Conform Wikipedia, ,,Frica este un mecanism de supraviețuire (s.n) ce apare ca răspunsul unui om la o amenințare concretă, de obicei negativă. Frica este legată de anxietate. Aceasta depinde de persoană și poate varia de la prudență la fobie și paranoia. Ea ține de mai multe stări, printre care grija, anxietatea, teroarea, paranoia, oroare, panică.
O frică de o intensitate extremă, persistentă, sesizată de către subiect ca fiind irațională se numește fobie. Fobia este determinată de prezența sau doar anticiparea prezenței unui obiect, a unei vietăți sau a unei situații.”
Așadar, ,,frica este un mecanism de supraviețuire” pe care Însuși Mântuitorul îl aprobă uneori: ,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.” (Matei 10, 28). Este vorba despre supraviețuirea sufletului, despre salvarea acestuia.
Trăim timpurile profețite de Sfântul Antonie cel Mare care spunea: ,,Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.”
Oamenii fără Dumnezeu ajunși la cârma lumii caută modalități de a supune omenirea prin frică. Frica este politizată, promovată și împinsă spre fobie și spre paranoia, iar deciziile luate în aceste situații sunt adesea aberante. Frica de Dumnezeu este înlocuită cu frica de incorectitudinea politică, frica de încălzirea globală, frica de pandemie, frica de război, frica de foamete… Atunci când ne e frică de Dumnezeu, căutăm să-I fim pe plac Lui. Dimpotrivă, atunci când ne e frică de ce a mai născocit mintea umană, ne este frică, de fapt, de om! Gestionarea fricii, indiferent dacă amenințările sunt reale sau false, ține de stăpânul pe care ni l-am ales, deoarece cui datorăm frica îi datorăm și supunerea.
Însuși Mântuitorul ne spune cum să gestionăm teama:
– ,,Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi (s.n) de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei. Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 6, vs. 33-34)
-,,La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi. Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. ( Matei, 10, 30-330
-,,În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. “ (Ioan 16, vs.33).
-„Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia.“ (Luca 12, vs.32)
Și Psalmistul David, ne oferă niște repere privind frica:
– ,,Necredința călcătorului de lege spune inimii mele, că nu este într-însul frica de Dumnezeu. (Psalmul 35, vs.1).
-,,Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; înţelegere bună este tuturor celor ce o fac pe ea. Lauda Lui rămâne în veacul veacului. (Psalmul 110, vs.10)
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne supunem unul altuia, întru frica lui Hristos. Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, cap. 5, vs.21). Asta presupune să ascultăm cu toții de Hristos, nu să ne supunem cuiva de dragul corectitudinii politice!
Frica de erezie este o frică justificată, deoarece erezia ne pune în pericol mântuirea. Sfântul Apostol Iuda ne îndeamnă cum să ne raportăm la erezie, biruind frica: ,,Iubiților, punând toată râvna să vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu și să vă îndemn ca să luptați pentru Credința dată Sfinților, odată pentru totdeauna.” (Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iuda, cap.1, vers. 3)
Despre frica de păcat, care este o frică necesară mântuirii, ne vorbește Sfântul Apostol Pavel: ,,Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții, Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, cap 6, vs. 9-10) Toți creștinii trebuie să știe acest lucru, mai ales tinerii!
Observăm, așadar, că frica presupune atât aspecte benefice, cât și malefice. Dumnezeu să ne ajute s-o dirijăm spre slava Lui , spre mântuire, iar nu spre pierzarea sufletelor noastre! Amin.
Lucreția P.
ORTODOXIAÎNCATACOMBE 
Din data de 27 iulie 2022, Ortodoxia are un nou Sfânt: copilul Mucenic Slobodan Stojanovic! Micul Slobodan a fost martirizat la vârsta de 11 ani doar pentru că era ortodox și sârb.
Într-un sat bosniac a avut loc o slujbă în onoarea noului martir al Bisericii Ortodoxe Sârbe, Slobodan Stojanovic, un băiat de 11 ani care a fost ucis de musulmanii albanezi.
Noul martir Slobodan Stojanovic, un băiat sârb care a fost canonizat în mai 2022, a fost onorat pentru prima dată în satul bosniac Drinjace. În urmă cu treizeci de ani, în această zi, el a fost ucis cu brutalitate de o grupare extremistă musulmană albaneză.
Slujba divină a avut loc în biserica Sfântului diacon Avvakum din satul Drinyache, lângă orașul Zvornik, nu departe de locul unde locuia locuiește familia băiatului, în satul Kamenitsa. Martiriul băiatului a devenit un simbol al suferinței copiilori din timpul războiului din Bosnia.
Preotul Marko Danoilovici, în predica sa, a spus că Slobodan „a luat viață cu brațele deschise și, în același mod, s-a dus la dușmanii săi”. Potrivit clericului, crima lor nu a fost pedepsită, așa cum ar fi trebuit, precum au fost mai toate crimele împotriva poporului sârb din acest război. Potrivit părintelui Marko, „în ochii țărilor occidentale, crimele împotriva sârbilor nu sunt la fel de importante precum crimele împotriva altor popoare”.
„Prin prisma suferinței micuțului Slobodan, trebuie să vedem suferința fiecărui copil în război, indiferent cum se numește”, a spus Părintele Marco.
Slobodan Stojanovic a fost ucis de Elfet Veseli, care a luptat pentru islamiştii bosniaci. Când au început masacrele împotriva sârbilor din sat, familia Stojanovic a mers într-un sat vecin să viziteze rudele, dar băiatul și-a amintit că nu și-a dezlegat cățelușul iubit. Părinții i-au interzis fiului lor să se întoarcă în sat, dar, auzind de departe lătratul cățelușului, Slobodan a fugit la el. În curtea casei a fost însă întâmpinat de islamişti care l-au măcelărit.
Cadavrul copilașului Slobodan a fost găsit în iunie 1993 într-o groapă comună de lângă Josanitsa. Potrivit medicului legist patolog, s-a constatat că băiatul avea multiple răni mortale la cap și corp, provocate în timpul vieții și după moarte. I s-a tăiat urechea, stomacul i-a fost tăiat cu un obiect ascuțit și un glonț i-a lovit tâmpla de la mică distanță.
Ucigașul a fost găsit în Elveția, dar abia în 2019 a fost judecat. A primit o pedeapsa minimă, în ciuda crimei savarsite si a altor infractiuni.
Sârbii din Zvornik, ale căror rude au fost ucise, capturate sau dispărute, urmează să ridice în oraș un monument Noului Martir Slobodan Kamenitsky.
În calendarul Bisericii Ortodoxe Sârbe din această zi sunt pomeniți și alți doi noi martiri din Drinjaca – Parintii Protopopi Milan Petkovici și Timotei Popovici, uciși tot în războiul din Bosnia. Icoanele tuturor Noilor Mucenici din Kamenitsky, pomeniți pe 27 iulie, se află în biserica Sfântului Diacon Avvakum.
„Prin suferințele micuțului Slobodan putem să gândim suferințele fiecărui copil din război”, a spus Părintele Marko Danojlović în timpul predicii sale de după Sfânta Liturghie. „Copilul Slobodan s-a apropiat de viață cu brațele deschise, la fel cum s-a apropiat de cei care l-au ucis în cele din urmă… Cea mai mare tragedie este că pe cântarul lumii victimele nu sunt măsurate, chiar dacă sunt copii”, a spus Părintele Marko .
Sfinte Mucenice Slobodan, roagă-te Atotbunului Dumnezeu pentru noi păcătoșii! Amin!
ApreciazăApreciază
Roagă-te cu osârdie lui Dumnezeu să-ți despovăreze sufletul de apăsarea vrăjmașului
Sfântul Ioan de Kronstadt
Te rogi. Iată, rugăciunea curge frumos, simți înlăuntrul tău că Dumnezeu ți-o ascultă cu bunăvoință; mintea ți-e liniștită, inima ușoară, și bucuroasă; spre sfârșitul rugăciunii însă, simți parcă o mică slăbiciune în minte și în inimă, care ajunge ca o apăsare și ca un foc mistuitor, rugăciunea ajunge să ți se pară din cale-afară de grea și încerci chiar față de ea ceva ca o repulsie, deși până atunci ți se părea ușoară și atrăgătoare.
Nu cădea în deznădejde, prietene! Acestea sunt uneltiri ale diavolului, căruia îi place să-și bată joc de noi, mai cu seamă când suntem către sfârșitul unei preocupări evlavioase, ca să cădem în deprimare și să considerăm pierdere de vreme toată lucrarea sfântă de mai înainte. Învață din aceasta sa nu ți se stingă duhul înainte de terminarea rugăciunii, nici măcar o clipă, roagă-te în duh și adevăr, neslăbit, și nu te arăta slugarnic, cu nici un cuvânt, față de Domnul când te rogi, adică nici un cuvânt din câte le vei spune să nu fie prefăcut, fățarnic; să-ți fie toată rugăciunea o expresie a adevărului, o trâmbiță a Duhului Sfânt, nici un cuvânt să nu se pună în slujba minciunii vrăjmașului, să nu fie o unealtă a aceluia.
Roagă-te cu osârdie lui Dumnezeu să-ți despovăreze sufletul de apăsarea vrăjmașului, să-ți stingă focul lui mistuitor din inimă, recunoscându-ți înaintea lui Dumnezeu din toată inima vina de a te fi rugat fățarnic și vei primi ușurare și pace. Ceea ce faci și grăiești, fă fără grabă, în liniște. Vei avea timp. Vrăjmașul are obiceiul să grăbească și să agite, fiindcă în grabă și agitație lucrurile își pierd rațiunea.
Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, p. 106
ApreciazăApreciază
Dumnezeu întotdeauna răspunde la rugăciune
Cuviosul Părinte Marturisitor Roman Braga(Întemnițat timp de:11 ani la: Piteşti, Jilava, Canal, Balta Brăilei, Salcia, Ostrov
Data adormirii: 29 Aprilie 2015
Eu tuturor le spun: „Vorbeşte cu Hristos!” Ce să vorbeşti? Despre toate: că la facultate ai un profesor așa și așa, că ţi-e foame… Dacă vorbești cu Iisus Hristos, diavolul nu găsește o portiță deschisă în mintea ta ca să-ți aducă ce ai văzut pe stradă. Pentru că mereu spui: „Doamne, uite că sunt obosit, trebuie să mă culc puțin. Am să încerc să citesc puțin și mă culc.”
Dialogul acesta permanent cu Dumnezeu este soluţia. O să spuneţi: „Dar ce, aceasta‑i rugăciune? Ca să fie rugăciune trebuie să citești psalmul cutare!” Este o rugăciune! Pentru că ce este rugăciunea, în fond? Este comunicare cu Dumnezeu. Ce sunt psalmii, decât un dialog cu Dumnezeu? În felul acesta noi devenim o rugăciune, o rugăciune „ambulantă”, care nu întotdeauna se face prin cuvinte, ci prin faptul că trăiești în prezența lui Iisus Hristos, căci El este întotdeauna cu noi. Nu poți să faci abstracție de prezența Lui în viața noastră.
De exemplu, ești în mașină, conduci mașina și spui: „Știu că ești pe locul din față aici cu mine, spune-mi ceva!” Și Mântuitorul îți răspunde. Cum? Îți dă sugestii cum să-ți rezolvi problemele. Dumnezeu întotdeauna răspunde la rugăciuni: „Da” sau „Nu”. Sunt rugăciuni și cereri pe care Dumnezeu nu ni le satisface pentru că noi vrem să trăim confortabil, numai confortabil, să nu suferim deloc. Dar nu este mântuire fără cruce. El nu ne dă o cruce grea; crucea noastră personală este necesară, pentru că omul care n-a suferit este foarte superficial. Nu înțelegi lucrurile când hălăduiești, când o duci bine.
Dialogul cu Dumnezeu te face să ai mintea disciplinată și curată, face să nu mai vină prostiile acelea care se leagă într-o structură și te duc la păcat, la păcate intime. Pentru că omul este lăcașul Duhului Sfânt, este biserică sfințită, și biserica asta nu poate fi pictată cu imaginile murdare care îți vin în minte, ci trebuie pictată cu icoane.
Pr. Roman Braga, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Rives Junction, octombrie 2012
ApreciazăApreciază
N-am conștientizat că diavolul s-a pus cu tot dinadinsul să distrugă făpturile lui Dumnezeu…
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Mare majoritate a lumii epocii noastre este intruită lumește și aleargă cu o viteză lumească mare. Dar fiindcă îi lipsește frica de Dumnezeu – începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu – îi lipsește frâna, iar cu viteza, fără frână, sfârșește în prăpastie. Oamenii au foarte multe probleme și cei mai mulți sunt foarte amețiți. Și-au pierdut orientarea. Încet-încet vor ajunge să nu se mai poată controla pe ei înșiși. Dacă cei ce vin în Sfântul Munte sunt atât de zăpăciți, atât de încurcați, cu atâta neliniște, gândiți-vă: ceilalți care sunt departe de Dumnezeu, de Biserică, oare cum sunt?
Și vezi în toate țările furtună, amețeală mare. Sărmana lume – Dumnezeu să Se milostivească – fierbe ca oala-minune. Și cei mai mari cum lucrează! Bucătăresc – gătesc, le aruncă pe toate în oala minune și acum oala fluieră! Peste puțin va sări supapa. Am spus unuia care avea o funcție mare: „De ce nu luați aminte la unele lucruri? Ce va fi?”. „Părinte, îmi spune, mai întâi răul era ca puțină zăpadă. Acum s-a făcut un troian. Numai o minune poate ajuta”. Dar în felul în care înțeleg unii să ajute într-o situație, fac troianul răului și mai mare. În loc să ia unele măsuri pentru învățământ etc., ei fac mai rău. Nu caută cum să strice acest troian, ci îl măresc. Vezi, la început zăpada este puțină. Dacă se rostogolește la vale se face un bulgăre. Bulgărele, adunând altă zăpadă, lemne, pietre etc., încet-încet se face mai mare și mai mare, și în cele din urmă se face un troian mare. Așa și răul: puțin câte puțin a devenit troian și se rostogolește. Acum e nevoie de o bombă ca să-l spargi.
– Vă neliniștiți, Părinte?
– Ah, mi s-a albit barba înainte de vreme. Pe mine mă doare de două ori mai mult. O dată că prevăd o situație și strig ca să prevenim un rău ce e pe cale să se producă și o dată pentru că lumea nu dă importanță – poate nu din dispreț – și se petrece răul, iar apoi vine ca să o ajut. Acum înțeleg cât au suferit proorocii. Cei mai mari mucenici au fost proorocii. Mucenici mai mari decât toți mucenicii, cu toate că n-au murit toți cu moarte mucenicească. Pentru că mucenicii sufereau pentru puțin, în timp ce proorocii vedeau o situație și sufereau mereu. Strigau mereu, dar ceilalți rămâneau indiferenți. Iar când venea vremea și îi ajungea mânia lui Dumnezeu din pricina nepăsării lor, erau chinuiți și proorocii împreună cu ceilalți. Cel puțin atunci numai atât îi ducea mintea pe oameni. Îl lăsau pe Dumnezeu și se închinau idolilor. Astăzi, pe cât înțeleg, este cea mai mare idolatrie.
N-am conștientizat că diavolul s-a pus cu tot dinadinsul să distrugă făpturile lui Dumnezeu. A făcut panghinea ca să distrugă lumea. A turbat, pentru că a început să intre în lume neliniștea cea bună. Este foarte sălbăticit, pentru că știe că timpul lui e scurt. Acum face ca un criminal când îl înconjoară spune: „ Nu mai am izbăvire! Mă vor prinde!”, și sparge tot. Sau ca militarii care în vreme de război, atunci când li se termină munițiile, scot sulița sau sabia și se aruncă în luptă orbește, spunându-și: „Și așa suntem pierduți. Să omorâm cât putem mai mulți”. Lumea arde. Pricepeți aceasta? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de văpaie a aprins diavolul, încât de s-ar aduna toți pompierii, n-o pot stinge. Văpaie duhovnicească.
N-a rămas nimic. Numai de rugăciune e nevoie ca să se milostivească Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci când se aprinde un foc mare și pompierii nu mai pot face nimic, oamenii sunt nevoiți să se întoarcă la Dumnezeu și să-L roage să trimită o ploaie puternică pentru a-l stinge. Tot astfel și pentru văpaia duhovnicească pe care a aprins-o diavolul, e nevoie numai de rugăciune ca Dumnezeu să ajute.
Toată lumea se îndreaptă spre o stricăciune generală. Nu poți spune: „Într-o casă s-a stricat puțin fereastra sau altceva, ca să o repar”, ci toată casa este stricată. Toată casa este în dezordine. S-a stricat chiar tot „satul”. Situația a scăpat de sub control. Numai de sus mai este nădejde,
la ceea ce va face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu să lucreze cu șurubelniță, cu mângâieri, cu pălmuțe ca să o îndrepte. Lumea are o rană care s-a îngălbenit și trebuie spartă, dar încă nu s-a copt bine. Se coace răul, ca atunci în Ierihon când a fost ars pentru „dezinfecție”.
Bibliografie: Cuviosul Paisie Aghioritul – Cuvinte duhovnicești – I Cu durere și dragoste pentru omul contemporan – Ed. Evanghelismos București – 2003 pp. 21-24
ApreciazăApreciază
Parinte,să ne inarmam cu Sfânta nefrica de lumea aceasta!
ApreciazăApreciază