Sfanta Biserica Ortodoxa a Poloniei: Nu recunoastem schismaticii ucraineni

S-a reunit Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Poloneze, prezidat de Fericitul Mitropolit al Varșoviei și al întregii Polonii, IPS Sava.

Potrivit unui anunț oficial emis de Sfântul Sinod, acesta a decis să nu recunoască autoproclamata ,,biserică’’ ucraineană.

În detaliu, în decizia privind această problemă, comunicatul prevede:

„Ne menținem pozițiile cu privire la deciziile sinodale: 340/9 mai 2018, 341/25 iunie 2018 și nr. 342/2 aprilie 2019.
Biserica Ortodoxă Autocefală Poloneză nu se opune oferirii mijloacelor de vindecare Bisericii din Ucraina, deoarece se bazează pe reguli dogmatice și canonice valabile pentru întreaga Biserică. Acest lucru nu se poate întâmpla însă cu un grup de raskolniki (
schismatici).
Schismaticii  nu pot reprezenta o organizație eclesiastică sănătoasă. Ei încalcă unitatea euharistică a întregii Ortodoxii’’.

Scurt comentariu

Acest comunicat reprezintă o mostră claritate, concizie şi promptitudine privind criza în care a fost adusă Biserica lui Hristos, prin nesăbuinţa lui Bartolomeu din Constantinopol. Îl recomandăm Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române, cu rugămintea de a se pronunţa în cel mai scurt timp în sensul nerecunoaşterii schismaticilor ucraineni şi de a-şi exprima sprijinul necondiţionat pentru Sfânta Biserică Ortodoxă Ucraineană, singura Canonică şi Legitimă, de sub păstorirea Înalt-Preasfinţitului Onufrie.

Halloween, o ,,sărbătoare’’ satanică. Scrisoarea unui copil adresata părinţilor şi educatorilor

Dragi părinţi, stimaţi profesori, vă scriu eu, copilul anului 2017, dintr-o Românie de import, cu sărbători de import, legi de import, programe TV de import, suflete de import. În fiecare an, pe data de 31 Octombrie, se schimbă ceva în viaţa mea.
Celebrez moartea. Întunericul. Groaza.
Sub tutela voastră, încep pregătirile intense pentru halloween, un fel de “sărbătoare”, de fiecare dată parcă mai înspăimântătoare. În preajma acestei zile, vă văd pe voi, cei mari, comportându-vă ciudat, de parcă n-aţi mai fi voi înşivă… Cheltuiţi bani pentru a pregăti hainele de gală ale morţii, iar pe noi, cei mici, ne invitaţi să luăm parte, alături de voi, la acest carnaval terifiant. Pe rând, noi devenim: draci, vampiri, monştri, vârcolaci şi vrăjitoare, întrecându-ne în sadism, răutate, cruzime şi cinism. Cum de nu înţelegeţi, dragi educatori şi părinţi, că noi ne îmbrăcăm aidoma şi sufletele?
Colegii noştri de clasa a IV-a din SUA au mărturisit, după o petrecere de halloween, că simt nevoia acută să ucidă pe cineva. De fiecare dată, după halloween, se înmulţesc crimele şi violurile, creşte consumul de droguri şi alcool, se petrec accidente grave. Ce vreţi să faceţi voi din noi? De ce nu serbăm viaţa, iubirea şi frumuseţea? Nimeni nu ne poate impune ce să iubim şi ce să urâm! Dacă am ajuns să iubim întunericul şi moartea atât de mult, încât să le celebrăm cu fast în şcoli şi grădiniţe, înseamnă că suntem un popor mort. Aidoma sărbătorii de halloween, care nu reprezintă decât o invocare a forţelor răului şi a întunericului. Am vrea şi noi, copiii din România, să ne îmbrăcăm o dată pe an în îngeri luminoşi. Sau în zâne bune. Sau în personajele din basmele noastre româneşti. Vrem o sărbătoare a poveştilor. Nu vrem să ne mai trezim noaptea plângând, fiindcă voi ne-aţi fabricat coşmaruri, în industria numită halloween.
Vrem să învăţăm să iubim, nu să urâm..
Să ocrotim viaţa, nu să ne ucidem semenii.
Să Îl iubim pe Dumnezeu, nu să invocăm puterile iadului.
An de an, suntem instruiţi, încă de la grădiniţă, cum să ne confecţionăm garderoba de halloween, alcătuită din pelerine, coarne de draci, coifuri de vrăjitoare, măşti groteşti, costume cu capete de fiare, mumii, schelete. Educatoarele ne învaţă să ne pictăm feţele cât mai odios, mulţi dintre noi purtând pe frunte cruci răsturnate.
Ni se spune că totul este o glumă, dar să fie oare aşa?! Cu sufletele noastre nu-i de glumit, dragi părinţi!


Opriţi acest joc periculos de-a moartea, stimaţi educatori! Vă rugăm, nu ne mai deghizaţi în demoni! Domnilor inspectori şcolari, domnilor profesori! Nu transformaţi şcoala în platou de filmare pentru producţii horror! Sunteţi creştini, urmaşi ai unor oameni care s-au jertfit pentru ţară! Nu le întinaţi memoria, nu pătaţi obrazul ţării, implicând cele mai curate şi mai nevinovate fiinţe în manifestări care nu au nimic de-a face cu tradiţiile şi credinţa neamului nostru şi nici cu procesul instructiv-educativ. Menirea dumneavoastră este aceea de a forma caractere, nu de a le deforma, schilodind sufletele copiilor după măsura unui pat al lui Procust, impus de puteri străine. Căci pentru fiecare suflet distrus în acest fel, veţi avea cu toţii de dat un răspuns.”

(Preluare de pe site-ul Parohiei Pescara)

Rătăcirile papei Francisc, cel care nu mai are măsură în nimic.

Nu am uitat primirea afectuoasă a ereticului Francisc de catre Patriarhul BOR, steguleţele fluturând în semn de bucurie a unora dintre români, îmbrăţişarea frătească a Mitropolitului Teofan, dansator cu evreii în sinagogă, apostazia episcopului uniat Sofronie, care s-a infrăţit cu greco-catolicii, înclinând în semn de supunere cârja şi insemnele episcopale, papucului ereticului Francisc, care cu puţin timp in urma, a scandalizat prin apostazia sa idolatră, pe ultra conservatorii catolici.


Sinodul Amazonian organizat de Vatican, dedicat problemelor popoarelor amazoniene și constituit din episcopi și preoți din aria Amazonului, lucrează pe baza unui document care proclamă, potrivit profesorului de teologie Douglas Farrow, egalitatea culturilor în fața revelației divine. „Instrumentis laboris”, este documentul de lucru al Sinodului, în care se afirmă că Amazonul este un tărâm al harului, dar nu pentru că acolo este Hristos, ci pentru culturile care rezidă în această regiune. Cu alte cuvinte, culturile amazoniene substituie Revelația, devenind momente de har.

Blasfemia a capatat conotatii sfidatoare la la adresa Adevarului Hristos, Francisc devenind idolatru, căci nu a ezitat să binecuvânteze câteva statuete amazoniene, Pachamama, după ce fuseseră performate ritualuri indigene, statuete ale fertilității (idoli, mai exact), care au fost instalate alături de altele, ulterior, într-un altar lateral al bisericii Santa Maria Traspontina. Furate de ultraconservatorii catolici si aruncate in Tibru au fost recuperate şi se pare că vor fi aduse in Catedrala Sf.Petru din Roma. Imaginile care arată adorația divinităților păgâne, în timpul unei ceremonii în Grădinile Vaticanului, chiar în fața Papei, au făcut într-adevăr inconjurul lumii.


Actiunea dezgustatoare a scandalizat pe protestanţi, penticostali şi evanghelici, iar cardinalul Gerhard Müller, care a fost, până la demiterea lui de catre Francisc, șeful Congregației pentru Doctrina Credinței – adică corpul doctrinar de varf al aşa zisei Biserici Catolice – a numit statuile „idoli” și a spus că aducerea lor în biserică a reprezentat o crimă împotriva legii lui Dumnezeu. Cardinalul care până recent, era cel mai înalt oficial doctrinar în „Biserica”Catolică, îl acuză indirect pe Papa că a permis idolatria și a încălcat legea divină. Dacă acele „statui pachamama” – pentru a folosi cuvintele lui Francisc – apar la slujba de închidere a Sinodului din Bazilica Sf. Petru, aceasta va fi văzută de mulți ca o profanare a ei, ca o „urâciune a pustiirii”, folosind termenul profetului Daniel și al Domnului Iisus Hristos. ,,Biserica este chemată să devină sinodală, să fie „încarnată” în culturile existente. Dar, „această biserică nu este cea catolică. Este o falsă biserică. Una care se auto-divinizează. O biserică antihristică, un substitut al Cuvântului Întrupat căruia aparține Biserica de fapt.”


Acest eveniment care nu ne miră, are importanta vadită, pentru relatia de prietenie fata de ereticul papa Francisc, arătată de membrii sinodului BOR, în frunte cu Patriarhul, care ar trebui să ceară iertare intregii plerome, pentru ofensa adusă, jignirea şi manipularea conştiinţei credincioşilor, care mai cred încă că instituţia papistaşă este „biserica-sora”, al doilealea plămân al „Bisericii”.
Acum este momentul, sa salveze de la pieire neamul românesc ortodox, sfăramând lanţurile trădării prin renunţarea la semnăturile documentelor tâlhărescului sinod din Creta, ieşirea din satanicul organism CMB, nerecunoaşterea „autocefaliei” structurii schismaticilor ucrainieni.

„Despre ce fel de unire adevărată a tuturor creştinilor în duhul dragostei creştine mai poate vorbi cineva acum, când Adevărul este tăgăduit de aproape toți, când înşelăciunea sa înstăpânit aproape pretutindeni, când viața autentic duhovnicească printre oamenii careşi spun creştini, a secătuit şi a fost înlocuită cu o viața trupească, o viață dobitocească, ce a fost totuşi aşezată pe un piedestal şi mascată de ideea pretinsei milostiviri, care în mod prefăcut îndreptățeşte orice fel de exces spiritual, orice fel de anarhie morală? Trăim momentul „unificării tuturor popoarelor întro <biserică>  nouă care va cuprinde romanocatolici şi protestanți, iudei, musulmani şi păgâni, fiecare păstrânduşi propriile convingeri şi greşeli. Această iubire «creştinească» închipuită, în numele fericirii viitoare a oamenilor pe pământ, nu poate decât să calce Adevărul în picioareʺ

Dr. Gabriela Naghi

Papa Francisc acuzat de idolatrie de fostul șef al Congregației pentru Doctrina Credinței, cardinalul Gerhard Müller

Cardinalul care până recent, era cel mai înalt oficial doctrinar în Biserica Catolică, îl acuză indirect pe Papa că a permis idolatria și a încălcat legea divină. Dacă acele „statui pachamama” – pentru a folosi cuvintele lui Francisc – apar la slujba de închidere a Sinodului din Bazilica Sf. Petru, aceasta va fi văzută de mulți ca o profanare a templului, ca o „urâciune a pustiirii”, folosind termenul profetului Daniel și al Domnului Iisus din Nazaret.

In ultimele 24 de ore, lumea catolică l-a văzut pe Papa cum a numit aceste statui amazoniene cu numele zeiței “Mama Pământ” – Pachamama -, cum a deplâns furtul lor dintr-o biserică, cum a celebrat recuperarea lor și a sugerat că s-ar putea să fie prezente la sujba din Bazilica Sf. Petru de duminică. De asemenea, a fost martora afirmaţiilor fostului șef doctrinar al Bisericii Catolice care denunța aceste statui drept „idoli” și numește amplasarea lor în interiorul unei Biserici Catolice ca fiind o încălcare a legii divine. 

Dacă asta nu vă spune că Biserica Catolică se află într-o criză gravă chiar în timpul celei mai înalte reuniuni a sa, ce ar trebui să se mai întâmple?

Ei bine, imaginile care arată adorația divinităților păgâne – sau oricum ceva ce pare a fi o divinitate păgână – în timpul unei ceremonii în Grădinile Vaticanului, chiar în fața Papei, au făcut într-adevăr inconjurul lumii. 

Scurt comentariu

Dacă în lumea de acum, plină de rătăciri şi erezii, vor apărea şi alte aberaţii, să fiţi siguri că papa Francisc le va îmbrăţişa. La orice m-aş fi aşteptat din partea ,,sfântului părinte’’, dar ca să alunece în idolatrie  –  nicidecum. Imaginile făcute publice zilele acestea ne arată nişte statuiete cu femei în ipostaze indecente, provocatoare, neruşinate, acceptate de Francisc şi introduse în practicile papistaşe. ,,Mama pământului’’, pachamama, este reprezentată în aceste adevărate chipuri cioplite.

Ce este este idolul? ,,Divinitate păgână, chip, figură statuie reprezentând o asemenea divinitate şi constituind, în religiile păgâne, obiecte de cult’’. Este definiţia Dicţionarului explicativ al limbii române, DEX. Eu aş merge mai departe, arătând ceea ce spune Dumnezeu prin scrisul Proorocului David: ,,Toţi dumnezeii neamurilor sunt demoni’’ (Psalmul 95, 5). Aşadar, putem defini idolii ca fiind entităţi diavoleşti, şi acestora le slujeşte Francisc de la Vatican. Şi nu numai el. Nebunia sfârşitului veacului acestuia bântuie şi prin Constantinopol.

Nu vă aşteptaţi ca papistşii să se revolte şi să sară în sus. Pe asta se bizuie Francisc şi cei ce-i stau în spate: pe ignoranţă, pe prostie, pe întunecarea minţii.

Presbiter Ioviţa Vasile

Unitate în diversitate

E sloganul mult de îndrăgit de ecumenişti, trâmbiţat pe toate drumurile şi la răspântiile lor.

Ce-şi doreau comuniştii? Unitate în jurul partidului şi al conducătorului iubit. Un partid  represiv şi criminal, un conducător incult, necredincios, megaloman, care se visa un fel de buric al pământului, dar care a sfârşit jalnic, sub gloanţele celor care i-au fost tovarăşi de drum şi de fărădelegi.

Ce-şi doresc ecumeniştii de astăzi? Unitate în diversitate! Diversitatea e postulată, dar unitate în jurul a ce? A unui amalgam de erezii şi rătăciri ale lumii acesteia, potrivnice lui Dumnezeu, potrivnice logicii, potrivnice bunului simţ. Parcă nu sună prea atrăgător. Şi-atunci scot din mânecă o altă aberaţie: să căutăm cele ce ne unesc, nu pe acelea care ne separă. Cu alte cuvinte, să trecem cu vederea ereziile papistaşe, să ne prefacem că nu vedem aberaţiile sectelor, să acceptăm cele ce ne propun religiile păgâne. E ca şi cum o echipă de medici ar dori să facă un transplant de inimă. Compatibilităţile ar fi cam 6%, incompatibilităţile – 94%. Cu toate acestea, transplantul s-ar realiza, sub cuvânt că trebuie să se ia în considerare ceea ce este bun şi să se ignore nepotrivirile. Transplantul se efectuează, organismul respinge inima şi pacientul moare, din pricina unor elucubraţii atât de dragi ecumeniştilor.

Ce ne dorim noi, nevrednicii ortodocşi? Evident, tot unitate, sau mai exact unicitate în jurul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat. Credinţa Ortodoxă este un liant unificator, nu de ieri de azi, de două mii de ani. De acest adevăr se tem ecumeniştii, de faptul că ,,Iisus Hristos – ieri şi azi şi în veci – este Acelaşi’’ (Evrei 13, 8). Aceasta-i încurcă rău pe ecumenişti, în strădaniile lor de a configura ,,religia’’ lui antihrist, cel pregătit în mare taină de evrei pentru a lua locul Mântuitorului.

Presbiter Ioviţa Vasile

Mercenarul Sava Grecul, mărturisitor sau agent provocator?

Categoric, agent provocator, şi voi explica aceasta justă etichetare în cele ce urmează.

Din câtea-am înţeles, acest călugăr vagabond revine în România pentru a continua să dezbine, să semene confuzie şi să tulbure încă şi mai mult apele, şi aşa destul de învolburate. De data aceasta, adepţii îi creează o aură de persecutat, chipurile pentru că respectă Sfintele Scripturi, scrierile Sfinţilor Părinţi şi Canoanele Bisericii noastre. Iată cum le respectă.

1. Sfânta Scriptură. ,,Şi pe unii i-a pus Dumnezeu Biserică: întâi Apostoli, al doilea Prooroci, al treielea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darul vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toţi sunt Apostoli? Oare toţi sunt Prooroci? Oare toţi învăţători?… (I Corinteni 12, 28-29). Categoric, nu! Sava nu e învăţător! N-are pregătirea necesară, nu e nici cleric, ci simplu mirean (=persoană care nu aparţine clerului, laic, DEX). Asta e Sava Grecul, un laic care s-a pripăşit într-o mănăstire în Sfântul Munte, pe care a părăsit-o, şi acum se împăunează cu titluri sforăitoare, Gheron Sava Lavriotul! Asta dă bine la gură-cască. Ce-ar însemna aceste cuvinte emfatice? Bătrânul Sava de la Marea Lavră. Aşadar, cu respectul pentru Sfânta Scriptură nu stă deloc bine. Dar să vedem mai departe.

2. Sfinţii Părinţi. ,,Ce te faci pe tine păstor, oaie fiind? Ce te faci cap, picior fiind? Ce te apuci a comendui oști, fiind rânduit între soldați? Da, chiar aşa. De ce te faci tu, mireanule Sava, păstor şi înveţi pe alţii? De ce nu stai în chilia ta, împlinindu-ţi canonul călugăresc şi vii la noi să conferenţiezi ce?, o sumă de erezii cu care le-ai împuiat capul la naivii dispuşi să te asculte. Eventual va vorbi cu multă însufleţire împotriva paşapoartelor biometrice şi nu va spune un cuvânt privitor la acelaşi tip de paşaport, pe care-l are în buzunar. Nu ştiu cine îl persecută, nu ni se spune, pentru că i-ai urma atât de riguros pe Sfinţii Părinţi. Noi vedem că lucrurile stau taman pe dos. Să i se traducă lui Sava anecdota aceea românească, care spune că dacă cineva ar hotărî să-i omoare pe toţi învăţătorii, el ar muri nevinovat.

3. Sfintele Canoane.  ,,Cum că nu se cuvine mireanului a porni cuvânt în public, sau a învăța, însușindu-și de aici lui-și dregătorie dăscălească, ci a urma rânduirii celei predate de Domnul, și a deschide urechea la cei ce au luat darul învățătorescului cuvânt, și a se învăța de la dânșii cele dumnezeești’’ (Canonul 64 al Sinodului VI Ecumenic). Tâlcuire: ,,Oprește Canonul acesta pe tot mireanul a nu învăța în arătare, și în Biserică, ci mai vârtos el învață-se de la cei ce au luat darul învățăturii’’. Auzi, mireanule Sava? Înduri persecuţii pe nedrept pentru că tu nu eşti dintre cei ce respectă Sfintele Canoane, eşti călcător al acestora. E suficient să aduci prigonitorilor această dovadă şi persecuţia va înceta ca prin minune.

Adevărul este că Sava Grecul e finanţat cu generozitate de cei din afara Bisericii şi trimis în România să provoace tulburare. Ierarhii români tac mâlc, pentru că le convine ce face Lavriotul. Pe ei îi deranjează nepomenitorii echilibraţi, cei care le tulbura tihna palatelor episcopale.

Uitaţi-va la cei ai lui Sava, cât de bine sunt organizaţi: deplasări lungi şi costisitoare, cazare la hoteluri de lux, închirierea sălilor pentru conferinţe la care nici translatorul nu face muncă patriotică, tipărirea de afişe şi răspândirea lor, propaganda necesară şi sigur, mai sunt şi altele. Toate se fac pe bani murdari, care niciodată nu se pot spăla. Fără acest sprijin financiar, Sava e muritor de foame. Cu sapa nu ştie să dea, la mănăstire nu l-ar primi, o pregătire intelectuală temeinică nu are şi atunci face ce ştie el mai bine, împlineşte nişte ordine care i se dau, acelea cuvenite unui agent provocator.

Presbiter Ioviţa Vasile

Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale

Ne lipsește atât de multă credință și credem că unele evenimente pot avea loc fără voia Tatălui Ceresc? Credem cu adevărat că Domnul care poruncește vântului şi furtunii, valurilor înfricoşătoare ale oceanelor şi marilor, care supune toate stihiile naturii, nu ar proteja Biserica Sa, pentru a o salva de furii şi de tâlharii care îi dau târcoale?


Nu numai elementele, ci întregul univers este în mâinile lui Dumnezeu.
În ce calitate Îl cinstim pe El ? Ca Dumnezeu Atotputernic și Creator.
Domnul ar trebui să pedepsească imediat schismaticii, să cheme trăznetul și fulgerul asupra lor și să răspundă exemplar celor care aduc întinare Neprihănitei Ortodoxii. Şi totuşi nimic din toate acestea nu se întâmplă. În această tăcere aparentă a Domnului se află o soluție, în primul rând, la problemele noastre.
Grăbindu-ne în luptă cu inamicul, treptat ura se instalează in inimile noastre, numai ascultăm de nimeni, considerându-ne adevărul suprem, uităm de Hristos și ne închidem inimile. În acest caz, divizarea nu face decât să ne împartă în mai multe tabere, care vor ajunge să se lupte între ele. Bătălia noastră devine absurdă și fără sens. Este doar în mâinile inamicului și nu vom observa cum vom începe să luptăm de partea sa.

O criză externă este întotdeauna o manifestare a unei crize interne. Răul naște răul. Trădarea întotdeauna vine din interior. În încrederea noastră, plina de dragoste şi smerenie, și predarea voluntară voii lui Dumnezeu, se află cea mai mare înțelepciune și soluție la toate problemele. „Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. ”(Ioan 1: 3). Scindarea Ortodoxiei la care suntem martori, este un rău inimaginabil, fără îndoială, dar este și o încercare cutremuratoare a Credinței noastre. La momentul potrivit, Domnul va aranja totul în mare milostenia şi grija Lui faţă de zidirea Sa, în funcție de marimea Credinței noastre.

Dr Gabriela Naghi

Lăudaţi pe Domnul întru Sfinţii Lui: Sfântul Dimitrie izvorâtorul de mir

Pruncul Dimitrie a fost rodul rugăciunilor binecredincioşilor săi părinţi, care l-au învăţat de mic frica de Dumnezeu şi l-au luminat în Taina Sfântului Botez. Tatăl său era mare slujbaş în Tesalonic, în vremea de prigoană a împăratului păgân Maximian, şi din această pricină se temea să-şi mărturisească Credinţa în Hristos. După o vreme, acesta a murit, iar Dimitrie a fost chemat de împărat să-i ia locul cu un mandat imperativ: ,,Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit’’.

          Ajuns înalt demnitar împărătesc, tânarul Dimitrie s-a dus în Tesalonic şi a început să-L propovăduiască cu mult curaj pe Mântuitorul lumii şi să deschidă ochii oamenilor, arătându-le deşertăciunea credinţei lor în idolii cei diavoleşti. Ştiind că va fi întemniţat, Dimitrie a încredinţat toată averea slujitorului său Lup, cu porunca de a o împărţi celor nevoiaşi. Apoi a ajuns să dea seamă în faţa împăratului, când iarăşi a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos, fapt pentru care a fost închis într-o baie în apropierea palatelor împăratului. De câte ori venea în Tesalonic, împăratul punea să se organizeze tot felul de jocuri sportive şi lupte, căci avea un vandal de o statură impozantă, Lie, care îi ucidea fără milă pe toţi. Aşa au murit mulţi creştini, pentru plăcerea împăratului de a asista la asemenea cruzimi.

          Nestor era un tânăr creştin care a hotărât să-l înfrunte pe Lie. Pentru aceasta, s-a dus la Sfântul Dimitrie şi a cerut binecuvântare, iar acesta l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Cu puterea lui Iisus Hristos, Nestor s-a dus şi a biruit pe Lie, omorându-l. Împăratul a ştiut că Sfântul Dimitrie l-a întărit spre a-l ucide pe Lie şi a poruncit ostaşilor să-l omoare pe Sfânt. Aceştia s-au dus în ziua de douăzeci şi şase octombrie, în închisoare şi l-au ucis pe Sfântul lui Dumnezeu, al cărui suflet curat s-a dus spre locaşurile cele cereşti la Hristos Domnul. Slujitorul Sfântului Dimitrie, Lup, a fost şi el omorât, tăindu-i-se capul. Trupul Sfântului Dimitrie a fost pus în mormânt şi deasupra s-a zidit o biserică. Un oarecare Leontie, bolnav fiind, a venit la această biserică şi s-a tămăduit. Vrând să ridice pe mormântul Sfântului o biserică mai mare, în timpul săpăturilor au găsit Sfintele moaşte, din care a izvorât mir şi mirosul acesta bineplăcut a umplut toată cetatea (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 319-329).

Cel care ajunge în Tesalonic, negreşit va merge şi la biserica Sfântului, unde va coborî la subsolul acesteia şi va vedea cu exactitate locul unde a fost întemniţat şi de unde a binecuvântat pe Nestor pentru a-l înfrunta pe Lie.

          Sfântul Dimitrie este cinstit de Biserica lui Hristos pentru multele binefaceri pe care le mijloceşte înaintea tronului ceresc.

Presbiter Ioviţa Vasile

Mitropolitul Ierotheos Vlachos anunta ,,Habemus Papam” in Ortodoxie, rusii raspund moderat, romanii sunt presati de SUA

Sâmbătă, 12 octombrie, Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei a recunoscut dreptul Patriarhiei de Constantinopol de a acorda singură autocefalia. Anunțul, făcut public de Mitropolitul Ierotheos Vlachos, se poate traduce „habemus Papam”, sau, mai precis, „îl recunoaștem pe Patriarhul de Constantinopol ca Papă al ortodocșilor”.Această zi va rămâne în istoria Ortodoxiei ca o pată pe obrazul unei Biserici apostolice, Biserica Greacă, îngenuncheate de puterea politică și silite să ia o decizie neortodoxă.

Din 1992 până în 2018, toate Bisericile ortodoxe autocefale, inclusiv Patriarhia de Constantinopol, au apărat canonicitatea în Ucraina și nu au recunoscut grupările schismatice. Dar, în urma intervenției SUA, interesate de eliminarea oricărei influențe a Rusiei în Ucraina, Patriarhia de Constantinopol a recunoscut două grupări schismatice, unite într-o structură căreia i-a acordat autocefalia în 5 ianuarie 2019. Aceasta fără să consulte nicio Biserică autocefală și în ciuda faptului că mai multe biserici autocefale, aflând de intenția sa, i-au cerut în scris să nu o facă. Iar acum, în urma presiunilor SUA și ale Patriarhiei de Constantinopol, Biserica Greciei a anunțat că este de acord cu inventatul drept al Patriarhului de Constantinopol de a acorda autocefalia. Din Biserica Greciei, cel mai vizibil susținător al acestei decizii a fost Mitropolitul Ierotheos Vlachos.

Mitropolitul Ierotheos Vlachos, susținătorul cel mai cunoscut al ereziei

Mitropolitul Ierotheos a fost apreciat și iubit în toată lumea ortodoxă ca un teolog profund, un om duhovnicesc care a scris despre oameni duhovnicești și un ierarh ancorat în tradiția ortodoxă și în problemele contemporane. Însă, prin atitudinea față de statutul Patriarhului de Constantinopol, toate acestea se veștejesc precum frunza căzută din copac.

În problema din Ucraina, după ce Patriarhul Bartolomeu I a recunoscut cele două grupări schismatice, Mitropolitul Ierotheos Vlachos a devenit un susținător vocal al statutului de tip papal al Patriarhului de Constantinopol.

În primăvara acestui an, el a fost unul dintre cei care au susținut că autocefalia unei biserici trebuie acordată doar de Patriarhia de Constantinopol și s-a opus categoric ca orice altă biserică, inclusiv biserica mamă, din care se desprinde structura care devine autocefală, să aibă un cuvânt de spus.

În 30 martie 2019, a publicat o declarație în care, după ce admite că intervine în problema ucraineană deși nu face parte din comisiile Sinodului grec care se ocupă de ea, scrie că Sinodul Bisericii Greciei nici măcar nu are dreptul să ia în discuție această problemă sau să se opună deciziei Patriarhiei de Constantinopol cu privire la acțiunile ei în Biserica Ucrainei. Apoi, în lunile care au urmat, a susținut din ce în ce mai mult public, convingând și pe alți ierarhi, că pretenția Patriarhului de Constantinopol este corectă. Influența lui în Biserica Greacă a avut un rol esențial în decizia Sinodului grec, el fiind și cel care a comunicat decizia public, justificând că este în slujba unității (sic!).

După acordarea Tomosului către grupările schismatice, Biserica Rusă, din care face parte, cu cea mai largă autonomie posibilă, Biserica ortodoxă canonică din Ucraina, a întrerupt comuniunea cu Patriarhia de Constantinopol și a anunțat că va întrerupe comuniunea cu cei care îi vor recunoaște pe schismatici. 

Greu de explicat cum un teolog atât de priceput ca Mitropolitul Ierotheos a devenit unul dintre vârfurile de lance ale unei erezii care provoacă o schismă care poate deveni la fel de gravă ca cea din 1054, în urma căreia Apusul s-a rupt de ortodoxie. Avea multe motive să vadă clar că Patriarhul Bartolomeu a fost de rea-credință și a greșit dogmatic. În Ucraina sunt 12.000 de parohii canonice și 6.000 de parohii schismatice. Dacă Patriarhul Bartolomeu era de bună-credință și voia să facă ceva folositor pentru unitatea Bisericii, putea să ceară schismaticilor să își retragă episcopii din orașele în care există episcopi canonici, dar nu a făcut-o. Astfel, în foarte multe orașe există doi episcopi, unul canonic, recunoscut de toată ortodoxia, inclusiv de Patriarhia de Constantinopol, și unul schismatic, recunoscut doar de Patriarhia de Constantinopol. Chiar și pentru Patriarhia de Constantinopol aceasta este 100% necanonic. Aceasta este și situația de la Cernăuți.

Apoi, Mitropolitul Ierotheos cunoaște ce presiuni a făcut în Ucraina administrația fostului președinte Poroșenko pentru ca preoții canonici să treacă la schismatici, prin intermediul primăriilor, al consiliilor locale, al poliției și al serviciului de securitate SBU. Știe ce presiuni a făcut Patriarhul Bartolomeu asupra mănăstirilor athonite (a amenințat că schimbă egumenii și îi oprește pe clerici de la slujirea preoțească) pentru a permite schismaticilor să slujească în aceste mănăstiri. De ce ar fi nevoie de aceste presiuni, dacă deciziile Patriarhiei de Constantinopol sunt drepte și benefice? Oare impunerea cu forța a fost calea arătată de Hristos? De când adevărul lui Dumnezeu are nevoie de violență pentru a fi primit?

Mitropolitul Ierotheos a văzut clar că decizia Patriarhului Bartolomeu nu a rezolvat schisma, așa cum a spus că se va întâmpla, ci, din contră, a făcut-o mult mai mare. Această extindere a schismei ar fi putut să îl aducă la realitate, să îi arate că nu Dumnezeu lucrează, ci diavolul, cel care îi dezbină pe oameni. Dar a preferat să nege evidența și apoi a justificat decizia Sinodului grec ca fiind în slujba unității, deși era evident că ea va adânci schisma! Deci el însuși a fost de rea-credință.

Din punct de vedere dogmatic, Mitropolitul Ierotheos a fost foarte atent la documentele de la Sinodul de la Creta și nu a semnat unul dintre ele pe motiv că nu este conform cu Dogmatica ortodoxă. Prin atitudinea lui a girat parțial apariția nepomenitorilor în Biserica Ortodoxă Română.

Dacă atunci a fost atât de atent, cum de nu înțelege grosolănia erorii de acum? Nu știe că Arhiepiscopul grec Elpidofor al Americii (pus de Patriarhul Bartolomeu) susține că Patriarhul de Constantinopol este „primul fără egali”, deși el mereu a fost numit „primul între egali”? Ce ar trebui pentru a realiza că superioritatea Patriarhului de Constantinopol față de toate celelalte biserici autocefale este același lucru cu doctrina catolică potrivit căreia papa este deasupra tuturor episcopilor? Asta nu este greșeală dogmatică? 

Mitropolitul Ierotheos a scris cartea „Cunosc un om în Hristos”, despre arhimandritul Sofronie Saharov. Dacă l-a văzut pe arhimandritul Sofronie ca „om în Hristos”, de ce nu socotește că este de la Hristos modul în care arhimandritul Sofronie a explicat, într-un articol scris în 1950, că pretenția Constantinopolului de superioritate față de celelalte biserici ortodoxe autocefale este o gravă eroare dogmatică, o erezie extrem de periculoasă? Arhimandritul Sofronie a numit această pretenție „neo-papismul din Constantinopol” și a explicat că este o erezie ecleziologică:

 „Trebuie, oare, să spunem că această formă de papism este tot o erezie ecleziologică, cum ar fi papismul roman? Trebuie oare spus că, realizată în viața Bisericii, ea va duce în mod inevitabil la pervertirea întregului chip duhovnicesc al existenței noastre? […] Faptul că deja Constantinopolul începe acum lupta cu autocefalia Bisericilor Locale nu ne miră nicidecum, deoarece aceasta este natura oricărui papism. Cu autocefalia nu se împacă nici romano-catolicismul”. (Arhimandrit Sofronie Saharov)

Reacția neașteptat de prudentă a Patriarhiei Rusiei

Joi, 17 octombrie, conducerea Patriarhiei Rusiei s-a întâlnit pentru a discuta decizia Sinodului grec. În condițiile în care așteptarea generală era că Biserica Rusă va întrerupe comuniunea și cu Biserica Greciei, rușii au luat o decizie neașteptată și de maximă prudență, arătând că nu doresc escaladarea schismei. Decizia a fost de a întrerupe comuniunea nu cu Biserica Greciei, ci doar cu acei episcopi care îi vor recunoaște personal pe schismaticii din Ucraina. Această abordare a fost confirmată sâmbătă, 19 octombrie, când Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, președintele Sinodului grec, a slujit cu Patriarhul Bartolomeu. Când Patriarhul Bartolomeu l-a pomenit pe Epifanie, liderul schismaticilor, Arhiepiscopul Ieronim a făcut semnul crucii, ceea ce ar fi putut fi interpretat ca o aprobare implicită. Cu toate acestea, rușii au declarat că vor întrerupe comuniunea cu Arhiepiscopul Ieronim doar dacă acesta îl va recunoaște explicit pe Epifanie. Această moderație nu este întâmplătoare. Ea are legătură directă cu modelul de organizare a Bisericii, de uniune sobornicească de biserici autocefale, pe care Patriarhul Bartolomeu îl încalcă. Patriarhul Bartolomeu susține că el poate lua decizii corecte pentru toată Ortodoxia, în timp ce învățătura ortodoxă despre Biserică arată că organismul suprem care poate lua o decizie majoră în Biserică este Sinodul Ecumenic, al tuturor episcopilor ortodocși (eventual prin reprezentanți), cu condiția ca acea decizie să fie receptată de către credincioși. În această perspectivă, fiecare episcop este important, nu doar biserica din care face parte. 

Prea multă implicare politică

Relația Patriarhiei de Constantinopol cu SUA nu este nouă. În ianuarie 1949, după ce a fost ales, Patriarhul Atenagora a mers din SUA la Istanbul pentru a fi înscăunat Patriarh de Constantinopol cu avionul personal al lui Harry Truman, Președintele SUA. Atenagora a publicat în 1950 o enciclică în care afirma un primat de tip papal pentru Patriarhia de Constantinopol. Nici faptul că oamenii politici și politica statelor au avut un cuvânt de spus în problemele bisericești nu este nou. Dar istoria arată că atunci când politica a presat Biserica să accepte o erezie, dacă Biserica a acceptat i-a trebuit apoi multă vreme ca să se așeze iarăși în adevărul de credință. Așa s-a întâmplat cu erezia care se împotrivea icoanelor, susținută de împărați, care a tulburat mai mult de un 100 de ani chiar Patriarhia de Constantinopol, în secolele VII–VIII.

Într-un moment de cumpănă, în secolele XIV–XV, când turcii cucereau continuu părți din Imperiul Bizantin, împărății și patriarhii de la Constantinopol au acceptat o unire cu catolicii cu scopul de a fi sprijiniți militar de statele catolice. Lucas Notaras, mare demnitar al imperiului, a rostit atunci celebrele cuvinte care arată că alterarea credinței este mai gravă decât decăderea politică: „Mai bine să vedem domnind în oraș turbanul turcesc decât tiara latinilor.” Pentru că în timp ce credința turcilor erau în mod evident ceva cu care ortodoxia nu avea amestec, abaterea de la învățătura dogmatică prin unirea cu catolicii distrugea însăși credința. Imperiul a dispărut, Luca Notaras a fost omorât de turci, dar Ortodoxia nu s-a dizolvat în catolicism, ci a rămas Ortodoxie. 

În prezent, acțiunea Patriarhului de Constantinopol este susținută de administrația americană actuală, condusă de Partidul Republican. Administrația anterioară, condusă de Partidul Democrat, presa statele dependente de SUA să adopte ideologia gender și homosexualitatea ca normative în societate și să decriminalizaze cât de mult avortul la cerere. Administrația republicană a stopat această presiune asupra altor țări și a făcut deja foarte multe pentru creștinii prigoniți din lume, inclusiv a înființat funcția de Ambasador pentru libertate religioasă. Dar, în lupta pentru putere cu Rusia, se folosește de structura schismatică pentru a ataca Patriarhia Rusă, de care ține Biserica Ucraineană canonică. Cei care conduc conflictele geo-politice ar trebui să știe că, în Ortodoxie, alegerea între prigoană și abaterea de la adevărul credinței este deja făcută. De acea, dacă presiunea va continua, ortodocșii vor prefera prigoana secularistă a democraților în fața alterării credinței din partea republicanilor religioși.

Ce va urma?

Cine a mai zis în istoria creștinismului „eu și doar eu”, așa cum zice acum Patriarhia de Constantinopol? Papalitatea. Patima iubirii de stăpânire l-a făcut pe Lucifer să dorească tronul lui Dumnezeu și a făcut papalitatea să dorească să stăpânească lumea. Din secolul XX, ea a stârnit Patriarhia de Constantinopol să vrea să fie stăpâna tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale, ceea ce ar însemna sfârșitul Ortodoxiei. Aceasta nu se va întâmpla, pentru că Hristos este cel care Își va păzi Trupul Său, care este Biserica. Dar schisma poate cuprinde pe termen lung părți din Ortodoxie. 

Șansa de a se ieși din această criză este o întâlnire a tuturor bisericilor autocefale. Patriarhul Bartolomeu a refuzat în mod repetat să convoace o întâlnire a tuturor bisericilor autocefale pentru a discuta situația schismaticilor din Ucraina, atât înainte de a-i recunoaște, cât și după ce i-a recunoscut. Motivațiile sunt două. Prima este că știa că majoritatea bisericilor autocefale se opun recunoașterii. A doua este că, dacă ar convoca Bisericile autocefale să decidă, ar înseamnă să recunoască faptul că el nu are dreptul să acorde singur recunoașterea și autocefalia unei structuri bisericești!

În schimb, Patriarhul Bartolomeu călătorește în țările ortodoxe pentru a-i presa pe conducătorii bisericești să îl urmeze. Astfel, a reușit să blocheze inițiativa Arhiepiscopului Hrisostom al Ciprului, care a încercat o mediere reunind conducătorii patriarhiilor Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului. Puterea cu care face aceasta nu este adevărul bisericesc, ci sprijinul politic de care se bucură.

Românii, între presiunea politică, pe de o parte, și adevărul ortodox și unitatea etnică, pe de alta

Pentru români, decizia Sinodului grec lasă și mai vulnerabil Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în fața presiunilor politice de a-i recunoaște pe schismatici. În luna mai, Samuel Brownback,  Ambasadorul pentru libertate religioasă al SUA, a trecut și pe la Patriarhia Română în turneul său de presiune pentru recunoașterea schismaticilor în Grecia, Muntele Athos, Bulgaria, România și Republica Moldova. Epifanie a anunțat în câteva rânduri că primii care îi vor recunoaște vor fi grecii și, apoi, vor urma românii. Pentru a momi Sinodul românesc, a înființat chiar și un vicariat românesc pentru preoții români din Ucraina. Vicariatul este nefuncțional, căci niciun preot român nu s-a dus la Epifanie, unde știu că nu ar mai fi lăsați să folosească limba  română în biserici. Din păcate, ierarhii din Biserica Ucraineană canonică nu înființează un vicariat românesc în cadrul Bisericii canonice, ceea ce ar fi un pas înainte în a demonstra grija reală pentru credincioși și ar anula momeala schismaticilor. Pentru români, recunoașterea schismaticilor și a gestului Patriarhului Bartolomeu ar însemna, pe lângă abaterea dogmatică, și întreruperea legăturilor bisericești cu majoritatea românilor din Basarabia și din Ucraina.

În Basarabia, majoritatea românilor țin de Mitropolia Moldovei, care este autonomă în cadrul Patriarhiei Moscovei. În Ucraina, cei circa 500.000 de români din Regiunea Cernăuți și din câteva parohii din Transcarpatia și Odesa țin de Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică, și ea autonomă în Patriarhia Moscovei. Probabilitatea ca ierarhii din aceste zone să îi recunoască pe schismaticii din Ucraina este zero. Dacă Sinodul Bisericii Române îi va recunoaște pe schismatici, ei vor rupe comuniunea cu noi și va interveni un nou motiv de separare între românii din România și cei din Basarabia și Ucraina. Miza nu este a alege o tabără între Constantinopol și Moscova, între ruși sau greci, ci între adevăr și erezie. Ereziei îi urmează dezbinarea. Dezbinarea o vedem. Ea nu poate să fie de la Dumnezeu. Ne rugăm ca Hristos Domnul să li se arate Patriarhului Bartolomeu, Mitropolitului Ierotheos și celor dimpreună cu ei și să îi întrebe „Quo vadis?” Pentru a-i întoarce de pe drumul ereziei, al schismei, al dezbinării.

(Text preluat de pe Activenews)

Ecumenic şi ecumenism

,,Ecumenic’’ este, cinstite cititorule, un cuvânt bisericesc, însemnând ,,cu autoritate în toată lumea, universal’’. Astfel, Biserica Ortodoxă a lui Hristos este Ecumenică pentru că ea singură posedă învăţăturile şi mijloacele necesare mântuirii oamenilor din toate vremurile şi din toate locurile. Cele şapte Sfinte Sinoade sunt numite ,,Ecumenice’’ pentru că au statornicit învăţăturile cele drepte şi reguli de vieţuire pentru toată lumea. Patriarhiile din Constantinopol, Ierusalim, Alexandria şi Antiohia sunt ,,Ecumenice’’ deoarece sunt unite întru Hristos şi propovăduiesc, împreună cu celelalte Patriarhii, adevărul mântuitor.

          Din păcate, acest cuvânt a fost confiscat şi deturnat de la sensul lui adevărat. Aşa a apărut un cuvânt derivat, ,,ecumenism’’, care nici nu este cuprins în dicţionarele normative ale limbii române, dar care s-a impus în limba vie. Ecumenism ar fi, în prezentarea partizanilor săi, efortul sau mişcarea de unire a tuturor ,,bisericilor’’, în duhul ,,dragostei’’ şi al ,,păcii’’. Iniţiatorii ecumenismului au fost oameni păgâni, necredincioşi sau rău-credincioşi, urmaşii acelora care au rupt mereu din trupul Bisericii şi au constituit mulţimea de secte şi ,,biserici’’ mincinoase. Prin urmare, dezbinătorii vor să fie acum unificatori!

          Pretenţia lor este absurdă şi irealizabilă din mai multe motive. Întâi, există o singură Biserică, ,,Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească’’, deschisă mereu şi dornică să primească pe toţi cei rătăciţi. Neexistând alte biserici, este de la sine înţeles că nu are cu cine să se unească. Rămân atunci sectele şi adunările eretice, având ca unică modalitate de unire întâi renunţarea la ereziile pe care le proferează şi apoi unirea cu Biserica lui Hristos. Nu dau nici un semn că ar voi să urmeze această cale. Dimpotrivă, se învârtoşează, se întăresc în rătăcirea lor. Chiar catolicii, cu toate ramificaţiile lor, nu sunt Biserică, ci adunare eretică şi schismatică, de vreme ce s-au rupt în 1054 din trupul Bisericii.

          Reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe în  organismele ,,ecumenice’’,  spun că fac misiune şi mărturisesc Credinţa Ortodoxă. Fals! Niciodată nu apără Dreapta Credinţă, iar aducerea rătăciţilor în sânul Bisericii e socotită prozelitism, care e interzis cu asprime. Aceşti ,,reprezentanţi’’ nu pot aduce măcar un singur exemplu de eretic pe care l-ar fi adus în Biserică. Şi-atunci ne întrebăm: ce rost mai are prezenţa lor acolo? ,,Rostul’’ ne este cunoscut. Ecumenişti vor unirea tuturor într-un amalgam, într-o mixtură eretică în care să se piardă Biserică Ortodoxă, iar acest amalgam să fie religia unică a viitorului, care nu-L va avea pe Dumnezeul Adevărului, ci pe spurcatul antihrist. Ce nu vor să înţeleagă ecumeniştii este adevărul că Biserica nu poate fi unită cu ereticii, nici nu poate fi biruită, cum Mântuitorul a spus: ,,Voi zidi Biserica Mea şi nici porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Ierarhi noştri nu au ce căuta în adunarea ecumeniştilor, hulitori ai lui Hristos şi ai Maicii Domnului.

Presbiter Ioviţa Vasile

Proorocia Sfântului Antonie cel Mare şi împlinirea ei

Sfântul Antonie cel Mare a trăit în secolul al IV-lea, după Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cărţile noastre bisericeşti păstrează o profeţie pe care acesta a făcut-o în acea vreme: ,,Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor’’ (Patericul, Alba-Iulia, 1990, p. 12). Vremea proorocită de acest Sfânt al lui Dumnezeu este aceasta pe care o trăim, când cea mai mare parte a lumii a pierdut sensul existenţei fireşti, valorile adevărate sunt răsturnate şi caricaturizate, încât virtutea este socotită ca fiind dăunătoare, ticăloşia e ridicată la rang de virtute, impostorii sunt ridicaţi în locurile de cinste, neruşinarea nu cunoaşte hotare, cei puţini şi nemernici hotărăsc cu puteri discreţionare în numele celor mulţi. Ne este dat să întelegem mai bine ca oricine amărăciunea Sfântului Prooroc Isaia când scria în Cartea sa despre nelegiuirile ce se lucrează în lume: ,,Necredinţa şi tăgăduirea Domnului, căderea de la Credinţa în Dumnezeu, grăirea minciunii şi răzvrătirea, născocirea şi cugetarea la lucruri viclene. Şi lăsată la o parte este judecata, iar dreptatea stă departe; adevărul se poticneşte în pieţe şi fapta cinstită nu mai are loc. Adevărul nu mai este şi cel ce se dă la o parte din calea răutăţii este sfărâmat. Şi Dumnezeul nostru a văzut şi S-a întărâtat, fiindcă nu mai este dreptate’’ (Isaia 59, 13-15).

          În mijlocul acestor răutăţi, care se perpetuează cu putere înspăimântătoare, avem deschisă calea de întoarcere la Dumnezeu. Este singura modalitate de a ne recăpăta echilibrul firesc şi de a nu ne face părtaşi fărădelegilor lumii. Chiar dacă sunt puţini aceia care nu vor să trăiască în minciună şi destrăbălare, să nu uităm că şi în vreme lui Noe au fost doar opt suflete în care s-a păstrat dreptatea lui Dumnezeu, şi aceşti opt oameni au biruit în faţa sutelor de mii care petreceau în mocirla păcatului. Să ne aducem aminte că în cetăţile blestemate, Sodoma şi Gomora trăiau mii de perverşi şi numai casa lui Lot petrecea în dreptate. Aceştia au fost scoşi din mijlocul răutăţii, iar ceilalţi au fost arşi cu foc şi cu pucioasă. Disproporţiile sunt mai mult decât evidente, căci în faţa lui Dumnezeu cei puţini şi drepţi sunt de preţ.

          Aş încheia tot cu un cuvânt al Sfântului Prooroc Isaia: ,,Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumina’’ (Isaia 5, 20).

Presbiter Ioviţa Vasile

Pseudo-patriarhul Bartolomeu a produs schisma, ridicand la rang de ,,biserica” o gasca de nelegiuiti


Arhiepiscopul Ieronymos din Atena și a toată Grecia și Patriarhul Bartolomeu din Constantinopol au concelebrat astăzi Sfânta Liturghie la Salonic împreună cu o serie de ierarhi din bisericile lor locale. Liturghia a fost oficiată în Biserica bizantină din secolul al V-lea din Acheiropoietos, relatează Romfea.

Cel mai semnificativ, „Mitropolitul” Epifanie Dumenko, primatul schismaticilor autointitulaţi „Biserica Ortodoxă din Ucraina”, o făcătură a Patriarhului Bartolomeu și a fostulului președinte Petro Poroshenko al Ucrainei, a fost pomenit în slujbă ca primat al unei Biserici Locale.

Aceasta marchează prima dată când Epifanie a fost pomenit și intră în dipticele Bisericii grecești. Biserica greacă este prima Biserică locală care a recunoscut, după Patriarhia Constantinopolului, deși o serie de ierarhi ai Bisericii grecești se opun cu înverșunare recunoașterii. Câțiva ierarhi ai Bisericii grecești, în special Mitropolitul Serafim din Kythira, l-au îndemnat pe Arhiepiscopul Ieronymos să evite producerea unei schisme în Biserica greacă, prin neprezentarea la Liturghie.

Patriarhul Bartolomeu a mulțumit Arhiepiscopului Ieronymos pentru recunoașterea ,,Bisericii Ortodoxe Ucrainene’’ și, prin urmare, a fost alături de Patriarhia Constantinopolului. Mai mulți ierarhi ai Bisericii Grecești au susținut în ședința de sâmbătă trecut a Sinodului Episcopilor că trebuie să recunoască ,,Biserica Ortodoxă Ucraineană’’ din solidaritate cu colegul lor grec, Patriarhul Bartolomeu și pentru a face față presupusei „agresiuni rusești”.

De asemenea, sursele grecești vimaorthodoxias.gr, orthodoxia.info, Agenția de știri Orthodoxia și Orthodoxia Times (versiunea engleză a Romfea) raportează că Epifanie a fost pomenit.

Sfântul Sinod rus a anunțat joi că a autorizat pe Sanctitatea Sa, Patriarhul Kiril să înceteze pomenirea Arhiepiscopului Ieronymos, în cazul în care va începe să-l pomenească pe Epifanie. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă Rusă intenționează să mențină comuniunea cu Biserica Greacă prin acei ierarhi care comtinuă să se opună şi să reziste fărădelegii din Constantinopol.

Comentariu

Scriam în articolul de ieri aceste consideraţii: ,,Sinodalii ruşi au procedat cu mult discernământ şi bine au făcut. Schisma nu s-a produs între Biserica Ortodoxă Rusă şi întreaga Biserică Ortodoxă Greacă. Nu poate fi învinuit poporul grec dreptcredincios de nesăbuinţa majorităţii ierarhilor greci. Pe de altă parte, există un număr de ierarhi care s-au opus recunoaşterii schismaticilor ucraineni’’. Aflăm din comunicatul de mai sus că într-adevăr, ierarhii ruşi vor păstra comuniunea euharistică cu Poporul Dreptcredincios grec care nu s-a întinat cu păcatul greu al schismei şi cu acei ierarhi greci care au încercat din răsputeri să împiedice această fărădelege cumplită, care loveşte Biserica Mântuitorului Hristos.

Gestul pseudo-patriarhului din Constantinopol şi al lui Ieronimos pecetluieşte schisma ierarhilor greci. Din acest moment, schismaticii şi-au pierdut orice legitimitate şi ocupă abuziv scaunele episcopale. În aceste vremuri, nu există posibilitatea de a fi înlăturaţi ca nişte mădulare putrede. Hristos Domnul poartă grijă de Sfânta Sa Biserică şi spre El ne îndreptăm nădejdile şi rugăciunile.

Presbiter Ioviţa Vasile

l

Am aşteptat un Sinod Ortodox, şi avem parte de schismă

,,Sfintele Canoane ale Bisericii îi condamnă pe cei care în comuniune şi rugăciune cu cei care sunt rupţi de demnitatea preoţească şi excomunicaţi (Apostolice 10, 11, 12; Antiohia 2). În acest sens, încetăm rugăciunea şi comuniunea euharistică cu acei episcopi ai Bisericii Greciei care au intrat sau vor intra în astfel de comuniune cu reprezentanţi ai comunităţilor schismatice necanonice ucrainene. De asemenea, nu binecuvântăm, călătoriile de pelerinaj în eparhiile controlate de episcopii desemnaţi. Informaţiile relevante vor fi distribuite pe scară largă între organizaţiile de pelerinaj şi turism din ţările care alcătuiesc teritoriul canonic al Bisericii noastre.

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ortodoxe a Moscovei l-a autorizat pe Sanctitatea Sa, Patriarhul Kiril al Moscovei şi al întregii Rusii să întrerupă pomenirea numelui Preafericirii Sale, Arhiepiscopul Atenei şi a toată Grecia în diptice, dacă primatul Bisericii Greciei va începe să slujească cu căpetenia grupului schismatic în timpul Sfintelor Slujbe, sau va întreprinde alte acţiuni pentru recunoaşterea ,,bisericii’’ ucrainene schismatice’’ .

Acesta este comunicatul Sinodului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, după întrunirea de joi, într-o traducere nu foarte riguroasă. L-am reprodus sub rezerva unor verificări ulterioare. Precum se poate observa, în cele mai multe cazuri se evită cuvântul ,,schismă’’, preferându-se exprimări eufemistice. Cu toate acestea, se vorbeşte clar de toate elementele constitutive ale schismei ca fapt împlinit.

Sinodalii ruşi au procedat cu mult discernământ şi bine au făcut. Schisma nu s-a produs între Biserica Ortodoxă Rusă şi întreaga Biserică Ortodoxă Greacă. Nu poate fi învinuit poporul grec dreptcredincios de nesăbuinţa majorităţii ierarhilor greci. Pe de altă parte, există un număr de ierarhi care s-au opus recunoaşterii schismaticilor ucraineni. Cei care au recunoscut facţiunile schismatice au dat dovadă clară că s-au alăturat schismaticilor, ceea ce înseamnă, potrivit Sfintelor Canoane, că au devenit schismatici. E vorba, cum am scris mai sus, de întâistătător, Arhiepiscopul Ieronimos, urmat de ceilalţi care au recunoscut schismaticii ca fiind ,,biserică autocefală’’.

Va urma o perioadă în care lucrurile se vor lămuri şi în rândurile credincioşilor greci, în sensul că aceia care-i vor urma pe ierarhii schismatici, vor intra şi ei în schismă.

Urmează ierarhii români, care şi ei îi vor recunoaşte pe Epifanie şi Filaret, căpeteniile ucrainene schismatice. Ca argument al recunoaşerii vor folosi înfiinţarea vicariatului pentru românii ortodocşi din Ucraina. Demers inutil, deoarece niciuna din cele 127 de parohii cu slujire în limba română nu s-a alăturat schismaticilor, fapt pentru care se cuvine să-i mulţumim ÎPS Arhiepiscop Longhin. Şi-atunci, pentru cine se înfiinţează vicariatul?

Presbiter Ioviţa Vasile

`

Ecumeniştii, minoritari în Biserică

Ecumeniştii sunt o minoritate în Biserică. Puterea lor nu vine de la numărul lor, ci din poziţiile cheie pe care le ocupă. Dacă te uiţi la aparatul administrativ al Patriarhiei, vei constata că nu există măcar o persoană care să nu fie infestată de morbul ecumenismului. Coborând la nivelul  Mitropoliilor şi Episcopiilor, vei constata aceaşi stare de fapt. Toţi ocupaţii posturilor administrative sunt oameni selecţionaţi, care au corespuns unor criteria stabilite de cei din afara Bisericii şi au acceptat să facă pasul fatidic, numai pentru a primi numirea. Niciun post n-a fost lăsat la voia întâmplării. Oameni docili, fără coloană vertrebrală, iubitori de slavă deşartă, dornici de parvenire, indiferent de preţ, s-au căţărat în aceste posturi şi nu-şi pot îngădui să facă notă discordantă faţă de directivele ierarhului. Execută toate ordinele, întocmai şi al timp, nu cumva să pricinuiască o cât de mică nemulţumire şefului. Sunt oamenii de la care nu mai avem nicio aşteptare.

Odinioară protopopii erau aleşi de preoţi şi agreaţi de episcopi. Acum, şi de mai mulţi ani, alegerea o face episcopul, respectând, fireşte, îndeplinirea criteriilor. Dacă vreunul greşeşte cât de puţin, e înlăturat cu promptitudine. Realitatea e că aceşti slujbaşi se străduiesc să nu greşească, aşa se explică longevitatea lor în posturile pe care, fără onor, le ocupă. Te uiţi cu câtă emfază îşi poartă insemnele protopopeşti şi înţelegi îndată cât de dedicaţi sunt misiunii preoţeşti.

Mergând în Sfintele Mănăstiri, starea de fapt e aceaşi. Stareţi şi stareţe numiţi de ierarhul locului pe criteriul supunerii oarbe, indiferent cât de absurde şi nedrepte ar fi directivele. ,,Vrednicia’’ acestora e direct proporţională cu sumele îndreptate spre Episcop(ie) şi cu reuşita festinelor, lungi şi dese, organizate, care se pot întinde pe durata a două-trei zile. Cunosc bine culisele din mai multe Mănăstiri şi ştiu despre ce vorbesc.

Cea mai oropsită categorie e cea a bieţilor preoţi, transformaţi în perceptori chemaţi să adune sume cât mai consistente, nu cumva superiorii să fie în lipsă. O parte din ei, trimişi în parohii cu zeci de credincioşi, trăiesc de pe o zi pe alta, cu familii care nu întotdeauna îi susţin. Când stau de vorbă cu cineva de mare încredere, îşi povestesc amărăciunea. Mai-marii ştiu bine că, cu cât îi împovărează mai mult, cu atât le zădărnicesc misiunea preoţească. Toată înţelegerea pentru aceşti umili slujitori ai lui Hristos. Nicio înţelegere pentru lichele, delatori şi lingăi, care-şi bazează existenţa pe aceste îndeletniciri degradante, pe care le-au deprins încă din Seminar.

Spuneam că ecumeniştii nu sunt foarte mulţi în Biserică. Vreo cinci procente.  Ba, dacă ar fi să ne exprimăm cu mai multă rigoare, ei nici nu sunt în Biserică. Biserica n-are nimic de-a face cu ereticii. Aceştia ocupă doar posturile cheie, şi de-acolo lucrează cu mult sârg să prostească lumea, spunându-ne că erezia e Dreapta  Credinţă, că ereticii alcătuiesc ,,biserici’’, că binele e rău şi răul bine.

Presbiter Ioviţa Vasile

Mâine, Sinodul Arhieresc al Sfintei Biserici Ortodoxe Ruse va constata schisma produsă de o parte din ierarhii greci

Mâine, joi, Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse se va reuni pentru a hotărî calea de urmat în urma nesăbuinţei unei părţi a ierarhilor greci, în frunte cu Ieronimos, de a recunoaşte facţiunea schismatică din Ucraina. Faptul a provocat o puternică emoţie în lumea ortodoxă, deşi era de aşteptat ca grecii, cei mai mulţi dintre ei, să facă pasul acesta periculos spre schismă. Calea de urmat a Sinodului Rus este aceea a Sfintelor Canoane: vor constata că Ieronimos şi grupul său au intrat în schismă, îi vor şterge numele din dipticele liturgice şi nu va mai fi pomenit la Sfânta Liturghie. Acestea înseamnă că va fi întreruptă comuniunea euharistică cu ierarhii greci şi istoria va consemna momentul începerii efective a schismei dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi grecii care s-au alăturat schismaticilor ucraineni. Vrăjmaşii lui Hristos şi ai Bisericii Sale jubilează, deoarece planul lor dă rezultate. Omuleţul acela mic şi ursuz ce stă pe scaunul Patriarhiei din Constantinopol va înregistra încă o victorie împotriva Bisericii.

Schisma se petrece sub ochii noştri. Putem face distincţia netă între Biserică şi facţiunea schismatică. Oarecare confuzie va exista, deoarece schismaticii greci se vor socoti în continuare ,,păstori legitimi’’, reprezentanţi ai credincioşilor din eparhiile lor, parte a Bisericii lui Hristos şi vor desfăşura o propagandă zgomotoasă şi mincinoasă ca să arate lumii că schisma e bună şi de dorit. Zadarnic, propaganda poate acoperi realitatea un timp. Adevărul nu poate fi tăinuit la nesfârşit. Ca slujitor nevrednic de numele Mântuitorului Hristos, eu, preotul Ioviţa Vasile mă alătur sufleteşte Sfintei Bisericii Ortodoxe Ruse şi dezaprob fărădelegile orchestrate de nebunia lui Bartolomeu.

Ce va urma? Sinodul de la Bucureşti. Ierarhii români se vor alinia Constantinopolului şi acesta va fi pasul decisiv care îi va îndepărta din Biserică. Fireşte, nu-şi vor pune cenuşă în cap şi nu vor părăsi scaunele episcopale. Vor stăpâni în continuare locaşurile de cult şi mănăstirile, încât putem spune că vor fi în biserici, nu şi în Biserică. E o mare diferenţă.

Ştim bine că arhiereii români l-au primit pe ereticul şi schismaticul Bartolomeu pentru a ,,sfinţi’’ o parte (!) din edificiul numit ,,catedrala mântuirii neamului’’, în care apoi l-au primit pe celălalt eretic, papa Francisc. Prin gestul lor, prin faptul că s-au alăturat schismaticului Bartolomeu, aceştia au făcut primul pas spre schismă. Sinodului român i s-a cerut de către partea nepomenitoare a Bisericii Ortodoxe Române să nu-i recunoască pe schismaticii ucraineni şi să nu intre în comuniune cu ei. Până acum n-au dat niciun răspuns, nici măcar un semn că ar fi dispuşi să asculte de Biserică. Recunoaşterea schismaticilor ucraineni o vor face în deplină cunoştinţă de cauză, cu vădită rea credinţă, cu încălcarea Sfintelor Canoane şi împotriva voii Poprului Ortodox, aşa încât toată povara acestui teribil păcat va apăsa asupra lor.

Preoţii şi credincioşii români care au întrerupt pomenirea ierarhilor să nu-şi facă griji inutile. În momentul în care s-au îngrădit de erezie, s-au îngrădit şi de schismă, căci despre ei spune Canonul 15 al Sinodului I-II din Constantinopol: ,,nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi dezbinări’’.

Au trecut mai bine de trei ani de când primii preoţi şi credincioşi s-au îngrădit de ereziile sinodului din Creta. Desfăşurararea de acum a evenimentelor ne arată limpede că n-am greşit cu nimic întrerupând pomenirea. Dimpotrivă, am făcut ceea ce eram datori să facem, ca slugi netrebnice ce suntem (Luca 17, 10).

Presbiter Ioviţa Vasile

Bartolomeu din Constantinopol adânceşte şi extinde schisma

În aceste zile,  o veste tulburătoare a întristat sufletele ortodocşilor cinstiţi din întreaga lume. Este vorba de activitatea subversivă si de trădarea Sfintei Ortodoxii, venită din partea multora dintre clericii de rang înalt ai Bisericii Ortodoxe Elene şi nu numai (cu o puternică influenţă din partea ortodocşilor greci din S.U.A.), care au recunoscut, în şedinţă extraordinară, schismatica structură din Ucraina. Înaltul for decizional al Bisericii Ortodoxe a Greciei, sinodul ierarhilor, sub conducerea Arhiepiscopului Ieronimos, a dat verdictul: structura ucrainieană formată din apostaţi şi schismatici, este recunoscută de Primatul BOG, ca „Biserica Ortodoxă a Republicii independente a Ucrainei”.


Căpetenia acesteia, schismaticul Epifanie, afurisit de Biserică şi nepocăit, va fi pomenit în diptice, în cadrul Sfintei Liturghii a Bisericii Ortodoxe Elene. Răspunsul nostru, clar şi lipsit de echivoc, este: anaxios! anxios! anaxios! Chiar nu a contat deloc pentru sinodalii greci, unii dintre ei erudiţi învăţaţi ai Ortodoxiei din întreaga lume, planul ascuns bine pus la punct de unire cu papistaşii, sub călcâiul ereticului Francisc, înainte- mergătorul antihristului? Asta doresc ei, pentru Biserica Ortodoxă din Grecia?


Daca e să luăm în considerare toate memorandumurile impuse până astăzi Greciei, de băncile sioniste din întreaga lume şi, mai ales, de Loja Masonică Internaţională, cu binecuvantarea Vaticanului, vom observa că punctul culminant a fost atins în documentul semnat la Strasbourg, intre 25-29 iunie 2014, şi intitulat super-memorandum. Astfel, intre 25 si 29 iunie 2014, la Strasbourg a fost semnat acel super-memorandum, privitor la Colaborarea politică, administrativă şi religioasă dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Guvernul Greciei, Patriarhia de la Constantinopol, o parte din Bisericile Ortodoxe, romano-catolicii , Guvernul Rusiei si Guvernul Republicii Cipru, pe de alta parte. Super-memorandumul a intrat in vigoare pe data de 1 mai 2016 şi va fi aplicat până la data de 16 august 2020.


Atat neobositul luptător, Arhimandritul Haralambos Vasilopoulos, cât şi „colaboratorii” săi de la acea vreme, dintre aceştia cel mai de seamă fiind dr. Nikolaos Seiki-Giermak, au atras atentia asupra faptului că ,,…peste doar câţiva ani, Grecia va devei doar o amintire plăcută, având în vedere că, pur si simplu, nu va mai exista …’’. Renumitul luptător pentru apărarea Ortodoxiei, dr. Nikolaos Seikin-Giermak a publicat, de asemenea, foarte multe informaţii legate de Mundana religio adunata (Noua religie planetară). Mai mult chiar, acesta, în afara faptului că a fost unul dintre cei care s-au opus dictaturii militare impuse Greciei, la vremea potrivită, de americani, a fost un luptător înverşunat împotriva cunoscutului Ax al morţii, activ şi astăzi, mai precis al masoneriei, al sionismului şi Vaticanului.


Iată, suntem martori ai aplicării hotărârilor din super-memorandum, făcătura mârşavă concepută de conducătorii întunecaţi ai masoneriei sioniste mondiale şi ai Vaticanului, în frunte cu ereticul Francisc, fratele drag al multor ierarhi din BOR.
Implicaţiile asupra întregii Ortodoxii a actului trădător alierarhilor greci, sunt dureroase. Arhiepiscopul Ieronimos nu a ţinut seama de părerea celor şapte Mitropoliti greci, care s-au pronunţat pentru amânarea deciziei şi nici de drama pe care o trăiesc în fiecare clipă, fraţii ortodocşi din Biserica Ortodoxă Ucraineană, canonică şi legitimă, aflată sub păstorirea Mitropolitului Onufrie.


Decizia ierarhilor greci este definitivă. Lumea ortodoxă se scindează, o parte va deveni schismatică prin comuniune cu schismaticii. La o primă evaluare a situaţiei, putem spune ca Patriarhiile din Alexandria și Serbia vor susţine Patriarhia Rusiei şi nu vor recunoaşte structura schismatică ucrainiană, mărul otravit al pseudo-patriarhului Bartolomeu. La fel și Bisericile Ortodoxe Locale din Polonia, Cehia-Slovacia și cea din America. Se vor alătura ierarhii români (nu Biserica Ortodoxă Română!),  prin întaistătătorul ei, care vor recunoaşte foarte curând structura schismatică din Ucraina.

Ce îi poate oferi Patriarhul Kiril, Patriarhului BOR? Dar cei doi papi, cel al Apusului şi cel al Răsăritului? Dar cetăţeanul Epifanie? Ortodoxia s-a cutremurat din temelii şi cămaşa Mântuitorului Hristos a fost din nou sfăşiată.

Dr. Gabriela Naghi

Sofronie Drincek, pseudo-episcopul unit, stă în continuare pe scaunul Episcopiei Ortodoxe a Oradiei. Până când?

Sofronie, „episcopul” mult-prea tăcut al greco-catolicilor, are, se pare, asentimentul preoţilor şi stareţilor, a celor care alcătuiesc aparatul administrativ al Episcopiei Oradiei. Naivitate, laşitate şi neştiinţă, toate împreună definesc starea turmei prostite de „episcopul” Sofronie al uniaţilor, (dar cu stat de plată în BOR). Acesta, prin lanţurile pe care le-a meşterit atâţia amar de ani cu viclenie şi discursuri ecumeniste ipocrite, mizând pe slăbiciunea celor din subordinea sa, şi pe prosteala perversă, a ameţit mintea turmei credule. Indiferenţa, confuzia, starea căldicică a credinţei, sunt elementele care caracterizează mare parte a preoţilor şi diaconilor din Bihor, cu câteva binecuvântate excepţii.


„Unde sunt acei oameni de valoare cu putere de Sus, care să mărturisească Adevărul?” se întreba Cuviosul Părinte Justin Pârvu. Având un păstor greco-catolic, şi cei care îl ascultă şi-l urmează tacit, sunt greco-catolici! Adică au devenit apostaţi , schismaticî, afurisiţi de Biserica Ortodoxă! „Propovăduirea Apostolilor şi dogmele Părinţilor au întărit Bisericii o singură Credinţă; care purtând haina adevărului, cea ţesută din teologia cea de sus, drept îndreptează şi slăveşte taina cea mare a dreptei cinstiri de Dumnezeu”.


Merită semnalată cu adâncă amărăciune, în acest ocean de ecumenism, prezenţa Mitropolitului Serafim adâncit împreună cu subalternii ierarhici, în conferinţe şi vecernii, în Germania, cu luteranii. Nu este prima oară, nici ultima. „Conferința a continuat cu patru prelegeri, două biblic-sistematice (Pr. Prof. Dr. Gabriel Gârdan și Past. Dr. Peter Munzert), respectiv două practice (Pr. Claudiu Nechita și Past. Peter Schwarz) care au pus în lumină valorile comune ale creștinilor evanghelici și ortodocși în…” ni se relateaza pe site-ul Mitropoliei O.R. a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Ce valori comune avem cu luteranii eretici? Ce unire şi amestec să avem noi cu ei?

Să conştientizăm foarte bine că suntem în faţa unei situaţii extrem de grave, dramatice, o avalanşă pornită împotriva Bisericii, care nu poate fi rezolvată în fond, nici prin discursuri, nici proteste cu penibile pancarte, nici mitinguri, nici prin jalbe la mai marii Bisericii, ci prin împreună-marturisire, uniţi prin Sfânta, Neprihănita şi Iubita Ortodoxie.

Scopul Satanei nu este să umple cerul de Mucenici, ci să nu mai fie credincioşi adevărati pe pământ, să îi înşele şi pe aceştia, astfel încât să le deturneze ,,inchinarea” (râvna şi credinţa lor) în directia contrară Duhului şi Adevărului lui Hristos. Nu va exista o operţie miraculoasă, nu, nicidecum, iar răul launtric profund, care loveşte Biserica noastră, invadează, prin metastaze, mădularele Trupului lui Hristos.


Nu s-a întâmplat nimic cu Mitropolitul N.Corneanu, nu se va întâmpla nimic, nici cu minciuno-episcopul Sofronie. Decăderea din treapta ar fi totuşi, un exemplu necesar şi binevenit pentru cei rătăciţi şi toţi cei cu un dezvoltat cuget ecumenist, că în BOR, Sfintele Canoane şi Sfânta Tradiţie, învăţaturile Sfinţilor Părinţi fac parte din structura noastră ca neam ortodox. Nu ar fi o vindecare în profunzime, dar ar restabili demnitatea lezată a poporului român ortodox în faţa intregii lumi Ortodoxe.

.
Să luăm aminte la cuvintele Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul: ,,Se mântuieşte numai acela care este foarte hotărât, care vrea cu adevărat, din tot sufletul să ducă aceasta “luptă bună“. Se mântuiesc numai aceia care luptă din răsputeri “contra curentului” şi nu se lasă cu niciun chip “duşi de val”, în timp ce “căldiceii”, cei care nu duc o lupta conştientă şi angajată, ci sunt creştini mai mult “din inerţie”, repede sunt înghiţiţi de valurile lumii şi, chiar dacă nu-şi dau seama, ajung sa moară sufleteşte, furaţi de un duh sau de altul, spre care au fost înclinaţi mai mult.”


În trecut, mulţi s-au smintit. Acum ce putem zice, decât că tăcerea contagioasă şi vinovată a lui Sofronie, ,,episcopul’’ mult prea tăcut al uniaţilor, se resimte nu numai la nivelul Bihorului, ci în întreaga Biserică Ortodoxă Română.

Dr. Gabriela Naghi

Notă. Cei doi pomeniţi în articol, călcătorii Sfintelor Canoane, preoţii Gabriel Gârdan şi Claudiu Nechita, sunt ,,iluştri’’ reprezentanţi ai Episcopiei Sălajului. Cel dintâi a fost prezent şi la Busan, unde Nifon Mihăiţă de la Târgovişte a înşiruit, în acelaşi discurs, nu mai puţin de patru erezii! Nouă însă nu ne-a spus nimic despre acestea, nu cumva să-şi pericliteze poziţia căldicică pe care o ocupă în Biserica Ortodoxă Română.

Cinstiţi arhierei, preoţi şi diaconi iubitori de Hristos, iubit Popor Ortodox al lui Dumnezeu,

Astăzi este o zi tristă. O parte din arhiereii Bisericii Ortodoxe a Greciei, cu majoritate de voturi, a hotărât împotriva Sfintelor Canoane şi a Sfintei Tradiţii a Bisericii Dreptmăritoare, recunoaşterea grupării schismatice, care tulbură viaţa Bisericii Ortodoxe Canonice din Ucraina. Faptul era de aşteptat, deoarece cu mai multă vreme în urmă, parte din arhiereii greci s-au pronunţat în acest sens. Începând cu această zi, aceşti ierarhi au intrat în schismă faţă de Biserica lui Hristos. În loc să înlăture schisma existentă între Biserica Ortodoxă Rusă şi Constantinopol, pseudo-patriarhul Bartolomeu a obţinut extinderea şi adâncirea  acesteia. Potrivit comunicatului pe care-l reproduc mai jos, sinodul grecesc a recunoscut dreptul Patriarhiei de Constantinopol de a acorda autocefalia, ceea ce e un lucru firesc. Dureros e faptul că autocefalia a fost acordată unor indivizi schismatici, fără hirotonie canonică şi validă, unii aflaţi sub anatemă. Aceştia agresează sistematic Biserica Legitimă a Ucrainei, aflată sub păstorirea ÎPS Onufrie, alungând preoţii din biserici, spărgând şi profanând locaşurile de cult. Hotărârea pseudo-patriarhului Bartolomeu de a acorda autocefalia schismaticilor, urmată de recunoaşterea acestor arhierei greci, reprezintă un act duşmănos faţă de Biserica Ortodoxă Ucraineană. După ce au căzut în erezie prin sinodul mincinos din Creta, aceşti ierarhi au făcut şi pasul spre schismă, care-i înstrăinează ireversibil de Dumnezeu şi de Biserică. Pentru toate acestea, vor da greu răspuns la Înfricoşătoarea Judecată.

Ca mădular nevrednic şi neînsemnat al Bisericii lui Hristos, mă disociez de faptele reprobabile ale arhiereilor intraţi în schismă, afirm în faţa lui Dumnezeu că nu mai sunt în comuniune euharistică cu ei şi-mi arăt dragostea şi susţinerea faţă de ÎPS Onufrie, ierarhii, preoţii şi credincioşii acestei Sfinte Biserici. Vă îndemn pe toţi să vă rugaţi pentru binele Bisericii Ortodoxe Ucrainene, aflată în vreme de mari încercări.

Chiar dacă acest mesaj nu va ajunge la sinodalii români, îi rog în faţa Atotputernicului Dumnezeu să nu recunoască schismaticii ucraineni şi să nu intre în comuniune cu ei. După toate informaţiile, hotărârea acestora e luată, urmând a fi comunicată formal în sesiunea de toamnă a sinodului din Bucureşti.

Întăreşte, Dumnezeule, Sfânta şi Dreapta Credinţă a dreptmăritorilor creştini şi Sfântă Biserica Ta o păzeşte în veacul veacului. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Comunicat

Convocarea extraordinară a Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii din Grecia, care a fost prezidată de Arhiepiscopul Atenei și de toată Grecia, domnul Ieronimos, a fost finalizată cu puțin timp înainte.

În cadrul sesiunii, președintele Ierarhiei, arhiepiscopul Ieronimos, a făcut o prezentare despre „Informații despre Biserica Autocefală din Ucraina”.

Arhiepiscopul se referă la privilegiul Patriarhiei Ecumenice de a acorda Vindecarea de Sine, precum și la recomandările pozitive ale celor două comisii.

Aceleași informații indică faptul că propunerea Arhiepiscopului pentru Biserica Ucrainei a fost recunoașterea, care a fost acceptată de o majoritate în Casa Ierarhiei.

„În acest spirit, propun recunoașterea de către Biserica Bisericii Ortodoxe Autocefale a Republicii Independente Ucraina” – a spus Preafericirea Sa în încheiere.

Episcopii au vorbit apoi despre propuneri, în timp ce episcopul Daniel din Cezareea a propus ca o decizie să fie luată după un vot clar.

Ierarhia a decis în cele din urmă să ratifice decizia recentă a Sfântului Sinod permanent și este de acord că este dreptul Patriarhiei Ecumenice să acorde autocefalia.

Anunțul oficial al Sfântului Sinod al Bisericii Greciei este așteptat în curând.

(Preluare după Romfea)

Căderea domnului Drincek Sofronie e ireversibilă

Domnul Sofronie Drincek este călugăr. E adevărat, unul ridicat la o treaptă înaltă de slujire, aceea a episcopatului. Când a fost tuns în monahism, a jurat să respecte cele ce urmează: ascultarea necondiţionată (nu oarbă!) de mai-marii Bisericii, sărăcia de bună voie şi fecioria până la sfârşitul vieţii. Vorbind cu dreptate, n-aş fi vrut să-l văd trăind ca un cerşetor, dar nici maşinile scumpe, luxul din sediul episcopal, popasurile frecvente la mănăstiri sau sindrofiile lungi şi dese nu prea cadrează cu statutul de călugăr. Când va fi chemat la Judecată, va răspunde pentru felul cum a respectat sau nu cele două voturi, sărăcia şi fecioria. Pe noi ne interesează gravele încălcări ale Sfintelor Canoane, pentru că aceasta nu e o chestiune personală, ci se răsfrânge dureros asupra Episcopiei ce i s-a încrediţat spre păstorire şi asupra întregii Biserici.

Domnul Drincek Sofronie a greşit grav în 2008, când ,,slujit’’ alături de ereticul greco-catolic, Virgil Bercea. A fost iertat. În loc să dea semne de pocăinţă şi îndreptare, dumnealui s-a angajat în lucrarea anti-bisericească a ecumeniştilor eretici. A fost tolerat. În anul 2016, a participat la sinodul eretic din Creta şi a semnat documentele acestuia. Nu i s-a clintit un fir de păr.

A venit însă ziua Sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, 8 septembrie, când a făcut pasul decisiv al lepădării de Sfânta Credinţă Ortodoxă şi trecerea la greco-catolicii schismatici şi eretici. Asta nu se mai poate ierta! Biserica din Bihor a sesizat primejdia, marea şi ireversibila cădere a domnului Sofronie, şi a reacţionat imediat. Nu cu manifestaţii zgomotoase sau ameninţări, nu cu jigniri sau ultimatumuri, ci urmând calea Sfintelor Canoane, aceea de a atrage atenţia întâi mitropolitului de la Sibiu, apoi a sinodului Bisericii Ortodoxe Române asupra teribilelor păcate de care se face vinovat monahul Sofronie Drincek. Ceilalţi ierarhi, sinodul în întregul lui, n-au alternativă, sunt constrânşi să urmeze aceaşi cale canonică şi deznodământul nu poate fi decât caterisirea, urmată de anatemă şi excomunicare. Pentru că orice s-ar spune, ereticul rămâne eretic, apostatul rămâne lepădat de Credinţă. Faptele sunt prea evidente pentru a necesita o judecată tergiversată şi îndelungată, cu speranţa că va surveni uitarea credincioşilor şi lucrurile se vor linişti. De muşamalizare nici nu poate fi vorba.

Înainte de hirotonia întru episcop, cel ales se leagă cu aceste cuvinte faţă de arhiereii slujitori: ,,Voi asculta bunele învăţături ce-mi veţi da şi buna Preasfinţiilor Voastre purtare şi cuviinţă voi urma’’. Din nefericire, bunele învăţături n-au venit niciodată spre domnul Sofronie, ba dimpotrivă, a fost încurajat să persiste în rătăcire, prin bogata sa activitate ecumenistă şi anti-bisericească. Asta nu-i uşurează cu nimic păcatele ereziei şi apostaziei. I le agravează, fiind recidivist. Nu există în Biserică o rânduială specială pentru înmormântarea episcopilor de orice rang. Sunt înmormântaţi după rânduiala călugărilor, pentru că sunt socotiţi călugări până la moarte şi în veşnicie, cu condiţia minimă de a rămâne în ascultare de Sfânta Biserică.

Nu vrem răul domnului Drincek. Nu suntem vrăjmaşii dânsului. Vrăjmaşi îi sunt aceia care-l înconjoară şi-l linguşesc, şi niciodată nu l-au tras de mâneca rasei, spre a-i atrage atenţia că merge spre prăpastie.

Presbiter Ioviţa Vasile

Papistaşii sunt sub anatema din 24 iulie 1054

Sâmbătă, 16 iulie 1054, trimisul papei Leon IX la Constantinopol, trufaşul cardinal Humbert, a depus pe sfânta masă din biserica Sfânta Sofia, chiar înainte de începutul Sfintei Liturghii, actul prin care ,,anatemiza’’ Biserica lui Hristos! A fost momentul istoric al schismei provocate de apuseni, prin care aceştia s-au desprins de Trupul tainic al lui Hristos şi s-au constituit ca o comunitate distinctă eretică şi schismatică, deopotrivă. Humbert a părăsit în grabă Constantinopolul. A trecut un oarecare timp până când actul de ,,anatemizare’’ a fost tradus în greceşte. În 24 iulie Patriarhul Mihail Celularie a convocat Sinodul permanent care a pronunţat anatema împotriva lui Humbert şi însoţitorilor săi, împotriva papei Leon IX şi a întregului Apus.

Ce ,,acuzaţii’’ aduceau apusenii Bisericii Răsăritului?  1-Simonia, adică vânzarea darului lui Dumnezeu; 2- Faptul că ar fi făcut eunuci, ca valesii, şi i-ar fi ridicat în treptele preoţiei şi episcopatului; 3- Că botează din nou pe ereticii arieni, în special pe cei din Apus; 4-Că jură ca donatiştii, iar Biserica ar fi pierit din lume, excepţie făcând cea a Greciei, prin urmare nu mai există Jertfa Euharistică şi Botezul ca Sfinte Taine; 5-Că admit căsătoria clericilor; 6-Că ar afirma, precum severienii, că Legea lui Moise e blestemată; 7-Că ar fi scos din Simbolul de Credinţă adaosul Filioque. Această din urmă acuzaţie face cinste Bisericii, care niciodată n-a avut erezia Filioque în Crez.

Precum se poate vedea, acuzaţiile apusenilor erau neserioase şi pătimaşe şi nu îndreptăţeau pronunţarea anatemei, Nimic despre vreo erezie.

Ce reproşa Biserica Răsăritului apusenilor? E suficient să rostim două cuvinte: erezia Filioque, pe care apusenii au introdus-o în Crez încă din secolul 6, nesocotind Sfintele Canoane, ca şi faptul că Simbolul Credinţei a fost redactat de Părinţii de la cele două Sinoade Ecumenice, 325 şi 381, fără Filioque.

Aşadar Biserica Răsăritului era cea îndreptăţită să-i anatemizeze pe papistaşi pentru erezie. Ce au făcut latinii e o mostră de folosire abuzivă şi nedreaptă a anatemei şi, de fapt, efectele ei s-au întors împotriva apusenilor, care până în ziua de azi petrec într-un lung şir de erezii, ceea ce-i situează în afara Bisericii lui Hristos.

La 7 decembrie 1965, din înalte porunci ecumeniste, papa Paul VI, la Roma, şi nevrednicul patriarh Atenagora au ridicat fiecare anatemele din iulie 1054, crezând că vor netezi drumul şi vor înlesni unirea dintre Răsărit şi Apus. Fals! Faptele ulterioare au dovedit că această unire râvnită de ecumenişti, e imposibil de înfăptuit, câtă veme papistaşii persistă în erezie. Au trecut de-atunci 54 de ani în care Dumnezeu a infirmat năzuinţele spre unire ale celor două căpetenii ecumeniste.

A produs vreun efect ridicarea anatemelor? Nicidecum. Gestul lui Atenagora nu se justifica în niciun chip, deoarece în aproape o mie de ani papistaşii n-au dat niciun semn de pocăinţă, ba mai mult au adăugat erezie peste erezie şi abatere peste abatere de la drumul dintotdeauna al Bisericii lui Hristos. Prin urmare, papistaşii sunt, în continuare, sub anatema pe drept pronunţată în 24 iulie 1054. Că ecumeniştii din Ortodoxie şi cei din catolicism lucrează cu osârdie în direcţia înfăptuirii unei uniri mincinoase, e o realitate pentru care vor da greu răspuns la înfricoşătoarea Judecată. Dar mai cred ei, oare, în Judecăţile lui Dumnezeu?

Presbiter Ioviţa Vasile