,,Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni” (Fapte 5:29)

Trustul de agitaţie şi propagandă al Patriarhiei BOR, Basilica, a publicat cu ocazia Sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, un comunicat, cu selecţiuni din discursul celui care mai este încă prin îngăduinţa Stăpânului Hristos, la conducerea BOR. Nu dorim să atragem atenţia asupra greşelilor gramaticale nepermise care abundă şi a comunicării de nivelul unui elev corigent la limba română din ciclul elementar, ci doar asupra apostaziei (a câta oară?) aflată la cote îngrijorătoare, ba chiar blasfemiante, în cele câteva fraze selectate. Semnalăm cu toată dragostea, mădularelor Trupului lui Hristos, pleromei ortodoxe şi clerului, pericolul molipsitor al ucigaşului virus, care ne-a îmbolnăvit deja, şi le dorim tuturor trezirea din amorţeală a conştiinţelor până nu este prea târziu.
„ La finalul Sfintei Liturghii oficiate în Catedrala Patriarhală, luni, 29 iunie, Patriarhul României le-a mulţumit credincioşilor pentru participarea la împreună rugăciune, după care i-a îndemnat să respecte recomandările medicale pentru a preveni infectarea cu Covid-19.

„Mulţumim celor care aţi venit şi aţi participat la Sfânta Liturghie. Îi felicităm pe toţi cei care poartă mască şi păstrează distanţa”, a spus Preafericirea Sa. În aceste zile, a continuat Patriarhul Daniel, este foarte important „să continuăm să împlinim recomandările date de medici, deoarece numărul infectărilor cu acest virus foarte viclean, care când se retrage, când revine, au crescut’’.

Pseudo patriarhul laudă pe cei care s-au supus hotărârilor impuse cu forța de către slugile statului antihristic, arendaşi ai ocultei masonico-globaliste, dovedind legăturile sale de interese cu aceştia. Masca (botnița ascultării oarbe şi a îngenuncherii), distanța de izolare, sunt acum măsuri de domeniul absurdului dovedite de oameni de ştiință, medici de renume, virusologi cu înalte studii, nu duşmani, trepăduşi vicleni ai unui stat supus dictaturii medicale-ideologice-sionisto- internaţionale. Trăim în țara condusă de portăreii unor jupâni aflați la mii de kilometri distanță, unde reprezentanții puternicei Biserici Ortodoxe (a 2-a din lume) s-au aliat cu „uriciunea fără suflet, fără cuget,/Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,/Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,” cu cei care „Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie./Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,(..)Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi/ Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!/Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,/Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,/Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,/Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,/ Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,/Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!” (Mihai Eminescu).

„Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva, lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui. Dar când oamenii se ridică împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor dumnezeieşti, Biserica trebuie să se împotrivească şi să stea împotrivă. Dacă ea nu procedează astfel, ce Biserică mai e şi asta? Iar reprezentanţii Bisericii, dacă nu procedează astfel, oare mai sunt ei reprezentanţi apostoliceşti ai Bisericii? A se îndreptăţi în acest caz cu aşa-zisa iconomie (condescendenţă) bisericească înseamnă nu altceva, decât a-L trăda în ascuns pe Dumnezeu şi Biserica Sa. O astfel de iconomie este pur şi simplu o trădare a Bisericii lui Hristos.”(Sfântul Justin Popovici).

Reamintim patriarhului că „ Niciodată creştinul să nu îndrăznească să se supună mai degrabă oamenilor, decât lui Dumnezeu, şi mai cu seamă oamenilor potrivnici Dumnezeului adevărat şi Evangheliei Lui.” Conform cugetului său satanico-ecumenist, mărturisit acum cu putere, la fel cu cel al tuturor sinodalilor şi clerului simbriaş care îi fac ascultare, biserica (căci s-a reglementat că toate confesiunile sunt biserică, după pseunosinodul din Creta) se roagă pentru sănatătea şi mântuirea tuturor oamenilor, atei ,liber-cugetători, marxişti, eretici, schismatici, homosexuali, hinduşi , evrei , islamişti că toţi se roagă nu-i aşa, aceluiaşi dumnezeu.
Cu capul descoperit, proferând hule la adresa Duhului Sfânt, imitând pe prietenul său papistaş, ereticul Francisc, cel care a fost odată patriarhul BOR, a devenit în timp cel mai mare prigonitor al Bisericii în vremurile rele pe care le trăim. De la înălţimea amvonului, el a acceptat şi a sfătuit pe toţi să accepte, depărtarea de Hristos, de Sfânta Sa Biserică, de Sfânta Impărtăşanie, călcând în picioare Sfânta Ortodoxie, la fel cu ceilalţi simbriaşi ai săi, care propovăduiesc mincinos “libertatea cea adevărată, dobândită în relaţie cu Domnul Hristos, atunci când omul primeşte putere să domnească peste patimi”.


Nemaiavând această mare virtute, nemaiavând puterea şi sănătatea oferită de Însuşi Hristos prin Sfânt Trupul şi Scump Sângele Său, diavolul, vicleanul mesteşugar, atacă şi sfâşie cu plăcere, conştiinţa oilor vândute de păzitorii turmei, slujitorii Împăratului Ceresc. “ În lupta pentru ortodoxie, eu am mers pe calea Sfinţilor Părinţi direct spre Adevărul ortodox al lui Hristos şi niciodată nu am făcut pe placul oamenilor, căci dacă aş fi făcut pe placul lor, atunci nu aş fi fost nici ultima slugă a lui Hristos’’ (Sfântul Justin Popovici)

Dr. Gabriela Naghi

Scandalon

Acesta e termenul grec, din Sfânta Scriptură, care în româneşte de traduce prin ,,sminteală’’. În limba noastră, cuvântul are două sensuri bine definite pe care vom căuta să le înţelegem mai bine. Sminteală înseamnă efectul produs de cineva, efect care contravine Sfintei Învăţături Ortodoxe. Astfel, dacă un slujitor bisericesc propovăduieşte ceea ce antihriştii numesc, în chip mincinos pandemie, înseamnă că produce sminteală în rândul credincioşilor, abătându-i de la slujirea Mântuitorului Hristos, îndemnându-i să nu participe la Sfânta Liturghie, să se împărtăşească cu linguriţa de unică folosinţă, să stea acasă la Sărbătoarea Învierii Domnului, să-şi pună mască, semn al robiei antihristice. Un atare slujitor produce o mare sminteală, pentru că abate pe credincioşi de la menirea lor firească şi îi îndreaptă pe drumul dorit de antihrişti, acela al lepădării şi al necredinţei.

Când un credincios ortodox, cunoscător al metodelor viclene ale antihristului, îşi pune mască, merge într-un magazin şi acceptă să fie însemnat cu numărul satanic 666, sub motiv mincinos că i se ia temperatura, produce sminteală în rândul semenilor.

Dar sminteală mai înseamnă şi nebunie. ,,Şi în două uliţi large, cu de-a sila să-i aduni, Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni’’. Aşa scria Domnul Mihai Eminescu, cel ucis de lepădăturile aciuate pe pământ românesc, pentru că a apărat Neamul nostru Ortodox. Nebunia asta generalizată a proorocit-o Sfântul Antonie cel Mare, încă din secolul 4, după Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. Nebunii se dezlănţuie debordant prin toate mijloacele posibile şi îşi împrăştie otrava lor, fără îngrădire. Credincioşii noştri stau gură-cască şi-i ascultă, îi cred, se înfricoşează de o primejdie inexistentă –pandemia – şi se supun tuturor dobitociilor pe care aceştia le născocesc. Trist.

Scandalon mai sugererză şi scandalul produs de nesăbuiţi.

Oricum, venim la cuvintele Mântuitorului Hristos: ,,Cu neputinţă este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care vin. Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare, decât să smintească pe unul din aceştia mici’’ (Luca 17, 1-2).

Auzi, protestantule papistaş Klaus Werner? Auzi, mare mahăr ungur, urâtor de români, Lajcsy Orban? Auzi, otreapă pripăşită pe pământ românesc, Arafat? Auziţi toţi nemernicii care batjocoriţi Neamul Românesc  Ortodox cu tâmpeniile voastre?

Presbiter Ioviţa Vasile                                      29 iunie 2020

Din nou, despre numărul satanic 666

Diavolul nu poate crea nimic. Are însă o extraordinară capacitate de a-L imita pe Dumnezeu, în sens negativ. Vrea să pervertească tot ce a creat Dumnezeu, cele despre care Sfânta Scriptură ne spune că erau ,,bune foarte’’. Rugăciunea bisericească spune despre om că Dumnezeu l-a ,,împodobit cu înfăţişare şi frumuseţe, ca pe o cinstită făptură cerească’’. Diavolul vine şi schimonoseşte frumuseţea oamenilor care, părăsind pe Creator, ajung în puterea lui. Strâmbă Legile Dumnezeieşti prin erezii pierzătoare de suflete, îşi pune slujitorii să semene ură, vrajbă, conflicte între oameni care sfârşesc adesea prin curmarea vieţii aproapelui. Privind evenimentele recente petrecute în Statele Unite, nu se poate să nu vedem mâna cea respigătoare a diavolului.

Numărul 666 face parte din creaţia lui Dumnezeu, ca oricare altul din lungul şir care începe de la zero. Nu e un număr rău în sine. Rău este că diavolul şi l-a apropriat fraudulos şi îl foloseşte ca simbol în lucrările sale malefice.

Să ne închipuim că trăim în anii celui de-al doile război mondial, într-un oraş oarecare. Dimineaţa, când ieşim pe stradă, vedem că pe toate clădirile publice flutură steagul german cu zvastică. Nu se poate să nu ne înfiorăm şi să nu ne punem întrebări, nu din pricina steagurilor cu zvastică, ci a celui pe care-l reprezintă. Aflăm în scurt timp că în cursul nopţii, trupele hitleriste ne-au ocupat oraşul. Înţelegem că de-acum suntem în puterea şi sub stăpânirea unui monstru al istoriei, Adolf Hitler. Aşa este si cu numărul satanic 666, nu e primejdios în sine, dar capătă valenţe malefice datorită celui care se află în spatele lui, diavolul, care l-a pervertit, luându-l ca semn sau simbol al său.

Sfântul Ioan Evanghelistul a văzut, în vremea când Dumnezeu i-a revelat cele scrise în Apocalipsă, exact lucrurile şi evenimentele prezente şi viitoare, şi vedem bine că realitatea se petrece aidoma celor scrise de Sfântul Apostol. Să ne gândim numai la numărul fatidic 666, menţionat în Apocalipsa 13, 18. E promovat cu toate mijloacele, în toate ocaziile, e înscris pe produsele care le cumpărăm, îl găsim la sataniştii care-şi practică ritualurile în locuri retrase. Până şi domnii care s-au adunat în Creta să strâmbe adevărurile lui Dumnezeu şi să-L trădeze pe Mântuitorul Hristos, şi-au ales data în care să se regăsească numărul diavolului: 16 06 2016. Vi se pare o întâmplare, o coincidenţă? Mie – nu.

Aş întreba, ca un naiv ce mă aflu: De ce Semnul Sfintei Cruci ne este mângâietor, aducător de bucurii, apărător, armă împotriva diavolului? De ce domnii înveşmântaţi în odăjdii bisericeşti – unii dintre ei – nu se însemnează cu Sfânta Cruce în toate momentele liturgice, ci fac nişte semne ciudate, de parcă ar alunga muştele, sau semnului lor îi lipseşte un braţ, deci nu e Cruce. Dragi bucureşteni, întrebaţi-l pe patriarhul Daniel.

Presbiter Ioviţa Vasile

ADDENDA

1.Prin grija Fratelui Mihai Străjeru, am primit acest link:  https://www.oikoumene.org/en/press-centre/news/wcc-interim-general-secretary-meets-with-patriarch-bartholomew-i

Daţi clic pe el şi nu veţi avea nicio surpriză, doar faptul că românul Ioan Sauca, mai-marele cmb, poartă o cruce satanistă răsturnată, în vreme ce stă lângă confratele Bartolomeu din Constantinopol. Iertaţi, nu se mai poate accesa acel site, dar l-am salvat într-un fişier, însă, din păcate, nu ştiu posta imagini.

2.Urmărind Sfânta Liturghie pe un post local de televiziune, am constatat cu stupoare că preotul respectiv a eliminat Rugăciunea amvonului, ştiţi aceea care începe cu cuvintele ,,Cel ce binecuvântei pe cei ce Te binecuvântează pe Tine, şi sfinţeşti pe cei ce nădăjduiesc întru Tine…’’ A pus în locul ei o rugăciune improvizată, prin care cerea ca Dumnezeu să înceteze ,,noua boală’’ ce bântuie în lume, adică aceea falsă pandemie, inexistentă acum. Ce mijloc perfid de propagandă mincinoasă şi influenţare a bieţilor oameni naivi şi neinformaţi! În felul acesta, Sfânta Liturghie e erodată treptat, până când va fi substituită de cultul spurcat al antihristului. Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi.

Dreapta socoteală. Cuvânt la Duminica a 3-a după Pogorârea Sfântului Duh

În vremurile străvechi, s-au adunat mai mulţi vieţuitori ai pustiei şi între ei s-a ridicat această întrebare: care este cea mai mare virtute a omului? Fiecare a răspuns după socotinţa şi puterea lui de înţelegere. Unul  a spus că dragostea este virtutea cea mai înaltă, altul – cea mai mare este credinţa, altcineva a lăudat smerenia. Răspunsul unuia dintre ei a fost, oarecum, surprinzător: dreapta socoteală. Cu adevărat, mare însuşire este aceasta, pentru că acela care o are, va şti întotdeauna să aleagă binele de rău, să deosebească adevărul de minciună, să ştie ce-i este de folos şi ce nu, să judece cu dreptate, ocolind nedreptatea. Ce înseamnă lipsa dreptei socoteli, ne-o arată Sfântul Prooroc Isaiia: ,,Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar’’ (Isaia 5, 20). Este vorba aici de o totală răsturnare a valorilor, de o cumplită pervertire a minţii, de o teribilă rătăcire a spiritului uman, de o întunecare fără seamăn a minţii omeneşti.

Regii lui Israel din vechime îndeplineau şi funcţia de judecători ai poporului. După ce a fost uns rege, Solomon a avut un vis în care Dumnezeu i-a spus să ceară ceea ce crede el că i-ar fi de folos. ,,Dăruieşte robului Tău inimă pricepută ca să asculte şi să judece pe poporul Tău şi să deosebească ceea ce este bine de ce este rău; căci cine poate să povăţuiască pe acest popor al Tău, care este nesfârşit de mare’’ (III Regi 3, 9). Cererea regelui a fost bineplăcută înaintea lui Dumnezeu, de aceea i-a dăruit înţelepciune mai mult decât oricui alt rege.

Dreapta socoteală a regelui n-a întârziat să aducă roade. Două femei care locuiau în aceaşi casă, având fiecare câte un copil, au pus pricina lor înaintea regelui. S-a întâmplat că uneia din ele i-a murit copilul sufocat, şi-n puterea nopţii la luat şi l-a pus la pieptul celeilalte, luând lângă sine copilul viu. Dimineaţa, au început să se certe, deoarece fiecare voia să aibă copilul viu. Cu această pricină s-au înfăţişat regelui Solomon. După ce le-a ascultat şi a chibzuit, a poruncit să se aducă o sabie, spunând:  ,,Tăiaţi copilul cel viu în două şi daţi o jumătate din el uneia şi o jumătate din el celeilalte’’ (III Regi 3, 25). Cuvintele regelui au pătruns ca o sabie în inima femeii al cărei copil era viu. Aceasta a început să strige şi să plângă, în vreme ce cealaltă stăruia ca pruncul să fie tăiat. În acel moment, Solomon a poruncit ca pruncul să fie dat mamei sale adevărate. Dreapta socoteală l-a ajutat să afle adevărul şi apoi sa judece în deplină cunoştinţă de cauză.

Sfânta Evanghelie din această Duminică stă sub îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: ,,Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptarea Lui, şi celelalte se vor adăuga vouă’’ (Matei 6, 33). Cartea noastră de Învăţătură Ortodoxă începe cu această întrebare: Care este cea dintâi datorie şi cea mai mare grijă în viaţă? Răspunsul nu putea fi altul decât acesta: mântuirea sufletului. ,,Căci ce va folosi omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?’’ (Marcu 8, 36-37).

Ca să ne prevină să nu cădem în greşeala de a pune pe prim plan grijile lumii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune în cuprinsul Evangheliei: ,,Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veti mânca, nici pentru trupul vostru, cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nici nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru Cel din ceruri le hrăneşte. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decât ele?’’ (Matei 6, 25-26).

Atotputernicul nostru Dumnezeu să ne dea tuturor puterea de a înţelege şi a făptui , cu dreaptă socoteală, ceea ce ne este de folos, în călătoria noastră spre împărăţia cea cerească. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Mergeţi pe calea Sfintelor Femei spre Hristos Mântuitorul

Extraordinară este caracterizarea femeilor rele a Sfântului Ioan Hrisostom.
Cine oare nu s-a întâlnit in viaţa sa cu „femeia cea rea de gură”, care a lăsat în urma sa, de cele mai multe ori răni greu de vindecat în sufletul multora dintre noi?
Un subiect binevenit în contextul actual când haosul a acoperit lumea, năucind popoare la nivel global, când prigoana creştinilor cunoaşte cote alarmante pretutindeni, îmbrăcând cele mai variate forme, iar prestaţia femeilor ortodoxe din întreaga lume, ar trebui să se ridice la demnitatea şi nobleţea cu care au fost învrednicite de Cel Prea Înalt!

Să părasim bârfele, gelozia nedemnă, tonul ostentativ, vorbăria necontrolată prin care susţinem adevărul nostru cu orice preţ, invidia şi să punem stavilă gurii, cuvintelor desarte, să ascultăm glasul conştiinţei noastre, să nu căutam să terorizăm pe ceilalţi cu „dreptatea noastră”, cârpă lepădată în faţa Domnului. Să ne adâncim mai mult în rugăciune, nu în dispute fără rost, mai ales cu Cinstitele feţe bisericeşti pe care le mâhnim cu atitudinea noastră de atotcunoscătoare în probleme teologice, mai ales în cele care privesc sfinţenia. Să ne ajute Bunul Dumnezeu, să ne ferim ca de foc, de muşcătura otrăvitoare a şarpelui viclean, care sădeşte în noi aceste ispite, stavilă în calea mântuirii atât de mult dorite.

Exemplul minunat pe care îl oferă Evangheliile, cunoscut de toată lumea, sunt Mironosiţele, femei curajoase, duioase, evlavioase, sensibile, pline de iubire faţă de Hristos Cel Răstignit şi Înviat, precum Maria Magdalena, Apostol al Învierii Domnului. De asemenea minunatul exemplu al femeii samarinence, care a primit cuvântul rostit de Însuşi Cuvântul Vieții și a devenit apostol pentru cei din neamul ei, ajungând Sfânta Muceniță Fotini, în timpul lui Nero, în Cartagina, fiind lumină pentru cei care ședeau în întunericul despărțirii de Dumnezeu.
Minunat descrie Sf.Luca al Crimeei, sufletul feminin printr-o adâncă cunoaştere medicală şi teologică a lui, zugrăvită într-una din predicile sale din vremea prigoanei bolşevice a credinţei ortodoxe: „De ce S-a arătat Domnul mai întâi femeilor mironosiţe, iar nu Preacuratei Sale Maici? De ce nu S-a arătat Sfinţilor Săi Apostoli? Pentru că Domnul cunoştea inima femeiască. Ştia că ea este extrem de sensibilă si plină de dragoste, atinge tot ce este măreţ, tot ce este tainic, tot ce este sfânt, mult mai uşor decât o fac inimile mai dure ale bărbaţilor, fiindcă acestora le este propriu să primească totul cu multă reflecţie, să creadă intâi de toate raţiunii minţii lor. La femei nu este aşa. Ele nu reflectă atât de mult cum o fac bărbaţii. Acestea cuprind cu inimile lor curate toată dreptatea, tot adevărul rapid şi usor. Există două feluri de cunoaştere — cunoaşterea cu mintea şi cunoaşterea cu inima, acea cunoaştere cu inima pe care filosofii o numesc cunoaştere intuitivă. Cu inima se cunoaşte ce este mai important — ceea ce nu poate cunoaşte mintea. Inima este organul cunoaşterii superioare, a comuniunii noastre cu Dumnezeu, cu toată lumea nevăzută. Inima de femeie într-o măsură mult mai mare decât cea de bărbat dispune de această capacitate a cunoaşterii intuitive, a cunoaşterii nemijlocite, fără multe raţionamente. În aceasta constă marele avantaj al femeilor faţă de bărbaţi. Anume de aceea bisericile noastre sunt pline de femei. Femeile, cu inima lor, se adresează mai uşor Domnului Iisus Hristos, mai uşor primesc şi cunosc tot ce este sfânt. Mărire femeilor!

Avem marea sărbătoare creştină a femeilor, zi în care, în persoana Sfintelor Femei Mironosiţe se preamăreşte si se preaînalţă inima femeiască. Există ziua de 8 martie dedicată femeilor. Dar ziua creştină a femeilor este mult mai importantă. De ce oare? Pentru că noi sărbătorim cel mai sfânt dintre toate drepturile omeneşti, pe care l-au primit femeile de la Însuşi Domnul Iisus Hristos: dreptul tuturor femeilor la atingerea celei mai înalte demnităţi omeneşti, sfinţenia; dreptul la cea mai apropiată prietenie cu Domnul Iisus Hristos, dreptul de a fi înălţate mai presus de orice. Pentru că, spuneţi-mi, cine este mai mare decât Sfintele Muceniţe, decât cea întocmai cu Apostolii Maria Magdalena sau Nina, luminătoarea Georgiei? Cine este mai înaltă decât ceata Cuvioaselor femei? Ele sunt vârful demnităţii omeneşti. Și această demnitate au primit-o femeile astăzi în persoana femeilor mironosiţe.

…Sfintelor Femei Mironosiţe trebuie să le urmeze toate femeile creştine, trebuie să meargă pe aceeaşi cale pe care au mers Mironosiţele — pe calea celei mai fierbinţi supuşenii, celei mai pline de abnegaţie iubiri faţă de Domnul Iisus Hristos. Toate femeile care trăiesc în prezent trebuie să ia exemplu de la Sfintele Femei Mironosiţe, care I-au slujit Domnului cu tot ce-au putut — cu grija de El, cu munca lor, cu dragostea fierbinte.(..) Mergeţi pe calea Sfintelor Femei spre Hristos, mergeţi după Sfintele Femei Mironosiţe – şi veţi ajunge acolo unde se bucură şi ele cu bucurie veşnică fără sfârşit!”
Mila Ta, Doamne, să acopere mereu toate păcatele şi ruşinile noastre, ajută-ne să ne vindecăm şi dăruieşte-ne nouă mântuirea, după slavită Voia Ta! Amin.

(*Sfantul Luca al Crimeei, Predici, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009)

Dr. Gabriela Naghi

Drumul lui Varlaam Ploieşteanul, marcat de erezie, schismă şi apostazie

Ce am mai putea adăuga acum la sfârşitul carierei acestui fost arhiereu BOR, devenit filopapistaş convins, pseudo-episcopul Varlaam Ploieșteanul, care a părăsit ruşinos, dar zâmbitor, Sfânta Ortodoxie, precum colegul său de breaslă Sofronie, acum episcop al greco-catolicilor, prin participarea la dezvelirea bustului ereticului papă Francisc, ridicat cu aprobarea slugilor atee ale statului antihristic, în capitala țării? În care zi a avut loc ereticul şi nefastul eveniment? În chiar ziua împlinirii a 7 ani de la naşterea la cer a Cuviosului Părinte Justin Pârvu şi a aniversării a 4 ani de la Marea Înşelare de la Kolymbari Creta. Zâmbetele celor doi ierarhi apostați, Varlaam şi Sofronie, s-au adresat mereu, cu precădere poporului dreptcredincios prostit, amețit de cuvintele lor, abili învățăcei ai manipulării pleromei ortodoxe, care au demonstrat de-a lungul întregii lor cariere de arhierei ai BOR, că sunt lupii cei hulpavi care sfâşie oile, risipind turma încredințată spre păstorire de către Marele Arhiereu.

Marea Înşelare de la Creta 2016, unde arhiereii in corpora, sub conducerea pseudo- patriarhului BOR, au semnat adeziunea lor la sfâşierea Cămăşii lui Hristos, a fost lăsată să se întâmple de către Domnul Milei, pentru trezirea conştiințelor ortodoxe din fumul amăgitor al ereziei sataniceşti, în care au fost împinse de către însăşi arhiereii aflați la cârma BOR. Mângâietorul înconjurat de Voievozii Arhanghelilor a vestit tuturor trezirea din somnul cel de moarte. Toți L-au auzit, dar cei aflaţi în ascultare de arhiereii apostați, au preferat sa ignore şoapta dulce a Mângâietorului, aşa cum mâine se vor încolona disciplinaţi, cuminţi, să primească pecetea antihristului.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Gestul său de a celebra inaugurarea statuii ereticului papă Francisc, este umilitor și înjositor, în faţa dreptcredincioşilor români, dar și a întregii lumi ortodoxe, de care nu-i pasă, un gest care întregeşte şi dovedeşte apostazia de la Ortodoxie, căderea sub afurisire, caterisire şi anatematizare. Nesancționarea sa de către reprezentanții clerului monahal şi laic din BOR, de către aşa -zişii zeloşi ai credinței ortodoxe, îngrijorați de închiderea bisericilor, şi lingurița de împărtăşanie, denotă acceptarea tacită a acestei erezii, comuniunea in cuget şi simțiri cu erezia episcopului apostat Sofronie.

„Monumentul ridicat aici în amintirea vizitei Papei Francisc în România este şi un semn că acel pelerinaj al său continuă să lumineze viaţa poporului nostru care năzuieşte spre cele mai înalte valori spirituale”, a spus nunţiul zis apostolic, Aurel Percă, care a rostit o rugăciune de ,,sfinţire’’ a bustului, în faţa persoanelor prezente, eretici şi atei neo-marxişti laolaltă în fruntea cărora, cu masca umilinţei şi supunerii oarbe în mână, cu nelipsitul zâmbet întipărit pe figură, se afla fostul slujitor al Împăratului Hristos, Varlaam.

Dr. Gabriela Naghi

Misiunea femeilor în Biserica Dumnezeului Celui Viu

,,Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii. Ca în toate Bisericile Sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi legea. Iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în biserică’’ (I Corinteni 14, 33-35).

,,Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită. Că Adam s-a zidit întâi, apoi Eva’’ (I Timotei 2, 12-13).

În felul acesta, prin cuvânt Dumnezeiesc, statorniceşte Sfânta Scriptură menirea femeilor noastre ortodoxe în locaşurile sfinte. Interdicţia de a vorbi şi a învăţa în biserică nu este discriminatorie, cum ar zice feministele, sau îngrăditoare, cum li se pare unora. Nu trebuie să absolutizăm cele de mai sus. Femeile pot să cânte în biserică, în cor sau individual, şi ştim prea bine că o fac într-un mod inegalabil, angelic, aş spune. Femeilor li se îngăduie citească Sinaxarele şi Cazania, care cuprind cuvinte de învăţătură rânduite de Biserică. A rosti predici izvodite de mintea femeiască este cu desăvârşire oprit. Femeile au datoria sfântă de a-şi învăţa copiii şi nepoţii rugăciunile şi bunele rânduieli bisericeşti. În mănăstirile de vieţuitoare, părţii femeieşti i se îngăduie să intre în Sfântul Altar, dar numai cu binecuvântare şi în momentele absolut necesare săvârşirii Sfintelor Slujbe, cu mare grijă să nu se atingă de Sfânta Masă. Dacă se întâmplă un astfel de lucru nedorit, Sfânta Masă trebuie sfinţită din nou, cum se procedează în Bisericile slave.

În comunităţile rupte din trupul Sfintei Biserici, precum cele anglicane, protestante, reformate, cutezanţa şi nesăbuinţa omenească au înălţat femeia la rolul de ,,preot’’ sau ,,episcop’’! De fapt, le-au înjosit. Este o practică împotriva Sfintei Scripturi şi a Sfintelor Canoane. Cu toate acestea, ecumeniştii şezători în scaune episcopale ortodoxe vreau să ne unească cu aceşti rătăciţi ai istoriei.

Femeilor noastre din Biserică li se cere precauţie şi decenţă discretă, atunci când trec prin perioadele care le sunt specifice. Toate bunele rânduieli din Biserica noastră sunt cunoscute de cele mai multe femei credincioase, care le respectă fără a cârti, cu dragoste şi dăruire, căci împlinirea Poruncilor Dumnezeieşti aduce întotdeauna mulţumire sufletească.

Aş dori să reproduc un cuvânt aspru al Sfântului Ioan Gură de Aur, privitor la femeile care nu se află în buna rânduială statornicită de Dumnezeu. Aş dori ca niciuna dintre femeile din Biserica noastră să nu se potrivească cuvintelor Sfântului nostru drag.

,,Nu este nimeni pe pământ asemănător cu femeia cea rea de gură și nici o fiară nu este întocmai cu femeia cea înșelătoare. Cine este mai rău, între cele cu patru picioare, decât leul ? Sau ce este mai cumplit decât șarpele, dintre târâtoare. Și, totuși, nimic nu sunt toate acestea, față de femeia cea rea de gură. Și, mărturisește, despre cuvintele mele, chiar Înțeleptul Solomon, zicând: „Mai bine este a viețui cu leul împreună, sau cu șarpele în pustie, decât a trăi cu femeia cea rea de gură și certăreață”. Să nu socotești că Solomon a zis acestea fără de minte, pentru că, și din fapte, vei pricepe acestea. De Daniil, în groapă leii s-au rușinat, iar, pe dreptul Nabot, Isabela l-a ucis. Chitul pe Iona în pântece l-a păzit, iar Dalila, pe bărbatul său Samson, tunzându-l, l-a dat celor de alt neam. Balaurii și viperele se temeau de Ioan Botezătorul în pustie, iar Irodiada, la ospăţ, i-a tăiat capul. Corbii, pe Ilie, în pustie și în munte, îl hrăneau, iar Isabela, după darul cel de ploaie, pe Ilie la moarte hotărâse să-l dea. Și ce zicea ea: „Așa să-mi facă mie Dumnezeu și acestea să-mi dea mie, daca mâine, în același ceas, nu voi pune sufletul lui cu sufletul celor uciși”. Și, temându-se, Ilie a fugit, în pustie. Vai mie, Proorocul se teme de o femeie. Cel ce ploaia a toată lumea o purta pe limba sa și foc din cer a pogorât și morți a înviat. O, cât de rea este arma cea ascuțită a diavolului! Pentru femeie, Adam a fost izgonit din Rai. Pentru femeie, David cel blând s-a înșelat și l-a ucis pe Urie. Prin femei, diavolul l-a surpat pe Înțeleptul Solomon, aducându-l la călcare de Lege. Femeia cea fără de rușine nu se sfiește de nimeni; nici pe preot nu cinstește, nici de levit nu se rușinează, nici de prooroc nu se teme. O, ce răutate.

Femeia cea rea este mai rea decât toate răutațile. Daca este săracă, pe toți îi osândește. Sau, de are bogătie, pe toți îi ocărăște. Îndoită este răutatea și grea este viața, neîmblânzită este fiara. Eu am vazut vipere neîmblânzite, îmblânzindu-se, și lei și ursi și rinoceri domesticindu-se, dar femeia rea, niciodată nu se îmblânzește.
Mai bine este a bate fierul, decât a învăța pe femeia rea. Deci, să știți aceasta, că, cel ce are femeie rea, și-a luat plata pentru păcatele sale, pentru că femeia rea niciodată nu se smerește. Fiind pedepsită, se îndrăcește, lăudată, se înalță și nu știe sa păzească obiceiurile dragostei. Dumnezeului nostru slava, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin’’.

(Sfântul Ioan Gură de Aur –Proloage 20)

Presbiter Ioviţa Vasile

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

          ,,Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era dintre fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în poruncile şi rânduielile Domnului’’. Aşa scrie Sfântul Evanghelist Luca despre părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, a cărui naştere o sărbătorim astăzi. Necazul vieţii lor era acela că, fiind înaintaţi în zile, Dumnezeu nu le dăduse copii, iar faptul de a nu avea urmaşi era socotit la evrei drept blestem. Mulţi ani au purtat ei această povară. Înţelepciunea cea tăinuită a lui Dumnezeu s-a arătat şi aici. În vreme ce se afla în templu, pentru a tămâia după obiceiul preoţiei, îngerul Domnului s-a arătat lui Zaharia. Acesta s-a tulburat văzând pe trimisul lui Dumnezeu. Îngerul însă venise să-i aducă mângâiere şi răsplata, lui şi soţiei Elisabeta, pentru răbdarea  şi dreapta lor vieţuire: ,,Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea, şi de naşterea lui mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici sicheră şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie…  ’’ (Luca 1, 13-17).

          Cinstite cititorule, ia seama cu atenţie la cuvintele subliniate şi aminteşte-ţi ce a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos despre Sfântul Ioan Botezătorul; ,,Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină’’ (Matei 11, 14). Vrăjmaşii lui Hristos şi ai adevărului au strâmbat înţelesul acestor cuvinte, spunând că Sfântul Prooroc Ilie s-ar fi reîncarnat în trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Domnul Iisus nicidecum n-a vorbit în acest sens, ci doar a vrut să spună că Sfântul Ioan Botezătorul va merge înaintea Domnului cu aceeaşi râvnă pe care a avut-o Sfântul Ilie, aşadar vorbeşte despre două persoane absolut distincte care au trăit în vremuri diferite. Şi aceasta să ştii: învăţătura despre reîncarnare vine din religiile demonice ale Indiei, şi n-au nicio legătură cu adevărul revelat de Dumnezeu.

          Vestea cea bună adusă de îngerul Gavriil s-a împlinit într-o zi de 24 iunie, de aceea sărbătorim astăzi naşterea acestui Sfânt al lui Dumnezeu. ,,De naşterea lui mulţi se vor bucura’’. Să ne bucurăm, aşadar, şi noi în această zi de sărbătoare şi să dăm slavă lui Dumnezeu, Care este credincios făgăduinţelor Sale.

Presbiter Ioviţa Vasile

Libertatea este demnitate dată de Dumnezeu fiecărui om

Au ieșit la iveală. CDC a dat publicității cifrele recente ale epidemiei. Astfel oficialii americani afirmă că mortalitatea Covid 19 in rândul simptomaticilor este de 0.4%. Foarte mică, dar mai trebuie să ținem cont de faptul că mortalitatea se calculează la numărul de infectați, nu de simptomatici. Astfel adăugându-se și infectații asimptomatici, care conform estimărilor minime emise de CDC ar fi 36%, atunci mortalitatea se arată a fi în jur de 0.26%. Iar dacă luăm în calcul estimările specialiștilor independenți care afirmă că asimptomatici sunt în jur de 80%, mortalitatea Covid19 este sub 0.1%. Asta în condițiile în care la numărul morților Covid 19 au fost băgați paușal toți morții care aveau și Sars-Cov-2 forme ușoare, medii sau asimptomatice, dar care au murit din cauza unor afecțiuni terminale, ba chiar cazuri de accidente, sinucideri sau decedați trecuți la Covid19 din motive birocratice sau pecuniare.


Pentru o afecțiune cu mortalitate mai mică decât gripa s-au dat ordine de arest la domiciliu (#staiincasă! ) pentru peste 3 miliarde de oameni, s-a dispus încălcarea drepturilor fundamentale, s-a instalat statul polițienesc și dictaturi politico-sanitare arafatice, s-a reiterat aberația vaccinărilor obligatorii prin lege, s-au închis biserici, oamenii au fost tratați ca niște ciumați, Netanyahu a propus ciparea copiilor evrei până în toamnă, OMS-ul lui Bill și trompetele sale rafiloide au decretat cifre cercelonomice, cifre care au fost nu de 3 ori mai mari, nu de 10 ori, ci de 30 până la 50 de ori mai mari, previziuni care au fost imediat infirmate de oamenii de știință onești și de bun simț și mai apoi de realitatea însăși. OMS-ul lui Bill a emis recomandări și protocoale care (sunt indicii că în mod intenționat) au împiedicat înțelegerea mecanismelor bolii, au indus in eroare, au distras atenția sau au fost denigrate tratamente eficiente și ieftine și au dus la amplificarea numărului de morți și a panicii globale.


Asistăm la o operațiune de bioterorism mondial care a dus la crime împotriva umanității și care, prin frica amplificată de mass-media și de oficialitățile din fiecare țară, încearcă o lovitură de stat globală pentru instaurarea unei Noi „Normalități” Mondiale, care nu este altceva decât un regim global despotic și totalitar, în care o mână de oameni centralizează întreaga putere politică globală sub pretexte de siguranță sanitară în fața unei amenințări tot de ei create și umflate prin propagandă. Dacă pandemia de Covid19 nu va fi suficientă pentru a reuși această răsturnare de paradigmă globală, sunt convins că arhitecții ei au deja in buzunare și alte catastrofe, de care apoi tot ei să ne „salveze”, fie că e vorba de valul 2, Covid-20, Sars-Cov-3 cu mutații ce cresc gravitatea sau de alte născociri ingenioase și „bine-voitoare”, pregătite pentru toamna aceasta sau pentru la anul.
Ni se propune să trăim în lume ca într-o distopie*, ca într-o piesă de teatru absurd în care suntem ținuți ostatici, cu rol de figuranți supuși. Asta prin legi, ordine și ordonanțe ce obligă la gesturi simple, simbolice, să poarte masca supunerii, simbol al acceptării pumnului in gură, a uniformizării, ca o recunoaștere mută a condiției de perpetuu suspect epidemiologic, de ciumat ambulant și să practice umilința rituală a plecării frunții în fața unui pistol-termometru și altele și mai absurde.
Dacă ar fi fost interesați de cifrele exacte ale evoluției epidemiei, guvernanții ar fi făcut teste de anticorpi pe eșantioane statistic relevante, dar ei s-au ocupat cu amplificarea panicii, numărând morții și testele pozitive precum Pristanda steagurile, pentru a avea cu ce să justifice fantasmagoric măsurile luate împotriva populației.


Trebuie oprită distopia, trebuie refuzat rolul în acest teatru absurd, fiecare om la locul său în societate. Trebuie să facem fiecare exerciții de libertate amintind și altora că libertatea nu este în mâna acestor autorități demente și o primim cu țârâita dacă suntem „cuminți”. Libertatea este demnitate dată de Dumnezeu fiecărui om. Dacă din frică o dai statului, renunți la acestă demnitate cu care Dumnezeu, tratându-te cu nelimitată încredere, te-a cinstit. Guvernanții nu au rolul de a te feri de boli, anulându-ți drepturi și libertăți ca unui copil nătâng. Guvernanții au rolul de a îți apăra și asigura respectarea tuturor drepturilor și libertăților tale. Nu există „dreptul la sănătate”, din simplul motiv că oamenii toți se îmbolnăvesc și mor. Când moartea e o certitudine, sănătatea nu poate fi un drept.


Există dreptul la îngrijiri medicale, la ocrotirea sănătății. Sănătatea nu este în visteria guvernului și el în mărinimia sa, ne dăruiește sănătatea în fiole și pastile, sănătatea este o stare de echilibru complex a întregii ființe umane, viața și moartea sunt în mâna lui Dumnezeu, fără de a Cărui știre nu se mișcă nici o celulă din om.
De aceea cezarii obraznici de azi trebuie să iasă din cele ce nu sunt ale lor. Lumea trebuie să se oprească și să tragă linia. Trebuie anchetați, numiți, judecați și condamnați vinovații acestei lovituri de stat globale, vinovați de terorism și crime împotriva umanității. De la arhitecții principali din OMS, Bill+Tedros & co, din partidul comunist chinez, din establishmenul sanitar american, Fauci & friends, până la executanții naționali, docili și la fel de vinovați, precum Rafila, Cercel, Iohannis, Arafat, Vela, Tătaru și toată tagma de trepăduși de la centru și din teritoriu, până la acei doctori care au respectat protocoale ucigașe, au lăsat oameni să moară sau au făcut falsuri cu bună știință și milițienii harnici care au amendat sau încătușat semeni ascultând cu zel de legi idioate. La Nurenberg nu a fost acceptată scuza acuzaților că au făcut doar ce li s-a ordonat, deoarece conștiința este o permanență umană, fiind atât un privilegiu înnăscut, pe cât este o datorie de onoare.
Adevărul și bunătatea vor birui în final.
Curaj!

Dr. Mircea Pușcașu

Gânduri pentru Părinţii şi Fraţii mei întru Hristos

Plecăciune tuturor cititorilor acestui blog ortodox, care binevoiesc să citească gândurile pe care le cizelez mereu şi le înfrumusetez cu citate din Sfinţii Părinţi, cu blagoslovire de la Părintele Duhovnic şi mare ajutor de la Domnul Milei, care mângâie sufletul şi ridică mintea către Dumnezeu. Trăim vremurile apocaliptice profeţite de Sfinţii Părinţi, şi avem nevoie permanentă de Părintele Duhovnic care ne conduce pe drumul mântuirii către Împărăţia Cerească, către casa noastră din veşnicie, de îndrumători binecuvântaţi, Preoţii lui Hristos, Mărturisitori ai Sfintei Credinţe Ortodoxe, vajnici străjeri şi încercaţi luptători cu duhurile răutăţii, care ne feresc de înşelare şi ne aduc mereu un cuvânt de întărire şi mângâiere.

Chiar dacă te porți cu credincioșie, încercând să nu superi pe nimeni, și ai evlavie în inima ta față de unul sau altul din Părinţii Bisericii dreptmăritoare, unul din zecile de mii de martiri și mărturisitori ai Numelui Domnului Hristos din temniţele și locurile de tortură bolșevice, apare întotdeauna cineva care caută cu tot dinadinsul să îţi arate că ești în înșelare , că devii ca și acela faţă de care ai evlavie, un rătăcit! Grea ispita, frăţiile voastre, din partea celui neobosit a născoci viclenii, pentru a produce tulburări și dezbinări. Cel care mâhnește sau tulbură sufletul cuiva, mai ales dacă acea persoană este un cinstit preot al lui Hristos, nu se teme de Dumnezeu, deci poate profera oricând hule la adresa unui vas ales al Domnului Hristos. Sunt rari oamenii cărora le mai pasă de sufletele altora, pentru că se pare că nici de sufletul lor nu se mai îngrijesc prea mulți.

Nu alergăm după oamenii care pleacă din viața noastră, din comunitatea ortodoxă de care aparținem! Dacă prezența lor ar fi fost absolut necesară, n-ar mai fi fost nevoie să plece. Nimic nu e la întâmplare… Voia Domnului în toate!

Dar înainte de orice, dorim cu ardoare prietenia cu Cel AtotBun, Marele Arhiereu, Mângâietorul, Prietenul care nu ne va dezamăgi niciodată: Hristos Dumnezeu!

Dr. Gabriela Naghi

Un cunoscut preot din Rusia a ocupat o mănăstire de maici şi se apără cu mercenari cazaci

Părintele Serghei, liderul spiritual al mănăstirii de maici Sredneuralsk, din centrul Rusiei, a intrat într-un conflict greu de soluţionat cu superiorii săi ierarhici, dar şi cu statul. Totul a început după ce preotul s-a opus măsurilor anti-coronavirus şi a chemat lumea la slujbă, iar autorităţile religioase au decis să-l pedepsească pentru sfidare, interzicându-i să predice. Supărat pe această decizie, acesta a alungat-o pe maica stareţă Varvara şi a stabilit un perimetru de luptători cazaci în jurul mănăstirii, pe care de altfel o conduce în secret încă de la fondarea ei, în 2005. Părintele Serghei refuză să permită accesul jurnaliştilor, precum şi a preotului trimis de autoritatea religioasă locală pentru a o înlocui pe maica stareţă gonită. „Nu plec nicăieri… vor fi nevoiţi să mă alunge cu poliţia şi Garda Naţională”, a declarat miercuri preotul buclucaş.

În prima sa slujbă de la ocuparea mănăstirii, el l-a acuzat pe patriarhul Kiril că a trădat Credinţa. Acest conflict survine la câteva luni de la prezentarea părintelui Serghei drept creierul unui proiect gigant bisericesc. La începutul anului, presa rusă scria despre el că s-ar lansa în construcţia celei mai mari biserici ortodoxe din lume. O machetă indica o structură de 25 de etaje extinsă în aşa fel încât să poată găzdui 37.000 de credincioşi. Lăcaşul de cult ar urma să fie construit pe locul mănăstirii de maici din Sredneuralsk şi să se numească Sfânta Sofia, iar printre sponsori ar figura şi investitori chinezi.

Acum preotul se află în dispută atât cu superiorii săi ecleziastici, cât şi cu statul, fiind anchetat într-un dosar de instigare la ură. Datorită poziţiilor sale atipice, părintele Serghei atrage sute de credincioşi săptămânal. El ar fi duhovnicul mai multor persoane publice din Rusia, între care deputata şi fosta procuroare şefă a Crimeii ocupate Natalia Poklonskaia. Este un admirator al ultimului ţar al Rusiei, Nikolai al II-lea, ucis de bolşevici cu întreaga sa familie în noaptea sa 16 spre 17 iulie 1918 la Ekaterinburg. Ca dovadă a admiraţiei sale, el şi-a schimbat numele lumesc în Nikolai Romanov. Trecutul său este plin de controverse. Fost poliţist, preotul a fost condamnat în repetate rânduri pe vremea Uniunii Sovietice şi a stat în total 13 ani la închisoare, inclusiv pentru crimă. Susţinătorii săi îl cred nevinovat şi îl apără până în pânzele albe. Eliberat la sfârşitul anului 1990, el a parcurs 140 de kilometri pe jos de la penitenciarul din Nijni Taghil până la Ekaterinburg, prilej cu care, spune el, a reflectat la viitorul său. Aşa a ajuns în structura Bisericii Ortodoxe, unde a avut parte de o ascensiune rapidă şi plină de mister. Unii spun că este confesorul mafiotului Timur Sverdlovski.

(Preluare selectivă de pe site-ul ,,port mască pentru că vreau să fiu sănătos. Poartă mască. Arată că îţi pasă. international’’)

Minciunile cuprinse în acest articol

1.Dacă a fost condamnat pentru crimă, nu mai putea fi preot.

2.Care e ascensiunea ,,rapidă şi plină de mister’’ a preotului? Episcop n-a ajuns, patriarh n-a fost ales. Nici măcar protopop sau stareţ. E pe treapta cea mai de jos, preot duhovnic într-o mănăstire de maici şi atât.

3.Faptul că e duhovnicul unei foste procuroare din Crimeea ocupată, nu spune nimic, tovărăşeilor. Şi-apoi de unde aveţi voi această informaţie? Aţi asistat la vreo spovedanie?

4.,,Unii spun’’ că e confesorul mafiotului T.S. Voi spuneţi asta, mincinoşilor, pentru a-l denigra.

5.De ce a instigat la ură? Pentru că a spus lucrurilor pe nume şi se opune ereticului patriarh Kiril? Pentru că a îndemnat lumea să vină la Sfintele Slujbe şi le-a spus să creadă în Hristos, nu în povestea mincinoasă cu coronavirusul? Ştie el de ce a alungat acea femeie din mănăstire. Nu cumva pentru ecumenism?

6.Povestea cu cea mai mare biserică din lume e cusută cu aţă albă. Biserică cu 25 de etaje! Mă, voi chiar sunteţi bătuţi în cap. De tot, cum zice maestrul Tudor Gheorghe. Voi aţi scornit povestea. Omul acesta e ziditor de suflete, nu de biserici. De aceea-l caută lumea. Pe voi nu dă nimeni o ceapă degerată.

7.Amestecaţi adevărul cu minciuna, metodă satanist-securistă. Spuneţi câteva lucruri adevărate, ca să fiţi credibili, între care ne livraţi minciunile voastre. Să vă fie ruşine. Ştiu că nu vă este, sconcşilor. Faţa de voi chiar trebuie să păstrăm ,,distanţarea socială’’ 

Presbiter Ioviţa Vasile                                  21 iunie 2020

Apel către cetățenii români

În această perioadă de criză sistemică la nivel global, când, în mai toate democrațiile lumii, sub pretextul „siguranței colective”, atacul asupra libertăților individuale este fără precedent, considerăm că este de datoria noastră să lansăm un apel către toți românii de bună credință.

Evoluțiile de până acum arată că lupta împotriva epidemiei Covid-19 a devenit un alibi pentru încălcarea drepturilor inalienabile ale cetățenilor, precum și pentru restricționarea nejustificată și disproporționată a libertăților lor fundamentale, inclusiv exercitarea libertății religioase, de expresie și de mișcare.

Nu negăm în nici un fel existența noului virus, însă credem că măsurile luate pentru combaterea acestei epidemii au fost în mare parte arbitrare și/sau abuzive și au produs numeroase efecte colaterale negative atât pentru economia românească, cât și pentru sănătatea multora dintre concetățenii noștri. Sănătatea publică nu trebuie și nu poate fi invocată ca argument pentru încălcarea drepturilor a milioane de români, și nici pentru distrugerea economiei și a țesăturii sociale a României.

Pe zi ce trece, în întreaga lume apar îndoieli tot mai mari cu privire la contagiozitatea, pericolul și rezistența acestui virus. Tot mai multe voci cu autoritate din lumea științei și medicinei internaționale confirmă faptul că isteria mediatică în legătură cu Covid-19 este nejustificată. Avem motive să credem, pe baza datelor oficiale privind incidența bolii în raport cu numărul de decese, că această pandemie este în fapt instrumentalizată pentru a impune, pe termen lung, forme inacceptabile de control social și de îngrădire a drepturilor și libertăților democratice.

Considerăm, de asemenea, că, în numeroase cazuri, măsurile de izolare adoptate au precipitat o criză profundă care a distrus deja sectoare întregi ale economiei. Acest fapt are repercusiuni sociale și politice grave. Guvernul și Parlamentul României, precum și toți actorii responsabili au datoria să oprească aceste forme de inginerie socială, luând măsuri pentru a proteja cetățenii pe care îi reprezintă și în interesul cărora sunt obligați să acționeze. La fel, este de datoria acestora să ajute familia, celula societății, nepenalizându-i și nediscriminându-i pe cei slabi și vârstnici, inclusiv prin despărțirea dureroasă de cei dragi.

Internarea forțată și tratamentul în spitale a persoanelor asimptomatice trebuie, de asemenea, să înceteze imediat. Suntem printre puținele țari din lume care au recurs la o astfel de măsură abuzivă și nedemocratică. Nici măcar OMS, care este la originea multor decizii greșite luate de diferite state, nu recomandă asemenea abordare extremă, experții fiind de acord inclusiv ca persoanele cu simptome medii sa fie tratate ambulatoriu.

Cerem comunității științifice și medicale să își exercite vigilența, astfel încât să fie oferite tratamente pentru Covid-19 cu onestitate, pentru binele comun. Este necesar să existe garanții că interese economice obscure nu influențează deciziile celor aflați acum la conducerea României.

Ceea ce trebuie sa primeze este sănătatea cetățeanului, nu garantarea profiturilor companiilor farmaceutice spre îmbogățirea rapidă a „mafiei clientelare” transpartinice. Achizițiile publice, chiar și în situații de urgență, trebuie să fie transparente. Subliniem, de asemenea, că este inacceptabilă din punct de vedere moral, folosirea unor vaccinuri care nu au fost suficient testate sau care încalcă principii de bioetică – de exemplu, vaccinuri derivate din materiale provenite de la fetuși avortați.

Cerem ca sistemul medical sa revină la normal, configurarea stabilită în perspectiva și în timpul acestei pandemii dovedindu-se una falimentară. Zeci de spitale au stat goale două luni de zile în așteptarea cazurilor grave de Covid-19, în detrimentul pacienților cu boli cronice, degenerative, cardiace, oncologice, rare mai ales, a pacienților cărora, fiind amânați de la spitalizare, boala li s-a agravat, unii chiar sucombând. Un asemenea tratament frizează crima împotriva umanității.

Cerem restabilirea libertății religioase, care potrivit Constituției „nu poate fi limitată sub nici o formă”. Ingerința autorității publice în viața liturgică, ca și hărțuirea unor ierarhi, trebuie sa înceteze de îndată. Până în prezent biserica a fost supusă unor rigori care nu s-au aplicat nici magazinelor alimentare. Suntem îngrijorați că hrana spirituală a fost considerată a fi neesențială de către decidenți, în timp ce esențial a fost stabilit arbitrar doar accesul la hrana materială.

Solicităm anularea tuturor amenzilor aplicate pe durata stării de urgență pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, pe care CCR le-a declarat ca fiind lipsite de bază constituțională.

Solicităm și retragerea derogării de la Convenția Europeană a Drepturilor Omului notificată de România. Lipsită de orice argument care să îi susțină necesitatea, această derogare trezește serioase temeri că ceea ce se dorește în realitate nu este combaterea unui virus, ci instaurarea unui regim politic autoritar.

Cerem încetarea practicilor totalitare de supraveghere și control care afectează dreptul la demnitate și la protecția datelor personale ale cetățenilor. Luând în considerare informațiile oficiale cu privire la starea de sănătate a populației și la evoluția infectării cu virusul Covid-19, considerăm că multe din așa zisele măsuri profilactice, vizează mai degrabă supravegherea populației decât sănătatea ei.

Trebuie contracarată impostura flagrantă a celor care, fără nicio legitimitate politică sau socială, susțin politici de control drastic al populației recomandându-se ca salvatori ai umanității. Responsabilitatea politică a celor care reprezintă poporul nu poate fi în niciun caz lăsată pe mâna unor „experți” sau funcționari naționali si internaționali care, pe deasupra, mai apoi vor pretinde imunitate în fața legii.

Solicităm, de asemenea, furnizarea gratuită de către stat a echipamentului de protecție a cărui purtare este impusă în anumite spații publice sau private. Este injust și inacceptabil ca populației să i se impună obligativitatea purtării de măști, cât timp nu i se acordă și mijloacele necesare achiziționării lor. Aceasta cu atât mai mult cu cât numărul celor care și-au pierdut locurile de muncă a crescut simțitor.

Denunțăm transformarea presei, prin subvențiile guvernamentale oferite din bani publici, într-un mijloc de manipulare și înspăimântare a cetățeanului, pus în slujba susținerii unor masuri arbitrare, fără o dezbatere publică reală.

Îi îndemnăm cu tărie pe cei care lucrează în mass-media să furnizeze informații exacte și să nu cenzureze, penalizeze, calomnieze și demonizeze pe cei care critică politicile guvernamentale, așa cum se întâmplă în prezent, din păcate, pe scară largă în social media, în presa scrisă și la posturile tv.

Numai oferirea de informații corecte permite cetățenilor să evalueze prin filtrul propriu faptele, fără a fi manipulați în favoarea unor interese partizane. O dezbatere democratică și onestă, care să asigure participarea vocilor nealiniate, este cel mai bun antidot în fața riscului de a impune forme mai mult sau mai puțin subtile de dictatură, care pot degenera ușor în tiranii mai grave decât cele pe care societatea noastră le-a cunoscut în trecutul recent.

Ne dorim ca experți în economie, fără partizanat politic, să caute soluții care să transforme enormele împrumuturi făcute de Ministerul Finanțelor în ultimul timp în investiții de infrastructură, energie, în proiecte de reindustrializare a țării, în finanțarea industriei alimentare, în orice proiect care ar putea aduce plusvaloare și ar putea integra forța de muncă plecată din țară, denumită generic „diaspora”. Prioritară va trebui să fie preocuparea pentru asigurarea hranei populației, în contextul în care experți ai ONU vorbesc despre „o foamete de proporții biblice” în urmă unei teribile crize economice anunțate post-pandemie.

Considerăm necesară stabilirea urgentă a unui calendar concret al procesului electoral indispensabil oricărui regim democratic. În secțiile de votare se poate asigura cel puțin regimul de siguranță sanitară din supermarketuri.

Se impune, de asemenea, sancționarea tuturor celor care au comis abuzuri în gestionarea stării de urgență, de la aplicarea unor sancțiuni fără o bază legală conformă Constituției, la răspândirea de informații false cu privire la numărul persoanelor infectate sau vindecate (a se vedea cazul județului Suceava) și a rezultatului dezastros ce a urmat deciziei de a bloca spitalele, care au fost inaccesibile pacienților cu afecțiuni grave.

Îi invităm pe toți oamenii de bună credință să nu se sustragă datoriei de a coopera pentru binele comun și de a proteja sănătatea publică. Dorim și susținem o astfel de cooperare, care nu poate ocoli, însă, respectarea Constituției României și a drepturilor și libertăților individuale. Îndatoririle civile la care sunt datori cetățenii implică recunoașterea de către Stat a drepturilor lor.

Semnează:

Prof. Univ. Vasile Astărăstoae – medic

Acad. Eugen Mihăescu – artist plastic

Conf. Univ. Răzvan Constantinescu –medic

Anca Nițulescu – medic

Cristian Vântu – medic

Prof. Univ. Radu Baltasiu

Conf. Univ. Costel Stanciu

Alexandru Petria – scriitor

Rodica Oltean – jurnalist

Corneliu Vlad – jurnalist

Denis Dinulescu – scriitor, dramaturg

Sorin Lavric – scriitor

Conf. Univ. Costel Stanciu – economist

Ing. Pompiliu Diplan – manager

Iulian Capsali – publicist, regizor

Dan Chitic – avocat

prof. Irene Mariana Tătaru – antreprenor

Ing. Mihai Mârțu – manager TV

Eugen Popescu – jurnalist

Florin Marius Secalean – psiholog

Radu Cujbă – editor carte

Camelia Leonte – scriitor

Claudiu Târziu – jurnalist

Horia Țigănuș – artist plastic

Theodor Mugurel Panait – inginer

Ing. Nicolae Mușat – președinte ASCIOR”

Cosmina Cerva – avocat”

Cine este de acord cu acest APEL îl distribuie în toată țara, acest apel la NORMALIZAREA VIEȚII… A fost trimis și la autorități… Este cea mai pașnică manifestare de trezire, evidențierea faptului că NU pot face ei ce vor cu noi….Că suntem aici și ne pasă de viața noastră! Doamne ajută!

Biserica Ortodoxă Română, după patru ani de erezie şi schismă

Sinodul eretic din Creta ne-a adus numai necazuri şi tulburări. Nicio fărâmă de bine, după cum nici nu ne aşteptam, înainte de 16 iunie 2016. Ne era limpede dinainte că întâlnirea din Creta nu e croită pentru binele Sfintei Biserici Ortodoxe. Cine şi-a pus speranţe, poate fi acuzat de naivitate sau neştiinţă. Întorşi de la Kolimbari, ierarhii români s-au pus pe lucru, în scopul de a introduce în Biserică ereziile, la adăpostul faptului că documentele erau ţinute secrete. În scurt timp, acestea au ajuns cunoscute şi-atunci reacţia Bisericii noastre a fost promptă.

În aceşti patru ani am nădăjduit că măcar o voce de ierarh să se facă auzită şi să ne spună că se disociază de pseudo-sinod şi condamnă hotărârile acestuia. Aşteptări zadarnice. Sinodul bucureştean s-a manifestat ca un monolit, exact aşa cum s-au comportat ierarhii români şi în Creta. Mai mult, am asistat la o campanie de denigrare a preoţilor şi credincioşilor care s-au îngrădit de erezie. Minciuna şi dezinformarea au fost liniile de forţă ale ierarhilor noştri. Încercări vinovate de disculpare, escamotări ale adevărului, explicaţii şchioape, şabloane ecumeniste repetate până la saturaţie, de acestea am avut parte în aceşti patru ani.

Canonul 3 al Sfântului Atanasie cel Mare statorniceşte că ,,celor ce au căzut (în erezie) şi au apărat nelegiuirea, pocăindu-se, să li se dea iertare, dar să nu li se dea loc în cler; iar celor ce nu şi-au însuşit nelegiuirea, ci s-au târât cu silă şi prin forţă s-a hotărât nu numai să li se dea iertare, ci să aibă loc în cler’’ (Arhidiacon prof. dr. Ioan Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, 1991, p.316). Nu prin silă sau forţă au semnat ierarhii români ereziile cretane, ci de bună voie şi nesiliţi de nimeni. Ca atare, prin pocăinţă sunt iertaţi, fără însă a mai putea împlini slujiri arhiereşti, astfel că devin mireni (,,să nu li se dea loc în cler’’). Nici urmă de pocăinţă la domniile lor. Patru ani au fost suficienţi pentru pocăinţă şi întoarcere la Sfânta Credinţă Ortodoxă. N-au făcut-o, nădejdea că de acum înainte se vor înţelepţi, tinde spre zero.

După erezie, Biserica lui Hristos a fost confruntată cu schisma. Bartolomeu din Constantinopol, Teodor al Alexandriei şi Ieronim al Greciei s-au alăturat schismaticilor ucraineni, înscriindu-i în diptice şi pomenindu-i la Sfintele Slujbe, devenind ei înşişi schismatici. Sfânta Biserică Ortodoxă Ucraineană, canonică şi legitimă, a fost cu desăvărşire ignorată şi batjocorită. Patriarhul Daniel l-a invitat pe ereticul schismatic Bartolomeu la sfinţirea parţială(!) a catedralei din Bucureşti. Când slujeşti cu schismaticii, devii schismatic. Mai mult, şi-a manifestat disponibilitatea de a-i recunoaşte pe schismaticii ucraineni, în schimbul înfiinţării unui vicariat pentru românii ortodocşi din Ucraina. Abia după aceea şi-au dat seama că nicio parohie românească nu a devenit schismatică, aşa încât vicariatul era absolut inutil. Era doar o găselniţă (,,grija’’ pentru românii de peste hotare), pentru a justifica faptul că s-au însoţit cu schismaticii. Oricât s-ar încerca ascunderea adevărului, suntem deplin conştienţi de schisma care sfâşie Sfânta Biserică Ortodoxă, iar majoritatea ierarhilor nu fac nimic pentru înlăturarea ei. Dimpotrivă, o adâncesc şi o perpetuează.

Porţile iadului s-au dezlănţuit. Prigoana împotriva Sfintei Biserici Ortodoxe e în creştere. În atari împrejurări, ,,fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită’’ (I Petru 5, 8). Va înghiţi pe slujitorii lui şi pe cei care nu stau sub puterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aşa să fie.

Presbiter Ioviţa Vasile

După pseudo-sinodul din Creta: patru ani de strădanii pentru păstrarea Sfintei Credinţe Ortodoxe

Cuvântul de ordine cu care au plecat spre case participanţii la sinodul II tâlhăresc din Creta a fost să ţină tăinuite hotărârile acestuia, bine ştiind că Biserica va reacţiona neîntârziat. Urma ca ele să fie transpuse în practică, implementate adică, pas cu pas, pe nesimţite, hoţeşte, încât oamenii să nu-şi dea seama de schimbările care se petrec. Socoteala aceasta nu s-a prea potrivit cu realitatea, Dumnezeu a făcut să existe o fisură mică, prin care documentele cretane au ajuns la noi. A urmat o perioadă de incertitudini, cercetări, analize, constatări şi consultări, până când s-a cristalizat poziţia Bisericii noastre, faţă de ierarhii trădători. Când ierarhii români au văzut că documentele eretice nu mai sunt secrete, au catadicsit să le publice, şi din acel moment adevărul a fost accesibil tuturor. Dezorientarea noastră a mai persistat o vreme, pentru că ne confruntam cu o situaţie neobişnuită, nouă pentru noi, dar prezentă în istoria trecută a Bisericii. După consultări cu Părinţii din Biserica Greciei, a prins contur necesitatea canonică de delimitare de ierarhii ecumenişti, prin întreruperea pomenirii lor la Sfânta Liturghie şi la celelalte Slujbe Bisericeşti. A fost un fapt la care nu se aşteptau, o surpriză neplăcută şi îmi amintesc şi acum cum încercau să ne aducă pe făgaşul lor, prin tot felul de metode.

Când şi-au dat seama că nu vom ceda, s-a dat poruncă patriarhală ca toţi ,,răzvrătiţii’’ să fie caterisiţi şi înlăturaţi din mijlocul credincioşilor pe care-i păstoreau. Credeau că-n acest fel îi pedepsesc în mod exemplar şi vor descuraja orice prezumtivă întrerupere a pomenirii. Nici în acest caz, socotelile nu s-au potrivit. Au apărut şi alţi Părinţi mărturisitori care şi-au dat seama de monstruozitatea rătăcirilor din Creta. Părinţii îngrădiţi de erezie au început să comunice între ei, să se cunoască, să se întâlnească şi aşa s-au reunit primele Sinaxe. Fără organizare, fără statute şi regulamente, fără lideri. Liantul nostru unificator şi suficient a fost dorinţa de a sta împotriva ereziei şi a apăra Sfânta Credinţă Ortodoxă.

Trebuie să remarcăm că nepomenitorii, preoţi şi credincioşi, am început lupta antiecumenistă cu o gravă tară, aceea a indivizilor infiltraţi între noi cu scop de dezbinare şi compromitere. Ne-a trebuit destul de mult timp până să ne dăm seama de prezenţa nocivă a acestora. Până să ne dezmeticim, ruptura s-a produs. La început am resimţit-o dureros, cu trecerea vremii ne-am bucurat de roadele ei. Cei puţini rămaşi am putut să ne continuăm slujirea şi lupta antiecumenistă, netulburaţi de intrigi şi diversiuni. Ca în orice război, au fost victime şi vor mai fi, deoarece lupta e îndelungată şi deloc uşoară.

Nu ne facem iluzii că prin ruptura consfinţită la Roman am scăpat definitiv de agenţii provocatori şi de influenţă infiltraţi printre noi. Au plecat unii, au venit alţii cu forţe proaspete, dornici de afirmare şi de distrugere a nepomenitorilor. Ce nu face trădătorul pentru treizeci de arginţi murdari? Eu zic să nu-şi facă iluzii că s-au eternizat printre noi şi vor rămâne tăinuiţi. Veţi vedea cum îi va scoate Dumnezeu la arătare şi vă veţi mira cum a fost posibil ca omul în care am avut atâta încredere să se dovedească a fi un trădător. Sau o trădătoare.

La începuturile noastre, am acordat mult credit unor persoane în haine monahale şi ne era drag să ne întâlnim cu dânşii. S-a văzut, după aceea, că sunt oameni nepotriviţi pentru viaţa mirenească, nepotriviţi şi pentru monahism. E bine că nu au rămas în lume să întemeieze familii, e rău că au ales calea călugăriei. Am asistat odată la o revărsare de ură şi la o violenţă de limbaj din partea unui asemenea specimen, încât toţi am rămas consternaţi. Cum e cu putinţă?, am zis. Este, pentru că domnul a continuat în călugărie ceea ce-a început în viaţa civilă, şi continuă şi acum, pretinzându-se mare luptător pentru ,,binele’’ nostru. Şi, cum am spus, nu e singurul.

,,Şi a zis Domnul: Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu’’ Luca 22, 31). Să nu ne închipuim că Domnul ne-ar fi dat satanei, după cum i-a fost cererea. Nu, Mântuitorul Hristos îngăduie celui rău să-şi ia partea sa, adică pe oamenii care L-au părăsit pe Dumnezeu şi s-au pus, cu toată fiinţa lor, în slujba diavolului. În aceaşi vreme, se vor arăta cei vrednici de Împărăţia cerească. La urma urmei, acesta e rostul oricărei cerneri. Dintre sute de catarge care lasă malurile, Câte oare le vor sparge vânturile, valurile?

Presbiter Ioviţa Vasile

Marea înşelare – 4 ani de apostazie după Kolymbari – Creta

Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârșitul se apropie și te vei tulbura. Deșteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce pretutindenea este și toate le plinește.” (Condac la Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, glas 6)

Iar îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: Acestea zice Cel ce are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort.

Priveghează şi întăreşte ce a mai rămas şi era să moară. Căci n-am găsit faptele tale depline înaintea Dumnezeului Meu. Drept aceea, adu-ţi aminte cum ai primit şi ai auzit şi păstrează şi te pocăieşte. Iar de nu vei priveghea, voi veni ca un fur şi nu vei şti în care ceas voi veni asupra ta” (Apocalipsa 3;1-3).

Astăzi, 16 iunie, 2020 se împlinesc 4 ani de la marea înşelare, care a legalizat ecumenismul şi a transformat România în câmpul de bătaie al binelui cu răul deghizat sub masca ecumenismului satanist. La bilanţul celor 4 ani de luptă după putere împotriva ecumenismului, constatăm că apostazia arhiereilor BOR în frunte cu Patriarhul Daniel – a depășit orice trădare criminală a Neamului Românesc Ortodox, fiind cea mai periculoasă și mai vicleană apostazie a unor arhierei, din ultima sută de ani.

Tot astăzi sărbătorim cu dragoste, evlavie şi înaltă cinstire pomenirea a 7 ani de la înălţarea la ceruri a sufletului Cuviosului Părinte Justin Pârvu, ctitor de mânăstiri, iubitor de oameni și odihnitor de suflete, model de erou şi sfânt al neamului românesc, încă din timpul vieţii sale! Mărturisitor până la moarte în iadul temniţelor comuniste a înfruntat plin de curaj şi vitejie 17 ani teroarea bolşevico-evreiască, în temutele închisori de la Suceava, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud, Baia Sprie.

În conștiința poporului român ortodox, Cuviosul Părinte Justin a rămas un aprig şi smerit Mărturisitor al Adevărului Hristos, căci el a primit „credinţa dată Sfinţilor, odată pentru totdeauna”. Aceasta l-a ajutat să lupte întreaga sa viaţă cu armele duhovnicești, alături de fraţii săi întru credință, cuget și simțire din temnițele şi lagărele de muncă bolşevice, în vremurile de prigoană ale Bisericii, şi după aceea, biruind răul ascuns în viclenele uneltele ale Satanei. Sfinţii Părinţi spun: „Ceea ce credinţa doreşte Dumnezeu înfăptuieşte (face), dar plinătatea (desăvârşirea) vieţii creştine este smerenia desăvârşită”.

Este ceea ce avea din plin Cuviosul Părinte Justin, ctitor de biserici şi aşezăminte monahale, înnoitor exemplar al vieţii monahale de obşte şi mai ales vindecător de suferinţe şi boli trupești, ziditor şi trezvitor de conștiinţe întru frumuseţea de nedescris a Ortodoxiei.

Pentru toţi iubitorii de Hristos, el a rămas Duhovnicul care asculta cu răbdare şi dragoste nețărmurită, durerile şi suferințele de tot felul ale celor pe care i-a iubit necontenit, căutând prin sfaturi şi binecuvântari, să mângâie şi să aline pe toți cei năpăstuiți, îndrumându-i  pe calea cea strâmtă a mântuirii.

Ne ascultă şi acum de la picioarele Tronului dumnezeesc, ca unul ce a câștigat cu prețul vieții sale, până la sfârșit, multă îndrăznire către dulcele Împărat Hristos, și mijlocește acum pentru noi, cei nevrednici, să primim încă de aici, Pacea şi Bucuria cea de Sus.

Profețea vasul ales al Domnului Hristos despre vremurile rele pe care le trăim:

Globalizarea vine ca un buldozer care strivește totul înaintea lui. Și odată cu globalizarea, erezia ecumenismului, pofta pentru consum prostesc peste nevoie… Am aderat la Uniunea Europeană… Am zis cândva: intrarea în UE este ieșirea din Ortodoxie. Dar revin și zic: depinde de noi să nu lepădăm deodată credința. Că și o haină nu o dezbraci dintr-o mișcare, mai întâi scoți o mânecă, apoi cealaltă. Până atunci, s-ar putea ca poporul să se deștepte. 

Dacă nu ne vom așeza genunchii la pocăință, dragii mei, nu vom reuși nimic. Dacă ne vom ruga însă cu râvnă, dacă ne vom osteni în rugăciune, Dumnezeu va face ca totul să fie posibil. Și toate aceste încercări, globalizare, ecumenism și cine știe care altele, toate vor fi spulberate de forța rugăciunii”.

Aşa să ne ajute Atotbunul Dumnezeu, Sfinte Cuvioase Părinte Justin. Amin

Să ne învrednicească Cel Prea Înalt să avem parte de sfintele sale rugăciuni în tot timpul şi în tot locul! Amin

De-a lungul celor 4 ani care au trecut de la săvârșirea marii înșelări a poporului ortodox prin minciuno-sinodul de la Kolymbari, sub conducerea celui care s-a dovedit a fi nimic mai mult decât un ereziarh, falsul patriarh Bartolomeu, în interiorul BOR au avut loc foarte multe declarații, acțiuni și manifestări ecumeniste, rugăciuni în comun cu ereticii, acorduri de unire și recunoaștere a ereticilor de catre Patriarhia BOR, pe care aceasta le-a tratat greșit, ba chiar le-a prezentat într-o lumină favorabilă. Marii Duhovnici ai neamului nostru ortodox, dintre care cei dintâi Cuvioşii Părinți Mărturisitori din temnițele comuniste, Justin Pârvu și Arsenie Papacioc, și-au exprimat public în nenumărate ocazii, dezaprobarea față de ecumenismul feroce în care s-au adâncit arhiereii de la cel mai înalt nivel al Bisericii noastre strămoșești. Dar cine i-a luat în seamă?

Cuviosul Părinte Justin spunea ca, să nu se mai meargă la slujbe, în bisericile în care se vor împărtăşi arhiereii ortodocşi cu ereticii. „L-am auzit de nenumărate ori pe Părintele Justin afirmând, în cazul în care ierarhul ar fi săvârşit vreo erezie cu capul descoperit: „Închidem porţile mânăstirii, rămânem în Biserica noastră şi nu îi mai pomenim! Ei se rup singuri de la Biserică, nu noi”. (cf. rev. Atitudini, 24 iulie 2016.) „Cu capul descoperit” înseamnă cu toată convingerea, ori un arhiereu care chiar în faţa unor ameninţări cu întreruperea pomenirii, mai retractează din greșelile anterioare, parcă nu mai poate fi considerat a fi „cu capul descoperit”, ci se vede că mai există o scânteie din Dreapta Credinţă în el. Deocamdată nici un ierarh nu a retractat nimic din documentele eretice semnate în Creta și mai mult nu s-a pus niciodată problema ieșirii BOR din cadrul CMB.

Preotul prof. Ioan Sauca a fost numit Secretarul general interimar al CMB din 1 aprilie 2020 și până la întrunirea Comitetului Executiv CMB din iunie 2020 (amânare pe motiv de coronavirus).

Părintele Ioan Sauca este primul român și al doilea ortodox (după profesorul grec Nikos Nissiotis), care a ocupat o funcție înaltă la Institutul Ecumenic din Bossey și în cadrul CMB, motiv de mândrie sinceră ecumenistă la nivelul patriarhiei BOR.

Mai există oare vreun arhiereu cu voce puternică, dârzenie și bărbăție, cu credință și dragoste desăvârșită, care să le arate tuturor ADEVĂRUL și pe care aceștia să îl recunoască?

Unul singur, Marele Arhiereu Hristos!

Zis-a Domnul: Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine, risipeşte. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă şi, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit. Şi venind, o află măturată şi împodobită. Atunci merge şi ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el, şi, intrând, locuieşte acolo; şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi” (Luca 11, 23–26).

Problema reală cu care se confruntă în continuare BOR este trădarea Ortodoxiei de către arhierei la mincinosinodul din Creta. De aici provin toate relele, blasfemiile, la care asistăm neputincioși, care s-au întâmplat și se vor mai întâmpla.

Dintre Patriarhiile tradiționale și importante, numai la noi aplicarea hotărârilor semnate la Kolymbari, în care s-a legalizat ecumenismul drăcesc s-a manifestat într-un mod atât de barbar și dramatic. De ce forțele răului s-au manifestat astfel numai în BOR, post-Creta?

Răspunsul la întrebare îl găsim în modul în care s-au comportat, conducătorii lumii ortodoxe față de documentele eretice sinodale cretane. Astfel reamintim că la minciuno-sinodul de la Kolymbari:

– Patriarhiile rusă bulgară, georgiană și antiohiană nici măcar nu au participat,

– Patriarhia sârbă a avut o poziție mult mai critică decât celelalte patriarhii (cu cei 17 arhierei care nu au semnat),

– Patriarhia Constantinopolului, vândută puterilor străine cu sediul în SUA, condusă de un ereziarh mason de grad 33, nu are prea mulți credincioși cărora trebuie să le dea socoteală.

– Patriarhia Ciprului are episcopii săi mărturisitori (Atanasie de Limassol, Neofit de Morfou, Nicolae de Amathus, Epifanie de Ledra, Porfirie de Neapolis, care nu au semnat)

– celelalte Biserici mici nu au avut astfel de probleme întrucât abia supraviețuiesc ca minoritate.

– singurul ierarh din Biserica Greciei care nu a semnat documentele cretane este Hierotheos de Nafpatkos, sfătuitorul de taină al Arhiepiscopului Ieronim, care a semnat recunoașterea autocefaliei schismaticei formațiuni din Ucraina înființată de ereziarhul Bartolomeu, în concordanță cu dorința inițiaților lojilor masonico-sionisto-globaliste.

Aceasta a fost perdeaua de fum sub care s-a manipulat atenția întregii Ortodoxii de la marele țel final al tâlhărescului sinod din Creta: realizarea noii religii mondiale, a unicului guvern mondial, care pregătește calea Antihristului care nu e nicidecum departe, ci este pe drum.

Rogu-vă pe voi, prin numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca să grăiți la fel totdeauna și nu fie între voi schisme” (I Corinteni 1,10) ca  să  păziți  cu siguranță, ca pe o comoară bună, credința noastră cea adevărată și predată de Părinți, nimic adăugând, nimic scoțând. Căci nu am avut până acum o credință cu lipsuri, nici nu am avut nevoie de vreun sinod sau hotărâre de credință [oros], ca să aflăm ceva mai nou, noi, fiii și ucenicii Sinoadelor Ecumenice și ai Părinților care au luminat în acestea și între acestea” (Sfântul Marcu Evghenicul – Opere vol. I, Editura Pateres 2009, pag 127).

În toți acesti ani s-a manifestat tot mai pregnant apostazia de la dreapta credință ortodoxă a arhiereilor BOR și disprețuirea autoritară a tuturor credincioșilor, prin:

– manipularea vicleană a conștiintei ortodocșilor de către marii arhierei ai BOR, prin implementarea treptată, fără zgomot pentru a nu apare reacții nepotrivite împotriva hotărârilor documentelor eretice cretane în viața Bisericii .

Notăm că ele nu au fost prezentate și supuse discuției înainte sau după Marea Înșelare, credincioșilor de rând, talpa țării.

Nicio părere de rău cu privire la participarea la minciunosinodul din Creta, nu-i bântuie noaptea ca să le strice somnul cel de moarte al al conștiinței vitregite ascunse într-un ungher, nici pe ei, nici pe slugile lor de la nivel parohial sau stărețesc.

– comportamentul plin de afecțiune fraternă și prietenie nedisimulată al patriarhului și simbriașilor săi ierarhi, arătat ereticului papă Francisc în timpul vizitei sale în Romania în iunie 2019, amplu prezentat la vremea respectivă. El nu a făcut altceva decât să continue drumul trasat de înaintașul său, Patriarhul Teoctist, care l-a primit cu fală și considerație frățească pe papa Ioan Paul al II-lea. Este vorba aici de o perfidă chemare la trădarea Ortodoxiei şi a lui Hristos, adresată sufletelor cele binecredincioase din BOR supuse la o grea încercare duhovnicească, de către chiar Păstorii lor.

Prietenii Mântuitorului Hristos, Sfinţii, ne vestesc cu glas de tunet, astfel:

Unirea (ecumenismul satanic) este înşelăciunea diavolului, ce-i vânează pe cei nesocotiţi întru pierzanie. Unirea este un lup răpitor de suflete în piele de oaie. Unirea este veninul aducător de moarte, în chip de miere, ce pierde sufletele. Unirea este mlădiţa înainte-mergătoare a antihristului, ce ademeneşte cu măgulire pe cei mai neştiutori întru pierzanie. Unirea este prăpastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unirea este Iuda, ce cu linguşitorul sărut a vândut Credinţa Pravoslavnică[1]

Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, care pretinde că nimic nu s-a întâmplat la Creta și că acolo s-a apărat Ortodoxia, stereotip emis la unison de către toți ceilalți arhierei ai sinodului BOR, a fost prezent la pelerinajul catolic organizat în onoarea papei. Ereticii niciodată nu se vor întoarce la Biserica lui Hristos, dacă îi întărim în convingerea că şi ei au Biserică şi Sfinte Taine, prin participarea noastră la rugăciunile în comun cu catolicii şi protestanţii, fapte ce odihnesc pe aceştia în ereziile credinţelor lor. Limpede trebuie să fie pentru oricare dintre “ortodocşi” – ierarhi, preoţi, călugări, teologi sau mireni – ce se pleacă spre comuniunea cu ereticii, că se leapădă de Tru­pul Mistic al Bisericii lui Hristos, fapt pentru care aceştia se vor judeca laolaltă cu ereticii, alături de care s-au rugat şi îm­păr­tăşit, dar mai ales se vor osândi pentru sminteala ce o ara­tă celor neîntăriţi în credinţă.

Mântuitorul Iisus Hristos spune:

Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 7).

Între încoronarea sa ca „prinț al Bisericii” în sinagoga din Iași și participarea ca „pelerin” la pelerinajul papist din Piața Palatului, Mitropolitul Teofan a găsit timp să târască prin tribunale și să asmută jandarmii, împotriva celor care au îndrăznit să afirme adevăruri de credință vechi în Biserica Ortodoxă de peste două mii de ani.

– ignorarea sfintelor canoane și a învățăturii Sfinților Părinți, cu zâmbetul pe buze de către Mitropolitul Teofan, dansatorul cu evreii în sinagogă, și de către Mitropolitul Sofronie, fost ierarh ortodox, actual trecut la greco-catolici printr-un act de simpatie reciproc consimțită.

– desconsiderarea și umilirea continuă a preoților lui Hristos, care au întrerupt pomenirea ierarhului căzut în erezie și a credincioșilor îngrădiți canonic de erezia propovaduită de acesta, alungați din biserici, unii cu ajutorul forțelor de ordine și a celor judecătorești (cazul Părintelui Ioan Ungureanu), rămași efectiv în stradă, fără mijloacele necesare unui trai onest, pentru ei și familiile lor.

Pleroma ortodoxă îngrădită de erezie și Preoții care au întrerupt pomenirea ierarhului cu cuget ecumenist, au rămas în continuare în concepția mai marilor Bisericii, niste înșelați, rătăciți, schismatici, sectari, apelative răspândite și în conștiința creștinilor pomenitori.

– arhiereii din Sinod în frunte cu patriarhul vremelnic îngăduit încă de Domnul la cârma BOR, au recurs la tăcere și indiferență, au ignorat cu dispreț totalitarist și bună știință, toate memoriile înaintate  de către Preoții Mărturisitori ai Adevărului Hristos în colaborare directă cu domnul teolog Mihai Silviu Chirilă, de domnia sa personal și de nenumărații binecredincioși, documente vitale pentru întreaga Ortodoxie, care au rămas fără răspuns, până în ziua de astăzi.

Să ne gândim că Dumnezeu l-a lăsat pe diavol tocmai pentru ca noi, cuprinşi de frică, în aşteptarea atacului duşmanului, să fim mereu cu multă luare-aminte şi cu mintea trează şi pentru ca să ne uşurăm ostenelile pentru virtute, cu nădejdea plăţii viitoare şi cu răsplata bunătăţilor celor veşnice. Pentru ce te minunezi că Dumnezeu l-a lăsat pe diavol purtător de grijă al mântuirii noastre? L-a lăsat tocmai pentru ca să ne trezească din trândăvia noastră, să ne fie temei de cununi(…). Dacă vrei să ştii, şi diavolul ne este de folos dacă ne folosim de el cum trebuie; ne aduce mari foloase şi câştigăm nu neînsemnate lucruri[2].

Aceste demersuri, memorii și petiții, adresate ierarhiei şi patriarhului BOR, de-a lungul celor patru ani, au făcut parte din arsenalul luptei antiecumeniste dusă susținut cu curaj și dăruire, care a culminat cu sinaxa de la Botoșani din 1 mai 2019.

Precizez că aceasta a fost a doua sinaxă a clericilor, monahilor și credincioșilor care au întrerupt pomenirea ierarhilor părtași ai adunării din Creta, după marea Sinaxă națională din iunie 2017, care s-a bucurat de o participare largă și oaspeți de excepție: Părintele Prof. Theodoros  Zisis, și fiul acestuia, Părintele Serafim Zisis, monah al Mânăstirii Sfântul Sava din Ierusalim.

Reamintesc pe scurt, următoarelor documente care au facut obiectul sinaxei de la Botoșani din 1 mai 2019:

„Un călduros salut a adresat grupul de părinți nepomenitori din Republica Moldova, care au fost alături de noi încă de pe vremea primei sinaxe de la Botoșani, din 2017. După câte o scurtă alocuțiune aparținând celor doi distinși oaspeți din Grecia, care și-au manifestat bucuria față de existența unor fortărețe ale Ortodoxiei în întreaga lume ortodoxă și au afirmat că, prin lupta antiecumenistă pe care o ducem în toate țările, din ce în ce mai multă lume începe să înțeleagă ce se întâmplă în Biserică și ia atitudine, au fost prezentate două referate, unul aparținând părintelui Theodoros, despre caracterul eretic al papalității, și al doilea al părintelui Serafim, despre perspectivele luptei antiecumeniste în acest moment. Referatul Părintelui Theodoros a fost prezentat de către părintele Ioan Ungureanu, iar cel al părintelui Serafim, de către părintele Grigore Sanda.

Luarea de cuvânt a doamnei doctor Gabriela Naghi a prefațat partea a doua a evenimentului, dedicată scrisorilor adresate conducerii Bisericii Ortodoxe Române, pe teme stringente legate de prezența ereziei ecumeniste în Biserica noastră și necesitatea imperioasă de a-i pune capăt. Doamna Gabriela Naghi a prezentat în câteva cuvinte și activitatea siteului și revistei Mărturisirea Ortodoxă, care, la câteva luni de la înființare, au reușit să capteze atenția tuturor părților implicate în lupta antiecumenistă.

Au fost prezentate ulterior o serie de Documentele adresate Patriarhiei Române:

– Prima scrisoare adresată sinodului BOR, numită Biserica Ortodoxă Română nu are ce căuta în Consiliul Mondial al Ereziilor. Ea se încheie cu o solicitare adresată ierarhiei de a renunța la ecumenism, de a retrage BOR din CMB și de a repune spiritualitatea și tradițiile ortodoxe în centrul trăirii adevăratei credințe. Petiția a fost citită de către părintele Claudiu Buză, fiind semnată de aproape 250 de participanți.

– Cea de-a doua scrisoare, intitulată Maica acestui neam este Biserica Ortodoxă Română, prezintă coordonatele vizitei papei eretic Francisc în România, din perspectiva ortodoxă, și cere insistent Patriarhiei să ia o poziție corectă canonic față de acest eveniment și să refuze, după modelul Bisericii bulgare, să acorde binecuvântarea credincioșilor ortodocși pentru a participa la acest eveniment. Petiția a fost lecturată de către teologul Mihai-Silviu Chirilă, fiind semnată de 290 de participanți.

– A treia scrisoare, numită Schisma din Ucraina este o altă formă de uniație! demonstrează, cu argumente canonice, că recunoașterea autocefaliei “Bisericii Autocefale Ortodoxe Ucrainene” este un act schismatic, care îi atrage în schismă pe toți cei ce aderă la ea, fiind în plus o nouă formă de uniație. Documentul solicită ierarhiei române nerecunoașterea schismei ucrainene și neintrarea în comuniune cu cei ce o promovează. Petiția a fost lecturată de părintele Cosmin Tripon și a fost semnată de 240 de participanți la sinaxă.

– Ultima petiție citită în plenul sinaxei, numită Credincioșii ortodocși nepomenitori au dreptul de a fi îngropați în cimitirele parohiale, a fost un model de notificare pentru credincioșii nepomenitori care doresc să fie îngropați în cimitirele bisericești ortodoxe ale parohiilor de care aparțin. Notificarea reprezintă o dorință a credinciosului ortodox, care este recunoscută și apărată de lege și trebuie respectată și de către preot.

Întâlnirea s-a încheiat cu citirea de către Părintele Ioan Ungureanu, președintele de onoare al sinaxei, a unei declarații, prin care cei prezenți s-au delimitat de toate erorile adunărilor de la Roman, Satu Mare și Mestecăniș, de toate afirmațiile celor care batjocoresc lupta antiecumenistă a unor Biserici locale și episcopi mărturisitori, ale celor care neagă Tainele în bisericile care nu au întrerupt pomenirea. Declarația reafirmă dorința de a continua mărturisirea împotriva ereziei, în primul rând prin nepomenire, iar la cei ce nu au încă curajul sau pregătirea pentru acest pas, prin mărturisire publică, atenționând că atitudinea noastră nu îndeamnă pe nimeni la inactivitate și lipsă de atitudine față de erezie. Documentul a fost semnat de 257 de participanți”[3].

Marea bucurie oferită în dar de către Domnul Hristos la încheierea cu succes a lucrărilor sinaxei, care a necesitat foarte multă muncă și consum sufletesc la nivel material, logistic și organizatoric, în care s-au implicat Părinții Mărturisitori, domnul teolog Mihai Silviu Chirilă și mulți binecredincioși  s-a încercat a fi umbrită de o lovitură a bezbojnicilor virtuali, o conspirație tâlhărească a unor prefăcuți și vicleni asa  ziși mărturisitori, care în umbra anonimatului au vărsat veninul și otrava din prea plinul inimii lor.

Aceste persoane lipsite de bărbăție duhovnicească, pripășiți zilieri în slujba oricui, bârfitori de profesie, au dus zile în șir o acțiune concentrată pe bloguri, prin articole și discuții defăimătoare, obsesiv-mincinoase, prin atacuri directe la persoană, căutând cu nesaț descredibilizarea, umilirea, discreditarea și persiflarea fraților noștri în Hristos din conducerea mișcarii în scopul de a o destabiliza definitiv. Acţiunea lor soldată cu un eșec răsunator nu a servit la nimic.

Cuvintele rostite pe patul de suferinţă, la sfârşitul vieţii sale martirice de către Sfântul Luca al Crimeei, ne-au călăuzit în ispită:

Copiii mei, cu mare stăruinţă vă îndemn, înarmaţi-vă cu pavăza dată de la Dumnezeu, ca să vă puteţi păzi de uneltirile diavolului. Nici nu vă închipuiţi ce viclean este. Nu trebuie să luptăm cu oamenii, ci cu stăpâniile şi puterile, adică duhurile rele. Aveţi grijă! Diavolului nu-i este de folos să gândească şi să simtă cineva că îi stă aproape.

Un vrăjmaş ascuns şi necunoscut e mai primejdios decât unul văzut. O, cât de mare şi de groaznică e oastea dracilor! Fără de număr este hoarda lor întunecată! Neschimbată, neobosită, zi şi noapte căutând a ne face să cădem pe noi, toţi cei ce credem în numele lui Hristos, să ne ademenească pe calea necredinţei, a vicleniei şi a necuviinţei. Aceşti vrăjmaşi nevăzuţi ai lui Dumnezeu au ca singur rost, zi şi noapte, nimicirea noastră.

Însă nu vă temeţi! Luaţi putere din numele lui Iisus!”.

În perioada dintre cele două sinaxe care și-au îndeplinit fiecare în parte mesajul scontat, a avut loc cernerea și îndepărtarea din cadrul mișcării antiecumeniste a unor mici grupulețe extremist-schismatice tocmite de forțele ascunse ale răului deghizat sub masca ecumenismului feroce, să producă zdruncinarea din temelii a unității acestei mișcări bisericești de apărare a credinței ortodoxe, unice în istoria BOR.

Arsenalul acestor mercenari în sutană și a acoliților lor, cu sprijin din afară, a produs de la bun început o seamă de tulburări și dezbinări, neîncredere și înșelare prin vorbe grosolane, atacuri primitive la bunul renume al persoanei, centrate mai ales asupra personalității teologului mișcării antiecumeniste, domnul Mihai Silviu Chirilă și a Părintelui Mărturisitor Claudiu Buză.

Atacurile s-au concretizat în articole, discursuri, conferințe în orașele din aproape toată țara, finanțate de forțele potrivnice binelui, trădători școliți pentru misiuni de manipulare, atac și învrăjbire pentru distugerea, anihilarea și împrăștierea în cele patru zări, a conducătorilor mișcării antiecumeniste și a pleromei ortodoxe cea iubitoare de Hristos.

Loviturile sacadate declanșate în foc de voie de artileria răului, a dus la prăbușirea  Mânăstirii Rădeni, urmată de Mânăstirea Schit Orășeni, smulsă cu forța din brațele și inima iubitoare a Părintelui Ioan Ungureanu, a cărui rezistență, răbdare și putere deosebită, unită cu cea a doamnei Preotese, și a credincioșilor din parohie, strâns uniți în jurul Sfinției Sale, pentru apărarea Bisericii, izgoniți și umiliți fiind, dar niciodată înfrânți de către slugile simbriașe ale Mitropolitului Teofan, a făcut istorie.

Caută mai presus de toate să te cureţi pe sine de rea-voirea faţă de oameni. Pentru că, adunând rea-voire faţă de oameni, aduni otravă – care, mai devreme sau mai târziu, te va nimici ca om. Caută mai presus de toate să aduni buna-voire faţă de oameni. Strânge lemnul uscat de corn al sufletului tău; astfel întotdeauna vei putea stoarce o pricină bună pentru a ierta vrăjmaşilor tăi, pentru a-i îmbrăţişa şi pe ei; aceasta înseamnă, la urma urmelor, să-i biruieşti cu buna-voirea ta[4]

O mică parte din credincioșii antiecumeniști nepregătiţi, insuficient căliţi în focul luptei duhovniceşti, scârbiţi de atacurile lipsite de onestitate ale grupării minuscule extremist-schismatice, dezamăgiţi și debusolaţi de modul de evoluţie al încercărilor, s-au întors la bisericile de unde au venit, acceptând înfrângerea. Acesta era de altfel și scopul final al atacurilor concertate ale grupuleţului de tristă amintire.

Așa cum am fost avertizaţi de nenumărate ori, în predicile pline de învăţături în Duh Sfânt ale Sfinţiei Sale, Părintele Mărturisitor Claudiu Buză, „a te așeza confortabil în propria ta existenţă înseamnă a refuza darul lui Dumnezeu prin care se câștigă Împărăţia Cerurilor, luarea Crucii, și urmarea lui Hristos, prin care te întărești în Harul lui Dumnezeu. Aceasta nu numai în scopul egoist al propriei tale mântuiri, ci și pentru a veni în ajutorul aproapelui ca să ajungă la Mărturisire, la îngrădirea faţă de erezia propovaduită de arhiereii trădători ai Ortodoxiei”.

Deasemeni de nenumărate ori, Sfinţia Sa Părintele Claudiu ne-a atenţionat „faţă de pericolul pe care îl prezintă pentru întreaga mișcare antiecumenistă, prezenţa unor persoane înzestrate cu calităţi, care s-au transformat într-un soi de justiţiari care pentru a-și satisface mândria și patima mâniei de care sunt stăpâniţi, în blogurile personale sau în ale celor cu același cuget extremist-schismatic, folosind un jargon ofensator pe măsură, atacă pe cei care au avut curajul să înfrunte pericolul pe care îl reprezintă infiltrarea ecumenismului satanic în viaţa Bisericii. Mărturisirea lor se reduce din păcate doar la folosirea canoanelor și versetelor din vieţile Sfinţilor Parinţi, cu care combat pe oricine, fără ca viaţa lor să fie o adevarată trăire în Hristos, prin cuget, simţire și mai ales fapte. Acest păcat este o hulă adusă Duhului Sfânt, chiar dacă recunosc sinodul din Creta, ca fiind tâlhăresc.”

„Fapta, în înţeles de colaborare a omului la opera lui Dumnezeu, este legată de sensul adânc şi permanent al trecerii omului prin lumea aceasta. Omului nu-i este îndeajuns să cunoască cuvântul lui Dumnezeu, nu-i este îndeajuns să aibă credinţă şi să dea ascultare înnoirii, ci trebuie să lucreze neobosit, să fie “un împlinitor cu fapta”[5].

Cu adâncă părere de rău între  „formatorii de opinie” îmbrăcaţi în reverendă (în număr infim), parte din ei dotaţi cu o elocinţă, o memorie şi o inteligenţă remarcabilă, sunt şi cei, care susţin în continuare împărtăşirea cu Sfintele Taine în orice biserică sau mânăstire din cadrul BOR, chiar dacă critică din răsputeri erezia arhiereilor şi preoţilor în problema pseudo-sinodului din Creta, a filopapismului manifestat la cel mai înalt nivel, şi a apostaziei mai marilor bisericii în timpul aşa zisei pandemii cu coranavirusul gripal.

Modul în care au fost înșelaţi credincioşii de către ecumeniştii reprezentanţi ai clerului monahal şi laic din BOR, și împiedicaţi să se îngrădească de erezia propovăduită de pseudo-arhiereii semnatari ai documentelor tâlhărescului sinod cretan, concordă întru totul cu părerea acestor „formatori de opinie” antiecumenistă, interpretând în manieră denaturată aplicarea canonului 15 I-II Constantinopol şi cuvintele dumnezeescului Hrisostom.

Astfel, s-a vehiculat ideea ca al 15-lea Canon nu obligă pe nimeni la nepomenirea episcopului sau patriarhului său, nici chiar în caz de erezie, recomandând în toate situațiile așteptarea unei condamnări sinodale.

În orice condiții este preferabilă ascultarea și smerenia, chiar acuzațiile nedrepte, decât schisma, care nu are alt izvor decât pe diavolul, „cel care separă”.

Nimic nu poate irita mai mult pe Dumnezeu decât dezbinarea Bisericii! Chiar de am săvârşi mii de lucruri bune, noi cei care sfărâmăm pleroma bisericească nu suntem mai puţini vrednici de pedeapsă decât cei care au răstignit Trupul Său! Căci faptul acela a fost spre folosul lumii întregi, chiar dacă nu a fost făcut cu această intenţie, în vreme ce acesta [care face schisma] nu numai că nu aduce niciun folos, ci aduce multă vătămare […] Vătămarea aceasta nu este mai mică decât cea adusă de vrăjmaşii [Bisericii], ci cu mult mai mare, pentru că cea dintâi o face mai strălucită, pe când aceasta o face de ruşine în faţa vrăjmaşilor ei, când este luptată de proprii ei fii. Căci acest fapt li se pare [vrăjmaşilor] drept o mare dovadă de înşelare: ca cei care au fost născuţi şi crescuţi în Biserică şi au fost învăţaţi cu exactitate tainele ei cele negrăite, tocmai aceia să se întoarcă fără de veste şi să se pună în rândul vrăjmaşilor ei[6].

Răspunsul în faţa acestei perfide şi viclene înșelări teologice îl oferă cu dreaptă-cugetare pe înţelesul tuturor, Părintele Mărturisitor Claudiu Buză:

Textul părții a doua a Canonului ne spune că „despărțirea de comuniunea cu întâiul stătător” se face pentru „oarecare erezie” propovăduită în public nu pentru schismă. Schisma, ca și dezbinarea, sunt consecințe ale ereziei. Dacă mergem la hotărârile pseudo-sinodului de la Creta, din iunie 2016, putem vorbi de legiferarea sinodală a unei panerezii propusă spre receptare tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale. Patriarhia Română a luat „act cu apreciere” în legătură cu aceste hotărâri pe 29 octombrie 2016, apoi, în decembrie, a afirmat că BOR practică un „ecumenism lucid”, ca în cele din urmă să editeze și să distribuie („cu capul descoperit”) prin toate mănăstirile și parohiile din țară „Broșura Patriarhiei” despre „Sfântul și Marele Sinod” din Creta. Așadar, pentru a „izbăvi Biserica de schismă”, „dreptul și datoria” (Arhid. Ioan Floca) clericului este de a întrerupe pomenirea. Lipsa acestei atitudini duce la „schismă și dezbinări”.[7]

„După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Matei 7, 16-19).

Nu poţi fi un vrednic lucrător în via lui Hristos, dacă ai idei preconcepute sau te lași influenţat de părerea unora sau altora, legată de sfinţenia și evlavia oricăruia dintre noi faţă de Sfinţii Părinţi Martiri, Mucenici, Mărturisitori din temniţele comuniste. Nu stă în puterea noastră, nu avem competenţa teologică, nu putem să-i jignim, fără a-l supăra pe Domnul Hristos, pe cei care au evlavie faţă de oricare dintre aceşti Cuvioşi Mărturisitori ai Dreptei Credinţe, a contesta viața și opera lor, denigrându-i, răstălmăcind totul în viziune personală, căutând cu lupa, greșelile strecurate în cărţile și învăţăturile lor, în picturile zugrăvite în biserici, acuzându-i acum când sunt în Împărăţia Celui Prea Înalt de înșelare, rătăcire, sau erezie.

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura” (Matei, 7, 1-2) .

Este o abatere gravă de la etica şi morala ortodoxă, călcarea cu bună ştiinţă în picioare a dreptului aproapelui de a avea dragoste şi preţuire pentru cel considerat Sfânt, pe care o ştie doar Dumnezeu, Sfântul pomenit şi Părintele său Duhovnic, eventual fraţii ortodocşi apropiaţi.

Nimeni nu are dreptul să intre cu bocancii murdari din campanie în adâncul sufletului aproapelui său.

Să-i consideri pe fraţii tăi întru Hristos, rătăciţi şi înşelaţi, creând astfel dezbinări şi tulburări în Biserică, este imaginea proprie rătăcitului, înşelatului, care deşi s-a îngrădit de erezie, nu a lucrat destul pentru despătimirea de poftă, mânie şi iuţime, crezând ca dreptatea  este de partea sa, ceea ce a creat o spărtură în scutul său de apărare împotriva  duhurilor necurate care l-au luat în stăpânire, întunecându-i mintea şi discernământul.

Trăirea noastră în Hristos, îngrădiţi fiind de erezia satanicului ecumenism, de-a lungul celor patru ani, dincolo de impedimentele menţionate care ne-au călit voinţa, ne-au întărit puterea în nevoinţe, posturi, privegheri, şi dragostea faţă de vrăjmasi, ne-a ajutat sub supravegherea iubitoare a Părintelui Duhovnic, să câştigăm puţin din bunuri de mare preţ, bucuria şi pacea, neîntâlnite de majoritatea dintre noi, până la acest moment de cotitură în viaţa noastră duhovnicească.

Bucuria cea adevărată se însoţeste cu sporirea în credinţă şi în viaţa întru Hristos. Sfântul Apostol Pavel înfăţisează bucuria ca roadă a Sfântului Duh, iar Sfântul Ioan Gură-de-Aur ca „izbândă duhovnicească”. Ca roadă a Sfântului Duh, bucuria se dăruieşte de Dumnezeu şi se naşte din împreună-lucrarea omului cu Dumnezeu.

Cel care primeşte darul lui Dumnezeu şi se jertfeşte pentru aceasta, câştigă bucuria lui Hristos, pe care nimeni nu o va lua de la el.

Sfântul Chiril al Alexandriei, distingând între bucuria deplină şi cea nedesăvârşită, observă: „Căci bucuria deplină şi desăvârşită socotim că este cea în Dumnezeu, pentru Dumnezeu şi pentru fapte bune, pentru nădejdea fermă şi neclintită… iar bucuria nedesavârşită zicem că este cea din lume, pentru uşurătatea ei, pentru lucruri pentru care nu ar trebui să se producă, adică pentru nişte lucruri lumeşti, care zboară ca o umbră şi ca nişte năluciri”.

Pacea lui Hristos se referă la toate dimensiunile vieţii omeneşti. În persoana lui Hristos, Care este Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit, omul îşi găsește pacea cu Dumnezeu şi cu sine însuşi.

Împacă-te cu tine însuţi; şi se vor împăca cu tine cerul şi pământul”, zice Cuviosul Isaac Sirul. Pacea – cu cele trei dimensiuni ale ei, pacea lăuntrică a omului, pacea cu Dumnezeu, pacea cu aproapele – şi Bucuria Mângâietorului, ce ne-am putea dori mai mult?

Locul manifestării lor reale şi desăvârşite este Împărăţia lui Dumnezeu. Precum Împărăţia lui Dumnezeu, aşa şi acestea se vor arăta în plinătatea lor în veacul viitor. Dar şi invers, precum Împărăţia lui Dumnezeu începe din veacul de acum, aşa şi acestea încep din viaţa de aici. Întristările şi împotrivirile lumii nu risipesc bucuria şi pacea credinciosului. Temelia şi plinătatea lor este Însuşi Hristos. Credinciosul primeşte bucuria şi pacea de la Hristos. 

Dar este şi chemat să se bucure şi să îşi afle pacea ca părtaş al vieţii lui Hristos. 

Astfel că bucuria şi pacea apar şi ca ceea ce se dă şi ca ceea ce se cere, şi ca prezente şi ca aşteptate”.[8]

Drumul parcurs de mișcarea antiecumenistă până în acest moment, a fost deosebit de greu, presărat cu ispite din plin, dar răsplătit de Mângâietorul sufletelor noastre cu bucurii sfințitoare pe măsură.

Putem afirma fără să greșim că prăpastia apărută cu mult timp în urmă între ierarhia superioară apostată și „opincă” (credincioșii de rând înșelați, mințiți și manipulați) s-a adâncit tot mai tare și era firesc să apară reacții de delimitare concrete și nedorite, întrucât păgubiții duhovnicește au rămas doar cu ce li s-a vândut cu generozitate la „tejgheaua” Patriarhiei BOR, aflată într-o continuă rătăcire.

Despre vremurile rele, pe care le trăim acum în care se pregătește venirea Antihristului, Cuviosul Părinte Justin Pârvu, spunea într-o vreme, cu extraordinara străvedere a tulburărilor și înșelărilor pe care numai Bunul Dumnezeu le poate opri:

Ei, prin ce-am trecut noi, dar prin ce-o să treceţi voi! Acele vremuri deja le-aţi început. Spre deosebire de alte vremuri, va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet; va fi mai mult o prigoană psihologică şi nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile pământului. Nu este uşor, sunt vremuri foarte grele. Acum s-au înmulţit bolile psihice, organice, demonizările. Apoi nu erau atâtea construcţii, atâtea vite, atâta lume. Pe lângă acestea mai sunt şi ispitele supratehnicii, sistemele acestea extraordinar de ascuţite care pătrund până în a-ţi cunoaşte şi gândul. Şi, când ţi-a prins gândirea, aici este şi partea sufletească. Iar când a intrat pe firul acesta Satana, nu mai este deloc uşor. Este o luptă împotriva sufletului. Acum nu vezi ce fac? Dacă vrei să ai un serviciu mai bun, trebuie să te înscrii în loja masonică, să te lepezi de Iisus Hristos. Şi, iată, acestea toate sunt încercări şi ispite şi greutăţi care ne fură de la adevăratele ţeluri ale trăirii noastre. Acestea aduc la zero, viaţa duhovnicească.

Am ajuns la starea în care monahii s-au făcut precum mirenii, iar mirenii asemenea demonilor. Creştinătatea este foarte slăbită şi nu ştiu dacă se va mai îndrepta[9]

Din luna martie a acestui an, odată cu instituirea stării de urgentă, continuată cu starea de alertă, în care ne şi aflăm, ca urmare a răspândirii aşa zisei pandemii cu covid 19, arhiereii BOR au fost îngenunchiaţi de toate hotărârile poliţieneşti ale slugilor statului totalitar antihristic precum: închiderea bisericilor, interzicerea participării credincioşilor la toate slujbele bisericii, interzicerea Sfintei Împărtăşanii, măsurile de dezinfecţie totală a obiectelor de cult şi icoanelor, iar ulterior indicaţia desfăşurării slujbelor în afara lăcaşului de cult, purtarea măştii de protecţie, distanţarea, batjocorirea Sf. Taine ale Bisericii, batjocorirea sfintelor rânduieli de frica infectării cu virusul ucigaş.

Tulburarea şi haosul mental indus până la starea de isterie generalizată din cauza spaimei, a fricii de moarte a cuprins lumea la nivel planetar, acestea fiind meşteşugirile celui viclean, ale vrăjmaşului omenirii dornic să se războiască cu Împăratul Hristos şi să ia în stăpânire sufletele celor care deznădăjduiesc şi abandonează lupta.

Boala în sine nu este un semn al părăsirii sau absenţei harului dumnezeiesc prin care „tot sufletul viază”, nici o condamnare a lui Dumnezeu. După cum nici sănătatea fizică nu este o precondiţie a mântuirii. A concepe suferinţa ca semn al mâniei lui Dumnezeu înseamnă deznădejde pentru cel care suferă. Din punct de vedere duhovnicesc patul suferinţei nu e patul deznădejdii, căci acolo pacientul, robul lui Dumnezeu devenit penitent, aşteaptă vindecarea, salvarea din ghearele durerii şi neputinţei. Vindecarea este tocmai un eşec al puterilor răului care se împotrivesc voinţei lui Dumnezeu ca toţi să se tămăduiască, prin Iisus Hristos, „doctorul sufletelor şi al trupurilor”.

Vindecarea este un dar şi un simbol al Împărăţiei lui Dumnezeu.

Iată sfatul Preacuviosului Părinte Justin, care veghează cu dragoste asupra întregului neam românesc ortodox necăjit:

Pune mâna pe Biblie, ia viețile sfinților model. Prin cei slabi, măi, se dovedește puterea harului lui Dumnezeu, nu prin cei tari. Așa că stai liniștită, nu te teme! Creștinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân și Împărat, ostaș apărător, puternic și mergi cu El înainte. Să nu vă temeți de ce vă vor spune vouă, nu vă temeți deloc! Al Domnului este pământul și stăpânirea lui. Și noi suntem creștini, a noastră-i toată Împărăția și asta de pe pământ și cealaltă. Cu asta ne pregătim pentru cealaltă. Cum spune psalmistul: Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. Dacă El mă paște, ce mă mai tem eu că n-o să am de mâncare mâine. Dă Dumnezeu la fiecare! Dragii mei, războiul acesta este într-adevăr unul ane­voios, dar nu fără știința lui Dumnezeu. Creștinul nos­tru de azi trăiește niște vremuri grele, de neputință. Poate că niciodată nu a fost așa de neputincios creștinul cum este astăzi. Dar Dumnezeu e încă printre noi, dragii mei, și va fi până la sfârșitul veacului. (..)

Acum, putem spune, întreaga creștinătate este răstignită pe cruce. Un om care este pe cruce oare nu se simte slăbit? Oare să ne scoatem piroanele și să ne tămăduim rănile? Sau să răbdăm, rugându-ne Domnului pentru iertarea celor ce ne prigonesc?”.[10]

Orice comunicat al BOR prin purtătorul ei de cuvânt, în această criză, trebuia să fie liber de orice compromis în fața oricăror cerințe ale slugilor Leviatanului, care încalcă flagrant drepturile omului, libertățile religioase și principiile de autonomie sacrosanctă a cultului religios, acordând putere de decizie acestora, asupra Sfintelor Taine ale Bisericii.

În nici un fel de situație, oricât de gravă ar fi, libertatea de conștiință nu poate fi restrânsă sau condiționată. Aceasta pandemie cu un virus gripal venită de nu știu unde sau fabricată în laboratoarele inițiaților ocultei masonico-sionisto-globaliste este de fapt un război împotriva omenirii, un război împotriva lui Hristos.

Arhiereii trădători ai Ortodoxiei la Creta, încearcă prin acceptarea condițiilor impuse de slugile atee ale cezarului, să minimalizeze Sfânta Euharistie, care este motivul însuși al Liturghiei și inima Bisericii.

Fără Sfântul Potir, fără Hristos nu există Biserică! Nu este de înțeles atitudinea pseudo ierarhiei lașă și înrobită care are nevoie de consultări la nivel pan-ortodox, cu privire la modul de distribuire a Sfintei Împărtășanii credincioșilor – încercare nereușită de a fugi de responsabilitatea asumării unei atitudini ferme în acord cu învățătura de neschimbat a Bisericii.

Cum acceptă preoții, să slujească cu mască pe față înaintea Împăratului Hristos, și să se împărtășească doar ei cu Sfintele Taine, lăsând turma să fie risipită de lupul cel înțelegător?

Cum acceptă preoții sa fie primiți la slujbe doar un anumit număr de persoane, cu programare, în funcție de spațiul pe care îl are la dispoziție biserica, respectând cei 8 metri pătrați de izolare între persoanele prezente cu mască?

Asistăm acum fără putere de acceptare și înțelegere la o nouă trădare a Ortodoxiei de către ierarhia BOR după Creta.

Dumnezeu îngăduie să se facă acum o zguduitură puternică. Vin ani grei. Vom avea încercări mari… S-o luăm în serios, să trăim duhovniceşte. Împrejurările ne silesc şi ne vor sili să lucrăm duhovniceşte. Şi este bine să facem aceasta cu bucurie şi de bunăvoie, iar nu cu mâhnire, de nevoie. Mulţi sfinţi ar fi dorit să trăiască în vremea noastră ca să se nevoiască (…). Acum devii erou dacă nu saluţi pe diavolul. Oricum, vom vedea evenimente înfricoşătoare. Se vor da lupte duhovniceşti. Sfinţii se vor sfinţi mai mult şi spurcaţii se vor spurca şi mai rău. Cu toate acestea, înlăuntrul meu simt o mângâiere. Aceasta este o furtună şi numai nevoinţa are valoare, pentru că acum nu avem vrăjmaş pe Ali-Paşa sau pe Hitler sau pe Musolini, ci pe diavolul. De aceea vom avea şi răsplată cerească”.[11]

Cât de penibilă și fără sens a fost comparația cu epidemia de Ciumă din 1829, din comunicatul patriarhiei BOR, argumentul prin care se face apel la înțelegerea situației de către păcălita și amețita pleromă ortodoxă, părăsită definitiv de păstorii ei.

Într-un studiu dedicat vieții și activității Mitropolitului Grigorie IV (Dascălul) al Ungrovlahiei (1765-1834), publicat în anul 1927, se precizează că în lunile mai și iunie ale anului 1829, creștinii din București n-au avut voie să se împărtășească, din cauza ciumei care făcea ravagii. Bisericile s-au închis, totul (veșminte, cărți, icoane, chiar și corespondența) se dezinfecta, iar la sfintele slujbe nu participa niciun creștin, ci numai preoții.

Nu există nicio comparație între epidemia de ciumă și cea cu coronavirus. NICIUNA!

Acesta nu este un precedent canonic, pentru a putea fi repetat.

Înseamnă fără doar și poate că Patriarhul și slugile sale obediente fără excepție, față de aceste hotărâri antihristice  acceptând această decizie blasfemiatoare referitoare  la condițiile primirii Sfintei Împărtășanii, sunt de acord cu stăpânirea atee asupra riscului de infectare a credincioșilor prin Sfânta Împărtășanie și nu vor găsi înțelegere în Ortodoxia universală și nici în fața Dreptului Judecator, la Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos. Oricine îndrăznește să-i susțină cade în păcat de moarte.

Să fie doar o măsură temporară amânarea sine die a oferirii Euharistiei? Cred că este cea mai mare iluzie pe care ne-o facem în legătură cu gândul că această criză se va încheia curând. Suntem doar la începutul sfârşitului…

Ce reprezintă aceste Sfinte Taine pentru creştinul ortodox?

De ce liber-cugetătorii neo-marxişti, au susţinut cu îndârjire infectarea credincioşilor prin folosirea unei singure linguriţe de împărtăşanie, făcând o propagandă deşănţată pentru interzicerea acestei Sfintei Taine în forma hotărâtă de binecuvântații  Părinți ai Bisericii?

Minunat fără seamăn şi înţelept răspuns al Sfântului Teofan Zăvorâtul:

Domnul ne-a dat Sfintele Taine ale Trupului şi Sângelui Său spre a hrăni şi a înălţa viaţa noastră duhovnicească. „Eu sunt pâinea vieţii”, a spus Domnul (Ioan 6, 48). „Trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu adevărată băutură” (Ioan 6, 55). Viaţa duhovnicească este rodul petrecerii cu Domnul. Nu există viaţă adevărată în afara Lui sau fără El, ci iată ce zice El: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămane întru Mine şi Eu întru el… Eu viez prin Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine” (Ioan 6, 56-57). Asta înseamnă că unirea cu Hristos se face prin împărtăşirea din Trupul şi Sângele Său. Adevărata viaţă duhovnicească este plină de putere, mult lucrătoare şi mult roditoare. Dar fără Mine nu puteţi face nimic, zice Domnul. „Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă” (Ioan 15, 5). 

„Cel ce Mă mănancă pe Mine va trăi prin Mine” (Ioan 6, 57). Aşa încât, „dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică” (Ioan 6, 53-54). Acesta este Izvorul plin de har din care se adapă şi se întăreşte viaţa noastră duhovnicească! 

De asta încă de la începuturile creştinismului cei mai râvnitori socoteau Împărtăşirea deasă ca fiind cea mai mare binecuvântare, în Faptele Apostolilor se pomeneşte de nenumărate ori despre creştinii care stăruiau in rugăciune şi în frângerea pâinii, adică în Împărtăşanie. 

Sfântul Vasile cel Mare spune în epistola sa către Patricia Cezareea că este mântuitor să te împărtăşeşti în fiecare zi şi, vorbind despre sine, zice: „Noi ne împărtăşim de patru ori pe săptămână”. Aceasta este şi părerea îndeobşte împărtăşită de toţi sfinţii, că nu există mântuire fără Împărtăşanie, şi nici măcar sporire nu există fără deasa Împărtăşanie[12].

(Nota 48: Cele 100 de capete ale lui Calist şi Ignatie Xanthopol, în Filocalia, vol. 8, 1979, nr, 92, pg. 202- 211)

De frica îmbolnăvirii cu virusul gripal, arhiereii au consimţit ca liturghia să fie descralizată, transformată într-un spectacol televizat. Au fost propuse tot felul de modalități blasfemiatoare de administrare a Sfintelor Taine, de către slugile vândute ale cesarului, adevărate sacrilegii, sub presiunea ateilor neo-marxiști: lingurițe de unică folosință, înmuierea Sfântului Trup în Sfântul Sânge cu mâna, dezinfectări permanente ale mai multor lingurițe de împărtăşanie şi ştergare de unică folosință etc. Patriarhia BOR, a hotărât să aştepte o reglementare la nivel pan-ortodox pentru a se putea stabili modalitatea de împărtăşire a credincioşilor.

Răspunsul a sosit din partea pseudo-patriarhului mason Bartolomeu, printr- o scrisoare către Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale, cu privire la modul de distribuire a Sfintei Împărtășanii în care se spune:

„Întrucât, cu toate acestea, după interesul lăudabil al autorităților și stimabila prevenire din partea conducătorilor în timpul pandemiei COVID-19, s-au auzit anumite păreri profund străine cu privire la abordarea Preasfintelor Taine, ne este imposibil să rămânem tăcuți și absenți față de o astfel de situație, atât de ambiguă, și inactivi în fața dezvoltării, reglementărilor și interdicțiilor guvernamentale aferente. Ne-am supus îndemnurilor autorităților de sănătate și politice și, așa cum este firesc, ne supunem până în punctul în care, totuși, nu este atins miezul și esența credinței noastre. Pogorământul Bisericii merge până la cruce, dar totuși refuză să se coboare de pe ea, ascultând de magistrații și autoritățile acestei lumi, atunci când se pune la îndoială Taina tainelor vieții ei, Sfânta Împărtășanie… În acest duh și în acestă simțire, comunicăm cu Preafericirea Voastră, preaiubită de Noi, declarând cu toată conștiința că nu avem nicio intenție de a renunța la ceea ce a fost legiuit nouă tuturor de binecuvântații noștri Părinți”[13].

Mă întreb, oare s-a lămurit pseudopatriarhul BOR, cum trebuie să se împărtășească creștinii în „pandemie”?

Prin mesajul transmis de Vasile Bănescu redacției republicaoltenia.ro  din 17 noiembrie 2017,  o mostră prețioasă a limbajului de lemn bisericesc și un model nu prea strălucit de diplomație ecleziastică,  aflăm astfel că masonul este și el om și poate fi chiar bun creștin ortodox:

BOR lucrează în societate nu doar instituțional, ci mai ales prin persoanele care o reprezintă oficial, atât clerici, cât și laici credincioși. Aceștia pot și este firesc sa aibă contacte de natură diversă cu oricine vine spre Biserică… Din această perspectivă autentic creștină, nimeni nu poate fi respins de la un dialog firesc în calitate de persoană particulară, independent de apartenența sa la un tip de organizație legal recunoscută de statul roman și care nu intră în contradicție flagrantă cu morala publică.

Acele persoane care aleg să adere la o entitate juridică oficială (politică sau de altă natură), dacă sunt autentic creștine… Biserica nu poate cere excomunicarea unei astfel de persoane fără ca aceasta să se întoarcă fățiș împotriva învățăturii sale de credință”.

Instanța decizională în acest caz este duhovnicul căruia îi revine această responsabilitate, Biserica degrevându-se de această povară și pasând-o pe umerii duhovnicului.

„Toți cei care respectă credința creștină în conținutul ei, manifestându-și public și privat atașamentul față de valorile sale, rămân membrii ai Bisericii. Alegerile morale sau de altă natură pe care le face un creștin sunt, în principiu, rodul discuțiilor cu duhovnicul său, nu cu o instituție” spune Bănescu[14].

A accepta folosirea mai multor linguriţe pentru împărtăşire, pentru a-i menaja pe cei mai slabi în credinţă, însemnă mai degrabă a le spori mereu susceptibilitatea în ceea ce priveşte posibilitatea îmbolnăvirii lor prin împărtăşire şi a rămânerii lor mereu în acealtă lipsă a credinţei. De asemenea, pentru cei credincioşi – care niciodată nu şi-au pus problema îmbolnăvirii lor prin împărtăşirea cu aceiaşi linguriţă – această practică devine smintitoare sau chiar poate introduce în inima lor îndoiala în privinţa realităţii împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.

Prin urmare, atingerea linguriţei de buzele noastre, ni-L dăruieşte pe Hristos în chip euharistic, ori aceasta trebuie să genereze bucurie în inimile noastre şi dorinţa neîncetată de a ne împărtăşi, în nici un caz teama de îmbolnăvire cu indiferent ce boală, oricât de contagioasă şi mortală ar fi.

Linguriţa simbolizează mai întâi cleştele cu care serafimul din viziunea prorocului Isaia (VI, 6-7) a luat cărbunele de foc, punându-l, din porunca Domnului, în gura proorocului, ca semn al curăţirii lui de păcate şi al misiunii sale profetice. Acest cărbune ceresc închipuie însă pe Hristos cel euharistic, de care ne împărtăşim în cadrul Sfintei Liturghii.

Aceiaşi semnificaţie simbolică a linguriţei o găsim, mai târziu, şi la arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului, în secolul XV: „Arhiereul dă cu lingura celor ce vin să se împărtăşească, făcând aceasta după vedenia lui Isaia proorocul[15]

Linguriţa o închipuie însă şi pe Maica Domnului, care a purtat în pântecele ei Pâinea cea cerească. Într-o astfel de accepţiune, linguriţa care poartă în ea Sfântul Trup şi Sânge al Domnului, este o închipuire simbolică a Maicii Preacurate, care L-a purtat în pântecele ei, pe Hristos, Mântuitorul lumii[16].

Transformarea pâinii și a vinului în Trupul și Sângele lui Hristos este cea mai mare minune de pe pământ. Sfinții Părinți ai Bisericii au văzut-o ca Izvorul puterii împotriva demonilor, Pâinea vieții, Izvorul Vieții Veșnice, Medicina Nemuririi, Antidotul împotriva morții.

Însă, „Satana se teme foarte tare de Hristos. De aceea vrea să vină într-o zi ca să conducă lumea în locul lui Hristos, ca Antihrist…. Ca să vină Antihrist, fiul lui Lucifer, să conducă lumea, va trebui să nu mai fie Sfânta Împărtășanie. Pentru că, atâta vreme cât se face Liturghie și creștinii se vor împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos, Satana nu poate să pună în practică lucrările lui, nu poate să predomine, nu poate să conducă (…). Copilul meu, Hristos, Sfânta Împărtășanie, este viața noastră. Însuși Hristos este Împăratul nostru, este Împăratul inimii noastre. Însă, inima Bisericii este Sfânta Împărtășanie. Însuși Hristos unește pe toți oamenii. Dacă nu există Sfânta Împărtășanie, nu există unire (…)

Dar astăzi, ce ni se cere? Ceva cu mult mai rău! Îți cer să nu crezi că Hristos este mântuirea ta și curățirea sufletului tău de orice boală și păcat. Și numai acest lucru pe care îl spun, fie mireni, fie preoți, reprezintă o mare greșeală și un mare păcat! (…) Lipsa de evlavie, apatia și indiferența sunt cele trei arme prin care Satana va stăpâni. Doresc ca noi să nu le primim pe acestea, să le lepădăm de la noi,” ne sfătuiește bine plăcutul Domnului Hristos, Părintele  Elpidie Vaianakis.

Sfântul Potir și lingurița, folosite în administrarea Sfintei Împărtășanii se modifică  în contact cu Trupul și Sângele lui Hristos. Natura lor este transformată tainic, se sfințesc în permanență și deci nu pot fi o amenințare pentru sănătatea noastră trupească și sufletească, dacă ne apropiem de Sfintele Taine, cu „Frica de Dumnezeu, cu Credință și cu Dragoste”.

Sfântul Chiril al Alexandriei explică acest lucru mai detaliat:

„Trupul lui Hristos este sfânt și are puterea de a învinge orice boală. A fost și este Sfânt, nu numai ca și carne cu puterile Sale naturale, ci ca și Templul Logosului divin interior, care sfințește trupul Său cu Duhul Său. Astfel Hristos dă viață fiicei capului sinagogii nu numai prin porunca Sa atotputernică, ci și prin atingerea de ea cu Trupul Lui” (Αναστασίου, Doctrina Patrum, σ. 129, 131-32).

Amintim de asemenea şi minunea relatată în Viaţa Sfântului Ioan Maximovici, în care unul dintre preoţii care slujeau în biserica unde slujea şi Sfântul Ioan i-au pus în vinul pe care Sfântul îl folosea pentru potrivirea Sfintelor Taine din Potir, o cantitate considerabilă de otravă – fără ca Sfântul Ioan să ştie lucrul acesta. După consumarea acestei cantităţi de vin amenstecate cu otravă, dimpreună cu Sfintele Taine din Potir, Sfântului i s-a făcut rău însă, în ciuda aşteptărilor duşamanilor săi, nu i s-a întâmplat să moară prin otrăvire[17].

În primul secol creștin, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, un savant al epocii sale și un mare mărturisitor care a preferat să moară decât să se lepede de Hristos, a numit Sfânta Euharistie „medicament al nemuriri”. Dincolo de privirea în veșnicie, Sfânta Împărtășanie este numită „medicament”. De frica unei boli, fugim de izvorul vieții și de Viața însăși, atunci când știm că Dumnezeiasca Euharistie vindecă trupul și sufletul?!

De aceea, atunci când ne aflăm în faţa Sfintei Împărtășanii, să ne predăm cu dragoste și credință tare îndurării și iertarii lui Dumnezeu și să-L rugăm să restaureze în noi harurile Sale și să ne păzească de toată boala, de calamități și de toate ispitirile Satanei și ale duhurilor văzute și nevăzute ale întunericului.

COVID-19 este doar un mic necaz, dar si un un test pentru credința noastră în Hristos.

Singura modalitate de a depăși necazurile este să ne predăm Iubirii nemărginite și îndurării nesfârșite a Voii lui Dumnezeu, total și necondiționat cu vrednică credincioșie și încredere.

Întoarceţi-vă către Hristos, alergaţi către Hristos, străduiţi-vă să-L cunoaşteţi pe Hristos, să-L iubiţi pe Hristos, să-L simţiţi pe Hristos, şi, în această străduinţă a voastră, pornirea voastră fiind curată şi limpede, şi sinceră, harul deschide sufletul vostru şi zice: Deşteaptă-te, cel ce dormi, şi te va lumina Hristos (Efeseni 5, 14). Acolo, în lumina dumnezeiască, vom trăi veşnic, câtă vreme sufletul nostru Îl va iubi cu înflăcărare pe Dumnezeu. Astfel, prin harul lui Hristos, toate cuvintele lui Hristos sunt uşoare şi adevărate: Căci jugul meu este bun, iar povara mea este uşoară (Matei 11, 30).

Lucrurile sunt simple şi uşoare în viaţa duhovnicească, în viaţa în Hristos; ajunge să aveţi discernământ. Când vă stânjeneşte ceva – un gând, o ispită, o năvălire, atunci dispreţuiţi-le pe toate acestea, să vă întoarceţi luarea aminte, privirea către Hristos. Acela vă va lua de mână şi vă va dărui, îmbelşugat dumnezeiescul Său har. Voi să faceţi puţină străduinţă. Luăm un milion, îl tăiem într-un milion de părticele; o milionime dintr-o asemenea părticică este străduinţa omului, adică puţină dispoziţie. Mişcaţi-vă către Dumnezeu, şi într-o clipită vine dumnezeiescul har. 

O, cugetaţi, şi îndată vine Duhul Sfânt. Nu faceţi nimic. Mişcaţi-vă către cele de acolo, şi vine degrabă harul dumnezeiesc. Îndată ce suspinaţi, vine, lucrează. Ce spune Apostolul Pavel: „…Se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8, 26). Mare înţelepciune! Acestea nu sunt simple cuvinte, vorbe, ci Cuvântul viu al lui Dumnezeu[18].

Dragostea de Dumnezeu și de aproapele va deveni de neînțeles pentru mulți. Viața va fi, în general, golită de sens și teribil de tristă. Și va deveni ieftină. Marea problemă a zilelor noastre nu este atât necredința în Dumnezeu, cât necredința în existența inițiaților lojilor masonico-sionisto -globaliste, slugile vrajmașului omenirii. Ori se știe că cea mai mare victorie a lui este tocmai să se facă nevăzut. Asta arată în plus cât de înșelată este lumea în care trăim. Cred că acum asistăm, dincolo de temeiurile invocate ale măsurilor de excepție, la o vastă acțiune de DISCIPLINARE. E vorba de disciplinarea coordonată a 3/4 din planetă, care a stat și #stăacasă în carantină, în izolare.

A ține sechestrați la domiciliu oamenii, a-i lipsi de drepturi și libertăți fundamentale și a-i determina să fie obedienți cu astfel de măsuri de excepție – luate la scară planetară, este un fenomen fără precedent. Celelalte pandemii din istorie, infinit mai letale decât aceasta, nu au beneficiat nici pe departe de un asemenea complex economic politico-mediatic-medical capabil să oprească efectiv lumea pe loc. Nu pot să nu mă gândesc că această vastă operațiune de disciplinare este făcută PENTRU ceva, are o anumită finalitate, ce este legată intim de modul în care va arăta lumea nouă post-covid și, mai ales, regimul puterii ce va urma. Pentru cei care vor sări în sus ca arși că fac teoria conspirației le pot spune să stea liniștiți ca și până acum, în special creştinii prostiți de-a valma de arhiereii trădători ai Ortodoxiei la Creta, care amețiți de suflul hidrei ecumeniste nu mai sunt capabili să reacționeze în nici un fel, într-o stare de autovictimizare şi ascultare oarbă față de cei care nu sunt păstori, ci lupi îmbrăcați în piei de oaie.

Spune Cuviosul Părinte Justin Pârvu, care a radiografiat vremurile prin harul străvederii, dăruit de Domnul Slavei:

Acum însă totul este dirijat din umbră şi se urmăreşte de fapt un război împotriva statelor ortodoxe, de aceea marile puteri susţin Turcia şi statele musulmane. Religia musulmană este mult mai pe placul omului modern de azi, pentru că încurajează patimile şi viciile. Pe de altă parte este puterea rasei galbene. Pericol este şi dintr-o parte şi din alta, iar la nivel înalt ele sunt mână în mână, spre instaurarea guvernului mondial şi punerea în aplicare a planului satanic” (Revista Atitudini, Nr. 25).

Când invoc aici o finalitate, mă gândesc la procese istorice de nivel foarte înalt, nu la puterea întunecatei oculte masonico-sioniste din umbră. Dar, există totuși un ocult de cel mai înalt grad pe care nu avem cum să-l ignorăm: marele și autenticul conspiraționist al istoriei. Da, acela. Apropo de nenumitul, în ceea ce privește Biserica, pentru prima oară în istorie și la scară planetară s-a reușit interzicerea Liturghiei și/sau îndepărtarea poporului credincios dela aceasta, de Mirele Hristos ceea ce este foarte grav. Aceasta nu e doar o ispită sau o încercare ca oricare alta, din registrul provocărilor cu care Biserica știm că se confruntă de-a lungul veacurilor; e o realitate, și știm, nu-i așa, că dorința diavolului vrăjmaș ca liturghia să nu se mai țină s-a împlinit.

Mitropoliții ecumeniști afirmă sus și tare în predicile care inundă spațiul ortodox că nu există persecuție; cei care se opun, chiar dacă o fac la nivel de opinie, nu de comportament, fac dovadă de neascultare, păcat grav; și cei care privesc cu suspiciune ce fac autoritățile sunt conspiraționiști, care conspiraționism pare că devine un fel de păcat fatal mai nou, demn de a fi introdus în ghidurile de spovedanie. Desigur, deseori această atitudine e însoțită de o perfectă aliniere cu tot ce decid autoritățile, cu o perfectă ne-simțire privind chestiunea liturgică și nu de puține ori, acolo unde nu e vorba pur și simplu de viclenie iezuistică, de derută duhovnicească sau fudulie incultă și oarbă.

În această perioadă și de acum înainte discernământul se pune într-un mod și mai acut.

Da, creștinul trebuie să aibă această dimensiune profetică, de căpătâi, a identității sale. Și mai ales el, creștinul, e chemat să aibă o distanță critică față de deciziile regimurilor puterii și față de duhul antihristic în care sunt luate aceste măsuri. Astăzi termoscanarea obligatorie în aeroporturi, spitale, policlinici, instituții, magazine, piețe agro-alimentare, mall-uri, mâine marcarea izotopică cu cip și în final lepădarea definitivă de Hristos cu semnătură pentru a certifica consimțământul aplicării pe mână sau pe frunte a peceții lui Antihrist. Vor fi scannere de temperatură instalate peste tot și angajatorii marilor companii vor putea pretinde să purtați un aparat care vă supraveghează temperatura și alți parametri vitali.

China a implementat deja tehnologii de recunoaștere facială (chiar cu mască de protecție) și de supraveghere strictă a persoanelor, inclusiv prin telefon, pe care le-a testat la scară națională cu prilejul epidemiei cu covid 19.

Mai ales creștinul ortodox, „sarea pământului”, ar trebui să aibă această abilitate a diferențierii, a distingerii, între raționalizări păguboase și complice și fapte, priorități; între discursuri politice și rețete medicale; între minciună și Adevăr.

Din cauza globalizării, izolarea la nesfârșit, inutilă după părerea specialiștilor oricât de strictă ar fi, nu duce la eradicarea infectărilor, ci doar la „aplatizarea curbei” contaminărilor.

Zilele când cipul va deveni obligatoriu nu sunt departe. Mai aproape este însă vaccinarea obligatorie, procedeu abuziv care încalcă toate drepturile omului, față de care ne-am opus întotdeauna, atât cât ne-a stat în putere.

Cu globaliști precum Bill Gates, un obsedat campion al depopulării şi în linia întâi a Covid-19, nu putem să acceptăm niciun vaccin împotriva coronavirusului. Bill Gates a finanțat numeroase teste experimentale de vaccinuri prin intermediul Organizației Mondiale a Sănătății, inclusiv programe de vaccinare împotriva poliomielitei. Aceleași programe au dus la izbucniri de poliomielită în diferite țări și sute de copii paralizați. De fapt, vaccinurile au cauzat mai multe cazuri de poliomielită decât virusul de tip sălbatic. Aceasta este o REALITATE, recunoscută de OMS și alte surse oficiale, deși numeroase instituții de presă de stânga continuă să o nege.

Ambiția sa de a ne eticheta pe toți cu cipuri de date în vaccin subdermic injectat pare să fie doar o etapă necesară spre o stare de supraveghere atotcuprinzătoare. Convingerea aparentă a lui Gates că Dumnezeu l-a predestinat să folosească tehnologia pentru salvarea umanității este exemplificată în unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale sale. Gates finanțează oamenii de știință de la Harvard să folosească geotehnologia pentru a bloca soarele pentru a inversa încălzirea globală și schimbările climatice. Acum, Gates încearcă să aducă toată omenirea sub cizma sa. Cultul tehnologiei și megalomania sa ne amenință libertățile, democrația, biologia noastră, planeta noastră, umanitatea noastră și sufletele noastre[19].

se atribuie Sfântului Ioan Damaschinul o vorbă amintită adesea în Biserică: „Binele nu este bine, dacă nu este făcut bine”. Agapie Criteanul o interpretează astfel, în Mântuirea păcătoșilor: „Lucrurile mari şi înalte, atunci când sunt făcute cu socotinţă proastă [adică fără discernământ – n.m.], sunt netrebnice, fiindcă Domnul nu priveşte atât la mărimea lucrului, cât la cugetul sufletului…”

Discernământul duhovnicesc este considerat de Sfântul Isaac Sirul (și de alți Sfinți Părinți) cea mai importantă virtute a unui creștin. Mai importantă chiar decât dragostea. Pentru că lipsa discernământului poate compromite până și cea mai bună faptă a omului. Degeaba îmi pun viața pentru aproapele meu, de exemplu, dacă o fac cu scopul de a fi lăudat de oameni: în acest caz nu mai este vorba de virtutea dragostei, ci de o trufie foarte periculoasă.

Atotbunul Dumnezeu să dăruiască tuturor prin mijlocirile Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor Prietenilor Săi, Sfinţii, curaj, discernământ și rezistenţă în faţa ispitelor care vin din toate părţile.

Toate sunt posibile spre desăvârșire, mântuirea sufletului și îndumnezeire, dacă prin Voia Domnului îţi este îngăduit să fii ucenicul unui Duhovnic, precum Prea Cucernicul Părinte Claudiu, mare iubitor al Stăpânului Hristos, căruia îi închin cu plecăciune smerită (ştie Domnul) acest articol, rod al bucuriei şi al păcii întru Hristos Domnul, pe care le-am descoperit în anii petrecuţi în ascultare alături de Sfinţia Sa.

Spune Sfântul Paisie Aghioritul:

„De aceea spun, să nu se piardă nimeni cu firea. Să-şi păstreze sângele rece şi să-i lucreze mintea. Pentru că de nu-i lucrează mintea, chiar şi dintr-o simplă prostie poate trăda. Orice s-ar întâm­pla, trebuie să te rogi, să te gândeşti şi să acţionezi. Cel mai bine este ca să încerci să înfrunţi o situaţie grea într-un mod duhovnicesc. Astăzi însă, lipsesc amândouă vitejiile. Nu există nici vitejie duhovni­cească, care se naşte din sfinţenie şi îndrăzneală că­tre Dumnezeu, pentru a înfrunta o greutate în mod duhovnicesc, nici vitejie firească nu există, ca să nu se înfricoşeze cineva în vreo primejdie. Trebuie ca cineva să aibă multă sfinţenie ca să frâneze un rău mare. Altfel, pe ce se va sprijini?”[20]

Dr. Gabriela Naghi

16 iunie 2020, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Biserica Ortodoxă, singurul sprijin al milioanelor de români

Astăzi se împlinesc 4 ani de la marea înşelare, care a legalizat ecumenismul şi a transformat România în câmpul de bătaie al binelui cu răul deghizat sub masca ecumenismului satanist. La bilanţul celor 4 ani de luptă după putere împotriva ecumenismului, constatăm că apostazia arhiereilor BOR în frunte cu Patriarhul Daniel – a depășit orice trădare criminală a Neamului Românesc Ortodox, fiind cea mai periculoasă și mai vicleană apostazie a unor arhierei, din ultima sută de ani.


Tot astăzi sărbătorim cu dragoste , evlavie şi înaltă cinstire pomenirea a 7 ani de la înălţarea la ceruri a sufletului Cuviosului Părinte Justin Pârvu, ctitor de mânăstiri, iubitor de oameni și odihnitor de suflete, model de erou şi sfânt al neamului românesc, încă din timpul vieţii sale! Mărturisitor până la moarte în iadul temniţelor comuniste a înfruntat plin de curaj şi vitejie 17 ani teroarea bolşevico-evreiască, în temutele închisori de la Suceava, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud, Baia Sprie.
Să avem parte de sfintele sale rugăciuni, în veci de veci!Amin!


15 iunie1889. Dată memorabilă în conştiinta de veacuri a poporului român, momentul plecării către Împărăţia Cerească, a martirului iubit al neamului, marele poet Mihai Eminescu. Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!
„Ferice de cel căruia-i spui o vorbă şi pricepe zece şi vai de acela cărui-i spui zece şi nu pricepe niciuna. A vorbi deja despre o religie a liberei-cugetări e ceea ce se numeşte în logică o contradictio in adejecto, e ca şi când ai zice „oţel de lemn”.
,,Noi, punându-ne pe terenul de drept şi istoric, ne vom exprima părerea de bine că ni s-a dat ocazia de-a constata din nou cu cine avem a face.
Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea prin poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români care trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican, universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e”.

Mihai Eminescu, Opere Politice, Ed. Timpul, Iaşi, 2008, p. 1049-1050.

Dr. Gabriela Naghi

Filiaţia sinodului II tâlhăresc din Creta

De ce zisul sinod din Creta îşi are filiaţia în sinodul I tâlhăresc din Efes (449)? Acesta din urmă poate fi caracterizat ca unul al violenţei fizice şi al ereziei. Ştim bine că atunci s-au rânduit lucrurile în aşa fel încât episcopii care nu împărtăşeau erezia monofizită au fost împiedicaţi să participe. În Creta s-a întâmplat acelaşi lucru, tocmai pentru a putea fi impusă pan-erezia ecumenistă, majoritatea episcopilor ortodocşi, vreo 84% din totalul lor, au fost lăsaţi acasă. Bisericile au fost reprezentate de loturi de câte 24 de episcopi aleşi pe sprânceană, în frunte cu patriarhii, pe post de selecţioneri. Ca la fotbal. Cel mai merituos lot a fost cel al României, condus de selecţionerul Daniel Ciobotea, cu reuşită de sută la sută. Şi-n Creta, ca în Efes, episcopilor nonconformişti li s-a luat dreptul de vot (Istoria Bisericească Universală, Buc., 1975, p.257-258).

În 449, violenţa fizică s-a manifestat pe faţă, parabolanii şi garda pusă la dispoziţie, i-au bătut pe participanţii binecredincioşi cu sălbăticie, încât bunul Patriarh al Constantinopolului, Flavian, a murit după trei zile şi e pomenit în rândul Sfinţilor. În 2016, ordinea la pseudo-sinod a fost asigurată de serviciile secrete americane! Violenţa fizică a lipsit, dar constrângerile şi presiunile asupra episcopilor pentru a semna documentele eretice au fost evidente. La intrarea în sala lucrărilor, au fost umiliţi şi percheziţionaţi ca nişte infractori de rând. Nu ne spun aceste lucruri, însă s-au aflat.

Ce mai au comun cele două sinoade tâlhăreşti e faptul că au fost promovate ereziile: în 449, erezia monofizită, în 2016, colecţia tuturor ereziilor lumii, numită ecumenism: în 449 am avut un singur mort, în 2016 s-au înregistrat peste o sută, morţi, sufleteşte, se înţelege, pentru că toţi semnatarii au păşit pe tărâmul ereziei, iar erezia nu e altceva decât despărţire de Dumnezeu. Şi moarte sufletească.

Precum Biserica lui Hristos a reuşit în 449 să depăşească acele momente grave şi dificile, tot aşa Biserica va înfrânge hotărârile eretice promovate în Creta. Răbdare, şi vom vedea. Pe ce se întemeiază previziunea mea? Pe faptul că în această luptă neîmpăcată dintre Mântuitorul şi puterile diavolului, biruinţa a fost întotdeauna de partea Domnului nostru Iisus Hristos, Capul Bisericii.

Presbiter Ioviţa Vasile

Căutaţi sfinţenia. Cuvânt la Duminica întâia după Pogorârea Sfântului Duh – a Tuturor Sfinţilor

          În vremurile străvechi, după ce Dumnezeu i-a scos pe fiii lui Israel din ţara amarei robii, le-a dat acestora îndemnul sublime, pe care-l găsim în Cartea Levitic 11, 44: ,,Sfinţiţi-vă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru sunt sfânt’’. Înţelegem de-aici că izvorul a toată sfinţenia este Dumnezeu  Atotputericul în Fiinţa Sa cea nepătrunsă sălăşluind sfinţenia în toată plinătatea cuvântului. Mai vedem că El împărtăşeşte din sfinţenia Sa oamenilor, prin chemarea sfântă de a-şi apropria acest dar sfânt care, pentru noi, nu înseamnă altceva decât o dreaptă vieţuire în aici pe pământ şi apoi o sporire a acesteia în împărăţia cerurilor. Cum poate dobândi omul sfinţenia, a arătat Dumnezeu cu alt prilej, atunci când a repetat chemarea Sa. Iată ce ne spune cuvântul nemuritor al lui Dumnezeu în aceaşi Carte a Leviticului în întreg capitolul 19: ,,Vorbeşte la toată obştea fiilor lui Israel şi le zi: Fiţi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru sunt Sfânt’’. Toate aceste îndemnuri ale Lui Dumnezeu sunt un îndreptar pentru o viaţă curată a omului, deopotrivă de actuale şi-n vremea noastră. Şi nu putem să nu observăm că Dumnezeu nu cheamă la sfinţenie o anumită categorie de oameni, ci chemarea se adresează tuturor oamenilor trăitori pe pământul acesta. Nimic mai firesc decât ca noi toţi, fiii Lui Dumnezeu, să vieţuim întru sfinţenie. Este voia şi chemarea Lui Dumnezeu, este menirea nostră în viaţa aceasta pământească. Viaţa omului se împlineşte cu adevărat în sfinţenie, după cum şi voia Lui Dumnezeu se împlineşte, în cel mai înalt grad, în Sfinţii Lui, ceea ce l-a făcut pe Psalmistul David să scrie: ,,Prin Sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei’’ (Psalmul 15, 3).

          Voia Sfinţilor nu este alta decât voia Lui Dumnezeu, iar dacă Dumnezeu ,,voieşte ca toţi oameni să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină’’ (I Timotei 2,4), acelaşi lucru îl doresc şi Sfinţii, de aceea nu există măcar o clipă din timp în care rugăciunile lor pentru mântuirea lumii să înceteze. Ne-o spune Scriptura Sfântă atunci când descrie această imagine cerească: ,,Şi a venit alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor Sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea Lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile tuturor Sfinţilor’’ (Apocalipsa 8, 3-4).Cuvintele acestea reunesc toate elementele slujbelor noastre bisericeşti: rugăciunea slujitorilor sfinţiţi unită cu cea a Sfinţilor ajunge la Dumnezeu, altarul bisericii, tămâia, cădelniţa. Privind la starea rea a lumii de azi, ne dăm seama că, prin rugăciunile Sfinţilor, Dumnezeu Se milostiveşte de noi şi încă ne mai dă vreme de pocăinţă.

                   ,,Căutaţi sfinţenia fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul’’. Dar unde şi când s-o căutăm? Un răspuns general şi cuprinzător este: în Sfânta Biserică. În afara ei nu există nici sfinţenie, nici mântuire. Biserica are cele şapte Sfinte Taine prin care Dumnezeu ne împărtăşeşte harul Său mântuitor. Nu oricum, ci prin cei chemaţi şi sfinţiţi în treptele Preoţiei. Aici avem şi Sfintele Slujbe în mijlocul cărora stă Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Participând activ şi cu regularitate la săvârşirea lor în sfânta biserică, treptat, viaţa noastră se va apropia de starea de sfinţenie.        

Am ales a vorbi şi despre prietenii Lui Dumnezeu, Sfinţii. Astăzi este Duminica Tuturor Sfinţilor, ştiuţi şi neştiuţi de noi oameni. Ce este comun tuturor este faptul că niciunul nu s-a socotit pe sine Sfânt, ci fiecare se vedea nevrednic, după cuvântul Mântuitorului: ,,Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luca 17, 10). Biserica lui Hristos le-a recunoscut sfinţenia încă din timpul vieţii lor pământeşti. După o vreme, Sinoadele Bisericilor locale i-au înscris în rândul Sfinţilor prin acte pur formale, deoarece sfinţenia şi-au dobândit-o prin harul Lui Dumnezeu, la care au adăugat propriile lor strădanii, în deplină ascultare de Biserică.

          Noi, iubiţi credincioşi, nu suntem nici pe departe sfinţi, nu pentru că ne-ar fi cu neputinţă, ci pentru că nu ne dăm silinţa îndeajuns. Dar, cel puţin, suntem în comuniune cu Sfinţii deoarece avem aceaşi Credinţă, după cum a scris Sfântul Apostol Iuda: ,,Iubiţilor, punând toată râvna vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă îndemn ca  să luptaţi pentru credinţa dată Sfinţilor, odată pentru totdeauna’’ (Iuda, vers. 3).Spunând că avem aceaşi Credinţă cu Sfinţii, rezultă cu limpezime că avem Credinţa adevărată, spre deosebire de oameni nelegiuiţi, adică sectele şi bisericile mincinoase. Bunul simţ şi logica ne spun că nu vom găsi sfinţenia niciodată la vrăjmaşii Sfinţilor, cei care îi tăgăduiesc, tăgăduind, în acest fel, pe Însuşi Dumnezeu Cel minunat întru Sfinţii Lui. A spune despre cineva că nu are nimic sfânt este o vorbă deosebit de grea şi aspră. Ei bine, sectele şi bisericile mincinoase, cu adevărat, n-au nimic sfânt fiindcă nu au Sfinte Taine, Sfinte Slujbe, locaşuri sfinte, obiecte sfinţite, sfinte posturi şi sărbători, locuri sfinte. Nici măcar Sfânta Scriptură, cu care se laudă pe toate drumurile, pentru ei nu este Sfântă, de aceea îşi şi îngăduie să o falsifice cu scopul vădit de a-şi ,,fundamenta’’ rătăcirile şi ereziile lor pierzătoare.

          Sfântul Apostol Pavel, scriind Bisericilor din Efes şi Colose, lăuda cu bucurie dragostea acestor credincioşi ,,pentru toti Sfinţii’’ (Efeseni 1, 15 şi Coloseni 1, 14). Aceaşi dragoste să o avem şi noi pentru cei care neîncetat se roagă pentru mântuirea noastră, în cer şi pe pământ. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Excepţionalalele învăţături, sfaturi şi îndemnuri ale Părintelui Elpidie din Sfanta Biserică Ortodoxă a Greciei

-Părinte, în ultima vreme observăm că satana duce un război aprig împotriva Sfintei Împărtăşanii. De ce credeţi că se întâmplă acest lucru?

-Copilul meu, satana se teme foarte tare  de Hristos. De aceea, vrea să vină într-o zi să conducă lumea în locul lui Hristos, ca antihrist. Însă Sfânta Împărtăşanie este Însuşi Hristos! Atunci când preotul împărtăşeşte pe oameni, ce le dăruieşte? Trupul şi Sângele lui Hristos. Trupul şi Sângele lui Hristos sub chipul pâinii şi a vinului. Satana se teme de aceasta, de Trupul şi Sângele lui Hristos, de Însuşi Hristos. De altfel, ca să vină antihrist, fiul lui Lucifer, să conducă lumea, va trebui să nu mai fie Sfânta Împărtăşanie. Pentru că atâta vreme cât se face Sfânta Liturghie, şi creştinii se vor împărtăşi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, satana nu poate să pună în practică lucrările lui. Nu poate să predomine, nu poate să conducă. De aceea spunea odată un Părinte duhovnicesc: ,,Atunci când veţi vedea lupta împotriva Sfintei Împărtăşanii, să ştiţi că antihrist se află pe drum’’. Am întrebat însă, de ce se va lupta atât de mult împotriva Sfintei Împărtăşanii? Pentru că Sfânta Împărtăşanie îl împiedică să-şi exercite puterile demonice asupra oamenilor. Mai este vorba de încă un lucru, pe care atunci nu am putut să-l înţeleg, dar acum îl pricep. Va veni vremea în care în lupta împotriva Sfintei Împărtăşanii, satana va găsi o modalitate prin care va înceta producţia vinului. Nu ştiu ce se va întâmpla, şi dacă se va petrece aceasta, pot să dea o lege care să oprească producţia vinului. Asta a spus acel Părinte, că la sfârşitul veacurilor, la venirea lui antihrist, nu va mai exista Sfânta Împărtăşanie. Nu va mai exista nici vin pentru Sfânta Împărtăşanie. Pricepeţi ce se întâmplă?

Copilul meu, Hristos, Sfânta Împărtăşanie este viaţa noastră. Însuşi Hristos este Împăratul nostru, este Împăratul inimii noastre. Însă, inima Bisericii este Sfânta Împărtăşanie. Însuşi Hristos uneşte pe toţi oamenii. Dacă nu există Sfânta Împărtăşanie, nu există unire. De aceea, este un lucru nebunesc atunci când conducătorii Bisericii spun că unitatea se face doar în Sfântul Potir, şi acum să spună că nu trebuie să ne împărtăşim. Sau să se împărtăşească doar preoţii, până va trece pandemia, aşa cum au spus unii mitropoliţi. Care pandemie?  Hristos a venit să ne cureţe de greşeli, de păcate, de orice rău, de fiecare boală şi păcat. Iar acum Îl au pe Hristos ca pricină de molipsire! Este posibil aşa ceva? Dar, dacă crezi că Hristos te va molipsi, că Hristos nu te va binecuvânta şi nu te va mântui, atunci de ce vii să te împărtăşeşti? Mai bine să nu te împărtăşeşti!

Copilul meu, în vremurile vechi Mucenicii Îl mărturiseau pe Hristos, şi ce le spuneau eparhii (păgânii), împăraţii, toţi care îi stăpâneau? ,,Jertfiţi idolilor, aruncaţi puţină tămâie, iar apoi vă vom elibera îndată. Nu vă vom omorî!’’ Iar ei, socotind acel lucru ca pe o trădare satanicească spuneau: ,,Noi în Hristos credem, pe Hristos Îl iubim şi nu vo aduce în niciun chip tămâie drept jertfă dumnezeilor mincinoşi!’’ Dar astăzi, ce ni se cere? Ceva cu mult mai rău. Îţi cer să nu crezi că Hristos este mântuirea ta şi curăţirea sufletului tău de orice boală şi păcat. Şi nu numai acest lucru pe care îl spun, fie mireni, fie preoţi, reprezintă o mare greşeală şi un mare păcat. Şi toate aceste măsuri pe care le iau unele Biserici pentru împărtăşire, nu aduc ofensă Sfintei Împărtăşanii? Adică, dacă  ne temem să folosim linguriţa unică, procoveţe de unică folosinţă, nu contestăm Sfânta Taină în acest fel? Mai bine să nu se împărtăşească, căci fac un păcat îndoit! Pe de o parte, nu cred, iar pe de altă parte merg să se împărtăşească cu obrăznicie cu Acela despre care spun că este iubirea lor, credinţa lor, Împăratul lor, iar Acesta acum îi va molipsi. Este posibil aşa ceva? Mai bine să nu mergem! Din păcate, astăzi stăpânesc în lume cele trei arme înfricoşătoare ale lui satana. Încep cu litera a.

-Şi care sunt acestea, Părinte?

Întâi: lipsa de evlavie, (asevia, în greceşte) faţă de Cele Sfinte a politicienilor. Nu începe cu a?

Al doilea, apatia conducătorilor bisericeşti. Aţi văzut vreo luare de poziţie a Bisericii oficiale?

-Din păcate, nu.

-Dimpotrivă, îi sfătuiesc pe oameni să asculte de legile anticreştine!

Al treielea: indiferenţa (adiaforia, în greceşte) multor creştini. Lipsa de evlavie, apatia şi indiferenţa sunt cele trei arme prin care va stăpâni satana. Doresc ca noi să nu le primim pe acestea, să le lepădăm de la noi.

-Aşadar, este o prigoană acoperită.

-Da, copilul meu, este o prigoană mascată. Eu doresc să-L iubim pe Hristos din toată inima noastră şi să credem că în Sfânta Împărtăşanie este Însuşi Hristos. Însuşi Împăratul inimilor noastre! Hristos este inima Bisericii! Iar atunci când scoatem inima, nu mai există viaţă. Nu-i aşa? Urez tuturor ca Iisus al nostru, Inima noastră să fie permanent Credinţa noastră, dragostea nostră, adorarea noastră! Şi acest lucru ne va dărui putere şi Credinţă să putem răbda tot ce va veni acum. V-am mai spus şi altădată că acum începe ultima prigoană a Bisericii. Vom intra în catacombe, dar în alt fel. Iubirea noastră pentru Hristos să nu ne părăsească iar Credinţa noastră să fie puternică, aşa încât Hristos să se bucure şi să spună: ,,Aceşti copii ai Mei Mă iubesc şi Mă adoră’’. Amin.

Să ne întipărim bine în minte:

  • ,,Atunci când veţi vedea lupta împotriva Sfintei Împărtăşanii, să ştiţi că antihrist se află pe drum’’
  • Sfânta Împărtăşanie este marea piedică în calea venirii lui antihrist, de aceea episcopii mincinoşi din România şi-au dat mâna cu conducătorii antihrişti ai ţării, ca să ne împiedice să sărbătorim Învierea Domnului, Sfintele Paşti, şi să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului
  • Episcopii mincinoşi români ne-au spus că linia roşie peste care nu vom trece în relaţia cu ereticii catolici ai lui papa este împărtăşirea din acelaşi potir, acum ne spun să  nu ne împărtăşim
  • Biserica lui Hristos va intra în catacombe, din pricina episcopilor mincinoşi şi ai conducătorilor străini de neam şi de Credinţa Ortodoxă

Pre Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări cinstindu-o, să o mărim

Cărţile noastre de istorie bisericească relatează amplu despre ereziile primelor secole, îndrepate împotriva învăţăturii sănătoase a Domnului nostru Iisus Hristos. Ce nu spun aceste cărţi este faptul că mare parte din aceste erezii au fost scornite de evreii necredincioşi şi hulitori de Hristos, care le-au răspândit prin oameni răi şi slabi de minte, atraşi la rătăcire chiar din sânul Sfintei Biserici.

          Evreii susţineau că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost numai Om nu şi Dumnezeu, prin urmare Preacurata Fecioară Maria trebuie numită nu ,,Născătoare de Dumnezeu’’, ci ,,Născătoare de Hristos’’ sau ,,Născătoare de Om’’. Cel care a primit acestă blasfemie şi a propovăduit-o cu tărie a fost chiar patriarhul nevrednic al Constantinopolului, Nestorie. Până atunci luptase cu îndârjire împotriva ereticilor vremii, ceea ce i-a atras porecla de ,,mâncător de eretici’’. Nestorie s-a învoit cu evreii, a atras de partea sa mai mulţi ierarhi şi a produs mare tulburare în Sfânta Biserică. ,,Eu nu voi numi Dumnezeu pe Acela care s-a zămislit în pântece de femeie, până să se nască; nici nu voi numi Născătoare de Dumnezeu pe femeia care a născut om cu trup din firea sa’’ – afirma nevrednicul ierarh. S-a apucat apoi să scrie cărţi pe care le-a trimis în cuprinsul Bisericii lui Hristos. Unii au primit învăţătura lui pierzătoare de suflete, alţii au rămas statornici în Dreapta Credinţă. În acest fel, Biserica era sfâşiată de nesăbuinţa şi ambiţia acestui Nestorie. În aceste împrejurări grele, Sfântul Chiril al Alexandriei i-a scris ereticului şi l-a mustrat pentru reaua credinţă. A trimis numeroase scrisori Bisericii prin care arăta rătăcirea lui Nestorie şi chema poporul lui Dumnezeu să nu-l urmeze în rătăcirea lui.

          Atunci, binecredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr a poruncit să se ţină un Sinod la Efes, în anul 431. Sinodul a fost primit de Biserică ca al III-lea Ecumenic pentru contribuţia Părinţilor la apărarea Dreptei Credinţe şi restabilirea adevărului revelat. Sfinţii Părinţi care au participat au condamnat erezia lui Nestorie, afirmând, în aceaşi vreme, că Sfânta Fecioară Maria a născut pe Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Care a fost şi Om adevărat. Prin urmare, este drept şi adevărat ca Preacurata Fecioară să fie numită ,,Născătoare de Dumnezeu’’, aşa cum o pomenim şi noi în slujbele bisericeşti şi în rugăciunile noastre. Pentru cutezanţa sa diavolească, Dumnezeu a pedepsit pe Nestorie cu moarte cumplită.

Presbiter Ioviţa Vasile