deştepte conştiinţa, să-i înduhovnicească şi să-i întoarcă la Sine. La păcate moderne, criză modernă. Şi, cu adevărat, Dumnezeu S-a slujit de mijloace moderne pentru a-i cuminţi pe oamenii moderni: i-a lovit prin bănci, prin burse, prin finanţe, prin valută. A răsturnat casele de schimb valutar din întreaga lume, ca oarecând mesele schimbătorilor de bani în templul din Ierusalim. A pricinuit o panică nemaipomenită între comercianţi şi schimbătorii de bani.

Cât va ţine criza? Atâta timp cât duhul oamenilor va rămâne neschimbat. Atâta timp cât trufaşii pricinuitori ai acestei crize nu vor capitula în faţa Celui Atotputernic. Atâta timp cât oamenii şi popoarele nu se vor gândi să traducă neînţelesul cuvânt „criză” pe limba lor şi să strige cu suspinare şi pocăinţă: „Judecata lui Dumnezeu!”. Spune şi tu, cinstite părinte, „Judecata lui Dumnezeu” în loc de „criză”, şi totul o să-ţi fie limpede.

(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi-scrisori misionare, traducere Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, Bucureşti, 2002, pp. 10-12)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Ignatie Briancianinov: Să rămâneţi biserici ale lui Dumnezeu, să-I slujiţi Domnului, Care S-a sălăşluit în voi

Iubiţilor în Hristos fraţi! Acum răsună în inimile voastre mângâietorul glas al lui Dumnezeu Cuvântul întrupat: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, întru Mine petrece şi Eu întru el ”(Ioan 6, 56). Acum simţiţi împlinirea acestui glas cu lucrul! Pricepeţi slava voastră, pătrundeţi în adevărata voastră vrednicie: fiecare dintre voi este vas al tainei dumnezeieşti; fiecare dintre voi este biserică în care Fiul lui Dumnezeu, împreună cu Tatăl Său Cel mai înainte de veci şi cu Duhul Cel închinat, sălăşluieşte în chip tainic şi totodată fiinţial. De acum nu mai sunteţi ai voştri: sunteţi ai lui Dumnezeu. Aţi fost cumpăraţi de Dumnezeu cu preţul sângelui Fiului Său (I Cor. 6, 19-20). Nu puteţi să duceţi un jug străin! Dacă vreunul dintre voi a fost până acum un păcătos întunecat, de acum s-a făcut drept cu dreptatea Fiului lui Dumnezeu. Această slavă a voastră, această bogăţie a voastră, această dreptate a voastră vor rămâne, oare, în voi numai atâta vreme cât vă veţi afla în biserică sau încă foarte scurtă vreme după ce veţi ieşi din ea? Oare vă veţi deda din nou slujirii stricăciunii? Oare Iisus, Care a intrat prin Sfintele Taine în inimile voastre, va fi silit să le părăsească din pricina mulţimii gândurilor, planurilor, cuvintelor, faptelor păcătoase pe care o să vi le îngăduiţi? Nu! Să nu aibă loc această amară trădare a Mântuitorului, această vânzare a Mântuitorului!

Să rămâneţi biserici ale lui Dumnezeu, să-I slujiţi Domnului, Ce S-a sălăşluit în voi, prin plinirea osârdnică a sfintelor Lui porunci – şi El va rămâne întru voi (I Ioan 3, 24). El vă va păzi în calea vieţii pământeşti de toată poticnirea, vă va duce prin moarte fără tulburare şi fără spaimă în limanul veşniciei fericite. Amin.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvânt rostit în Mănăstirea Sf. Serghie, în sâmbăta primei săptămâni a Postului Mare, anul 1840)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Cuviosul Părinte Arsenie Papacioc: „Doamne, iartă-mă!” «Doamne Dumnezeule, ai grijă de mine!»

Orice clipă poate să fie un timp și orice suspinare poate să fie o rugăciune. Pentru Dumnezeu! Există o lume călugărească deosebită de cea laică, deși, în mare, călugăr înseamnă creștin bun. Căci Dumnezeu n-a făcut rugăciuni speciale pentru călugări. Însă călugăria nu poate fi prinsă în niciun citat, în nicio cuprindere filosofică. E dincolo de înțelegere, pentru că este o luptă continuă cu Dumnezeu. Omul este creat de Dumnezeu cu voință liberă, cu rațiune și cu afecte. Deci dacă mergi la mănăstire și-ți tai voia, ești în luptă cu Creatorul, care te-a lăsat cu voință liberă. Și atunci trebuie să birui cu orice chip, și lui Dumnezeu îi place acest lucru. Așa cum s-a luptat și Iacob cu Dumnezeu și L-a biruit – în sensul acesta: trebuie să te pierzi ca să te găsești! Trebuie cu orice preț să te instalezi într-o persoană îngerească. Vorbesc despre călugări, dar nu e oprit niciunui mirean de a se „subția” cât mai mult.

Astfel că, domnule intelectual, trebuie să fii prezent la Dumnezeu, să ai în cugetul tău momente de „țâșnire”: „Doamne, iartă-mă!”. Și este foarte mare lucru. Eu nu cer o mie de metanii, dar întreb: „De ce ai rămas bulgăre, te-ai culcat ca un bulgăre, fără să zici măcar «Doamne, Dumnezeule, ai grijă de mine»?”. În felul lui, fiecare ins este obligat să țină o relație cu Dumnezeu, de evlavie.
Dacă mi-ar cere cineva să-i spun într-un cuvânt ce este cultura, i-aș răspunde: armonie! Dacă mi-ar cere un altul, mai pretențios, să-i spun într-un cuvânt Biblia ce este, i-aș răspunde: armonie! Altfel spus: ești intelectual – fii armonios cu Cel ce te-a creat!

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, pp. 184-185)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Teologie şi ecologie

DEX-ul defineşte ecologia  ca fiind  ,,ştiința care se ocupă cu studiul relațiilor dintre organisme și ambianța lor, la nivel de individ, populație sau comunitate’’. Nimeni nu contestă necesitatea şi caracterul de ştiinţă al ecologiei, numai că şi aceasta îşi are limitele ei, ca oricare ramură ştiinţifică şi nu putem face din ea o religie cu adevăruri ultime şi veşnice. Din păcate, grangurii lumii absolutizează rolul ecologiei şi la adăpostul ei comit cele mai grave fapte împotriva creaţiei, pretinzând că sunt profund îngrijoraţi faţă de mediul pe care ni l-a dat Creatorul. Fals!

Omul credincios Îl iubeşte pe Dumnezeu şi se umple de admiraţie pentru cele ţinute de Pronia Sa: ,,Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut. Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta’’ (Psalmul 103). Vă rog să citiţi în întregime acest Psalm, pe care-l auzim de fiecare dată la Slujba Vecerniei şi veţi vedea că fiecare din noi suntem cu adevărat ecologişti. Splendid, superb, Dumnezeiesc imn închinat Creatorului! Avem nevoie să vină păgânii şi necredincioşii, vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, să ne înveţe să avem grijă de mediu? Nu, noi preţuim întreaga creaţie a lui Dumnezeu. Cei care cheltuiesc sume imense, trimiţând avioanele militare să ne otrăvească din aer cu acele substanţe care formează dârele morţii (chemtrails), ni se prezintă cu o teribilă ipocrizie drept apărători ai mediului. Făţarnicilor! Lepădăturilor!

Ecumeniştii din Biserica noastră nu rămân pasivi. Cu viclenia lor cunoscută se aliniază comandamentelor vremii şi se arată grijulii, vezi Doamne, faţă de creaţie. Străbat sute de kilometri, participă la congrese, conferinţe, simpozioane inutile. Recent, Bartolomeu din Constantinopol, în deplină armonie cu satanizatul papă Francisc, şi-au convocat ciracii la o asemenea întâlnire de prisos. Aşa li s-a poruncit, aşa au făcut. Ecumeniştii români s-au încolonat frumos, plini de importanţă, şi… drumul spre Haliki summit. Ca să  pună lumea la cale, ca să protejeze şi să conserve mediul, exact aşa cum l-a creat Dumnezeu. Poveşti sforăitoare, spuse ca să nu tacă.

Când ecumeniştii români vă vor vorbi de protejarea mediului, combaterea sărăciei, a foametei, a inegalitătilor, discriminărilor, secetei, apărarea vieţii şi demnităţii umane şi multe altele, să ştiţi că din toate acestea îşi construiesc o faţadă de oameni cumsecade, preocupaţi de binele omenirii. Aiurea! Noi avem prostul obicei să ne uităm ce e dincolo de faţada atrăgătoare şi dăm de ei, ereticii care L-au trădat pe Mântuitorul, conlucrează spornic cu sataniştii pentru distrugerea Bisericii şi instaurarea blestematului antihrist. Modelul e patentat de mii de ani de diavolul şi este expus Dumnezeieşte de Sfântul Apostol Pavel, în Epistola a Doua către Biserica din Corint, 11, 13-15: ,,Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni care iau chip de slujitori ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor’’.

Presbiter Ioviţa Vasile

Demisia unui nemernic

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, susține că au avut loc „dezbateri și discuții”, iar Florin Cîțu, care azi dimineață a aflat de la presă că va fi demis, a decis să demisioneze de la șefia Senatului. Ciucă a explicat că este nevoie de coerență și responsabilitate în luarea deciziilor guvernamentale și în cadrul coaliției.

„Ținând cont de activitatea guvernamentală și parlamentară, de responsabilitatea PNL, de nevoia de coerență, de nevoia deciziilor care trebuie luate la nivelul Guvernului și la nivelul coaliției, au avut loc discuții, au avut loc dezbateri și în urma acestora, președintele Senatului, domnul senator Florin Cîțu și-a anunțat demisia urmând ca funcția de președinte al Senatului, cu atribuții de delegare va fi ocupată de către doamna Alina Gorghiu”, a spus Nicolae Ciucă, citat de ȘPS.

Klaus Iohannis a marcat momentul, miercuri, de la Madrid, unde se află la summitul NATO, printr-o declarație referitoare la modificarea Codului Fiscal: „Nu am niciun sprijin pentru ieșiri populiste și afirmații de televizor. Trăim vremuri grele”…

Să nu uităm, că această muscă politică (dobitoc politic!, n.m.) a chinuit cu măsurile demente pe care le-a adoptat sau contrasemnat aproape 20 de milioane de români în timpul așa-zisei pandemii și este direct responsabil de moartea multora dintre cei care s-au injectat în urma îndemnurilor sale. Totodată, reamintim că Cîțu este responsabil de comenzile halucinante de vaccinuri nefolosite, care ar fi urmat să vaccineze românii de 15 ori.

(Preluare de pe ActiveNews, fără aprobare)

Glasul Bisericii se aude întotdeauna, în ciuda opreliştilor impuse de antihrişti

Anunțăm cu multă bucurie apariția Volumului II al cărții Părintelui Theodor Zisis ”Biserica și coronavirusul. Atac la adresa dogmelor și a sfințeniei bisericilor”. La fel ca și în primul volum, autorul tratează abordarea greșită din punct de vedere bisericesc a ierarhiei Bisericii Ortodoxe din Grecia în ceea ce privește diversele probleme generate de epidemia de coronavirus, în special modul în care a răspuns la măsurile impuse de autoritățile statului elen în timpul acestei pandemii, culminând cu decizia blasfemiatoare din anul 2021 de a săvârși slujba Învierii Domnului în Sâmbăta Mare la ora 21, cu trei ore înainte de miezul nopții, contrar dogmelor, cananoanelor și rânduielilor tipiconale și liturgice a Bisericii Ortodoxe.

Lucrarea conține patru capitole, trei  dintre ele, Cap. I, II și IV fiind publicate deja sub formă de articole separate pe site-ul nostru în lunile octombrie și noiembrie 2021, respectiv ianuarie 2022.

Pe parcursul întregii lucrării, autorul se folosește de Învățătura de Credință a Bisericii, de Sfânta Scriptură și de Tradiția Sfintei Biserici Ortodoxe, apelând la situații asemănătoare din trecut pentru a arăta că cei din vechime abordau epidemiile și bolile în general ca fiind încercări venite de la Dumnezeu pentru păcatele oamenilor, iar îndepărtarea acestora era condiționată de pocăința, rugăciunea și Credința celor afectați. Asfel, vindecările și încetarea acestor încercări se obțineau prin mijlocirea Harului Duhului Sfânt, în Biserică, prin administrarea Sfintelor Taine, nicidecum prin închiderea bisericilor și îndepărtarea Poporului Drept Credincios de Sfintele Altare, măsuri consimțite de actuala ierarhie ortodoxă din Grecia, dar și din România, bunăoară. Acest mod de raportare la criza pandemică pune la îndoială puterea de vindecare a lui Dumnezeu, a Maicii Domnului și a Sfinților, având drept consecință răcirea și slăbirea Credinței în popor, îndepărtarea credincioșilor de Biserică, slăbirea încrederii în ierarhia bisericească, demoralizarea poporului și inducerea în rândul acestuia a unei stări de deznădejde.

Mulțimea de vindecări pe care le săvârșea Hristos în fiecare zi au menirea de  ne întări Credința că Dumnezeu poate vindeca în orice moment și asupra oricui orice fel de boală indiferent cât de gravă și de necruțătoare ar fi aceasta: ”Prin întruparea lui Dumnezeu în persoana lui Hristos, neputința medicilor de a vindeca toate bolile este depășită de harul tămăduitor atotputernic al lui Hristos, Care este singurul medic adevărat al sufletelor și al trupurilor. Medicii necredincioși și atei, cu toate că-și mărturisesc și recunosc neputința, nu le recomandă pacienților deznădăjduiți să caute refugiu la Medicul care este mai specialist decât ei, la atotcunoscătorul Hristos și îi limitează la cei care în opinia lor sunt specialiști, silindu-i să-și cheltuiască averile precum femeia cu scurgerea de sânge din Evanghelie”.

          Harul tămăduitor, ”care îl depășește pe cel al medicilor, le-a fost dat de Hristos Apostolilor și urmașilor acestora, episcopilor și preoților”. În acest sens, autorul referindu-se la minunile săvârșie de Sfântul Grigorie Palama și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, care ”au pus capăt în mod minunat epidemiilor din vremea lor”.

De asemenea, sunt evocate minunile nenumărate ale Sfântului Nectarie din Eghina, a cărui Sfinte Moaște, așa cum scrie și în troparul Stihoavnei de la Vecernia sărbătorii sale, sunt ”comoară de tămăduiri fără de arginți a toată neputința și a tot necazul; că la acestea alergând de pretutindeni cei aflați în suferință află tămăduiri”.

            Perspectiva Părintelui Zisis asupra pandemiei este una profund creștină, autentic ortodoxă, afirmând că ”toți cei care urmăm Evangheliei și Sfinților nu ne îngrozim de virusuri și de boli fiindcă credem în atotputernicul Dumnezeu, Care este Domnul vieții și al morții. Nici nu ne temem de moarte, ci ne pregătim ca atunci când aceasta va veni, să constituie, așa cum spune rugăciunea de la slujba plecării genunchilor din Sfânta zi a Cincizecimii, mutarea noastră de la cele lumești și pământești la cele mai presus de lume și mai presus de ceruri:«ci mutare de la cele mai pline de întristare la cele mai bune și mai vesele, și odihnă și bucurie»”, conchizând în epilogul Capitolului I că ”Hotarele vieții noastre le stabilește Dumnezeu și nu coronavirusul”.

Având în vedere că problematica pandemiei nu este tranșată definitiv, în spațiul public făcându-se aluzie la o posibilă revenire a acesteia în toamna acestui an sau mai bine zis la o reactivare a ei, cartea părintelui Zisis rămâne un reper moral și duhovnicesc indubitabil, care ne va ajuta pe toți, cler și popor, dar mai ales pe ierarhi, căci asupra lor se pune cea mai mare presiune, să avem o atitudine înțeleaptă, demnă și curajoasă în fața oricărei situații de acest fel, făcându-ne astfel vrednici de numele de ucenici ai Domnului.

Preot Cosmin Tripon

Notă:

Volumul poate fi citit în varianta PDF acționând săgețile de la subsolul imaginii de mai jos. În același mod se pot citi toate cărțile Părintelui Zisis, pubicate pe acest site. Lectură plăcută!

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

,,Vrăjitorii de toate felurile sunt slujitorii diavolului. Nu vă duceţi la vrăjitori, că vă duceţi la diavolul. Ducându-vă la diavolul, vă pierdeţi mântuirea’’. Aceste cuvinte să le spui apăsat ori de câte ori ai ocazia, cinstite cititorule, pentru că multe suflete rătăcite nu se încredinţează lui Dumnezeu şi nu-I cer ajutorul, ci se duc la aceşti şarlatani, sperând din toată inima lor că ei le vor rezolva problemele vieţii. Aş vrea să cunosc măcar un singur caz când diavolul a făcut bine vreunui om.

Astăzi sărbătorim pe cei doi Sfinţi Apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Petru şi Pavel, şi am ales să scriu despre vremea când Sfântul Petru propovăduia Evanghelia în mijlocul păgânătăţii din Roma. În acea vreme, era în Roma un vrăjitor vestit, Simon, care, cu ajutorul diavolului făcea multe minuni părute, mincinoase şi ducea în rătăcire mulţime de oameni. Aşa bunăoară, a spus tuturor că i se va tăia capul şi a treia zi va învia. Pentru această înşelăciune a adus un berbec şi, prin nălucire diavolească, i-a făcut pe oameni să vadă că acel berbec ar fi chiar el. Naivii au văzut şi au crezut. Sfântul Apostol Petru i-a deşteptat şi le-a arătat că berbecului, nu lui Simon i s-a tăiat capul.

Fiindu-i vădită înşelăciunea, Simon a chemat iarăşi puterea diavolilor şi de pe o zidire înaltă le-a spus: ,,Romani, deoarece până acum aţi petrecut în nebunie şi lăsându-mă pe mine, aţi urmat lui Petru, acum şi eu vă voi lăsa şi nu voi mai apăra cetatea aceasta. Deci voi porunci îngerilor mei ca în faţa voastră să mă ia în mâinile lor şi mă voi înălţa la tatăl meu din cer, de unde voi trimite mari pedepse asupra voastră, că n-aţi ascultat cuvintele mele, nici n-aţi crezut în lucrurile mele’’.

Într-adevăr, după acestecuvinte ameninţătoare şi mincinoase, Simon a fost luat şi purtat de demoni prin văzduh, iar oamenii nu încetau a se mira de puterile mari pe care credeau ei că le are. În mijlocul acestei mulţimi năuce, Sfântul Apostol Petru s-a rugat astfel: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, arată înşelăciunea acelui vrăjitor, ca să nu se smintească popoarele care cred în Tine!’’ Sfârşind rugăciunea, a strigat: ,,Vouă, diavolilor, vă poruncesc, în numele Dumnezeului meu, să nu-l purtaţi mai mult, ci să-l lăsaţi acolo în văzduh, unde este acum!’’ În acea clipă, puterea diavolilor a pierit, l-au părăsit pe ticălosul Simon, şi acesta a căzut şi s-a zdrobit de pământ. Dumnerzeu a rânduit ca să nu moară imediat, pentru ca să-şi cunoască puterea cea deşartă şi faptele ticăloase pe care le-a săvârşit.

A doua zi, sufletul său cel spurcat a fost dus de diavolii cei întunecaţi în împărăţia lor, adică în iad (După Vieţile Sfinţilor pe iunie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p. 484-485).

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfântul Cuvios Efrem Filotheitul din Arizona:  Vrei să trăieşti o viaţă liniştită?

Doar în Dumnezeu vei afla adevărata fericire şi bucurie, căci statornicul şi adevăratul Dumnezeu este izvorul lor. Pentru a te bucura de cele pământeşti e nevoie de multă străduinţă şi muncă grea, iar mai apoi toate acestea se dovedesc a fi vătămătoare, vrednice de osândă.

,,Deşertăciuni sunt toate cele omeneşti. Câte nu rămân după moarte! Nu merge cu noi bogăţia, nu ne însoţeşte mărirea, căci venind moartea, toate acestea pier” (din Slujba de Înmormântare). Vrei să trăieşti o viaţă plăcută şi liniştită? Păstrează poruncile lui Dumnezeu; păstrează frica de Dumnezeu în fiecare gând al tău, precum şi în tot ceea ce spui şi faci. Teama de Domnul este începutul şi sfârşitul înţelepciunii (Proverbe 1, 7).

Aşa precum o lampă luminează cărarea pe care păşim, în acelaşi mod, teama de Dumnezeu ne luminează duhovniceşte, în aşa fel încât să putem vedea cum să umblăm pe calea mântuirii noastre. De asemenea, aşa precum o lampă ne păzeşte de poticnire şi cădere, la fel şi frica de Dumnezeu ne eliberează de obstacolele păcatului şi ne îndreaptă spre ţinta noastră, care este dobândirea lui Dumnezeu.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 361).

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Ion Măldărescu: De peste trei decenii România nu mai este condusă de români. Români interziși în propria țară

Amintindu-ne de cele „322 de vorbe memorabile” ale „românului anapoda” Petre Țuțea, teolog şi filosof, fost comunist convins, fost membru al Mișcării Legionare, trecut la cele veșnice în 1991, ca liberal, nu este pentru prima dată când, după decembriada din 1989 și după blestemata O.U.G. 31/2002, românii sunt umiliți și declarați „Persona non grata” chiar în propria lor țară…Cu celebrul său fes de noapte pe cap, a grăit multe vorbe de preț înainte de a pleca: „Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare. […] Nu mă tem de moarte. Mă tem de însingurare. Eu, care am fost prezent la toate tragediile şi victoriile acestei ţări, mă simt ca un par în mijlocul furtunii. Singura nădejde este că, om cum sunt, Dumnezeu mă iubeşte şi aşa… (Petre Țuțea)[1].

„Ăsta e român adevărat. Ţine cu noi!” Petre Ţuţea l-a caracterizat pe Nicolae Ceaușescu drept un mare patriot, recunoscându-i meritele și afirmând că „poporul român nu ar fi avut astăzi fără implicarea lui școli, spitale, diguri, baraje, hidrocentrale, căi ferate, aeroporturi, baze militare subterane, lucrări hidrotehnice portuare, flote de avioane și vapoare, irigații pe mii de hectare, poduri impresionante și autostrăzi. […] Când voi muri eu, după mine rămâne un singur mare naţionalist în care să credeţi, Ceauşescu. Nu ştiu eu cât de comunist e el, dar ţine cu naţia asta, să ştiţi de la mine. Ăsta e român adevărat. Ţine cu noi!”.

Trădătorii de țară au făcut ca Ceauşescu să moară înaintea lui, iar Petre Tuțea, a reacționat prompt: „Aţi văzut domnule, era mai mare naţionalist ca mine, că l-au omorât înaintea mea. […] Ceaușescu a condus România timp de 24 de ani. Nu se poate spune că era « bine » pe vremea lui Ceaușescu, dar puțini știu cum era România înainte de Ceaușescu! Acest conducător a fost pentru țara asta ceea ce au fost Kemal Ataturk pentru Turcia și Abdul Nasser pentru Egipt : Tatăl Națiunii! Ceaușescu a scos România din Evul Mediu, de la lumina lumânării, la lumina electrică, de la carul cu boi, la intreprinderi producătoare de automobile, camioane, tractoare, locomotive și avioane… Nu știu dacă, păstrând proporțiile, există performanțe asemănătoare in istorie – poate Ramses cel Mare In 24 de ani amărâți a plătit datoriile și a dublat populația urbana. De fapt este incredibil. Dacă știți despre ce vorbesc veți vedea că performanțele lui Ceaușescu frizeaza imposibilul. Și, peste asta, a păstrat demnitatea acestui popor de…..tâmpiți […]”[2].

De peste trei decenii România nu mai este condusă de români, dovadă incontestabilă fiind lungul răboj al românilor patrioți care stă ca un spin în ceafa „organului” hibrid de tip Geheime Staatspolizei & Народный комиссариат внутренних дел (Gestapo-Н.К.В.Д.), dovadă că Pactul Ribbentrop-Molotov din august ’39 e încă valabil. Creație a sionismului mondial, ascunsă sub directa protecție a prim-miniștrilor de carnaval și investită cu puteri dictatoriale nelimitate împotriva românilor „inconvenabili”, I.N.S.H.R.-„E.W.” taie și spânzură după cum cer interesele „partidului” din umbră.

Români – „Persona non grata”: Valeriu Gafencu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Radu Demetrescu Gyr, Mareșal Ion Antonescu, Prof. univ. Mihai Antonescu, Prof. univ. George Alexianu, General Pichi Vasiliu, Nae Ionescu, Zelea Codreanu, General Constantin Pantazi, Președinte Nicolae Ceaușescu, Petre Țuțea, General Radu Theodoru, General Gheorghe Avramescu, Contraamiral Horia Măcelariu, General Corneliu Dragalina, Toma Arnăuțoiu, Gheorghe Arsenescu, Dumitru Bălaşa, Arsenie Boca, Traian Brăileanu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Alexandru Cantacuzino, Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga, Constantin Gane, Grigore Caraza, Ioan Ianolide, Gheorghe Manu, Vasile Militaru, Şerban Milcoveanu, Ion I. Moţa, Nicoleta Nicolescu, Aspazia Petrescu-Oțel, Constantin Papanace, Arsenie Papacioc, Constantin Petrovicescu, Vasile Posteucă, Visarion Puiu, Traian Trifan, Daniil Tudor Sandu, Mircea Vulcănescu, cel care a lăsat testament posterităţii: „Să nu ne răzbunaţi!”… și mulți mulți alții. O parte dintre puținii numiți mai sus i-am înșiruit apelând la neobositul român patriot, Gheorghe Constantin Nistoroiu, bine știutor al unei liste interminabile a celor care s-au jertfit pentru Neam, Țară și Tricolor.

Poporul român avea două baricade care mai rezistau asaltului extern: Biserica și Armata. Cu insignifiante excepții (condamnate de neromânii neortodocși), Biserica Ortodoxă Română se auto-distruge din interior, unele declarații ale purtătorului cu vorba ale BOR fiind edificatoare mai ales pe timpul marii înșelătorii globaliste botezată Covid-19. Armată nu prea mai avem, iar puținii care poartă azi uniforma militară nu apără interesele Nației, ci slujesc ca mercenari unor puteri străine de Neamul Românesc, potere ale globalismului. Avem peste o mie de generali, însă doar câteva anemice „mii” de oșteni executanți. Ce a cautat Armata Română în Afganistan? Ce caută în Angola? Dar în Uganda? Dar în țările baltice?… Să ne apărăm Țara aici, la noi acasă!

Nici măcar formula oficială, conducerea M.Ap.N. nu mai are legătură cu poporul român, cel în slujba căruia trebuie să se afle, iar dovezile că M.Ap.N. execută doar ordine externe prin Gestapo-Н.К.В.Д.-I.N.S.H.R.-„E.W.” sunt vizibile. După ce cuvintele adresate de generalul veteran Radu Theodoru au fost eliminate la ordin de pe rețelele de socializare[3], recent, Ministerul Apărării Naționale al României a șters un clip video al unei melodii numai pentru că autorul versurilor este Radu Gyr[4].

„Ne vom întoarce întro zi”

„Ne vom întoarce într-o zi,/ Ne vom întoarce neaparat./ Vor fi apusuri aurii,/ Cum au mai fost când am plecat.// Ne vom întoarce neaparat,/ Cum apele se-ntorc din nori/ Sau cum se-ntoarce, tremurat,/ Pierdutul cântec, pe viori.// Ne vom întoarce într-o zi./ Și cei de azi cu pașii grei/ Nu ne-or vedea, nu ne-or simți/ Cum vom pătrunde-ncet în ei.// Ne vom întoarce ca un fum,/ Ușori, ținându-ne de mâni,/ Toți cei de ieri în cei de-acum,/ Cum trec fântânile-n fântâni.// Cei vechi ne-om strecura, tiptil,/ În toate dragostele noi/ Și-n cântecul pe care și-l/ Vor spune alții, după noi.// În zâmbetul ce va miji/ Și-n orice geamat viitor,/ Tot noi vom sta, tot noi vom fi,/ Ca o sămânță-n taina lor.// Noi, cei pierduți, re-ntorși din zări,/ Cu vechiul nostru duh fecund,/ Ne-napoiem și-n disperări,/ Și-n răni ce-n piepturi se ascund.// Și-n lacrimi ori în mângâieri,/ Tot noi vom curge, zi de zi,/ În tot ce mâine, ca și ieri,/ Va sângera sau va iubi” (Radu Gyr)[5].

Cum am cunoaşte un om desăvârşit dacă n-ar fi idioţii? Închei cu încă o „zicere” a „românului anapoda”: „Mare noroc că există oameni care sunt idioţi! Funcţia idiotului e pozitivă, pentru că fără el n-am înţelege nici geniul, nici normalitatea. Păi cum am cunoaşte noi un om pe care-l numim desăvârşit dacă n-ar fi prezenţi ăştia, idioţii?”. Ce intuiție teribilă! S-o fi referit la șefii de stat și guvernele postdecembriste? La actualul șef de stat? La actualul prim-ministru? La actualii ridicători de mâini din Parlamentul României? Întreb și eu…

(Preluare de pe ActiveNews)

Siluan Şpan, pseudo-episcopul român din Italia, i-a predat papistaşilor pe românii ortodocşi din Peninsulă

Marturia unui preot roman despre cum controleaza papalitatea bisericile ortodoxe din Italia

O scrisoare care e un strigăt de durere a ceea ce se petrece in realitate cu ortodocsii in tarile iubitorilor ecumenisti: Marturia unui preot din Italia : E tragica situatia in Italia, episcopii ortodocsi, inclusiv PS Siluan, primesc ordine de la cardinalii catolci, ce anume sa faca…. suntem prostiti in fata, noi preotii… Pe episcopi ii cheama cardinalul catolic la apel si le da directive. Am observat ca episcopii îi iubesc mai mult pe catolici decat pe preotii lor ortodocsi… Patriarhul Bartolomeu a interzis crearea de noi parohii sub el, dar în schimb se iubeşte cu papa…Ca nu cumva sa se supere ,,fraţii ” catolici care ne controleaza prin faptul ca ne-au dat bisericile lor care sunt oricum goale, catolicismul este in decadenta si in curând asa vom ajunge si noi ortodocsii, pasim pe urmele lor… Curia catolica vrea sa controleze prezenta Ortodoxiei in tarile catolice, ca nu cumva sa ia amploare trecerea la Ortodoxie, ne-au dat lacasuri de cult cu conditia sa nu botezăm vreun italian. Daca se afla ca botezăm ne ia biserica şi ne trezim si izgoniti de episcopul ortodox care e dator vândut catolicilor (studii, clădiri, biserici, bani, cinste). Cam aşa functioneaza sistemul. Şi noi facem compromisuri cu ei, le pupăm mâinile, iar ei ne controlează. Sunt domni, iar ortodocsii sunt nişte pigmei toleraţi… Dacă eram liberi, italienii se converteau la Ortodoxie, dar suntem constrânşi de mafia ecumenistă… Când aud ca facem ecumenism ca să ne păstram locaşurile de cult mă gândesc la curvele care se culcă cu străini pentru bani, exact acesta este sentimentul…

Citeşte mai mult pe aparatorul.md: Marturia unui preot roman despre cum controleaza papalitatea Bisericile ortodoxe din Italia https://www.aparatorul.md/la-ps-siluan-cardinalului-catolic-i-se-pupa-mainile-de-catre-credincosii-romani-ortodocsi-marturia-unui-preot-roman-despre-cum-controleaza-papalitatea-bisericile-ortodoxe-din-italia/

Acad. Prof. Sorin Dumitrescu: Candela

Nu cred că există simbol mai convingător şi mai la-ndemână al puterii în slăbiciune decât tăria ascunsă în puţinul oarecare al candelei. Tremurătoare şi aparent nevolnică, pâlpâirea ei modestă susţine rezistenţa casei întregi. Micuţa flacără e în stare să divulge reţeaua de îngeri ocrotitori, a cărei prezenţă înfricosează şi derutează semeţia oricăror nefârtaţi din preajmă. Aceeaşi luminiţă acţionează ferm, fără emfază, aproape nebăgată în seamă, menţinând deschisă, zi şi noapte, interfaţa dintre mister şi realitate, dintre vizibil şi invizibil.

Centrul de greutate al casei tale, e bine să ştii, se află în acest punct strălucitor, pe care se poate sprijini, oricând şi oricât, pârghia lăuntrică ce-ar putea să răstoarne sorţii războiului nevăzut. În penumbra încăperii, candela e singura baliză de lumină după care Dumnezeu îi recunoşte pe ai Lui şi, la fel, doar flacăra ei ferită te poate ajuta, pe tine, cel ce-L chemi încetişor, să-I distingi trăsăturile cereşti şi să-I contempli felul prietenos de a sosi la întâlnire. Cînd te prăbuşeşti, răpus de oboseala şi dezgustul zilei, te poţi lăsa liniştit în seama ei. Veghea fidelă a candelei ţine răutatea ostatică, asmuţind asupra casei adormite trezvia lucrătoare a îngerilor.

Aşa neînsemnată cum pare, ea concentrează întreaga energie a opoziţiei la rău, de care trebuie să se învrednicească o aşezare de oameni. Duhul candelei răspândeşte discernământ şi măsură, restabilindu-i oricărui eveniment de peste zi proporţiile reale. Prezenţa ei, deopotrivă certă şi ireală, însufleţeşte credinţa, echilibrîndu-i elanurile vizionare. Nicicând închipuirea nu e mai ancorată şi mai puţin rătăcitoare decât atunci când respiri obscuritatea ocrotită a unei încăperi în care arde o candelă. Într-o lume dezamăgită, scânteierea ei minusculă probează speranţa de care eşti în stare, calitatea şi consistenţa răbdării tale, mai presus de ameninţarea care te împresoară.

Când zaci doborât şi neluminat, candela casei tale rămâne lumina ta de poziţie, continuând să aştepte în beznă, încurajatoare şi profetică. Ceea ce vindecă fiinţa rănită de dezamăgire a unui oraş, împiedicând-o să-şi pulverizeze speranţele, e licărul candelelor aprinse, lumina lor neclintită pe care o zăreşti la ferestrele câtorva case.

(Editura Anastasia, 1998, pp. 64-65)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Sfantul Cuvios Părinte Iustin Pârvu: Duşmanii noştri au ştiut că toată rezistenţa noastră este în Credinţă, de aceea au folosit toate mijloacele ca să pună mâna pe Biserică. Să o dirijeze ei. Şi, iată, acum o stăpânesc…

Rezistenţa noastră a stat în Dreapta Credinţă, în Adevărul Ortodox pe care l-am apărat. Poporul nostru este una cu Biserica, una cu satul, una cu credinţa lui. În acestea constă tăria lui. Dacă nu era aşa, eram de mult desfiinţaţi.

…la noi, acum, lipsesc factorii de formare a caracterelor oamenilor şi de formare a demnităţii persoanei. Despre acestea nu se mai vorbeşte nici în şcoală, nici în societate. Ei bine, tânărul nostru când intră în întunericul lumii europene nu mai ştie nici cine este, nici pe cine reprezintă. Dacă-i necăjit, de ce nu rămâne în ţară? Ar trebui să muncească aici, să stea legat de pământul străbunilor. Aşa au fost moşii şi strămoşii noştri, cu inima înrădăcinată în glia lor.

În vremea comunismului, valorile ortodoxe au fost eliminate din şcoală, din viaţa societăţii şi caracterul demn al românului a slăbit până la pierdere totală. Odată cu Credinţa a fost slăbită şi familia. Elementul esenţial al organismului societăţii îl constituiau mamele creştine şi duhovnicii îmbunătăţiţi. Dacă mamele nu mai fac copii, neamul piere! Îi omorâm încă din pântece şi ne transformăm în satrapi, ucigaşi de prunci, continuu şi, astfel, devenim, ucigaşi de naţie. La această decădere a noastră se adaugă criza care îi stârneşte pe cei rămaşi în viaţă să fugă în lume. E o dezertare gravă de pe fruntariile neamului. Acolo, unde ajung, găsesc alte nenorociri, căderi de ordin moral, despărţiri, ruperi ale familiei, dezastre personale dar şi ale neamului pe întregul lui. Cei care au programat astfel de grozăvii, dezechilibrele acestea, ştiu că familia este cărămida clădirii. De aceea au acţionat în fel şi chip ca să nu mai aibă românul o familie puternică, să nu urmeze o şcoală puternică, să nu deţină o Biserică puternică, elementele de susţinere ale societăţii, ale neamului.

Altădată mânăstirile veneau în ajutorul credincioşilor săraci. La Târgu Neamţ, Mânăstirea Neamţ a înfiinţat spitalul care este acum al oraşului. Mânăstirea avea nişte proprietăţi pe baza cărora putea să ajute poporul în nevoie. Toate Fondurile Bucovinei, aparţinând Bisericii, constituiau mijloace de sănătate şi de educaţie ale poporului. Aceste ajutoare ţineau legătura noastră cu suferinţa poporului. Aceste proprietăţi ar trebui redate Bisericii, pentru ca ea să poată scoate din suferinţă şi din mizerie mulţimi de oameni.
– Ce credeţi, Părinte, vom pieri ca neam?

– Nu, noi nu vom pieri! Dar vorba unui coleg de detenţie de-al meu, de la Aiud, student la medicină, pe care îl întrebau unii-alţii, ce ne facem noi, că uite fratele cutare este bolnav, fratele cutare este bolnav, iar el le răspundea: „Măi, nu te mai gândi la penicilina pe care o ia unul sau altul, ci gândeşte-te la viaţa noastră spirituală, că de aceea suntem noi aicea în puşcărie. Noi suntem vlaga şi energia unei naţii”. Acest student, pe nume Gioga, a murit în temniţă, la Aiud. El a exprimat toată filosofia care ni se potriveşte şi nouă acum, în zilele acestea rele. Duşmanii noştri au ştiut că toată rezistenţa noastră este în Credinţă, de aceea au folosit toate mijloacele ca să pună mâna pe Biserică. Să o dirijeze ei. Şi, iată, acum o stăpânesc…

Trebuie să se trezească în fiecare român conştiinţa unei mari datorii! Temelia societăţii este familia. Trebuie să formăm mame creştine, să formăm duhovnici, să avem oameni iubitori ai neamului lor.

Aceşti conducători care nu sunt din neamul nostru, care nu au nici o rădăcină aici, că şi un fir de iarbă dacă îl scoţi din pământ se opune, caută să distrugă tocmai aceste fundamente ale poporului nostru, să amestece totul, să fie străini la conducerea tuturor sectoarelor vieţii în societate. Aşa se face că românul ajunge să fie lepădat în ţara lui, să fie considerat un om de nimic. (…) Strămoşii noştri nu au fost oameni secătuiţi de energia duhovnicească. Ei au fost în stare să înfrunte năvălirile din cele patru puncte cardinale, au apărat Occidentul vărsându-şi sângele aici, suferind pe acest pământ pentru credinţă şi pentru neam. Pe sacrificiul nostru s-a dezvoltat Occidentul. Ei ne scufundă din criză în criză, din mizerie în mizerie, şi poporul român rabdă. Lucrul acesta nu se întâmplă cu ungurul, cu polonezul, cu alţii, care se scutură repede de apăsarea altora. Dar românul, săracul, rabdă. Să ştiţi că noi aşa am rezistat în istorie, prin răbdare şi rugăciune. Asta putem face şi acum: să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute să putem răbda toate necazurile şi nenorocirile care vin peste noi.

(Părintele Iustin Pârvu, interviu apărut in revista Credinţa Ortodoxă)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Un prezumtiv sinod

1.Cine convoacă Sinodul? În niciun caz Bartolomeu nu are această autoritate şi îndreptăţire, fiind eretic şi tatăl schismelor din Ortodoxie.

2.Cine stabileşte data şi locul desfăşurării şi conturează o agendă a acestuia? Cine se ocupă de organizarea în amănunt a acestuia?

3.Cine participă la Sinod? Conform tradiţiei sinodale a Bisericii, participarea e deschisă pentru toţi ierarhii, fără nici cea mai mică îngrădire.

4.Ce se întâmplă cu ierarhii eretici (ecumenişti) care au semnat documentele din Creta şi cu ceilalţi care nu au cugetare ortodoxă? Participă cu drepturi egale cu ceilalţi, sau sunt invitaţi pentru a se încerca aducerea lor la Dreapta Credinţă sau, în caz de nesupunere, vor fi condamnaţi, caterisiţi, anatemizaţi şi excomunicaţi?

5.Îi vedeţi pe ierarhii ecumenişti mergând spăsiţi la Sinod, cerându-şi iertare şi revenind la Dreapta Credinţă?

6.Dacă nu se condamnă şi nu se înlătură sinodal ecumenismul şi hotărârile din Creta, dacă nu se condamnă schismele şi schismaticii, sinodul nu poate fi ortodox şi nu mai are nicio raţiune. Un pas măcar nu se poate face în direcţia bună fără rezolvarea acestor două probleme.

7.Dacă ierarhii eretici şi schismatici primesc drepturi depline de a participa la lucrări, vor copleşi puţinii ierarhi ortodocşi, şi-atunci nu putem avea un Sinod, ci un pseudo-sinod.

8.Puteţi enumera numele a 50 de ierarhi ortodocşi? Aceştia ar reprezenta cam 6,25 din totalul ierarhilor ocupanţi ai scaunelor episcopale.

9.Admitem ipoteza super-optimistă şi deloc realistă, că Sinodul ar avea loc, s-ar desfăşura în bune condiţii, ar condamna nominal toate ereziile şi rătăcirile lumii, ar condamna pe toţi ereticii şi schismaticii, i-ar caterisi, anatematiza şi excomunica. Cum ar fi aceştia înlăturaţi din Biserică precum mădularele putrede? Credeţi că antihriştii care i-au aşezat necanonic în scaunele episcopale ar accepta înlăturarea lor?

10.Dacă puţinii episcopi ramaşi ortodocşi ar convoca un Sinod – că numai de la ei avem aşteptări – credeţi că episcopii ecumenişti ar asista pasivi şi nu i-ar sabota, până la a-i împiedica să se reunească? Credeţi că serviciile secrete ar întoarce capul, prefăcându-se ca nu văd?

Ecumeniştii sunt mai realişti decât noi. Ei vorbesc despre un sinod în viitor, şi au puterea şi mijloacele ca să-l ducă la bun sfârşit. Ei pot convoca chiar şi două sinoade pe an, dacă li se ordonă, pe când noi… Veţi vedea, în 2025, cât de frumos se vor reuni şi se vor uni cu papistaşii, vor confirma sinodul tâlhăresc din Creta şi ne vor râde în faţă: sinod aţi dorit, sinod v-am dat.

Presbiter Ioviţa Vasile

Locul Tricolorului Romanesc

Astăzi e ziua Drapelului Naţional.

Am stat şi m-am gândit care este cel mai potrivit loc pentru Steagul Românesc şi mi-am adus aminte de cel intrat în Cartea recordurilor, de 80 000 de metri pătraţi, cel mai mare din lume, de pe aeroportul Clinceni. A fost frumos, dar evenimentul a fost artificial creat şi a durat doar până când s-au făcut măsurătorile oficiale. Am văzut Drapelul desfăşurat pe faţada unui bloc cu multe etaje. Mi-a rămas în memorie Drapelul de la revoluţie, cu stema decupată. Drapelul românesc e arborat la onu, alături de cele ale ţărilor membre. Nu e un loc de cinste. La întâlnirile oficiale ale mai marilor zilei e aşezat alături de cel al u.e. Faţă de ce e ue, mi se pare un sacrilegiu. Temerarii care-şi pun vieţile-n primejdie, escaladând vârfurile Himalaiei, înfig steguleţul tricolor pe acele înălţimi. E bine ca simbolul nostru naţional să fluture şi pe acoperişul lumii. Mi se pare absolut nepotrivit ca Tricolorul să atârne pe umărul vreunui primar ungur din secuime, pentru că aceşti oameni nu-l iubesc, nu ne iubesc nici pe noi ca Neam, şi evită cât pot să-l poarte, încălcând legea. Foarte bine, mai bine să încalce legea, decât să ne pângărească Tricolorul. Măcar ştim cu cine avem de-a face.

Au fost însă două momente istorice, în urmă cu puţine zile, chiar la Budapesta, când un puşti modest, smerit aş spune, de 17 ani, David Popovici, a spulberat tot ce i-a stat în cale şi a câştigat două medalii de aur la Campionatul Mondial, uimind o lume întreagă. Atunci, Tricolorul Românesc a fost înălţat pe catargul cel mai înalt. Iată, am zis, Dumnezeu ne mai dă, din vreme-n vreme, câte-o mângâiere. Prezenţa Tricolorului la Jocurile Olimpice este din ce în ce mai rară, deoarece alogenii căţăraţi pe piramida puterii au tot interesul să ne distrugă şi sportul, sau ce-a mai rămas din el.

Şi totuşi, care e cel mai potrivit loc pentru Tricolor? Intrând într-o mică biserică, am văzut la picioarele Mântuitorului o panglică tricoloră. În acel moment am înţeles că acesta este locul de cinste al Tricolorului, pentru că acesta este şi locul privilegiat al Poporului Ortodox Român!

Presbiter Ioviţa Vasile 

Duminica Sfinţilor Români. Să-i facem mijlocitorii noştri în faţa lui Dumnezeu

Una din maici era bolnavă și se simțea foarte rău. Părintele Justin a trimis-o la spital pentru a-și face investigațiile medicale. În urma analizelor, a reieșit că maica avea un chist mare ovarian și noduli tumorali la sân, markerii tumorali erau de asemenea foarte mari. Nu făcuse puncție, dar diagnosticul era cam clar – cancer.

Maica, disperată, s-a dus la Părintele Justin să îi spună rezultatul analizelor și plângând i-a cerut Părintelui Justin ajutor, spunându-i că se roagă la mai mulți Sfinți, printre care și cei tămăduitori: Nectarie, Pantelimon etc. Părintele Justin a lăcrimat împreună cu maica și i-a zis așa: „Măi, dar la Sfinții Români de ce nu vă rugați? Rugați-vă la Sfinții Români și la cei din temnițele comuniste și vă veți vindeca, pentru că ei sunt Sfinții noștri și așteaptă să le cerem rugăciunile, iar ceilalți Sfinți nu vor să ne ajute pentru că noi desconsiderăm pe propriii noștri Sfinți Români”.

Maica a făcut cum i-a zis Părintele, s-a rugat la Sfinții Români. După două săptămâni s-a dus să își repete analizele. Și minune! Cancerul dispăruse, și chistul și ganglionii. Sfinții au vindecat-o, prin rugăciunile și lacrima Părintelui Justin.

(Preluat din cartea „Părintele Justin Pârvu – Mărturii ale sfințeniei”, Mănăstirea Paltin Petru Vodă)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia?

Întrebarea, retorică desigur, a fost formulată de înţeleleptul Solomon şi rămâne valabilă până-n zilele noastre şi până la sfârşitul veacului acestuia. Pentru că nebunii sunt deosebit de activ, la fel ca proştii, ca imbecilii, şi izvodesc iară şi iară faţete ale nebuniei, le promovează, crezându-se inteligenţi şi având pretenţia ca alţii să le împărtăşească nebunia, pe care o doresc omologată şi instituţionalizată.

1.În documentele acestei alcătuiri antihristice, care e ue, găsim scris, negru pe alb, că bărbaţii au capacitatea de purta sarcină şi a naşte! Când faci asemenea afirmaţie aberantă, împotriva legilor Dumnezeieştii, a firii şi a bunului simţ, te descalifici ireversibil ca persoană sau ca instituţie, indiferent cum te-ai numi.

2. Citeam un articol pe ActiveNews în care ni se spune că un britanic, Leslie Sinclair, de 66 de ani, s-a prezentat la un centru de recoltare pentru a dona sânge. I s-a cerut să completeze un formular prin care trebuia să specifice dacă este gravid, sau dacă a purtat sarcină în ultimele şase luni. Ce dobitoci!!! Omul a refuzat să intre în acest joc satanic, fapt pentru care a fost respins şi donaţia n-a mai avut loc.

3.Avem şi noi nebunii noştri. Unul ar fi Claudiu Manda de la usr. Ce zice individul acesta? ,,Şi dacă-ţi moare copilul, tu nu trebuie să plângi. Nu este nicio diferenţă între un copil şi un laptop. Pentru că amândouă sunt nişte automate. Laptopul îţi  face nişte chestii automate, copilul îţi face… nu este absolut nimic diferit între acel copil şi laptop, decât atomii. Şi-atunci, dacă-ţi moare copilul respectiv, ce faci când ţi se strică laptop-ul? Îţi cumperi altul, dar nu te-apuci să plângi. Îţi moare copilul, trebuie să spui aşa: măi nevastă, ce facem?’’ ,,N-are nimica, mă bărbate, facem altul’’.

Nu te-ar fi făcut mă-ta, idiotule.

Presbiter Ioviţa Vasile

Dragi Români, sataniştii doresc intrarea ţării noastre în război

Datorită unei postări a Doamnei Senator Diana Iovanovici Şoşoacă, aflăm următoarele: Sluga ocultei mondiale KW Iohannis, va solicita Parlamentului aprobarea pentru intrarea României în război, un demers de o gravitate extremă, în condiţiile în care putem alege calea neutralităţii şi neimplicării. Sunt sigur că voinţa a peste 95 la sută din români este ca ţara noastră să rămână în afara acestui război absurd, şi doar un mic procent de demenţi, printre care politicieni şi alogeni, doresc ca românii să devină parte beligerantă. Războiul acesta nu ne priveşte, este făcătura ocultei mondiale, iar noi nu trebuie să cedăm şi să ne facem ucigaşii fraţilor noştri nevinovaţi, după cum şi ei ar trebui să refuze lupta fratricidă, ale carei ,,beneficiari’’ vor fi marii criminalii internaţionali, cei care au provocat falsa pandemie, cu toate urmările sale pe care le vedem acum.

Sunt semnale clare care arată acest război în loc să înceteze, va fi mondializat şi se va recurge la folosirea armelor nucleare. În aceste împrejurări grave, noi ne vom folosi de cele mai puternice arme de distrugere a puterilor răului din lume: postul şi rugăciunea. Ei se bizuiesc pe puterea satanei şi a demonilor întunecaţi, noi Îl avem pe Dumnezeul Adevărului, Domnul Oştirilor, şi El ne va duce la biruinţă. Nu intraţi în panică, nu vă temeţi, bucuraţi-vă că Domnul Păcii este cu noi.

Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus, cu harul şi cu îndurările iubirii Sale de oameni, să-i lege pe toţi vrăjmaşii Săi, pe parlamentarii care doresc să voteze intrarea în război, să le ia orice putere de a face răul, iar eu nevrednicul preot, cu puterea ce-mi este dată, îi leg să fie loviţi de neputinţă totală, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Pedepsele apocaliptice şi învârtoşarea în rău a oamenilor necredincioşi

Cartea Apocaslipsei, care încheie canonul Sfântei Scripturi, ne descrie lupta Bisericii lui Hristos cu puterile întunericului, de la întemeierea ei până la a Doua Venire a Mântuitorului. Este o luptă continuă şi neîmpăcată, despre al cărui deznodământ nu avem voie să ne îndoim, căci ni l-a spus chiar Fiul lui Dumnezeu: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). În vremurile din urmă ale istoriei, oamenii se vor despărţi în două tabere; unii vorprimi semnul fiarei antihrist şi se vor închina acestuia, ceilalţi, mai puţini, vor rămâne credincioşi Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Asupra celor dintâi, Dumnezeu va vărsa şapte cupe ale mâniei sale, adică şapte pedepse, voind să-i întoarcă de la slujirea lui antihrist şi să-i aducă la cunoaşterea Adevărului şi la mântuire. Vom vedea, în cele ce urmează, cum vor reacţiona oamenii cei învârtoşaţi în rău la aceste pedepse, aşa cum ne sunt relatate în capitolul 16 al Apocalipsei.

,,Apoi al patrulea înger a vărsat cupa lui în soare şi i se dădu să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă’’. În loc să înţeleagă pedeapsa lui Dumnezeu şi să-şi vină în simţiri, oamenii ,,au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere peste pedepsele acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă’’ (v. 8-9).

Nu după multă vreme, a urmat pedeapsa a cincea, care este descrisă în felul următor: ,,Atunci al cincelea înger a vărsat cupa lui pe scaunul fiarei şi în împărăţia ei s-a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau limbile de durere’’. Învârtoşarea oamenilor va fi atât de mare, nesimţirea lor va fi covârşitoare încât niciunul nu va pricepe şi nu va voi să se întoarcă la Dumnezeu. Dimpotrivă, ei ,,au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi a bubelor lor, dar de faptele lor nu s-au pocăit’’ (v. 10-11).

Vor urma ultimele două pedepse. La a şaptea pedeapsă se vor porni ,,fulgere şi vuiete şi tunete şi s-a făcut cutremur mare, aşa cum nu a mai fost de când este omul pe pământ, un cutremur atât de puternic… şi gindină mare cât talantul se prăvăli din cer peste oameni’’. Aceasta va fi poate ultima ocazie ca oamenii să-şi recunoască păcatele şi nimicnicia în faţa lui Dumnezeu. Însă oamenii nebuni vor stărui în nebunia lor, nearătând nici un semn de pocăinţă. Şi iarăşi îşi vor ridica glasurile pentru a huli pe Creatorul şi Binefăcătorul lor (v. 17-21).

Citind despre aceste urgii, cinstite cititorule, vedem şi înţelegem îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, atunci şi în toate vremurile. Aceasta ne îndeamnă la pocăinţă.

Presbiter Ioviţa Vasile

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

,,Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era dintre fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în poruncile şi rânduielile Domnului’’. Aşa scrie Sfântul Evanghelist Luca despre părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, a cărui naştere o sărbătorim astăzi. Necazul vieţii lor era acela că, fiind înaintaţi în zile, Dumnezeu nu le dăduse copii, iar faptul de a nu avea urmaşi era socotit la evrei drept blestem. Mulţi ani au purtat ei această povară. Înţelepciunea cea tăinuită a lui Dumnezeu s-a arătat şi aici. În vreme ce se afla în templu, pentru a tămâia după obiceiul preoţiei, îngerul Domnului s-a arătat lui Zaharia. Acesta s-a tulburat văzând pe trimisul lui Dumnezeu. Îngerul însă venise să-i aducă mângâiere şi răsplata, lui şi soţiei Elisabeta, pentru răbdarea  şi dreapta lor vieţuire: ,,Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea, şi de naşterea lui mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici sicheră şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie…  ’’ (Luca 1, 13-17).

Cinstite cititorule, ia seama cu atenţie la cuvintele subliniate şi aminteşte-ţi ce a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos despre Sfântul Ioan Botezătorul; ,,Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină’’ (Matei 11, 14). Vrăjmaşii lui Hristos şi ai adevărului au strâmbat înţelesul acestor cuvinte, spunând că Sfântul Prooroc Ilie s-ar fi reîncarnat în trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Domnul Iisus nicidecum n-a vorbit în acest sens, ci doar a vrut să spună că Sfântul Ioan Botezătorul va merge înaintea Domnului cu aceeaşi râvnă pe care a avut-o Sfântul Ilie, aşadar vorbeşte despre două persoane absolut distincte care au trăit în vremuri diferite. Şi aceasta să ştii: învăţătura despre reîncarnare vine din religiile demonice ale Indiei, şi n-au nicio legătură cu adevărul revelat de Dumnezeu.

Vestea cea bună adusă de îngerul Gavriil s-a împlinit într-o zi de 24 iunie, de aceea sărbătorim astăzi naşterea acestui Sfânt al lui Dumnezeu. ,,De naşterea lui mulţi se vor bucura’’. Să ne bucurăm, aşadar, şi noi în această zi de sărbătoare şi să dăm slavă lui Dumnezeu, Care este credincios făgăduinţelor Sale.

Presbiter Ioviţa Vasile

Smerenia e starea omului care, orice s-ar întâmpla, le primeşte ca din mâna lui Dumnezeu

Smerenia, dacă e să vorbim de etimologia rusă a termenului, începe din momentul în care intrăm în starea unei păci interioare : a împăcării cu Dumnezeu, cu conştiinţa şi cu oamenii a căror judecată o exprimă pe cea a lui Dumnezeu ; este, deci, o împăcare, o împăcare. Smirenie (rus.) are ca rădăcină cuvântul mir, ce poate fi tradus atât ca lume, cât şi ca pace. În acelaşi timp, este o împăcare cu toate circumstanţele acestei vieţi, e starea omului care, orice s-ar întâmpla, le primeşte ca din mâna lui Dumnezeu.

Cred că trebuie să mă explic. Unul dintre Părinţii Bisericii spunea că toate evenimentele istorice la scară universală sau în ceea ce priveşte viaţa fiecăruia dintre noi, sunt determinate de corelaţia dintre trei voinţe : voia lui Dumnezeu, mereu bună, atotputernică, însă care şi-a fixat drept limită libertatea omenească de a alege ; voinţa satanică, mereu malefică, însă nu atotputernică, incapabilă de a produce răul, întrucât diavolul nu este stăpân peste făptură ; şi între acestea două, voinţa omenească, mereu îndoioasă, care răspunde atât apelurilor Dumnezeieşti, poruncilor şi rugăminţilor lui Dumnezeu, cât şi intrigilor satanei, falselor promisiuni, atracţiei către rău, pe care omul o simte în sine. Apostolul Pavel spune că deosebeşte în sine însuşi două stihii : legea vieţii veşnice, ce tinde spre Dumnezeu, şi legea stagnării, legea care duce către distrugere, către degradare. Aceste stihii sunt în fiecare dintre noi. De aceea, între influenţa voii Dumnezeieşti şi a celei satanice nu facem mereu alegerea cea bună : ezităm, facem adesea alegerea greşită, dar uneori şi pe cea bună.

Nu orice eveniment poate fi definit ca act al voii lui Dumnezeu. De obicei, situaţia este mult mai complexă, după cum omul este sau nu lucrător al voii lui Dumnezeu, sau conducător al voinţei rele satanice. Însă chiar şi în faţa celei mai întunecate, celei mai fioroase situaţii Dumnezeu ne poate spune : exact aici trebuie să aduci lumină, în această zonă a urii trebuie să aduci dragoste, în acest haos trebuie să faci armonie ; sau : locul tău este acolo unde voinţa satanică acţionează cel mai distructiv, mai hotărât…În acest sens, Părinţii Bisericii priveau situaţiile în care se aflau ca act al voinţei lui Dumnezeu, nu în sensul că Dumnezeu ar fi înrăutăţit în mod intenţionat situaţia, ci că anume acolo era locul lor. Împăcarea interioară cu circumstanţele nu înseamnă că trebuie să-i considerăm pe toţi din jurul nostu a fi oameni buni, ci că locul nostru este printre ei pentru a le aduce ceva.

Dacă etimologia termenului slav ne duce cu gândul la împăcare, linişte interioară, şi provenienţa latină a termenului humilitas, descoperă noi sensuri ale acestui cuvânt. Humilitas provine de la humus, pământ roditor adică, sau pur şi simplu pământ. Exprimându-ne alegoric,vedem pământul, iată, tăcut, întins sub cer ; primeşte deopotrivă şi ploaia şi soarele, şi seminţele, cu aceeaşi neîmpotrivire ; primeşte bălegarul şi tot ceea ce aruncăm din viaţa noastră ; în el se înfige plugul şi-l răneşte adânc, iar el stă tăcut, primindu-le pe toate şi aducând rod. După cum au spus unii gânditori, smerenia este starea sufletului omenesc care primeşte tăcut, supus, orice i se dă şi din tot ce i se dă aduce rod.

Aşadar, căutând smerenie, e binevenită întrebarea : cum privim la faptul că Dumnezeu ne trimite într-o situaţie sau alta ? Cu împăcare lăuntrică sau cu protest, sau selectiv ? « Nu vreau asta, vreau alta – de ce m-ai trimis aici ? Eu vreau bine, trebuie să mă trimiţi într-o atmosferă unde să roiască doar oameni buni, care să mă inspire, să mă ajute, să mă poarte pe braţe ; de ce mă trimiţi acolo unde totul e beznă, totul e rău, totul e lipsă de armonie ? »

E reacţia noastră obişnuită şi este un indiciu al faptului că reacţia noastră nu este una smerită. Iar când spun « smerită » nu am în vedere sentimentul împăcării cu înfrângerea: “Ce să faci, cu Dumnezeu nu te pui, mă voi smeri…”. Nu sentimentul înfrângerii, ci smerenia activă, împăcarea activă, lumea interioară activă fac din noi soli şi apostoli, oameni trimişi în lumea întunecoasă, grea şi amară, care ştiu că acolo le este locul firesc şi acolo vor agonisi harul.

Continuând tema pământului : Teofan Zăvorâtul scrie în una din scrisorile sale unei corespondente : « Sunt uimit… Aţi plecat la băile de nămol să vă tămăduiţi reumatismul, iar când asupra Dvs. se aruncă cu noroi, pentru a vă vindeca sufletul de neajunsurile lui – atunci vă plângeţi ». O astfel de tratare a întrebării este una foarte interesantă. Într-adevăr, băile de nămol le alegem singuri, iar cele de noroi ni le aleg alţii, şi ne plângem. Şi aici este aproape întotdeauna toată deosebirea. Serafim de Sarov spunea că «Trebuie pur şi simplu orice faptă asumată la alegere este mai uşor de îndeplinit, întrucât mândria, orgoliul, îi va da suficientă energie pentru asta, pe când să învingi ceea ce îţi pune în faţă soarta este cu totul altceva : doar nu am ales eu asta ! să ne plecăm în faţa lui Dumnezeu ; nu cu pasivitate, ci ca o plecăciune adâncă de cerere a binecuvântării de a purcede la lucrarea smereniei.»

Şi încă ceva : nu cred că smerenia este faptul de a lăsa pe cineva să te facă una cu noroiul; orice fel de şef – ofiţer sau preot, sau brigadier – poate fi profund smerit, însă conform responsabilităţii asumate să acţioneze aspru , tare şi hotărât. Nu cred că un asemenea şef, fie egumen la mănăstire, preot de parohie sau ofiţer de armată trebuie să admită haos pe motiv că nu poate lua hotărâri şi nici să le implementeze pe motiv de smerenie. Smerenia e cu totul altceva.

Un scriitor englez a spus că smerenia este înainte de toate realism ; atunci când îmi vine gândul că sunt genial îmi răspund calm : nu fi naiv, eşti chiar foarte mediocru ! – acesta este începutul smereniei, care provine de la vederea reală a lucrurilor. In acest sens realismul poate fi educat chiar şi prin simţul umorului. Adesea te poţi privi cu un zâmbet: cât de hazliu eşti când te umfli în pene ! La o atitudine corespunzătoare în acest sens, adesea putem păşi pe tărâmul smereniei, care provine doar din realism.

Însă cel mai profund tip de smerenie este smerenia Sfinţilor, care-şi are provenienţa în vederea frumuseţii şi a sfinţeniei lui Dumnezeu. Nu din motiv că s-ar fi realizat , prin comparaţie, nimicnicia, ci pentru că, răpuşi de acea frumuseţe de nedescris, nu le rămâne decât să cadă în genunchi într-o cucernică frică, în dragoste şi în mirare, şi atunci nu îşi mai amintesc de sine, pentru că nu îi mai interesează să o facă : cine doreşte să se uite la sine atunci când poate să privească ceva ce depăşeşte orice închipuire a frumuseţii?

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Despre credinţă şi îndoială, Editura Cathisma)

Text selectat şi îngrijit de Dr. Gabriela Naghi

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă