Atentionare

În calendarele tipărite de Patriarhia Româna, precum şi în celelalte puse in circulaţie de diverse persoane, ziua de azi, miercuri 31 ianuarie, ca şi cea de 2 februarie, Întâmpinarea Domnului, apar cu menţiunea ,,harţi’’. Semnificaţia termenului ,,harţi’’: termen popular pentru a denumi zilele de dezlegare sau suspendare a postului, miercurea şi vinerea, din anumite săptămâni’’ (Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, pag. 186). Aşa înţeleg cinstiţii noştri pseudo-episcopi să ,,erodeze’’ posturile Bisericii Ortodoxe, până la dispariţie. Pentru o corectă informare, menţionez ceea ce prevăd vechile Sinaxare:

• Miercuri, 31 ianuarie, zi obişnuită de post
• Întâmpinarea Domnului, 2 februarie, dezlegare la peşte

Din această pricină am susţinut necesitatea de a aduce Calendarul Bisericii Ortodoxe Române la forma lui  corectă, fără influenţe ecumeniste. Altfel, riscăm să ajungem într-o stare de confuzie, în care să nu mai putem respecta Posturile rânduite de Sfânta Biserică. Calendarul indreptat se găseşte pe acest blog, postat pe data de 2 decembrie 2017, în condiţii grafice nu foarte bune, pricinuite de ştiinţa mea mărginită de a opera pe calculator.

Cer iertare pentru întârzierea cu care am sesizat cele de mai sus.

Pr. Ioviţa Vasile

O poveste cu talc

Zilele trecute, unul din fratii preoţi cu cuget ortodox, a fost in cabinetul pseudo-episcopului său. În discuţia avută, sfinţia sa a dat bună mărturie privind sinodul II tâlhăresc din Creta. Sesizând că e vorba de o mărturie ortodoxă sinceră, pseudo-episcopul i-a spus, printre altele: ,,Să nu te alături celor care au întrerupt pomenirea. Nu vezi că aceştia se dezbină?’’ Aşadar, aceasta este dorinţa fierbinte a episcopilor eretici, de a produce dezbinarea şi a discredita lupta cea bună pentru Sfânta Credinţă Ortodoxă. Credeţi că vor reuşi? Nici vorbă!

,,Povestea’’ aceasta scurtă e, cum desigur aţi înţeles, un fapt real.

Sărut mâinile Părinţilor de la Rădeni şi celorlalţi de peste munţi, care s-au îngrădit, prin nepomenire, de episcopii eretici.

Pr. Ioviţa Vasile din Ardeal

Sfintii Doctori fara de arginti

LUNA IANUARIE

Ziua a 31-a

Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan; Sf. Mucenici Victor, Victorin, Nichifor, Claudiu, Diodor, Serapion, Papia şi Ilie; Sf. Muceniţe Atanasia şi fiicele sale, Teodota, Teoctista, Eudoxia, Trifina; Sf. Ierarhi Atanasie şi Nichita; Cuviosul Pahomie; Cuvioasa Marcela

 

Cinstite cititorule! Sfânta Biserică pomeneşte astăzi, între Sfinţii lui Dumnezeu, doi dintre cei mulţi pe care-i numim ,,Doctori fără de arginţi’’. La începutul uceniciei în Teologie, ne întrebam ce va fi însemnând această expresie şi la cine se referă ea. Răspunsul ni l-a dat unul din profesori, spunându-ne că acei Doctori au existat în Biserica noastră şi, din dragoste pentru Dumnezeu şi aproapele, îşi foloseau priceperea şi ştiinţa pentru alinarea şi tămăduirea semenilor, fără să primească ceva în schimb. De aceea, este de înţeles că unde lucrau ei, Dumnezeu trimitea ajutorul său cel ceresc şi oamenii îşi dobândeau sănătatea. Spun cărţile bisericeşti că, după o vreme, Sfântul Chir ,,a lăsat meşteşugul cel doctoricesc, pentru că a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni, şi acum nu cu doctorii şi cu ierburi, ci cu rugăciuni şi cu cuvântul tămăduia toate bolile; iar pentru nişte faceri de minuni ca acestea, se preamărea numele lui Iisus Hristos; şi mulţime de mari închinători la idoli lăsându-şi rătăcirea lor, se întorceau la Hristos, adevăratul Dumnezeu’’ (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005)..

            Am rememorat aceste scurte date despre Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, cu gândul la medicii de azi. Aceştia, după absolvirea Facultăţii, şi înainte de a fi declaraţi medici, depun aşa numitul jurământ al lui Hipocrat, prin care făgăduiesc că vor trata orice bolnav cu toată priceperea şi bunăvoinţa. Cum îşi împlinesc făgăduinţele, constatăm atunci când trecem pragul unei instituţii medicale. Nu vreau să arunc cuvinte grele asupra tuturor medicilor. Ar fi nedrept, pentru că încă mai avem şi acum doctori fără de arginţi. Puţini, dar avem. Cuvântul meu se îndreaptă spre doctorii criminali. Acesta este cuvântul potrivit. Căci cum poate fi definit monstrul în halat alb care şi-a pătat mâinile cu uciderea a mii de copii nevinovaţi prin avort? Cum poate fi calificat cel care are datoria sfântă de a opera, dar n-o face până când nu obţine banii murdari pe care-i doreşte? Cum să numim individul care îşi lasă semenii să moară, când Dumnezeu a pus în mâna lui putinţa de a-i salva? Şi, în sfârşit, cum să numim un sistem medical, care închide spitale, scumpeşte medicamentele, îngreuiază accesul în spitale, cu gândul nemărturisit, dar vădit, de a extermina o parte a populaţiei, în special bătrânii? Sistemul nu este ceva impersonal, este o alcătuire de oameni, medici şi politicieni, care vor da greu răspuns în faţa lui Dumnezeu.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

 

Dupa Sinaxa de la Roman: lucruri care trebuie spuse raspicat

Pentru că s-au iscat multe discuţii şi controverse privind Sinaxa de la Roman, mă simt dator sa vin cu câteva precizări, lămuriri şi consideraţii personale:
1. În interiorul Sinaxei se găseşte un cal troian, şi de-aici provine toată tulburarea. A fost introdus dintru început şi are o puternică susţinere de la vrăjmaşii Bisericii, pe care-i ştim de unde provin, din unghere întunecate. Rolul acestui personaj este să semene confuzie, să dezbine, să-i aţâţe pe unii împotriva altora. O face cu mult profesionalism, pentru că are în spate reputaţi profesionişti ai diversiunii şi manipulării. A reuşit până acum să impună agenda a două Sinaxe, cea de la Beiuş, şi cea de la Roman. A provocat tot felul de dezbateri inutile privind harul şi erezia. Noi, ca nevrednici preoţi ai lui Hristos, nu avem misiunea de a cuantifica harul lui Dumnezeu, hotărând momentul când acesta este retras. Bunul Dumnezeu ştie lucrul acesta. Noi suntem datori să împărtăşim oamenilor harul lui Dumnezeu prin Sfintele Taine şi Sfintele Slujbe ale Bisericii lui Hristos. În privinţa ereticilor, cărţile bisericeşti spun desluşit: ,,Cine nu este orthodox, este eretic’’. Sfintele Canoane ne arată desluşit că tainele ereticilor nu sunt Sfinte Taine.
2. Mă tem că am ajuns în situaţia în care un om îşi doreşte cu ardoare un lucru greu de obţinut. După îndelungi strădanii, îl dobândeşte, apoi nu ştie ce să facă cu el. Aşa suntem şi noi, după multe chibzuinţe şi frământări, am luat hotărârea de a ne delimita de erezie prin nepomenire, şi acum ne poticnim datorită diversiunii unui personaj malefic?
3. Pentru Părinţii de la Rădeni am un mesaj scurt: dacă vor continua să meargă pe acest drum, mănăstirea lor va cădea în mâinile ereticilor ecumenişti. Să dea Bunul Dumnezeu să mă înşel.
4. Nu este cazul să ne tulburăm peste măsură, nici să cădem în deznădejde. În fond, fiecare ştim că ne-am angajat într-o luptă grea, dar bună, în care sunt şi victime. Unii au căzut, alţii îi vor urma. Dumnezeu are grijă însă să ridice alţi mărturisitori în locul celor căzuţi. Pe aceştia îi veţi cunoaşte nu peste multă vreme.
5. Ştiţi foarte bine că sunt între noi preoţi care sunt dispuşi să treacă prin mucenicie, decât să cadă în mrejele vrăjmaşilor lui Hristos. Aceştia îşi fac datoria faţă de toţi care le cer ajutorul, şi sunt din ce în ce mai mulţi. Presupunând că cineva din Constanţa ar cere sprijinul unui preot mărturisitor, fiţi sigur că îl va primi, chiar dacă va trebui să vină din cealaltă parte a ţării, de la 600 de kilometri. Acesta este lucru cel mai important.
6. Nu neg utilitatea întrunirii Sinaxei. Avem exemplul minunat de la Botoşani. Sunt sigur că vor mai fi asemenea Sinaxe după ce vom depăşi această diversiune. Noi, preoţii nevrednici de numele lui Hristos comunicăm între noi, ne sfătuim, ne sprijinim. Suntem sprijiniţi, la rândul nostru, de frăţiile voastre.
7. Pentru uneltele diavolului, care se străduiesc să ne desfiinţeze am un mesaj scurt: nu veţi reuşi. Rău faceţi cât puteţi, că asta vă este menirea, dar eşecul vă este asigurat, pentru că nu luptaţi împotriva noastră, ci a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
8. Pentru Gheron Savva Lavriotul, nu şi pentru alţi greci: Timeo danaos et dona ferentes.
9. Pentru Părinţii şi fraţii sinceri, cu inima curată şi dornici de mântuire: Nu vă temeţi. Nu deznădăjduiţi. Nu vă sfădiţi întreolaltă. ,,Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită’’ (I Petru 5, 8). Înghite pe cei care se lasă înghiţiţi. Nu vă temeţi de slugile satanei, numite de Mântuitorul ,,porţile iadului’’ (Matei 16, 18). Iadul îl caută, de iad vor avea parte.
Doamne ajută!

Pr. Ioviţa Vasile

Cine este Dumnezeu mare, ca Dumnezeul nostru?

Au cele trei zise religii monoteiste, creştinismul, mozaismul şi islamismul, Acelaşi Dumnezeu? Întrebarea mi-a fost sugerată interviul acordat de Patriarhul Teodor al Alexandriei, şi publicat în Ziarul Lumina, în urma cu câţiva ani. Preafericirea Sa afirmă că ,,dialogul între cele trei mari religii monoteiste, care au <> spiritual al sentimentului religios faţă de un singur Dumnezeu, devine deja o datorie. Prin el se propovăduiesc mai intens decât în oricare altă epocă credinţa, dragostea şi pacea. Acesta este medicamentul sufletesc pentru omenirea suferindă şi cuprinsă de angoasa existenţială’’.
Cine sunt eu ca să contrazic un Patriarh al Alexandriei? Şi totuşi, în numele adevărului, îmi îngădui să nu fiu de acord cu cele de mai sus.
Nu vorbesc de creştinismul statistic, cu puzderia de secte şi biserici mincinoase, ci de Creştinismul autentic, cel Ortodox. M-aş referiri la Dogma Preasfintei Treimi, aşa cum este cuprinsă în Revelaţia Dumnezeiască şi formulată de Sfintele Sinoade Ecumenice. Aşadar, noi mărturisim Credinţa într-Un singur Dumnezeu, Treimea Cea Deofiinţă şi Nedespărţită.
Mozaismul, religia evreilor, are doar o parte a Revelaţiei Dumnezeieşti, cea a Vechiului Testament, şi aceea pervertită de multele interpretări ale rabinilor. Evreii cred în Iahve, dar nu primesc pe Mântuitorul Hristos, împotriva Căruia luptă cu ardoare de două mii de ani, la fel cum defaimă adevărul revelat despre Preasfânta Treime. Faptul acesta exclude orice posibilitate de dialog autentic. Acesta de acum este un dialog făţarnic al trădării lui Hristos. Pe scurt, ,,toţi să cinstească pe Fiul, precum cinstesc pe Tatăl. Cel ce nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl Care L-a trimis’’ (Ioan 5,23). Altfel spus, cine nu are pe Fiul nu are nici pe Tatăl, deci noi şi evreii nu avem Acelaşi Dumnezeu.
Despre islmism, vom spune că Allah nu e Dumnezeul Adevărului, cum ni se spune de către ecumenişti. Allah a fost unul din zeii ai arabilor politeişti. Mahomed şi cei care i-au răspândit ,,religia’’ au înlăturat ceilalţi zei, de unde şi caracterul monoteist al islamismului. Faptul că o ,,religie’’ este monoteistă, nu-i conferă caracter de religie revelată. Islamismul rămâne ,,religie’’ inventată şi impusă prin forţa sabiei. Noi spunem apăsat că Dumnezeul nostru nu este zeul Allah.
Afirmaţia Patriarhului Teodor al Alexandriei, precum că prin dialogul dintre religiile monoteiste se propovăduieşte ca niciodată credinţa, dragostea şi pacea, ridică serioase semne de îndoială. La fel ca atunci când spune că acest dialog ar fi ,,medicamentul sufletesc pentru omenirea suferindă’’. În fond, Preafericirea Sa spune extrem de mult, în cuvinte extrem de puţine. Întru mulţi ani, stăpâne!

Pr. Ioviţa Vasile

Pacatul Sodomei si al Gomorei

LUNA IANUARIE
Ziua a 27-a
Aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur la Constantinopol; Cuvioşii Claudin, Petru Egipteanul şi Tit; Cuvioasa Marchiana; Sf. Mucenic Dimitrie

Scriind Epistola către Biserica din Efes, Sfântul Apostol Pavel a înfierat unul din păcatele urâte în care căzuseră unii din oamenii trăitori în acea vreme: cel al homosexualităţii. Iată cuvintele de îndemn ale Apostolului, ferme şi sfioase, deopotrivă: ,,Nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce se fac în ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi’’ (Efeseni 5, 11-12). Cele ce Sfântul Apostol Pavel se ruşina a le grăi, au devenit astăzi, ca în Sodoma şi Gomora, fapte clamate şi etalate în manifestaţii publice, căci perverşii vremurilor noastre au părăsit orice urmă de ruşine, ies pe străzi şi îşi cer ,,drepturile’’. Drepturi la ce? La a merge cu mai mult sârg pe calea pierzării, care duce în focul cel veşnic al iadului.
Am stat de multe ori şi m-am gândit: de ce mai-marii lumii apără cu atâta îndârjire, ,,drepturile minorităţilor sexuale’’, de ce le încurajează şi chiar le legiferează? Am ajuns la concluzia că ei înşişi sunt cuprinşi de asemenea patimi murdare pe care le socotesc fireşti, ba de multe ori aceştia se socotesc a fi oameni normali, iar pe cei care se comportă cu frică de Dumnezeu îi consideră a fi depăşiţi de vreme.
Medicii stăpâniţi de păcatul homosexualităţii au avut grijă să lanseze teoria mincinoasă conform căreia oamenii se nasc cu asemenea înclinaţii, adică Dumnezeu ar fi imprimat în fiinţa lor asemenea apucături animalice, aşa încât ei n-ar avea nicio vină. Dimpotrivă, Dumnezeu ar fi vinovat pentru faptul că ei posedă asemenea apucături. Recunoaşteţi aici tendinţa lui Adam de a face răspunzător pe Dumnezeu pentru păcatul Său: ,,Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat’’ (Facere 3, 12). Biserica spune apăsat că toţi oamenii se nasc normali, atâta doar că unii se dedau la practici homosexuale din voie liberă şi apoi ajung să trăiască în acest desfrâu condamnabil, din care nu mai vor să iasă.
Sfânta Biserică ne învaţă că păcatul homosexualităţii poate fi părăsit şi-i sfătuieşte pe toţi cei răniţi de el să primescă sfaturile bune ale slujitorilor bisericeşti, care au şi leacuri duhovniceşti împotriva acestui flagel. Nu există păcat care să nu poată fi biruit, există numai oameni lipsiţi de voinţă care se complac în viciul lor şi refuză ajutorul pe care-l oferă Biserica lui Hristos. Pot fi citate cazuri când oameni împătimiţi de acest păcat au redevenit normali.
Să ne aducem aminte cum a pedepsit Dumnezeu cetăţile Sodoma şi Gomora cu foc şi cu pucioasă. Până în ziua de astăzi, locul acelor cetăţi, ai căror locuitori trăiau în acest păcat, este un pământ pustiu şi înfricoşător.

Pr. Iovita Vasile

Informare privind Sinaxa Ortodoxa Nationala a clericilor, monahilor si mirenilor

În data de 25 ianuarie 2018, s-a reunit la Roman Sinaxa Ortodoxă Naţională, constituită din preoţii pomenitori ai episcopilor care drept învaţă cuvântul adevărului, din credincioşi călugări şi mireni. Necesitatea acestei reuniuni a fost impusă de faptul că de la ultima întâlnire, cea de la Beiuş, a trecut o perioadă relativ lungă de timp.
Chiar de la început aş dori să relev contribuţia deosebită a mirenilor la împlinirea rosturilor acestei Sinaxe. Aceştia au avut numeroase intervenţii bine intenţionate, documentate şi fundamentate, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Oricine a putut constata că atunci când Sfânta Credinţă Ortodoxă este primejduită de eretici, păgâni şi necredincioşi, Poporul lui Dumnezeu se ridică întru apărarea acesteia.
Socotesc că nu este drept să trecem cu vederea anumite aspecte şi tensiuni acumulate în timp, constând în controverse, puncte de vedere divergente, neînţelegeri privind interpretarea Sfintelor Canoane. Asupra acestora s-a stăruit cu deosebire şi soluţiile n-au întârziat să apară, încât la sfârşit părinţii şi fraţii s-au declarat mulţumiţi de roadele acestei întâlniri frăţeşti. A fost o împreună sfătuire consistentă privitoare la formula de pomenire e episcopilor de pretutindeni, care s-au delimitat de adunarea din Creta şi s-au îngrădit de primejdia pan-ereziei ecumeniste. S-au exprimat mai multe puncte de vedere. Întrucât nu s-a cristalizat o formulă care să fie acceptată de toţi cei prezenţi, am căzut la învoială să fie menţinută actuala formulare, care are avantajul imens că este cuprinsă în Sfânta Liturghie. Această temă a fost receptată pentru reflecţie şi va fi dezbătută într-o reuniune viitoare a Sinaxei.
Ca participant şi observator atent, remarc nivelul intelectual ridicat al discuţiilor, temeinica documentare a părinţilor şi fraţilor privind scrierile Sfinţilor Părinţi, urmărite cu rigoare, deoarece acestea ne sunt îndreptar în strădaniile noastre pentru apărarea Dreptei Credinţe. Suntem adesea puşi în faţa unor stări de fapt absolut noi, cărora nu le găsim în timp scurt răspunsul, şi atunci recursul la Sfinţii Părinţi este calea de urmat.
Părinţii şi fraţii au exprimat dorinţa de împreună lucrare şi sfătuire, de mărturisire coerentă a adevărurilor Dumnezeieşti mântuitoare. În ultimă analiză, lucrarea pastoral şi misionară a fiecărui preot şi mirean este esenţială pentru călăuzirea sufletelor spre împărăţia lui Dumnezeu.
Este din ce în ce mai evident faptul că există vrăjmaşi care lucrează din umbră pentru dezbinarea noastră. Nu vor reuşi. Sunt profesionişti ai dezinformării, deversiunii şi manipulărilor de tot felul care caută să semene confuzie, să-i aţâţe pe unii împotriva altora, cu intenţia vădită de a dezbina. Această lucrare malefică se face simţită de mai multă vreme. Noi însă continuăm să ne împlinim datoriile faţă de frăţiile voastre, atâta cât ne îngăduie puterile şi priceperea.
Mesajul pe care doresc să vi-l transmit: încredere nestrămutată în Dumnezeul adevărului şi al binelui, rugăciune stăruitoare, faptă bună izvorâtă din dragoste pentru aproapele, sprijin pentru preoţii care au pus mărturisirea lui Hristos mai presus de interesele lumeşti, prudenţă în tot ce facem şi spunem, atitudine binevoitoare faţă de cei aflaţi în neştiinţă. Îi rugăm pe fraţii mireni să-şi împlinească rosturile misionare de informare a oamenilor asupra primejdiilor care pândesc Biserica lui Hristos şi mântuirea fiecăruia dintre noi.
Las la o parte cuvintele mele neputincioase şi vă pun în suflete îndemnurile Dumnezeieşti:
– ,,Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia’’ (Luca 12, 32)
– ,,Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?’’ (Romani 8, 31)
– ,,Împotriva adevărului n-avem nicio putere; avem pentru adevăr’’ (II Corinteni 13, 8)
– ,,Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi’’ (Iacov 4, 7)
– ,,Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie’’ (Matei 7, 6).
Pr. Ioviţa Vasile

Stim sa dam daruri bune copiilor nostri?

LUNA IANUARIE
Ziua a 26-a
Cuviosul Xenofont, Maria, soţia sa, şi fiii Arcadie şi Ioan, Simeon, Amona, Gavriil, Clement, Teodor Studitul, David; Sf. Mucenici Anania şi Petru; Doi Sf. Mucenici din Frigia; Sf. Ierarh Iosif; Cuvioasa Paula

,,Cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, el îi va da şarpe? Deci, dacă voi, răi fiind ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?’’ (Matei 7, 9-11). Dumnezeieştile cuvinte ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos ar trebui să fie normative pentru creşterea şi educarea copiilor noştri. Din păcate, în prea multe cazuri ele sunt ignorate şi oamenii îşi cresc copiii nu după legile Dumnezeieşti, ci după ,,valorile’’ pe care le socotesc ei potrivite, de aceea se ajunge inevitabil la eşec, la lacrimi de durere, la nenorociri, la curmarea unor vieţi, la ruinarea multor familii.
Stăruim pe scurt asupra darurilor bune pe care suntem datori să le dăm pruncilor noştri. ,,Veniţi, fiilor, ascultaţi-mă pe mine, frica Domnului vă voi învăţa pe voi’’ (Psalmul 33, 11). De mici, avem datoria să-i deprindem pe copii cu rugăciunea, să-i învăţăm drumul către sfânta biserică, unde îi vom împărtăşi de la cea mai fragedă vârstă, iar când vor fi mai mărişori îi vom învăţa să se spovedească. Le vom cultiva dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, ştiind că omul trăieşte în firescul său, când are acest simţământ Dumnezeiesc din care vor izvorî faptele cele bune. Toate acestea le vom putea face numai cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că El, mai mult decât noi, voieşte să naştem prunci şi să-i creştem pentru împărăţia cerurilor. Va veni vremea când vom culege bunele roade ale strădaniilor noastre şi pruncii noştri ne vor aduce bucuriile pe care le dorim cu toţii.
La cealaltă extremă se situează părinţii care-şi iubesc copiii, dar nu ştiu sau nu vor să le dea darurile cele bune, enumerate, în parte, mai sus. Aceştia sunt mulţumiţi când asigură bunăstarea materială a copiilor lor, care constă în case scumpe, maşini dintre cele mai bune, bani fără măsură, poziţie socială înaltă, lăsând cu totul în nelucrare sufletele lor. Sistemul lor de ,,valori’’ exclude cu desăvârşire pe Dumnezeu din vieţile lor. Mulţi dintre părinţi în loc să le dea peşte (simbol al lui Hristos), le dau şarpe (simbol al diavolului), prin faptul că au părăsit Biserica pentru sectele pierzătoare de suflete, trăgându-şi copiii după ei.
Vom mai spune că Dumnezeu ne va judeca nu numai după ceea ce am făcut în viaţa aceasta, ci şi după urmările faptelor noastre. Bunăoară, dacă am lăsat în urma noastră copiii credincioşi, faptele lor bune ne vor mări meritele în faţa lui Dumnezeu, în vreme ce copiii răi ne vor împovăra cu faptele lor rele, pentru care suntem răspunzători, şi după trecerea noastră din viaţa aceasta.

Pr. Ioviţa Vasile

Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte! Stadiul actual al luptei pentru apararea Credintei Ortodoxe. Proiect de rezolutie

Subsemnații, membri ai Sinaxei Ortodoxe Naționale a clericilor, monahilor și mirenilor îngrădiți de erezie, prin întreruperea pomenirii ierarhilor care au aprobat deciziile sinodului mincinos din Creta, dorind să continuăm lupta cea bună pentru apărarea Dreptei Credinței și să ne păzim de primejdia schismelor, mărturisim următoarele:

1.Suntem și rămânem membri ai Bisericii Ortodoxe Române, Biserica strămoșilor, a noastră și a urmașilor noștri. Scopul luptei noastre este de a ne delimita de erezia ecumenistă și a conștientiza Poporul lui Dumnezeu cu privire la pericolul pătrunderii acestei erezii în Biserica lui Hristos. Clerici şi credincioşi deopotrivă, cerem ierarhiei să condamne sinodul din Creta, ca pe unul care a instituționalizat ecumenismul la nivel panortodox, și să înceapă demersurile pentru retragerea Bisericii Ortodoxe Române din toate organizațiile ecumeniste locale, naționale, regionale și mondiale.

2. Considerăm că este înţelept să nu-i socotim eretici pe toți membrii Bisericii Ortodoxe Române care mai au încă comuniune cu ierarhii ecumeniști. Operăm distincția necesară între cei ce au o cugetare eretică manifestă, exprimată prin acceptarea hotărârilor din Creta, și cei ce se află în comuniune (părtășie) cu aceștia din motive cause precum: frica, ignoranța, lipsa unei informări corecte, incapacitatea de a înțelege ce s-a întâmplat în Creta etc. Îi tratăm pe cei cu cugetare eretică ca pe ereticii condamnabili, dar încă necondamnați de un sinod al Bisericii Ortodoxe, și îi îndemnăm la pocăință, le cerem să condamne ecumenismul și să revină la cugetul ortodox al Bisericii. Pe cei aflați încă în comuniune cu ei îi sfătuim să se informeze corect cu privire la sinodul mincinos din Creta și, după o serioasă cugetare, în deplină libertate a conștiinței, să înceteze, prin nepomenire, comuniunea cu erezia ecumenistă și cu cei ce o propovăduiesc în Biserica noastră. Sfinții Părinți conglăsuiesc că ereticii și cei aflați în comuniune cu ei sunt, deopotrivă, vrăjmași ai lui Dumnezeu, iar părtășia la erezie este o mare primejdie pentru mântuirea sufletelor noastre.

3. Suntem deplin încredinţaţi că în Biserica Ortodoxă sunt arhierei care cugetă ortodox şi învaţă drept cuvântul adevărului. Cu stăruinţă îi rugăm să se reunească într-un Sinod Ortodox care să condamne ecumenismul ca pan-erezie, sinodul din Creta ca fiind eretic şi, nominal, pe cei care au păşit pe tărâmul ereziei. Recunoaștem și respectăm lupta dusă de Bisericile Ortodoxe care au ieşit din mişcarea ecumenistă şi a celor care nu au participat la sinodul eretic din Creta, condamnându-l ulterior. Suntem alături de ierarhii care, prin mărturisirea lor, se opun deschis ecumenismului, implicit hotărârilor eretice din Creta.

4. Suntem de acord că schimbarea calendarului în anul 1924 a fost o acțiune ecumenistă care a tulburat grav unitatea liturgică a Bisericii. Considerăm că o revenire la calendarul patristic se poate face numai prin hotărârea ierarhilor care mărturisesc adevărul, reuniţi într-un Sinod Ortodox, cu autoritate pentru toți credincioșii ortodocși din lume. Credem că revenirea unilaterală, personală sau în grup, la calendarul vechi este expusă primejdiei alunecării în schismă.

5. În viața liturgică pot fi folosite calendarele editate în prezent, cu mult discernământ, deoarece în cuprinsul lor au fost introduse elemente străine Bisericii, cum sunt numeroasele dezlegări la peşte, menţiuni precum ziua de rugăciune pentru mediu, etc. Sinaxa îşi ia misiunea de a aduce calendarul la forma lui corectă, fără adaosuri ecumeniste. Recomandăm tuturor să respecte Sfintele Posturi aşa cum au fost statornicite de Sfinţii Părinţi şi au intrat in practica Bisericii Ortodoxe.

6. Întrucât ierarhii prezenţi în Creta au încălcat grav Sfintele Canoane, îndemnăm pe toţi preoţii şi credincioşi să respecte cu rigoare aceste Canoane, în interpretarea corectă, multiseculară a Bisericii, iar nu după socotinţa fiecăruia. Ne delimităm de orice exces în gândirea teologică, în exprimare sau în comportament, sub pretextul luptei contra ereziei ecumeniste. În acest sens, îndemnăm pe toți cei care au întrerupt pomenirea să adopte un limbaj teologic echilibrat, rezervat, în duh de pace, menit a-i încuraja mai ales pe cei care cugetă ortodox și vor întrerupe comuniunea cu ereticii. Pe cei care încă nu s-au îngrădit de erezie îi asigurăm că ne străduim să ducem lupta cea bună, şi nu avem faţă de ei o atitudine intolerantă și lipsită de dragoste.

7. Respectăm principiile luptei contra ecumenismului enunțate în Rezoluția Sinaxei de la Botoșani, din 18 iunie 2017, și deciziile adoptate cu prilejul întâlnirii de la Beiuș, din 12 septembrie 2017. Îi respectăm și sprijinim pe preoții care au fost caterisiți pe nedrept, împotriva Sfintelor Canoane, pentru mărturisirea lor ortodoxă. Îi rugăm pe ierarhii căzuţi în erezie să revină la cugetarea ortodoxă şi atunci, cu multă dragoste, vom relua pomenirea la Sfintele Slujbe. Participăm numai la întâlnirile și sinaxele organizate legitim, cu un larg consens al membrilor Sinaxei Ortodoxe Naționale în privința oportunității și necesității convocării acestora, exprimat în duhul păcii și al colaborării, pentru împreună-slujirea lui Hristos și a Bisericii Sale.

8. Considerăm că este stringent necesară informarea clericilor și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române cu privire la gravitatea documentelor sinodului din Creta, prin diverse modalităţi: articole, predici, cărți, pliante, conferințe, discuții publice sau private etc. În acest spirit, suntem deschiși spre dialog onest cu toţi Părinţii şi fraţii din Biserica noastră. Accentuăm faptul că rolul misionar al credincioşilor monahi şi mireni antiecumenişti este de primă mărime, şi îi îndemnăm să rămână sub îndrumarea şi ascultarea preoţilor îngrădiţi de erezie.

9. Afirmăm disponibilitatea de a extinde legăturile Sinaxei cu celelelte Biserici Ortodoxe, printr-o comunicare mai intensă. Deoarece ierarhii români, din ţară şi diaspora, refuză constant să comunice cu noi, ne vom adresa ierarhilor ortodocşi care drept învaţă cuvântul adevărului, rugându-i să se pronunţe asupra unor problem controversate şi cerându-le asistenţa, atunci când va fi nevoie.

10. Recomandăm tuturor clericilor și credincioșilor care au întrerupt pomenirea să se dedice vieții liturgice și de rugăciune și împlinirii poruncilor evanghelice, prin care se obțin despătimirea și urcușul duhovnicesc. Îi rugăm să nu se angajeze în speculații și dezbateri teologice inutile, ce riscă să producă disensiuni şi abateri de la calea patristică a acestei lupte. Accentuăm nevoia de unitate, frățietate și coerență în mărturisirea celor ce au întrerupt pomenirea, pentru a fi convingători în relaţiile cu cei care înclină să se îngrădească de erezia ecumenistă.

Aceste principii vor fi propuse spre consultare publică, apoi vor fi supuse analizei celorlalți membri ai Sinaxei Ortodoxe Naționale, în cadrul următoarei reuniuni, aceștia având posibilitatea de a aduce completări şi îmbunătăţiri. Textul final care va rezulta va fi făcut public penru ca poporul credincios sa-şi exprime adeziunea.
Dumnezeu să ne ajute!

Ieromonah Grigorie Sanda
Pr. Ic. Stavr. Ioan Ungureanu
Pr. Cosmin Florin Tripon
Pr. Claudiu Buză
Monah Chiriac Cioi
Teolog Mihai-Silviu Chirilă

Notă. Textul acesta reprezintă varianta revizuită a Proiectului de rezoluţie anterior. Principiile s-au păstrat în întregul lor. Schimbările au vizat indeosebi forma de exprimare şi aduc o oarecare concizie şi limpezime.

Ce putem invata de la regele indaratnic, Asa

LUNA IANUARIE
Ziua a 24-a
Cuvioasa Xenia; Sf. Mucenici Pavel, Pavsirie, Teodotion, Vavila, Timotei, Agapie, Anastasie, Ermoghen, Mamant, Varsima, Ioan; Cuvioşii Macedonie, Filipic, Zosima, Dionisie, Neofit; Sf. Ierarhi Filon şi Gherasim

Sfânta Scriptură a Vechiului Testament la Cartea a II-a Paralipomena, capitolul 16 istoriseşte un episod din viaţa regelui Asa, în vremea când statul Israel era împărţit în două regate, cel de Nord şi cel de Sud. Atunci regele Baeşa s-a ridicat cu război împotriva fraţilor lor aflaţi sub domnia lui Asa. Regele Asa a scos imediat aur şi argint din vistieriile sale şi le-a trimis regelui Benhadad al Siriei, rugându-l să-şi retragă sprijinul pentru Baeşa şi ai săi. A fost cea dintâi greşeală a acestuia, faptul că s-a bizuit exclusiv pe puterea bogăţiei şi pe ajutorul oamenilor. Ca rege, era reprezentantul sau unsul lui Dumnezeu în mijlocul poporului, de aceea ar fi trebuit, dintru început, să-şi îndrepte nădejdea spre Domnul său şi al lumii întregi.
Dumnezeu a trimis pe Hanani Văzătorul la regele Asa cu misiunea de a-l mustra pentru că a nădăjduit în puterea oamenilor şi nu în Dumnezeu, cum făcuse altădată când s-a confruntat cu ameninţări din partea etiopienilor şi a libienilor, pe care i-a şi învins: ,,Pentru că ai nădăjduit în regele Siriei, şi n-ai nădăjduit în Domnul Dumnezeul tău, pentru aceea ţi-a scăpat oastea regelui Siriei din mâna ta… de acum înainte tu vei avea războaie’’. Firesc era ca regele Asa să-şi vină-n simţire, să primească bunele sfătuiri ale trimisului lui Dumnezeu şi să îndrepte păcatul făcut. Dimpotrivă, el a mai comis şi al doilea păcat: l-a întemniţat pe Hanani Văzătorul.
Pedeapsa lui Dumnezeu n-a întârziat: pentru îndărătnicia sa, regele Asa s-a îmbolnăvit grav şi boala i s-a întins de la picioare până-n creştet. Era şi acesta un prilej bun ca regele să priceapă rostul bolii sale şi să-şi îndrepte relele purtări de până atunci. Scriitorul sfânt ne înştiinţează că ,,nici în boala sa n-a căutat pe Domnul, ci pe doctori’’. Dacă acest rege ar trebui caracterizat printr-un singur cuvânt, acesta ar fi îndărătnicia. Vreme de pocăinţă şi îndreptare i-a dat Dumnezeu îndeajuns. Cum însă s-a complăcut în a refuza ajutorul Lui, regele Asa a murit, după patruzeci şi unu de ani de domnie, şi s-a adăugat părinţilor lui.
Iubite cititorule, am ales pentru această zi pilda regelui Asa pentru a evidenţia greşeala mare pe care o fac oamenii, o facem şi noi, când refuzăm ajutorul lui Dumnezeu. De multe ori ni se pare că problemele ori impasurile noastre se rezolvă mai repede şi mai uşor apelând la bunăvoinţa altora, băgând mâna în buzunar ori cerând ajutorul celor apropiaţi, ignorându-L cu totul pe Dumnezeu. El nu ne lasă pe niciunul fără răspuns, atunci când I-l cere cu credinţă. ,,Fără Mine nimic nu puteţi face’’ (Ioan 15,5), a spus Mânuitorul Iisus Hristos.

Pr. Ioviţa Vasile

Anatema tuturor ereticilor! Anatema tuturor ereticilor!

LUNA IANUARIE
Ziua a 23-a
Sf. Mucenici Clement, Episcopul Ancirei şi Agatanghel; Doi Sf. Mc. din Parium; Cuv. Eusebie, Mavsima, Salaman, Ghenadie; Sf. Ier. Paulin; Sf. Părinţi de la Sinodul VI Ec.

,,Dau anatema pe Arie şi pe cei împreună cu dânsul cugetători şi părtaşi ai nesănătoasei lor cugetări; pe Macedonie şi pe cei cu dânsul, care bine s-au numit pnevmatomahi; asemenea pe Nestorie şi pe ceilalţi ereziarhi, şi pe cei de un cuget cu aceştia îi lepăd şi îi dau anatema, şi cu glas mare zic hotărât: Tuturor ereticilor anatema! Tuturor ereticilor anatema!’’ Iubite cititorule, Biserica noastră Dreptmăritoare a rânduit ca înainte de hirotonire întru episcop, candidatul să facă o foarte amplă mărturisire de Credinţă, în care sunt cuprinse şi cuvintele de mai sus. Este de la sine înţeles că odată rostită anatema asupra cuiva, acesta este îndepărtat din Biserică şi nu mai putem avea nici un amestec cu el. Este de aceea de neînţeles faptul că un episcop care a pronunţat anatema asupra ereticilor să stea în aceaşi adunare cu aceştia, încă şi să discute cu ei ca parteneri egali, negociind Sfintele Dogme. Ne aducem aminte că s-a nimerit ca Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan să se întâlnească sub acelaşi acoperiş cu ereticul Cerint, dar s-a grăbit să iasă de-acolo, nu cumva să se prăbuşească acoperişul peste ei! Pentru ca unul care a căzut în erezie să fie primit în Biserică se cer câteva condiţii; întâi să lepede şi să blesteme erezia, apoi să se pocăiască şi să-şi exprime dorinţa sinceră de a reveni în Biserică.
,,Peste acestea încă mai mărturisesc că voi păstra şi voi urma cu sfinţenie, până la suflarea mea cea mai de pe urmă, toate Canoanele celor Şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi ale celor locale, învăţăturile de Dumnezeu purtătorilor Părinţi, tradiţiile Sfintei Biserici Ortodoxe’’. Este binecunoscut faptul că Sfinţii Părinţi nu intrau în dialog cu ereticii şi nu căutau să se unească cu ei, ci doar aşteptau întoarcerea şi pocăinţa lor, mărturisind cu tărie Adevărul revelat şi au statornicit ,,să fie dată anatemei orice erezie’’, cum spune Canonul I al Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol, din 381.
Potrivit celor scrise mai sus, şi întregii Tradiţii Sfinte, întâlnirile ecumenice, comandate şi programate de cei din afara Bisericii, au loc cu încălcarea Sfintelor Canoane, pe care toţi episcopii ortodocşi s-au făgăduit a le respecta. Faptul că se invocă dragostea creştină este o mască, căci nu poate exista dragoste acolo unde este făţărnicie, minciună şi înşelare. Faptul că se vorbeşte cu insistenţă de necesitatea ,,ca toţi să fie una’’, cum Însuşi Mântuitorul a spus, nu justifică în nici un fel întâlnirile costisitoare cu ereticii, care sunt chiar mai răi şi mai vicleni decât cei din primele veacuri.
Cum am spus şi altădată, Biserica nu a dat nimănui mandat să participe la întâlnirile ecumeniste şi nu se va uni niciodată cu ereticii. Se vor uni trădătorii lui Hristos şi ai Bisericii. Dupa sinodul II tâlhăresc din Creta, se poate spune că participanţii au căzut nu numai sub anatema Sfinţilor Părinţi. Au căzut sub propria anatemă. E dureros, dar cu să spui?
Citările de mai sus s-au făcut după cartea episcopilor, numită Arhieraticon.

Pr. Ioviţa Vasile

Cea dintai si cea mai mare grija a credinciosilor

LUNA IANUARIE
Ziua a 22-a
Sf. Apostol Timotei; Sf. Mucenici Anastasie Persul, Manuil, Gheorghe, Petru, Leon, Sionie, Gavriil, Ioan, Leon, Parod, Anastasie; 377 Sf. Mucenici din Adrianopol; Cuvioşii Macarie şi Iosif

Cartea noastră de învăţătură Ortodoxă începe cu această întrebare: ,,Care este cea dintâi datorie şi cea mai mare grijă a credinciosului în viaţă?’’ Răspunsul este dat imediat, puţin mai jos: ,,Cea dintâi datorie şi cea mai mare grijă a credinciosului în viaţă este grija de mântuirea sufletului său, după cuvântul Mântuitorului: Ce-i va folosi omului de ar dobândi lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?’’
Dar ce este mântuirea? Mântuirea este eliberarea din robia păcatului şi a morţii şi dobândirea vieţii de veci, în Dumnezeu. Mântuirea ne-a fost făcută posibilă de Domnul nostru Iisus Hristos. A căuta mântuirea fără Hristos este nebunie, căci ne spune Sfânta Scriptură: ,,Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi’’ (Fapte 4, 12).
Oamenii din lumea aceasta pot fi împărţiţi în trei categorii. În prima îi socotim pe toţi aceea care vieţuiesc în Sfânta Credinţă Ortodoxă şi care se străduiesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-şi dobândească mântuirea. Aceştia vor fi chemaţi de Dreptul Judecător să moştenească viaţa veşnică.
A doua categorie o alcătuiesc acei oameni care au cunoscut Credinţa Ortodoxă, dar au respins-o, alegând să trăiască în secte sau biserici mincinoase, în necredinţă sau nepăsare faţă de Dumnezeu. Aceştia vor da greu răspuns la Judecată, ca unii care au cunoscut Calea mântuirii şi au refuzat cu încăpăţânare să meargă pe ea.
A treia categorie o formează cei care au trăit pe pământ, dar n-au auzit niciodată de Credinţa Ortodoxă, nu din vina lor. Mântuirea acestora este taină Dumnezeiască, pentru că numai Dumnezeu ştie modalitatea pe care a ales-o spre a-i aduce la Sine. Aşa cum Mântuitorul Iisus Hristos S-a pogorât la iad şi i-a slobozit pe cei ţinuţi acolo, în acelaşi fel Se va îngriji şi de cei care nu L-au cunoscut niciodată. Aceştia nu sunt vinovaţi, precum cei care L-au cunoscut şi nu L-au primit.
Când participăm la Sfânta Liturghie, cântăm împreună cu Biserica această cântare care ne îndeamnă: ,,Toată grija cea lumească de la noi s-o lepădăm’’, lăsând astfel loc pentru grija noastră de căpetenie, mântuirea sufletelor noastre.

Pr. Ioviţa Vasile

Doua pilde despre Credinta cea adevarata

LUNA IANUARIE
Ziua a 20-a
Cuv. Eftimie cel Mare, Lavrentie, Eftimie de la Pecersca, Eftimie, Teodor; Sf. Mucenici Vas, Eusebie, Eutihie, Vasilid, In, Rim, Pin, Tirs, Agnie, Zaharia; Sf. Muceniţă Ana; Fer. Petru; Sf. Împărat Leon I; Sf. Ierarh Eftimie

În multe rânduri, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a împărtăşit învăţătura Sa Dumnezeiască Sfinţilor Apostoli şi lumii întregi, sub forma unor pilde, unele foarte concise. Aşa bunăoară, Evanghelia Sfântului Apostol Matei cuprinde în capitolul 13 nu mai puţin de şapte pilde despre împărăţia lui Dumnezeu. Am ales două dintre acestea pentru înţelesul lor comun şi pentru bogăţia de înţelesuri exprimată în puţine fraze: ,,Asemenea este împărăţia cerurilor cu o comoară ascunsă în ţarină, pe care, găsind-o un om, a ascuns-o, şi de bucuria ei se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea. Iarăşi este împărăţia cerurilor cu un neguţător care caută mărgăritare bune. Şi aflând un mărgăritar de mult preţ, s-a dus, a vândut toate câte avea şi l-a cumpărat’’ (Matei 13, 44-46).
Comoara şi mărgăritarul sunt simboluri alese de Domnul Iisus Hristos pentru darul nepreţuit dat omului, Sfânta Credinţă Ortodoxă, singura care-l poate călăuzi pe om spre viaţa veşnică. Mulţi vor obiecta cu vehemenţă şi ne vor acuza de exclusivism. Unicitatea Credinţei noastre se postulează prin cuvintele Sfintei Scripturi: ,,Este un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Botez’’ (Efeseni 4, 4). Ce este mai mult decât aceasta, de la cel rău este. În lume există o mulţime de credinţe, unele cu aparenţă creştină, altele păgâneşti, de o varietate excepţională, care se numără cu miile. Bineînţeles că fiecare susţine că are credinţa cea adevărată, fără să poată aduce măcar un singur argument. Biserica Ortodoxă posedă Credinţa propovăduită de Mântuitorul şi Sfinţii Săi Apostoli, apărată şi dogmatizată de Sfinţii Părinţi la Sfintele Sinoade Ecumenice.
Au apărut apoi sectele. Fiecare şi-a formulat propria credinţă, negând Credinţa cea una. Ceea ce este comun tuturor sectelor este ura pe care o insuflă adepţilor, ură faţă de Biserica lui Hristos din care s-au desprins, şi faţă de Credinţa Ortodoxă. ,,Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: pliviţi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa Mea’’, sunt cuvintele preasfinte ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Matei 13, 30).

Cei care mărturisim Dreapta Credinţă avem comoara din ţarină, avem mărgăritarul cel de mare preţ pentru care vindem toate. Biserica lui Hristos cântă la fiecare Sfântă Liturghie: ,,Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat Credinţa cea Adevărată, Nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceea ne-a mântuit pe noi’’. Amin.

Pr. Ioviţa Vasile

Sfantul Macarie Egipteanul (lectura folositoare si pentru bogatii lumii)

LUNA IANUARIE
Ziua a 19-a
Cuvioşii Macarie Egipteanul, Macarie Alexandrinul, Marcu, Macarie de la Pecersca, Macarie Diaconul, Antonie, Teodor, Macarie; Sf. Ierarhi Grigorie Teologul, Marcu Eugenicul, Arsenie; Sf. Meletie Mărturisitorul; Sf. Muceniţă Eufrasia

Între Sfinţii ce se pomenesc astăzi în Biserica lui Hristos, este Sfântul Macarie Egipteanul. Acesta a trăit în secolul IV după Naşterea Mântuitorului Hristos şi a fost învăţător al semenilor cu cuvântul şi cu fapta. Cele ce vom relata în continuare, arată darurile duhovniceşti primite de alesul lui Dumnezeu.
,,Apoi a venit la dânsul un frate oarecare şi i-a zis: Avvo, spune-mi un cuvânt prin care să mă mântuiesc. Zis-a lui bătrânul: Mergi la morminte şi grăieşte de rău pe cei morţi. Deci a mers fratele şi-i grăia de rău, apoi şi cu pietre a bătut mormintele; după aceea venind a spus bătrânului. Iar acela l-a întrebat: Nimic nu ţi-au spus? Zis-a el: Nu. Atunci zise bătrânul: Mergi şi îi laudă pe ei. Deci a mers şi a început cu laude a ferici pe cei morţi. Apoi întorcându-se, a spus bătrânului că i-a lăudat. Iar bătrânul i-a grăit: Nimic nu ţi-au răspuns? A zis el: Nu. Bătrânul a zis; Vezi că nici când i-ai grăit de rău nu ţi-au spus ceva împotrivă, nici când i-ai fericit cu laude, nu ţi-au zis ţie ceva. Aşa şi tu, de vei voi să te mântuieşti, să fii ca un mort, nici ocărât fiind, să nu te mânii, nici cinstit fiind, să nu te înalţi, şi atunci te vei mântui’’.
A rămas scris despre Sfântul Macarie că se nevoia în Egipt şi, într-un rând, când se întorcea acasă, a aflat un tâlhar care îi fura puţinele lucruri din chilie şi le căra afară unde le punea pe dobitocul său. Când a văzut, Sfântul s-a prefăcut a fi străin de acea chilie şi a ajutat tâlharului să care acele lucruri. La plecare, l-a însoţit o bucată de drum şi l-a slobozit în pace. A cugetat apoi întru sine: ,,Nimic aducând în lumea aceasta, arătat este că nici a duce ceva de aici nu putem. Domnul a dat, şi precum El bine a voit, aşa a şi făcut, bine este cuvântat Dumnezeu întru toate’’ (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 376-400).
Ceea ce a făcut Sfântul Macarie Egipteanul îl arată trăitor al învăţăturii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, aşezată în paginile Sfintei Scripturi prin pana Sfântului Apostol Pavel: ,,Pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nu putem să scoatem afară ceva din ea. Ci având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulaţi. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare’’ (I Timotei 6, 7-9).

Pr. Ioviţa Vasile

Cinstiti Parinti din Sinaxa Ortodoxa Nationala, iubiti credinciosi monahi si mireni

Reproduc mai jos Textul Comunicatului de la Rădeni, cu comentariile necesare:

COMUNICAT
Ca urmare a publicării în mass media a unui proiect de rezoluție referitor la provocările actuale la adresa luptei antiecumeniste, noi, preoții ortodocși slujitori la Schitul Rădeni, împreună cu preoții susținători, facem următoarele precizări:
1. Acest proiect de rezoluție a fost conceput de un număr foarte mic de preoți care au evitat să se consulte cu majoritatea preoților îngrădiți de erezie. Cuvântul rezoluție înseamnă o hotărâre luată de un colectiv în urma unei dezbateri. În situația noastră această dezbatere nu a avut loc, de aceea rezoluția propusă este o construcție lipsită de temelie.

Dragii mei Părinţi, acest proiect este rodul muncii celor şase semnatari care l-au făcut public tocmai pentru o consultare amplă, la care suntem invitaţi toţi preoţii nepomenitori, monahii şi credincioşii mireni. Ştim ce înseamnă ,,rezoluţie’’ şi chiar dacă proiectul ar fi fost redactat de o singură persoană, cum se întâmplă de obicei, nu era niciun neajuns din moment ce este supus ,,colectivului’’ spre analiză De aceea e proiect de rezoluţie şi nu rezoluţie. Rezoluţie ar fi devenit în cazul adoptării lui într-o Sinaxă. Vă rog să înţelegeţi aceasta. Sigur că în acest moment nu are temelie. Sunteţi invitaţi să puneţi această temelie. Citiţi, vă rog cu atenţie textul acesta din proiect preluat prin copy paste: ,,Aceste principii vor fi propuse spre dezbatere publică, apoi vor fi supuse analizei celorlalți membri ai Sinaxei Ortodoxe Naționale, în cadrul următoarei întâlniri trimestriale legitim întrunite, aceștia putându-le cu acel prilej modifica sau completa, iar dacă vor întruni acordul necesar al majorității membrilor Sinaxei, vor fi transpuse într-o rezoluție față de care își va putea exprima adeziunea poporul credincios, în cadrul unei sinaxe legitim organizate, cu participarea clericilor și credincioșilor care au întrerupt pomenirea ierarhilor ecumeniști’’.

2 .Provocarea cea mai gravă din ultima vreme la adresa luptei antiecumeniste o constituie acțiunea preoților dezbinători care în loc să participe la o sinaxă clericală care urmărește să întrunească toți preoții ortodocsi îngrădiți de erezie lansează în mod pripit și unilateral un proiect de rezoluție prin care urmăresc obținerea unor adeziuni individuale – fără dezbatere din partea preoților și laicilor.

Dragilor, Îl luăm Martor pe Dumnezeu, şi acesta-i lucru mare, că nu dorim dezbinarea şi nici n-am făcut nimic pentru a o provoca, socotind că dezbinarea sau schisma e un păcat grav , la fel ca erezia. Ştiţi prea bine că nu ne-aţi consultat în privinţa întrunirii Sinaxei de la Roman, precum se stabilise la Beiuş, dar nici nu ne-aţi invitat decât prin Comunicat. Vă rog să spuneţi dacă mint sau spun adevărul. Sunt gata să vă cer iertare dacă mă socotiţi mincinos.

3.Atragem atenția că, lansarea în public a unor hotărâri amestecate, care nu au la bază nicio dezbatere prealabilă, dovedește în mod clar pericolul manipulării la care se expun semnatarii rezoluției.

Cereţi dezbatere şi iarăşi dezbatere. Citez din proiectul de rezoluţie:
,,… reprezintă un punct de vedere comun al semnatarilor săi și va fi propus spre analiză celorlalți părinți nepomenitori, iar dacă va fi aprobat, va putea deveni o rezoluție pe care să și-o însușească toți cei ce s-au îngrădit de erezia ecumenistă și de cei ce o propovăduiesc în Biserica Ortodoxă Română’’. Citatul este reprodus prin copy paste. Doamne, iarta-mă, mai limpede de-atât nu se poate. Este scris acest ucru în prembulul proiectului de rezoluţie sau nu? Dacă nu, spuneţi-mi că sunt mincinos şi-mi asum această ,,calitate’’. De ce să ne mai certăm pentru vini imaginare, când propunem exact ceea ce doriţi Sfinţiile Voastre?
Spuneţi-ne, vă rugăm, care este pericolul manipulării la care ne expunem şi de unde vine?, ca să ştim să ne ferim. Şi iarăşi: de ce hotărârile din proiect sunt amestecate? Cu ce?

4.Cei ce doresc să semneze un proiect de rezoluție mai întâi trebuie să aștepte să fie rezolvate problemele teologice controversate și eliminate toate concepțiile greșite. Abia după aceea se poate elabora o strategie teologică și pastorală sub forma unei rezoluții care trebuie acceptată de către toți.

Proiectul de rezoluţie nu este făcut public pentru a fi semnat. Nicăieri nu veţi găsi, în cuprinsul lui, această cerinţă. Vă este supus atenţiei pentru consultare şi analiză, cum spuneam şi mai înainte. Problemele teologice controversate se elimină în chipul cel mai simplu: să nu fie luate în discuţie. Cu tot dragul vă împlinim această dorinţă. Copy paste din textul proiectului de rezoluţie: ,,Recomandăm tuturor clericilor și credincioșilor care au întrerupt pomenirea să se dedice vieții liturgice și de rugăciune și împlinirii poruncilor evanghelice, prin care se obțin despătimirea și urcușul duhovnicesc, iar nu speculațiilor și dezbaterilor teologice inutile, ce riscă să producă dezbinare între cei ce au pornit la drum cu același țel și devieri schismatice sau eretice de la calea patristică a acestei lupte. Accentuăm nevoia de unitate, frățietate și coerență în mărturisirea celor ce au întrerupt pomenirea, pentru ca exemplul nostru să fie unul demn de urmat pentru toți cei ce ar dori să ia atitudine contra ecumenismului’’. Suntem de acord şi cu strategia teologică şi pastoral, ca atare, îngrijorarea exprimată în acest punct n-are niciun temei.

5.De aceea recomandăm preoților și laicilor care s-au implicat în lupta antiecumenistă să nu semneze acel proiect de rezoluție apărut în ultimile zile.

Cele afirmate la punctual 4 sunt valabile şi pentru acest punct. Nimeni n-a cerut, nimeni n-a semnat.

6..Întrucât există suspiciuni asupra sinaxei clericale ce urmează a se desfășura în 25 ianuarie în orașul Roman, aducem la cunoștința tuturor că scopul acesteia este de a rezolva în lumina învățăturii Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți toate problemelor apărute până acum, fapt pentru care dorim participarea tuturor preoților care s-au îngrădit de erezia ecumenistă. Cu toată deschiderea și bunăvoința îi invităm și pe semnatarii proiectului-rezoluție. Cu ocazia sinaxei urmărim să elaboram o strategie unanim acceptată care să asigure atât pacea și unitatea între noi cât și eficiența în lupta în care ne-am angajat.

Din partea noastră nu există nicio suspiciune privind Sinaxa de la Roman. Atâta doar că nu ne-aţi consultat pe cei din Ardeal, cum ar fi fost firesc, dar nu vedem în aceasta un impediment major. Vă mulţumim pentru invitaţie şi vă spunem că nu suntem câtuşi de puţin deranjaţi de întârzierea cu care ne-o adresaţi. Iniţial eram hotărât să nu particip. Pentru a nu tulbura pacea şi a nu fi catalogat drept dezbinător, nădăjduiesc că voi veni. Vă rugăm să ne daţi informaţiile necesare privind ora de începere, locaţia, tematica ce urmează a fi discutată şi câteva aspecte legate de organizare.

Încheiere. Îi rog pe Cinstiţii Părinţi semnatari ai Comunicatului să dovedească public erorile cuprinse în proiectul de rezoluţie, să spună deschis motivul pentru care îl resping. Şi ca să fiu şi mai convingător, apelez la logica dumnezeiască a Mântuitorului, în momentul când era lovit de un slujbaş: ,,Dacă am vorbit rău, dovedeşte acest rău, iar dacă am vorbit bine, de ce mă baţi’’ (Ioan 18, 23).
Socotim incidentul încheiat, vă cerem iertare şi vă îndemn să purcedem împreună la împlinirea rosturilor pentru care ne-am constituit în Sinaxa Ortodoxă Naţională. Vă îmbrăţişez cu drag.

Pr. Ioviţa Vasile
18 ianuarie 20018

Sfantul Atanasie cel Mare: cum ar putea sta erezia cu Dreapta Credinta la un loc?

LUNA IANUARIE
Ziua a 18-a
Sf. Ierarhi Atanasie şi Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei, Maxim; Sf. Mc. Eliade, Boeţiu, Evagrie, Macarie; Sf. Muceniţe Xenia şi Teodula cu alţi patru Sf. Mucenici; Cuvioşii Marcian şi Atanasie

Cinstite cititorule,
Scriitorii bisericeşti din vechime ne-au lăsat multe lucruri pilduitoare despre Sfântul Atanasie cel Mare din Alexandria Egiptului. Aşa bunăoară, au scris despre dânsul că din pruncie avea dragoste, râvnă şi aplecare spre cele sfinte. Ceea ce a văzut el săvârşindu-se în sfânta biserică, a făcut întocmai în jocurile sale copilăreşti nevinovate. Copiii cu care se juca l-au ,,hirotonit’’ episcop, iar el, la rândul lui, a ,,hirotonit’’ preoţi şi diaconi şi-n felul acesta inocent imitau slujbele pe care le vedeau săvârşindu-se de slujitorii bisericeşti adevăraţi. Au adus la dânsul mai mulţi copii elini neluminaţi prin Sfântul Botez, şi i-a botezat întocmai cum a văzut pe preoţi şi arhierei, apoi le-a dat învăţături după priceperea sa copilărească. Vestea a ajuns la Sfântul Patriarh al Alexandriei, Alexandru, care i-a chemat şi a cercetat faptele lor, mirându-se de ştiinţa copiilor care au urmat toată rânduiala Sfântului Botez, după tradiţia bisericeasă. Atunci s-a sfătuit cu clericii săi şi au hotărât că Botezul săvârşit de copiii inocenţi este bun şi adevărat, aşa încât pe cei botezaţi i-a întărit prin ungerea cu Sfântul Mir. L-a încredinţat pe pruncul Atanasie părinţilor săi, pentru a-l creşte în frică de Dumnezeu, urmând ca la vârsta maturităţii să fie adus iarăşi la Sfântul Patriarh Alexandru, care apoi l-a hirotonit în treapta diaconiei.
Diacon fiind, Sfântul Atanasie cel Mare l-a însoţit pe Sfântul Patriarh Alexandru la întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325. Aici a dus o luptă grea împotriva ereticilor în fruntea cărora stătea Arie, cel ce izvodise erezia cea pierzătoare de suflete, şi care se opunea cu înverşunare adevărului revelat, apărat de Sfinţii Părinţi. Cu toate că Sinodul l-a osândit pe Arie şi pe cei de un cuget cu el, aceştia au continuat să-şi răspândească otrava ereziei în ogorul Bisericii. Împăratul ar fi dorit să înceteze aceste dispute şi să se restatornicească pacea, însă Părinţii Bisericii au arătat că este cu neputinţă, ,,căci cum putea fi erezia cu Dreapta Credinţă la un loc?’’
Sfântul Patriarh Alexandru a trecut la Domnul şi Biserica şi-a ales noul Patriarh, pe cel vrednic de această înaltă slujire, pe Sfântul Atanasie care apăra cu atâta ardoare Dreapta Credinţă. Arienii cei plini de răutate au uneltit împotriva sa în cele mai josnice chipuri, reuşind în mai multe rânduri să-l alunge din slujirea încredinţată de Biserică. N-au reuşit însă să-l clintească din Dreapta Credinţă, căci Sfântul Atanasie a rămas credincios Adevărului până la mutarea sa din viaţa aceasta, dând pildă de intransigenţă faţă de eretici, până în ziua de azi (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 2005, p 354-375). Pentru rugăciunile sale, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi.

Pr. Ioviţa Vasile

O vedenie a Sfantului Antonie cel Mare

LUNA IANUARIE
Ziua a 17-a
Cuvioşii Antonie cel Mare, Antonie cel Nou din Veria, Ahila, Macarie, Antonie din Novgorod, Antonie din Kolm, Antonie din Dimsk, Antonie din Cernoezersk; Sf. Mucenic Gheorghe din Epir; Sf. Împărat Teodosie cel Mare
Sfântul Antonie cel Mare a trăit între anii 250-355 în Egipt. Pentru viaţa sa curată şi sfântă, Dumnezeu l-a învrednicit de darul înainte-vederii. Sfântul Atanasie cel Mare, care a scris despre viaţa Sfântului Antonie, a consemnat faptul că, având odată o vedenie, a suspinat îndelung şi s-a cutremurat, apoi a stat în rugăciune multă vreme şi la urmă a început să plângă. Cei de faţă l-au rugat să le descopere cele ce i s-au arătat în vedenie. Atunci a grăit Sfântul: ,,O, fiilor, mai bine ar fi fost să mor mai înainte de a mi se face vedenia aceasta. O urgie are să cuprindă Biserica şi are să fie dată oamenilor celor asemenea cu dobitoacele necuvântătoare. Am văzut Sfânta Masă a Bisericii şi împrejurul ei stând catâri pretutindeni, dând cu picioarele celor dinăuntru ca şi cum s-ar fi făcut nişta azvârlituri de picioare ale dobitoacelor ce saltă fără rânduială. Şi atunci suspinam, căci am auzit un glas, zicând:<>’’. Cei care ascultau vedenia au căzut în întristare, de aceea Sfântul i-a mângâiat: ,,Nu vă mâhniţi, fiilor, că precum S-a mâniat Domnul, aşa Se va milostivi iarăşi şi degrabă îşi va lua Biserica podoaba sa, va străluci după obicei şi veţi vedea pe cei izgoniţi, aşezaţi iarăşi la locurile lor, iar păgânătatea ducându-se şi ascunzându-se în cuiburile sale; apoi Dreapta Credinţă, biruind, va avea toată libertatea pretutindeni; numai să nu vă uniţi cu arienii, că nu este a Apostolilor învăţătura aceasta, ci a diavolilor şi a tatălui lor, învăţătură care este stearpă, dobitocească şi a minţii celei nedrepte, precum este necuvântarea catârilor’’ (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 344).
Cele ce Dumnezeu a descoperit Sfântului Antonie prin acea vedenie, s-au întâmplat: au năvălit ereticii arieni şi au răpit bisericile, le-au batjocorit, iar sfintele vase de slujbă au fost pângărite. Episcopii dreptcredincioşi au fost alungaţi din Bisericile lor, şi în locul lor s-au aşezat lupii eretici şi nevrednici.
A dat Dumnezeu ca la anul 325 să se adune la Niceea Părinţii Bisericii, cei 318, în Sinodul I Ecumenic, unde Arie şi cei de un cuget cu el au fost condamnaţi. Credinţa Ortodoxă a biruit. Ceea ce a spus Sfântul Antonie cel Mare, îndemnul de a nu se uni cu arienii slujitori ai diavolului, rămâne de-a pururi dreptar pentru Biserica Ortodoxă, care nu trebuie să se unească cu ereticii şi păgânii din bisericile mincinoase.
Întrebare: nu vi se pare că din anumite biserici răzbat zgomotele loviturilor de copite ale catârilor?

Pr. Ioviţa Vasile

Este un singur Domn, o singura Credinta, un singur Botez

Al şaselea dar al Duhului Sfânt este duhul bunei-credinţe. Că este dar Dumnezeiesc, ne-o spune şi Sfântul Apostol Pavel: ,,Căci în har sunteţi mântuiţi, prin Credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu’’ (Efeseni 2, 8). De remarcat este faptul că în Sfânta Scriptură cuvântul ,,Credinţă’’ nu este folosit niciodată la forma sa de plural, ceea ca ne arată că Credinţa este dar unic, cum iarăşi ne spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Este un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Botez’’ (Efeseni 4, 5). De unde dar mulţimea de credinţe care există astăzi în lume?, mai mult de şase mii, după cum spun statisticile. Aş răspunde cu cuvintele Mântuitorului: ,,Un om vrăjmaş a făcut aceasta’’ (Matei 13, 28). Într-adevăr, oamenii vrăjmaşi ai lui Dumnezeu au izvodit mulţimea de credinţe deşarte, care de care mai fanteziste şi mai pierzătoare de suflete, şi le-au răspândit în lume. Dumnezeu le îngăduie să existe laolaltă cu unica Credinţă adevărată şi mântuitoare, cum ne arată Mântuitorul în Pilda cu neghina semănată în ţarină, alături de grâu (Matei 13, 24-30 şi 37-43).
De unde Ştim că Sfânta Credinţă Ortodoxă este cea adevărată şi mântuitoare? Din cercetarea ei, din faptul că vom constata că este singura Credinţă Apostolică, păstrătoare a adevărului revelat, fără adaosuri sau omisiuni. Nimeni nu va putea vădi Ortodoxia că ar avea, în întregul ei, vreo erezie. Dacă însă cercetăm credinţa adunării catolice, vom descoperi zeci de erezii prezentate drept ,,dogme’’, motiv pentru care romano-catolici şi cei ce s-au alipit de ei nu alcătuiesc o biserică, ci o comunitate eretică. Dacă o parte a Bisericii, oricât de numeroasă, ar îmbrăţişa vreo erezie, se rupe implacabil de trupul Bisericii şi devine o adunare eretică. În 1054 catolicii s-au rupt de trupul Bisericii, datorită câtorva erezii, cărora le-au mai adăugat numeroase altele, în decursul istoriei. Unirea cu catolicii nu este posibilă decât atunci când aceştia vor parcurge drumul despărţirii în sens invers, renunţând la ereziile lor pierzătoare. Romano-catolicii sunt în afara mântuirii. Ei îl urmează fără rezerve pe papa, indiferent dacă acesta este necredincios, rău-credincios sau este implicat în organizaţii oculte.
Am făcut această succintă paralelă dintre ortodocşi şi catolici, care par cei mai apropiaţi de Ortodoxie, pentru a arăta că aceştia nu au credinţă mântuitoare, ci un crez deşert. Ce să mai vorbim atunci de numeroasele secte care-şi au fiecare credinţa sa pe care o prezintă ca pe o marfă de tarabă, ca fiind ,,singura mântuitoare’’?
Buna-Credinţă este singura Credinţă prin care ne putem mântui. Este Sfânta Credinţă Ortodoxă.

Pr. Ioviţa Vasile

Bunastarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici si unirea tuturor

Iubitorule de Hristos! Întotdeauna când ai participat la Sfânta Liturghie, te-ai rugat laolaltă cu preoţii şi ceilalţi credincioşi ,,pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor’’. Aceste cuvinte au fost răstălmăcite de cei neştiutori şi de vrăjmaşii Bisericii, în sensul că noi ne-am ruga, de fapt, pentru prosperitatea materială a Bisericilor, căci aceasta înseamnă vocabula ,,bunăstare’’. Cât priveşte cealaltă expresie, ,,pentru unirea tuturor’’, a fost răstălmăcită de ecumenişti, care susţin că noi înşine ne rugăm şi recunoaştem implicit că există mai multe Biserici, pentru unirea cărora se străduiesc ei atât de mult. Se cuvine, aşadar, să încercăm a da o scurtă explicaţie, privind înţelesul adevărat al acestor cereri.
,,Bunăstare’’ este un cuvânt compus care poate fi substituit foarte bine cu componentele sale, adică ,,starea cea bună’’. Cuvântul ,,stare’’ este definit de dicţionare ca însemnând ,,situaţie, mod, fel, chip în care se prezintă cineva sau ceva’’, ceea ce ne lămureşte deplin că noi ne rugăm nu pentru prosperitaea Bisericilor, ci pentru ca ele, cu toţi fiii lor, să fie în neclintită ascultare faţă de Dumnezeu, împlinindu-şi chemarea de a-i îndrepta pe toţi oamenii spre împărăţia lui cerurilor. Aceasta este, pe scurt, ,,starea cea bună’’ sau ,,bunăstarea’’ pe care Dumnezeu o aşteaptă de la toate Bisericile din lume.
Privitor la ,,unirea Bisericilor’’: acest plural se referă la Bisericile Ortodoxe existente în lume, nu la comunităţile eretice sau sectele care se autointitulează fraudulos ,,biserici’’. Mântuitorul Hristos a întemeiat o singură Biserică, ,,Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească’’, cea care păstrează tezaurul sfânt al învăţăturilor mântuitoare cuprinse în Revelaţia Dumnezeiască. De altfel, în Noul Testament termenul ,,Biserică’’ este folosit, în majoritatea cazurilor la singular. Excepţia survine atunci când aghiografii, scriitorii sfinţi, se referă la Bisericile locale, care erau şi sunt unite de Credinţa Ortodoxă, singura mântuitoare, şi care alcătuiesc trupul tainic al Mântuitorului Hristos. Aşa scrie Sfântul Ioan despre cele şapte Biserici din Asia, adică din Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea (Apocalipsa 1, 4, 11). Prin urmare ,,unirea tuturor Bisericilor este cererea pe care o adresăm lui Dumneeu de a păstra unirea, unitatea Sfintelor Biserici Ortodoxe de pretutindeni, nicidecum ca acestea să se unească cu ,,bisericile’’ mincinoase şi eretice care s-au desprins de Biserica lui Hristos. Unirea va fi cu putinţă când vor dispărea cauzele care au generat dezbinarea, ereziile şi neascultarea.

Pr. Ioviţa Vasile

Cunoasterea lui Dumnezeu

Dumnezeu a descoperit oamenilor ceea ce le este necesar a cunoaşte pentru mântuire. A lăsat ca anumite lucruri să fie cunoscute de oamenii înşişi prin puterile cu care El i-a înzestrat. Oamenii sunt, prin excelenţă, fiinţe înclinate spre cât mai adâncă cunoaştere. Când tendinţa de cunoaştere a omului e îndreptată spre adevărurile mântuitoare, spre Dumnezeu Însuşi, aceasta este benefică şi dă sens vieţii. Există şi o cunoaştere pervertită, diabolică, cea a ştiinţei fără Dumnezeu. Ocultismul şi ezoterismul sunt căi de cunoaştere a lumii întunecate a demonilor şi cine străbate aceste căi se face slujitor al diavolului, adică vrăjmaş văzut al omului credincios. Teoria evoluţionistă a lui Darwin, cea care-L tăgăduieşte pe Dumnezeu drept Creator al omului şi al universului, este unul din multele exemple care arată cât de păgubitoare este acest gen de cunoaştere pentru sufletul omului. Sfântul Apostol Pavel îndemna pe Episcopul Timotei al Efesului, ne îndeamnă şi pe noi, să ne ferim de ,,vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la Credinţă’’ (I Timotei 6, 20-21).
De cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu atârnă mântuirea omului, după cum Însuşi Mântuitorul lumii a spus: ,,Părinte a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să te preaslăvească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu Adevărat şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis’’ (Ioan 17, 1-3).
Sfânta Credinţă Ortodoxă este singura cale de cunoaştere adevărată şi sigură. Întrebaţi orice om de ştiinţă şi vă va spune cele mai fanteziste lucruri despre viitorul şi sfârşitul veacului acestuia. Întrebaţi şi un budist sau un mahomedan şi veţi avea răspunsuri mincinoase. Credinţa Ortodoxă ne spune, în chip negreşelnic, despre toate evenimentele ce vor avea loc spre sfârşitul istoriei. De mii de ani istoria cea adevărată nu face altceva decât să confirme ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit nouă în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie a Bisericii. Ştiinţa adevărată pătrunde în taina creaţiei şi se uimeşte de înţelepciunea cu care au fost aduse toate din nefiinţă la existenţă, încât exclamă asemenea psalmistului din vremurile străvechi: ,,Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta’’ (Psalmul 103, 25).
Cunoaşterea cea bună şi adevărată ne stă la îndemână prin al cincelea dar al Duhului Sfânt, în enumerarea Sfântului Prooroc Isaia, cel al cunoştinţei.

Pr. Iovita Vasile