Aș începe acest articol cu binecunoscutul îndemn biblic și apostolic:
1.,,De omul eretic, după întîia și a doua mustrare, depărtează-te, știind că unul ca acesta s-a abătut și a căzut în păcat, fiind singur de sine osîndit (Tit 3, 10-11). Osînda despre care vorbește aici Sfîntul Apostol Pavel este cea a chinurilor veșnice ale iadului. Să ne ferească Atotputernicul Dumnezeu să nu ne facem părtași cu ereticii, rămînînd în comuniune cu ei, și primind aceași pedeapsă.
2. Canonul 68 Apostolic: Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, va primi a doua hirotonie de la altcineva, să se caterisească şi el, şi cel ce 1-a hirotonit, afară de cazul că ar dovedi că are hirotonia (întâia) de la eretici. Căci cei ce sunt botezaţi sau hirotoniţi de unii ca aceştia nu este cu putinţă să fie nici credincioşi, nici clerici
O exprimare mai limpede nici nu se poate
3.Canonul 47 Apostolic: Episcopul sau presbiterul dacă ar boteza din nou pe cel ce are botezul cu adevărat sau dacă nu ar boteza pe cel spurcat de către eretici (cei fără credinţă adevărată), să se caterisească, ca unul care ia în râs Crucea şi moartea Domnului şi nu deosebeşte preoţii adevăraţi de preoţii mincinoşi.
Exprimarea acestui Canon este deosebit de aspră, dar meritată. Ereticii nu luminează, nu curățesc de păcate prin botezul lor, ci spurcă pe cel care a trecut prin slujba și apa lor. Orice lucrare a lor, cu pretenție de slujbă bisericească ori taină, produce efecte opuse Sfintelor Taine ale Bisericii noastre. De aceea am și spus de mai multă vreme că ,,sfințirea,, catedralei mîntuirii neamului de către ereticii Bartolomeu și Daniel este, de fapt, profanare. Din vechime, Părinții Bisericii au rînduit Rugăciunea de curățire a sfintelor locașuri, spurcate de eretici sau păgîni, fie și numai prin intrarea acestora în ele.
4.Canonul 32 al Sinodului V de la Laodiceea: Nu se cuvine a primi binecuvîntările ereticilor, care mai mult sunt absurdități, decît binecuvîntări.
Am ales doar cîteva exemple spre a combate afirmația ecumeniștilor romani, care pretind că și ereticii au Taine valide. Canoanele Bisericii noastre abundă de dovezi și argumente împotriva tezei ecumeniste. Oare pseudo-ierarhii noștri nu cunosc aceste Sfinte Canoane? Le știu foarte bine, însă nu le pun în aplicare deoarece așa le-au ordonat stăpînii lor lumești care i-au propulsat în scaunele arhierești.
Cu mai mulți ani în urmă, un popă greco-papistaș (P.T), a trecut la Ortodoxie, în Episcopia Sălajului. A fost primit fără a fi botezat și uns cu mir, iar ,,hirotonia,, i s-a socotit a fi validă. A fost trimis într-o parohie unde a slujit un număr de ani, apoi a fost transferat în alta, unde continuă să săvîrșească slujbe fără valoare. Cine va răspunde la Judecată pentru aceste grave abateri de la Sfintele Canoane?
Presbiter Iovița Vasile
ORTODOXIAÎNCATACOMBE 
adica a venit fără botez și fără a se lepăda cu toată convingerea de erezia uniată?!
nu mai vorbim de faptul că trebuia să urmeze și o facultate de teologie ortodoxă unde trebuia să ia la cunoștință și despre Sf Canoane, dar și despre rânduielile din Biserica Ortodoxă, oare în cazul de față individul respectiv a venit câine sur la vânătoare
ApreciazăApreciază
Hristos a înviat
Nu stiu ce întelegere a fost între el si pseudo-episcopul Petroniu. Sigur n-a fost hirotonit.
Cu vreo 15 – 20 de ani în urma am slujit cu el la o înmormantare, fără să stiu care e starea lui canonică. Ce să facem, trecem prin tot felul de anomalii.
ApreciazăApreciază
,,
M-am născut român şi trăind în atmosfera religioasă autohtonă, cu slujbele bisericeşti şi tradiţiile obşteşti ale poporului (colinde, irozi, pomeni, denii, Rusalii, mucenici), cu bunici credincioşi şi o mamă evlavioasă, s-au format în mine sentimentul şi convingerea că Iisus este prezent pretutindeni, că atât în Altar cât şi în suflete oamenii se întâlnesc cu El, că El pluteşte în văzduh cu toţi Îngerii Lui, ajutându-ne să ne sfinţim şi să ne mântuim.
Relaţia cu Iisus era naturală, familiară şi permanentă, viaţa fiind inimaginabilă fără El. Mi se părea că aşa a fost dintotdeauna şi aşa va fi necontenit. Dumnezeu dădea plinătate sufletului meu. El răspundea necesităţii de curăţie, desăvârşire şi ideal din mine.
Nu am avut o educaţie religioasă şi cu atât mai puţin o instrucţie teologică, ba chiar creştinii şi preoţii pe care i-am cunoscut atunci, cu mici excepţii, puteau deruta şi pe un convins credincios. Pe mine însă nu m-a tulburat nimic, ci mai vârtos am tins spre sfinţenia pe care o simţeam plutind pretutindeni şi care încălzea sufletul meu de copil şi de tânăr. Atmosfera spirituală în care am trăit pruncia a fost eficace în religiozitatea mea de o viaţă întreagă, căci nu instrucţia este esenţială, ci trăirea cu Dumnezeu împreună.
Îmi dau seama că pe atunci chipul lui Iisus era confuz în mintea mea din punct de vedere intelectual, dar intens şi greu în trăire lăuntrică. El era bucurie, era tot ce poate fi frumos, bun şi adevărat şi cuprindea toate năzuinţele mele.
Deci până la majorat am fost un creştin tradiţionalist dar viu, Iisus fiind taina şi izvorul vieţii mele.
Dar Dumnezeu nu voia să mă opresc aici. El voia să-L descopăr pe Iisus duhovniceşte. Aşa se face că la 21 de ani am intrat în temniţă….
Aiudul este o temniţă veche construită de austro-ungari. Corpul ei central e un celular în formă de T, cu trei etaje, cu peste 300 de celule, lăsând în mijlocul construcţiei un coridor de sus până jos, încât din centru se vede totul panoramic. Mai este un corp cu celule mari comune. În fundul curţii este zarca veche, celular igrasios şi mizer. Alături este o fabrică unde se lucrează cu deţinuţi. Mai sunt grajduri, bucătării, magazii şi o infirmerie.
Noi am fost duşi în celular. Priveliştea era impresionantă, căci din toate părţile te priveau uşi fără ochi, în dosul cărora erau ochi ce nu puteau privi. Părea un cavou cu oameni vii. Părea un vapor ce transportă robi. Un murmur surd şi monoton ne-a sfredelit sufletele. Îngheţaseră mâinile pe bagaje şi sângele în vene. Eram în continuare înconjuraţi de garda înarmată iar temnicerii au purces să ne percheziţioneze. Maiorul Magistrat a anunţat:
Cam aşa a sunat cuvântul Maiorului Magistrat la primirea noastră în Aiud.”
Sfinții închisorilor L-au avut pe Dumnezeu cel în Treime slăvit, în sufletele lor, la fel cum avem noi aerul respirat. În vremurile acestea, groaznice, în care oamenii nu mai vorbesc unii cu alții, copiii – ajunși maturi, urmează proverbul evreiesc al copiilor față de părinți; ,,eu te-am învățat să vorbești, tu mă înveți să tac!”…. uciderea apropiaților și aruncarea lor în saci de negri de gunoi… pregătirea exterminării, inclusiv a copiilor lor, prin înțepare….nimic, absolut nimic nu-i mai impresionează pe oamenii contemporani!
O mizerie de televiziune, prezintă creștinilor ortodocși, în a doua zi a Sfintelor Paști, o murdărie – numită film (21 de cretini), în care este batjocorită credința ortodoxă – de ce? Pentru că ei lucrează împreună cu semnatarii din Creta, la distrugerea ortodoxiei. Preoții și ierarhii care fac păcate, la un loc cu mirenii, nu pot fi judecați și batjocoriți de nimeni absolut, în afară de Domnul nostru Iisus Hristos!
Timp, nu mai avem! Tot ce mai putem face este să-L căutăm pe Hristos în Sfintele Evanghelii, în suferința celor din jur, în renunțarea la ură, prostie și cădere în balta urât mirositoare a plăcerilor lumești!
Hristos a înviat!
ApreciazăApreciază