Atentionare

În calendarele tipărite de Patriarhia Româna, precum şi în celelalte puse in circulaţie de diverse persoane, ziua de azi, miercuri 31 ianuarie, ca şi cea de 2 februarie, Întâmpinarea Domnului, apar cu menţiunea ,,harţi’’. Semnificaţia termenului ,,harţi’’: termen popular pentru a denumi zilele de dezlegare sau suspendare a postului, miercurea şi vinerea, din anumite săptămâni’’ (Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, pag. 186). Aşa înţeleg cinstiţii noştri pseudo-episcopi să ,,erodeze’’ posturile Bisericii Ortodoxe, până la dispariţie. Pentru o corectă informare, menţionez ceea ce prevăd vechile Sinaxare:

  • Miercuri, 31 ianuarie, zi obişnuită de post
  • Întâmpinarea Domnului, 2 februarie, dezlegare la peşte

Din această pricină am susţinut necesitatea de a aduce Calendarul Bisericii Ortodoxe Române la forma lui  corectă, fără influenţe ecumeniste. Altfel, riscăm să ajungem într-o stare de confuzie, în care să nu mai putem respecta Posturile rânduite de Sfânta Biserică. Calendarul indreptat se găseşte pe acest blog, postat pe data de 2 decembrie 2017, în condiţii grafice nu foarte bune, pricinuite de ştiinţa mea mărginită de a opera pe calculator.

Cer iertare pentru întârzierea cu care am sesizat cele de mai sus.

Pr. Ioviţa Vasile

Anunțuri

O poveste cu talc

Zilele trecute, unul din fratii preoţi cu cuget ortodox, a fost in cabinetul pseudo-episcopului său. În discuţia avută, sfinţia sa a dat bună mărturie privind sinodul II tâlhăresc din Creta. Sesizând că e vorba de o mărturie ortodoxă sinceră, pseudo-episcopul i-a spus, printre altele: ,,Să nu te alături celor care au întrerupt pomenirea. Nu vezi că aceştia se dezbină?’’ Aşadar, aceasta este dorinţa fierbinte a episcopilor eretici, de a produce dezbinarea şi a discredita lupta cea bună pentru Sfânta Credinţă Ortodoxă. Credeţi că vor reuşi? Nici vorbă!

,,Povestea’’ aceasta scurtă e, cum desigur aţi înţeles, un fapt real.

Sărut mâinile Părinţilor de la Rădeni şi celorlalţi de peste munţi, care s-au îngrădit, prin nepomenire, de episcopii eretici.

Pr. Ioviţa Vasile din Ardeal

Sfintii Doctori fara de arginti

LUNA IANUARIE

Ziua a 31-a

Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan; Sf. Mucenici Victor, Victorin, Nichifor, Claudiu, Diodor, Serapion, Papia şi Ilie; Sf. Muceniţe Atanasia şi fiicele sale, Teodota, Teoctista, Eudoxia, Trifina; Sf. Ierarhi Atanasie şi Nichita; Cuviosul Pahomie; Cuvioasa Marcela

 

Cinstite cititorule! Sfânta Biserică pomeneşte astăzi, între Sfinţii lui Dumnezeu, doi dintre cei mulţi pe care-i numim ,,Doctori fără de arginţi’’. La începutul uceniciei în Teologie, ne întrebam ce va fi însemnând această expresie şi la cine se referă ea. Răspunsul ni l-a dat unul din profesori, spunându-ne că acei Doctori au existat în Biserica noastră şi, din dragoste pentru Dumnezeu şi aproapele, îşi foloseau priceperea şi ştiinţa pentru alinarea şi tămăduirea semenilor, fără să primească ceva în schimb. De aceea, este de înţeles că unde lucrau ei, Dumnezeu trimitea ajutorul său cel ceresc şi oamenii îşi dobândeau sănătatea. Spun cărţile bisericeşti că, după o vreme, Sfântul Chir ,,a lăsat meşteşugul cel doctoricesc, pentru că a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni, şi acum nu cu doctorii şi cu ierburi, ci cu rugăciuni şi cu cuvântul tămăduia toate bolile; iar pentru nişte faceri de minuni ca acestea, se preamărea numele lui Iisus Hristos; şi mulţime de mari închinători la idoli lăsându-şi rătăcirea lor, se întorceau la Hristos, adevăratul Dumnezeu’’ (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005)..

            Am rememorat aceste scurte date despre Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, cu gândul la medicii de azi. Aceştia, după absolvirea Facultăţii, şi înainte de a fi declaraţi medici, depun aşa numitul jurământ al lui Hipocrat, prin care făgăduiesc că vor trata orice bolnav cu toată priceperea şi bunăvoinţa. Cum îşi împlinesc făgăduinţele, constatăm atunci când trecem pragul unei instituţii medicale. Nu vreau să arunc cuvinte grele asupra tuturor medicilor. Ar fi nedrept, pentru că încă mai avem şi acum doctori fără de arginţi. Puţini, dar avem. Cuvântul meu se îndreaptă spre doctorii criminali. Acesta este cuvântul potrivit. Căci cum poate fi definit monstrul în halat alb care şi-a pătat mâinile cu uciderea a mii de copii nevinovaţi prin avort? Cum poate fi calificat cel care are datoria sfântă de a opera, dar n-o face până când nu obţine banii murdari pe care-i doreşte? Cum să numim individul care îşi lasă semenii să moară, când Dumnezeu a pus în mâna lui putinţa de a-i salva? Şi, în sfârşit, cum să numim un sistem medical, care închide spitale, scumpeşte medicamentele, îngreuiază accesul în spitale, cu gândul nemărturisit, dar vădit, de a extermina o parte a populaţiei, în special bătrânii? Sistemul nu este ceva impersonal, este o alcătuire de oameni, medici şi politicieni, care vor da greu răspuns în faţa lui Dumnezeu.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

 

Dupa Sinaxa de la Roman: lucruri care trebuie spuse raspicat

Pentru că s-au iscat multe discuţii şi controverse privind Sinaxa de la Roman, mă simt dator sa vin cu câteva precizări, lămuriri şi consideraţii personale:
1. În interiorul Sinaxei se găseşte un cal troian, şi de-aici provine toată tulburarea. A fost introdus dintru început şi are o puternică susţinere de la vrăjmaşii Bisericii, pe care-i ştim de unde provin, din unghere întunecate. Rolul acestui personaj este să semene confuzie, să dezbine, să-i aţâţe pe unii împotriva altora. O face cu mult profesionalism, pentru că are în spate reputaţi profesionişti ai diversiunii şi manipulării. A reuşit până acum să impună agenda a două Sinaxe, cea de la Beiuş, şi cea de la Roman. A provocat tot felul de dezbateri inutile privind harul şi erezia. Noi, ca nevrednici preoţi ai lui Hristos, nu avem misiunea de a cuantifica harul lui Dumnezeu, hotărând momentul când acesta este retras. Bunul Dumnezeu ştie lucrul acesta. Noi suntem datori să împărtăşim oamenilor harul lui Dumnezeu prin Sfintele Taine şi Sfintele Slujbe ale Bisericii lui Hristos. În privinţa ereticilor, cărţile bisericeşti spun desluşit: ,,Cine nu este orthodox, este eretic’’. Sfintele Canoane ne arată desluşit că tainele ereticilor nu sunt Sfinte Taine.
2. Mă tem că am ajuns în situaţia în care un om îşi doreşte cu ardoare un lucru greu de obţinut. După îndelungi strădanii, îl dobândeşte, apoi nu ştie ce să facă cu el. Aşa suntem şi noi, după multe chibzuinţe şi frământări, am luat hotărârea de a ne delimita de erezie prin nepomenire, şi acum ne poticnim datorită diversiunii unui personaj malefic?
3. Pentru Părinţii de la Rădeni am un mesaj scurt: dacă vor continua să meargă pe acest drum, mănăstirea lor va cădea în mâinile ereticilor ecumenişti. Să dea Bunul Dumnezeu să mă înşel.
4. Nu este cazul să ne tulburăm peste măsură, nici să cădem în deznădejde. În fond, fiecare ştim că ne-am angajat într-o luptă grea, dar bună, în care sunt şi victime. Unii au căzut, alţii îi vor urma. Dumnezeu are grijă însă să ridice alţi mărturisitori în locul celor căzuţi. Pe aceştia îi veţi cunoaşte nu peste multă vreme.
5. Ştiţi foarte bine că sunt între noi preoţi care sunt dispuşi să treacă prin mucenicie, decât să cadă în mrejele vrăjmaşilor lui Hristos. Aceştia îşi fac datoria faţă de toţi care le cer ajutorul, şi sunt din ce în ce mai mulţi. Presupunând că cineva din Constanţa ar cere sprijinul unui preot mărturisitor, fiţi sigur că îl va primi, chiar dacă va trebui să vină din cealaltă parte a ţării, de la 600 de kilometri. Acesta este lucru cel mai important.
6. Nu neg utilitatea întrunirii Sinaxei. Avem exemplul minunat de la Botoşani. Sunt sigur că vor mai fi asemenea Sinaxe după ce vom depăşi această diversiune. Noi, preoţii nevrednici de numele lui Hristos comunicăm între noi, ne sfătuim, ne sprijinim. Suntem sprijiniţi, la rândul nostru, de frăţiile voastre.
7. Pentru uneltele diavolului, care se străduiesc să ne desfiinţeze am un mesaj scurt: nu veţi reuşi. Rău faceţi cât puteţi, că asta vă este menirea, dar eşecul vă este asigurat, pentru că nu luptaţi împotriva noastră, ci a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
8. Pentru Gheron Savva Lavriotul, nu şi pentru alţi greci: Timeo danaos et dona ferentes.
9. Pentru Părinţii şi fraţii sinceri, cu inima curată şi dornici de mântuire: Nu vă temeţi. Nu deznădăjduiţi. Nu vă sfădiţi întreolaltă. ,,Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită’’ (I Petru 5, 8). Înghite pe cei care se lasă înghiţiţi. Nu vă temeţi de slugile satanei, numite de Mântuitorul ,,porţile iadului’’ (Matei 16, 18). Iadul îl caută, de iad vor avea parte.
Doamne ajută!

Pr. Ioviţa Vasile

Cine este Dumnezeu mare, ca Dumnezeul nostru?

Au cele trei zise religii monoteiste, creştinismul, mozaismul şi islamismul, Acelaşi Dumnezeu? Întrebarea mi-a fost sugerată interviul acordat de Patriarhul Teodor al Alexandriei, şi publicat în Ziarul Lumina, în urma cu câţiva ani. Preafericirea Sa afirmă că ,,dialogul între cele trei mari religii monoteiste, care au <> spiritual al sentimentului religios faţă de un singur Dumnezeu, devine deja o datorie. Prin el se propovăduiesc mai intens decât în oricare altă epocă credinţa, dragostea şi pacea. Acesta este medicamentul sufletesc pentru omenirea suferindă şi cuprinsă de angoasa existenţială’’.
Cine sunt eu ca să contrazic un Patriarh al Alexandriei? Şi totuşi, în numele adevărului, îmi îngădui să nu fiu de acord cu cele de mai sus.
Nu vorbesc de creştinismul statistic, cu puzderia de secte şi biserici mincinoase, ci de Creştinismul autentic, cel Ortodox. M-aş referiri la Dogma Preasfintei Treimi, aşa cum este cuprinsă în Revelaţia Dumnezeiască şi formulată de Sfintele Sinoade Ecumenice. Aşadar, noi mărturisim Credinţa într-Un singur Dumnezeu, Treimea Cea Deofiinţă şi Nedespărţită.
Mozaismul, religia evreilor, are doar o parte a Revelaţiei Dumnezeieşti, cea a Vechiului Testament, şi aceea pervertită de multele interpretări ale rabinilor. Evreii cred în Iahve, dar nu primesc pe Mântuitorul Hristos, împotriva Căruia luptă cu ardoare de două mii de ani, la fel cum defaimă adevărul revelat despre Preasfânta Treime. Faptul acesta exclude orice posibilitate de dialog autentic. Acesta de acum este un dialog făţarnic al trădării lui Hristos. Pe scurt, ,,toţi să cinstească pe Fiul, precum cinstesc pe Tatăl. Cel ce nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl Care L-a trimis’’ (Ioan 5,23). Altfel spus, cine nu are pe Fiul nu are nici pe Tatăl, deci noi şi evreii nu avem Acelaşi Dumnezeu.
Despre islmism, vom spune că Allah nu e Dumnezeul Adevărului, cum ni se spune de către ecumenişti. Allah a fost unul din zeii ai arabilor politeişti. Mahomed şi cei care i-au răspândit ,,religia’’ au înlăturat ceilalţi zei, de unde şi caracterul monoteist al islamismului. Faptul că o ,,religie’’ este monoteistă, nu-i conferă caracter de religie revelată. Islamismul rămâne ,,religie’’ inventată şi impusă prin forţa sabiei. Noi spunem apăsat că Dumnezeul nostru nu este zeul Allah.
Afirmaţia Patriarhului Teodor al Alexandriei, precum că prin dialogul dintre religiile monoteiste se propovăduieşte ca niciodată credinţa, dragostea şi pacea, ridică serioase semne de îndoială. La fel ca atunci când spune că acest dialog ar fi ,,medicamentul sufletesc pentru omenirea suferindă’’. În fond, Preafericirea Sa spune extrem de mult, în cuvinte extrem de puţine. Întru mulţi ani, stăpâne!

Pr. Ioviţa Vasile

Pacatul Sodomei si al Gomorei

LUNA IANUARIE
Ziua a 27-a
Aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur la Constantinopol; Cuvioşii Claudin, Petru Egipteanul şi Tit; Cuvioasa Marchiana; Sf. Mucenic Dimitrie

Scriind Epistola către Biserica din Efes, Sfântul Apostol Pavel a înfierat unul din păcatele urâte în care căzuseră unii din oamenii trăitori în acea vreme: cel al homosexualităţii. Iată cuvintele de îndemn ale Apostolului, ferme şi sfioase, deopotrivă: ,,Nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce se fac în ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi’’ (Efeseni 5, 11-12). Cele ce Sfântul Apostol Pavel se ruşina a le grăi, au devenit astăzi, ca în Sodoma şi Gomora, fapte clamate şi etalate în manifestaţii publice, căci perverşii vremurilor noastre au părăsit orice urmă de ruşine, ies pe străzi şi îşi cer ,,drepturile’’. Drepturi la ce? La a merge cu mai mult sârg pe calea pierzării, care duce în focul cel veşnic al iadului.
Am stat de multe ori şi m-am gândit: de ce mai-marii lumii apără cu atâta îndârjire, ,,drepturile minorităţilor sexuale’’, de ce le încurajează şi chiar le legiferează? Am ajuns la concluzia că ei înşişi sunt cuprinşi de asemenea patimi murdare pe care le socotesc fireşti, ba de multe ori aceştia se socotesc a fi oameni normali, iar pe cei care se comportă cu frică de Dumnezeu îi consideră a fi depăşiţi de vreme.
Medicii stăpâniţi de păcatul homosexualităţii au avut grijă să lanseze teoria mincinoasă conform căreia oamenii se nasc cu asemenea înclinaţii, adică Dumnezeu ar fi imprimat în fiinţa lor asemenea apucături animalice, aşa încât ei n-ar avea nicio vină. Dimpotrivă, Dumnezeu ar fi vinovat pentru faptul că ei posedă asemenea apucături. Recunoaşteţi aici tendinţa lui Adam de a face răspunzător pe Dumnezeu pentru păcatul Său: ,,Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat’’ (Facere 3, 12). Biserica spune apăsat că toţi oamenii se nasc normali, atâta doar că unii se dedau la practici homosexuale din voie liberă şi apoi ajung să trăiască în acest desfrâu condamnabil, din care nu mai vor să iasă.
Sfânta Biserică ne învaţă că păcatul homosexualităţii poate fi părăsit şi-i sfătuieşte pe toţi cei răniţi de el să primescă sfaturile bune ale slujitorilor bisericeşti, care au şi leacuri duhovniceşti împotriva acestui flagel. Nu există păcat care să nu poată fi biruit, există numai oameni lipsiţi de voinţă care se complac în viciul lor şi refuză ajutorul pe care-l oferă Biserica lui Hristos. Pot fi citate cazuri când oameni împătimiţi de acest păcat au redevenit normali.
Să ne aducem aminte cum a pedepsit Dumnezeu cetăţile Sodoma şi Gomora cu foc şi cu pucioasă. Până în ziua de astăzi, locul acelor cetăţi, ai căror locuitori trăiau în acest păcat, este un pământ pustiu şi înfricoşător.

Pr. Iovita Vasile

Informare privind Sinaxa Ortodoxa Nationala a clericilor, monahilor si mirenilor

În data de 25 ianuarie 2018, s-a reunit la Roman Sinaxa Ortodoxă Naţională, constituită din preoţii pomenitori ai episcopilor care drept învaţă cuvântul adevărului, din credincioşi călugări şi mireni. Necesitatea acestei reuniuni a fost impusă de faptul că de la ultima întâlnire, cea de la Beiuş, a trecut o perioadă relativ lungă de timp.
Chiar de la început aş dori să relev contribuţia deosebită a mirenilor la împlinirea rosturilor acestei Sinaxe. Aceştia au avut numeroase intervenţii bine intenţionate, documentate şi fundamentate, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Oricine a putut constata că atunci când Sfânta Credinţă Ortodoxă este primejduită de eretici, păgâni şi necredincioşi, Poporul lui Dumnezeu se ridică întru apărarea acesteia.
Socotesc că nu este drept să trecem cu vederea anumite aspecte şi tensiuni acumulate în timp, constând în controverse, puncte de vedere divergente, neînţelegeri privind interpretarea Sfintelor Canoane. Asupra acestora s-a stăruit cu deosebire şi soluţiile n-au întârziat să apară, încât la sfârşit părinţii şi fraţii s-au declarat mulţumiţi de roadele acestei întâlniri frăţeşti. A fost o împreună sfătuire consistentă privitoare la formula de pomenire e episcopilor de pretutindeni, care s-au delimitat de adunarea din Creta şi s-au îngrădit de primejdia pan-ereziei ecumeniste. S-au exprimat mai multe puncte de vedere. Întrucât nu s-a cristalizat o formulă care să fie acceptată de toţi cei prezenţi, am căzut la învoială să fie menţinută actuala formulare, care are avantajul imens că este cuprinsă în Sfânta Liturghie. Această temă a fost receptată pentru reflecţie şi va fi dezbătută într-o reuniune viitoare a Sinaxei.
Ca participant şi observator atent, remarc nivelul intelectual ridicat al discuţiilor, temeinica documentare a părinţilor şi fraţilor privind scrierile Sfinţilor Părinţi, urmărite cu rigoare, deoarece acestea ne sunt îndreptar în strădaniile noastre pentru apărarea Dreptei Credinţe. Suntem adesea puşi în faţa unor stări de fapt absolut noi, cărora nu le găsim în timp scurt răspunsul, şi atunci recursul la Sfinţii Părinţi este calea de urmat.
Părinţii şi fraţii au exprimat dorinţa de împreună lucrare şi sfătuire, de mărturisire coerentă a adevărurilor Dumnezeieşti mântuitoare. În ultimă analiză, lucrarea pastoral şi misionară a fiecărui preot şi mirean este esenţială pentru călăuzirea sufletelor spre împărăţia lui Dumnezeu.
Este din ce în ce mai evident faptul că există vrăjmaşi care lucrează din umbră pentru dezbinarea noastră. Nu vor reuşi. Sunt profesionişti ai dezinformării, deversiunii şi manipulărilor de tot felul care caută să semene confuzie, să-i aţâţe pe unii împotriva altora, cu intenţia vădită de a dezbina. Această lucrare malefică se face simţită de mai multă vreme. Noi însă continuăm să ne împlinim datoriile faţă de frăţiile voastre, atâta cât ne îngăduie puterile şi priceperea.
Mesajul pe care doresc să vi-l transmit: încredere nestrămutată în Dumnezeul adevărului şi al binelui, rugăciune stăruitoare, faptă bună izvorâtă din dragoste pentru aproapele, sprijin pentru preoţii care au pus mărturisirea lui Hristos mai presus de interesele lumeşti, prudenţă în tot ce facem şi spunem, atitudine binevoitoare faţă de cei aflaţi în neştiinţă. Îi rugăm pe fraţii mireni să-şi împlinească rosturile misionare de informare a oamenilor asupra primejdiilor care pândesc Biserica lui Hristos şi mântuirea fiecăruia dintre noi.
Las la o parte cuvintele mele neputincioase şi vă pun în suflete îndemnurile Dumnezeieşti:
– ,,Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia’’ (Luca 12, 32)
– ,,Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?’’ (Romani 8, 31)
– ,,Împotriva adevărului n-avem nicio putere; avem pentru adevăr’’ (II Corinteni 13, 8)
– ,,Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi’’ (Iacov 4, 7)
– ,,Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie’’ (Matei 7, 6).
Pr. Ioviţa Vasile