– Când este sfântul căruia-i porţi numele, să te duci la biserică, să asculţi Sfânta Liturghie, să te împărtăşeşti, dacă eşti spovedit. Dacă poţi, fă oleacă de pomană la tine acasă, la câteva suflete amărâte. Vine o bătrână la mine nu de mult: „Părinte, scrie acolo!” „Ce să pun, mătuşă?” „Pune pe Ghiţă, pe Costicuţă, pe Tincuţa, pe Neluţu…!”
„Mătuşă hăi! Unde ai găsit tu nume de sfinţi de ăştia? Eu am îmbătrânit în mănăstire, şi de sfântul Ghiţă n-am auzit. Unde ai găsit pe sfântul Costicuţă? În calendar nu-i, în Prolog nu-i, în Minei nu-i, în Penticostar nu-i, în Triod nu-i. De unde l-ai scos?”. „Nu, nu. Aşa-i cheamă!” „Fugi, mătuşă de aici! Îţi baţi joc de slujbele Bisericii?”
Nu Ghiţă, ci Gheorghe l-a chemat; nu Costicuţă, ci Constantin, că „sfântul Costicuţă” nu există sau Costăchel sau Costache cum îi zici tu acasă; şi „sfânta Tincuţa”. N-am auzit de când sunt de „sfânta Tincuţa” sau Catrina sau Catinca. Sfânta Ecaterina, marea muceniţă, fiică de împărat. I-am văzut sfintele moaşte la Muntele Sinai în sicriu de aur. Aşa, când veniţi cu pomelnic, să nu puneţi nume de acestea, că vă bateţi joc de sfinţii lui Dumnezeu. Cum să scriu eu aşa, că trebuie să scot părticele? Părticica n-o pot scoate decât pentru un nume ortodox. Să ştiţi! Eu vă spun. Nu mă interesează că aveţi ciudă pe mine. Eu sunt un putregai; mâine sunt în groapă, dar să nu ziceţi că n-aţi auzit şi nu v-am spus!
– Se pot pun două nume la botez?
– Nu se pun două nume la botez în veac. Numai unul şi ortodox! Niciodată să nu puneţi două nume la copii. Unul şi ortodox! Că părticica este pentru un suflet, nu pentru două. Aşa este!
Mânca-v-ar Raiul, să vă mănânce! Aşa să vă văd în rai, mamă, pe toţi! Pe toţi! Doamne fereşte, unul să nu rămână la munci! Toti să vă bucuraţi în grădinile Raiului! Toţi, mamă!
Dacă aş avea eu un sac mare, să vă pun într-un sac, să pot să vă dau drumul în grădinile Raiului… Acolo! Ştiţi voi cât de frumos este acolo? Vai de mine! Auzi ce spune Apostolul Pavel: Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit (I Cor. 2, 9). Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce se tem de El şi-L iubesc pe El.
(Ne vorbește Părintele Cleopa, Editura Mănăstirea Sihăstria)
Text ales şi editat de Dr. Gabriela Naghi
ORTODOXIAÎNCATACOMBE 
Crucile sunt felurite, căci pentru fiecare Dumnezeu a pregătit o cruce aparte
Sfântul Ierarh Luca al Crmeei
Dar ce înseamnă a-ți lua crucea – întrucât Domnul spune că fiecare dintre noi este dator să își ia crucea? Ce cruci avem noi? Crucile sunt felurite, căci pentru fiecare Dumnezeu a pregătit o cruce aparte. Este foarte important să înțelegem care este crucea noastră. Este foarte important să luăm anume crucea pusă înaintea noastră de Dumnezeu.
Este foarte primejdios să ne facem singuri cruci, lucru care nu se întâmplă rar.
Ce cruci sunt pregătite pentru cei mai mulți dintre noi? Cruci simple – nu dintr-acelea pe care le-au dus mucenicii, nu dintr-acelea pe care până la sfârșitul vieții le-au purtat nevoitorii din pustie. Viața noastră – viața tuturor oamenilor – este amar, întristare și pătimire, și toate aceste amaruri, întristări și pătimiri ale vieții noastre lumești, sociale și familiale, alcătuiesc crucea noastră. Oare puține suferințe pricinuiesc căsnicia nereușită, alegerea neinspirată a profesiei, bolile grave, înjosirea, confiscarea averii, clevetirile care ne urmăresc? Tot răul pe care ni-l fac oamenii, gelozia conjugală – oare nu sunt acestea crucea noastră?
Toți oamenii poartă și sunt datori să poarte asemenea pătimiri, chiar dacă nu ar vrea deloc.
Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare. Predici la Triod, Editura Biserica Ortodoxă, București, 2004, pp. 103-104
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă întreci măsura, vei ajunge să nu mai poți face nimic
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Gheronda, Sfântul Isaac Sirul scrie: „Dumnezeu ia în considerare virtutea după discernământul cu care este săvârșită”.
Așa este. Fiecare faptă a noastră, pentru a fi plăcută lui Dumnezeu, și fiecare virtute are nevoie de discernământ. Discernământul este sarea virtuților. De aceea și Hristos ne spune în Evanghelie: „Orice jertfă va fi sărată cu sare”. Să ne gândim, de pildă, de cât discernământ are nevoie asceza! Omul trebuie să aibă în vedere puterile pe care le are, și starea lui duhovnicească etc.
Căci, dacă întreci măsura, vei ajunge să nu mai poți face nimic, iar acest lucru va fi spre paguba întregii tale vieți duhovnicești. De aceea, Părinții spun că tot ce este peste măsură este de la diavol. Pentru Cuviosul Paisie cel Mare, de pildă, care putea să postească chiar și douăzeci de zile, nu era o exagerare când ținea adesea post negru de trei zile. Însă unul căruia îi tremură picioarele și nu poate posti cele trei zile (se referă la primele trei zile din Postul Mare, când nu se mănâncă și nu se bea nimic) nici măcar o dată pe an, dacă ar voi să țină mereu post negru, aceasta ar fi o exagerare, adică de la diavol.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 311
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dumnezeu pe toate le rânduiește spre folosul nostru
Sfântul Ioan Gură de Aur
Lumea îl cunoaște astăzi (pe Iov – n.n.), după atâtea și atâtea veacuri, nu pentru că dădea din averea sa săracilor, ci pentru că atunci când a rămas fără avere nu s-a pierdut cu firea; nu pentru că îi îmbrăca pe cei goi cu haine făcute din lâna oilor sale, ci pentru că atunci când a căzut foc din cer și a ars toate turmele sale, el L-a slăvit pe Dumnezeu. Înainte, îmbrăcându-i pe săraci, era milostiv; după aceea, slăvindu-l pe Dumnezeu pentru nenorocirea sa, s-a făcut purtător al înțelepciunii cerești. Înainte îi miluia pe săraci, după aceea L-a slăvit pe Dumnezeu. Nu a spus în sine: De ce am pățit toate acestea? De ce s-au pierdut turmele mele din care hrăneam mii de oameni? Și dacă eu nu eram vrednic să mă bucur de o asemenea avere, de ce nu S-a milostivit Dumnezeu măcar de săraci? Nici un asemenea gând nu i-a trecut prin cap. Dimpotrivă, cunoscând că Dumnezeu pe toate le rânduiește spre folosul nostru, I-a mulțumit. Să-I mulțumești lui Dumnezeu atunci când totul îți merge bine nu este un lucru de mirare. Dar să-I mulțumești pentru încercările cele mai mari este minunat și vrednic de laudă.
Dacă cei care s-au îmbogățit prin nedreptăți și furturi sunt cuprinși de o mare tristețe și deznădejde atunci când pierd fie și o parte mică din averea lor, câte laude nu i se cuvin lui Iov, care chiar dacă a pierdut dintr-odată tot ce agonisise prin muncă cinstită, nu și-a pierdut nădejdea în Dumnezeu și nu a încetat să-I mulțumească?
Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, pp. 266-267
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Credincios este Dumnezeu care nu vă va lăsa pe voi să fiţi ispitiţi peste ceea ce puteţi…
Sfântul Simeon Metafrastul
Cel ce vrea să se facă următor lui Hristos ca să se poată numi fiu al lui Dumnezeu, născut din Duh, se cuvine, înainte de celelalte, să poarte necazurile care-i vin sau bolile trupeşti, sau ocările şi osândirile de la oameni; pe lângă acestea, şi uneltirile celor nevăzuţi, cu curaj și răbdare.
Căci proba feluritelor necazuri e îngăduită, după iconomia lui Dumnezeu, să vină asupra sufletelor ca să se facă arătate cele ce iubesc cu adevărat pe Domnul. Iar semnul care a deosebit în tot veacul pe patriarhi, proroci, apostoli şi mucenici nu a fost altul, decât trecerea prin calea cea strâmtă a încercărilor şi necazurilor, pentru a bineplăcea astfel lui Dumnezeu. „Fiule, zice Scriptura, când te apropii să slujeşti Domnului, găteşte-ţi sufletul spre ispită, îndreaptă-ţi inima şi rabdă.” (Înțelepciunea lui Sirah 2, 1). Iar în altă parte: „Toate cele ce-ţi vin primeşte-le ca bune, ştiind că fără Dumnezeu nu se face nimic.” (Ecclesiastul 2, 1).
Drept aceea, sufletul care vrea să placă lui Dumnezeu trebuie să se prindă înainte de orice, de răbdare şi de nădejde. Căci meşteşugul păcatului este mai ales acela de a ne sădi moleşire în vremea necazului, ca să depărteze de la nădejdea către Domnul.
Iar Dumnezeu niciodată n-a lăsat sufletul care nădăjduieşte într-Însul să fie covârşit de încercări, încât să deznădăjduiască. Pentru că zice Apostolul: „Credincios este Dumnezeu care nu vă va lăsa pe voi să fiţi ispitiţi peste ceea ce puteţi, ci va face împreună cu ispita şi sfârşitul, ca să puteţi răbda.” (I Corinteni 10, 13).
Sfântul Simeon Metafrastul, Parafrază în 150 de capete, capitolul 129, în Filocalia, volumul V, p. 343
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sfântul Luca al Crimeei:
„Dacă am fi trăit în vremea Apostolilor”.
Omilia pronunțată de Sfântul Luca al Crimeei la 16 aprilie 1948. Pe atunci era Arhiepiscop de Simferopol .Textul original tradus aici este preluat din colecția de omilii a Sfântului Luca al Crimeei „Grăbește-te să-L urmezi pe Hristos” (Спешите идти за Христом).
Adesea, foarte des, auzim spunându-se că vremurile noastre sunt cu greu prielnice pentru realizarea mântuirii noastre și că dacă ai fi trăit în vremurile sfinților Apostoli, desigur ai fi devenit sfânt, ca ei. .
Te-ai gândit vreodată la situația în care s-au aflat apostolii și toți contemporanii Domnului nostru Iisus Hristos? Te-ai gândit la ceea ce ei nu și-au putut imagina: cine a trăit cu ei, ce a propovăduit însuși Fiul lui Dumnezeu înaintea lor? Desigur, toți L-au privit ca pe un Profet; unii L-au considerat un mare Prooroc; dar numai Sfântul Petru l-a numit Fiul lui Dumnezeu. Când Domnul nostru Iisus Hristos i-a întrebat pe apostoli cine credeau ei că este, Apostolul Petru a răspuns: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”. Și acest răspuns a fost atât de uimitor, atât de profund, atât de excepțional, încât Domnul a răspuns: „Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri” (Mat. .16;17). Fericiți sunteți, că ați primit această revelație de la Însuși Tatăl Ceresc.
Deci să nu credeți că dacă ați fi trăit în zilele Sfinților Apostoli, ați fi fost curați și sfinți, căci știm că mulți oameni nu au crezut în Hristos, L-au defăimat, L-au urât și L-au răstignit. De ce crezi că ai fi fost tu printre cei care au crezut în El și nu printre cei care l-au dezonorat pe Hristos?
Să nu vă închipuiți, deci, că timpul Apostolilor a fost mai favorabil mântuirii decât este timpul nostru. Nu spune: „Ah, dacă am fi trăit în vremea în care marii părinți ai Bisericii, postitorii, eroii rugăciunii și pustnicii își duceau podvig-ul, când străluceau în biserică marii luminatori, sfinții lui Dumnezeu. !”. Să nu credeți că acelea au fost vremuri mai ușoare și mai favorabile decât astăzi. Dimpotrivă, a fost mai greu și mai dificil decât în vremurile prezente, pentru că erau atunci mulți hristoși mincinoși, tot felul de eretici, care au abătut oamenii de pe calea mântuirii și i-au condus pe mulți, la înșelarea lor. Dacă ai cunoaște istoria Bisericii, nu ai spune că vremurile în care cei Trei Mari Sfinți Dascăli, Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur, și-au purtat lupta ascetică au fost un timp propice pentru mântuire. Dacă ai ști ce vremuri grele și îngrozitoare au fost, ce furtună a năvălit atunci în Biserică, cât de multe erezii au sfâșiat-o, câte persecuții și chin au trebuit să sufere acești Trei Sfinți și mulți alții, atunci ai ști că timpul acela a fost departe de a fi favorabil mântuirii. Dimpotrivă, timpul nostru este foarte favorabil mântuirii, pentru că ce face mântuirea noastră, care ne călăuzește pe calea lui Hristos, ce ne face copiii lui Dumnezeu? De multe ori am spus că este calea suferinței, că cineva își poate salva sufletul doar pe calea suferinței, iar timpul nostru este tocmai cel al suferinței, al suferinței celei mari. Așadar, este un timp prielnic și nu trebuie decât să îndurăm aceste suferințe, așa cum creștinii trebuie să le îndure dacă vor să fie mântuiți.
Prin urmare, nu este nevoie să ne amintim vremurile trecute și să le binecuvântăm, blestemând timpul prezent. Trebuie știut că în orice moment și în orice loc, oamenii care caută cu adevărat mântuirea o pot găsi. Este suficient să căutăm mântuirea cu toată puterea noastră, cu toate fibrele sufletului nostru, să căutăm să-L urmăm pe Hristos, să împlinim poruncile Lui. Și dacă ești înconjurat de un număr mare de oameni care Îl resping pe Hristos, oameni răi, chiar și cei care îl defăimează pe Hristos, înseamnă că El îți aparține ție, ție cel pe care Apostolul Petru l-a numit „un neam ales, o preoție împărătească” (1 Pi. .2,9), care să strălucească în fața celor răi prin credința ta, curăția ta, sfințenia ta. Acest lucru necesită muncă constantă și neobosită.
Vedeți câte sunt acum lângă gară și în spatele stației, vagoane răsturnate, epave de vagoane și locomotive; vezi munții aceia de fier ruginit? Iată, moartea fierului, care moare, pentru că rugina îl devorează. De ce corodează ea fierul ? Pentru că este neglijat, nu se mai folosește, vagoanele sunt cam abandonate, nimănui nu-i pasă de ele.
Ei bine, aceasta este imaginea sufletului tău dacă rămâne în pasivitate, în totală neglijare a mântuirii lui, imaginea a ceea ce dacă nu ne îndreptăm veșnic spre bunătate, puritate și sfințenie, vom fi ca o bucată de fier vechi, dar atunci nu rugina ne va acoperi sufletele, ci cel mai rău: moartea. Moartea duhovnicească va lua in stăpânire sufletul neglijent. Mișcarea este o lege generală a naturii: acolo unde nu există mișcare, există moarte. Toate forțele sufletului tău trebuie să se afle într-o mișcare nestăpânită și continuă, trebuie să fie în acțiune constantă, trebuie să tindă spre Hristos, trebuie să nădăjduiască spre Împărăția lui Dumnezeu. Este necesar ca sufletul să fie curățit de focul suferinței, așa cum fierul este curățit de rugină prin foc, căci se transformă prin topire în foc.
De asemenea, știi că sufletul tău nu va fi acoperit de umbra morții atâta timp cât toate forțele duhului tău, toate sentimentele tale sunt îndreptate către nevoia de a merge înainte, înainte, înainte, de a alerga, de a fugi, mereu înainte, precum Apostolul Pavel care s-a străduit să meargă înainte; să avanseze, fără să-și amintească de trecut, tot mereu înainte, înainte, înainte.
Lasă-ți duhul să rămână permanent în căutarea constantă a lui Hristos, și atunci vei moșteni mântuirea!
Traducere din limba franceză:
http://www.lalorgnettedetsargrad.gr/2022/07/22/saint-luc-de-crimee-si-nous-avions-vecu-aux-temps-des-apotres/
ApreciazăApreciat de 1 persoană