Sfântul Sava cel Nou din Kalymnos: să-l apropiem de inimile noastre

Există un Sfânt dintre cei mai îndrăgiţi şi mai iubiţi Sfinţi contemporani, Sfântul Sava cel Nou din insula Kalymnos. Este un Sfânt foarte îngăduitor, îmbărbătător, iubitor de oameni, plin de simpatie şi înţelegere, indulgenţă şi iertare. Lumea venea în număr mare pentru spovedanie, căci ierta toate păcatele. Totuşi, era necruţător pentru două păcate. Unul era blasfemia şi celălalt era osândirea. L-ai osândit pe fratele tău şi îi spuneai acest lucru? Atunci îţi dădea un mare canon, şi anume, oprirea de la Dumnezeiasca Împărtăşanie. Posteşti, întreba el, dar tu îl devorezi pe fratele tău. Acest Sfânt, blând ca un mieluşel, nu putea să accepte patima osândirii. Mare păcat care roade însăşi existenţa comuniunii din Biserică. Unul îl mănâncă pe celalalt, îl bârfeşte, îl condamnă chiar în parohie, în casele noastre, la locurile noastre de lucru. Sunt dojenitori duri, observatori neiertători de greşeli, căutători insistenţi de abateri. Din nefericire, aceasta boală este veche, gravă şi molipsitoare.
Biserica Ortodoxă din Grecia îl cinsteşte pe Sfântul Sava cel Nou de două ori pe an, şi anume, la 5 decembrie şi în Duminica a V-a din Postul cel Mare. Sfântul Sava este ocrotitorul insulei greceşti Kalymnos, unde a trăit în ultimii douăzeci de ani ai vieţii sale pe pământ, ca preot şi duhovnic al obştii de maici de la mănăstirea Tuturor Sfinţilor. Încă din timpul vieţii sale, Sfântul Sava a fost cinstit ca un mare ascet, duhovnic, pictor de icoane şi făcător de minuni. Sfantul Sava cel Nou este cel care a zugravit prima icoana cu Sfantul Nectarie din Eghina, mai inainte chiar ca acesta sa fie canonizat. Astfel, la un moment dat, cuviosul a rugat-o pe maica stareţă să nu lase pe nimeni să îl scoată din chilie, vreme de patruzeci de zile; după aceste zile, el a ieşit din chilie ţinând in mâini icoana cu Sfantul Nectarie. Dăruind icoana stareţei, el a rugat-o pe aceasta să o aşeze in biserică, spre inchinare. Deoarece ierarhul Nectarie încă nu fusese canonizat de Biserica Ortodoxă, starea s-a temut să aşeze icoana acestuia în biserică. Pentru aceasta, Sfântul Sava cel Nou, deşi era tot timpul tăcut şi smerit, de aceasta dată i-a ordonat stareţei, zicându-i: „Trebuie să faci ascultare. Ia această icoană şi o aşează pe iconostas, în biserică, şi nu încerca să iscodeşti voia lui Dumnezeu.”
Sfântul Sava cel Nou a fost singurul preot care a săvârşit slujba de înmormântare a Sfântului Nectarie. Îndată după adormirea în Hristos a Sfantului Nectarie, din ce în ce mai mulţi pelerini au început a sosi la mănăstirea din insula Eghina. Deoarece liniştea locului începea să fie tulburată de numărul însemnat de pelerini, în anul 1925, Cuviosul Sava a plecat din insula Eghina, la Mănăstirea Tuturor Sfinţilor din insula Kalymnos.
Cu o clipă mai înainte de a adormi în Hristos, în ajunul Buneivestiri, în anul 1948, cuviosul si-a recăpătat puterile trupeşti şi, bătând din palme cu bucurie, a început să strige: „Domnul! Domnul! Domnul!”
După 10 ani, când s-a deschis mormântul său, după rânduiala Bisericii Ortodoxe din Grecia, o mireasmă nepământească ieşi din acesta umplând locul şi mângâind sufletele celor care se aflau acolo, iar mai apoi răspândindu-se în întreaga insulă. Mulţime de minuni şi vindecări se săvârşiră şi se săvârşesc prin mijlocirea Sfântului Părinte Sava cel Nou din Kalimnos.
Sfinte Sava cel Nou, roaga-te lui Hristos Dumnezeu, pentru noi păcătoşii! Amin.

 

Dr. Gabriela Naghi

Monahul care n-a osandit pe nimeni

,,Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochii fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău, şi iată, bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tau şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău’’ (Matei 7, 1-5). Învăţătura aceasta Dumnezeiască este menită să ne ferească pe noi de o plăcere diabolică, aceea a judecăţii şi clevetirii. Căci dacă dăm curs îndemnului Mântuitorului şi rememorăm cu sinceritate viaţa noastră trecută, vom găsi destule temeiuri, destule bârne care ne arată că nu suntem îndreptăţiţi să ne pronunţăm cu invidie şi răutate asupra a ceea ce cunoaştem mai puţin, sau nu cunoaştem deloc. Judecăţile noastre sunt, de cele mai multe ori, pripite, nedrepte, aspre şi ele reflectă egoismul nostru. De multe ori ni se întâmplă să judecăm cu asprime pe aproapele, ca după o vreme să constatăm că acesta nu este vinovat.

Astăzi este pomenit între Sfinţi un monah, căruia nu i se dă numele, despre care se spune că n-a judecat pe nimeni. Altfel, viaţa lui avea destule scăderi, căci petrecea în lenevie şi nu se străduia prea mult spre împlinirea datoriilor călugăreşti. A venit vreme sfârşitului şi cei din jur l-au văzut zâmbind vesel şi mulţumit. Ştiindu-i viaţa, ceilalţi monahi stăteau în apropiere şi nu înţelegeau cum poate fi atât de senin în ceasul morţii. I-au spus: ,,Noi te-am văzut, frate, că în nebăgare de seamă ţi-ai petrecut viaţa şi nu ştim de unde îţi este în ceasul acesta înfricoşător această nemâhnire şi dulce zâmbire. Însă, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, întărindu-te, scoală-te de ne spune, ca toţi să preamărim pe Dumnezeu’’.

            Călugărul s-a ridicat şi le-a spus: ,,Cu adevărat, cinstiţi părinţi, în toată nebăgarea de seamă mi-am petrecut viaţa şi acum s-au adus înaintea mea scrise toate lucrurile mele cele rele. Şi s-au citit şi mi-au zis îngerii lui Dumnezeu; <<Le ştii pe acestea?>> Iar eu am răspuns: <<Adevărat, cu încredinţare le ştiu. Însă de când m-am lepădat de lume şi m-am călugărit, n-am osândit nici un om, nici răutate asupra cuiva n-am ţinut şi mă rog ca să se împlinească la mine cuvântul lui Hristos, Care a zis: Nu osândiţi, ca să nu fiţi osândiţi; iertaţi şi se va ierta vouă>>. Pe acestea dacă le-am grăit, îndată Sfinţii Îngeri au rupt zapisul păcatelor mele. Şi de aceea mă duc cu bucurie şi fără de mâhnire către Dumnezeu>>. Au fost ultimele sale cuvinte, căci sufletul său s-a dus la Dumnezeu (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 423–424).

 

Presbiter Iovita Vasile

Ierarhii si preotii romani din diaspora parasesc Sfanta Ortodoxie de ,,dragul’’ ereticilor

In tot acest timp, preotii BOR din diaspora isi continua nestingheriti actiunile de sorginte ecumenista, indepartandu-se tot mai mult, ei si turmele de credinciosi pe care le pastoresc, de invatamintele Sfintilor Parinti, de Sfintele Canoane, propovaduind o invatatura straina Ortodoxiei.

“Căci ce înseamnă … a urma lui Hristos? Înseamnă a cerceta şi a-ţi însuşi învăţătura Evangheliei, a avea Evanghelia ca singur îndreptar al lucrării minţii, al lucrării inimii, al lucrării trupului, înseamnă a-ţi lua felul de a gândi din Evanghelie, a-ţi rândui simţirile inimii potrivit Evangheliei şi a sluji drept chip viu al Evangheliei prin toate faptele, prin toate mişcările tainice şi vădite” (Sf. Ignatie Briancianinov).

Iata ce gasim pe sit-ul Mitropoliei Ortodoxe Romane a Germaniei, Europei Centrale si de Nord:
,,In sala parohială a Bisericii „Sf. Ap. Andrei”din Viena s-a desfasurat recent conferința despre Europa, patrie și migrație, susţinută de Prof. Univ. Dr. Regina Polak, de la Facultatea de Teologie Catolică (Universitatea din Viena), la care au participat Mag. Herwig Sturm, Biserica Luterană din Austria şi Bernhard Heitz din Biserica Vechi-catolică, si alte asemenea personalitati romane si vieneze, urmata de o agapa unde s-a continuat dialogul fratesc condus de Preotul ,,ortodox’’  Nicolae Dura.
In perioada Postului Mare, „la invitația părintelui Mircea Deac, preot paroh al parohiei “Sfântul Bartolomeu” din Frankfurt, cu binecuvântarea PS Părinte Sofian Brașoveanul, în perioada 29-31 martie 2019, tinerii vor face o excursie la Frankfurt, pentru a vizita frumosul oraș plin de cultură, muzee şi obiective turistice. Totodată, excursia este prilejuită și de pelerinajul de la Limburg, care se organizează an de an în duminica Sfintei Cruci. O parte importantă din Sfânta Cruce a fost adusă aici de la Ierusalim în secolul al XIII-lea și se află până astăzi în proprietatea Muzeului Episcopiei Catolice din Limburg. Episcopia Catolică de Limburg pune la dispoziţia comunităților ortodoxe, în fiecare an, Catedrala Episcopală și Sfânta Cruce, pentru acest eveniment.”
Cu prilejul hramului Parohiei „Buna Vestire” din Dresda, ÎPS Serafim s-a întâlnit cu reprezentanți ai Bisericii Evanghelice locale, pentru a discuta despre posibila achiziție a unui lăcaș de slujire propriu.
Tot in luna martie la invitația Guvernului Landului Salzburg, Arhiepiscopul Bisericii Romano – Catolice din localitate Dr. Franz Lackner, Superintendentul Bisericii Evanghelice Mag. Olivier Dantine și Preotul ortodox român Dr. Dumitru Viezuianu au oficiat o slujbă în cadrul căreia au binecuvâtat și sfințit Sala Parlamentului Landului Salzburg.
A amortit, a inghetat de tot constiinta voastra de Cinstiti si Prea Cucernici Pastori?
Va intreaba mustrator, Sf.Nicolae Velimirovici, va ruşinaţi de Domnul cel măreţ înaintea neamului desfrânat şi păcătos? Atunci, cine se ruşinează de Domnul Hristos, Mirele sufletului omului, înaintea unui asemenea neam adulter, este întocmai ca mirele care se ruşinează de mireasa sa înaintea oamenilor desfrânaţi.
Cine se ruşinează de “cuvintele Mele” înseamnă: cine pune la îndoială Evanghelia ori nu primeşte învăţătura Mea, sau cine răsuceşte cuvintele Mele şi, prin erezie, aduce neodihnă şi vrajbă printre credincioşi, sau cine este înfumurat în faţa descoperirii şi învăţăturii Mele, înlocuindu-le cu alte teorii personale, sau cine se ascunde dinadins şi păstrează tăcerea despre cuvintele Mele, înaintea tăriei mari şi puternice a acestei lumi, se va ruşina de Mine şi se va înfricoşa pentru el.

Oameni ai lui Dumnezeu! Nu-L tradati pe Mantuitorul, nu bajocoriti Mireasa lui Hristos, punand-o in rand cu desfranatele lumii! Nu nesocotiti invataturile Sfintilor Parinti si Sfintele Canoane! Nu va injugati la jug strain cu necredinciosii sau cu cei rau-credinciosi (II Corinteni 6, 14).

Dr. Gabriela Naghi

 

Sfantul Ioan Zavoratul din Egipt despre deznadejde

Deznădejdea sau neîncrederea în bunătatea şi iertarea lui Dumnezeu este păcat împotriva Duhului Sfânt. Dacă omul petrece în acest păcat pănă la sfârşitul vieţii sale, nu va avea ierare nici în veacul acesta, nici în veacul care va veni. Dimpotrivă, atunci când leapădă acest păcat şi îşi pune nădejdea iarăşi în Dumnezeu, El îl primeşte şi îl iartă. Diavolii cunosc bine ce urmări nefaste are deznădejdea şi caută cu tot dinadinsul să-l aducă pe om în această stare.

Cuviosul Ioan Pustnicul şi Zăvorâtul din Egipt, pomenit astăzi, povestea despre un tânăr care a petrecut multă vreme în multe şi grele păcate. După o vreme, temându-se de Dumnezeu, şi-a venit în fire. S-a dus la morminte şi a căzut cu faţa la pământ şi nu îndrăznea să se roage sau să cheme pe Dumnezeu. O săptămână a petrecut el acolo, şi diavolii cei întunecaţi au venit şi au căutat să-l afunde în deznădejde cu cuvinte ca acestea: ,,Amar ţie, necuratule, care te-ai săturat de dulceaţa desfrânării, iar acum, înfrânându-te, nouă deodată te-ai făcut vrăjmaş pe faţă. Ce fel de bine aştepţi, fiind plin de ale noastre răutăţi? De ce nu te scoli degrabă de aici şi nu mergi la lucrurile cele obişnuite nouă? Te aşteaptă desfrânaţii şi beţivii! Pentru ce nu mergi să te saturi de pofte, fiindcă nu-ţi este nicio nădejde de mântuire. Al nostru eşti, căci ai făcut toată necurăţia, şi voieşti să scapi de noi? Nu vei scăpa, nu te vei izbăvi din mâinile noastre!’’

          Nu le-a răspuns în nici un fel. Mai mult, petrecea plângându-şi păcatele cele multe. Văzându-se nebăgaţi în seamă, diavolii l-au bătut cu sălbăticie, voind să-l omoare, însă Dumnezeu a pus stavilă răutăţii lor. Rudeniile tânărului au venit să-l întoarcă acasă, dar el n-a voit. Trei zile la rând au venit şi diavolii să-l ispitească. El stăruia în răbdare şi atunci necuraţii au căzut ei înşişi în deznădejde, socotind că lucrarea lor este zadarnică şi l-au lăsat. Dumnezeu i-a văzut ridicarea din păcate şi pocăinţa adevărată, de aceea l-a şi ajutat să trăiască în dreptate şi curăţie, fiind o pildă pentru mulţi deznădăjduiţi (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 389-402).

Cinstite cititorule, fără îndoială ţi-ai dat seama că sinuciderile în ţara noastră s-au înmulţit ca niciodată. Ele sunt pricinuite de deznădejdea în care-i trag diavolii pe oameni, aşa cum l-au tras şi pe Iuda, vânzătorul Domnului. Dacă ţi se întâmplă să cazi în deznădejde, nu te lăsa biruit. Aleargă la un preot şi cere-i sfat şi rugăciune. De vezi un semen căzut în acest păcat, nu rămâne indiferent. Roagă-te pentru el şi îndrumă-l spre Biserică. Nu cumva nepăsarea ta să-i înlesnescă un act necugetat. Doamne, fereşte!

Presbiter Iovita Vasile

Buna-Vestire a Nasterii Domnului

,,Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei se face şi Gavriil harul bine-l vesteşte. Pentru aceasta şi noi să-i strigăm: Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine !’’ Acesta este troparul sau cântarea Sărbătorii de astăzi.

Vremea mântuirii lumii s-a apropiat şi Dumnezeu a ales o Fecioară curată care să slujească acestei taine. Ea se găsea în cetatea Nazaret, în Galileea şi fusese dăruită de Dumnezeu Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, care multe rugăciuni înălţaseră către Cel Atotputernic pentru dobândirea unei odrasle. Aici a venit Sfântul Înger Gavriil, trimis de Dumnezeu, şi s-a apropiat cu blândeţe de cea ,,mai curată decât strălucirile soarelui’’, aducându-i Vestea cea Bună a Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi nu numai ei, ci la toată făptura zidită de Preabunul Stâpân.

Acum să fim cu luare aminte la cuvintele Îngerului, aşa cum au fost scrise de Sfântul Luca în Evanghelia sa; ,,Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei’’. Între toate femeile pământului, pentru că niciuna nu s-a învrednicit de o taină şi o chemare ca aceasta. Cu sfială, adâncă smerenie, nedumerire şi oarecare teamă, Preacurata cugeta la cuvintele din cer venite prin trimisul Domnului. Acesta, văzându-i tulburarea, o linişteşte cu blândeţe: ,,Nu te teme, Marie, căci ai aflat har înaintea lui Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit’’.  Cuvintele acestea, care covârşesc toată mintea omenească, au sporit nedumerirea Preacuratei Fecioare, de aceea a întrebat: ,,Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?’’ Îngerul a dezlegat Dumnezeiasca taină, atât cât putea să priceapă mintea omenească: ,,Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Şi iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă’’. Supunere, ascultare şi dragoste pentru Dumnezeu arată Preacurata prin cuvintele sale simple: ,,Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău’’. În acel moment, S-a zămislit Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Presbiter Iovita Vasile

 

 

Durata tiraniei lui antihrist

Orice om interesat de mantuirea sa si, implicit, de evenimentele ultime ale lumii acesteia stie ca antihrist va stapani peste lumea intreaga, in chip uzurpator, vreme de trei ani si jumatate. Despre aceasta perioada a vorbit deslusit Mantuitorul nostru Iisus Hristos: ,,Rugati-va ca fuga voastra sa nu fie iarna, nici sambata. Caci va fi atunci stramtorare mare, cum n-a fost de la inceputul lumii si nici nu va mai fi. Si de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scapa niciun trup. Dar pentru cei alesi se vor scurta acele zile. Atunci de va va zice cineva: Iata Mesia este aici sau dincolo, sa nu-l credeti. Caci se vor ridica hristosi mincinosi si vor da semne mari si chiar minuni, ca sa amageasca, de va fi cu putinta, si pe cei alesi. Iata, v-am spus de mai inainte ’’ (Matei 24, 20-25).

Iata ca scurtarea zilelor a inceput cu mai multi ani in urma, incat s-a ajuns la concluzia ca ziua astronomica ar avea durata de numai 16 ore, raportata la curgerea normala a vremii. Oamenii de stiinta sunt nedumeriti si speriati de acest fenomen al comprimarii timpului, pe care nu-l pot explica nicicum, si nu-l vor putea vreodata, facand abstractie de adevarurile Evangheliei. Ceea ce nu pot explica ei, a spus cu limpezime Fiul lui Dumnezeu, acum doua mii de ani. Noi vedem in scurtarea timpului purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru fapturile Sale, pentru cei alesi, adica pentru aceia care au ales ei insisi a strabate calea cea ingusta care duce la viata vesnica (Matei 7, 13-14). Timpul este in puterea lui Dumnezeu si El il va scurta inca si mai mult, tocmai ca sa ne usureze trecerea prin stramtorarea cea mare, pana cand anul va fi ca luna, luna – ca saptamana, si saptamana ca ziua, dupa cum spun Parintii Bisericii noastre.

Este interesant si bine de stiut cum definesc Scripturile Sfinte intinderea in timp a tiraniei antihristice:

1.,,Vreme, vremuri si jumatate de vreme’’, (Daniel 7,25; Apocalipsa 12, 14). Comentatorii biblici onesti au deslusit semnificatia acestei expresii. Astfel, ,,vreme’’ inseamna un an, ,,vremuri’’ – doi ani si ,,jumatate de vreme’’ – o jumatate de an. Aceste perioade insumeaza trei ani si jumatate.

2.,,Patruzeci si doua de luni’’ (Apocalipsa 11, 2 si 13, 5). Este cat se poate de usor de inteles ca aceste luni mentionate, alcatuiesc cei trei ani si jumatate in care antihristul va exercita stramtorarea cea mare,

3.,,O mie doua sute nouazeci de zile’’ (Daniel 12, 11). Trei ani insumeaza 1095 de zile. Adaugam acestora zilele unei jumatati de an, 183, si  obtinem 1278 de zile, cifra foarte apropiata de 1290. Diferenta de 12 zile e in stiinta si puterea lui Dumnezeu, caci Sfanta Scriptura nu e o carte de calcul aritmetic nici de astronomie.

Scurtarea ,,acelor zile’’ e semn indubitabil al apropierii nu al sfarsitului lumii, ci al sfarsitului veacului acestuia, dupa expresia biblica. Fireste, ar fi un act de cutezanta, de nesabuinta, daca noi ne-am socoti printre cei alesi. Sa nu fie. Avem insa in fata noastra pe cei alesi, pe Sfintii lui Dumnezeu, reperele noastre morale, calauzitorii spre Imparatia lui Dumnezeu. E in puterea noastra sa fim ,,urmatori ai celor ce prin Credinta si indelunga-rabdare s-au facut mostenitori fagaduintelor’’ (Evrei 6, 12).

 

Presbiter Iovita Vasile

 

Episcopul Huşilor, atac la Klaus Iohannis, după declaraţiile privind familia tradiţională: Nihilist cu acte în regulă

Episcopul Huşilor, Ignatie, a lansat, joi, un atac, pe contul său de Instagram, la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, despre care spune că a devenit „nihilist cu acte în regulă”, după declaraţiile privind familia tradiţională.

Episcopul Huşilor, Ignatie, spune că „dragostea fără măsură faţă de minorităţile sexuale l-a metamorfozat pe preşedinte în agentul dispreţului dozat într-un insecticid”.

„Având în fundal definiţia lui Nietzsche despre nihilism, Klaus Werner Iohannis a devenit nihilist cu acte în regulă: <Ce înseamnă nihilismul? Faptul că valorile cele mai înalte se devalorizează>. Dragostea fără de măsură faţă de minorităţile sexuale (vai de mine, e hate speech?) l-a metamorfozat pe domnul preşedinte în agentul dispreţului dozat într-un insecticid (cred că, mai pe româneşte, aşa-i spune flitului) faţă de <majorităţile> (heterosexuale). Ăsta se numeşte progresism, care este un alt sinonim pentru comunismul <tolerant> al omului recent. Sau <aşa cum se spune popular>, în timp ce unii suntem nişte muşte intolerante, infatuate şi vrednice de a fi ucise cu flitul, alţii sunt oameni cu <minţile luminate> la neonul progresismului şi vrednici să trăiască plenar din pâinea toleranţei neomarxiste. Trag nădejde că eu, o muscă conservatoare, infatuată şi neafiliată politic, am priceput bine, în spiritul fidel al drepturilor omului, ce a vrut să ne transmită domnul preşedinte”, a scris Episcopul Ignatie pe contul său de Instagram.

(Text preluat de pe Mediafax)

 

Precizare. Salutam aceasta luare de pozitie a Preasfintiei Sale Ignatie, Episcopul Husilor. Cu alta ocazie, mi-am exprimat dezacordul fata de Preasfintia Sa. Nadajduim sa nu ramana o voce singular in randul ierarhilor romani, caci fiecare are datoria sa apere Legile Dumnezeiesti, cand acestea sunt incalcate brutal de indivizi primitivi si dezorientati, precum presedintele Iohannis.

Presbiter Iovita Vasile

 

 

Impotriva faradelegii prezidentiale, stati cu rugaciunea

Maine , la presedintia Romaniei va avea loc o dezbatere despre introducerea obligatorie in scoala a disciplinei Educatie pentru sanatate (de fapt, pentru promovarea sexualitatii, homosexualitatii si a altor perversiuni sexuale). Majoritatea celor invitati sunt de la ong-uri anticrestine si de promovare  a homosexualitatii.

Va rugam din tot sufletul sa inmultiti rugaciunea catre Bunul Dumnezeu si Maicuta Domnului pentru ca sa nu ingaduie uciderea a ceea ce a mai ramas curat in sufletele copiilor (Psaltirea, Acatistul Sfantului Acoperamant, Paraclisul Maicii Domnului, Rugaciunea lui Iisus). Transmiteti mesajul catre cat mai multi.

 

Preot Mirel

 

Facem un apel duhovnicesc catre ortodocsii de pretutindeni de a se ruga Preabunului Dumnezeu sa opreasca o astfel de faradelege, care va perverti pentru totdeauna sufletele nevinovate ale  copiilor nostri.

Harul Preasfantului duh sa va dea rugaciune fierbinte!

 

Parintii Chiliei Buna Vestire, Schitul Lacu – Sfantul Munte Athos

Minune a Sfântului Părinte Justin Pârvu. Din icoana sa a izvorât mir la Conferința de la Iași, dedicată Sfinților din închisori

Aseară, 19 martie 2019, la o Conferință despre Sfinții Închisorilor susținută în Iași, din icoana părintelui Justin Pârvu a izvorât mir.

Părintele Justin este cel ce a scos din întunericul temniței la lumina adevărului idealul și crezul camarazilor săi de suferință, ce și-au sacrificat tinerețea și întreaga lor viață slujirii cuvioase a lui Dumnezeu și dăinuirii neamului românesc. De altfel Părintele Justin este primul Stareț care închină o mănăstire în memoria acestor martiri și mărturisitori ai Bisericii lui Hristos, martiri ce prin smerenie și demnitate nu și-au închinat genunchii înaintea fiarei roșii de la Răsărit, salvând onoarea României, într-un regim de aprigă asuprire comunistă.

Părintele Justin întotdeauna s-a simțit dator să le cinstească memoria și să le recunoască jertfa:

„Aceşti sfinţi ai închisorilor, de la Aiud, Piteşti, Gherla, din toate puşcăriile noastre, formează cea mai măreaţă şi frumoasă coroană pentru împodobirea ţării noastre înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt soluţia grăitoare, numai nu strigă de acolo. Izvorârea sf. mir din osemintele lor, aşa după cum se cunosc minunile acestea, e aşa de grăitoare încât nu ne rămâne decât să le urmăm sfaturile, fapta şi eroismul vieţii lor. Acesta este de fapt un alt mesaj pentru neamul nostru. Aceştia sunt ultimii dintre sfinţii români care izvorăsc mireasmă şi vindecări în toate colţurile lumii – mesajul este să le urmăm viaţa, curajul mărturisirii. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile noastre la închinare moaştele acestor sfinţi mucenici” (Din învățăturile și minunile Părintelui Justin). 

Să cerem canonizarea Sf. Părinte Justin Pârvu!

(Preluare de pe portalul Ortodoxinfo)

 

Nota. Dupa cum se vede din imaginile video, pe care eu nu le postez din nestiinta, minunea izvorarii mirului e mai mult decat evidenta. Sunt multi martori ai acesteia, care au luat acest mir. Ii rog pe cei care au fost prezenti sa ne scrie si sa ne ofere detalii, nu pentru ca am avea vreo urma de indoiala, ci fiindca minunea aceasta ne bucura pe toti.

Despre canonizarea Parintelui Iustin sa nu ne facem iluzii. Ierarhii romani au alte preocupari, cum ar fi ,,beatificarea’’ ereticilor papistasi de catre Francisc, ereticul si schismaticul. Dumnezeu insa are modalitatile Sale tainice de a-i proslavi pe alesii Sai.

Presbiter Iovita Vasile

Sfintii 20 de Mucenici ucisi de pagani la Manastirea Sfantul Sava

Atunci când oamenii ies din hotarele poruncilor lui Dumnezeu, sunt luaţi în stăpânire de cel rău şi comportamentul lor se aseamănă cu cel al fiarelor. Nu întâmplător antihristul şi proorocul mincinos, care se vor arăta la sfârşitul veacului acestuia, sunt descrişi, în capitolul 13 al Apocalipsei, ca două fiare cumplite. Mahomedanii s-au purtat ca nişte fiare faţă de creştini şi au făcut mult rău Bisericii lui Hristos. Istoria scrisă dă mărturie despre cruzimea acestora.

Astăzi pomenim pe cei douăzeci de Sfinţi Mucenici care au fost ucişi de musulmani în Mănăstirea Sfântului Sava. Primejdia era mare şi obştea Mănăstirii a hotărât să rămână acolo, lăsându-se în seama lui Dumnezeu: ,,De va voi Stăpânul nostru, are putere ca să ne scoată cu înlesnire pe noi din mâinile barbarilor. Iar de va voi, cu judecăţile Sale cele drepte, ca să fim daţi barbarilor spre înjunghiere, apoi mai de folos este să trimită Domnul asupra noastră mucenicie degrabă’’.

            N-a trecut multă vreme şi arabii au năvălit în Mănăstire, căutând bogăţiile care, credeau ei, ar fi fost ascunse acolo. Monahii însă petreceau în sărăcie şi i-au întâmpinat cu vorbele omeniei: ,,Pentru ce, o, barbaţilor, aţi venit ca la război la noi, cei fără de arme, şi ca la nişte vrăjmaşi? Ce va adus? Noi cu toţi suntem în pace. Nici pe voi, nici pe altcineva n-am mâhnit vreodată. Căci pentru aceeea petrecem în pustia aceasta, lăsând în lume toate ale noastre, ca fiind depărtaţi de pizmuiri, de sfezi şi de războaie, să putem plânge în pace pentru păcatele noastre şi să plăcem lui Dumnezeu. Dar nu numai că n-am mâhnit pe nimeni din voi, şi ne sârguim şi a face bine, pe cât putem. Pentru că pe mulţi ai voştri, venind aici i-am ospătat, i-am odihnit şi le-am dat hrană de drum. Deci nu ne răsplătiţi rele în loc de bune, ci mai ales sunteţi datori să ne mulţumiţi pentru facerile de bine făcute de noi, vouă, că şi acum suntem gata să vă punem bucate înainte şi să vă odihnim cu obişnuita iubire de străini’’. 

Aceste cuvinte ale bunătăţii omeneşti n-au găsit nici un ecou în înimile de fiară ale barbarilor. Au năvălit asupra Sfinţilor şi i-au ucis fără milă pe douăzeci din ei, pe alţii i-au lăsat răniţi. Acesta este comportamentul unor oameni născuţi şi crescuţi in ,,religia’’ mahomedană, de cei care cultivă ura faţă de toţi cei care nu sunt ca ei  (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 287-293).

 

Presbiter Iovita Vasile

 

 

Duminica Ortodoxiei: ,,Pe eretici ii lepadam si ii dam anatemei’’

1.Ce este anatema? Este un act de autoritate a Bisericii lui Hristos prin care cei vinovati de strambarea adevarurilor Dumnezeiesti, ereticii, sunt condamnati si inlaturati din Biserica. Este modalitatea data de Dumnezeu pentru ca Sfanta invatatura Ortodoxa sa fie pastrata desavarsit curata, fara adaosuri, omisiuni ori rastalmaciri. Este cea mai grea pedeapsa aplicata cuiva care echivaleaza, in ordinea civila, cu pedeapsa cu moartea’’ (Arhidiacon Prof. Dr. Ioan Floca).

2.Care este originea anatemei. Ea se gaseste in voia cea sfanta a lui Dumnezeu. Prin scrisul Sfantului Apostol Pavel s-a statornicit lamurit: ,Dar chiar dacă noi, sau înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema! Precum v-am spus şi mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!’’ (Galateni 1, 8-9). Sfanta Biserica Ortodoxa exercita aceasta incredintare Dumnezeiasca prin Sinoade sau individual, prin episcopi si preoti, impreuna cu Poporul dreptmaritor.

3.Exista anateme pronuntate nedrept? Da, in decursul istoriei s-au consemnat si asemenea anateme. Este cunoscut cazul cardinalului Humbert care in 1054 a ,,anatemizat’’ Biserica Rasaritului pentru ,,vina’’ de a fi pastrat cu credinciosie Revelatia Dumnezeiasca. Aceasta anatema, nedreapta fiind, nu a produs efecte asupra Bisericii. Dimpotriva, s-a intors impotriva apusenilor, care pana in ziua de azi traiesc in erezii si schisma.

In anul 863 , papa Nicolae I a pronuntat anatema nedreapta impotriva Patriarhului de Copnstantinopol, Fotie. Deznodamantul: papa si urmasii lui au intrat in istorie ca eretici, in vreme ce Fotie este inscris in randul Sfintilor.

4.Care este rezultatul anatemelor pronuntate cu dreptate? Persoanele cazute sub anatema dreapta sunt inlaturate din Biserica si lepadate de la fata lui Dumnezeu.

5.Anatema poate fi ridicata? Da, dar numai in conditiile statornicite de Sfintele Canoane. Intai, cel cazut sub anatema trebuie sa se pocaiasca si sa-si manifeste dorinta de a reveni la bunele randuieli bisericesti. In al doilea rand, anatema poate fi ridicata numai de autoritatea bisericeasca care a pronuntat-o.

Ridicarea anatemelor din 1054 de catre pseudo-patriarhul Constantinopolului Atenagora si papa Paul al VI-lea sunt acte lipsite de valoare, deoarece apusenii s-au afundat in erezii si mai mult, in loc sa se pocaiasca si sa fie reprimiti in Biserica. Prin urmare, papistasii sunt in continuare sub anatema pronuntata in 1054. Fapta celor doi a fost calificata drept un gest ,,de iertare reciproca’’. Fals! Biserica Ortodoxa nu-i putea ierta pe cei ce staruie in erezie si schisma, iar papa n-are nicio autoritate sa ,,ierte’’ Biserica. Pentru ce? Pentru ,,vina’’ de a fi pazit Revelatia Dumnezeiasca neschimbata, in tot sublimul ei?

Pseudo-patriarhul Bartolomeu a ,,ridicat’’ anatema pronuntata de Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse asupra schismaticului ucrainean Filaret, dupa ce in prealabil o recunoscuse. Actul este nul, deoarece Filaret nu s-a pocait, iar Bartolomeu a uzurpat autoritatea Sinodului rus, cel indreptatit sa-l ierte si sa inlature pedeapsa anatemei.

Exemplele de mai sus ne arata ca acele ,,ridicari’’ ale anatemei au fost ordonate prin ucaz venit din afara Bisericii si amandoua converg spre pregatirea ,,religiei’’ antihristice.

Suntem in Duminica Ortodoxiei, cea care consfinteste biruinta asupra tuturor ereziilor, din toate vremurile si din toate locurile, inclusiv asupra ecumenismului, colectia de erezii contemporane. In mai multe locuri din Romania se va oficia Randuiala slujbei din Duminica Ortodoxiei, prin care vor fi anatemizati de catre Biserica toti ereticii. Aceasta Slujba a fost cenzurata decenii de-a randul in Biserica Ortodoxa Romana si abia in anii din urma am aflat de existenta ei, prin fapta minunata a Parintelui Iustin Parvu, aceea de a reedita Molitfelnicul din 1896. Ierahii ar fi dorit sa fie uitata si pierduta, pentru ca se simt vinovati si se tem de urmarile ei. Inchei cu doua fragmente din Slujba amintita: ,,Inca si  Soboarele Sfintilor Parinti si predaniile si scrierile lor impreuna-glasuitoare cu Dumnezeiasca Descoperire, le primim si le intarim… Precum pe cei care isi cuceresc a lor minte intru ascultarea Dumnezeiestii Descoperiri si care s-au nevoit pentru aceasta, ii fericim si ii laudam; iar pe cei care se impotrivesc acestui Adevar si care nu s-au pocait Domnului, Carele asteapta intoarcerea si pocainta lor, urmand Sfintei Scripturi si Predaniei Bisericii dintru inceput tinandu-ne, ii lepadam si ii dam anatemei’’.

Presbiter Iovita Vasile

 

 

 

Este cu putinţă a scoate suflete din iad?

Învăţătura Sfintei Noastre Biserici Ortodoxe ne spune că după trecerea din viaţa aceasta pământească, sufletele sunt supuse dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, numită judecata particulară, întrucât este judecat fiecare suflet în parte. După felul de vieţuire în trup şi după starea omului din ceasul morţii, unele suflete se duc în rai, locul de fericire, iar altele, cele păcătoase şi nepocăite se duc în locul de chin, numit iad. După moarte, sufletele nu mai pot face nimic pentru mântuirea lor, după cuvântul Mântuitorului: ,,Trebuie să lucrez cât este ziuă lucrările Celui Care M-a trimis pe Mine; căci vine noaptea,  când nimeni nu mai poate să lucreze’’ (Ioan 9, 4).

A rânduit însă Bunul Dumnezeu ca Biserica Sa cea Sfântă să se roage pentru mântuirea celor adormiţi. Trebuie să ştim că şi cei adormiţi în Domnul rămân mădulare ale Bisericii. Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că ,,dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem. Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii’’ (Romani 14, 8-9). Sfânta Scriptură aseamănă Biserica cu un trup omenesc. Cum în trupul omenesc sunt mai multe mădulare, fiecare cu rostul său, tot aşa şi în Biserică sunt mulţi credincioşi, rânduiţi la diferite slujiri, după chemarea lui Dumnezeu. ,,Să nu fie dezbinare în trup, ci membrele să se îngrijească unele de altele. Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună’’ (I Corinteni 12, 25-26). Aşadar, cei rămaşi în viaţă se îngrijesc pentru sufletele celor adormiţi.

Biserica are multe rugăciuni şi rânduieli pentru dezlegarea şi iertarea păcatelor şi  pentru uşurarea stării celor adormiţi. Aceştia sunt pomeniţi şi la Sfânta Liturghie, în momente diferite, precum Proscomidia, ectenia pentru morţi şi diptice. Credincioşii îşi pomenesc morţii şi în rugăciunile lor particulare, ridică parastase şi fac milostenii. Nicio instituţie din România nu face milostenie precum face Biserica Ortodoxă. Totdeauna când se face Slujba Parastasului, nevoiaşii primesc hrana trebuincioasă, în numele Domnului şi pentru iertarea celor plecaţi. Aserţiunea precum că acestea ar fi inutile este izvodită de diavolul şi preluată de cei care fac voia lui.

Suntem in perioada Sfantului si Marelui Post al Pastilor, vreme in care pomenirea mortilor se face in fiecare din sambetele dinainte de Saptamana Mare. Dumnezeu primeşte rugăciunile şi faptele bune şi scoate din iad pe cei adormiţi întru nădejdea învierii şi vieţii veşnice, după cuvântul Scripturii: ,,El pogoară în iad şi iarăşi scoate’’ (I Regi 2, 6).

 

Presbiter Iovita Vasile

Cu Dumnezeu, in mijlocul rautatilor

Ingrijorat de o situatie nefireasca din Biserica din Corint, Sfantul Pavel intervine cu apostolica autoritate pentru inlaturarea ei. Despre ce este vorba? Credinciosii corinteni aveau obiceiul de a-si cauta dreptatea in fata instantelor civile: ,,Frate cu frate se judeca si aceasta inaintea necredinciosilor’’ (I Corinteni 6, 6), cand aceasta judecata se putea face in comunitatea bisericeasca: ,,…daca aveti judecati lumesti, puneti pe cei nebagati in seama din Biserica, ca sa va judece’’.

Ce sa faci insa atunci cand cel chemat sa pastoreasca peste o mitropolie te taraste in instante pentru a demonstra ca raul e bine si binele – rau? Te duci, neavand incotro. Asa s-a intamplat cu Parintele Ioan Ungureanu de la Parohia Schit – Oraseni, din judetul Botosani. Pentru ca a cutezat sa se ridice, laolalta cu credinciosii, intru apararea Sfintei Credinte Ortodoxe, terfelita in Creta, slujbasii Mitropoliei Moldovei si Bucovinei s-au napustit asupra Parohiei, asistati de jandarmi, cu intentia declarata de a desparti pastorul de turma si a-l inlocui cu un slujbas obedient ecumenist. Demersul a esuat lamentabil, vatafii lui Teofan Savu s-au retras si de-aici a inceput cautarea dreptatii in instanta. Intaia oara, Mitropolia a castigat. Cauza fiind stramutata la instanta din Suceava, aceasta s-a pronuntat si a respins cererea Mitropoliei ca neintemeiata. Sa nu fim naivi, gandindu-ne ca sentinta e o biruinta definitiva. Nu, hidra ecumenista cea cu multe capete nu a fost rapusa definitiv, doar i s-a retezat un cap care, in scurt timp, va creste la loc, ca de aceea e hidra.

Parintele Ioan Ungureanu e in mijlocul rautatilor. Pseudo-mitropolitul Teofan, cu toata suita sa, il vor inlaturat din mijlocul credinciosilor. Protopopul vremelnic al locului, impreuna cu cei mai multi preoti ,,frati’’, ii sunt ostili. Prefectul momentului e de partea persecutorilor. Primarul comunei, laolalta cu cativa tradatori din sat, s-au aliat cu Mitropolia. Jandarmii s-au purtat ca niste brute. Toti acestia au ignorant un ,,amanunt’’: dreptatea era de partea Parintelui. Instanta nu i-a facut si nu i-a dat dreptate. Parintele are dreptate, si asta nu le da odihna slujbasilor mitropolitani.

Sarut mana, Parinte Ioan.

Presbiter Iovita Vasile

 

Victorie uriașă pentru Parohia Schitul Orășeni: Judecătoria Suceava respinge cererea de evacuare formulată de MMB

Parohia Schit Orășeni câștigă în primă instanță procesul intentat de MMB pentru evacuarea de urgență a părintelui Ioan Ungureanu. Instanța din Suceava a decis că cererea MMB este nefondată și a respins-o.
Parohia Schit Orășeni este singura parohie din țară în care preotul și credincioșii rezistă atât persecuțiilor crunte ale angajaților MMB, cât atacurilor nedemne și trădărilor unora dintre cei care au pornit în aceeași luptă contra ereziei acum trei ani, dar între timp au căzut în rătăciri schismatice.
După căderea schitului nemțean Rădeni și risipirea tuturor celor care luptau acolo, Schit Orășeni rămâne singura cetate de luptă antiecumenistă din Moldova, mărturisind cu curaj în fața tuturor preoților din Patriarhia Română, pe care îi încurajează să mărturisească deschis împotriva ereziei ecumeniste și să țină neclintită dreapta credință ortodoxă.

(Preluare de pe blogul Ortodoxia Marturisitoare)

 

Sfantul Grigorie Dialogul: ajutorul pentru cei adormiti si indreptarea aproapelui

Sfantul Grigorie cel Mare, raspunzand in Dialogurile sale la intrebarea: „Exista ceva anume care le poate fi de folos sufletelor dupa moarte?“, invata: „Sfanta Jertfa a lui Hristos, Jertfa ce ne mantuie, aduce mari foloase sufletelor, chiar si dupa moarte, cu conditia ca pacatele lor sa fie dintr-acelea care se pot ierta si in viata de apoi. Din aceasta pricina, unele suflete de raposati vin si se roaga sa fie pomenite la Sfanta Liturghie… Bineinteles ca cel mai sigur lucru este sa facem noi insine, chiar din timpul acestei vieti, ceea ce ne-am dori sa faca altii pentru noi, dupa ce vom muri. Mult mai usor este sa iesi de aici liber, decat sa-ti doresti libertatea, dupa ce deja ai fost pus in lanturi. De aceea ar trebui sa defaimam aceasta lume din toata inima, ca si cum toata slava ei s-ar fi trecut deja, si sa ne aducem in fiecare zi prinosul de lacrimi Domnului, prin Jertfa Sfantului Sau Trup si a Preacuratului Sau Sange. Aceasta Jertfa are singura puterea izbavirii sufletului din moartea vesnica, pentru ca in chip mistic ne dezvaluie, fiecaruia, moartea Celui Unul-Nascut Fiu al lui Dumnezeu” (Dialog. IV, 57, 60, pp. 266, 272-273).

Un paragraf din Scrisoarea Sfântului Grigorie cel Mare, catre Evloghie, Episcop al Alexandriei, si catre Anastasie, Episcop al Antiohiei, care se potriveste vremurilor tulburi in care traim:
„De aceea trebuie sa ne rugam mult; trebuie sa ne rugam Atotputernicului Dumnezeu cu rugaciuni neîncetate, ca sa întoarca duhul fratele nostru de la greseala lui, ca sa îndepãrteze de unitatea si smerenia Bisericii Sale acest rau al trufiei si tulburarii. Cu harul lui Dumnezeu trebuie sã încercam cu toate puterile sa împiedicam ca, prin otrava continuta într-un singur titlu, sa se raneasca de moarte madularele care traiesc în trupul lui Hristos. Caci a îngadui acest titlu înseamna a distruge demnitatea tuturor patriarhilor; iar daca se întâmpla ca acela care îsi spune „universal” sa cada în greseala, înseamna ca nici un episcop nu mai ramâne cu tarie în adevar.”

 

Dr. Gabriela Naghi

Papa nostru cel iubit

Astăzi facem pomenirea Sfântului Grigorie Dialogul, care a fost papă al Romei între anii 590-604. În acea vreme, Biserica lui Hristos era întreagă, nesfâşiată de schismă, aşa cum s-a întâmplat în anul 1054, şi papii de la Roma nu fuseseră contaminaţi de morbul ereziilor. O seamă din ei, până prin secolul VII, au ajuns  Sfinţi. Între aceştia a fost şi Sfântul Grigorie Dialogul.

Ne-a rămas scris în cărţile bisericeşti precum că a venit la Sfântul Grigorie un înger al lui Dumnezeu în chipul unui om sărac, rugându-l: ,,Miluieşte-mă, robule al lui Dumnezeu Cel de sus, deoarece, fiind cârmaci de corabie, am pierdut nu numai averile mele câte le-am avut, dar şi pe cele străine’’. Sfântul a poruncit să i se dea şase galbeni. A venit a doua oară săracul şi a iarăşi cerut milostenie. Din nou i-au dat alţi şase galbeni. Nu după multă vreme, îngerul cu chip de sarac a revenit şi s-a rugat pentru a primi ceva. Alesul lui Dumnezeu, Grigorie a dat iarăşi poruncă să i se dea şase galbeni. În vistierie însă nu mai erau bani. Atunci papa i-a spus celui care slujea: ,,De nu ai altceva, dă-i haine, ori vreun vas’’. Aşa l-au miluit cu un blid de argint, pentru că păstorul Bisericii n-a voit ca săracul să iasă cu mâna goală din casa sa. După acestea, îngerul Domnului n-a mai venit să ceară milostenie, ci era mereu lângă Sfântul arhiereu, în chip nevăzut, păzindu-l şi ajutându-l în împlinirea datoriilor sale episcopale.

Sfântul Sofronie Patriarhul Ierusalimului a scris despre Sfântul Grigorie în cartea ce se sheamă Limonariu: ,,Într-un timp oarecare, am mers la ava Ioan Persanul şi acesta ne-a spus despre marele şi fericitul Grigorie, papa Romei, zicând: Am dorit odată să mă închin la mormintele Sfinţilor mari Apostoli Petru şi Pavel şi m-am dus la Roma. Şi stând eu în mijlocul cetăţii, s-a făcut veste în popor că papa avea să treacă atunci pe acolo şi aşteptam să-l văd şi pe el. Şi după ce a venit în dreptul meu, am voit să mă închin lui. Şi vă spun, fraţilor, Dumnezeu fiindu-mi martor, că el apucând înaintea mea, a căzut la pământ şi mi s-a închinat şi de la pământ nu s-a sculat mai înainte până nu m-a vazut pe mine mai întâi sculat. Apoi, sărutându-mă cu multă osârdie, mi-a dat cu mâna lui trei galbeni, poruncind să mi se dea toate cele de hrană; iar eu am preamărit pe Dumnezeu, Cel Care i-a dat lui atâta smerenie, dragoste şi milă către toţi’’. Acest text ar trebui lecturat de  cel care stă şi de cei ce vor urma pe scaunul pontifical de la Roma.

            Sfântul Grigorie ne-a lăsat forma actuală a Liturghiei Darurilor mai înainte Sfinţite, pe care o săvârşim în Sfântul şi Marele Post al Paştilor (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.209-215).

Papistasii de astazi il revendica pe Sfantul Grigorie Dialogul drept Sfant al loc. Zadarnic. Intre Sfinti si eretici e prapastie de netrecut. Faptul ca apusenii au lepadat Liturghia Sfantului Grigorie, inlocuind-o ci missa lor, spune totul despre ei, cei ce ridica pretentii de a fi biserica.

 

Presbiter Iovita Vasile

 

Un episcop aproape uitat

 

Este vorba de Preasfintitul Vasile Somesanu de la Cluj. L-am cunoscut cu cateva zeci de ani in urma. Atunci am avut cinstea de a-l primi in casa mea. Nu era arhiereu, era Preotul Vasile Fluieras din Cluj. Dupa o vreme, am aflat cu bucurie ca a fost chemat la treapta episcopatului. Iata, m-am gandit, un adevarat arhiereu al lui Iisus Hristos. Cand cugetam la acestea, stiam suficiente lucruri despre Preasfintia Sa.

A fost o vreme cand am simtit nevoia sa-l vizitez. Atunci am stat in antecamera si am asteptat sa-mi vina randul. Am vazut cat de apropiat era de oameni. Oricine voia sa intre, avea usa deschisa. Fara secretari, fara formalitati inutile care l-ar fi indepartat de oameni. Nimeni nu era impiedicat de functionari mincinosi care sa spuna ca Preasfintitul primeste o delegatie, ca e plecat cine stie pe unde, ca nu are timp si sa revina peste cateva zile, cand ar fi fost intampinat cu aceleasi minciuni. M-a primit simplu, am discutat in timp scurt nevoile care m-au adus. Am incercat sa-i sarut mana, cum se cuvenea. N-a fost chip. Smerenia sincera il facea sa refuze aceasta cinste ce i se cuvenea si ne lasa oarecum descumpaniti.

Incercati sa sunati un ierarh pe numarul de telefon postat oficial. Nu va va raspunde, oricate incercari veti avea. Acestia socotesc ca e sub demnitatea lor sa fie apropiati de oamenii care au nevoie de cuvantul lor si care, pana la urma, contribuie la confortul lor regal. Preasfintitul Vasile nu se incadra in aceste tipare. Am avut numarul Preasfintiei Sale si n-am vrut sa abuzez de acest privilegiu. In vreo zece ani mi-am luat ingaduinta de a-l suna de vreo doua ori. De fiecare data mi-a raspuns si mi-a dat raspunsurile de care aveam nevoie.

Imi amintesc ca am participat la inmormantarea unui Parinte, fost coleg de Seminar, din Bistrita Nasaud. A fost prezent si Preasfintitul Vasile. Cand am ajuns in cimitir, preasfintia Sa a luat Molitfelnicul si a citit cele trei Rugaciuni de dezlegare de la Slujba inmormantarii. Nu i-a pus pe aghiotanti, nici nu avea, nu a indemnat pe niciunul din preoti sa implineasca aceasta randuiala. A facut-o Preasfintia Sa cu dragoste si pretuire pentru cel trecut la cele vesnice.

Un preot din Salaj mi-a relatat urmatorul fapt. Fiica dansului, preoteasa, gravida fiind, a avut un grav accident de circulatie. A fost transportata urgent la Cluj, urmat indeaproape de tatal ei. Dupa internare, Parintele a alergat la Arhiepiscopia Clujului pentru a-i ruga sa trimita un preot pentru Sfintele Taine ale Spovedaniei si Impartasaniei. L-a intalnit pe Preasfintitul Vasile si l-a rugat sa desemneze un slujitor pentru implinirea celor de cuviinta. ,,Parinte, nu trimit niciun preot. Am sa vin chiar eu, acum’’. Si-a luat vesmintele arhieresti si toate cele de trebuinta si in cel mai scurt timp a ajuns la capataiul suferindei. A spovedit-o, a impartasit-o si Bunul Dumnezeu a scos-o din situatia grea in care se afla. Acum e preoteasa in Maramures si mama a trei copii.

Un alt preot din Salaj mi-a relatat, cu ani in urma, ca tatal sau a suferit, pare-mi-se, un accident vascular si a fost dus urgent in Cluj. Ajungand acolo, primul gand al preotului a fost sa alerge la Preasfintitul Vasile Somesanu, de care era apropiat, pentru a-i cere sprijinul. Demeres tardiv, deoarece Preasfintia Sa pregatise toate cele de cuviinta inainte ca ei sa ajunga in Cluj. Din aceasta intamplare, fiecare va intelege ce vrea.

Apropiat fiind de Cluj, stiam, in linii generale agenda Preasfintitului Vasile Somesanu. Era prezent mai ales in spitale, unde savarsea Sfanta Taina a Maslului, impreuna cu un grup restrains de preoti. Nu socotea a fi sub demnitatea Preasfintiei Sale. Dimpotriva, se apleca cu grija asupra suferintelor semenilor. Ati mai vazut un episcop care sa slujeasca la Sfantul Maslu? Eu, nu.

Cu cativa ani in urma, prin 2014, Preasfintia Sa a avut momente grele la Manastirea Nicula, in timpul slujirii arhieresti, deoarece a fost lovit de o o grava afectiune, despre care medicii curanti s-au pronuntat ca fiind, de obicei, cu sfarsit fatal. Arhiereul lui Hristos a supravietuit. Boala aceasta isi are talcul ei si putini sunt cei dispusi sa-l inteleaga. De-atunci, Preasfintia Sa este prezent in viata Sfintei Biserici cu contributii restranse, dar nu mai putin binefacatoare.

Intru multi ani, Stapane.

 

Presbiter Iovita Vasile

Sfintii patruzeci de Mucenici din Sevastia Armeniei

Astăzi, cinstite cititorule, ne vom aduce aminte de cei patruzeci de Sfinţi Mucenici din Sevastia Armeniei, care au pătimit într-o zi de 9 martie, în vremea împăratului păgân Liciniu (308-324).

Aceştia erau ostaşi creştini în armata romană din părţile Răsăritului şi aveau drept căpetenie pe cel numit Agricolae. Porunca împărătească, întărită prin lege, era ca toţi ostaşii să jertfească zeilor diavoleşti. Cei patruzeci de Sfinţi slujiseră cu vitejie în oaste şi când li s-au cerut jertfe drăceşti, au răspuns: ,,Dacă pentru împăratul cel pământesc ne-am luptat în războaie şi am biruit pe vrăjmaşi, cu atât mai vârtos ne vom nevoi pentru Împăratul Cel fără de moarte’’. Pentru nesupunerea lor au fost judecaţi şi s-a dat poruncă să fie dezbrăcaţi şi duşi într-un iezer din apropiere. Era un ger cumplit. Sfinţii au intrat în apa îngheţată, îmbărbătându-se unii pe alţii: ,,Să socotim chinurile ca pe nişte desfătări şi să alergăm spre lacul cel îngheţat întocmai ca spre o apă plăcută. Să nu ne înfricoşăm de vremea aceasta de iarnă, ca să fugim de înfricoşătorul foc al gheenei. Să ardă piciorul ca să dănţuiască în veci; iar mâna să se rupă, ca să se înalţe către Domnul. Să nu ne fie frică de firea cea muritoare, ci să alegem mai bine moartea ca să ne încununam cu cununi de biruinţă de la Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul sufletelor noastre’’.

            Cu nădejdea neclintită în Dumnezeu au intrat în apa îngheţată a iezerului şi în jurul acestuia s-au pus străji. De asemenea, s-a pregătit o baie caldă pentru ca acela care va slăbi în credinţă să poată părăsi locul de mucenicie. Când gerul s-a întărit, spre miezul nopţii, unul din ostaşi n-a mai răbdat asprimea lui şi ieşind din iezer, a alergat spre căldura băii din apropiere. Cum a păşit pe pragul băii, a căzut mort. La al treielea ceas din noapte, s-au pogorât din cer treizeci şi, nouă de cununi prealuminoase, pe care văzându-le străjerul temniţei, Aglae, s-a mirat, ştiind că patruzeci de creştini intraseră în iezer. Înţelegând că unul din ei a fugit de mucenicie, străjerul şi-a lepădat hainele, a sărit în iezer şi a împlinit numărul de patruzeci, mărturisindu-se pe sine a fi creştin.

A doua zi, păgânii au venit la iezer şi s-au mirat foarte. Văzând că Sfinţii Mucenici erau teferi, i-au învinuit de vrăjitorie şi i-au dus să li se sfărâme gleznele cu ciocane, apoi s-au săvârşit. Mama unuia dintre ei, numit Meliton, stătea aproape şi îi întărea cu cuvântul, temându-se ca nu cumva vreunul să slăbească şi să-şi piardă cununa cerească. Când a văzut că fiul ei încă mai trăia, l-a luat şi l-a purtat spre locul unde trupurile Sfinţilor au fost arse şi aşa l-a dat cu bucurie în mâinile lui Hristos Domnul, Care a primit sufletul lui Meliton.

Pentru rugăciunile Sfinţilor patruzeci de Mucenici din Sevastia, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p 145-153).

Presbiter Iovita Vasile

 

Delatiunea, ridicata la rang de ,,virtute’’ in Biserica Ortodoxa Romana

Delatiunea  e injositoare pentru fiinta umana. E componenta de baza a politicii dictatorilor, a oricarui sistem totalitar. E materia prima a serviciilor secrete, fara de care acestea si-ar pierde eficienta. Prin delatiune au fost distruse vieti, s-au compromis cariere si s-au nenorocit familii. Nu putine, daca ne gandim doar la perioada comunismului satanic si la ceea ce traim noi acum.

Delatiunea a fost ,,implementata’’, cu  multe ,,succesuri’’, si in Biserica. Cunosc prea bine fenomenul din interior. Fiecare episcop si-a organizat un sistem informational, prin care sa-i controleze in special pe preoti. Din pacate, mare parte din slujitorii Bisericii s-au integrat in acest sistem si isi castiga merite in fata ierarhilor pentru parohiile cele mai bune din sate sau din orase, functii in aparatul administrativ al episcopiei, accederea la rangul de protopop sau inaltarea la ,,demnitatea’’ de staret ori stareta. Cunosc bine practica delatiunii din manastiri. Staretii si staretele fac ,,rapoarte’’ periodice ierarhilor, in care consemneaza tot ce poate fi de folos pentru acestia, privitor la vietuitorii manastirii si la vizitatorii ocazionali ai acestora. Cand savarseam Taina Sfantului Maslu intr-o manastire, toti preotii de mir eram vizati, deoarece multe din asezamintele monahale n-au preot, adica ieromonah. Aceasta ne era rasplata din partea purtatoarelor de straie calugaresti.

Redau mai jos un pasaj dintr-un articol citit zilele trecute si scris de un mirean.

,,Mi-am luat timp în mod particular pentru a vorbi cu zeci de preoți și călugări de la biserici și mănăstiri din România pe acest subiect, în mod special din orașul Y  unde locuiesc. Nu m-am apucat să intru în dezbateri cu ei, am vrut doar să le aflu punctul de vedere. Răspunsurile pe care le-am primit au fost în mare parte nuanțe diferite de ecumenism. Am primit un răspuns vehement de opoziție la ecumenism de la doi preoți dintr-un cartier mărginaș, dintre care unul m-a întrebat dacă sunt trimis de la Patriarhie ca să-i înregistrez pe ascuns și să-i pârăsc. El mi-a împărtășit convingerea lui că există persoane care se dau drept credincioși ca să-i descoasă pe preoții de parohii și apoi să-i raporteze la Patriarhie. Această convingere a fost întărită și într-o discuție cu un fost stareț al unei mănăstiri de maici, care a afirmat că ar fi reperat ocazional asemenea ”intruși” cu ocazia slujirii Sfintei Liturghii în Biserică (Mihai, ,,Minunata’’ noua lume ecumenista, tot mai aproape de Ortodoxie (III), blogul Ortodoxia Marturisitoare)

Dezgustator, josnic, murdar, gretos sistemul securist introdus de ierarhi in Biserica! Iesiti din el, cinstiti slujitori bisercesti. Parasiti-l, cei care v-ati facut calugari.. Ce mai asteptati de la ,,stapanii” Bisericii? Sa va apropie si mai mult de iadul chinurilor vesnice?

Am scris aceste randuri ca sa stim, cu exactitate, in ce stare suntem si in ce punct ne situam.

 

Presbiter Iovita Vasile

 

Doi Sfinti Sfintiti Mucenici ai lui Hristos

Dintre Sfinţii Sfinţiţi Mucenici ai lui Hristos, care se pomenesc astăzi, vom învăţa despre Sfântul Efrem, care a păstorit pe pământ românesc, în Tomis (Constanţa de azi), şi Sfântul Vasile, cel care a luminat Chersonul cu Evanghelia lui Hristos. Amândoi au fost trimişi la propovăduire de Patriarhul Ierusalimului, Ermon, în vremea împăratului păgân Diocleţian.

Cel dintâi a binevestit sciţilor dintre Dunăre şi mare, înfruntând multe primejdii şi împotriviri. I s-a tăiat capul, într-o zi de 7 martie.

Sfântul Episcop Vasile a suferit mult, văzând rătăcirea celor din Cherson. Aceştia l-au bătut fără milă şi l-au alungat din cetate, de aceea Sfântul s-a aşezat în peştera unui munte, unde se ruga fierbinte pentru întoarcerea la Dumnezeu a păgânilor. Înţelepciunea lui Dumnezeu a orânduit lucrurile în aşa fel încât păstorul să nu rămână despărţit de Turmă. Singurul fiu al unui demnitar din Cherson a murit. După ce l-au îngropat, părinţii au rămas lângă mormântul lui în noaptea aceea. Atunci li s-a arătat în vis fiul lor, care le-a spus: ,,Pentru ce plângeţi şi vă tânguiţi de moartea mea? Nu puteţi să mă luaţi de aici viu, fiincă zeii noştri nu pot să mă învie, fiind idoli neînsufleţiţi, învăţându-se de la diavol spre amăgirea şi pierderea oamenilor. Dar de voiţi să mă aveţi viu, rugaţi pe omul acela străin pe care bătându-l l-aţi izgonit, ca să se roage pentru mine la Dumnezeul lui, şi să credeţi în Acel Dumnezeu, pe Care el Îl propovăduieşte’’. Aşa a ajuns Sfântul lui Dumnezeu iarăşi în cetate, a făcut semnul Sfintei Cruci peste mort, l-a stropit cu apă sfinţită şi a chemat Preasfânta Treime. Dumnezeu l-a înviat pe copil, iar mare parte din mulţime văzând minunea, a crezut în Hristos. Biserica sporea în cetate, spre binele locuitorilor ei.

,,Diavolul, văzând aceasta, a intrat în inima iudeilor celor ce locuiau în Herson. Aceia au îndemnat pe elini ca să se scoale asupra creştinilor, iar mai vârtos asupra Sfântului Vasile, mai marele lor, ca să-l ucidă. Căci ziceau: Se va risipi cu înlesnire creştinătatea, dacă se va ucide dascălul lor’’. Sfatul cel rău al iudeilor a fost ascultat şi Arhiereul lui Hristos a fost prins, legat de picioare, târât prin cetate până ce, în dreptul unei cruci ridicate de Biserică, şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăsirea Sihăstria, 2005, p.125-129).

Cunoaşte din această pildă, iubite cititorule, răutatea iudeilor împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale şi înţelege că multe din relele de-acum sunt pricinuite de ei, care lucrează din umbră. Pentru rugăciunile Sfinţilor pomeniţi astăzi, şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

 

Presbiter Iovita Vasile