Biserică Ortodoxă, fii alături de fiii tăi!

În aceste zile, când mulți se relaxează după un post aspru, guvernanții pregătesc spre dezbatere legi din cele mai diabolice. Una dintre legi se referă la ,,Strategia Națională de Sănătate”! Am pus intenționat ghilimele, deoarece, de fapt, este vorba despre ,,acoperirea vaccinală peste 90% la toate vaccinurile incluse în programul național de imunizare și 70% pentru vaccinarea grupelor de risc pentru boli prevenibile prin vaccinare”! Și asta până în anul 2030!

Era de așteptat o reacție din partea Patriarhiei. Credincioșii își pun probleme, trimit mesaje să nu se voteze așa ceva. Ce se va întâmpla în cazul unui control din ce în ce mai absurd cu persoanele care nu vor avea schema completă de vaccinare? Patriarhia este de acord cu așa ceva după experiențele avute cu așa-zisele vaccinuri experimentale administrate în timpul plandemiei?

O altă anomalie o reprezintă ,,Proiectul de Lege privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie”. De fapt, prin această lege, nu se previne nimic. Dimpotrivă, această lege susține legiferarea abuzului din partea serviciului de asistență socială. Astfel, separarea forțată a copilului de familie se va putea face dacă: unul sau mai mulți copii nu sunt vaccinați, dacă părinții sunt plecați la muncă în străinătate etc. Cele două proiecte de lege sunt strâns legate între ele. Unul impune vaccinarea, iar celălalt condiționează dreptul copilului de a fi alături de părinți de toți vaccinarea celorlalți frați ai lui!!! Practic, prin astfel de enormități, se legalizează furtul de copii de către stat. În condițiile dezincriminării pedofiliei, aceste legi reprezintă un real pericol pentru mântuirea copiilor, deoarece nu li se vor mai inocula valori creștine.

Cu toate acestea, în loc să fie alături de popor, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, îl mustră amenințător pe un ierarh care nu a încurajat vacciparea, iar acum nu susține prăznuirea Învierii Domnului pe calendarul gregorian, împreună cu catolicii și protestanții! Din câte știm, Capul Bisericii este Hristos, iar Trupul Bisericii suntem cu toții, adică păstori și păstoriți. Păstorii au datoria de a păstra dreapta credință. Și credincioșii au aceeași datorie, de aceea nu este corect să fie ignorați. Păstorul nu poate veni și cu idei corecte politic, străine de Ortodoxie, și cu pretenția de a fi ascultat și urmat. Noi suntem datori să ascultăm glasul lui Hristos, nu pe al Papei care își permite să profereze blasfemii la adresa lui Hristos.

Ca și creștină, am dreptul să spun: NU! Eu nu vreau să mă fac părtașă la aceste blasfemii, de aceea nu sunt de acord cu această găselniță ecumenistă care permite rugăciuni comune cu dușmanii lui Hristos. Praznicul Învierii trebuie să aibă loc în continuare, în duh ortodox, cu respectarea calendarului ortodox, cu participarea la Sfânta Liturghie, cu împărtășirea credincioșilor, nu cu adoptarea unor practici preluate de la catolici și de la protestanți. Sfânta Lumină este un semn ceresc care atestă dreapta credință. Acest mesaj divin nu se demodează, iar asupra ortodocșilor români nu trebuie permise presiuni care să-i arunce în schismă și să-i despartă de dragostea lui Hristos. Ce să prăznuim cu papa care Îl hulește pe Hristos și protestanții care o hulesc pe Maica Domnului?

Ce se va întâmpla dacă vom asculta de formatori de opinie obedienți care ne vor transmite întocmai mesaje ticluite de vrăjmașii mântuirii noastre? Necuratul este din ce în ce mai inventiv, așa că închinarea la fiară este pe cale să devină o realitate. Deja se vorbește despre ,,biserica” chatGBT care permite spovedania la inteligența artificială, iar în loc de canon, penitentul plătește o taxă indicată în funcție de gravitatea fiecărui păcat! Spre așa ceva vreți să ne îndreptăm, domnule Bănescu?

În concluzie, nu avem nevoie de formatori de opinie ,,moderni”, stăpâniți de duhuri dubioase, care să ne spună cum și când să prăznuim Învierea Domnului. Hristos ne-a spus TOT ce era necesar, iar Sfinții Părinți, călăuziți de duhul Sfânt, au statornicit niște îndreptare de credință clare. Nu acestea sunt problemele reale ale ortodocșilor români, ci acelea pe care le-am semnalat mai sus.

–         Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-i pe conducătorii bisericești și lumești să ia hotărâri înțelepte și să facă voia Ta!

–         Pătrunde-i pe păstori și pe păstoriți de frica Ta și ajută-i să sporească în iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui!

–         Ajută-ne pe toți să punem început bun pocăinței noastre, de care este mare nevoie, pentru a putea beneficia de ajutorul lui Dumnezeu!

Sora Pelaghia

16 gânduri despre „Biserică Ortodoxă, fii alături de fiii tăi!”

    1. Nu asteptati nimic de la acesti bolovani nesimtitori. Indreptati-va nadejdile spre Dumnezeu Atotputernicul, Care ne va ajuta sa trecem prin încercările viitoare. Blestemata plandemie n-a fost o incercare usoara si uite ca am trecut prin ea. Asa va fi si in viitor.

      Apreciază

  1. De ce ne-am mai pune speranța în Preafericitul Părinte Daniel ori în episcopi și-n păstorii BOR, câtă vreme aceștia NU au luat atitudine împotriva vaccinării forțate nici măcar atunci când așa-zisa presă liberă (precum ActiveNews, spre exemplu) „rostogolea” zvonul unei scheme complete de inoculare a serului ucigaș fără de care nu mai era posibilă păstrarea locului de muncă ori accesul în mijloacele de transport, în magazine sau farmacii? Care este motivul păstrării unuia ca Bănescu în funcția de purtător de cuvânt al unei instituții în care, conform ultimelor sondaje, românii au cea mai mare încredere? De ce Patriarhul României NU și-a manifestat poziția în raport cu atacul lansat de același Bănescu împotriva ÎPS Teodosie?

    https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/vasile-banescu-atac-dur-la-ips-teodosie-sa-2259610.html

    NU sunt în măsură să critic pe nimeni, constat doar ceea ce se petrece în BOR fiind dezamăgită de ceea ce se întâmplă în sânul Bisericii. M-am plimbat (în urmă cu destul de multă vreme) mai bine de doi ani dintr-un lăcaș de cult într-altul, doar-doar găsesc puțină normalitate, puțină râvnă într-a-L sluji pe Dumnezeu (mă refer din partea preoților) dincolo de câți bani primesc la altar ori de câtă grabă și lehamite exprimă în timpul Tainei Sfintei Spovedanii, dar din nefericire NU am găsit nimic din ceea ce căutam, fiind nevoită să mă mulțumesc doar cu… ceva mai aproape de casă și mai puțin aglomerat. Am priceput târziu, că din moment ce trăim într-o societate bolnavă, nici în Sfânta Biserică NU mai există stare firească a lucrurilor. Regret c-o spun așa… într-o manieră prea brutală, dar prefer să mă rog în propria locuință (mă simt muuuult mai liniștită sufletește și împăcată cu mine însămi) decât în Casa lui Hristos! Prin urmare, NU deținem capacitatea de-a ne opune trendului actual, nici valului de întuneric ori răului pur, nici desfrânării progresiste. Putem doar să le remarcăm, să le evităm cu întreaga noastră ființă și să întețim rugăciunea. Probabil, în intervalul când ortodoxia va ajunge doar o confesiune de nișă în sânul Bisericii Catolice (numai în situația în care papistașii n-o vor asimila în întregime), abia atunci vom găsi păstori vrednici (FĂRĂ a generaliza) de misiunea lor (extraordinar de importantă, din punctul meu de vedere, fiindcă ei au în grijă sufletul turmei): aceea de-a ne călăuzi pe calea mântuirii. Aceasta ar trebui să devină preocuparea lor esențială și nimic altceva!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Hristos a înviat
      Vă înteleg toate amărăciunile, framantarile si nelinistile, deoarece si eu le traăies zilnic. Uitati-vă, de pilda astazi. peste putine minute voi posta un articol cu cazul de la cluj. Am în mine o tristete teribila, amestecată cu un sentiment de revoltă. V-as raspunde la toate intrebarile. Deocamdata, păstrati-vă Credinta și daca socotiti ca pot sa va ajut cu un sfat sau cu un îndemn util vă dau adresa mea: vasileiovita@yahoo.com. V-as face si o propunere, avand in vedere ca sunteti deprinsă cu scrisul. Puneti mana pe condei, scrieti ce socotiti de cuviinta, putem colabora si incerca sa mai indreptam cate ceva. Pace, sanatate, mantuire.

      Apreciază

      1. Adevărat a înviat!

        Vă mulțumesc din suflet, Sfinția Voastră, pentru bunăvoință și înțelegere! Vă mulțumesc mult și pentru adresa de e-mail, chiar voi folosi poșta electronică atunci când simt nevoia unor lămuriri, clarificări, mai cu seamă sufletești.
        Vă mulțumesc și pentru îndemnul de a scrie, deși nu dețin întotdeauna timpul necesar pentru a relata, pe îndelete, un punct de vedere personal.
        Am mari dubii că mai putem să-ndreptăm lucrurile, starea asta abulică a națiunii o plătim în momentul de față extrem, extrem de scump. Am fost nepăsători, am manifestat indulgență și dezinteres cu toții, iar acum a venit vremea decontului. Indiferent de situație, Credința în Dumnezeu mi-o voi păstra, atât mi-a mai rămas de altfel, având zile și zile, unele în care consider că mi-e insuficientă, altele în care Îi simt prezența vie și dispus să m-asculte în rugăciunile mele, mai păcătoasă fiind decât toată lumea. Dar… ținem drumul drept, n-avem altă alternativă!

        Apreciază

        1. Ecaterina, mai caută că mai sunt biserici unde găsești preoți cu răbdare și înțelepciune la spovedit și induhovnicit…poate încă n-ai găsit locul ….dar sunt …
          încearcă la mănăstirile din sat…

          Biserica Ortodoxă nu e reprezentată de aceștia care îi vezi la tv( purtător de cuvânt), acolo is pe altă planetă , nici nu trebe băgat în seamă ce informează purtătorii de cuvânt acestia , astea-s la suprafață .
          Tu pt aia poti să-ți cauți duhovnic după inima ta .

          Noi tre sa ne îndreptăm pe noi, să atragem harul lui Dumnezeu prin lucrarea dată si restul lucrează Dumnezeu , Singurul Carele poate îndrepta prin Harul Său . La Dumnezeu toate sunt cu putință, …iar omul fără Dumnezeu nu poate face nimic, nicio faptă bună…
          Nu te deznădăjdui asupra faptului că n-ai găsit preoți cu râvnă și slujire cu evlavie ….sunt …încă n-ai fost in toate locașurile ortodoxe din țară… Dacă totuși nu găsești, ceva ți-aș putea spune… da mai caută la sat, la mănăstiri…
          Hai…Doamne ajută…A înviat Hristos!…știi ce a zis primul cuvânt după Înviere Maicii Sale care era împreună cu Sf. Magdalena? ” Bucurați-vă!”

          Bucură-te și tu că ai mai ajuns o Sf. Înviere aici pe pământ…

          Apreciază

          1. Adevărat a înviat!

            Vă mulțumesc mult pentru inițiativă și pentru sfaturi! Sunt convinsă că mai sunt preoți care se apleacă cu drag asupra oamenilor, care respectă jurământul hirotonirii și care nu consideră sacerdoția, demnitatea și calitatea de a fi în slujba Domnului nostru Iisus Hristos doar o simplă profesie. Numai că în Bucureștiul ăsta mare, murdar și pestriț NU i-am întâlnit eu. Or fi și pe aici, dar sunt ascunși bine, probabil… habar n-am!

            Referitor la preoții de la sate ori de la mănăstirile din țară, nu am posibilitatea să-i cunosc, decât dacă aș citi despre Sfințiile Lor, așa cum l-am descoperit pe Părintele Daniil Hoargă – Dumnezeu să-l odihnească! – întrucât a trecut la cele veșnice. Din păcate, fiind bătrân și foarte bolnav (atunci când l-am găsit eu), NU se mai întâlnea cu nicio persoană, nici măcar cu programare.

            Pe de altă parte, aș dori să mă fac bine înțeleasă: NU caut neapărat preoți cu har, înainte văzători cu duhul adică, deoarece după mintea mea toți cei care trăiesc în grația divină și pun suflet în ceea ce fac, au răbdare să îndrume pe calea mântuirii (cunoscând foarte bine că aceasta este absolut individuală), manifestă toleranță și îngăduință în Taina Sfintei Spovedanii (nicidecum să spună: „grăbiți-vă doamnă că s-a făcut coadă în spatele dvs.”), care nu judecă și mai ales care nu divulgă ceea ce aud în timpul Sfintei Spovedanii (da, credeți-mă că am întâlnit și din această categorie, dar Dumnezeu mi-a scos în cale bătrânica de la pangarul acelei biserici care, văzându-mă ca vin constant și știind că se apropia Postul Adormirii Maicii Domnului, mi-a atras atenția să-mi selectez bine vorbele pentru că părintele muștruluia la predici cu ceea ce i se spunea în timpul mărturisirii), au toți asemenea calitate, însușire. În fine, e mult de zis și nu doresc să vă plictisesc!
            Oricum ar fi, vă mulțumesc pentru intențiile bune și Dumnezeu să vă aibă în paza Lui în tot ceasul!

            Apreciază

            1. P.S.: referitor la preoții de la sate și mănăstiri….cum nu ai posibilitatea să-i cunoști decât dacă ai citi de ei ?! poi nu tre să apară pe internet o întreagă publicitate despre ei cum era cu pr. Iustin Pârvu sau Pr. Arsenie Papacioc…. ( aceștia au fost mai deosebiți)!pai faci odată când ai timp mai mult un mini-pelerinaj-personal și vizitezi câteva mănăstiri….și tre sa simți acolo la slujbă pe părintele, nu-ți tre neapărat citiri de pe net…. Sunt unii care nu îs cunoscuți pe net și nici n-au treabă să fie cunoscuți.
              sau te duci la mănăstirile cele mai populare din țară și vezi ce simți acolo …te duci unde o fost pr. Cleopa Ilie, te rogi la mormântul lui…sau la Pr. Iustin. , la mormântul lui …sau la mormântul pr. Arsenie P…și îți găsesc ei ce-ți trebe ție 🙂

              Apreciază

              1. V-am înțeles de prima dată la ce v-ați referit, dar NU mai dispun absolut deloc de timp pentru călătorii și „navigări” printre lăcașele de cult ale României. Prin pelerinaje la mănăstiri am fost cu ani în urmă (și culmea culmilor! – pentru că l-ați amintit pe Părintele Iustin Pârvu în commentul dvs. – dar tot la Petru Vodă am simțit acea liniște sufletească care te înalță și te poziționează deasupra tuturor grijilor, propunându-mi să mă întorc ori de câte ori aș fi avut ocazia) când serviciul îmi permitea deplasările, acum (cu bătrânețea) m-am pricopsit cu peste 10 ore de muncă zilnic și cu o singură zi liberă pe săptămână – duminica. Sunt situații de urgență când o lucrez inclusiv pe aceasta, fiindcă tenebra/obscuritatea din sufletele unor oameni nu-și ia vacanță niciodată.
                Vă mulțumesc mult, mult, pentru bunăvoința dvs., dar cu ajutorul lui Dumnezeu voi găsi ceea ce caut, fiindcă n-am de gând să renunț!

                Apreciază

              2. mai aveam un comentariu înainte de acesta de sus , …da vad că și aici trebe sa aprobe comentariu ….înainte îți dădea liber la comentariu, acu îi setat la ” moderare”, și unele apar altele se neglijează…..no…asta e…
                Hristos a înviat, părinte !… Doamne ajută.

                Apreciază

                1. Observația Dumneavoastra este îndreptătită, dar nu e vorba de rea vointa, ci de neputintă. Ganditi-vă că lucrez singur la aceste blog si am foarte mult materiale de ordonat si de postat și adevarul e că nu fac fata întotdeauna. Multe care ar trebui făcute, raman nefacute. Am si vreo 72 de ani si niste boli care le târasc după mine, si o familie, si Sfinte Slujbe, si rugăciuni particulare. Nu mai departe de Săptamâna Mare, m-a dus salvarea si m-au externat după repetate insistente, incat am putut fi acasă de Învierea Domnului. Va rog să mă intelegeți. Pace, sănătate, mantuire.

                  Apreciază

                  1. niciun bai , părinte… toți suntem ocupați…nici io nu prea am timp de stat pe net uneori , mă iau cu treburile și aglomerările…

                    Mulțumesc! Doamne ajută

                    Apreciază

              3. …P.P.S:
                …an uitat …. este un părinte mai aproape de dvs la Urziceni, și e dintre preoții mărturisitori … Puteți afla de el de aici, de la pr. Vasile și de la sora Gabriela …

                timp se găsește
                Doamne ajută

                Apreciază

                1. Vă mulțumesc mult pentru informație! Probabil, vă referiți la Preotul Claudiu Buză. Am citit despre Sfinția Sa.
                  Da, timp se găsește, dar DOAR pentru rugăciune la care NU renunț pentru nimic în lume și oricât de obosită și tracasată mă întorc de la serviciu.
                  Vă doresc toate cele bune și Dumnezeu să fie permanent cu dvs!

                  Apreciază

  2. Pr.conducatorii lumesti si cei bisericesti ( Daniel din Deal and company ) , NU trebuie sa ne rugam, deoarece acestia ( împreuna ) sunt dusmanii lui HRISTOS. De ei se va ocupa BUNUL DUMNEZEU.
    Datorie avem însa, sa ne rugam ptr.dusmanii nostri personnali.

    HRISTOS A ÎNVIAT, FRATILOR !

    Apreciază

Lasă un comentariu

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă