Adevăruri tăinuite cu grijă de sataniștii sângeroși, care au planificat și declanșat războiul împotriva Bisericii Ortodoxe Canonice a Ucrainei

Fost lucrător în serviciile secrete, fost șef al propagandei regimului de la Kiev și o adevărată eminență cenușie a acestuia, Arestovici este cu mult mai mult decât un fost consilier, frustrat pentru că a fost obligat să demisioneze în urma unei gafe. Înainte de începutul războiului, Arestovici era văzut ca un viitor lider – premier sau chiar președinte. Deci un posibil rival pentru Zelenski. Fostul consilier al lui Zelenski, și șef al propagandei de la Kiev, Arestovici, anunță catastrofa pentru țara sa. În acest interviu el afirmă nu doar că Ucraina are foarte mici șanse să câștige războiul, dar și că ar putea să dispară ca țară (ActiveNews)

1.Războiul din Ucraina a fost planificat în Occident, încă din 2019.  Mai exact în Statele Unite, în înțelegere cu aliații europeni. Ca să planifici un război, să-l pregătești și să-l declanșezi, ai nevoie ca oamenii tăi, ai sistemului antihristic să fie instalați în punctele cheie. În Rusia, omul potrivit, Vladimir Putin, era de multă vreme la cârmă. Dacă Putin era un adversar al Occidentului, al sistemului antihristic, cum ne sugerează propaganda mincinoasă, credeți că SUA și aliații ar fi contat pe el, sau nu l-ar fi schimbat cu mulți ani înainte, cum obișnuiesc americanii? Fiindcă Donald Trump nu s-a încadrat în planurile lor, antihriștii au fraudat grosolan alegerile și au instalat la Casa Albă o momâie comică și senilă. Președintele Bolsanaro al Braziliei a fost înlăturat tot prin fraudă, pentru că s-a opus exterminării populației prin asa zisul vaccin. Trei președinți africani au fost asasinați din același motiv.

2.Argumente în favoarea tezei potrivit căreia Putin e parte a sistemului sionist-globalist antihristic:

-Participă la reuniunile ,,dumnezeilor lumii’’ care pretind că au menirea și puterea de a hotătî în numele tuturor făpturilor lui Dumnezeu de pe planetă.

-A avut o contribuție majoră la dislocarea masivă a populației musulmane asiatice și dirijarea ei spre Europa, cu scopul descreștinării acesteia, urmată de islamizarea ei. Sfântul Iustin Popovici vorbea de alungarea lui Hristos din Europa.

-Supunerea Poporului Ortodox Rus la campania mondială de pretinsă vaccinare, cu scopul precis de a extermina o mare parte a acestuia.

-Putin a impus și-l menține ca patriarh al Rusiei pe ecumenistul Kiril, cu rol major în lupta împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse.

-Cel mai puternic argument în favoarea acestei teze este vizibil, ușor de înțeles, adică faptul că Putin a declanșat războiul, îl duce cu o ferocitate animalică și împlinește întru totul planul americanilor.

2.De ce propaganda antihristic-globalistă a creat un val de ură îmotriva lui Putin și a rușilor, în general? Simplu de înțeles: pentru ca omenirea să nu vadă cine sunt autorii din umbră ai războiului, antihriștii americani. Putin e făcut răspunzător de toate relele lumii și oferă satanistului Zelenski un minunat pretext de prigoană și distrugere a Bisericii Ortodoxe Canonice din Ucraina, prin metodele și mijloacele pe care le vedem. Până și Sfinții ruși au fost inteziși în Ucraina.

3.De ce sioniștii globaliști au impus la președenția Ucrainei un măscărici satanist evreu, numit V. Zelenski? Pentru că, așa cum vedem, e omul potrivit care își joacă cu exactitate rolul și împlinește cu rigoare planurile celor care au planificat războiul. Evreu însemnă automat anticreștin, persoană care urăște cu sălbăticie pe Hristos și Biserica Sa. Or, știm cu exactitate că acest război e menit să distrugă Biserica Ortodoxă Canonică a Ucrainei, care e o piedică majoră în calea aducerii lui antihrist la cârma lumii. Arestov spunea fără ocolișuri, înainte de alegerea lui Zelenski ca președinte, că războiul a făcut parte de la bun început din „mandatul” echipei din spatele președintelui-actor. Ce vreți mai clar? Odată ,,ales’’ în 2019, sioniștii sataniști aveau cei doi criminali care să declanșeze războiul împotriva Bisericii Ucrainene, de fapt împotriva Bisericii Ortodoxe de pe toată planeta, pentru că acesta e planificat să fie extins și in alte țări Ortodeoxe. Vă dau un amănunt, nu lipsit semnificație: Rusia amenință direct Republica Moldova: Va deveni următoarea Ucraină. România și Polonia, următoarele pe listă. Iată ce frumos titrează ActiveNews, în 2 februarie 2023.

4.De ce forțele NATO stau la granițele Ucrainei și urmăresc cu atenție războiul, în condițiile în care nu au nicio obligație de apărare a acesteia? Pentru ca acesta să se desfășoare conform scenariului scris de americani. Miliarde de euro sau dolari pompate regimului criminal al lui Zelenski, armamentul cel mai ucigător, propagandă mincinoasă dezlănțuită, nimic nu este cruțat când e vorba ca războiul să fie prelungit, să suprime cât mai multe vieți, să bombardeze sistematic orașele și infrastructura, într-un cuvânt să distrugă Ucraina Ortodoxă.

5.O afirmație ale lui Arestov: Ucraina are foarte mici șanse să câștige războiul, dar și că ar putea să dispară ca țară. „Ce credeți, că declarația făcută de președintele Duda al Poloniei despre lunile decisive (care urmează) și că nu se știe dacă Ucraina va supraviețui ca țară, au fost doar niște vorbe în vânt sau spunea despre asta pe baza unor informații?” Înțelegeți că nu e vorba de dispariția Ucrainei ca țară, antihriștii vizează dispariția Bisericii Ortodoxe Canonice și înlocuirea ei cu bandele de asasini ale lui Epifanie Dumenko, combinate cu papistașii ziși greco-catolici.

6.Fumigene aruncate pentru a ascunde realitatea:

-Putin este bolnav, e măcinat de un cancer în fază terminală. Nu mai crede nimeni.

-Se pregătește un atentat împotriva lui Putin.

-Putin are un sistem de apărare dispus pe trei cercuri concentrice.

-Occidentul a impus sancțiuni drastice împotriva Rusiei. Pe ruși îi doare-n cot.

7. Arestov: ,,Faptul că războiul era planificat să înceapă exact în perioada „plandemiei” dovedește (dacă mai era nevoie) că ambele fac parte din același scenariu al marii resetări’’. Fără comentarii!

8.Un posibil conflict NATO – Rusia. Ideea e vehiculată cu multă stăruință. Nu e exclus ca acesta să izbucnească, după ce Ucraina va fi zdrobită, în viziunea globalistilor, iar războiul să fie mutat pe teritoriul Rusiei și să aibă ca obiectiv distrugerea Bisericii Ortodoxe Ruse, cu complicitatea satanistului Putin. Nebunii aceștia au mințile atât de întunecate, încât nu e exclus ca și acest scenariu să fie pus în practică. Ce mai contează niște milioane de vieți. în condițiile în care exterminarea cîtorva miliarde de oameni – obiectiv declarat al sataniștilor care, zice-se, conduc lumea. Nu o conduc, o aruncă în haosul din care vor să tragă foloase pentru ei. Vor fi atrase în război România, Belarus și Moldova. Se vor folosi armele nucleare selectiv, în anumite regiuni și numai după ce sataniștii se vor pune la adăpost.

9.China are în acest moment o atitudine oarecum oscilantă, insuficient definită. Fiți siguri că Xi și șleahta lui de la conducere sunt oamenii sistemului antihristic. Răspândirea virusului de pe teritoriul chinez e un argument mai mult decât suficient. Cu certitudine, există un scenariu în care China va avea un rol determinant. Cât va îngădui Dumnezeu.

10.E timpul să aflăm și Cine va ieși Învingător din acest război: Mântuitorul nostru Iisus Hristos, laolaltă cu Biserica Sa. Să n-aveți nicio îndoială. Atunci vom înțelege adevăratul cuvintelor Sale ,,nici porțile iadului nu o vor birui’’. Amin.

Presbiter Iovița Vasile

4 gânduri despre „Adevăruri tăinuite cu grijă de sataniștii sângeroși, care au planificat și declanșat războiul împotriva Bisericii Ortodoxe Canonice a Ucrainei”

  1. Mergem la Liturghie cu acest dor? Atunci ne‑am asigurat Împărăția cerurilor
    Cuviosul Părinte Emilianos Simonopetritul

    Chiar dacă obosesc la rugăciune în înfățișarea mea înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă nu‑L cunosc pe Dumnezeu, chiar dacă moțăi, sau nu înțeleg, sau îmi fug cuvintele rugăciunii, sau trăiesc în mii de întunecimi, sunt sigur că în această neștiință a mea, în orbecăiala mea, în acest întuneric al meu, Dumnezeu este prezent, Dumnezeu mă aude, Dumnezeu mă vede, Dumnezeu este de față.

    Liturghia noastră, dragii mei, este o logodnă cu Hristos, o nuntă. Ne duce în împărăția Lui. Apoi vom ieși din nou ca să mergem la casa noastră cu patimile noastre, cu păcatele noastre, cu mizeriile noastre. N‑are nicio importanță! Vom merge iarăși la Liturghie, Îl vom răpi iarăși pe Hristos, ne va îndumnezei din nou.

    Și astfel, printr‑o luptă continuă, printr‑o călătorie continuă, înainte fiind preotul, iar înapoia lui noi, vom ajunge în Împărăția cerurilor.
    Mergem la Liturghie cu acest dor? Atunci ne‑am asigurat Împărăția cerurilor.

    Arhim. Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri şi Cateheze – Vol.I, Editura: Sfântul Nectarie, 2020

    Apreciază

  2. Si poate sa ne destainuie si noua cineva planul lor concret cu Romania si Rep.Moldova?Sau tot asa dupa vreo 10 luni de la inceperea ostilitatilor?Sau cumva e vreo intelegere cu anumiti afaceristi chinezi ca dupa ce vor incepe ostilitatile si la noi sa se purceada la o deportare in masa si din Ukraina si din Moldova si de la noi la pachet pentru ca oferta de forta de munca(cu invoiala ue si sua) e promitatoare si numai buna de plasat in viitoarea Siberie care va fi data cu tot cu deportati fara capatai chinezilor?
    Nu am putea sti planul asta de exterminare a ortodocsilor?

    Apreciază

Lasă un comentariu

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă