Satanistii se napustesc asupra copiilor fara aparare

Un reportaj transmis cu puţin timp în urmă, m-a făcut să mă cutremur. Un bărbat văduv şi-a încredinţat cele două fiice unei instituţii specializate pentru ocrotirea minorilor, apoi a plecat în străinătate pentru a agonisi banii necesari construirii unei case modeste, desigur.

Sataniştii, cuprinşi de turbare, în pornirile lor demenţiale, le-au injectat pe cele două fete, evident, fără acordul părintelui. Acesta află cu durere de această mârşăvie şi, disperat, face un apel pentru oprirea acestei fărădelegi. Nimeni nu se va osteni pentru ca fiicele lui să fie cruţate de următoarele doze de substanţă diabolică.

Intervine în reportaj o scârnăvie de muiere, oarece funcţionară, şi ne spune că ea e reprezentantul legal al fetelor şi ea are dreptul – ce drept, cucoană?! – de a dispune injectarea fetelor lipsite de ocrotirea părintească. Acesta e genul de fiinţe josnice, murdare, care caută să-şi câştige merite în faţa mai-marilor prin executarea orbească a ordinelor, pentru a mai urca o treaptă în ierarhia blestemată.

Părinţii să fie extrem de atenţi la ce se întâmplă. Li se va cere consimţământul pentru zisa vaccinare. Să refuze ferm, dar să nu excludem posibilitatea ca pruncii să fie injectaţi in scoli, chiar fără acordul părinţilor, pentru că aceşti criminali sunt protejaţi începând de la cel mai înalt nivel. Zadarnic şi-ar căuta cineva dreptatea în justiţie. Legile sunt croite în aşa fel încât asasinii să poată ucide în voie. Şi ce i-ar mai folosi unui părinte să câştige un proces, când copilul său este nenorocit  ireversibil, sau zace în mormânt de câţiva ani? Când vor începe injectările fără acordul părinţilor, soluţia este retragerea copiilor de la şcoală.

Şi totuşi, Dumnezeu pune stavilă pornirilor scelerate ale sataniştilor. Suntem pe ultimul loc în ue, în privinţa numărului de injectaţi. Nu pot spune că e un succes. O singură persoană de s-ar fi vaccinat, şi era o pierdere imensă, având în vedere valoarea oricărui suflet în faţa lui Dumnezeu. Cernerea continuă şi vor fi mulţi care vor ceda pentru a-şi păstra serviciul sau pentru a-şi continua studiile, care, oricum, nu le vor folosi la nimic.

Suntem în plin proces de exterminare. Dumnezeu Atotputernicul să ocrotească Neamul Românesc de agresiunea asasinilor aflaţi sub stăpânirea diavolului.

Presbiter Ioviţa Vasile

DEMENTA CRIMINALA. Kelemen Hunor: As vaccina obligatoriu toata Romania

Romania inseamna totalitatea romanilor. Du-te tu, hunule nesimtit, vaccineaza-i pe ungurii tai si lasa-i pe romani in pace. Niciun roman din Ungaria nu cere vaccinarea tuturor ungurilor.

9 gânduri despre „Satanistii se napustesc asupra copiilor fara aparare”

  1. Și în Grecia a început vaccinarea copiilor, un exemplu în acest sens este un adolescent de 16 ani găsit fără suflare de tatăl său la scurt timp după vaccinare, fapta sa petrecut într-un cătun din zona Peloponez

    Apreciază

    1. @Mihai
      Și în Grecia vor fi vaccinați copiii fără acordul părinților. Directiva trebuie aplicată în toată UE. Depinde de cei de la conducerea fiecărui stat dacă o aplică sau nu. Țările balcanice sunt poligonul de încercare pentru măsurile aberante mai ales că sunt țări ortodoxe.

      Apreciază

  2. Războiul duhovnicesc al întregii lumii împotriva Satanei și slugilor sale

    *Sataniștii Occidentului euro-atlantic, din Australia, Canada și din Israel insistă să-și terorizeze popoarele cu aceeași farsă sinistră a „pandemiei”. Adică cum, cataclismul pandemic amenință numai Occidentul, sau numiții sunt dispuși să-și expună propriile popoare la orice amenințări numai să scape ei de judecata pentru prăbușirea ce pare deja iminentă? Să nu ne mirăm dacă acești scelerați vor provoca un război planetar ori vreo altă nouă nenorocire, în caz că nu vor reuși cu „pandemia”.
    *Pe 30 iulie, Facebook-ul din România a fost și el frenetic de „Ziua internațională a prieteniei”. Chiar așa, să sărbătorim noi tot ce ne vâră pe gât neo-marxismul satanist (în cazul de față, din 2011, ONU, oficina numitului neo-marxism)? Neo-marxiștii și prietenia, hm…

    *Abia târziu am înțeles că zborul se învață de la îngeri, nu de la păsări.

    *Devine tot mai clar că „integrarea” în U.E. a unei Europei Centrale și de Est necompetitive, economic în primul rând, a fost și va continua să fie o mană cerească pentru Europa Occidentală și contrariul, pentru cealaltă.

    *Oare ce vrea Dumnezeu cu mine atunci când îngăduie ca sufletul meu să se coboare în iadul cel mai de jos? Pentru că El, iubire fiind – și încă iubire pe care mintea și cuvintele omului n-o pot cuprinde -, sigur nu vrea să mă piardă. Atunci ce vrea? Întrezăresc ce, și mă cutremur.

    *Mai ales de când cu așa-zisa pandemie, politica și guvernarea din Occident și de pe la noi au intrat într-o logică pur și simplu demonică. Ce-i de făcut? Să ne rugăm și să avem nădejde în Dumnezeu! Și să ne împotrivim până la sânge când vor să ne despartă de El. Iar de intrat în logica răului și în dialog cu el să ne ferim ca de satana însuși!

    *Azi, la un service auto, am așteptat pentru niște lucrări vreo două ore. Timp în care mintea mea a măcinat iarăși în gol sute de gânduri, cele mai multe niște bazaconii. În loc să facă de vreo șapte sute de ori rugăciunea lui Iisus. Vai de mintea și de capul meu…

    *Globaliștii urmăresc să globalizeze mizeria morală și răul, iar nu binele.

    *Despre metanii. Sfântul Porfirie (fost monah și mare duhovnic grec contemporan de la Muntele Athos) a spus că metaniile sunt o descoperire dumnezeiască și că Hristos Însuși a făcut metanii atunci când se afla în grădina Ghetsimani, căzând cu fața la pământ și apoi ridicându-Se.

    „Metaniile încălzesc sângele, ceea ce are ca efect stimularea considerabilă a activității mintale”, învață Sfântul Ignatie Briancianinov, iar același Sfânt Porfirie spune că „Prin metanii, și trupul participă la rugăciune, rezultând astfel unitatea sufletului cu trupul, element care este esențial în existența, forma și tămăduirea bolilor. Metaniile fac bine și sufletului, și trupului, întrucât, prin metanii, arterele și vasele de sânge se păstrează excelent, iar sufletul se liniștește, spulberând supărările. Nefericit este omul care nu a aflat taina lor! Cei ce fac metanii noaptea, înainte de a adormi, alungă din minte grijile de zi cu zi, se liniștesc și dorm mult mai bine.”

    Făcute în duh de pocăință și cu smerenie, ele sunt, deci, de mare ajutor sufletesc și duhovnicesc. Un fapt cu totul interesant este că pe timpul cât facem metanii ritmul cardiac nu se modifică, și la fel și respirația. Dintre toate mișcările și exercițiile pe care le poate face omul, ele antrenează cel mai mare număr de grupe de mușchi.
    Sfântul Isaac Sirul recomandă să nu se facă mai mult de 33 de metanii o dată.

    DE VALERIAN STAN

    Apreciază

  3. In 26 august ac an Curtea Suprema din Franta a oprit vaccinarile cu toate vaccinurile anticovid pt ca zic francezii ca incepand cu 27 dec 2020 serurile experimentale rexomandate si avizate prin Comisia Europeana nu au fost avizate de AMM urile franceze si prin urmare vaccinarea e ilegala.Pe 21 oct a.c.Curtea Suprema din Franta se va reuni pt a da verdictul asupra vaccinarilor anticovid.Pe perioada aceasta vaccinarile sunt stopate procedural din punct de vedere al cercetarilor judiciare.Asa ca povestea cu pasaportul verde de acolo e poveste.Implicit,judiciar si acesta e stopat.Destupati va.

    Apreciază

  4. ”Tâlharul aflat de-a dreapta Crucii Îi aduce Mântuitorului primul pomelnic cunoscut: ‘Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta’ (Luca 23, 42), iar răsplata a primit-o îndată. Sfântul Efrem Sirul arată că ‘Domnul nostru a văzut că el avea mai multă credință decât mulți și nu se îngrijea de suferința sa, ci de iertarea păcatelor; și de aceea l-a înălțat mai presus de mulți. Fiindcă nu ceruse numaidecât o răsplată pentru credința sa, fiindcă în ochii săi tâlharul era ticălos și rău, Domnul nostru a grăbit venirea darurilor Sale și a făcut o făgăduință cu împlinire grabnică: Astăzi, iar nu la sfârșitul lumii’. Pentru că a cerut cele de trebuință sufletului, tâlharul avea să primească o comoară neprețuită: ‘Și-a arătat astfel bogăția milei Sale, căci, din clipa în care tâlharul i-a dat credința lui, l-a și răsplătit; i-a dat în dar daruri nemăsurate, a revărsat peste el comorile Lui, l-a dus de îndată în grădina Sa și, ducându-l acolo, l-a așezat peste comorile Lui’: ‘Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai’ (Luca 23, 43) Adânca pocăinţă a tâlharului a născut în el smerenia, reazem solid pentru o credinţă atât de puternică, cum nu avuseseră în acea vreme nici cei mai apropiaţi ucenici ai lui Hristos. Tâlharul care a crezut a arătat o nevoinţă de care nu a fost în stare până atunci nici unul dintre ucenicii lui Hristos. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri (Mt. 10, 32) – a spus Domnul Iisus Hristos. Tâlharul L-a mărturisit pe Hristos, L-a mărturisit în faţa mulţimii fără număr care Îl batjocorea, L-a mărturisit atunci când nimeni nu se încumeta să o facă şi când puţinii ucenici şi femei care I-au rămas fideli îşi mărturiseau iubirea pentru El doar prin lacrimi amare.”

    ”Cu toţii păcătuim, cu toţii încălcăm poruncile lui Hristos şi legile Sfintei Biserici, dar unii se recunosc păcătoşi din pricina căderii lor şi se căiesc de greşelile lor, iar alţii, în loc de aceasta, resping înseşi legile şi nu voiesc să li se supună, spun că aceste legi s-au învechit, că nu mai este nevoie de legi, că noi am fi mai deştepţi decât cei care au dat legile Bisericii, pe care însuşi Domnul Hristos le-a dat prin apostolii şi arhiereii Săi. Iată cele două căi care se află în faţa voastră: calea tâlharului înţelept şi calea tâlharului care, prin povara hulei, s-a coborât în iad.”

    ”Este posibil, fraţilor, ca în curând iarăşi să aveţi parte aici de tulburări, şi unii dintre voi să vă cheme să mergeţi pe calea tăgăduirii legilor sfinte şi să vă supuneţi numai legilor stăpânirii omeneşti. Temeţi-vă de această cale!
    Temeţi-vă de calea pe care a mers tâlharul din stânga, căci prin povara hulei, prin povara hulirii lui Hristos, s-a dus la moartea cea veşnică! Cei ce hulesc legile Bisericii îl hulesc pe Hristos însuşi, Care este Capul Bisericii, căci legile Bisericii sunt date de Duhul Sfânt, prin apostoli. Iar legile locale sunt întemeiate pe aceleaşi legi, pe legile şi pe canoanele Bisericii. Să nu ne credem mai înţelepţi ca arhiereii care au rânduit pravilele Bisericii, să nu ne socotim mari învăţaţi! Ci să strigăm smeriţi, împreună cu tâlharul cel înţelept: Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta!”

    (Sfântul Ioan Maximovici, ”Cuvinte pentru viața sufletului”)

    Apreciază

  5. Părintele Ilarion V.Felea Martirul lui Hristos
    21 Martie 1903-18 Septembrie 1961 Închisoarea Aiud
    Întemnițat timp de 4 ani la: Caracal, Arad, Timișoara, București, Gherla, Aiud

    „De El ascult! Fie voia Lui!”
    Despre părintele Ilarion Felea cunoscătorii spun că a fost un adevărat geniu liturgic al teologiei ortodoxe. A absolvit Academia Teologică din Sibiu și a obţinut titlul de doctor în teologie al Facultății de Teologie a Universității din București cu teza: „Pocăința. Studiu de documentare teologică și psihologică”. A devenit apoi profesor și rector al Academiei Teologice din Arad, dovedindu-se un neîntrecut misionar prin cuvântul rostit de la catedră şi de la amvon, dar şi prin cuvântul scris.

    Vina pentru care Părintele Felea a fost condamnat la 20 de ani de temniță grea o aflăm de la părintele Tudor Damian, care ne relatează principala acuză adusă în proces: „ Ai știut că în 1948 Biserica a fost desprinsă de stat, și totuși ai continuat să faci religie cu tineretul în biserică”… Cu dârzenia sa de mare luptător şi jertfitor pentru Biserică şi neam, cu zelul său misionar, slujitor evlavios la altar şi păstor de vocaţie, îi spunea preotului Moise Velescu: « Frate Moise, ştiu urmările şi ştiu ce mă aşteaptă, dar eu sunt preot, un slujitor al lui Hristos, sunt un trimis al Lui cu o misiune precisă şi clară: să trăiesc ca El şi despre El le vorbesc oamenilor şi eu de El vreau să ascult! Fie voia Lui!»

    În închisoare Părintele Felea a fost, alături de Părintele Dumitru Stăniloae, o flacără arzândă a rugăciunii, hrănind pe mulți pătimitori cu cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viață, slujind ori de câte ori se putea Sfânta Liturghie pentru cei aflați „în întuneric și în umbra morții”. Părintele Ioan Sabău ne-a lăsat mărturia plină de smerenie a părintelui Stăniloae care, cucerit de evlavia și trăirea Părintelui Felea, i-a spus: „Ca preot, Părintele Ilarion Felea m-a depășit. Dacă eu sunt teolog, el este și trăitor!“

    Părintele Crăciun Oprea avea să-l descrie mai târziu: “Omul acesta, înainte de a cita pe cineva, pe un sfânt, un părinte duhovnicesc, a experimentat el însuși, adică a trăit el ce învață pe alții. Așa l-am cunoscut: smerit, sobru, deosebit de comunicativ şi deschis sufletește față de orice om. Părintele a fost atât de prețuit încât una din lucrările sale, intitulată Duhul adevărului, a fost premiată de Academia Română de atunci, care nu era atee. Și toate celelalte lucrări ale sale, sunt deosebit de prețuite în sânul Bisericii noastre”

    Spre Tabor
    Însuși Domnul l-a iubit și l-a chemat la El, îmbrăcat în slavă și mantie de mucenic: pe 18 septembrie 1961, în urma chinurilor îndurate, Părintele Ilarion a urcat din Biserica luptătoare din Aiud în cea triumfătoare din ceruri. A lăsat ca moștenire spirituală o adâncă operă teologică, care în mare parte s-a publicat în ultimii ani, în volumele “Spre Tabor” lucrare apreciată de părintele Justin Pârvu ca fiind “cea mai bună operă a Ortodoxiei românești de până acum”.

    Redăm mai jos câteva rânduri din această inspirată operă:

    “Lacrimile spun în graiul lor tainic cât de mult iubim virtutea și cât de mult urâm păcatul. Pământul își are izvoarele, omul lacrimile. Pentru pământ, izvoarele sunt puteri de viață și de rodire; pentru om lacrimile sunt izvoare de înviorare și înviere duhovnicească, de ispășire și sfințire, de mângâiere și fericire cerească.

    Păcatul ne desparte de Dumnezeu și ne spurcă; rugăciunea ne spală, ne sfințește, ne deschide din nou calea spre lumina și iubirea lui Dumnezeu. Cine înaintează în rugăciune, se apropie de Dumnezeu. În rugăciune ne apropiem de Dumnezeu și Dumnezeu de noi. Rugăciunea e scară spre cer și cheia minunată prin care se deschide raiul. Omul care stă mult timp în mijlocul florilor se parfumează de mirosul lor. Așa și omul care petrece mult timp în rugăciune, își parfumează sufletul cu însușirile vieții divine.

    Rugăciunea umple inima de frumusețe și de iubire, de pace și de bucurie, de sfințenie și de toate virtuțile dumnezeiești. De aceea pe bună dreptate a fost numită sărbătoarea bucuriei. Cine trăiește o viață de rugăciune neîncetată, de trezvie și de smerenie, poate prăznui în fiecare zi și în fiecare ceas, în inimă, în chip tainic, o sărbătoare de bucurie.”

    Viața duhovnicească în Hristos în temeliile, în toată frumusețea și întregimea ei sacramentală este o sfințire continuă prin Sfintele Taine, o împărtășire cu Hristos Domnul, o trăire în Duhul Sfânt. Cine vrea să înțeleagă Creștinismul în tot ce are el mai dumnezeiesc și îndumnezeitor, cine vrea să cunoască și să trăiască viața în Hristos, cine vrea să se lase pătruns de lucrarea Duhului Sfânt, cine dorește și vrea cu adevărat să fie mădular viu în trupul tainic al Bisericii lui Dumnezeu, cine dorește și vrea să-și curățească sufletul, să se lumineze și să se desăvârșească prin puterea harului și astfel să se bucure de roadele mântuirii – trebuie să se împărtășească din Jertfa Mântuitorului.

    Pe Golgota s-a scris singurul tratat de pace, valabil pentru toată lumea, pentru toate timpurile și pentru toți oamenii și de aceea fără Hristos nu se poate face pacificarea lumii. Conferințe de pace au fost multe în istoria omenirii, dar pacea a rămas un vis, mai mult ca o dorință, decât ca o lege. Hristos nu a fost chemat la conferințele de pace și de aceea tratatele de pace au rămas niște simple „petece de hârtie”.
    Prin Jertfa Sa de pe Cruce, în dumnezeiasca Sa iubire de oameni, pentru noi, Și-a smuls sufletul din trup, ca să ne răscumpere din robia morții. Și-a dat Trupul Său pentru trupul nostru, Sângele Său pentru sângele nostru și viața Sa pentru viața noastră.” Prin Jertfa de Răscumpărare, Iisus Hristos este Mijlocitorul nostru către Dumnezeu (I Ioan 2,1; Evrei 9,15; 12,24; 1 Timotei 2,5-6). El este Pacea noastră, pentru că El ne-a împăcat cu Dumnezeu.”

    Tu, creștine, nu mai ai altceva de făcut, decât să te rogi, să-l iubești cu aceeași căldură cu care El, Hristos, mai înainte ne-a iubit, și să-ți ceri iertare de la El, să te împărtășești cu El, cu Trupul și Sângele Lui, jertfit pentru noi și pentru mântuirea noastră; să te hrănești cu El – Pâinea vieții (Ioan 6, 31-60) – și să trăiești cu El – Mântuitorul lumii (Ioan 4, 42).

    Martirii sunt lăudați și cistiți pentru că au primit liber și ei, ca și Mântuitorul moartea de bunăvoie. Puteau să nu moară, că s-au folosit față de ei, toate ispitele și ademenirile: părinți, copii, soții, bani, sfaturi, mustrări, plăceri, bătăi, închisori…, ci ei au ales mai bine moartea decât să-și plângă sufletul cu necredința. Moartea lor ne mișcă și are valoare pilduitoare, pentru că au primit-o liber, de bunăvoie, ca și Hristos Domnul.

    Sfinte Martir, Părinte Ilarion Felea, roagă-te Domnului Hristos pentru noi păcătoșii!Amin

    Sursa: Preot Ilarion V. FELEA, Tâlcuirea Sfintei Liturghii, Editată de Fundația Iustin Pârvu, Suceava 2012, p. 19 – 41.

    Apreciază

  6. Dumnezeu are răbdare cu fiecare dintre noi

    În special este de observat că răul are pricini care, de cele mai multe ori, pot fi identificate și uneori înlăturate. De pildă, sufletele „rele”, sunt uneori victimele viciului mândriei și a egoismului; alteori sunt rezultatul unei educații greșite sau produsul unui mediu vicios, infectat de virusul bolilor trupești și sufletești. Nedreptățile sociale, păcatele, războaiele și abuzurile celor tari vin de la oamenii de voință fără simț de răspundere, de la conducători abuzivi, de la ființe răutăcioase care nu vor fi lipsite de răsplata cuvenită faptelor lor. Ce s-ar alege de lumea aceasta dacă pronia divină ar pedepsi oamenii după fiecare păcat… Ar fi numai vaiete și plânsete în lume, și nedreptăți. Pentru că, într-un vinovat pedepsit acum, să zicem cu moartea, se pedepsesc mii de urmași nevinovați, ceea ce ar constitui o nedreptate strigătoare la Cer. Dumnezeu pedepsește, dar El știe răbda și remedia răul cu binele, pe căi și prin mijloace pe care noi, cu un orizont de privire și de cunoaștere așa de limitat, în veci nu le putem descoperi.

    În privința aceasta nu trebuie să avem nicio îndoială. El știe că omul nu-i totdeauna numai păcătos, după cum nu-i totdeauna nici sfânt, și de aceea e îndelung răbdător și bun cu toți. Cam la fel stăm și cu suferințele, durerile și lacrimile „drepților”. Aceștia nu sunt întotdeauna așa de drepți și sfinți precum ni-i închipuim, și, în rândul al doilea, nu putem să negăm marele rol purificator, mângâietor și mântuitor al suferinței. Din suferință se nasc marile idealuri progresiste, capodoperele culturale și personalitățile reprezentative ale omenirii. Ceea ce înseamnă că suferința, când nu este binemeritată, are de atâtea ori un rol providențial și pedagogic, spre binele omului și al societății.

    Ilarion V. Felea-Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 147-148

    Ce este Sfânta Treime?
    PĂRINTELE PROF. DR. ILARION FELEA

    ot cu ajutorul meditaţiei şi al judecăţii sănătoase putem dezvălui şi pricepe şi alte taine din marele adevăr al dumnezeirii creştine. Dogma credinţei creştine învaţă că Fiul se naşte din Tatăl şi Duhul Sfânt purcede din Tatăl mai înainte de toţi vecii, adică din eternitate. Cum se poate aceasta? Nu este cu neputinţă de răspuns: Fiul s-a născut din Tatăl cum se naşte cuvântul din minte şi Duhul Sfânt purcede din Tatăl cum purcede fapta din voinţă. Cuvântul se naşte din minte, nu purcede; şi fapta purcede din voinţă, nu se naşte. La fel se naşte Fiul şi purcede Duhul Sfânt din Tatăl… Dumnezeu Tatăl e soarele universului, care există din veşnicie. Fiul este lumina Tatălui care a venit în lume ca să ne lumineze calea spre veşnicie, iar Duhul Sfânt e căldura care vine de la Tatăl ca să ne încălzească inimile şi să aprindă în ele iubirea lui Dumnezeu. Astfel, cum soarele cu lumina şi căldura una sunt, la fel una sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – Preasfânta Treime.

    Aceasta e, foarte pe scurt, învăţătura creştină despre Dumnezeu, pe care o crede şi o mărturiseşte Biblia întreagă – cea mai importantă capodoperă şi mărturie a adevărului existenţei lui Dumnezeu; învăţătura pe care o cred şi o mărturisesc cei peste opt sute de milioane de creştini, câţi numără astăzi sub aripile lui creştinismul.

    Dacă adăugăm acest argument, de cea mai mare autoritate, la toate celelalte dovezi şi probe despre existenţa lui Dumnezeu, concluzia generală care se impune minţii şi inimii noastre, cu o impresionantă forţă de convingere, aceasta este: Dumnezeu există. La concluzia, convingerea şi mărturisirea adevărului existenţei lui Dumnezeu ne duc lumea întreagă şi omenirea întreagă, natura şi istoria, judecata logică şi conştiinţa morală, mintea şi inima, raţiunea şi revelaţia, Biblia şi Biserica creştină. Toate sunt monumente şi temple ale credinţei în Dumnezeu, toate ne răspund în cor: Dumnezeu este Creatorul lumii, Dumnezeu este Părintele nostru iubitor!

    Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, binecuvântat este cel ce crede în numele Domnului!

    (Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 138-139)

    Apreciază

  7. Credința în Dumnezeu
    PĂRINTELE PROF. DR. ILARION FELEA

    Un suflet înarmat cu forța credinței în Dumnezeu este un nebiruit; nu-l pot înfrânge nici furiile persecuțiilor, nici ceața îndoielilor, nici cursele ispitelor și nici vânturile necredinței. Credinciosul este un om de model, o personalitate de caracter, iubită, respectată și temută. De aceea, nu e de mirare că înțelepții omenirii au avut cuvinte dintre cele mai alese atât pentru credința în Dumnezeu, cât și față de credincioși. Dar valoarea credinței în Dumnezeu se judecă mai ales după foloasele și binefacerile ei practice. Credința mântuiește, așa spune și așa crede toată lumea.

    Societatea care se compune din oameni credincioși este ca o familie fericită, echilibrată și pacificată, ferită de abuzuri și agitații sterile. O societate de buni credincioși este o însoțire de oameni morali, devotați și înfrățiți, și la bine, și mai ales la rău. Statul ai cărui cetățeni sunt credincioși, este un așezământ consolidat și prosper… În privința virtuților morale, niciodată credincioșii nu se pot compara cu necredincioșii. Nivelul de viață morală al oamenilor lui Dumnezeu totdeauna este superior cetățenilor fără Dumnezeu. Unde și când lipsește credința în Dumnezeu, toate se clatină; unde și când puterea credinței în Dumnezeu lucrează prin virtutea iubirii, acolo toate cresc, înfloresc și rodesc. Într-un fel lucrează oamenii care sunt încredințați că Dumnezeu aude, vede și știe toate, și cu totul altfel unde a slăbit sau dispărut credința în Dumnezeu.

    Credința în Dumnezeu ne reconfortează și ne înalță moralul, ne mângâie și ne întărește în clipele cele mai grele din viață. În mijlocul gloanțelor de pe câmpul de luptă, în focul durerilor de pe paturile de suferință și în fața morții, oamenii nu se consolează nici cu filosofia lui Kant, nici cu poeziile lui Goethe, nici cu scrisorile lui Voltaire. În astfel de împrejurări, gândurile tuturor se ridică pe aripile credinței sus, la Dumnezeu, de unde așteaptă ajutorul, ocrotirea și mângâierea. Credința în Dumnezeu coboară atunci în suflet, ca un balsam alinător, pacea și tăria, speranța și răbdarea, scutul și mântuirea, tot virtuți și puteri aducătoare de ajutor și biruință. „Ceea ce este pentru călătorii cu caravanele, prin pustiuri, steaua polară; ceea ce este pentru marinari și pentru exploratori busola, ca să ferească, pe unii a se înnămoli, iar pe alții a se rătăci; ceea ce este farul luminos pentru un vapor, într-o noapte întunecoasă și încețoșată; ceea ce este cârma pentru siguranța mersului locomotivelor și a tot ce ele poartă; ceea ce este ancora pentru vapor, care, când este amenințat de uriașele valuri, ea fiind aruncată, îl scapă de la pieire, este credința în Dumnezeu pentru ființa omului, care ca și o corabie se luptă cu uriașele valuri ale oceanului acestei vieți.”

    (Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, pp. 154-157)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s