Victimele prigoanei ecumeniste

Vorbim adesea doar despre prigoana comunistă și uităm despre prigoana ecumenistă. 

Prigoana ecumenistă a început la noi de mult timp. Ecumenismul a creat victime și atunci când s-a schimbat calendarul, și în perioada comunistă și continuă și în zilele noastre. Odată cu crearea Consiliului Mondial al Bisericilor, în anul 1948, ecumenismul a venit cu reeducarea din temnițele comuniste.

Ecumenismul a fost cauza adevărată a multor arestări în anul 1948, când au fost arestați zece mii de tineri, mulți dintre ei fiind purtători de Duh Sfânt.

 Acuzațiile aduse erau adesea de altă natură, însă vedem clar că scopul ecumenismului este de a înlesni lucrarea demonică prin slăbirea puterii Ortodoxiei. Cei mai prigoniți au fost cei care au arătat lumii puterea Ortodoxiei și au chemat poporul român la îndumnezeire. Vedem cum în închisorile comuniste martirii neamului nu erau umiliți doar prin bătaie, ci și prin promovarea păcatelor despărțitoare de Dumnezeu. Lucrul acesta continuă și în afara spațiului închisorilor, într-o formă mai seducătoare prin ideologia antihristică promovată prin modă, prin artă, știință și chiar prin anumite legi.

 Ecumenismul îi cere Ortodoxiei să renunțe la conceptul de îndumnezeire! Iar prigonitorii din temnițele comuniste le cereau celor întemnițați să renunțe de tot la Dumnezeu. Fără îndumnezeire nu ne putem mântui. Părinții Arsenie Boca și Nil Dorobanțu nu sunt agreați nici acum în primul rând pentru că nu se încadrează în standardele impuse de erezia ecumenistă. Am citit că Episcopul Aradului, Andrei Magieru i-a dat poruncă și ascultare măicuței Zamfira să aibă grijă de părintele Arsenie Boca toată viața. Tot acest episcop a fost cel care a semnat decizia de scoatere din monahism a părintelui și interdicția de a mai sluji la Altar. În cartea ,, Părintele Arsenie, Obiectivul Bratu”, un ins spune cu oarecare mândrie că Părintelui Arsenie că îi vor trimite o femeie pentru a-l compromite. Nu știu dacă este vorba despre Maica Zamfira, dar alt nume nu am întâlnit. Unii comentează cu prea multă răutate acest aspect.

 Nu știm cum a lucrat Dumnezeu. Am avut mari ispite când am avut gânduri nepotrivite despre modul în care au viețuit. În ultimii ani părintele Arsenie a spus că a slujit Sfânta Liturghie în fiecare noapte și a spus că Maica Zamfira i-a  fost ,,ucenică și înger păzitor”. Compromiterea  și șantajul au fost tactici des folosite pentru a crea unelte docile puse în slujba ecumenismului. Acesta e doar un exemplu.

Părintele Nil Dorobanțu nu era șantajabil, de aceea era și el un dușman al regimului. De asemenea părinții Ilarion Felea și Daniil Sandu Tudor și mulți alții încurcau punerea în practică a ereziei ecumeniste. Consiliul Mondial al Bisericilor nu-și dorea niciun dialog cu cei îndumnezeiți, ci voiau ca ei să ne impună ,, standardele” lor. În locul îndumnezeirii, ne impun atitudinea tolerantă față de păcat! 

Ecumenismul a mers braț la braț cu comunismul, dar a stat mereu cu un pas mai în spate… Am putea vorbi fără a greși despre temnițele ecumeniste. Ecumenismul și-a croit o mască poleită pentru a fi mai ușor de acceptat și a continuat și continuă să facă victime prin mijloace mai mult sau mai puțin moderne, fără a mai fi nevoie de închisori. Când poleiala cade, iese la iveală mirosul urât al acestei erezii.

Când prigoana ecumenistă se va dezlănțui cu furie și asupra creștinilor de rând, vom înțelege cât de nocivă este ideologia ecumenistă. Deocamdată se văd roadele reeducării poporului român în stare de libertate. Femeile intră îmbrăcate în pantaloni în multe biserici și mănăstiri fără opreliști, iar creștinii nu mai fac deosebirea dintre crucea ortodoxă și crucea lui Baphomet. Dacă preotul le spune că și aceea e tot cruce și că greșesc cei care o critică, omul de rând crede…

Hristos ne-a lăsat poruncile evanghelice de a-l iubi pe Dumnezeu și pe aproapele, dar nu ne-a spus să iubim păcatul și erezia. Față de cei care stăruie în păcate, Mântuitorul are o altă atitudine. Toleranța ecumenistă reflectă dezinteresul față de mântuirea noastră. De fapt, cuvântul ,,mântuire” este evitat cu grijă de către ecumeniști. 

Până la urmă, de ce mergem la Biserică? Să socializăm? Să auzim cântări liniștitoare? Să ne slăvim unii pe alții în loc să-I dam slavă lui Dumnezeu? Să așteptăm să se schimbe doar alții pentru a o duce noi mai bine? Să facem concerte în biserici? 

Dumnezeu să ne ajute să vedem în ce măsură ne-am molipsit de erezia ecumenistă în aspectele care țin de profunzimea trăirii Ortodoxiei!

Sora Lucreția P.