Adu-ti aminte de Ziditorul tau

 

LUNA IULIE

Ziua a 31-a

Cuvioşii Evdochim şi Ioan; Iosif cel Drept din Arimateea; Sf. Mucenici Democrit, Secund, Dionisie; Sf. 12 Mucenici ucişi cu sabia; Sf. Ierarh Gherman; Cuvioasa Anghelina

,,Adu-ţi aminte de Ziditorul tău în zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele de restrişte şi să se apropie anii despre care vei zice: N-am nicio plăcere de ei!…’’ (Ecleziast 12, 1).

Iubite cititorule! Acest îndemn Dumnezeiesc este urmat de prea puţini tineri. Cei mai mulţi aleg să-şi trăiască anii copilăriei şi ai tinereţii în desfătările păcătoase ale lumii, cu gândul că au suficientă vreme să se gândească la Dumnezeu şi la mântuirea sufletelor lor, la anii bătrâneţii. Din păcate, unii nu mai ajung aceşti ani… Ceilalţi trăiesc aşa cum s-au obişnuit la tinereţe şi viaţa se iroseşte pe nesimţite.

Astăzi facem pomenirea Sfântului Evdochim, alături de ceilalţi Sfinţi ai zilei, dragi nouă. Ce ne spun cărţile bisericeşti despre viaţa lui? ,,Acest fericit copil, fiind dat de părinţi la învăţătura cărţii, n-a avut trebuinţă de frica şi de bătăile dascălilor, ca să fie îndemnat la învăţătură, ci însuşi din firea sa avea pornire spre a se îndemna la aceasta şi se silea cu toată sârguinţa, ziua şi noaptea, mai ales la citirea Dumnezeieştilor Scripturi… Preumblarea sa era să meargă la Dumnezeieştile biserici, să asculte Sfintele Slujbe şi cuvintele Dumnezeieşti şi cu totul se sârguia să se facă locaş curat al Dumnezeului Celui Viu… Vrăjmaşul adevărului îndemna pe mulţi tineri de o vârstă cu Evdochim să-l silească a merge la petreceri îndulcitoare, la vânătoare şi la veselii. Însă de-a pururi pomenitul avea o singură desfătare şi plăcere – să se roage şi să se silească la citirea cărţilor folositoare de suflet’’.

Acesta i-a fost felul de vieţuire în pruncie şi apoi, la tinereţe, tot aşa a trăit, până la sfârşitul vieţii sale sfinte. Dumnezeu i-a făcut cunoscut sfârşitul, dar el nu s-a tulburat, deoarece a cugetat la moarte. Doar gândul că mama lui nu va fi de faţă la trecerea sa îl întrista. A cerut cu asprime să fie îngropat cu aceleaşi haine şi să nu-i facă nimic împotriva dorinţei sale. Înainte de despărţire, a cerut să fie lăsat singur, şi cei de-aproape au auzit această smerită rugăciune: ,,Doamne, Dumnezeul meu, precum n-am voit să se arate petrecerea mea cât am trăit, astfel mă rog ca şi sfârşitul meu să se facă fără nici un dar. Nici să socotească cineva că Ţi-am bineplăcut Ţie!’’ Şi în acest fel şi-a încredinţat sufletul său în mâinile Ziditorului tuturor.

Facerile sale de bine pentru oameni n-au încetat nici după trecerea sa din viaţa aceasta. Mulţi veneau la mormântul său şi se izbăveau de demoni şi de boli. Pentru sfintele sale rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.608-615).

 

Cinstiţi cititori,

Începând cu ziua de mâine, 1 august, intrăm în Postul Adormirii Maicii Domnului. Bunul Dumnezeu să vegheze asupra frăţiilor voastre şi să vă binecuvânteze strădaniile spre Împărăţia Sa cea cerească.

Preot Ioviţa Vasile

 

 

Raspuns datorat parintelui Eftimie Mitra

Aşa cum am convenit, am revăzut articolul ,,Situaţia actuală a nepomenitorilor români’’ publicat pe acest blog în 4 iulie 2018, şi preluat pe portalul ORTODOXinfo, în pasajul care vă priveşte direct. Conţinutul lui este acesta: ,,Nepomenitorul’’ pomenitor. Categorie ilustrată de un singur nume: Eftimie Mitra. Acesta a fost prezent la Bănceni cu misiunea vădită de a strânge informaţii şi a încerca să deturneze sensul discuţiilor. Pomeneşte pe ierarhul său Gurie, pe care l-a elogiat ca nimeni altul. De ce atunci a participat la acea întâlnire a nepomenitorilor? Pentru a zădărnici, cât i-a stat în putere, discuţiile sincere care s-au purtat’’.

Faţă de cele de mai sus, fac următoarele precizări:

1.Retrag afirmaţia potrivit careia ,,aţi fost la Bănceni pentru a strânge informaţii’’ şi o înlocuiesc cu aceasta formulare: ,,aţi fost la Bănceni pentru a vă informa’’. Cer iertare pentru exprimarea dintâi, pe care nu o pot dovedi.

2.Menţin afirmaţia precum că sunteţi în rândul pomenitorilor, fapt binecunoscut de multă vreme. Nu e o ruşine, pentru preacuvioşia voastră este chiar meritoriu că vă pomeniţi ierarhul şi să-l lăudaţi, fiind semnatar al documentelor cretane şi al unei sentinţe de caterisire.

3.Menţin afirmaţia care priveşte repetatele intervenţii pe care le-aţi avut, cu intenţia vădită de a consuma cât mai mult timp şi a împiedica discutarea problemelor cu adevărat importante. Faptul a fost remarcat de mai mulţi participanţi.

4.Sunt de-acord cu preacuvioaşia voastră că parte a nepomenitorilor a produs multe daune, culminând cu sciziunea, care în limbaj bisericesc se numeşte schismă. Aceasta a fost menirea articolului respectiv, de a face o analiză corectă şi a arăta locul în care ne situăm fiecare.

5.O parte din Sinaxe au avut caracter naţional, iar cea de la Bănceni a fost internaţională, datorită participanţilor proveniţi din trei ţări ortodoxe. Pe cine deranjeaza aceste Sinaxe?

Cu aceasta socotesc disputa încheiată, deoarece nu este bine să ne risipim în lucruri mărunte şi puerile. Sănătate să vă dea Dumnezeu. Iertaţi.

Preot Ioviţa Vasile

 

 

Tinerii ortodocsi nepomenitori continua misiunea de trezire a constiintelor cu privire la ecumenism si la dictatura noii ordini mondiale (selectiuni)

Cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, Care a zis ,,mergând învățați” am parcurs a doua călătorie prin țară cu scopul de a-i trezi pe frații ortodocși cu privire la erezia ecumenismului și la minciunosinodul din Creta. Nu e ușor în astfel de vremuri a face misiune. Dacă Sfântul Apostol Andrei nu ar fi făcut misiune în țara noastră, cum ajungea Cuvântul lui Dumnezeu până la noi? Cum degetele sunt prelungirea mâinii, tot așa Apostolii și misionarii sunt prelungirea lucrării lui Dumnezeu pe pământ. Ce misionari sfinți am avut care au străbătut pământul țării noastre în lung și în lat semănând sămânța Cuvântului lui Dumnezeu! Am avut Episcopi, preoți, monahi, mireni misionari înflăcărați care aveau ,,foc sub tălpi, foc sub limbă și foc în condei”, care au fost și sunt lumini peste veacuri. Un misionarism activ am învățat de la ÎPS Longhin, un înflăcărat mărturisitor, Domnul să-l țină printre noi și să-i dea sănătate!

Marii noștri duhovnici ne-au transmis un mesaj de foc: să ne asumăm obligația informării tuturor oamenilor din jurul nostru. Mobilizatorii Bisericii lui Hristos sunt cei aleși prin credință și înțelepciune, care ajută spre informarea și protejarea creștinilor de a nu se însemna cu semnul fiarei 666 și de a se feri de păcate, erezii și schisme. Să fim călăuze altei persoane spre lumină în acest veac întunecat, fiindcă cel ce va face acestea nu va fi un om simplu, ci un apostol. Sfântul Cosma al Etoliei a scris: „În zilele cele din urmă având nevoie de apostoli, apostoli vor fi toți”. Dar să nu uitați că Hristos a fost și este Puterea Apostoliei.

Mulțumim Bunului Dumnezeu și Maicii Sale, Sfinților închisorilor și puterilor cerești pentru că am reușit și de data aceasta să putem mărturisi cu ajutorul lui Dumnezeu prin țară (mănăstiri, biserici și orașe) Adevărul și despre problemele actuale, acest Adevăr pentru care cu toții trebuie să luptăm să ajungă la oameni cum ne-a fost lăsat de Hristos și pentru care au murit atâția Sfinți și martiri de-a lungul vremii.

La Mănăstirea Bucium câteva credincioase mi-au spus: când generalul Bucow a sosit la Bucium a pus tunul înspre biserica Mănăstirii și când a tras proiectilele au ricoșat pe lângă ea. Au venit și călugarii de la Dejani cu cruci și steaguri ca să-l înfrunte pe Bucow și alăturându-se călugărilor de la Bucium au intrat în biserică. Apoi generalul Bucow a dat foc la biserică și a strigat amenințător: Cine iese din biserică înseamnă că a trecut la catolici, dar călugării au rămas statornici în Ortodoxie, au ars, dar n-au trădat credința. Ce exemple minunate sunt pentru noi! Au preferat să ardă decât să treacă la uniație, iar noi acum facem compromis după compromis în materie de credință dând mâna cu alte “crezuri” și îmbrățișând pe „lupii în piei de oaie” zicând că nu-i nimic dacă te rogi cu ereticii, că nu s-a întâmplat nimic grav la Creta, să stăm liniștiți etc. … Dar jertfa acestor monahi (care se aseamănă cu jertfa mărturisitorilor monahi atoniți de la Zografu care au fost arși în turn pe timpul patriarhului latinocugetător Vecos) strigă către noi ca să ne păstrăm credința neschimbată și neînnoită așa cum Sfinții Apostoli au propovăduit-o în Biserică și cum Sfinții Părinți ne-au transmis-o de-a lungul veacurilor prin Sfintele Sinoade Ecumenice.

În drumul nostru am găsit oameni interesați de problemele actuale în legătură cu sinodul mincinos din Creta, cât și în privința actelor antihristice și chiar avem persoane pe care deja i-am trimis către preoții nepomenitori care țin drumul fără extreme și suntem foarte bucuroși când întâlnim astfel de persoane care caută adevărul, doar că le trebuie cineva care să le explice clar cu ajutorul lui Dumnezeu ce au de făcut în această perioadă tulbure și plină de înșelări.

Am întâlnit preoți care realizează problema, dar le este teamă, alții care încă nu cunoșteau îndeaproape problemele, nefiind informați corect și bucurându-se de materialele oferite. Am dat și de preoți care vor ieși din mănăstiri sau din biserici la luptă și care se pregătesc. Am întâlnit și un preot care ne-a mărturisit că vorbește în predici despre toate problemele și chiar ne-a achiziționat cărți din fiecare domeniu, pentru a da la oameni, și broșuri, am dat și peste un ieromonah care se ferea de ceilalți, spunând că sunt ecumeniști în mănăstire și a mai zis ca o să trebuiască să plece și sfinția sa din mănăstire. I-am dat numărul de telefon pentru ca să-l putem sprijini.

Am întâlnit o maică care aflase de problema CNP-ului și caută să afle o modalitatea cum să scape de el. Noi fiind de fapt fără acte, i-am povestit și despre ceilalți frați care de asemenea nu au acte antihristice și minunile care s-au întâmplat și lucrarea pe care Dumnezeu o face cu omul care se debarasează cât mai mult de acest sistem antihristic. Lângă această maică era și o avocată care a rămas surprinsă că niște ortdocși fac această misiune cu ajutorul lui Dumnezeu, deoarece până atunci dânsa nu a mai întâlnit alți ortodocși care să facă misiune (fiind învățată cu sectarii). Nici maica, nici avocata nu știau mai nimic despre sinodul din Creta și ce aveau de făcut.

Am întâlnit un diacon care nu știa mai nimic despre actele cu cip. Imediat după ce i-am dat broșură, a venit apoi la noi și ne-a mai cerut și alte broșuri. Avea cardul în mână și a spus că se duce să-l ducă înapoi la bancă.

Am întâlnit oameni deosebiți, tineri care au fost recepitivi, chiar și la Costinești am stat de vorbă o oră cu două cupluri de tineri care se bucurau că facem asta și erau chiar de la mine din Pitești. Un alt preot mărturisea despre toate, era bolnav, era conștient că pomenirea este o problemă, ne-a luat cărțile bucuros și a primit și broșuri mai multe ca să dea la oameni. Ne-a dat și un ajutor în bani pentru misiune.

Dintr-o mănăstire ne-au scos afară după ce am apucat să dăm la oameni și la o maică mai multe broșuri. Au spus că o să se ia stareța de noi, paznicul ne-a invitat în afara mănăstirii, după care ne-a spus că era de asemenea conștient că sunt reale problemele, dar a zis mai apoi că îl dă afară de acolo, dacă ia vreo atitudine. Într-o altă Mănăstire erau doi călugări care nu voiau în primă fază să stea de vorbă cu noi despre aceste probleme și spuneau că nu sunt de acord cu nepomenirea. După insistența și răbdarea noastră aceștia au recunoscut ca avem dreptate și ca la ei vine episcopul și îi caută prin chilii de broșuri sau cărți legate de ecumenism sau pseudosinodul din Creta sau cum odată la pangar aveau spre vânzare o carte împotriva ecumenismului și a venit episcopul la unul din ei și i-a zis: „Ce, mă, ești cumva împotriva ecumenismului?” Nu i-a spus însă ce este ecumenismul, pentru că monahul nu prea știa atunci…

Tot acesta ne-a mai spus: “unde să mă duc?” ,,Am 24 de ani de mănăstire, sunt sărac nu am pe nimeni” ne mărturisea, dar a spus că dacă ierarhii vor mai face alți pași greșiți, vor pleca. În final, ne-au zis că deocamdată nu pleacă.

La o altă mănăstire un preot spunea că nu s-a întâmplat nimic la sinod, pe când starețul ne-a transmis prin femeia de la pangar să lăsăm mai multe cărți cu pr. Theodoros Zisis ca sa dea la oameni, deci sunt păreri diferite, se ascund unii de alții în anumite împrejurări.

La o altă mănăstire starețul ne-a spus că a mărturisit împotriva altor probleme de dogmă și acesta era mințit de episcop, care susținea că el nu semnase acele documente eretice, neparticipând la pseudosinodul din Creta, dar i-am spus că este mințit, că a fost un sinod intern unde cei care nu au participat la pseudosinodul din Creta au semnat, în 29 octombrie 2016.

Mulți dintre ei sunt mințiți că nu s-a făcut nimic la sinod, că trebuie făcută ascultare, că să ne rugăm, deoarece suntem prea mici, alteori ne spuneau că “a venit oul să învețe găina?”. Sau că suntem înșelați de diavol sau unul cu „renume” ne-a spus că suntem bolnavi psihic și că ne ocupă mintea diavolul cu aceste prostii.

Dar cum spuneam au fost mulți care au fost deschiși și s-au bucurat pentru ca primeau informații adevărate și cărți despre aceste probleme.

Am fost și prin spitale, am dat iconițe și am vorbit cu oamenii și cu medici, am avut broșuri de mai multe categorii, pentru tot omul, în afară de cele cu problemele actuale.

Am avut șansa de a mărturisi cu ajutorul lui Dumnezeu și în fața unui episcop. Eram în curtea unei catedrale unde eu stăteam cu o tânără de vorbă, care era captată de ceea ce îi spuneam și, în acel moment, văd cum vine un episcop cu preoți pe lângă el, trecând pe lângă mine l-am salutat și nu am oprit conversația pentru a nu o pierde pe acea tânără, care s-ar fi smintit dacă aș fi intrat în contradictoriu cu episcopul și preoții. Dar fratele Valerică, fiind la 6-7 m de mine, a fost chemat de către preoți, spunându-i-se să ia binecuvântare de la episcop. El a refuzat, și totuși episcopul a făcut cruce în aer, după care l-a întrebat de unde este, fratele i-a răspuns ca a fost Mănăstirea Lacu Frumos, unde a oprit pomenirea pentru că la sinod s-au semnat documente eretice. Auzind aceasta, episcopul a zis ridicându-și mâinile: “Hai, lasă-mă cu astea!”, a făcut câțiva pași s-a întors și apoi i-a zis: “Să-ți ajute Dumnezeu!”. Fratele Valerică a simțit că ceva în el era bun și că și-ar da seama de problemă, dar există alte presiuni…

Am fost la comunitatea din Ivești unde părintele Claudiu Buză merge și slujește. Sunt niște oameni deosebiți și foarte credincioși, cu adevărat uniți și luptători pentru Adevăr. Sunt și ei prigoniți în sat și numiți în toate felurile, iar pe fratele Valerică îl cunoșteau de multă vreme și am făcut cu ajutorul lui Dumnezeu o sinaxă minunată.

Acum să vă povestesc când am ajuns la Schitul Sfântul Mina din Târgu Neamț. Iese egumenul în întâmpinarea noastră, îi spunem cu ce probleme am ajuns și noi pe acolo, după care acesta spune: “fraților, sunt de acord cu voi, sunt și eu împotriva sinodului”… Încerca să ne mai tragă de limbă după care să-și de-a arama pe față, spunându-ne că este pe vechi și că ține legătura cu Slătioara. Când ne bucuram și noi că am mai găsit pe cineva care este împotriva sinodului, aflăm ca de fapt că erau dintre cei cu alte probleme, după ce am susținut și încercat să îl convingem că trebuie să ascultam de Sfântul Paisie Aghioritul și părinții care ne-au explicat despre această problemă, s-a enervat și a spus: “Bine v-a făcut că v-au exclus, vă exclud și eu” și ne-a dat de înțeles să plecăm de acolo înainte să ne scoată el. Când să ne urcăm în mașină fratele Valerică a strigat la el: “Stilismul este în rătăcire”. Fiindcă schisma este încă o pârghie de putere a antihristului.

După aceasta ispită, apare alta, la o altă mănăstire, unde un călugăr cu barba lungă ne-a făcut și acesta cu ou și oțet, că suntem înșelati, că la sinod a fost bine ce s-a făcut… După aceste întâmplări una după alta, ca să fie ispita din ce în ce mai mare a doua zi, în timp ce coboram de la o mănăstire, pe drum, ne-am întâlnit cu trei călugări. Pe unul dintre ei îl cunoșteam mai dinainte, că mai lupta și el împotriva acestor probleme. Am oprit și ne-am urcat cu toții la drum în altă direcție, la o distanță mai mare. Din vorbă în vorbă, am auzit ca ei considerau ca tainele sunt invalide. Noi totuși am zis să vedem până la capăt și am acceptat cererea acestora. Fiind și ei înflăcărați de a mărturisi, am mers împreună la o mănăstire.

Și acum, fraților, ne aflam într-o încercare de fapt sa vedem felul exprimării unor oameni aflați pe o linie extremă. Dumnezeu a îngăduit asta spre folosul tuturor, asta dacă fiecare dintre noi se smerește și înțelege de fapt că prin această luptă, dacă nu o ducem cu dreaptă socoteală, mai rău dărâmăm decât zidim.

Intrând în curtea acelei mănăstiri cunoscute, un preot aflat prin curte s-a apucat să intre în discuție cu cei trei monahi, care au spus că nu merg să se închine la biserică și ca nu mai sunt taine. Felul cum punea problema nășteau contraziceri și neînțelegeri. Între timp așteptând să intrăm la preotul acelei mănăstiri, un părinte cunoscut și duhovnicesc, am cunoscut un diacon care era în vizită cu familia. Dându-i cărțile, acesta încerca să afle de unde am binecuvântare sa dau aceste cărți și fel și fel de întrebări, la care eu i-am zis să mulțumească Bunului Dumnezeu ca ne-am întâlnit ca să intre în posesia acestor cărți. Între timp primim vestea că putem merge la chilia părintelui, am mers eu cu fratele Valerică, acei trei călugări, un preot și acest diacon în sufletul căruia se năștea deja deschiderea față de problemele existente. Intrând în chilie acel părinte smerit și foarte doritor să intre în contact cu părinții care au întrerupt pomenirea, pentru a discuta, începe prin a ne spune clar că sinodul cu adevărat a fost tâlhăresc și că este total împotriva lui. În timp ce acesta vorbea foarte clar și explica atât de bine, acel diacon se vedea ca este foarte mișcat de cele auzite.

Apoi acest părinte ne întreabă despre calendar, la care cu toții eram în același cuget, după care a ajuns la problema tainelor, unde acei călugări au spus că ei spun ca nu mai sunt valide. Dezamăgit, preotul le explica că nu putem spune asta. Am intervenit și am zis: “Părinte, eu și cu fratele Valerică ne delimităm de acești călugări, deoarece noi nu mergem pe această linie extremă, ne-am întâlnit cu ei pe drum și nu știam credința lor. Noi suntem pe linia părintelui Theodoros Zisis, a domnului Mihai-Silviu Chirilă și a Gherondei Gavriil din Muntele Athos, ucenicul Sfântului Paisie Aghioritul. Noi credem că există har, cum și în ce fel lucrează Bunul Dumnezeu știe mai bine, nu îi considerăm pe toți eretici, dar există totuși o părtășie la erezie a celor indiferenți la gravitatea ereziei din Creta și ținem calendarul nou”.

Din cele spuse se vedea ca era de acord cu noi, doar că la el problema era că acest sinod a fost într-adevăr tâlhăresc, dar este un tablou al celor ce urmează să vină și că după război se vor face alte sinoade și acolo se vor impune toate. Acolo s-au discutat și altele mai rele, că el ține Ortodoxia ca și până acum și că poate să-l facă bucățele și el tot nu va schimba nimic. Apoi i-am explicat: “Părinte, cu mila Domnului noi mergem prin țară, prin mănăstiri, biserici, centrele orașelor și sate ca să stăm de vorbă cu oamenii, aceștia nu cunosc problemele, pentru că nu li se vorbește. Dacă noi păstrăm comuniune cu erezia și vine războiul și moartea în comuniune ce am făcut? Dacă noi nu pregătim oamenii înainte de relele care vor veni, aceștia nu vor ști ce să facă, nu se vorbește nici măcar în predici, ci foarte rar”… Și aici nu a putut să mai zică nimic.

La sfârșit, s-a bucurat când i-am dat cărțile căci nu știa despre ele. Încă un motiv să avem nădejdea că, după ce va citi cărțile domnului Mihai-Silviu Chirilă și a Părintelui profesor Theodoros Zisis, va înțelege importanța opririi pomenirii ierarhului. A fost foarte impresionat de cartea Dictatura numerică, ed. a III-a, pe care a primit-o cu drag.

Am întâlnit pe părintele Vasile Savin care a fost la sinaxa de la Roman și pe care îl știam, deoarece a fost și la sinaxa de la Botoșani. După ce i-am explicat de fapt ce s-a decis la Roman (s-a semnat ceva greșit, adică s-a hotărât că există har în Biserică, dar doar spre osândă; spre exemplu din perspectiva lor, un bebeluș botezat în BOR e eretic, au negat conceptul de părtășie la erezie, neținând cont de scrierile Sfântului Teodor Studitul și de spusa acestuia că există un consens patristic în această privință ș.a.) acesta regreta că a semnat la Roman, a rămas să-i dau numărul părintelui duhovnic ca să ia legătura cu dânsul ca să afle mai multe.

Fratele Valerică a întâlnit o femeie în vârstă (fostă profesoară) care pe vremea comuniștilor a fost prigonită pentru că nu a primit carnetul roșu de membru de partid iar când a văzut cartea Dictatura numerică (Ediția a III a) s-a bucurat foarte mult după ce i s-a explicat despre ce e vorba și a vrut neapărat și a contribuit cu o sumă mare de bani ca s-o mai tipărim și să dăm la oameni. A scos buletinul, a zis că-l va distruge, așa cum a respins odinioară actul antihristic de pe timpul comunismului. Ne-a impresionat foarte mult. Un alt bătrân la 78 de ani, mă trezesc cu el lângă mine și îmi spune: “Măi, tinere, este extraordinar ce faceți, domnule, câte lucruri importante spuneți în această broșură, prin care deschideți mintea oamenilor”. Acesta refuzase și cardul de sănătate, nu știa ce s-a întâmplat la pseudosinod, i-am explicat și totodată i-am lăsat cărți, ne-a încurajat ca să trezim tinerii ca să contrabalansăm lupta împotriva acestor nenorociri ce se abat peste noi.

Am mai cunoscut un pustnic care, de asemenea, era împotriva tuturor actelor, la tot ce înseamnă tehnologie, și nu era de acord cu extrema celorlalți, după ce noi i-am expus problema, era trăitor, smerit și Bunul Dumnezeu ni l-a scos în cale că mult am avut de învățat de la acesta, era și preot, dar nu părea, la cum era îmbrăcat pentru ca acesta iubea nevoința și nu îngrijirea aspectului exterior. Oricum acesta era la zi cu multe din problemele actuale.

La sfârșitul mărturisirii am mers la Părintele Ilie Lăcătușu unde știam ca vor veni foarte mulți oameni. Chiar așa a fost. De la 9 dimineața până la 11 seara, oamenii veneau continuu.

Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toate și Maicii Domnului, mulțumim domnului Mihai-Silviu Chirilă care ne-a ajutat din nou cu cărți pentru drum, mulțumim părintelui Claudiu Buză pentru ajutorul dat și din partea comunității de la București, mulțumim Duhovnicului nostru care ne-a sprijinit și comunității din Vâlcea, mulțumim celor din Constanta, Brașov, Tecuci, Medgidia, Ivești care ne-au ajutat financiar pentru a merge mai departe. Împreună suntem o forță, totul este să rămânem în smerenie și cu dreaptă socoteală, să stăm bine, să stăm cu frică și să luăm aminte, căci diavolul acum răcnește cel mai rău. Doamne ajuta la toți!

Emanuel Iscru

fratele Valerică Bușă

Scău Andrei

(Text preluat selectiv de pe Ortodoxinfo)

 

Biserica apostata sau anti-biserica

Cinstite cititorule! În cuvântul de ieri, am arătat felul cum ne este înfăţişată Sfânta Biserică Ortodoxă în anii din urmă ai veacului acestuia: ca o femeie înveşmântată cu soarele, având cunună de douăsprezece stele pe cap. Diavolul vrăjmaş a toată lumea a izvodit opusul Bisericii, un fel de anti-biserică, o biserică apostată pe care o va opune Bisericii lui Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că ,,întâi au fost Proorocii, apoi proorocii mincinoşi; întâi Apostolii, apoi apostolii mincinoşi; întâi Hristos, apoi antihrist. Dacă diavolul n-ar vedea ce să imite sau pe cineva împotriva căruia să uneltească, nici n-ar întreprinde nimic şi nici n-ar şti ce să facă’’ (Omilii la Matei, Ed. I.B.M al B.O.R., Bucureşti 1994, p. 537). ,,Biserica’’ diavolului urmează aceaşi logică satanică a lucrurilor. Încă din vremea noastră, americanii au o ,,biserică satanică’’ înregistrată, prin urmare, nu ne mirăm de cele ce se vor întâmpla în viitor. Adăugăm la aceasta celelalte ,,biserici’’ mincinoase deja existente, cum sunt cele baptiste, penticostale, catolice, anglicane, luterane, reformate, etc. şi avem conturată imaginea a ceea ce va urma.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne descrie în capitolul 17 al Cărţii Apocalipsei imaginea anti-bisericii diavoleşti: ,,Apoi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe, şi a grăit către mine zicând: Vino să-ţi arăt judecata desfrânatei celei mari, care sălăşluieşte pe ape multe. Cu care s-au desfrânat împăraţii pământului şi cei ce locuiesc pe pământ s-au îmbătat de vinul desfrânării ei. Şi m-a dus cu duhul în pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină cu nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne. Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, având în mână un pahar de aur, plin de urâciunile şi necurăţiile desfrânării ei. Iar pe fruntea ei, scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului. Şi am văzut o femeie beată de sângele Sfinţilor şi de sângele Mucenicilor lui Iisus’’. Aceasta este imaginea respingătoare a anti-bisericii lui antihrist, care va avea ca ,,religie’’ o sumă de învăţături satanice, contrapuse Adevărului Revelat de Dumnezeu. Vă rog să observaţi fastul deşănţat cu care va fi prezentată omenirii, dar şi faptul că aceasta va ucide pe Sfinţii lui Hristos şi pe cei care vor avea curajul să-L mărturisească pe Hristos Domnul. Comparaţi imaginea aceasta scabroasă cu imaginea luminoasă a femeii care simbolizează Biserica Ortodoxă. Antiteza este evidentă. Scopul evident al ecumeniştilor dintotdeauna este acela de a distruge Sfânta Biserică şi a o înlocui cu anti-biserica diavolului.

Sfântul Cuvios Kukşa al Odesei (1875-1964) a trăit anii grei ai comunismului din Rusia, când Sfânta Biserică Ortodoxă a intrat în catacombe, iar bolşevicii au impus ,,biserica’’ oficială, numită ,,serghianistă’’, după numele nevrednicului patriarh care L-a trădat pe Mântuitorul. Profeţia lui, privind vremurile pe care le trăim, este de o limpezime şi o forţă extraordinare: ,,Fiţi vigilenţi! Străduiţi-vă să mergeţi la Bisericile lui Dumnezeu acum, cât ele sunt încă ale noastre. Va veni timpul când nu le vom mai putea frecventa. Numai cei aleşi vor înţelege ce se întâmplă. Pe oameni îi vor obliga să se ducă la biserica apostată, însă nu va trebui să mergem într-acolo în niciun caz’’.

Preot Ioviţa Vasile

Sfanta Biserica Ortodoxa in anii tiraniei antihristice

LUNA IULIE

Ziua a 27-a

Sf. Mucenici Pantelimon, doctorul fără de arginţi, Hristodul; Un Sf. Mucenic orb; O sută cincizeci şi trei Sf. Mucenici înecaţi în Marea Traciei; Cuv. Manuel, Simeon Stâlpnicul, Gorazd, Naum, Angelar, Sava, Nicolae Cocianov; Cuv. Antuza Mărturisitoarea; Sf. Ier. Clement

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a descris în Cartea Apocalipsei, capitolul 12, în forme metaforice şi simbolice, strâmtorarea prin care va trece Sfânta Biserică Ortodoxă în anii din urmă ai istoriei, în vremea domniei lui antihrist. Aici Biserica este înfăţişată sub chipul unei femei ,,înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună de douăsprezece stele’’. Desluşim din această descriere că Soarele este Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, numit de Proorocul Maleahi (3, 20) ,,Soarele Dreptăţii’’. Metafora este deosebit de potrivită şi sugestivă, deoarece lumina cunoştinţei ne vine de la Fiul lui Dumnezeu Întrupat. Cele douăsprezece stele ne trimit cu gândul neapărat la cei doisprezece Sfinţi Apostoli, prin care a lucrat Dumnezeu pentru întemeierea Bisericii, dar şi la cei doisprezece Patriarhi din vechime.

A scris apoi Sfântul Ioan că Femeia ,,era însărcinată şi striga, chinuindu-se şi muncindu-se ca să nască’’. Cu adevărat Biserica naşte fii pentru Împărăţia lui Dumnezeu prin Taina Sfântului Botez, iar atunci naşterea acestora din apă şi din Duh, va fi deosebit de grea, datorită modului sălbatic în care va fi persecutată de slujitorii satanei. Diavolul, adică balaurul, cu toate cohortele sale de demoni şi oameni, îşi va îndrepta toată răutatea împotriva slujitorilor şi credincioşilor, încât aceştia vor fi nevoiţi să se retragă în locuri pustii şi acolo să vieţuiască şi să slujească Mirelui Hristos, căci în bisericile sfinţite se va aşeza urâciunea pustiirii (Matei 24, 15) şi se va oficia cultul satanic al spurcatului antihrist, adorat de mulţimile oarbe, ca un dumnezeu. ,,Dar femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, unde e hrănită acolo vreme şi vremuri şi jumătate de vreme’’. Aici se arată purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Biserică. Hrana va fi alcătuită din adevărurile mântuitoare, unite cu făgăduinţa vieţii veşnice, dar şi din cele necesare vieţii trupeşti. Această făgăduinţă ne este dătătoare de mari nădejdi şi ne întăreşte, de pe-acum, în mărturisirea lui Hristos până la moarte, ,,Vreme’’ înseamnă un an; ,,vremuri’’ înseamnă ,,doi ani’’; ,,jumătate de vreme’’ înseamnă ,,o jumătate de an’’. Aşadar, aceste perioade însumate dau trei ani şi jumătate, cât va dura tirania lui antihrist. Spun Părinţii Bisericii că atunci ziua va fi ca ora, săptămâna ca ziua, luna ca săptămâna, iar anul ca luna, într-atât va scurta Dumnezeu vremea, ca să se mântuiască cei aleşi (Matei 24, 22). ,,Iar când se vor întâmpla acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie’’ (Luca 21, 28).

Preot Ioviţa Vasile

 

Proorocii mincinosi de la sfarsitul veacului

LUNA IULIE

Ziua a 26-a

Sf. Mucenici Ermolae, Ermip, Ermocrat, Apion; Sf. Muceniţe Parascheva din Roma, Oreozila şi Ierusalima; Cuvioşii Ignatie, Ermolae, Gherontie, Moise Ungurul; Sf. Ierarh Sava III al Serbiei

Sfântul Prooroc Ieremia relatează în capitolul 28 al Cărţii sale un episod când, fără voia lui, s-a confruntat cu proorocul mincinos Anania. Acesta din urmă şi-a luat cutezanţa de a prooroci din voie proprie, fără a fi trimis de Dumnezeu. Această impostură era deosebit de nocivă, deoarece dădea poporului nădejde în minciună. S-a apucat Anania să ,,proorocească’’ despre încetarea robiei babilonene a evreilor şi întoarcerea lor în ţară, făcând un gest simbolic: a luat jugul de pe grumazul Sfântului Prooroc Ieremia şi l-a sfărâmat.

În faţa acestei îndrăzneli nebuneşti, Proorocul Domnului a propus criteriul prin care voia să vădească adevărul lucrurilor şi să arate că Anania se numără printre proorocii mincinoşi: ,,Ascultă cuvântul acesta pe care ţi-l spun în auzul tău şi în auzul a tot poporul. Proorocii care au fost demult, înaintea mea şi înaintea ta, au prevestit multor ţări şi regate puternice război, strâmtorare şi molimă. Când însă un prooroc a prevestit pace, atunci numai aşa a fost el luat ca Prooroc, cu adevărat trimis de Domnul, dacă s-a împlinit cuvântul acelui Prooroc’’. Însuşi Dumnezeu a vădit minciunile pe care le rostea Anania, aşa încât Sfântul Prooroc Ieremia l-a înfruntat fără cruţare: ,,Ascultă, Anania: Domnul nu te-a trimis şi tu dai poporului acestuia încredere în minciună’’. Pedeapsa lui Dumnezeu n-a întârziat: proorocul mincinos a murit chiar în anul acela.

Iubite cititorule, trăim vremurile despre care Fiul lui Dumnezeu a spus: ,,Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor ridica şi vor amăgi pe mulţi’’ (Matei 24, 11). Deasupra tuturor acestora va sta proorocul mincinos despre care ne înştiinţează Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, când scrie despre triada răului:,,Şi diavolul care-i amăgise a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos’’. Fiara despre care se face amintire aici este cea care se va ridica din mare (Apocalipsa 13, 1), adică blestematul antihrist, care se va prezenta pe sine ca fiind dumnezeu. Cine va fi proorocul mincinos? Să mă ferească Dumnezeu să nu fac aprecieri nedrepte, dar există temeinice indicii care ne duc la concluzia că papa (actual sau viitor) îşi va asuma acest rol funest. De secole, papa se pretinde a fi capul Bisericii, iar acum ni se arată având dorinţa de a stăpâni peste toate religiile lumii, între care va căuta să amestece şi Biserica Ortodoxă, evident pentru a o pierde. Astfel, în imperiul antihristic se preconizează o religie unică în care Dumnezeul Adevărului să fie înlocuit de tatăl minciunii, diavolul, de fiul lui, antihrist, şi de proorocul mincinos, papa. Aceasta este triada funestă a vremurilor din urmă!

Preot Ioviţa Vasile

 

Cuvioasa Eupraxia alunga demonii cu puterea lui Hristos

LUNA IULIE

Ziua a 25-a

Sf. Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Cuvioasele Olimpiada şi Eupraxia; Sf. Mucenici Sanct, Matur, Atal; Sf. Muceniţă Blandina; Cuviosul Macarie; Sfinţii Părinţi de la Sinodul V Ecumenic

Biserica posedă darul nepreţuit de alungare a demonilor. Pentru aceasta, au fost rânduite Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, unite cu cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Taina Sfântului Maslu întregeşte mijloacele de vindecare a demonizaţilor şi, dacă este cu putinţă, ea trebuie precedată de Taina Sfintei Spovedanii. Aceste rânduieli bisericeşti le pot săvârşi episcopii sau preoţii, atunci când se ivesc asemenea împrejurări nedorite.

Dumnezeu a dat unora dintre Sfinţii Săi puterea de a alunga demonii, chiar dacă nu aveau harul preoţiei. Astăzi pomenim pe Cuvioasa Fecioară Eupraxia. În mănăstirea în care vieţuia, era o călugăriţă în care intrase un demon deosebit de puternic. Avea manifestări atât de violente, încât nimeni nu putea să se apropie de ea. O ţineau legată de un stâlp şi cu un băţ mai lung îi întindeau mâncarea şi apa. Acolo vieţuia şi o anume Ghermana, care s-a semeţit, şi a vrut să arate ostentativ că şi ea poate sluji celei demonizate. Odată, când i-a dus hrana, ,,cea îndrăcită a apucat-o pe ea cu tărie şi i-a rupt hainele de pe dânsa până la piele, scrâşnind împotriva ei cu dinţii. Şi aruncând-o cu faţa la pământ, a şezut pe ea şi a început a o muşca de grumaji şi de spate, mâncând trupul ei. Şi făcându-se mare ţipăt, niciuna nu îndrăznea să se apropie de dânsa’’. Abia când a venit Cuvioasa Eupraxia, demonul a încetat a o mai chinui, căci aceasta s-a apropiat cu smerenie şi cu puterea de care a învrednicit-o Dumnezeu. Faptul ne aminteşte de episodul cu fiii arhiereului iudeu Scheva, relatat de Sfânta Scriptură la Faptele Apostolilor 19, 13-16.

Cuvioasa Fecioară Eupraxia s-a dus în sfânta biserică. A căzut cu faţa la pământ în faţa icoanei Mântuitorului şi cu lacrimi I-a cerut ajutorul. S-a apropiat apoi de cea îndrăcită, a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci, rostind: ,,Domnul nostru Iisus Hristos, care te-a zidit, te vindecă pe tine!’’ Imediat diavolul a aruncat vorbele sale hulitoare: ,,O, ce spurcată şi mincinoasă este monahia aceasta. Iată că de mulţi ani petrec în femeia aceasta şi nimeni nu m-a izgonit pe mine până acum, iar nebuna aceasta vrea să mă izgonească’’. ,,Nu te izgonesc eu, ci Hristos, Dumnezeul meu, căruia m-am făcut mireasă!’’, a fost răspunsul Sfintei Eupraxia. Diavolul n-a încetat: ,,O, necurato, nu voi ieşi din această femeie’’. Smerenia Sfintei s-a arătat şi aici: ,,Eu sunt necurată şi plină de toată spurcăciunea, precum tu mărturiseşti, însă poruncind Hristos, Dumnezeul meu, vei ieşi din aceasta’’. Aşa s-a izbăvit monahia cu puterea lui Hristos, prin smerenia Cuvioasei Eupraxia (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p,494-517).

Preot Ioviţa Vasile

 

Mantuitorul nostru Iisus Hristos este alungat din biserici

De mai mulţi ani, Crucile de pe bisericile românilor sunt îndepărtate. În locul lor sunt aşezate nişte ciudăţenii, nişte semne străine Sfintei Ortodoxii, aduse din lumea întunecată a duhurilor necurate. La oricare din ele te-ai uita, nici măcar nu aminteşte de Crucea lui Hristos. Unii le spun ,,crucea lui baphomet’’. Eu n-aş alătura un cuvânt sfânt de un nume spurcat, aşa încât le-aş numi bafomete. E trist, e dureros. Vina o purtăm şi noi pentru că ne-am complăcut în pasivitate, în indiferenţă, în laşitate până la urmă, şi acum nu ne vine să credem. Mai-marii noştri au făcut pactul cu diavolul şi de la ei nu mai avem aşteptări. Totul de desfăşoară după un plan riguros, plăsmuit în mare secret, în laboratoarele vrăjmaşilor Bisericii. Cineva îmi spunea că a văzut în Cluj, după lăsarea întunericului, echipe care vin cu macarale şi unelte potrivite, demontează Sfintele Cruci de pe biserici şi instalează bafometele. Dimineaţa, aproape nimeni nu observă schimbarea, sau dacă o vede, nu înţelege ce s-a întâmplat. Se înţelege că ierarhii şi preoţii respective sunt complici, dacă nu cumva chiar autori direcţi, şi-atunci ce să mai zică bieţii credincioşi?

Când priveam sfintele biserici, chiar din depărtare, vedeam Sfintele Cruci şi ştiam că acolo e locul unde e prezent Hristos Mântuitorul, unde se săvârşesc Sfintele Taine, Sfintele Slujbe, unde ne adunăm spre slava Marelui nostru Dumnezeu. Acum?… vedem străjuind semnele diavoleşti urâte, respingătore şi sfidătoare. Mai e prezent Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat în istorie în acele locaşuri? Nu! A fost alungat tocmai de cei pe care i-a chemat să-I fie slujitori. Nu ne putem închipui că în potirele acelor biserici e prezent Hristos Domnul, în chip real, căci El n-a stat şi nu va sta niciodată sub semnul diavolului. ,,Ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar?’’ Niciuna (II Corinteni, 6, 14-15).

Acum se impune să fim cu multă luare-aminte. Când trecem prin dreptul acestor locaşuri, străjuite de bafomete, să nu ne închinăm, pentru că demonii vor râde de noi şi negreşit vor spune că ne închinăm diavolului. Să nu fie! Mi-aş îngădui să intru într-un asemenea locaş doar dacă acolo s-ar găsi Sfinte Moaşte, pentru cinstirea Sfântului respectiv. Acum înţelegem, cine vrea să înţeleagă, de ce a rostit Sfântul Cuvios Kukşa al Odesei (1875-1964, canonizat în 1994) cuvintele profetice:

         ,,Fiţi vigilenţi! Străduiţi-vă să mergeţi la Bisericile lui Dumnezeu acum, cât ele sunt încă ale noastre. Va veni timpul când nu le vom mai putea frecventa. Numai cei aleşi vor înţelege ce se întâmplă. Pe oameni îi vor obliga să se ducă la biserica apostată, însă nu va trebui să mergem într-acolo în niciun caz. Vă rog, staţi în Credinţa Ortodoxă până la ultima suflare şi vă veţi mântui’’.

Părinte, de ce aţi pus semnul acela pe sfânta biserică?, a fost întrebarea unei credincioase din Baia-Mare. Răspuns de ecumenist: ,,Pentru că aşa e şi la Mănăstirea Cozia’’. Într-adevăr, sfintele noastre biserici de la Mănăstirile Rohia, Cozia, Curtea de Argeş, Dumbrava, Hurez, Agapia, Dintr-un Lemn, Tismana, Oaşa stau sub semnul lui bahomet. Ca să nu mai amintim decât de catedralele din Cluj, Alba-Iulia, Baia-Mare, Satu-Mare. Aşadar, precedentele sunt create.

Sfântul Iustin Popovici vorbea despre alungarea lui Hristos Domnul din Europa. Ce a rămas în urmă? Barbarie, întuneric şi putoare (Sf. Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, p. 133). În biserici ce mai rămâne?

Preot Ioviţa Vasile

 

Alătur celor scrise mai sus două luări de poziţie. Părintele nostru drag, iubitor de Hristos:

,,Prezența crucii lui Baphomet e din ce în ce mai vizibilă, multe dintre catedrale sau sfinte locașuri noi sau vechi, biserici ale mănăstirilor sau ale parohiilor, purtând acest semn satanic. M-am mirat să văd chiar pe biserica mănăstirii Rohia acest semn. Deja sunt foarte atent când trec pe lângă biserici, în diverse zone ale țării, să nu mă închin când trec pe lângă una ce poartă acest semn (Focșani, jud Călărași, jud Argeș, Alba Iulia etc).
De ce este o problemă cu această ,,cruce”, numită a lui Baphomet?
Fiindcă este o cruce anticreștină și satanică chiar prin înfățișare, barând cu două brațe brațul orizontal al Sfintei Cruci, voind s-o anuleze, sau, crucea întoarsă înscrisă în ceea ce ar trebui să fie Crucea lui Hristos. O blasfemie!
Pe bună dreptate se întreba cineva: să fie oare această cruce a lui Baphomet de pe turlele unor biserici din România un simbol de recunoaștere între ei al preoților ortodocși vânduți?’’

Mireanca noastră dragă, care s-a făcut scut Sfintei Credinţe Ortodoxe:

,,Bafomet (Baphomet) este un nume apărut pentru prima oară în stenogramele proceselor templierilor, la începutul secolului al XIV-lea. Înfricoşător este faptul ca sub ochii Patriarhiei Române, pe turlele mai multor biserici ortodoxe din România a apărut această cruce cu trei brațe, însă brațul de jos este drept, paralel cu cel de sus. Această cruce, fără brațul de jos ușor oblic este o cruce cu simbolistică ocultă, deoarece arată la fel și verticală și răsturnată. A fost purtată de ocultişti, ca satanistul Albert Pike şi apare în simbolurile francmasoneriei de grad 33.
Spre exemplu, pe turlele biserici Mănăstirii Horezu se afla două astfel de cruci.
Biserica Domnească din Târgovişte, un monument istoric al Romaniei, a fost infierat cu cele trei cruci satanice. Biserica ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Satu Mare, Catedrala Încoronării din Alba Iulia, Mănăstirea Cozia, Biserica Kretzulescu şi Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Curtea de Argeş, Mănăstirea Tismana, Biserica Cuţitul de Argint din Bucuresti, Biserica nouă de la Mănăstirea Izbuc, cu hramul al doilea „Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic”, Biserica Parohiei Lazatet Sibiu, Mănăstirea Cornet, Catedrala Sfântul Dumitru din Craiova, Biserica Sfântul Mucenic Elefterie-Nou din Bucureşti şi altele. Impresionantă este situaţia Mânăstirii Sinaia, unde se poate observa că vechea biserică are crucile ortodoxe tradiţionale, în timp ce biserica nouă, are o mixtură de cruci’’.

Scrisoare deschisa catre vietuitorii si vietuitoarele din manastirile romanesti

 

 Dupa trecerea a 15 ani de la Proclamaţia postată ieri, aş dori să adresez acest scurt cuvânt tuturor vieţuitorilor şi vieţuitoarelor din Mănăstiri. Vedeţi cum gândeau cei din 2003. Cei de-acuma nu mai înţeleg de vorbă bună. Sunt asemenea unor copii cărora vrei să le faci bine, dar refuză cu încăpăţânare. Nu înţeleg că e vorba de mântuirea noastră a tuturor. Şi ce bine poate fi mai mare decât mântuirea? În atari împrejurări, am recurs la modul de exprimare pamfletar, cu toate că nu-i stăpânesc mijloacele. Poate sarcasmul repetat le va mişca cât de cât conştiinţele.

Aşadar:

Vă dorim o viaţă tihnită şi lipsită de griji. Lucraţi cu spor la înălţarea cât mai multor construcţii, semeţe şi inutile, din cărămizile lui faraon. Când vă mai rămâne timp, mai intraţi în biserici, mai faceţi un canon de rugăciune, măcar aşa, de ochii lumii. Nu vă arătaţi nerăbdători faţă de lungimea slujbelor ortodoxe. Nu-i departe vremea când acestea vor fi înlocuite. De scurtat, s-au scurtat deja drastic. Ascultaţi-i pe ierarhi, pe stareţi şi stareţe, căci ei veghează pentru sufletele voastre, vrând să vă ţină în afara lucrării de mântuire. Nu-i supăraţi, ieşind din cuvântul lor, chiar dacă vă împing spre ereziile ecumeniste. Pregătiţi-le cât mai multe festinuri şi veţi vedea că nu veţi fi refuzaţi niciodată. Temenele cât mai multe în faţa mai-marilor, şi uşor veţi intra în graţiile lor. De veţi vedea că pe biserica mănăstirii voastre Crucea lui Hristos e înlocuită cu semnul lui baphomet, să nu cârtiţi. Ştiu mai-marii voştri ce fac. Fiţi mieroşi şi prefăcuţi faţă de credincioşi care vin în mănăstire, pentru ca bunăstarea să nu vă părăsească. Când veţi vedea vreun răzvrătit împotriva ecumenismului, mergeţi degrabă la stăreţie şi denunţaţi-l. Dacă vi se va cere, bateţi-l zdravăn, pricinuindu-i şi câteva fracturi, dar nu mai mult, şi veţi avea laudă de la stareţ, ori de la stareţă. Când veţi face acestea, să vă gândiţi că aţi făgăduit ascultare necondiţionată. Sărăcia de bună voie a fost pentru veacurile trecute. Acum, ,,suflete, odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te’’, după cuvântul Scripturii (Luca 12, 19). Despre feciorie, o veste bună. Sfântul Cuvios Kukşa al Odesei, a proorocit că pseudo- sinodul cretan va hotărî în privinţa căsătoriei episcopilor, preoţilor şi monahilor. Răbdare, căci textele sunt pregătite.

Pentru stareţi: fiţi ispravnici buni şi vistiernici de nădejde, şi nu uitaţi că în bagajul fiecăruia se găseşte toiagul de episcop, acela din trei bucăţi, care se montează prin înşurubare.

În încheiere, vă dorim tuturor somn uşor cu vise plăcute de mărire. Vă recomandăm să nu dormiţi pe rogojini.

,,…Dar să ştiti că pentru toate acestea, Dumnezeu vă va aduce la Judecata Sa’’ (Ecleziast 11, 9).

Preot Ioviţa Vasile

 

Cuvânt explicativ

Este o diferenţă de-a dreptul năucitoare între Monahii Ortodocşi Români, adevăraţi străjeri ai Ortodoxiei, din 2003, când încă trăiau o parte din Sfinţii Martiri, Mărturisitori din temniţele comuniste: Cuviosul Părinte Justin Pârvu, Cuviosul Părinte Arsenie Papacioc, Monahul Atanasie Ştefănescu de la Mănăstirea Petru-Vodă,  Mitropolitul Bartolomeu Anania şi mulţi alţii, a căror influenţă era deosebit de importantă în ţară cât şi dincolo de graniţele ei, o parte dintre ei având obşti mari de monahi, în subordine.
Încă nu se înscăunase Patriarhul actual cu al său sinod ţinut în ascultare cu mână de fier.
Ecumenismul propovăduit cu asiduitate, într-o multitudine de moduri, schimbarea din funcţie a celor care nu mai corespundeau noilor cerinţe, nu debutase încă organul de agitaţie şi propagandă  BOR, Lumina (primul număr apare în 7 februarie 2005), Trinitas tv (apare în 2007) sunt câteva din explicaţiile care vizează tăcerea monahilor în 2018, faţă de ereziile semnate la tâlhărescul sinod din Creta.
Unde sunt cei care încă luptau pe frontul antiecumenist în 2003?
Au trecut, atât de mulţi la cele veşnice?
Sau nu s-a ajuns încă la potirul comun, moment în care vor lua atitudine?

Dr. Gabriela Naghi

PROCLAMAŢIA monahilor ortodocşi români, către binecredinciosul popor ortodox român, Sfântul Sinod şi întreaga Biserica Ortodoxa de pretutindeni

Ai noştri Arhipăstori şi preaiubiţi fraţi întru Hristos,

Semnatarii, părinţi ai mănăstirilor din România, stareţi, ieromonahi, monahi şi monahii, ridică glas de chemare la unitate şi mărturisire către toată suflarea ce-şi mărturiseşte ortodox crezul şi vieţuirea. Cu toţii moştenim rânduiala – încredinţaţi fiind de Sfinţii Părinţi – ca orice hotărâre în Biserica Ortodoxă să se facă canonic, unanim şi conform predaniei Sfinţilor Părinţi. Noi monahii, ca unii ce întreit ne-am făgăduit lui Dumnezeu şi ni s-a încredinţat Adevărul ortodox spre mărturisire, nu putem încălca şi nici trece peste ceea ce Proorocii au proorocit, Sfinţii Apostoli au propovăduit şi De-Dumnezeu-Purtătorii Părinţi au hotărnicit la cele Şapte Soboare Ecumenice şi Locale. Astfel, Canonul 15 întocmit la al Nouălea Sinod (I-II) din Constantinopol de la anul 861, spune despre cei ce propovăduiesc public eresul sau îl învaţă în Biserici, să fie îndepărtaţi de obşteasca vieţuire cu credincioşii şi afurisiţi, ca unii ce fac schismă şi sfărâmă unitatea Bisericii. În acest fel toţi vom fi străjuitorii adevărului în Biserică şi purtători de grijă ai Sfintei Predanii călăuzitoare către mântuire.

Rămânem înmărmuriţi privind la hotărârile ce reprezentanţii Bisericii Ortodoxe le iau privind viaţa Bisericii ce o păstoresc. Am tot nădăjduit că toate aceste neîmpliniri se vor opri, dar ne-am înşelat. Am început să credem că de la înălţimile la care sunt, nu se mai vede calea de întoarcere, că deja este prea târziu. Aşadar, actele şi declaraţiile ierarhilor Bisericii Ortodoxe faţă de ereticile culte şi confesiuni, ne-au pricinuit o adâncă mâhnire şi ne supun la o grea încercare duhovnicească, pentru că sunt lucruri nemaiauzite şi total contrare credinţei Sfinţilor Părinţi.

Din această pricină, atitudinea noastră faţă de noile erezii şi schisme trebuie să se facă auzită de către toată suflarea ce-şi lucrează în chip ortodox mântuirea. Aşadar, întemeiaţi fiind pe cuvintele Sfinţilor Părinţi, declarăm ferm şi categoric:

Nu este posibilă unirea cu catolicii atâta timp cât aceştia nu renunţă la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata concepţiune, slujirea cu azimă, botezul prin stropire sau turnare ş.a.), la neo-rânduielile scolastice şi nu primesc Botezul Ortodox prin întreita afundare. Nu putem uita istoria încă sângerândă a uniaţiei catolice din Ardeal şi nu putem fi ignoranţi la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de către Marele Apus. Planul masonic în cauză constă în a pecetlui unirea religioasă fără a se ţine cont de deosebirile învăţăturilor de credinţă, printr-o recunoaştere reciprocă a tainelor şi a moştenirii apostolice, fiecare recunoscând pe ceilalţi drept Biserică, apoi înfăptuirea unirii neortodoxe (intercomuniune), la început limitată, apoi lărgită. După care va rămâne să fie pusă problema deosebirilor dogmatice, considerate depăşite şi dezbinătoare. Pentru aceasta ne ridicăm împotriva oricăror rugăciuni în comun cu catolicii şi protestanţii, mai ales asupra unităţii şi reconcilierii ecumeniste ce defăimează Sfintele Taine. Toţi cuvioşii şi mărturisitorii Părinţi de după Schisma din 1054 au luptat împotriva eresurilor latineşti, dogmelor mincinoase, expansiunii politice, şi s-au sfinţit împotrivindu-se până la sânge. Cuvintele lor au până azi puterea şi lucrarea Duhului Sfânt şi neîndreptăţesc a crede că: „Există doar o singură Biserică a lui Hristos, cea Ortodoxă, apostolească şi sobornicească, nu mai multe,” (Sfântul Fotie), iar „pe papa Sfânta Biserică îl afuriseşte şi eu, împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc.” (Sfântul Paisie de la Neamţ).

Rămânerea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Ecumenic al Bisericilor este dovadă de apostazie, de trădare a adevăratei credinţe, prin acceptarea hotărârilor ce se opun făţiş dogmelor Ortodoxiei şi canoanelor Sinoadelor Ecumenice. Neamul ortodox este trunchiul, frunza şi rodul Bisericii al cărei cap şi rădăcină e Însuşi Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Nu putem negocia „democratic” dogmele Bisericii şi nu putem sta pe picior de egalitate cu catolicii, protestanţii, budiştii, evreii sau musulmanii, atât timp cât doar în potirele apostolicei ortodoxii se întrupează Adevăratul Hristos Cel născut din Preasfânta Fecioara Maria. Noi ortodocşii nu avem nimic de adăugat ori de scos din crez sau slujbe, iar Sfântul Marcu al Efesului pecetluieşte cele de mai sus spunând că: „În materie de credinţă nu există concesie iar cele ale credinţei nu îngăduie iconomia.”

Demascarea politicii globaliste de integrare religioasă în UE ca fiind demonică şi fundamentată pe principii anticreştine; luarea de măsuri împotriva noilor buletine cu cip şi a card-urilor ce înainte-merg pecetluirii apocaliptice; vădirea manifestărilor new-agiste ce îndrăcesc pe tineri, rescrierea adevăratei istorii bisericeşti-naţionale şi întoarcerea la vieţuirea creştinească a strămoşilor. Nu avem pricină de a supune Biserica presiunilor politice şi de a da Cezarului mai mult decât i se cuvine. Împărăţia noastră e în ceruri, dar trebuie să o dobândim încă din viaţă, fără a ne vinde Ortodoxia şi Românismul.

Facem un ultim apel către Sfântul Sinod, pentru numele lui Dumnezeu opriţi-vă cât nu e prea târziu! Hotărâţi ieşirea Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Mondial al Bisericilor, nu mai pângăriţi altarele cu rugăciuni împreună cu ereticii, nu mai primiţi pe cei nebotezaţi ca fii ai Bisericii, nu vă plecaţi compromisurilor politice şi nu ne siluiţi libertatea şi conştiinţa cu legitimaţii comuniste. Nu mai putem răbda privind noile rânduieli ce desconsideră Sfintele Canoane, cenzurează Sfinţii Părinţi, încalcă dogmele şi hotărârile Sfintelor Soboare şi răstălmăcesc Sfintele Scripturi. Nu aduceţi schisme şi dezbinări în Biserică, nu încercaţi să uniţi ce e despărţit, căci singurul lucru care-l veţi reuşi e să nimiciţi unitatea Ortodoxiei, să frângeţi adânc temelia Bisericii şi să ridicaţi cea de-a doua Mare Schismă. În acest ecumenism bolnav, B.O.R. hotărăşte şi lucrează de la sine, fără încredinţarea celorlalte Biserici Ortodoxe surori, fără a fi împuternicită printr-o hotărâre a vreunui sinod inter-ortodox, nefiind îndemnată ori sprijinită de monahi şi popor, putând fi declarată oricând ca fiind schismatică şi eretică de către celelalte Patriarhii Ortodoxe. Veniţi-vă în fire şi treziţi-vă! Atât timp cât veţi rămâne cu Hristos, vă vom urma, iar de vă veţi pune interesele personale mai presus de cele ale Bisericii, vă vom socoti apostaţi. Lepădaţi toate aceste înşelări, pentru ca în neştire poporul urmându-vă, să nu se lepede de Biserica lui Hristos.

Toate aceste lacrimi de sânge voim a le şterge de pe chipul Bisericii, alminteri vom trece peste ascultarea de păcat şi vom înainta proteste oficiale, vom ieşi în stradă şi vom alcătui sinod de rezistenţă. Nimănui, nicăieri şi niciodată nu i se va îngădui a jertfi pentru binele său cea mai mică părticică din Credinţa Ortodoxă. Cu noi este Dumnezeu şi pentru Hristos voim a merge până la capăt, chiar să ne vărsăm sângele dacă situaţia o cere, pentru ca nici o literă din sfintele cuvinte să nu sufere vreo vătămare, pentru ca toţi cu urechi de auzit să priceapă şi cu ochii ce văd să-nţeleagă.

Iertare tuturor pentru toate şi primiţi rugămu-vă acestea ca o cunună,
ca o suliţă ori ca o Cruce.

Soborul de monahi şi monahii
ai României Ortodoxe

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe,
la anul mântuirii 2003

(Preluare de pe blogul Ortodoxia Mărturisitoare)

 

Povetele ecumenistilor privind ingradirea de erezie

Ecumeniştii n-au linişte. Şi nici nu  vor avea, câtă vreme stăruie în erezie.

Vrând să facă apologia sinodului tâlhăresc din Creta şi să condamne pe cei care s-au îngrădit de erezie, doi slujbaşi ecumenişti cu greutate s-au gândit să facă un video-clip. Este vorba de Cristian Galeriu şi de purtătorul de veşminte monahale, Teofan. Cei doi au purces la lucru şi să vedeţi ce-a ieşit. O minunăţie.

Provocarea o face Cr. Galeriu: ,,Preacuvioase părinte, cum putem interpreta proorocia Sfântului Cuvios Kukşa al Odesei?, care este foarte scurtă şi dacă îngăduiţi, o să-i dau acum citire…’’ Nu-i mai dă nicio citire, deoarece îşi dă seama că urmează să rostească nişte adevăruri mult prea stânjenitoare pentru ei. Schimbă imediat macazul şi, cu nişte cuvinte bălmăjite, orientează discuţia în altă direcţie. N-a vrut s-o spună Galeriu, reproducem noi proorocia Sfântului Kukşa. În întregime:

,,Nu peste mult timp va avea loc sinodul ecumenic, numit ,,sfânt’’. Însă acest sinod va fi cel de-al optulea, fiind o adunătură de necredincioşi. În cadrul lui, toate credinţele se vor uni în una. Posturile vor fi anulate, călugăria – anulată, călugărilor şi episcopilor li se va permite să se căsătorească, iar preoţilor, să se recăsătorească. Noi însă nu trebuie să acceptăm aceste schimbări. Stilul nou va fi introdus în toată Biserica Universală.

Fiţi vigilenţi! Străduiţi-vă să mergeţi la Bisericile lui Dumnezeu acum, cât ele sunt încă ale noastre. Va veni timpul când nu le vom mai putea frecventa. Numai cei aleşi vor înţelege ce se întâmplă. Pe oameni îi vor oblige să se ducă la biserica apostată, însă nu va trebui să mergem într-acolo în niciun caz.

Vă rog, staţi în Credinţa Ortodoxă până la ultima suflare şi vă veţi mântui’’.

Acum cred că aţi înţeles de ce s-a eschivat Cristian Galeriu. Să spună acesta că sinodul din Creta a fost o adunătură de necredincioşi, exact cum a proorocit Sfântul Kukşa? Nu, nu!  A evitat să spună, s-a ferit ca de foc de aceste cuvinte.

Vine rândul lui Teofan. Citeşte un text ce-l are în faţă, din care n-am înţeles mai nimic. Apoi se face cumva purtătorul de cuvânt al celor care s-au îngrădit  de erezie şi de eretici: ,,…şi asta nu e… ne sta nouă în caracter să fim foarte titraţi (?) cu dezbinarea… e mult mai facilă şi mai… pe undeva e şi foarte uşor că… ne-am despărţit de rătăcire şi acum putem să ne considerăm în regulă… şi nu aşa se face. Sfinţii Părinţi au făcut asta cu multe sudori şi cu multe lacrimi’’.

Vă vine să credeţi? Consternant ce spune ecumenistul acesta, exact ce spunem şi noi de doi ani de zile: ,,Ne-am despărţit de rătăcire’’. E adevărat, nu am făcut-o în felul Sfinţilor Părinţi, cu multe sudori şi cu multe lacrimi, dar am făcut-o. Şi dacă ei recunosc că măcar în mică parte i-am urmat pe Sfinţii Părinţi, nu putem decât să le mulţumim şi să-i invităm ca şi dânşii să-i urmeze, mai mult decât am făcut-o noi.

Dar dacă ne-am despărţit de rătăcire, nu înseamnă nicidecum că ne-am despărţit de Biserica lui Hristos. Înseamnă că am rămas în Adevăr. Asta e marea lor durere şi le dă insomnii, faptul că am ridicat glasurile întru apărarea Sfintei Ortodoxii şi vorbim ca mădulare ale Bisericii, nu ca schismatici, cum se opintesc ei să convingă lumea. Şi-ar dori din tot sufletul să intrăm sub jurisdicţia altor episcopi, pentru că asta ar însemna, într-adevăr, schismă, şi atunci ar scăpa de noi. Nu o vom face pentru nimic în lume, pentru că nu vrem să primejduim mântuirea. Şi va veni vremea să cerem să ni se respecte o dorinţă legitimă şi elementară: aceea de a avea episcopi canonici care să înveţe drept cuvântul adevărului, nu erezii.

Nu spunem că în Biserica Ortodoxă Română nu mai este har. Dumnezeu nu va lipsi niciodată Biserica Sa de harul sfinţitor. Biserica nu e alcătuită numai din episcopi, preoţi şi diaconi. Biserica e Poporul lui Dumnezeu, căruia Hristos Domnul îi împărtăşeşte harul în modul pe care El îl hotărăşte. Şi mai ales, prin cine hotărăşte.

,,Avem cazuri de episcopi sfinţi hirotoniţi de eretici, data viitoare o să dau şi exemple concrete’’, perorează preacuviosul. Data viitoare va fi… niciodată, pentru că nu poate cita măcar un nume. Şi ce vrea să insinueze cu asta? Că şi actualii episcopi eretici români pot hirotoni pe unii care vor ajunge Sfinţi?  Să fim serioşi.

Şi o ultimă perlă retorică: ,,E foarte uşor să ne dezbinăm şi este calea pe care Părinţii au ales-o ultima’’. Nu, preacuvioase, Sfinţii Părinţi niciodată nu s-au dezbinat. Ei au rămas credincioşi Mântuitorului Hristos şi au slujit Biserica Sa. Dezbinările le-au făcut alţii, cum le faceţi voi astăzi. Cei care s-au îngrădit de erezie prin nepomenirea ereticilor ,,nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi de dezbinări’’. Nu aşa spune Canonul 15 al Sinodului I II de la Constantinopol? Citiţi-l. Spune sau nu?

Preot Ioviţa Vasile

Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul

Începând cu săvârşirea Slujbei Vecerniei, păşim într-o nouă zi liturgică, aceea de 20 iulie, în care facem pomenirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. Despre acest ales al lui Dumnezeu este cuvântul care urmează.

LUNA IULIE

Ziua a 20-a

Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul; Sf. Mucenici Secund şi Ilie cel Drept; Sf. Ierarhi Ilie I şi Flavian II; Cuviosul Avraam

Deznădejdea este, potrivit învăţăturii Sfintei noastre Biserici, păcat împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie. Vorbim de deznădejde ca păcat dus până la ultima sa consecinţă, fără pocăinţă şi aici amintim păcatul lui Iuda Iscarioteanul care, după ce L-a vândut pe Mântuitorul, a căzut în deznădejde, a gândit că nu va fi iertat şi, drept urmare, s-a dus şi s-a spânzurat. Când păcatul deznădejdii este înlăturat prin pocăinţă şi omul revine la nădejdea în Dumnezeu, deznădejdea îşi pierde caracterul de păcat împotriva Duhului Sfânt şi este iertat.

Sfântul Prooroc Ilie a trăit în vremuri deosebit de grele, din pricina tiranilor regi Ahab şi Izabela, dar şi a relelor purtări ale poporului evreu care se depărtase de Dumnezeu. Cei doi tirani căutau să ia viaţa Proorocului Ilie, şi acesta a fost nevoit să fugă în pustie, unde, cuprins de mare mâhnire, îşi ruga moartea: ,,Mi-ajunge acum, Doamne! Ia-mi sufletul, că nu-s eu mai bun decât părinţii mei!’’ (III Regi 19, 4). Dumnezeu avea să-i încredinţeze mai multe misiuni, de aceea îl îndeamnă să se întărească şi să meargă la Muntele Horeb. Aici i s-a arătat în chip minunat, pe măsura puterii sale de cuprindere şi înţelegere, în adierea de vânt ce a urmat după o vijelie năprasnică, un cutremur teribil şi un foc mistuitor (III Regi 19, 11-12). Cercetat fiind iarăşi de Domnul, Sfântul Prooroc îşi arată pricina întristării sale: ,,Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, căci au părăsit fiii lui Israel legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale, şi pe Proorocii Tăi i-au ucis cu sabia; numai eu singur am rămas, dar caută să ia şi sufletul meu!’’ (III Regi 19, 14).

Într-adevăr, starea de atunci a poporului şi regilor săi era generatoare de mari nelinişti şi tristeţi, şi Proorocul trăia această dramă naţională în toată intensitatea ei. Ce nu ştia el: faptul că nu era singurul rămas credincios lui Dumnezeu, Care a avut grijă să păstreze neprihănirea câtorva mii de oameni, rămaşi neclintiţi în credinţa şi slujirea Lui. Acest fapt i se dezvăluie ca o mângâiere şi întărire în misiunile Dumnezeieşti ce avea să  le primească: ,,Eu însă mi-am oprit dintre israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!’’ (III Regi 19, 18).

În toate timpurile Dumnezeu are planurile Sale tainice şi acolo unde mintea omenească nu mai întrezăreşte vreo nădejde, vine Dumnezeu şi aduce lumini nebănuite. Aşadar, iubite cititorule, având atâtea pilde ale purtării de grijă a lui Dumnezeu, să nu cădem în deznădejde nici în aceste vremuri cumplite când oamenii se înstrăinează de Dumnezeu prin lepădarea de Credinţă şi păcate necurmate. Buna nădejde va veni  cum nici ne putem noi închipui. Cei care v-aţi îngrădit de cancerul ereziei ecumeniste şi v-aţi făcut scut Sfintei Ortodoxii, nu fiţi trişti, gândind ca sunteţi puţini. Miliarde de potrivnici de-ar sta în calea voastră, bucuraţi-vă căci sunteţi de partea Adevărului. Amin. Aşa să fie!

Preot Ioviţa Vasile

 

Intrebari pentru Parintele Cezar Vasiliu

Textul de mai jos l-am scris în 2012 şi trebuia să fie cuprins într-o carte, pe care însă n-am mai ajuns să o public. Îl reproduc pe această cale pentru că, din păcate, nu şi-a pierdut actualitatea.

 

Prin bunăvoinţa unui frate preot, cu oarecare timp în urmă am primit, cu dedicaţie, cartea Parintelui Cezar Vasiliu din Montreal, ,,Sfinţii neamului românesc’’, apărută în 2008. Auzisem şi citisem despre sfinţia-sa, dar când am lecturat schiţa despre viaţa şi activitatea dânsului, m-am simţit un remarcabil nimeni. Două doctorate în Teologie, unul la Bucureşti, celălat în Palermo, lector la Facultatea de Teologie, secretar al Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, cinci cărţi publicate şi peste 40 de studii sunt liniile de forţă impresionante ale unui teolog cu adevărat dedicat ştiinţei de carte sfântă. Cartea amintită mai sus este bine scrisă, cu excepţia unor părţi asupra cărora am serioase rezerve şi îndoileli.

Studiile făcute în Italia, în mediile catolice, l-au influenţat hotărâtor pe distinsul nostru frate, care n-a ezitat să păşească pe tărâmul ecumenismului păgân. Nu putem să-l suspectăm de naivitate, de lipsă de informare, şi-atunci rămâne varianta cea mai de nedorit. Dacă aş avea posibilitatea unei discuţii cu dânsul, mai întâi m-aş pregăti cât aş putea de temeinic, apoi i-aş adresa o sumă de întrebări, pornind, desigur, de la ceea ce am priceput eu din partea incriminată a cărţii. Este mai mult decât evidentă simpatia sfinţiei sale pentru catolici, ceea ce nu e rău. N-ar fi rău nici dacă şi-ar transforma simpatia în iubire sinceră, dar atunci, de dragul adevărului, ar trebui să-i privească pe catolici de pe poziţii neclintit ortodoxe, fără patimă, dar şi fără urmă de compromis.

Ce l-aş întreba pe Părintele Vasiliu?  Recunoaşte sfinţia-sa că adunarea catolică mondială este una eretică?, şi nu-i vorba de o singură erezie, ci de un cortegiu de erezii. Vorbim aici de un adevăr axiomatic, nu de supoziţii. Cum împacă sfinţia-sa calitatea de Biserică cu aceste erezii? Altfel formulat, o comunitate eretică poate fi Biserică? Dacă Părintele Vasiliu îşi mărturiseşte Credinţa ,,într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică’’, de ce mai recunoaşte existenţa altor Biserici? Poate o adunare eretică să proclame Sfinţi, sau poate un eretic să fie Sfânt? În condiţiile în care Ieremia Valahul a împărtăşit credinţa eretică a catolicilor, se mai poate vorbi de ,,beatificarea’’ lui de către alţi eretici, în frunte cu papa? Ştie sfinţia sa că papa Ioan Paul al II-lea a fost eretic şi apostat deopotrivă, şi că a susţinut evoluţionismul păgân şi ateu al lui Darwin? Care este atunci valoarea şi validitatea ,,beatificării’’ lui Ieremia Valahul, săvârşită în 1983? Pot fi puşi Sfinţii Mucenici ai Bisericii noastre, martirizaţi de catolici, în acelaşi plan cu cei beatificaţi de Vatican? Nu e aceasta o contradicţie strigătoare la cer? Sfinţii de dinainte de schismă aparţin şi catolicilor eretici, ştiind cu câtă ardoare au înfruntat ei ereziile? Aici mă opresc.

Preot Ioviţa Vasile

Catolicism, socialism, ateism

Prin bunăvoinţa distinsei Doamne Gabriela Naghi, ne-a parvenit acest text al marelui scriitor F. M. Dostoievski. Pentru exactitatea analizei şi actualitatea lui, mi-am luat îngăduinţa de a-l reproduce sub titlul de mai sus, ales nu întâmplător.

„Religia catolică nu este o credinţă creştină? se răsuci pe scaun Ivan Petrovici. Atunci ce fel de credinţă este?
– Şi totuşi nu este o religie creştină! răspunse emoţionat şi peste masură de tăios prinţul (Mişkin-n.m.). Asta în primul rând, iar în al doilea rând catolicismul roman e chiar mai rău decât ateismul, iată parerea mea! Da! asta e părerea mea! Ateismul, de fapt, se margineşte la negare, reduce totul la zero, pe când catolicismul merge mai departe: predică un Hristos denaturat, un Hristos ponegrit şi profanat, un Hristos care este contrariu Celui Adevărat! Catolicismul îl predică pe Antihrist, vă asigur, v-o jur! E convingerea mea intimă pe care mi-am format-o de ani de zile şi care m-a făcut să sufăr cumplit… Catolicismul roman crede că biserica nu poate să traiască pe pământ dacă lumea intreagă nu este supusă puterii sale politice şi strigă: Non possumus.
După mine, catolicismul nici nu este propriu-zis o religie, ci numai continuarea Imperiului roman din Apus, şi totul în el, începând cu credinţa, e subordonat acestei idei. Papa a pus stăpânire pe pământ, pe un tron terestru şi a luat sabia; de atunci totul merge aşa, numai că sabiei i-au mai adăugat minciuna, intriga, falsitatea, fanatismul, superstiţia, ticăloşia şi crima; şi-au bătut joc de sentimentele poporului cele mai sacre, cele mai drepte, cele mai naive, cele mai arzătoare; au vândut toate şi totul numai pentru bani, pentru o josnică stăpânire pământească. Şi să nu spunem atunci că-i învăţătura lui Antihrist? Cum să nu fi dat ea naştere ateismului? Ateismul izvorăşte din însăşi esenţa catolicismului roman! Acolo zace de fapt geneza ateismului. Ateismul e chiar în ei, căci puteau ei oare să creadă sieşi? Ateismul s-a hrănit din dezgustul pe care-l inspirau. A fost generat de minciuna şi de neputinţa lor spirituală! Ateismul! La noi, credinţa şi-au pierdut-o numai anumite pături, cum foarte bine s-a exprimat mai adineauri Evgheni Pavlovici, şi anume cele care şi-au pierdut rădăcinile; în schimb acolo, în Europa, chiar la masele cele mai largi ale poporului, credinţa s-a şubrezit –întâi şi întâi din ignoranţă şi din urzeala de minciuni, iar apoi din fanatism, din ura faţă de biserică şi faţă de creştinism!
Pentru că şi socialismul, fiind un produs al catolicismului, este de esenţă catolică! Şi el, ca si fratele său bun, ateismul, deşi opus catolicismului din punct de vedere etic, este şi el un rezultat al desperării, în măsura în care tinde să se substituie puterii morale, pe care religia n-o mai are, spre a potoli aspiraţiile spirituale ale omenirii însetate de adevăr şi a o mântui, dar nu prin învăţătura lui Hristos, ci, asemenea catolicismului, tot prin violenţă. E aceeaşi eliberare prin violenţă, aceeaşi unire prin sabie şi sânge!,,Nu-ţi este îngăduit să crezi în Dumnezeu, nu-ţi este îngăduit să ai avere, nu-ţi este îngăduit să ai personalitate, fraternite ou la mort, două milioane de capete!” După faptele lor, îi vei cunoaşte – iată adevărul de netăgăduit! Şi să nu vă închipuiţi că lucrurile acestea sunt chiar atât de inofensive şi nu prezintă nici o primejdie pentru noi! O să trebuiască să ne împotrivim, să dăm o ripostă, şi cât mai curând fără multă zabavă! Sa opunem Occidentului adevărul întrupat în Hristos al nostru, adevăr pe care noi l-am păstrat, în timp ce ei nici nu l-au cunoscut măcar! Trebuie să ne înfăţişăm înaintea lor ca purtatori ai unei civilizaţii a noastre, şi nicidecum să ne lăsăm prinşi orbeşte în mrejele lor iezuite!’’

 

Dictatura din Biserica Ortodoxa Romana

De la începuturile ei, Biserica lui Hristos a fost guvernată potrivit învăţăturilor Evanghelice. Simţământul Dumnezeiesc al dragostei a stat la baza relaţiilor dintre păstori şi păstoriţi, dintre toţi fiii lui Dumnezeu chemaţi la mântuire. Sunt pilduitoare cuvintele Sfântului Apostol Petru, aşternute în cea dintâi Epistolă: ,,Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei ce va să se descopere: Păstoriţi Turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pildă făcându-vă Turmei. Iar când se va arăta Mai-Marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi. Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor; şi toţi, unii faţă cu alţii îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mânndri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har’’ (I Petru 5, 1-5).

În deceniile din urmă, aceste cuvinte au fost înlocuite cu bunul plac al fiecărui episcop, căci aceşti au început să se comporte ca nişte feudali pe moşia proprie, dispunând după voie proprie, împotriva poruncilor Dumnezeieşti şi cu încălcarea brutală a Sfintelor Canoane. În Biserică s-a înstăpânit dictatura, în sensul propriu al cuvântului. Se ştie prea bine că de la înscăunarea sa, Patriarhul Daniel conduce Biserica cu mână de fier. Episcopii, în totalitatea lor, sunt stăpâniţi de frică, dar nu frică de Dumnezeu, ci de purtătorul de veşminte albe de la Bucureşti. De aceea se străduiesc să-i intre în voie şi pentru nimic în lume n-ar îndrăzni să-l contrazică în Sinod sau în afara lui.

La rândul lor, episcopii eparhioţi s-au înconjurat de oamenii slugarnici, fără coloană vertebrală, având ca grijă de căpetenie să transpună în faptă toate directivele episcopale. În eparhii s-au constituit reţele de informatori care mişună printre preoţi şi nimeni nu mai îndrăzneşte să se pronunţe critic la adresa episcopilor sau a celor din anturajul lor. Relaţiile fireşti dintre preoţi au fost distruse. Delaţiunea e în floare. Metodele securist-bolşevice au fost ,,implementate’’ cu succes în Biserica lui Hristos. Se cunoaşte cazul a doi preoţi care au îndrăznit să nu fie de acord cu metodele episcopului respectiv, şi-au exprimat punctul de vedere public ca după mai puţin de jumătate de oră să fie convocaţi telefonic la centru eparhial. Aici au fost mustraţi cu asprime şi ameninţaţi, puşi să dea declaraţii precum că pe viitor nu vor mai exprima puncte de vedere divergente. Pentru că episcopii conduc discreţionar şi ameninţă cu caterisirea, suspendarea din treapta preoţească şi alte pedepse pe care au avut grijă să le prevadă în noua legislaţie bisericească nedreaptă, abuzivă, necanonică. Puţinii preoţi care au avut curajul să se opună deschis sinodului II tâlhăresc din Creta au fost caterisiţi şi obligaţi să plece dintre păstoriţii lor pentru că, de o vreme, ierarhii români păstoresc cu ajutorul jandarmilor. Împotriva îndemnurilor biblice, s-au făcut stăpâni ai Bisericii, iar câştigul urât e la ordinea zilei. Nici vorbă de a se face pilde bune Turmei celei cuvântătoare, nici vorbă de dragoste pentru păstoriţi. Avem în schimb mese îmbelşugate, peşcheşuri costisitoare, temenele nesfârşite, ighemonicon cât încape, discursuri sforăitoare, ca lumea să vadă cu câtă vrednicie se păstoreşte la noi în Biserică.

În regimurile totalitare silnicia mai-marilor zilei se numeşte dictatură. În Biserica lui Hristos, numele ei este prigoană. Da, să nu ne mirăm, Biserica Ortodoxă Română este sub prigoana celor ce-au fost rânduiţi să-i fie păstori.

Preot Ioviţa Vasile

Primejdia demonicelor ,,arte martiale”

Iubite cititorule! Am scris cu ani în urmă împotriva ,,artelor marţiale’’, atrăgând atenţia potenţialilor cititori că acestea sunt practici demonice. Oarecari reacţii potrivnice s-au manifestatat de-atunci, dar acestea nu mă pot clinti din convingerile mele, primite din învăţătura Bisericii. Simt nevoia din nou să îndemn pe toţi să nu se apropie de aşa zisele arte marţiale. Însăşi sintagma aceasta este găunoasă şi neacoperită semantic. Când mă pronunţ contra acestor ,,arte’’ asiatice, mă sprijin pe trei temeiuri. Întâi pe scrierile unor autori care au cunoscut îndeaproape aspectele întunecate ale acestora. Am apoi mărturia unui preot care în tinereţe a fost atras de ele şi, din neştiinţă, chiar le-a practicat, dar a renunţat în momentul când şi-a dat seama că are de-a face cu lucrări satanice. Mă bizui şi pe logică şi bun simţ care ne spun că omul, cu puterile sale fireşti, nu poate sparge cu o lovitură zece cărămizi. Atunci explicaţia o căutăm într-o putere din afară. Acea putere nu poate fi de la Dumnezeu, pentru că El nu ajută pe oameni în manifestări facile, de mândrie personală şi neziditoare de suflet şi de altfel, cei ce practică artele marţiale nici nu cred în Dumnezeu. Rămâne, aşadar, să conchidem că puterea le vine de la duhurile întunecate. E vorba de acea putere malefică pe care o avea demonizatul descris în Sfânta Evanghelie care, deşi legat în lanţuri şi obezi, le sfărâma şi era de nestăpânit (Marcu 5, 3-4).

Ceea ce relatează un ziarist grec, este deosebit de elocvent în acest sens. Acesta se afla într-o sală în care se făceau demonstraţii de arte marţiale, sub supravegherea unui renumit profesor. A fost invitat să să spargă o scândură. Nu s-a simţit în stare şi a refuzat. Profesorul a insistat şi atunci ziaristul s-a apropiat de cei doi japonezi care ţineau scândura. În acel moment, douăzeci de persoane şi-au concentrat privirea asupra lui. Aici stă explicaţia: duhurile rele sunt invocate prin concentrare şi meditaţie şi ziaristul a reuşit să spargă acea scândură. A vrut să repete experienţa, însă nu i s-a mai îngăduit, spunându-i-se că-şi va rupe mâna. Într-adevăr exista acest risc, de vreme ce nu mai era asistat de cei din jur, deci nu mai beneficia de ajutorul demonilor (Demonii şi lucrările lor, Editura Egumeniţa, 2007, p. 353-355).

            Cele scrise până aici sunt, socotesc eu, destul de convingătoare spre a-i face pe cei ce întâlnesc cursele diavoleşti al ,,artelor marţiale’’ să le considere ca atare şi să le evite. Cei care deja au căzut în aceste curse, să ştie că au cale de întoarcere la Credinţă. Altfel, practicând ,,artele marţiale’’, se vor pierde pentru veşnicie în împărăţia celui pe care-l slujesc.

Preot Ioviţa Vasile

 

 

Cuviosul Vladimir, luminator al Rusiei: Am aflat Credinta cea adevarata

LUNA IULIE

Ziua a 15-a

Sf. Muceniţă Iulita; Sf. Mucenici Chiric şi Lolian; Sf. Ierarh Iosif; Cuviosul Vladimir, luminător al Rusiei; Cuvioasa Matrona

Cuvioasa ţarină Olga a adus lumina Evangheliei lui Hristos pe pământ rusesc. Această bineplăcută a lui Dumnezeu a avut ca nepot pe Cuviosul Vladimir, pomenit în Biserica noastră în această zi.

S-a scris despre el că după ce a ajuns pe tronul Rusiei, a făcut cercetare pentru a se convinge care este Credinţa adevărată. Cei dintâi care s-au înfăţişat au fost mahomedanii. Aceştia au început să preamărească pe zeul Allah ca pe Dumnezeu, şi pe proorocul său mincinos Mahomed. Au arătat apoi că Mahomed le îngăduie să aibă mai multe femei, cu care fiecare poate să-şi împlinească poftele trupeşti după voie. Au mai expus şi alte lucruri murdare care le sunt îngăduite, care însă nu se cuvine să fie pomenite, pentru că în toate trebuie să păstrăm buna cuviinţă. După ce i-a ascultat, Vladimir s-a convins că nu acest fel de credinţă necurată îi trebuie poporului rus.

Au venit apusenii nemţi, cei care au spus că a lor este credinţa cea bună, pentru că ei ascultă de papa Romei, capul bisericii din toată lumea. Împăratul nu s-a plecat spre credinţa lor eretică.

Au urmat la rând evreii şi au mărturisit: ,,Pământul nostru este Ierusalimul, Palestina şi cele dimprejurul ei; dar de vreme ce am mâniat pe Dumnezeu cu păcatele noastre, pentru aceea ne-a risipit Dumnezeu în toată lumea, iar pământul nostru l-a dat creştinilor’’. Răspunsul împăratului a fost categoric, aspru chiar: ,,Cum învăţaţi voi pe alţii la credinţa voastră, când voi înşivă sunteţi lepădaţi de Dumnezeul vostru? Că de v-ar fi iubit Dumnezeu, nu v-ar fi risipit prin pământuri străine. Oare şi nouă ne doriţi o risipire ca aceea?’’ Acestea spunându-le, i-a alungat de la faţa sa.

Cei din urmă au fost grecii, care s-au înfăţişat cu daruri de la împăraţii greceşti, aduse de un filozof, adevărat iubitor de înţelepciune, Chiril. Acesta a vorbit ţarului pe larg despre Credinţa mântuitoare, despre judecata înfricoşătoare care ne aşteaptă pe toţi. I-a arătat şi o pânză ţesută cu aur care arăta judecata lui Dumnezeu şi despărţirea drepţilor de cei păcătoşi, pentru veşnicie. ,,Împărate, de vei înceta de la lucruri rele şi vei primi Sfântul Botez, te vei învrednici a sta de-a dreapta; iar de vei rămâne în necurăţie, apoi locul tău va fi la stânga’’. Ţarul Vladimir a orbit, întocmai cum Saul îşi pierduse vederea pe drumul Damascului. Când însă a intrat în apa Sfântului Botez, ochii lui s-au luminat din nou. De-atunci a început să lucreze cu puterea-i împărătească pentru luminarea poporului rus, întocmai cum bunica lui, Olga, făcuse mai înainte (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 330-345).

Preot Ioviţa Vasile

 

 

Vremea celei de-a Doua Veniri a Mantuitorului nostru Iisus Hristos

Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a vorbit Sfinţilor Apostoli despre sfârşitul veacului acestuia, le-a stârnit curiozitatea, de aceea L-au întrebat: ,,Spune nouă când vor fi acestea şi care este semnul Venirii Tale şi al sfârşitului veacului? Fiul lui Dumnezeu le-a arătat pe larg mai multe semne care vor premerge Venirii Sale, adică ceea ce le era necesar, şi ne este şi nouă, pentru mântuire. Nu le-a descoperit cu nici un chip vremea Venirii, aceasta rămânând taină Dumnezeiască, pe care mulţi au avut cutezanţă şi au încercat să o desluşească, fără nici un rezultat, căci cuvintele Domnului Iisus sunt fără echivoc: ,,Iar de ziua şi ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl’’ (Matei 24, 36). Cu adevărat Fiul nu ştie ca Om, dar ca Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat ştie, şi hotărăşte acea vreme. Înainte de Înălţarea la cer, Sfinţii Apostoli au repetat întrebarea, într-o formă puţin deosebită, şi au primit răspunsul cuvenit: ,,Nu este al vostru a şti anii sau vremurile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa’’ (Fapte 1, 7).

Dumnezeu Atotştiutorul nu ne-a descoperit cu exactitate vremea celei de-a Doua Veniri din mai multe pricini. Mai întâi nu ne-ar fi fost de nici un folos, ba chiar ar fi produs multe tulburări printre oameni. Apoi ar fi fost foarte mulţi care n-ar fi crezut cuvintele Mântuitorului, aşa cum nu cred nici alte adevăruri, mai mult decât evidente.

Ceea ce ne-a spus Fiul lui Dumnezeu cu multă stăruinţă, în repetate rânduri, a fost necesitatea ca noi să fim pregătiţi în orice moment pentru Venirea Sa: ,,De aceea şi voi fiţi gata, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru’’ (Matei 24, 44). ,,Fiţi gata’’ înseamnă fiţi pregătiţi, staţi aproape de Dumnezeu şi de poruncile Sale, trăiţi în pace cu semeni voştri, pocăiţi-vă în fiecare zi de păcatele voastre. Căci chiar dacă venirea a Doua a Domnului va fi peste o mie de ani, sfârşitul veacului acestuia e în fiecare zi, în fiecare clipă. De ce? Pentru că, după statistici, în fiecare secundă mor în lume cinci oameni! Ei bine, pentru aceştia sfârşitul vieţii lor înseamnă şi sfârşitul veacului acestuia. Ei intră în ceea ce numeşte Mântuitorul ,,noaptea când nimeni nu poate să lucreze’’ (Ioan 9, 4), adică cei trecuţi din viaţa aceasta nu mai pot face nimic pentru mântuirea lor. Şi moartea stă ca un vrăjmaş ascuns, care loveşte acolo unde nu te aştepţi.

,,Unde eram noi acum o sută de ani?’’, întreba Părintele Cleopa. Evident, nu existam niciunul din noi. Dar peste o sută de ani? Niciunul dintre noi nu va mai fi pe pământul acesta. De aceea ne spune Înţelepciunea Dumnezeiască să fim gata, să fim pregătiţi în fiecare zi a vieţii noastre, ca şi cum ar fi ultima care ne este dată să o trăim aici.

Preot Ioviţa Vasile

 

Cuvant catre semenii nostri sodomiti

De multă vreme aceştia se străduiesc din răsputeri să ne convingă că păcatul lor nu le este imputabil, că aşa s-au născut, şi-atunci ei se află în afara oricărei responsabilităţi. Mai mult, încearcă să acrediteze ideea că nici n-ar fi un păcat, din moment ce ar avea această tară încă de la naştere. Cel care se arată atât de naiv, încât dă crezare acestor alegaţii, începe să simtă oarecare înţelegere pentru sodomiţi. Ce e mai grav, aceşti oameni bolnavi sugerează destul de străveziu, că Dumnezeu ar fi răspunzător pentru starea deplorabilă în care se complac. Atitudinea lor este identică cu cea a lui Adam, care mustrat fiind de Dumnezeu, a răspuns: ,,Femeia care mi-ai dat-o sa fie cu mine, aceea  mi-a dat din pom şi am mâncat’’ (Facere 3, 12). Cu alte cuvinte, cutează să-L învinovăţească pe Însuşi Creatorul pentru păcatele cu care se împovărează. Lucrurile nu stau câtuşi de puţin aşa.

1. Dumnezeu a adus şi aduce la existenţă făpturile Sale fiind ,,bune foarte’’ (Facere 1, 31).
2. Aduceţi-vă aminte, semenii noştri sodomiţi, că a existat pentru fiecare din voi un moment când aţi părăsit starea firească şi aţi făcut pasul nesăbuit spre păcatul sodomiei. În loc să vă cutremuraţi de grozăvia acestui păcat, vă complaceţi în el şi vă făuriţi argumente şi scuze care mai de care mai absurde, cum sunt cele amintite la început.
3. Asumaţi-vă povara păcatelor voastre şi nu mai aruncaţi vina asupra lui Dumnezeu. Voi v-ati făurit ,,dreptul’’ şi v-aţi luat libertatea de a vă comporta în acest fel şi tot voi sunteţi aceia care vă clamaţi ,,drepturile’’ care ziceţi că vi se cuvin, anume: înfierea de copii, pe care să-i sodomizaţi, recunoaşterea prin lege a însoţirilor voastre nelegiuite. Unii chiar pretindeţi ca Biserica lui Hristos să vă recunoască şi să vă accepte aşa cum sunteţi. Doamne fereşte! Vă acceptă şi vă încurajează ereticul papă Francisc cel îndrăcit, căci numai un îndrăcit vă poate spune că sunteţi într-o stare de normalitate.
4. Nu vă mai comportaţi cu atâta nesăbuinţă, ieşind pe străzi, şi socotindu-i pe oamenii normali depăşiţi de vreme, în timp ce strigaţi pe la răspântii că voi sunteţi normali! Aveţi un dram de decenţă şi de bun simţ, rămâneţi în cămările voastre şi gândiţi-vă că veţi răspunde în faţa Dreptului Judecător pentru nesăbuinţele voastre.
5. Nu mai afirmaţi că devierea voastră este ireversibilă şi că, oricât v-aţi strădui, nu puteţi reveni la normal. Asta e teoria neghioabă a unor medici, cuprinşi şi ei de păcatele sodomite.
6. Nu mai uzurpaţi semnele Dumnezeieşti, precum curcubeul, pe care-l afişaţi la ieşirile voastre în pieţe, ca semn al diversităţii voastre păcătoase. Aduceţi-vă aminte ce a spus Dumnezeu Atotţiitorul după încetarea potopului: ,,Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului între mine şi pământ’’ (Facere 9, 13). Nu mai batjocoriţi acest semn sfânt şi nu-l mai folosiţi spre ,,justificarea’’ păcatelor voastre. Încetaţi.
7. Păcatele voastre nu sunt o fatalitate. Vă puteţi lăsa de ele, prin pocăinţă, şi vă puteţi întoarce la o viaţă curată şi bineplăcută lui Dumnezeu. Sfânta Biserică Ortodoxă ţine în faţa voastră o mână întinsă şi o uşă deshisă pentru a vă primi şi a vă dărui iertarea lui Dumnezeu. Stă în puterea voastră să încetaţi cu păcatele voastre sodomite. Dacă Bunul Dumnezeu nu i-a cruţat pe cei din cetăţile Sodoma şi Gomora, nici pe voi nu vă va cruţa. Gândiţi-vă că vă aşteaptă muncile cele veşnice ale iadului. Întoarceţi-vă, până sunteţi în îndelunga răbdare a lui Dumnezeu.

Preot Ioviţa Vasile

Impotrivirile stiintei mincinoase

LUNA IULIE

Ziua a 10-a

Sf. 40 de Mucenici din Nicopolea Armeniei; Sf. Mucenici Leontie, Mavrichie, Daniil, Antonie, Vianor, Siluan, Apolonie, Iosif; zece mii de Sf. Mucenici din Nitria; Cuvioşii Partenie, Evmenie, Antonie

 

            ,,O, Timotei, păzeşte ceea ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au căzut de la Credinţă’’ (I Timotei 6, 20-21). Acest îndemn era de mare folos Episcopului Timotei al Bisericii din Efes, cum de mare folos ne este şi nouă, celor de astăzi. Oamenii din vremurile noastre au făcut din ştiinţa lor mincinoasă un concept ,,infailibil’. Astfel, orice este ştiinţific, orice este ,,demonstrat’’  cu ajutorul ştiinţei este socotit mai presus de orice îndoială şi nu suportă discuţii contestatare. Ştiinţa mincinoasă stă împotriva oricărui adevăr descoperit de Dumnezeu, Îl tăgăduieşte pe Însuşi Creatorul a tot ce există, elaborează teorii fanteziste care vor fi contrazise de altele, într-o succesiune ce pare că nu se mai sfârşeşte.

În ultima vreme, mai-marii Bisericii noastre s-au angajat într-un dialog, cu exponenţii ştiinţei mincinoase şi ai filozofiei. N-am reuşit să înţeleg până în ziua de astăzi care ar putea fi beneficiul acestui dialog, căci şi filozofia are multe faţete, unele de-a dreptul nebuneşti. Scopul este acela de a pune pe picior de egalitate aceste concepte şi a crea un amalgam în care religia (sau Teologia) să fie un fel de cenuşăreasă, slujind celorlalte două.

Adevărata ştiinţă sau cunoaştere porneşte de la realităţile Credinţei propovăduite de Biserica noastră. Ce ştiinţă poate fi aceea care face abstracţie de existenţa lui Dumnezeu, Creatorul a tot ce există? Ce ştiinţe pot fi psihologia şi psihiatria care neagă existenţa diavolului ca entitate a răului? Spre lauda lor, anumiţi medici, cu frică de Dumnezeu, îşi dau seama că demonizările ies din sfera ştiinţei medicale şi ţin de domeniul Credinţei, prin care se tămăduiesc relele pricinuite de demoni. Ce fel de ştiinţă poate fi aceea care susţine că viaţa s-a autocreat din materia inertă? Doamne, cum îşi poate cineva închipui că ne tragem din maimuţă, şi nu suntem lucrarea mâinilor Tale? Ştim că nici Darwin n-a crezut în teoria evoluţionistă pe care a elaborat-o, dar a fost silit să o susţină şi s-o pună în circulaţie, pentru a oferi un argument nebunilor care clamează că nu este Dumnezeu.

Primejdia de a ne lăsa ademeniţi de ştiinţa mincinoasă este imensă: rătăcirea de la Credinţă, cum ne avertizează Sfântul Apostol Pavel. Ceea ce s-a încredinţat Episcopului Timotei, ni s-a încredinţat şi nouă, aşadar şi noi avem datoria, iubite cititorule, de a păzi Sfânta Credinţă Ortodoxă, singura mântuitoare, împotriva a tot ce născocesc nebunii lumii. Este comoara noastră, pecetluită cu mărturia şi sângele a mii şi mii de Sfinţi Mucenici. Doamne, ajută!

Preot Ioviţa Vasile