Regele este gol

Ştiţi basmul lui Hans Christian Andersen, ,,Hainele cele noi ale regelui’’? Nici eu nu l-am ştiut până zilele trecute, când am ajuns să-l citesc. Despre ce e vorba? Un rege era atât de preocupat de veşmintele sale, încât neglija treburile regatului. În fiecare ceas îşi schimba ţinuta şi se admira pentru frumuseţea hainelor sale. Au venit în cetate doi şarlatani care spuneau, în dreapta şi-n stânga, că ei sunt în stare să ţeasă nişte veşminte nemaiîntâlnite, pe care dacă le-ar îmbrăca regele, ar vedea care din slujitorii săi sunt vrednici şi care sunt proşti de dau în gropi. Vestea a plăcut regelui şi imediat i-a pus la lucru, dându-le cu generozitate cele de trebuinţă. Şarlatanii s-au aşternut pe lucru, numai că pe războaiele lor de ţesut nu era nimic. Tot ce li se dădea, băgau în buzunar, dar se prefăceau că lucrează de zor. După o vreme, regele şi-a trimis un slujitor să vadă lucrarea minunată a celor doi. Privind cu stăruinţă, se mira în sine că nu vede nimic pe războaie. ,,Dacă voi spune că nu văd nimic, vor zice că nu sunt potrivit pentru slujba mea, ori sunt deosebit de prost’’ – s-a gândit el, aşa încât a început să laude ţesătura celor doi. Aşa a vorbit şi în faţa regelui, mulţumindu-l cu cuvintele sale. Însuşi regele s-a dus să vadă ţesăturile cele minunate şi a rămas mirat, nevăzând nimic din cele făgăduite. ,,Ce să fie? Nu văd nicio stofă. Oare oi fi prost? Sau nu sunt bun de rege?’’ – cugeta el. Aşa că a început să laude şi el lucrarea celor doi. A venit vremea să îmbrace veşmintele cele noi şi slujitorii roiau în jurul său, prefăcându-se că îi aranjează minunăţiile. La urmă, a ieşit în public mulţumit de frumuseţile cu care s-a înveşmântat. Oamenii au ieşit la ferestre pentru a-şi admira suveranul şi toţi erau cuprinşi de o mare bucurie. Atunci s-a auzit glasul unui copil: ,,Regele este dezbrăcat’’. ,,E dezbrăcat’’, a exclamat poporul, care cu puţină vreme înainte admira nişte veşminte iluzorii. Regele s-a gândit că într-adevăr, poporul are dreptate, dar şi-a continuat drumul, urmat de cei care purtau o trenă inexistentă.

Nu ştiu dacă înaintemergătorii antihristului se inspiră din basmul lui Andersen. Ce ştiu cu certitudine e faptul că şi aceştia contează pe orbirea spirituală şi pe prostia (de dat în gropi) a oamenilor. Venirea în România a papei e o repetiţie în vederea întronizării antihristului. Urmăriţi măcar o parte a vizitei. Veţi vedea mulţimi extaziate până la leşin, români şi unguri, clerici şi mireni, ,,ortodocşi’’ şi eterodocşi. Entuziasmul va fi neţărmurit pentru că o dată-n viaţă ai ,,privilegiul’’ de a sta în apropierea unui suveran pontif. Televiziunile se vor întrece în laude şi ode la adresa unui muritor, care vine despuiat pe pământ românesc să ne arate splendoarea veşmintelor sale. Dacă nu credeţi, accesaţi un filmuleţ de 27 de secunde (https://youtu.be/r4odtiW7xjE). Ce spune ereticul Francisc, arătand o mica casetă care conţinea o cruce: ,,Ce este aceasta? Este istoria eşecului lui Dumnezeu. Este calea crucii. Calea mică a crucii’’. Înţelegeţi acum de ce spunea Sfântul Cosma Etolianul: pe papa să-l blestemaţi. Se va auzi măcar un glas de copil care să rostească adevărul?

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Vizita papei în România: un fast deşănţat

În anii întunecaţi ai comunismului, papii vremurilor acelora erau ţinta atacurilor celor care ne promiteau că ,,viitor de aur ţara are’’. Se spune că însuşi ,,ortodoxul” Stalin ar fi întrebat, cu un amestec de ironie şi superioritate, ,,câte divizii are papa?’’ ,,Niciuna’’, a răspuns cineva, ,,dar are sute de milioane de credincioşi’’. Răspunsul l-ar fi descumpănit pe marele şi sângerosul tiran.

Comunismul şi-a trăit traiul şi şi-a împlinit menirea pentru care a fost creat, aceea de trimite milioane de oameni în mormânt pentru vini imaginare, de a semăna ura şi teroarea la scară planetară, de a înrobi popoare întregi şi a le supune unui regim nemilos de exterminare şi, fireşte, de a face să dispară Credinţa în Mântuitorul Hristos. Revoluţiile din ţările comuniste au fost regizate şi provocate de maeştii violenţei şi ai urii tocmai pentru a semna certificatul de deces al comunismului şi a-l înlocui cu sistemul sub care trăim noi astăzi şi ale cărui ,,binefaceri’’ le resimţim din plin. Papa cel blamat înainte a devenit partenerul, sau mai bine zis unealta mai-marilor lumii, care au scris un scenariu în al cărui centru urma să stea suveranul pontif. Şi lucrurile s-au petrecut întocmai. Papa a devenit un personaj planetar, curtat de cancelariile marilor puteri şi trimis în lume să adune sub sceptrul său toate ,,religiile’’acesteia.

Vizita sa în România în aceste zile ne îngăduie să desluşim rolul încredinţat lui Francisc în ceea ce se petrece acum, dar şi în ceea ce va urma. Niciunei personalităţi politice, nici măcar preşedintelui Statelor Unite, nu i s-a făcut atâta propagandă cu luni de zile înainte de vizită. Ceea ce vedem în aceste zile e o mobilizare de forţe fără precedent. Poliţie, forţe de ordine, miniştri, primari de mari oraşe, sute de voluntari şi militanţi catolici, clerici catolici de toate rangurile, membrii Sinodului BOR, canale mass-media, toţi şi toate îşi conjugă eforturile pentru ca papa să fie întâmpinat cu un fast planetar, poate fără precedent. Fonduri guvernamentale sunt alocate cu multă generozitate, adică banii românilor contribuabili. Banca Naţională a emis o monedă cu chipul papei. Când s-a mai pomenit ca universităţile, şcolile şi grădiniţele să-şi suspende activitatea? Ungurii catolici şi reformaţi, din ţară şi din Ungaria se pregătesc să-şi primească idolul. Politicienii lor ne sfidează şi vin pe pământ românesc, ca în propria lor ţară, sub privirile tâmpe ale conducătorilor români. Doamne fereşte, să nu fie un grup care să protesteze şi să-şi exprime dezacordul cu vizita papală. Imediat ar fi anihilat şi urcat în dube, apoi transferat în arest.

Papa nu e simpla căpetenie a catolicilor din lumea întreagă; nu e nici doar şeful statului Vatican. Francisc e un personaj de anvergură planetară prin rolul ce i s-a încredinţat, acela de închegare a noii ,,religii’’ mondiale unice. Vizitele lui în lume au tocmai acest scop, de a-i uni pe toţi şi a-i îngloba în această ,,religie’’. Dumnezeu îi va îngădui să vină pe pământ românesc, într-o ţară ortodoxă, atâta cât este. Am credinţa nestrămutată că Dumnezeu ne va da şi un semn. Câţi dintre noi îl vor pricepe?

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Epilog

În cele şase episoade, am încercat să cuprind marile deosebiri între Sfânta Ortodoxie şi catolicism, fără patimă, fără prejudecăţi, călăuzit de dorinţa de a pune la îndemâna credincioşilor, mai puţin familiarizaţi cu Teologia, instrumentele necesare înţelegerii a patru lucruri:

1.De ce catolicii nu sunt Biserică, ci comunitate eretică fără har şi fără Sfinte Taine valide.

2.Ortodoxia este singura păstrătoare a adevărurilor veşnice şi mântuitoare, în tot sublimul şi puritatea lor, fără adaosuri sau omisiuni, fără răstălmăciri pierzătoare de suflete.

3.De ce unirea dintre Biserica Ortodoxă şi catolicism este o himeră pe care o cultivă cu atâta perseverenţă ecumeniştii de ieri şi de azi, reuniţi în c.m.b.

4.De ce dialogul ecumeniştilor ,,ortodocşi’’ cu catolicii a avut rezultate exact opuse aşteptărilor. Concret: în deceniile de dialog, prăpastia dintre cele două părţi s-a adâncit, deoarece papistaşii s-au afundat şi mai mult în rătăcire, în loc să se consemneze un cât de mic progres. Probabil negociatorii au avut în vedere două posibilităţi: să ne unim cu catolicii, renunţând la tezaurul Sfânt al Ortodoxiei sau unirea să se facă amestecând Dreapta Credinţă cu rătăcirile papistaşe, adică să se unească cele de neunit. A fost astfel ignorată calea ce trebuie străbătută, singura valabilă, aceea de revenire a papei şi supuşilor săi în Biserica pe care au părăsit-o în 1054.

Visul ecumeniştilor de unire a Ortodoxiei cu rătăcirile lumii seamănă cu visul lui Nabucodonosor, desluşit de Sfântul Prooroc Daniel (3, 32-35). Acesta a văzut un ,,chip care avea capul de aur, pieptul şi braţele de argint, pântecele şi coapsele de aramă, pulpele de fier, iar picioarele o parte din fier şi o parte din lut… şi iată o piatră desprinsă, nu de mână, lovi chipul peste picioarele de fier şi de lut şi le sfărâmă. Atunci fură sfărâmate, în acelaşi timp, fierul, lutul, arama, argintul şi aurul şi ajunseră ca pleava de pe arie vara, şi vântul le luă cu sine fără ca să se mai găsească locul lor; iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare şi a umplut tot pământul’’.

Peste câteva zile, ereticul papă Francisc (scuzaţi pleonasmul), va veni pe pământul     românesc, podit cu moaştele Sfinţilor Mucenici, cum spunea poetul Ioan Alexandru. Ca şi cum nu ne-ar fi fost de ajuns anii comunismului ateu şi criminal, ca şi cum nu ne este suficientă mulţimea sectelor necreştine care sapă la temelia Bisericii, vine acum exponentul tuturor rătăcirilor lumii, să ne aducă un mesaj perfid, acela de a fi toţi împreună. Faptul ne face să înţelegem cuvintele Apocalipsei (22, 11), greu de înţeles în alte circumstanţe: ,,Cine e nedrept, să se nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce şi mai greu. Cine e drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească şi mai mult’’.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Comunitatea catolică: Erezii, inovaţii şi abateri de la Sfânta Tradiţie a Bisericii (VI)

  1. Uzurparea numelui ,,catolic’’

Înainte de schisma din 1054, Biserica era Una, cum a fost întotdeauna. Ea îi cuprindea pe răsăriteni şi apuseni, deopotrivă. Putem afirma că era Ortodoxă şi Catolică, asta însemnând că poseda Credinţa Dreptmăritoare şi cuprindea învăţăturile necesare pentru toţi oamenii din toate locurile şi timpurile, adică era Catolică (Universală). După ce s-a produs schisma, Răsăritul s-a socotit a fi Ortodox, în vreme ce Apusul şi-a însuşit atributul catolicităţii. ,,Catoliki’’ este însă un termen grecesc, pe nedrept uzurpat şi apropriat de papistaşi. Fidelă tradiţiei bimilenare, Biserica Ortodoxă Greacă păstrează în rostirea Crezului formula originală: ,,Is miam Aghian, Katolikin ke Apostolikin Ekklisian’’.

Ca să evite orice posibilă confuzie, Biserica Ortodoxă Română şi întrebuinţează termenul ,,Sobornicească’’, preluat din slavonă, având aceaşi semnificaţie.

  1. Mântuirea necredincioşilor

Sfânta Scriptură ne arată că mântuirea se dobândeşte cu multă osteneală până în ceasul morţii: ,,…prin multe suferinţe trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu’’ (Fapte 14, 22 ). Papii făgăduiesc ceea ce nu pot da, o mântuire facilă, lesnicioasă şi atractivă. Aşa ajuns actualul papă să decreteze mântuirea necredincioşilor, încurajându-i pe aceştia să stăruiască în întunecimile vieţii fără Dumnezeu, în loc să-i îndemne spre singura Credinţă mântuitoare, şi el însuşi să părăsească starea de rătăcire în care se află.

  1. Excuderea epiclezei

Potrivit cărţilor bisericeşti, prefacerea Darurilor în Trupul şi Sângele Domnului are loc în timpul rostirii epiclezei, însoţită de binecuvântarea Darurilor în forma crucii. Epicleza are următoarea formă: ,,Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească şi cerem şi ne rugăm şi cu uminţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri ce sunt puse înainte şi fă, adică, pâinea aceasta Cinstit Trupul Hristosului Tău, iar ce este în potirul acesta Cinstit Sângele Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău Cel Sfânt. Amin. Amin. Amin’’.

Catolicii au renunţat la epicleză, afirmând cu suficienţă că sunt de ajuns cuvintele rostite de Mântuitorul ,,luaţi, mâncaţi…’’ şi ,,beţi dintru aceştia toţi…’’ Este şi aceasta o gravă abatere de la Sfânta Tradiţie a Bisericii, irelevantă totuşi, datorită stării eretice în care se găsesc apusenii.

  1. Statuile

Biserica Ortodoxă are o Herminie a picturii bine stabilită. Nimic nu se pictează la întâmplare sau după bunul plac al autorului. Trebuie respectate nişte reguli şi canoane, fără de care icoana este, în fapt, tablou.

Catolicii au introdus în uzul lor cultic statuile, care mai degrabă aduc aminte de chipurile cioplite ale Vechiului Testament şi nu mijlocesc o legătură de evlavie între credincios şi Sfinţi.

  1. Evoluţionismul darwinist

Aflându-se pe scaunul pontifical al Vaticanului, papa Ioan Paul al II-lea (1978-2005) a avut iniţiativa nefericită de a se pronunţa asupra originii şi evoluţiei vieţii, ex cathedra, desigur. Cu acest prilej a afirmat că, potrivit ultimelor cercetări ştiinţifice, evoluţionismul este mai mult decăt o teorie. Aceasta înseamnă că evoluţionismul darwinist a devenit, în viziunea papei, ,,un adevăr’’.(Părintele Gheorghe Calciu, mărturisitorul prigonit, Ed. Crigarux, 2007, pag. 206). Afirmaţie catastrofală, deoarece prin aceasta Îl excude pe Dumnezeu din creaţia a tot ce există! Aceasta nu i-a împiedicat pe urmaşi, pe papa Bendict al XVI-lea, să-l beatifice şi desigur, în viitor să-l canonizeze ca ,,sfânt’’. Ne lămurim, în acest fel, ce fel de ,,sfinţi’’ înscriu catolicii în calendarele lor, şi cu cine urmează să se unească ierarhia română în viitorul nu prea îndepărtat.

  1. Ecumenismul

Ecumenismul este colecţia sau suma tuturor ereziilor şi rătăcirilor lumii, pan-erezia ce se dezvoltă sub ochii noştri, menită să creeze ,,religia’’ unică a viitorului, cea prin care se va încerca să-L înlocuiască pe Dumnezeul Adevărului cu antihrist, potrivnicul Mântuitorului Hristos.

Când am aflat că romano-catolicii nu fac parte din organismele ecumeniste mondiale, am zis că e un lucru meritoriu. M-am înşelat, deoarece aceştia propovăduiesc asiduu ecumenismul. ,,Ecumenismul a devenit o obligaţie pentru fii (!) Bisericii catolice, în urma celor hotărâte de Conciliul II Vatican, indiferent de statutul lor, fie că sunt arhierei, preoţi, călugări sau mireni de rând…Astfel, nu este nu este exclus să asistăm, prin unire, la recunoaşterea ca valide a unor noi rituri în Biserica Unificată, cu condiţia să aibă patrimoniu dogmatic corect’’ (Tertulian Langa, Dicţionar Teologic creştin din perspective ecumenismului catholic, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1997, pag. 86). Mai trebuie să spun că Biserica Unificată va fi, de fapt, anti-Biserica anti-Hristosului anti-hrist? Socotesc că nu.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Comunitatea catolică: Erezii, inovaţii şi abateri de la Sfânta Tradiţie a Bisericii (V)

  1. Sfânta Taină a Spovedaniei

Cunoscând slăbiciunile omeneşti, Preabunul Dumnezeu a dat Bisericii Sale această Taină, numită şi a Pocăinţei, prin care ne curăţim de păcatele cu care ne întinăm în cursul vieţii pământeşti.

În catolicism, sensul acestei Sfinte Taine a fost viciat şi deturnat. Indulgenţele, adică sumele de bani plătite pentru iertarea păcatelor, substituie în mare parte ritualul spovedaniei, aşa cum este practicat în apus. Nici rânduiala Spovedaniei nu mai este cea din viaţa dintotdeauna a Bisericii. Este o iluzie că prin acest ritual s-ar dobândi iertarea păcatelor.

  1. Ordinele călugăreşti

Unele au ajuns, prin practicile lor, să fie detestate. Aşa vorbim despre Dominicani, care, printr-un joc de cuvinte, au fost supranumiţi Domini canes, adică ,,câinii Domnului’’. Ordinul iezuiţilor, datorită abuzurilor, falsurilor şi nedreptăţilor a rămas în istorie cu o conotaţie nefericită. Iezuit însemnând om ipocrit, intrigant, viclean, perfid. De numele lor se leagă falsificarea şi apoi ascunderea actului de unire de la 1688, prin care o parte a Bisericii din Transilvania a fost înşelată să se alăture papistaşilor eretici. Este vorba de greco-catolicii de astăzi.

Monahismul răsăritean a rămas într-o organizare unitară, datorită faptului că Biserica nu s-a abătut de la rânduielile statornicite de Sfintele Sinoade Ecumenice şi de Sfinţii Părinţi prin Canoanele date.

  1. Ordinele cavalereşti

,,Ordinul suveran de Malta descinde din ordinal cavaleresc al Ioaniţilor, întemeiat în 1113 de Cruciaţi la Ierusalim, pentru îngrijirea şi protejarea pelerinilor. Din Ierusalim s-a retras în Cipru, apoi în Rodos şi Malta Are un statut internaţional recunoscut de 43 de state, inclusiv de Sf. Scaun. Prin diferite asociaţii naţionale exercită o importantă acţiune de ajutorare umanitară, medicală. Sediul internaţional se află la Roma’’ (Tertulian Langa, Dicţionar teologic creştin din perspective ecumenismului catolic, Rd. Dacia, Cluj-Napoca, 1997, pag. 152).

Cine nu ştie că Ordinul cavalerilor de Malta este, în vremea noastră, unul masonic? Faptul că este recunoscut de Vatican, vorbeşte de la sine.

  1. Uniatismul

Uniatismul este acţiunea prin care se urmăreşte extinderea puterii papilor în lumea ortodoxă şi în toată lumea. Vârful de lance al uniatismului au fost iezuiţii. Aceştia au uzitat de mijloace perfide, de promisiuni niciodată împlinite, de falsuri şi presiuni exercitate cu multă perseverenţă şi în vreme îndelungată. Cine vrea să înţeleagă mai bine cum s-au comportat iezuiţii uniatişti în istorie, poate studia adevărul de la 1688, când o parte a din credincioşii ortodocşi au fost amăgiţi să se desprindă de Biserica Mamă şi să se alipească papistaşilor eretici.

  1. Conclavul pentru alegerea papei

Este adunarea cardinalilor, întrunită ori de câte ori e necesară alegerea unui nou suveran pontif. Cardinalii intră într-o incintă izolată cu condiţii austere. Nu au posibilitatea de a comunica cu exteriorul. Când alegerea noului papă întârzie din cauza divergenţelor, cardinalii sunt supuşi unui regim sever cu pâine şi apă. După fiecare dezbatere, mulţimea care aşteaptă afară este înştiinţată în două moduri deosebite. Când fumul ce iese din incinta conclavului este negru, alegerea nu s-a făcut. Dacă cei din conclav au izbutit alegerea, fumul este alb, mulţimea exultă de bucurie şi aşteaptă prezentarea noului papă. Acesta, îmbrăcat în veşminte pontificale, vine la balconul bazilicii Sfântul Petru, decanul conclavului anunţă: ,,habemus papam’’, ,,avem papă’’. Suveranul dă prima binecuvântare în noua lui calitate şi adresează mulţimii câteva cuvinte în limba italiană. Multimea este cuprinsă de o bucurie rar întâlnită şi vestea se răspândeşte în cetate şi în lume.

Aceasta este procedura urmată vreme de mai multe secole. Alegerea ultimilor papi nu a fost lăsată în puterea cardinalilor. Anumite surse spun că numele noului pontif este stabilit dinainte în altă parte, cardinalii urmând a împlini o simplă formalitate. Înlocuirea lui Benedict al XVI-lea cu actualul papă Francisc, confirmă această ipoteză.

  1. Muzica instrumentală în locaşurile de cult papistaşe

Este adevărat că Sfânta Scriptură în Cartea Psalmilor vorbeşte despre instrumente muzicale precum trâmbiţa, psaltirea şi alăuta, timpane, strune şi organe.Desigur acestea erau potrivite acelor vremuri pentru cântările sfinte. Cea mai potrivită pentru preaslăvirea Dumnezeului Adevărului rămâne însă vocea omenească, de aceea în Slujbele ortodoxe sunt excluse instrumentele musicale.

Nu acelaşi lucru se petrece în ritul catolic. Apusenii au introdus muzica instrumentală, orga fiind cea mai răspândită, urmaţi îndeaproape de protestanţi şi neo-protestanţi. Urmarea o vedem în scurte filmuleţe din Occident, în care oameni în toată firea dansează şi se scălămbăie în fel şi chip în ,,biserici’’. Să ne mai mirăm că acestea rămân goale şi sunt închiriate bieţilor noştri românaşi, pribegi în ţări străine?

Presbiter Ioviţa Vasile

Comunitatea catolică: Erezii, inovaţii şi abateri de la Sfânta Tradiţie a Bisericii (IV)

  1. Vicarius Fillii Dei

În semeţia lor nemăsurată, papii se întitulează, fiecare, drept ,,vicarius Fili Dei’’, adică locţiitor al Fiului lui Dumnezeu! Cine a studiat istoria Bisericii şi a papalităţii, ştie că aceasta este o alcătuire de crime, trădări, simonii, intrigi, desfrâu, războaie absurde. La acestea adăugăm ereziile, schismele, abaterile şi inovaţiile catolicilor. Instituţia papală a fost detestată pentru gravele abateri de la normele morale ale Bisericii. În aceste circumstanţe, pretenţia papilor de a fi locţiitorii lui Hristos pe pământ este o sfidare pentru orice om de bun simţ.

23.Învăţăturile papilor adresate celor aflaţi în păcatul sodomit

În vremea pontificatului său, Papa Benedict al XVI-lea a făcut sodomiţilor o recomandare stupefiantă: aceea de a folosi prezervativele pentru a evita contaminarea cu diverse boli. Faptul a stârnit mare vâlvă chiar în mediile catolice, şi pe bună dreptate. În loc să le arate acestor bolnavi grozăvia păcatului lor şi să-i îndemne la părăsirea acestuia şi la pocăinţă, Benedict îi întăreşte şi-i încurajează pe bieţii sodomiţi în rătăcirea lor. Ulterior, activiştii papistaşi au încercat să atenueze monstruozitatea acestei gafe, inducând ideea că, de fapt, papa a vrut să-i ferească de posibilele boli transmisibile. Zadarnic. Odată rostită această recomandare, s-a răspândit în toată lumea, consternând-o.

Faptul nu a fost un accident. Şi actualul papă Francisc a şocat lumea prin declaraţii favorabile sodomiţilor, spunând că şi ei se vor mântui. Acuma nici nu mai are importanţă dacă aceşti doi capi ai catolicismului s-au pronunţat ex-cathedra, sau au exprimat păreri personale. Supuşii papei să nu uite că Biserica Ortodoxă îşi ţine porţile deschise pentru a-i primi pe toţi cei care rătăcesc pe căile pierzării.

  1. Taina Sfântului Maslu înlocuită cu ,,extrema unctio’’

Ca toate celelalte Sfinte Taine, cea a Maslului a fost dată Bisericii pentru iertarea păcatelor, tămăduirea trupească şi sufletească. Potrivit Tradiţiei Bisericii, aceasta se săvârşeşte de şapte preoţi, sau mai puţini, nicidecum de unul singur.

Catolicii au numit acest sacrament al lor ,,extrema unctio’’, adică ultima ungere, sugerând că acesteia i-ar urma moartea primitorului. Poate fi săvârşită de o singură persoană.

  1. Conciliile (Sinoadele) catolicilor

Sfânta Biserică Ortodoxă are comoara nepreţuită a celor şapte Sinoade Ecumenice. De remarcat că niciunul dintre acestea n-a fost convocat sau condus de vreunul din papi. Toate s-au întrunit în Răsărit. Pentru a masca acest adevăr, apusenii spun că au fost ,,confirmate’’ de potifii romani. Pe lângă Sinoadele Ecumenice, Răsăritul Ortodox păstrează hotărârile Sinoadelor locale, ca şi Canoanele Sfinţilor Părinţi.

Stânjeniţi de lipsa de contribuţii ale Apusului la Sinoadele Ecumenice, catolicii recunosc încă 14 sinoade, ca fiind Ecumenice! Această adevărată inflaţie se sfârşeşte cu Cociliul II Vatican, 1962-1965, confirmat, zice-se, de papa Paul VI (Tertulian Langa, Dicţionar teologic creştin din perspectiva ecumenismului catolic, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1997, pag. 54-55).

  1. Teoria ,,Bisericilor surori’’

Este promovată cu perseverenţă de către instituţia papală, care ne spune că Biserica Ortodoxă şi cea catolică provin din aceaşi rădăcină apostolică, ceea ce e adevărat, şi între ele ar exista această relaţie. Viclenia papilor stă în aceea că pun pe picior de egalitate Sfânta Bisrică Ortodoxă cu comunitatea eretică papistaşă, vrând prin aceasta să sugereze că unirea lor e uşor de înfăptuit, condiţia fiind înlăturarea celor câtorva ,,diferenţe minore’’. Diferenţele nu sunt câtuşi de puţin minore, ele sunt, realmente o prăpastie de netrecut, atâta vreme cât apusenii persistă în rătăcirile lor. Teoria papilor se mai exprimă prin formula celor ,,doi plămâni’’, care ar aparţine aceluiaşi organism.

Deşi în vremurile noastre Biserica Ortodoxă este contaminată cu morbul ereziilor ecumeniste şi confruntată cu schismele deliberat provocate, ea are puterea să se curăţească de acest balast. Ceea ce nu putem făptui noi oamenii, va împlini Capul Bisericii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Nu există nici cea mai mică îndoială în această privinţă.

  1. Calendarul gregorian

Reprezintă o reformă a papei Grigore al XIII-lea, din 1582, care a îndreptat calenadrul rămas în urmă cu 13 zile. Pentru anul civil această reformă poate fi benefică. Pentru anul bisericesc însă, reprezintă o eroare extrem de gravă, deoarece a afectat bunele rânduieli, din momentul introducerii sale în uzul liturgic. În România a fost introdus în 1919 de autorităţile civile, iar în 1924 a fost acceptat în Biserica Ortodoxă Română de către primatul Miron Cristea.

Cel care a impus calendarul papal în uzul Bisericii Ortodoxe, a fost patriarhul iniţial caterisit, deci necanonic, Meletie Metaxakis al Constantinopolului. Fiind acceptat doar de către o parte din Bisericile Ortodoxe naţionale, s-a produs o gravă tulburare a unităţii liturgice, cealaltă parte păstrând calendarul iulian (cel vechi). A rezultat din această nesăbuinţă diferenţa de 13 zile între datele de prăznuire bisericeşti. Pe Meletie Metaxakis l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu. Spre sfârşitul vieţii a înnebunit, iar în nele momente de luciditate exclama: ,,Vai mie, că am sfâşiat Biserica lui Hristos’’. Zadarnică i-a fost căinţa, răul era făptuit. Toţi avem de învăţat din aceste întâmplări triste.

  1. Sfânta Taină a Mirungerii

Este extrem de bine precizată în cărţile Bisericii noastre (Molitfelnic), atât ca timp de săvârşire cât şi ca rânduiala propriu zisă. Astfel, ştim cu certitudine că această Taină se săvârşeşte imediat după Sfântul Botez, ca o întărire a celui botezat pentru o viaţă virtuoasă în Hristos.

Comunitatea catolică a papilor a părăsit această Dumnezeiască rânduială şi o aplică copiilor la vârsta de şapte ani, socotind în mod eronat că aceasta ar fi vârsta la care pruncii ar fi conştienţi de importanţa ei. Aceasta ne aduce aminte de teoria absurdă a anabaptiştilor, şi după ei a sectelor neoprotestante, care săvârşesc simulacrul lor de botez numai adulţilor. Iniţial apusenii au rezervat săvârşirea acestui ceremonial, numit Confirmaţiune, episcopilor. Mai târziu s-a dat şi aşa zişilor preoţi puterea ungerii cu mir. La Confirmaţiune se cere prezenţa unor naşi, alţii decât cei de la botez, ceea ce iarăşi este o inovaţie păgubitoare.

Presbiter Ioviţa Vasile

Cuvânt despre Părintele Claudiu Buză

Părintele Claudiu Buză nu se potriveşte vremurilor pe care le trăim. Se împotriveşte.

Ani de zile a îndurat silniciile pseudo-episcopului Vincenţiu Grifoni, român ortodox de viţă veche, şi s-a supus. Ocupanţii scaunelor episcopale au pus asupra preoţilor biruri împovărătoare. Aşa au fost comandamentele de sus. Aveau sau nu posibilitatea, parohiile erau obligate să depună sume peste puterea lor în contul ierarhilor, a episcopiilor. Bunăstarea pseudo-episcopilor care făgăduiseră la primirea lor în călugărie (vorba vine!) să trăiască în feciorie, în ascultare (de Biserica lui Hristos) şi în sărăcie, nu trebuia periclitată. Cine era responsabil pentru îndeplinirea acestor comandamente? Bietul preot. Vă rog să treceţi, din curiozitate, pragul unui sediu episcopal şi veţi constata ,,sărăcia’’ în care trăiesc cinstiţii noştri pseudo-ierarhi. Despre celelalte făgăduinţe nu vorbim. Scriu aceste lucruri în deplină cunoştinţă de cauză, deoarece până în 2016 am fost preot paroh şi am trecut prin toate aceste silnicii. N-aveai voie să comentezi, n-aveai voie să propui o soluţie de reducere a cheltuielilor, n-aveai voie să te împotriveşti, căci erai ameninţat cu caterisirea. ,,Pâinea ta depinde de mine’’, era mesajul pe care-l sugerau, în chip maliţios, şezătorii de pe scaunele episcopale. Şi bieţii preoţi se temeau. Se tem şi acum când poverile au devenit încă şi mai grele. Şi-i înţeleg.

În pofida tuturor acestor greutăţi, şi multe altele, Părintele Claudiu a continuat să asculte de ierarh şi să-l pomenească la Sfânta Liturghie. Nici nu se putea altfel, Sfintele Canoane nu îngăduie nesupunerea faţă de episcop, chiar crimă de ar săvârşi.

A venit însă momentul iunie 2016. Atunci episcopii români, în frunte cu domnul Daniel Ciobotea, au abdicat de la sfintele lor îndatoriri şi au păşit pe tărâmul ereziei. S-au adunat în Creta şi au horărât precum că martorii lui Iehova, şi alţii asemenea, sunt ,,biserici’’ şi că nu va fi nicio piedică în a ne uni cu ei. Au chibzuit ei că un eretic, un necredincios, un ateu, un pagân pot fi cununaţi în Biserica lui Hristos fără nicio reţinere, cu condiţia minimă ca cealaltă parte, bărbat ori femeie, să fie ortodocşi! Cu alte cuvinte, cine nu crede în Sfânta Taină a Cununiei şi în întreaga învăţătură Ortodoxă, să fie ,,cununat’’! Lucrurile nu se opresc aci. Există în documentele sinodului tâlhăresc din Creta o prevedere perfidă care sună aşa: ,,La aplicarea tradiției bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie, practica bisericească trebuie să țină cont, în egală măsură, de prescripțiile legislației civile cu privire la acest subiect’’. De ce să ţinem cont, în egală măsură, de prescripţiile legislaţiei civile? Pentru că legislaţia civilă va aproba căsătoriile persoanelor de acelaşi sex! Va aproba şi legifera sodomia! Şi-atunci, noi preoţii, ne vom alinia acestui comandament şi vom fi obligaţi să oficiem ,,cununia’’ sodomiţilor? Doamne, fereşte-ne! Să nu fie. Vă spun de pe-acum că vor fi ,,preoţi’’ care se vor supune acestor cerinţe diabolice.

În aceste nedorite circumstanţe, Părintele Claudiu a ales calea mărturisirii Adevărului. A rupt comuniunea euharistică cu ereticul Vincenţiu Grifoni, aşa cum poruncesc Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe. Călcătorul de Canoane Grifoni a reacţionat în chipul poruncit de ceilalţi eretici. A încropit un simulacru de judecată şi ne-a înştiinţat că l-a ,,caterisit’’ pe Părintele Claudiu. Împricinatul eretic a fost parte în proces, dar şi judecător în propria-i cauză! Aţi mai auzit de o asemenea absurditate? Cred că nu. Canonul 3 al Sfântului Sinod III Ecumenic spune cu limpezime că o atare ,,caterisire’’ este nulă din capul locului. Şi în acest temei, Părintele Claudiu îşi continuă slujirea preoţească. Şi bine face. Acum duce o luptă nu pentru a demonstra ceea ce nu trebuie demonstrat, ci pentru a arăta micimea celor care, în jilţuri înalte fiind, socotesc că ei sunt Biserica lui Hristos! ,,Io sono la Chiesa’’, ,,eu sunt Biserica’’, a decretat un papă nefericit. Cinstiţii noştri ierarhi se consideră fiecare un papă, cu puteri discreţionare în episcopia sa.

Sărut mâna, Părinte Claudiu.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Comunitatea catolica: Erezii, inovatii si abateri de la Sfanta Traditie a Bisericii (III)

  1. Inchiziţia, abatere de la normele morale ale Bisericii

A fost o instituţie represivă a papilor eretici împotriva altor eretici, reali sau închipuiţi, iniţiată prin anul 1184 de către papa Lucius al III-lea. Acţiunea de ardere pe rug a erticilor e urmarea unei erezii elaborate de Toma de Aquino şi îmbrăţişată de un şir de papi, până la desfiinţarea inchiziţiei, în 1813. Conţinutul ereziei este acesta: ,,Erezia este păcat, pentru care vinovatul trebuie nu numai să fie excomunicat din biserică, dar şi să fie scos din rândul celor vii. Dacă ereticul stăruie în rătăcirea lui, atunci biserica, pierzând orice nădejde pentru mântuirea lui, trebuie să aibă grijă de mântuirea celorlalţi oameni, izgonindu-l pe acest eretic prin excomunicare. Dar după aceea, biserica îl predă puterii laice ca prin moarte să-l scoată din lumea aceasta’’.

,,Medievalii se întrebau: dacă pentru un trup ucis se dă pedeapsa capitală, atunci pentru un suflet ucis, ce pedeapsă se cuvine? – ştiind că sufletul e veşnic şi mult mai de preţ decât trupul. Aşa s-a ajuns la introducerea unei pedepse capitale, dar completată cu o funcţie purificatoare – focul, arderea pe rug’’.

Acestea au fost ,,raţionamentele’’ pe care s-a fundamentat inchiziţia, o instituţie represivă şi criminală, rămasă ca o pată sângeroasă pe blazonul papal şi al comunităţii papistaşe. Catolicii contemporani încearcă pe toate căile să minimalizeze şi să justifice crimele inchiziţiei. Zadarnic.

 

  1. Cruciadele sau puterea lumească a papilor

Au fost expediţii militare iniţiate de papi, având ca scop iniţial eliberarea locurilor sfinte de năvălitorii păgâni. Au fost în număr de şapte, între care o cruciadă a copiilor recrutaţi din Germania şi Franţa, care a sfârşit tragic, prin moartea multora dintre ei.

Cu trecerea vremii, papii şi-au arogat puteri lumeşti incompatibile cu morala Bisericii lui Hristos. Nu întâmplător aceştia s-au transformat în politicieni, ca şefi ai statului Vatican, uitând că Împărăţia lui Hristos ,,nu este din lumea aceasta’’ (Ioan 18, 36). Ne amintim că într-o vreme iudeii au voit să-L înalţe pe Mântuitorul în dregătorii lumeşti, dar s-au izbit de un refuz categoric: ,,Cunoscând deci Iisus că au să vină să-L ia cu sila, ca să-L facă rege, S-a dus iarăşi în munte, El singur’’ (Ioan 6, 15).

Cruciada I-a, desfăşurată între anii 1096-1099, a intrat în istorie ca una din cele mai sângeroase. Cruciaţii au pătruns în Ierusalim şi au masacrat populaţia evreiască şi musulmană cu o cruzime greu de descris.

Cruciada a IV-a (1204) a avut ca scop ocuparea Constantinopolului, căci papa Inocenţiu al III-lea voia să-şi extindă stăpânirea lumească peste toată lumea ortodoxă. Vreme de trei zile şi trei nopţi, cruciaţii au jefuit oraşul, au trecut prin sabie populaţia oraşului, au distrus opera de artă de valoare inestimabilă.

Cruciadele sunt o pagină întunecată în istoria papalităţii care ne arată unde poate duce părăsirea Bisericii lui Hristos, conjugată cu setea de putere şi măriri lumeşti.

  1. Indulgenţele

Indulgenţa este ,,o anumită iertare a unei părţi din pedeapsa cuvenită pentru păcate, iertare mijlocită de Biserică pe lângă Dumnezeu în virtutea ,,puterii cheilor’’ pe care o deţine de la Cristos, prin apostolul Petru, corifeul Apostolilor… resursele acestei iertări din pedeapsa vremelnică rezidă în tezaurul infinit de merite şi haruri expiatorii lăsat Bisericii de către Cristos, tezaur în care s-au strâns şi meritele Sfintei Fecioare Maria şi ale tuturor sfinţilor’’ (Dicţionar Teologic Creştin din perspective ecumenismului catolic, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1997, pag 120-121).

Indulgenţele se acordau contra unei sume de bani, ceea ce a făcut din ele o importantă sursă de venituri pentru ocupanţii scaunului de la Vatican. Prin indulgenţe, papii promit oamenilor ceea ce nu pot da. Biserica lui Hristos învaţă cu dreptate că iertarea păcatelor se obţine prin Sfânta Spovedanie cu împlinirea canonului şi părăsirea păcatelor mărturisite cu sinceritate. Teoria meritelor prisositoare, pe care le-ar fi moştenit comunitatea eretică papistaşă, este cu desăvârşire străină Bisericii din toate vremurile şi reprezintă o gravă abatere a potifilor romani, până în ziua de azi.

  1. Postul

Biserica a statornicit bune rânduieli în privinţa Posturilor şi urmând îndrumările din cărţile bisericeşti, avem posibilitatea de a privi postul nu ca povară, ci ca un dar al lui Dumnezeu pentru sănătatea noastră trupească şi sufletească.

Încă din vechime, apusenii au urmat alte rânduieli privitoare la post. Printre lucrurile imputate acestora în preajma Schismei din 1054 era faptul că ei consumau ouă şi lapte, cu derivatele sale, în sâmbetele Păresimilor. De altfel, aceste produse se regăsesc până astăzi în alimentaţia papistaşilor în perioada posturilor. Catolicii postesc o perioadă mai scurtă, ceea ce face ca posturile lor să fie mai ,,atractive’’.

  1. Celibatul preoţilor

Sinodul I Ecumenic a stabilit ca aceia care sunt pregătiţi pentru a intra în cler, ca preoţi şi diaconi, se pot căsători o singură dată, înainte de hirotonie, cum se obişnuia în Biserică până la acea vreme. Cei care aleg calea celibatului, sunt hirotoniţi şi rămân toată viaţa în acestă stare.

După schisma din 1054, papa Grigore al VII-lea (1073-1085) a impus celibatul ,,preoţilor’’ papistaşi şi această obligaţie a rămas în vigoare până în ziua de azi. Papalitatea lucrează însă cu două unităţi de măsură, în sensul că aceia care s-au unit cu Roma, greco-catolicii, sunt excepraţi de la această regulă. Hotărârea papei a avut drept urmare o scădere numerică drastică a acelora care au dorit să fie consacraţi ca ,,preoţi’’, încât multe comunităţi locale au rămas fără slujitori.

  1. Teoria ,,dumnezeului comun’’

În repetate rânduri, actualul papă Francisc a propovăduit teoria aceasta de sorginte ecumenistă, menită să netezească drumul spre unirea tuturor într-o religie unică, cea prin care ar urma să fie adorat antihristul, în locul Adevăratului Dumnezeu. Concret, papa afirmă că cele trei religii monoteiste – creştinismul, mozaismul şi islamismul – au acelaşi dumnezeu, ca atare unirea dintre ele n-ar ridica probleme deosebite. Fals. Allah, cel pe care-l cinstesc mahomedanii, este un zeu preislamic. Psalmistul David are o sentinţă scurtă şi adevărată, de Dumnezeu insuflată: ,,Toţi dumnezeii neamurilor sunt demoni’’ (Psalmul 95, 5, în Septuaginta). De cealaltă parte, evreii cred într-un dumnezeu unipersonal, Iahve. Doar Biserica lui Hristos propovăduieşte un Dumnezeu Unic în fiinţă, întreit în Persoane, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea Cea de o fiinţă şi nedespărţită.

  1. Papii se substituie Bisericii

Cociliul I Vatican din 1869 a decretat infailibilitatea papilor. Nu fără împotriviri. Aşa bunăoară, la insistenţele papei Pius al IV-lea, episcopul de Bologna, Guidi, i-a atras atenţia că hotărârile papei sunt supuse votului Conciliului. Răspunsul papei a fost consternant: ,,La tradizione sono io’’ (,,eu sunt tradiţia’’) şi ,,Io sono la Chiesa’’, (,,eu sunt Biserica’’). Cutezanţă fără seamăn, care descalifică orice papă. Bine a proorocit Isaiia (6, 9): ,,Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege…’’ Milioanele de catolici din lumea întreagă nu sunt deranjaţi de asemenea aberaţii.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfinţii Împăraţi Constantin cel Mare şi mama sa Elena

Nebănuite de mintea omenească sunt căile prin care Dumnezeu îi aduce la Sine pe cei rătăciţi. Astăzi sărbătorim pe Sfinţii Împăraţi Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena, de aceea, în cuvântul care urmează, voi arăta cum l-a adus Dumnezeu Preamilostivul pe împăratul păgân Constantin la Dreapta Credinţă, după mulţi ani în care acesta alergase pe căile pierzării.

Spun scriitorii bisericeşti că împăratul a fost cuprins de boala necruţătoare a leprei, încât tot trupul lui era plin de bube. Zadarnic s-au perindat doctorii vremii prin palatul imperial, căci împăratul n-a cunoscut nicio uşurare. Slujitorii idoleşti au venit şi l-au sfătuit, cu cutezanţă diavolească, să se scalde într-o baie în care să se găsească sânge de prunci nevinovaţi. Aşa au fost adunaţi o mulţime de copii care sugeau la sânul maicii lor, urmând a fi ucişi fără milă. Când împăratul a văzut această grozăvie care se pregătea, a poruncit ca pruncii să fie întorşi la mamele lor îndurerate, socotind că este mai bine să rabde durerea, decât să verse sânge nevinovat. Bunul Dumnezeu a văzut milostivirea împăratului şi a trimis pe Sfinţii Săi Apostoli Petru şi Pavel să se arate, în vedenie, împăratului şi să-i vestească despre baia care-i va aduce sănătate, aceea a Sfântului Botez.

În acea vreme Episcopul Silvestru se ascundea în munte, deoarece prigoana împotriva Bisericii era crâncenă. Acesta a fost căutat şi adus cu cinste la palatul imperial şi a început să-l înveţe Dreapta Credinţă, cerându-i, în aceaşi vreme, să înceteze a prigoni poporul lui Dumnezeu. După şapte zile de post şi rugăciune, arhiereul lui Hristos l-a botezat pe împărat, afundându-l de trei ori, în numele Preasafintei Treimi. Când a ieşit din apă, au căzut ca nişte solzi de pe trupul său şi s-a vindecat de lepră, aşa cum s-a tămăduit şi Neeman Sirianul, când s-a afundat în apele Iordanului.

Aşa a rânduit Dumnezeu, ca prin acest Împărat binecredincios, Biserica lui Hristos să capete slobozenie şi toţi cei prigoniţi au putut să se întoarcă la casele lor şi să trăiască creştineşte, fără frica morţii. Au început să se zidească pretutindeni sfinte biserici, în care s-au mutat altarele catacombelor.

Mama sa, Sfânta Împărăteasă Elena s-a dus la Ierusalim să caute Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi care era tăinuită de iudeii cei necredincioşi. Când a găsit trei cruci, s-a încredinţat de cea adevărată prin descoperire Dumnezeiască şi a dat-o Patriarhului Macarie, care a ridicat-o şi a arăta-o poporului. De-atunci sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie în fiecare an (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.398-406).

Presbiter Ioviţa Vasile


Comunitatea papistaşă: Erezii, inovaţii şi abateri de la Sfânta Tradiţie a Bisericii (II)

8. Botezul prin stropire sau turnare

Potrivit Sfintelor Canoane şi întregii Sfintei Tradiţii a Biserici lui Hristos, Taina Sfântului Botez se săvârşeşte prin întreită afundare. Papistaşii au părăsit această bună rânduială, botezând prin stropire sau turnare. Pretinsa lor taină e lovită de două ori de nulitate, prin aceea că sunt eretici şi prin faptul că nu botează prin afundare.

9. Sfânta Liturghie înlocuită cu missa romana

În decursul istoriei bisericeşti, în Ortodoxie s-au constituit trei Sfinte Liturghii: A Sfântului Ioan Gură de Aur, a Sfântului Vasile cel Mare şi a Sfântului Grigore, Papă ortodox, numită şi a Darurilor mai înainte sfinţite. Deşi îi socotesc Sfinţi pe autorii acestor Liturghii, catolicii le-au părăsit şi au introdus în locul lor missa romana, care are o structură schematică, o durată mai scurtă, ,,potrivită’’ spiritului apusean. Dacă nici măcar Liturghia unui Papă, Sfântul Grigorie Dialogul, n-a fost păstrată în cultul apusean, atunci ce aşteptări să mai avem de la cei ce s-au rupt de Biserică la anul 1054?

9. Impărtăşirea copiilor

Începând cu secolul al XII-lea, papii au abandonat învăţătura sănătoasă de până atunci a Bisericii, privind împărtăşirea copiilor. Menţionez aci că ,,sacramentele’’ apusene nu au valoarea Sfintelor Taine ale Bisericii, fiind administrate de eretici or, Canonul 46 Apostolic spune desluşit că ereticii nu au taine valide. Spun catolicii că pruncii nu trebuie împărtăşiţi la vârstă fragedă, deoarece ,,taina’’ aceasta nu e necesară pentru mântuire! Aşteaptă deci ca pruncii să ajungă la o vârstă când vor fi conştienţi de însemnătatea acesteia.

Biserica Ortodoxă a avut dintru început practica împărtăşirii copiilor mici. Cărţile bisericeşti au această prevedere imperativă, cu privire la ce urmează după Sfântul Botez: ,,Şi îndată să-l împărtăşeşti pe cel botezat cu Sfintele Taine, căci întâmplându-se a se săvârşi din viaţă neîmptăşit, greşeşti de moarte’’. Bine ne învaţă Mama Biserică faptul că Sfânta Împărtăşanie este absolut necesară pentru mântuire.

10. Binarea

Biserica lui Hristos a avut dintru început practica de a săvârşi o Sfântă Liturghie într-o zi, la acelaşi Sfânt Altar, de către acelaşi preot. Niciunui liturghisitor nu i se îngăduie să săvârşească Sfânta Liturghie de două ori într-o zi, cum nu e îngăduit ca doi slujitori să slujească succesiv Sfânta Liturghie la acelaşi Altar.

Apusenii desconsideră această practică riguros canonică şi permit ca un oficiant al lor să slujească mai multe misse pe zi, ceea ce se numeşte binare. Faptul e irelevant, de vreme ce nu au taine valide, însă ilustrează tendinţa nestăvilită a papistaşilor de a introduce inovaţii, într-un total dispreţ faţă de Tradiţia bimilenară a Bisericii.

11. Teoria concomitenţei

A fost elaborată de Toma de Aquino, socotit sfânt de papistaşi şi ne spune că unde este Trupul Domnului, acolo este, în mod necesar, şi Sângele Său. Din această pricină, mirenii sunt ,,împărtăşiţi’’ numai cu ostie, în vreme ce ,,clericii’’ primesc şi vinul din potir. În Biserica Ortodoxă din acelaşi potir se împărtăşesc clericii şi mirenii deopotrivă, cu credinţa nestrămutată că primesc Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Mântuitorului.

12. Azima în locul pâinii dospite

Precum se ştie prea bine, papistaşii folosesc la slujbele lor azima, spre deosebire de practica Bisericii noastre, unde întrebuinţăm pâinea dospită. Care este adevărul? Este suficient să ştim ce a frânt Mântuitorul la Cina cea de Taină. Textul grecesc al Noului Testament (Matei 26, 26) ne spune clar că Fiul lui Dumnezeu a frânt ,,artos’’, adică pâine dospită, nicidecum,,azimos’’. Încă o abatere de la învăţătura şi practica bisericească. Nu trebuie să ne facem iluzii că dacă papistaşii ar folosi pâine dospită, ar săvârşi o Taină validă. Eretici fiind, sacramentele lor nu au putere sfinţitoare.

13.Acrivie nejustificată în privinţa căsătoriilor

Urmând învăţăturilor Sfintei Scripturi, Biserica Ortodoxă admite despărţirea soţilor în caz de desfrânare (Matei 19, 9), dar numai după ce au fost epuizate toate încercările de împăcare. Sfântului Apostol Pavel spune, de asemenea: ,,Femeia este legată de lege atâta vreme cât trăieşte bărbatul ei. Iar dacă bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul’’ (adică prin binecuvântarea Bisericii, n.a.) (I Corinteni 7, 39). Acestea sunt temeiurile pentru care Biserica admite a doua şi a treia căsătorie, în cazuri bine determinate, cu bună orânduială. A patra căsătorie este socotită fărădelege şi, ca atare, oprită.

Apusenii au introdus o regulă aspră, prin aceea că nu admit recăsătorirea celor rămaşi văduvi. Prin aceasta se pune o povară greu de dus, pe care puţini şi-o asumă până la capăt. Cei mai mulţi cad în păcatul desfrânării, datorită lipsei de înţelegere pe care o arată papii faţă de supuşii lor. Neavând Taine valide, catolicii trăiesc oricum în desfrânare, la fel ca sectarii.

14. Substituirea slujbelor de alungare a demonilor

Biserica a fost dintotdeauna confruntată cu lucrarea malefică a puterilor diavoleşti, care urmăresc zădărnicirea mântuirii oamenilor. Chiar înainte de întemeierea Bisericii, Mântuitorul a scos şi a alungat demonii din oameni. Această putere a dat-o Sfinţilor Apostoli şi succesorilor lor: ,,Chemând la Sine pe cei doisprezece Ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă din popor’’ (Matei 10, 1). Cu trecerea vremii, au fost alcătuite slujbele prin care demonii sunt alungaţi şi făpturile lui Dumnezeu intră pe cursul unei vieţi normale. Cele mai frecvente sunt Molitfele Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur, în număr de şapte, la care se adaugă toate cele cuprinse în Molitfelnic.

Apusenii au părăsit sfintele rânduieli şi au alcătuit propriile lor slujbe de exorcizare, evident, fără putere, de vreme ce ei petrec în erezii şi sunt în afara Bisericii lui Hristos.

Presbiter Ioviţa Vasile

Comunitatea papistaşă: Erezii, inovaţii şi abateri de la Sfânta Tradiţie a Bisericii (I)

1.Primatul papal

Este o erezie şi o pretenţie absurdă a pontifilor romani, aceea de a fi suverani în fruntea tuturor creştinilor. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus Sfinţilor Apostoli şi lumii întregi: ,,Ştiţi că aceia care se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ail or le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mai mare între voi. Să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâiul între voi, să fie tuturor slugă; căci şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi’’(Marcu 10, 43-45). De vreme ce Mântuitorul n-a voit să fie mai-marele Apostolilor, ci Slujitor al lor şi al lumii întregi, nu credem că ar fi sub demnitatea papei să se conformeze cuvintelor cuprinse în Sfânta Scriptură.

2.Infailibilitatea papei

Până în anul 1869 niciunul dintre papi n-a avut conştiinţa faptului că ar fi infailibil. În acel an, papa Pius al IX-lea a convocat Conciliul I Vatican, având menirea de a ,,dogmatiza’’ pretenţia sa absurdă de a fi socotit infailibil, adică nesupus greşelilor. Era o învăţătură total străină Bisericii, în cele aproape două milenii de existenţă. Proclamarea acestei ,,dogme’’ se izbea de o piedică de netrecut: numeroasele cazuri de papi eretici, ca să nu amintim decât de papa Honoriu, eretic monotelist, condamnat de Sinodul VI Ecumenic! Neputând contesta evidenţele, papa Pius al IX-lea, a găsit totuşi un subterfugiu numit ex cathedra. Cu toate împotrivirile unor cardinali, voinţa acestora a fost înfrântă şi Cociliul a proclamat ,,dogma’’ infailibilităţii papilor, absurdă, iraţională şi imposibil de înţeles şi acceptat pentru orice minte sănătoasă. Infailibilitatea e atributul Bisericii lui Hristos.

3. Ex cathedra

Ca să scuze şi să explice ereziile şi erorile papilor înintaşi ai săi, papa Pius şi cei care l-au urmat în rătăcire au elaborat această teorie prin care susţin că papa, ca om, poate să greşească în viaţa şi părerile sale personale, dar atunci când se pronunţă ex cathedra (de la catedră), adică din oficiul său de urmaş al Sfântului Apostol Petru, el devine infailibil şi poate formula dogme şi învăţături morale care devin ,,definitive şi obligatorii’’ pentru întreaga ,,biserică’’! În felul acesta, ereziile şi rătăcirile papilor sunt trecute la capitolul ,,păreri personale’’, iar învăţăturile convenabile lor sunt socotite ca rod al infailibilităţii papale. Ce altceva putem vedea în această teorie?, decât o duplicitate ridicolă, care însă nu-i deranjează cu nimic pe papistaşi.

4. Filioque

Este o erezie îndreptată vădit şi brutal împotriva învăţăturii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu a rostit aceste cuvinte: ,,Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine’’ (Ioan 15, 26). Papistaşii au avut cutezanţa de a-L ,,corecta’’ pe Domnul Iisus Hristos şi de a adăuga cuvintelor Sale vocabula ,,Filioque’’, ceea ce înseamnă că Duhul purcede şi de la Fiul. Faptul acesta este o denaturare voită a Revelaţiei Dumnezeieşti, cu gravele consecinţe teologice care decurg din ea.

5.Încălcarea gravă a Sfintelor Canoane

Introducerea de catre apuseni a adaosului eretic Filioque în Simbolul de Credinţă niceo-constantinopolitan reprezintă o greşală şi o cutezanţă de neiertat pentru papistaşi. Asfel, se încalcă cu brutalitate o seamă de canoane ale Sfintelor Sinoade care întăreau cele hotărâte de Sinoadele anterioare. Canonul 1 al Sinodului II Ecumenic spune desluşit: ,,Sfinţii Părinţi cei adunaţi în Constantinopol, au hotărât să nu înlăture Credinţa celor trei sute optsprezece Părinţi care s-au adunat în Niceea Bitiniei, ci Credinţa aceea să rămână tare şi să fie dată anatemei orice erezie’’. Sinodul IV Ecumenic (Calcedon, 451) confirmă şi întăreşte hotărârile primelor trei Sinoade Ecumnice, prin Canonul 1:,,Am găsit că este cu dreptate să se ţină Canoanele aşezate de către Sfinţii Părinţi la fiecare Sinod de până acum’’. Este limpede că aceste Sfinte Canoane şi multe altele au fost încălcate prin nesăbuinţa apusenilor. Prin Filioque, aceştia batjocoresc şi Sfânta Scriptură, păstrătoare fidelă a învăţăturilor evanghelice ale Mântuitorului Hristos.

6. Purgatoriul

A fost formulată cu pretenţii de dogmă de către papa Inocenţiu al IV-lea (1243-1254) şi a fost introdusă în comunitatea papistaşă, confirmată ulterior de câteva concilii. Erezia aceasta susţine că sufletele care nu s-au ostenit îndeajuns pentru mântuire vor ajunge într-o stare (nu loc!) în care vor fi purificate de păcate prin suferinţă. Când purificarea va fi împlinită, aceste suflete vor intra în bucuria veşnică a raiului. Este o învăţătură absolut străină Bisericii Ortodoxe, de la început până în ziua de astăzi şi până la sfârşitul veacurilor. Se vede şi prin aceasta că în Ortodoxie nu se acceptă învăţături străine, potrivnice Adevărului şi implicit Revelaţiei Dumnezeieşti.

7. Imaculata concepţie

În anul 1854, papa Pius al IX-lea a ,,îmbogăţit’’ catolicismul cu încă o erezie care afirmă că Sfânta Fecioară Maria, din momentul conceperii sale, a fost fără păcatul strămoşesc. Dumnezeu i-a acordat aceasta onoare unică pentru a-L naşte pe Mântuitorul lumii, Care nu s-ar fi putut naşte dintr-o fecioară aflată sub păcatul protopărinţilor Adam şi Eva. Biserica lui Hristos n-a primit niciodată această învăţătură eretică. Dimpotrivă, o combate ca fiind pierzătoare de suflete.

Presbiter Ioviţa Vasile

Metode satanist-securiste folosite de ecumeniştii deghizaţi (III)

3. Metoda confuziei generalizate

Când s-a închegat mişcarea antiecumenistă printr-o mână de preoţi care au întrerupt pomenirea, neştiind unii de alţii, porţile iadului au intrat în alertă. Ierarhii români ecumenişti s-au văzut confruntaţi cu o opoziţie la care nu se aşteptau. Trebuia găsită o soluţie imediată. Au găsit-o. Au înfiinţat oficine (site-uri) proprii care s-au declarat antiecumeniste. Le-au îngăduit să scrie orice, ca să capteze atenţia, simpatia, bunăvoinţa şi banii publicului larg. Trebuia creată o stare de confuzie din care oamenii să nu mai înţeleagă nimic. Cu trecerea vremii, oficinele şi-au nuanţat discursul, ocupându-se de teme antiecumeniste care nu-i implicau pe ierarhi: cipuri şi acte biometrice, avorturi, vaccinarea obligatorie, nedreptăţi comise de autorităţile civile împotriva nepomenitorilor etc. Recunoaşteţi, desigur, că acestea nu sunt imputabile episcopilor români, în frunte cu domnul Daniel Ciobotea.

Când Sinaxa de la Botoşani a adus în discuţie probleme care-i vizau direct pe ierarhii români, precum condamnarea pseudo-sinodului din Creta, retragerea din cmb, vizita papei, recunoaşterea schismaticilor ucraineni, oficinele au sărit ca arse. Imediat au cerut mesaje anticip, vrând să deturneze scopul Sinaxei. Au aruncat săgeţi otrăvite asupra preoţilor români participanţi. Părintele Theodoros Zisis a fost denigrat în fel şi chip, precum că ar fi făcut cine ştie ce afirmaţii care nu se confirmă. Aici vedem mâna lui Staicu Ioan Ciprian care a fost retras din linia întâia, compromis fiind, şi pus să lucreze din umbră. Acesta a fost momentul în care ne-am dat seama că securiştii de la Ortodoxinfo nu sunt altceva decât o oficină care mimează lupta antiecumenistă. Dumnezeu nu i-a lăsat pe creatorii de confuzie să rămână, în continuare, tăinuiţi. Pentru ca să ridice o perdea de fum, făcea apeluri repetate la cititori, cerându-le să bage mâna în buzunar pentru a-i ajuta, că altfel, se vor desfiinţa. În realitate, ei nu duc lipsă de bani. Ne-am despărţit de ei cu uşurare, mulţumiţi că am scăpat de un balast toxic. De data acesta nu am suferit pierderi, cel mult o tulburare sau o furtună într-un pahar cu apă. Părinţii au păstrat sub pecetea tainei organizarea Sinaxei, şi bine au făcut. Sinaxa şi-a împlinit menirea, documentele elaborate au ajuns la Patriarhie, aşa încât diversioniştii pot fluiera a pagubă. Ne-am convins că lupta pentru păstrarea Sfintei Credinţe Ortodoxe nu este uşoară, tocmai din pricina celor descrise mai sus. Pierderi vom avea şi de acum înainte, pentru că acestea sunt inerente oricărei lupte. Important e că din fiecare încercare de felul acesta am ieşit întăriţi. Oamenii sinceri, de bună credinţă au acum posibilitatea să discearnă, să înţeleagă cine poartă vina pentru dezbinare şi pentru toate tulburările de până acum. Socotim că decât să ducem o luptă, având vrăjmaşi infiltraţi în rândurile noastre, mult mai bine este să ne despărţim de ei la primele suspiciuni şi atunci ,,pierderile’’ sunt câştiguri binevenite. Noi, preoţii şi credincioşii care am ales calea împărătească a mărturisirii, stăm în faţa lui Dumnezeu cu povara multelor noastre păcate, mulţumiţi însă că nu L-am trădat.

Atrag atenţia Părinţilor care au ales calea împărătească a mărturisirii că ecumeniştii deghizaţi ne vor hărţui în continuare cu acuzaţii gratuite, reproşuri nefondate, articole calomniatoare, toate având menirea să ne ocupe timpul şi să ne distragă de la lupta cea bună. E mai bine să-i lăsăm în meschinul existenţei lor. Un om drag sufletelor noastre ne-a dat îndemnul să nu-i mai băgăm în seamă. Să-l ascultăm.

O vorbă înţeleaptă spune că o vreme poţi minţi pe toată lumea; pe unii-i poţi minţi tot timpul; dar ca să minţi pe toată lumea, în toată vremea, este cu neputinţă.

,,Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul şi pământul şi cele de desubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru Care s-a întărit’’. Facă-se toate spre slava Bunului, Marelui, Atotputernicului şi Adevăratului nostru Dumnezeu. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Metode securist-sataniste folosite de ecumeniştii deghizaţi (II)

2.Metoda răcnetelor cavernoase

Cine a citit Vieţile Sfinţilor a văzut desigur că în mai multe rânduri când un suflet ales pătimea pentru Hristos, Dumnezeu săvârşea o minune. Ce făceau călăii inspiraţi de cel rău? Îl acuzau pe Sfânt că s-a folosit de vrăjitorie pentru a săvârşi acea minune! Ei, vajnici slujitori ai diavolului, vrăjmaşii văzuţi ai lui Hristos şi ai mântuirii, revărsau potop de minciuni asupra Sfântului, acuzându-l de exact ceea ce ei practicau cu multă sârguinţă. Adică voiau să spună că ei sunt slujitorii dreptăţii, iar Sfântul – un vrăjitor. Cu cât răcnetele erau mai puternice şi mai cavernoase, cu atât credeau că ,,biruinţa’’ lor e mai mare. Aşa socoteau ei. Întâmplător, am intrat pe un site ce se pretindea antiecumenist. La prima vedere aşa părea. Scrieri bine documentate, necruţătoare cu ecumenismul, ştiri pe care te puteai bizui, informaţii utile. Cercetând cu mai multă atenţie, am văzut un articol vehement îndreptat împotriva preoţilor nepomenitori echilibraţi, pe care îi acuză de schismă, erezie, ecumenism ascuns, de comuniune cu ereticii, în general, de toate relele lumii. Acesta este, de fapt, scopul ascuns al acelui site, şi, desigur, a multor altora. Vorbe răcnite cu intensităţi sporite, pentru a-şi face ,,biruinţa’’ cât mai răsunătoare. Bineînţeles nu-şi semnează mizeriile. N-au curaj. Stau ascunşi în vizuinile întunecate ale anonimatului şi de-acolo îşi aruncă acuzele mincinoase şi băloase. Spre cinstea lor, Părinţii care merg pe calea împărătească ies la arătare fără reţineri. Lumea îi vede, îi cunoaşte, îi caută. Din moment ce se situează de partea Adevărului, îşi pun semnătura pe tot ce scriu şi n-au nicio rezervă în a-şi asuma deschis lupta cea bună. Aci se vede bine una din deosebirile dintre noi şi ,,antiecumeniştii’’ închipuiţi. ,,Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât Lumina, căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite’’(Ioan 3, 19-21).

Urmează o campanie vehementă împotriva Mântuitorului Hristos. Cum a cutezat să rostească asemenea cuvinte?

(Continuarea, în postarea de mâine)

Presbiter Ioviţa Vasile

Metode satanist-securiste folosite de ecumeniştii deghizaţi (I)

Sunt vechi de când lumea, de când diavolul şi îngerii săi au fost alungaţi din locaşurile cereşti. Au fost întrebuinţate la ispitirea protopărinţilor Adam şi Eva. De-a lungul istoriei au făcut multe victime, numeroase suflete s-au pierdut, căzând pradă acestor metode. Ele pot da rezultate pe moment. Pe termen lung, sunt sortite eşecului sigur şi cei care se folosesc de ele o fac spre a lor pierzare. De ce metodele acestea sunt satanice şi securiste deoptrivă? Se va vedea din cele ce urmează.

1.Metoda câştigării încrederii

De la o vreme, un vieţuitor al pustiei a început să aibă vedenii. Diavolul venea la el în chip de înger de lumină. La început, l-a lăudat pentru nevoinţele sale. Cu trecerea vremii, îl îndemna să se roage mai mult, să postească, să înmulţească faptele cele bune. I-a făcut şi câteva ,,proorocii’’ care s-au şi împlinit. Cu multă răbdare a reuşit să-i câştige încrederea. Nici n-a fost prea greu, deoarece nevoitorul se bizuia pe puterea sa de înţelegere, omiţând să ceară sfatul Părinţilor îmbunătăţiţi. Câştigându-i încrederea, la una din înfăţişările de noapte, diavolul i-a mijlocit o vedenie şi i-a arătat Drepţii Vechiului Testament veselindu-se în rai. Pe cei din Noul Testament i-a înfăţişat chinuindu-se în adâncimile iadului. Din aceste două vedenii vieţuitorul a înţeles că Vechiul Testament este vrednic de urmat, iar Testamentul Nou se cuvine a fi lepădat. Lepădându-se de Noul Testament, s-a lepădat de Hristos. Căderea a fost mare şi ireversibilă. Acel suflet s-a pierdut, datorită nesăbuinţei de a se încrede în tatăl minciunii, venit la el cu identitate falsă.

Ecumeniştii de azi au împrumutat metoda de la ,,tatăl minciunii’’. Cu răbdare, cu multă migală, de-a lungul câtorva ani şi-au construit o falsă aură de antiecumenişti. Lumea le citea postările de pe blog, văzând în ei nişte vajnici oponenţi ai ereziilor ecumeniste. I-a ajutat şi financiar, că omul nu se hrăneşte numai din minciună. Între ei şi preoţii nepomenitori s-a înfiripat o legătură de colaborare şi totul părea a fi în regulă. A venit momentul Sinaxei a doua de la Botoşani. Cei care au organizat-o au simţit cu cine au de-a face şi au anunţat-o doar cu câteva zile înainte. Prea puţine pentru ca diversioniştii să se poată mobiliza. Până să se dezmeticească, Sinaxa a avut loc, a fost o reuşită şi asta i-a întărâtat teribil. Dintr-o dată au lepădat falsa aură de antiecumenişti şi s-au năpustit asupra participanţilor. Au încercat o palidă acţiune de a impune pe agendă problema cipurilor, lămurită, în esenţă, cu multă vreme înainte. Au eşuat lamentabil. Şi-au lipit singuri o etichetă de care nu vor mai scăpa niciodată, nimeni nu va mai crede în ,,sinceritatea’’ lor. Părinţii nepomenitori au luat cuvenita distanţă, uşuraţi că au scăpat de nişte diversionişti.

(Continuarea, în postarea de mâine)

Presbiter Ioviţa Vasile

Ritualul satanic al unei secte neo-protestante

Hristos a înviat!

Cunosc bine această sectă, cel puţin la nivelul localităţii în care trăiesc. Îi ştiu pe cei care o alcătuiesc, fiindu-mi vecini, unii chiar rudenii. Le ştiu frământările şi conflictele interne, ca şi unele secrete tăinuite cu grijă. Nu-mi sunt străine nici practicile lor privitoare la cultul pe care-l practică, aşa încât, vorbesc în cunoştinţă de cauză.

Ritualul despre care mi-am propus să scriu se referă la aşa numita ,,cină’’, o batjocură blasfemiatoare la adresa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, un simulacru al Cinei celei de Taină, o jignire teribilă adusă celor care se străduiesc, după puteri, să se curăţească de păcate prin Sfânta Spovedanie, pentru a se face vrednici a se împărtăşi cu Sfântul Trup şi Scumpul Sânge a Domnului.

Cine este, pentru ei, Fiul lui Dumnezeu? ,,Cel mai Mare Om care a trăit vreodată pe pământ’’, nicidecum ,,Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat’’. Au cutezat să falsifice grosolan, cu nesimţire, fără ruşine şi fără frică de Dumnezeu, Sfânta Scriptură. Spre exemplificare, citez din ,,scriptura’’ lor răstălmăcirea cuvintelor Mântuitorului din momentul instituirii Sfintei Taine Euharistice: ,,În timp ce mâncau, Isus a luat o pâine şi, după ce a rostit o binecuvântare, a frânt-o şi le-a dat discipolilor, zicând: Luaţi, mâncaţi! Aceasta reprezintă corpul meu’’. Apoi a luat şi un pahar şi, aducând mulţumiri, li l-a dat, zicând: ,,Beţi toţi din el, căci acesta reprezintă <<sângele legământului>>, sângele meu, care trebuie să fie vărsat în folosul multora, pentru iertarea păcatelor’’ (Matei 26, 26-28). Vă vine să credeţi? Pe mine mă întristează.

Tributari acestor aberaţii izvodite în străfundurile iadului, membrii sectei sărbătoresc moartea Mântuitorului! Exact ca iudeii. Cina lor avea loc joi seara, mai nou au mutat-o vineri seara înainte de ,,paştile’’ papistaşe, pentru ca să coincidă cu ziua morţii Domnului. Este cea mai mare ,,sărbătoare’’ a lor, cu o mobilizare asiduă, cu distribuire de invitaţii şi pentru ortodocşi, dintre care se găseşte câte un gură-cască doritor să participe.

Cum se desfăşoară ritualul? Unul dintre ei ia pâine şi vin, apoi străbate sala prin dreptul fiecăruia. De zeci de ani nu s-a întâmplat ca măcar unul singur să fi luat din această ofrandă, sub cuvânt că nu sunt vrednici. Acesta e cuvântul de ordine. Cu alte cuvinte, vor să sugereze cu obstinaţie că-L refuză pe Mântuitorul Hristos (,,cel mai mare om’’). Te şi întrebi care este rostul acestei mascarade? Îl vom înţelege mai bine spunându-vă că în cele din urmă pâinea şi vinul sunt îngropate, ca să inducă ideea îngropării Domnului. De Înviere nici nu poate fi vorba. În biblia lor falsificată nu veţi găsi cuvântul ,,Înviere’’. L-au substituit peste tot cu ,,sculare din morţi’’. Aşadar, Mântuitorul nu a înviat, ,,a fost sculat din morţi’’ (Luca 24,5). Duminica Învierii Domnului e, pentru ei, una obişnuită, fără nici cea mai vagă conotaţie legată de acest eveniment cosmic. A doua zi de Paşti o socotesc ca zi lucrătoare, şi lucrează cu sârg, etalându-şi dispreţul. Vecinul meu a lucrat a doua zi de Paşti la confecţionarea unor lăzi pentru familiile de albine. În acea vară, a fost o ploaie torenţială, inundaţiile i-au distrus cele 150 de familii de albine. Credeţi că a învăţat ceva din asta? Nici pomeneală.

Ştiind aceste lucruri, n-am putut să rămân indiferent. Ele se ,,potrivesc’’ vremurilor antihristice pe care le trăim. Le-am relevat în articolul de faţă ca să înţelegem mai bine gândurile, mai mult sau mai puţin ascunse ale ecumeniştilor. Ei procedează gradual: întâi vor să ne unească cu papistaşii. Ar urma la rând protestanţii de diferite nuanţe şi apoi puzderia de secte neo-protestante, toţi deversaţi în malaxorul antihristic, şi din acest amalgam, plus ,,religiile’’ păgâne, ar rezulta ,,religia’’ care va adora pe blestematul antihrist, dumnezeul mincinos care se va substitui Dumnezeului Adevărului, aşa încât dacă îl veţi vedea pe domnul Andrei Andreicuţ din Cluj, stând cot la cot cu aceşti sectari – că doar sunt ,,biserică, nu-i aşa? – să nu vă miraţi. Întristaţi-vă.

Presbiter Ioviţa Vasile

Show more

Consecințele primirii cipului pe frunte sau pe mana dreaptă

Explicaţie. Acest articol este pentru oamenii cinstiţi, de bună credinţă. Este interzis diversioniştilor. L-am publicat pe blog cu mai bine de doi ani în urmă, la 3 mai 2017, şi poate fi găsit în arhivele acestuia. N-am vrut să-l readuc în atenţia cititorilor cu ocazia Sinaxei de la Botoşani, pentru a nu intra într-un joc diversionist murdar. De altfel şi Părinţii prezenţi la Sinaxă au refuzat să discute despre implantarea cipurilor, şi bine au făcut, pentru a nu da satisfacţie hulitorilor de profesie, care voiau să le schimbe agenda. Aducându-l iarăşi la arătare, fiecare va constata că, după doi ani, nu şi-a pierdut câtuşi de puţin actualitatea. Suntem preocupaţi în cel mai înalt grad de primejdiile care ne pândesc la fiecare pas, în lupta noastră pentru Sfânta Ortodoxie.

 

Este din ce în ce mai evident că însemnarea populaţiei va consta în implantarea unui cip pe frunte sau pe mâna dreaptă, exact cum a văzut Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în momentul când i s-au descoperit evenimentele ultime ale veacului acestuia, exact cum le-a descris în Cartea Apocalipsei: ,,Şi-i sileşte pe toţi, pe cei mic şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei robi şi pe cei slobozi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel care are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are priceperea să socotească numărul fiarei, căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase’’ (Apocalipsa 13, 16-18).

Prima consecinţă dezastruoasă a primirii semnului lui antihrist este lepădarea de Hristos. Odată însemnat, omul nu mai aparţine Mântuitorului, ci blestematului antihrist. Răspund celor care afirmă cu suficienţă şi inconştienţă că pot fi în continuare credincioşi lui Hristos. Aşa scrie Cartea Sfântă: ,,Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea sau pe mâna lui, va bea din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi pucioasă, înaintea Sfinţilor Îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei’’ (Apocalipsa 14, 9-11). Citiţi, vă rog, cu atenţie aceste cuvinte şi lăsaţi speculaţiile inutile precum că un cip nu ne poate face rău. Ne face răul cel mai mare: pierderea ireversibilă a mântuirii!

După cum se poate vedea, implantarea cipului se va face prin constrângeri de tot felul (,,sileşte pe toţi’’). Cei neîntăriţi în Credinţă se vor supune şi vor lua cipul, crezând că astfel îşi rezolvă problemele şi vor avea acces la bunurile materiale necesare traiului zilnic. Cumplită dezamăgire îi aşteaptă! Vom vedea ce ne spune în continuare Cartea Apocalipsei. Precizăm că exprimarea la trecut prezintă, de fapt, evenimente viitoare. ,,Şi s-a dus cel dintâi (Înger) şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o bubă rea şi ucigaşă s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei, şi care se închinau chipului fiarei’’ Doamne, câtă limpezime în aceste cuvinte şi cu câtă uşurinţă pot fie ele înţelese! De înţeles vor înţelege numai cei aleşi. Buba rea şi ucigaşă va fi probabil o formă de cancer cu evoluţie rapidă. Dincolo de acestea, se vede deznodământul tragic al celor însemnaţi şi care îşi vor fi pus mari speranţe în implantarea cipului. Dacă buba rea şi ucigaşă va pricinui, oricum, moartea şi pierderea mântuirii, nu este mai bine să primim moarte mucenicească şi să fim încununaţi de Hristos în Împărăţia Sa? Tocmai acest lucru ni-l spune Domnul Iisus: ,,Căci cine va voi să-şi scape viaţa (primind cipul, n.a.) o va piede; iar cine va pierde viaţa sa (prin moarte mucenicească, n.a.), pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui’’ (Marcu 8, 35)

De aceea vă spun tuturor iubitorilor de Hristos: nu primiţi cu niciun chip cipul şi nu vă închinaţi fiarei. Dacă deja avem acte conţinând cipuri, să curmăm această tendinţă şi să le refuzăm pe cele viitoare, deoarece, din aproape-n aproape, suntem îndreptaţi spre însemnarea finală. Să învăţăm şi să aprofundăm cuvintele sfinte ale Mântuitorului: ,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă’’ (Matei 10, 28). Nu vom căuta mucenicia cu orice preţ, deoarece Însuşi Hristos îi va alege pe cei care-i vor fi Sfinţi Mucenici, şi-i va cruţa pe cei care nu vor avea puterea să treacă prin chinurile muceniciei.

3 mai 2017

Preot Ioviţa Vasile

 

Mârlănia – un mod de viaţă

Omul vine pe lume cu Bunul simţ ancestral, dar valoarea lui poate creşte sau descreşte pe parcursul vieţii, funcţie de factorul educaţional si mediul în care se dezvoltă. Oare cei care se pretind a fi ortodocşi, cei de pe unele tabloide cu pretenţie teologică, care s-au înfrăţit acum, cunosc politeţea? Sau îşi permit orice în numele unei libertăţi prost înţeleasă, nemaivorbind de cei dominaţi de orgoliu, care sfidează bunul simţ, crezând că se pot manifesta oricum în numele apărării Ortodoxiei?,,Căci precum un om şi-a pierdut moştenirea, aşa şi tu ai pierdut prietenia aproapelui tău. Şi ca şi cum ai fi slobozit o pasăre din mâna ta, aşa ai scăpat pe prietenul tău şi nu-l vei mai câştiga pe el.”
Toţi sunt convinşi că dreptatea este de partea lor şi nu li se poate întâmpla nimic, căci scopul pentru care luptă este unul nobil, dar să nu uite ca ,,de se va bizui cineva numai pre a sa dreptate şi pre izbăvirea ce singur şi-o lucrează, în deşert şi în zadar se trudeşte. Că toate ale dreptaţii sale ca o cârpă lepădată se vor arăta în ziua cea de pre urmă, precum zice Isaia: „Ca o cârpă lepădată toată dreptatea noastră” (Isaia 64, 5).

Întâlnim, de la o vreme, la tot pasul, parvenitism, mitocănie, misoginism, incompetenţă şi impostură, manifestări ale lipsei de bun simţ, ale unei educaţii morale si intelectuale precare, cu pronunţate complexe de inferioritate şi neputinţe intelectuale. La o simpla analiză, toţi aceştia vădesc a avea posibile eşecuri în integrarea socială, în integrarea profesională, lipsa unui loc de muncă, (lipsuri financiare) care se însumează şi avem, spre regretul nostru, tabloul celor care şi-au unit glasurile în a defăima şi înjosi pe cel arătat cu degetul, ca fiind activist pro-cip, pro-ecumenism, infiltrat între „antiecumeniştii de bună credintă”, „poate având sorţuleţ”, dirijat de un spion al „mosadului rusesc”, etc
,,Batjocura, sudalma este partea celor trufaşi, şi pedeapsa, ca leul va pândi asupra lor”, a spus Isus Sirah, căci buna cuviinţă se înscrie în sfintele principii ale Legii cerului, principii desăvârşite, neschimbătoare. Le cunoaştem îndeajuns?

Până nu demult unii se declarau împotriva dezbinătorilor schismatici. Acum sunt cu toţi în acelaşi „partid”, buni prieteni, căci lupii fac casă bună impreună, urlând împotriva aceluiaşi „duşman comun”, care trebuie anihilat. „Nu să ajungi puternic te pregătește. Nu pentru binele tău să lupți și să muncești, ci pentru binele și salvarea neamului tău.”
Prin educaţie dobândim politeţea care implică generozitate, iar prin Ortodoxie, simţul dreptăţii, al frumosului, decenţă, chiar eleganţă! Primim, refuzăm? Ar trebui să învăţăm continuu, ca prin spusele şi faptele noastre, să nu lezăm pe cei din jurul nostru. Mulţi nu ştiu, sau nu le pasă că nu ştiu să se poarte şi adoptă un comportament obraznic, rănind pe aproapele. Toată lumea este a lor, cuvântul lor planează asupra tuturor şi au dreptul să-i atace, să-şi bată joc de ei. Nu este aceasta o formă a sclaviei, să-ţi baţi joc de sufletul omului?

Constatăm că o adunatură de vătafi şi arendaşi, experţi în arta minciunii şi manipulării agresive, scormonesc salbatic în găsirea motivelor inventate de minţi paranoice, căci ei sunt convinşi că deţin puterea de a executa public, cu grosolănie şi aroganţă, pe cine decid că a devenit indezirabil, întocmai ca politrucii perioadei staliniste în timpul proceselor intentate „duşmanilor poporului. ,,Nu mă surprinde folosirea celor doua instrumente caracteristice , manipularea psihologică a maselor, caracteristica sistemului ateu bolsevico-sionist si botnita organelor de represiune. Dacă ești însă,,un soldat disciplinat”, ți se permite aproape orice, mai ales cu ,,dușmanii”.
Adevărul despre cine sunt şi ce urmăresc a ieşit la iveală, iar neputinţa si reaua-credinţă s-au manifestat cu vulgaritate, ipocrizie, lașitate, mediocritate, aroganță, cinism și multă prostie, găsind terenul propice. Aceşti diversionişti şi sabotori a tot lucrul bun întocmit cu trudă şi osteneală, au o plăcere diabolică să murdărească pe cei din jurul lor, insultând, scormonind în viața celui urmarit ca o pradă, jignind, rănind, mințind, denaturând anumite fapte din trecutul oamenilor, denaturand fraze, răstălmacind cuvinte, în dorinţa de a-şi pedepsi exemplar semenul, aflat in postura de „duşman de clasă”. Drumul pe care au pornit este fără intoarcere, şi eşecul acţiunii lor se va arăta cât de curând.

Dr. Gabriela Naghi

„*Cel care aruncă piatră în sus, peste capul său o aruncă şi lovitura vicleană dă naştere la răni.

Cel care sapă groapa altuia va cădea el în ea şi cel care întinde cursă se va prinde în ea.

Cel care face rele, peste el vor cădea şi nu va cunoaşte de unde-i vin.”

*Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)27;18,19,26-29
**Sf. Macarie cel Mare (†390),Omilii duhovnicesti XX, 3

 

Întru mulţi ani, iubitoarelor de Hristos!

Ne aflăm în Duminica a 3-a după Sfintele Paşti. Biserica a aşezat bună rânduială să cinstim în aceasta zi Femeile Mironosiţe, adică purtătoarele de mir, cele care au stat lângă Mântuitorul răstignit pe Cruce, iar a treia zi, cea a Învierii, au venit dis-de-dimineaţă la mormânt pentru a unge cu miresme Preasfântul Trup al Domnului. Negăsindu-L, cuprinse de bucuria nespusă, s-au dus să vestească Ucenicilor Adevărul Învierii, care covârşeşte toată mintea omenească.

Nu putem să nu alăturăm Femeilor Mironosiţe pe toate femeile din Biserica lui Hristos, cele care-şi lucrează mântuirea, fiecare după puteri, în iubire de Dumnezeu şi de aproapele. Vă vedem peste tot, în ţinuta cuviincioasă, făcând notă distinctă în societatea aceasta măcinată de păcate. Unele duceţi o cruce grea de dragul lui Hristos şi a copiilor, căci soţii voştri au părăsit fagăduinţele făcute la Cununie. Altele aţi fost silite să vă părăsiţi familiile şi ţara şi să băjeniţi printre străinii de multe şi nu bune feluri, agonisindu-vă cele necesare traiului cu sudoarea feţei, precum au voit mai-marii lumii. Voi sunteţi cele chemate de Atotputernicul să naşteţi şi să creşteţi prunci pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Celelalte, care aţi ales calea fecioriei, aţi fost bătute şi alungate din Sfintele Mănăstiri de slujbaşi câinoşi, de purtătoare de straie călugăreşti înrăite, pentru că n-aţi răbdat ca Sfânta noastră Credinţă Ortodoxă să fie batjocorită de cei care s-au insinuat la cârma Bisericii, jucând rolul de păstori ai acesteia.

Întristarea voastră prefacă-se în bucurie veşnică, precum a spus Hristos Cel înviat Femeilor Mironosiţe: Bucuraţi-vă! Vă iubim, vă cinstim şi vă preţuim ca pe nişte minunate făpturi ale lui Dumnezeu.

Cuprindem în acest cuvânt toate femeile din lumea aceasta, şi pe cele care s-au depărtat de Dumnezeu, sau nu L-au cunoscut niciodată. Facă Milostivul ca toate să se mântuiască şi la cunoştinţa Adevărului să vină. Amin.

Hristos a înviat!

Presbiter Ioviţa Vasile

Lecţie de zoologie

Nu ştiu cine a lansat sintagma ,,animal politic’’. Cert e ca aceia care sunt etichetaţi cu acest apelativ înjositor, nu se simt jigniţi. Se simt în apele lor, în jungla lor politică pe care o populează. Iar jungla este guvernată de legile ei, care nu mai lasă loc Legilor lui Dumnezeu.

Pentru a contura profilul pseudo-proorocilor, Mântuitorul a recurs la regnul animal: ,,Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte’’ (Matei 7, 15-16). Maeştri ai disimulării, pseudo-proorocii urmează pilda tatălui lor, despre care ne spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Nu este de mirare, deoarece insuşi satana se preface în înger al luminii’’ (II Corinteni 11, 14).

Când a fost vorba de tiranul Irod, care dorea moartea Mântuitorului, Acesta l-a descris în termenii cei mai potriviţi: ,,Mergând, spuneţi vulpii acesteia: ,,Iată, alung demoni şi fac vindecări, astăzi şi mâine, iar a treia zi voi sfârşi’’ (Luca 13, 32)

Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan i s-au arătat în vedenie evenimentele care vor precede a Doua Venire a Domnului. Tot ce a văzut şi a auzit, a aşternut în Cartea Apocalipsei. Aşa bunăoară ne descrie cele două fiare, cea dintâi ieşind din mare (Apocalipsa 13, 1), a doua ridicându-se din pământ (Apocalipsa 13, 11). Aceste două bestii sunt cele care vor semăna răul în lume cu o cruzime şi iraţionalitate ,,cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi’’ (Matei 24, 21).

O specie aparte sunt sconcşii. Sunt cele mai greţoase animale de pe faţa pământului, deoarece secretă o substanţă mirosind insuportabil, pe care o împroaşcă în dreapta şi stânga, fără discernământ. Este atât de puternică încât te sufocă şi mirosul pestilenţial poate dura şi o lună. Asta ştiu să facă, asta fac. Se hrănesc cu resturile de la masa stăpânilor. Nu sunt mari, au vreo 3-4 kilograme cu creier cu tot. Ca să te aperi de ei, e absolut necesar să stai la distanţă cât mai mare. Neavând în cine să împroaşte, se spurcă între ei. Îi dai afară pe uşă, îţi intră pe fereastră. Se insinuează unde nu te aştepţi, că doar-doar vor găsi pe cineva neatent pentru a-i arunca jetul de dejecţii. Oamenii-i cunosc, se feresc de ei, ceea ce nu-i descurajează, îi face chiar mai prolifici. Sunt originari din Americi şi s-au răspândit pe toată faţa pământului, se înţelege, în regiunile populate. Nimeresc, nu nimeresc, satisfacţia lor este să împroaşte. Să fie strânşi în rezervaţii, nu-i cu putinţă. Dacă locuieşti de pildă-n Botoşani, nu te pot atinge cu murdăria lor. Călătorind prin ţară, e bine să fii atent, nu cumva să calci în spurcăciunile lor.

 

Nu doresc sa-mi scriu numele pe aceasta pagina. Oamenii sinceri stiu de ce.

 

P.S. Am auzit că prin anii 90 ai secolui trecut, cineva a făcut un apel către lichele, cu gândul că poate se vor înţelepţi. Demers inutil, lichelele s-au înmulţit şi s-au făcut încă şi mai rele. De unde vin lichelele? Din turcescul ,,leke’’, însemnând ,,neruşinare’’.

Despre venirea ereziarhului papă Francisc în România

Despre venirea papei Francisc în România
Pentru creștin-ortodocși!
NU participați la ceremoniile de primire a papei în Romnia!
NU asistați la slujbele făcute de papă pe teritoriul României!
NU participați la rugăciuni în comun cu catolicii (supușii papei)!
NU credeți minciunile despre „Bisericile surori” sau despre „cei doi plămâni ai Bisericii”!
În contextul vizitei pe care o face papa în România, în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, orice ortodox trebuie să știe că acesta (papa) este conducătorul unei structuri numite impropriu „Biserica Romano-Catolică”.
Conform Crezului ortodox, Biserica este UNA. Nu pot exista două Biserici sau mai multe!
Hristos este Capul Bisericii și Trupul Lui este Biserica. Există un singur Cap – Hristos și un singur Trup – Biserica!
Singura structură bisericească păstrătoare a Harului și continuatoare a tradiției începute de Mântuitorul Iisus Hristos, prin apostoli și urmașii lor episcopii, este BISERICA ORTODOXĂ!
Biserica Ortodoxă este reprezentată pe plan local de Bisericile Locale: B. O. Română, B. O. Rusă, B. O. Sârbă, B. O. Bulgară, B. O. Georgiană, B. O. Ierusalimului, Alexandriei, Antiohiei etc.
Fosta Biserică Locală a Romei (Patriarhia Romei) s-a despărțit de Biserică/a ieșit în afara Ortodoxiei în anul 1054. Atunci, existau 5 Patriarhii (Biserici Locale): Patriarhiile Romei, Constantinopolului, Ierusalimului, Antiohiei și Alexandriei. Împreună, ele constituiau Biserica.
Biserica Locală a Romei, din cauza pretențiilor de supremație ale papilor și din cauza ereziilor pe care au început să le inventeze aceștia, a intrat în conflict cu Biserica Constantinopolului și implicit cu celelalte Patriarhii/Biserici Locale și s-a separat de ele. Constantinopolul, Ierusalimul, Alexandria și Antiohia au rămas în credința adevărată ortodoxă, continuând să formeze Biserica.
Roma, cu papa de atunci și cu toți ce au urmat și i-au urmat, s-au auto-exclus din Biserică. Ereziile și exagerările romano-catolicilor (papistașilor) au fost condamnate și înainte și după anul 1054.
Ereziile, printre care filioque și primatul papal, pe care le practicau înainte de ruperea lor de Biserică, au fost condamnate de sinodul din 879-880, organizat de Sfântul Fotie cel Mare la Constantinopol (numit și al optulea Sinod Ecumenic). Continuând în practicarea ereziilor și având pretenții necanonice, a fost trimisă o Delegație papală care a provocat anatemizarea clericilor catolici și a colaboratorilor lor, nominal, de sinodul din 20-24 iulie 1054, organizat de patriarhul Mihail Cerularie. Papii și cei care i se supun au fost condamnați și de sinoade ulterioare. La Sinodul din timpul Sfântului Grigorie Palama, dintre 1341-1351 (9 Ecumenic) au fost condamnate din nou ereziile papale și scolasticimul latin.
Ca urmare, ceea ce în mod greșit se numește Biserica Romano-Catolică NU mai este Biserică! Nu mai există Har în adunarea papistașilor! Așa-zișii preoți și episcopi (cardinali) catolici NU sunt preoți și nici episcopi. Papa NU este episcop sau patriarh al Bisericii Romei, căci aceasta nu mai există. Adevărata Biserică, în Italia și în tot Occidentul o reprezintă ortodocșii plecați acolo sau convertiții la Ortodoxie.
Papa este reprezentantul unei structuri eretice pe care e mai potrivit să o numim Adunare Papistașă!
Patriarhul NU are voie să se roage cu ereticul papă și nici să-l primească în catedrală sau biserică!
„Toate Sinoadele Ecumenice interzic această… co-rugă în legătură cu toți care sunt aparte de Ortodoxie.”- Pr. Gheorghe Calciu
***
CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII) Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească. (10, 11, 46, 64 ap.; 2, 4 sin. UI ec; 6, 9, 32, 33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex.)
CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE) Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire (înţelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul? (II Cor. 6,15). (47, 68 ap.; 19 sin. I ec; 7 sin. 11 ec; 95 Trui.; 7, 8 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare)
CANONUL 6 Laodiceea 343 – Ereticii să nu intre în biserică: Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres [Apostolic, can. 45, 65] TÂLCUIRE- Nu sloboade canonul acesta pe eretici să intre în Biserica lui Dumnezeu, cea de ortodocşi ţinută, dacă nu vor a se întoarce şi stăruie în eres. Vezi şi cel apostolesc 45.
*** Catolicii (papistașii) sunt anatemizați!
,,Anatema înseamnă pogorîre de viu in iad cu dracii și tăiere de la Trupul tainic al Bisericii lui Iisus Hristos. Numai pe eretici poti să-i dai anatema, că s-au rupt de la Trupul lui Hristos care este Biserica.,, – Pr. Cleopa Ilie
„Iată, eu, Marcu păcătosul, vă spun că cel ce-l pomeneşte pe papă ca arhiereu ortodox vinovat este, că împlineşte tot latinismul chiar până la tăierea bărbii, şi latino-cugetătorul va fi judecat împreună cu latinii şi ca un călcător al credinţei va fi socotit” ( Sf. Marcu Eugenicul– Către Teofan din Euripos, p. 343).
Preoţii catolici nu sunt preoţi, fiind sub incidenţa hotărârilor canonice ale sinoadelor ecumenice. „Episcopii voştri [ai latinilor] şi clericii nu mai sunt nici episcopi, nici clerici, fiind caterisiţi de atâtea şi asemenea sinoade, iar mirenii sunt sub anatemă şi afurisenie” (Sf. Marcu Eugenicul – Despre adăugirea din Simbolul de credinţă, PO 17, p. 282).
La 1755 a fost dat „Orosul Bisericii celei Mari a lui Hristos” semnat de patriarhii Constantinopolului, Ierusalimului și Alexandriei, care a stabilit că ereticii vin la Ortodoxie prin Botez. Inclusiv catolicii! Hotărârea este valabilă și azi! – „Mărturisesc un Botez” de Pr.Gheorghe Metallinos

Sfantul Ierarh Marcu al Efesului biruind prin Ortodoxie pe ereziarhul papă!