Multe lucruri frumoase s-ar putea spune despre Sfinţii pe care-i pomenim în această zi. Am ales a scrie cuvânt de învăţătură despre Sfântul Ştefan, rânduit de Biserică să fie păstor într-un popor închinător la idoli, care locuia în ţinutul Permului, aflat sub stăpânire rusească. Înainte de toate, a învăţat limba acelui popor, apoi a alcătuit un alfabet pentru a putea traduce Scripturile Sfinte în graiul lor. Împotrivirile erau mari şi numeroase din partea păgânilor din Perm. S-au ridicat cu defăimări asupra lui, unii chiar au vrut să-l ucidă. Cu ajutorul lui Dumnezeu, a izbutit să aducă, prin Sfântul Botez, la Dreapta Credinţă câteva suflete şi să înalţe o biserică.
În ţinutul Permului era un vrăjitor vestit pe care oamenii îl cinsteau ca pe un tată şi învăţător al lor. Cum vrăjitorii sunt slujitori ai diavolului, şi acesta s-a ridicat cu înverşunare asupra Sfântului. De multe ori a chemat diavolii asupra Cuviosului ca să-l înspăimânte, însă aceştia s-au dovedit fără putere, încât nu se puteau apropia de el. Într-una din înfruntări, vrăjitorul a propus Sfântului două încercări prin care să se arate cine are Credinţa adevărată: trecerea prin foc şi prin apă. Sfântul a răspuns cu smerenie: ,,Pace vouă, fraţilor, mântuiţi-vă, iertaţi-mă şi vă rugaţi pentru mine, căci eu pentru Sfânta Credinţă sunt gata a muri. Deci, mă duc spre încercarea ce-mi stă în faţă, nădăjduind spre Iisus, Începătorul şi Împlinitorul Credinţei’’.
Când a venit vremea primei încercări, Cuviosul a cerut celor de faţă să aprindă o casă pustie din apropiere. Luând de mână pe vrăjitor, a voit să intre cu acesta prin foc. Frică mare a căzut asupra slujitorului diavolesc, încât n-a voit să se supună cu nici un chip încercării pe care el însuşi o propusese. Urmau să intre apoi într-o copcă făcută în gheaţa unui râu. Şi de rândul acesta vrăjitorul s-a arătat înspăimântat, aşa că poporul adunat s-a convins de deşertăciunea şi neputinţa sa şi a strigat: ,,Este vinovat şi i se cuvine pedeapsa morţii’’. Sfântul le-a răspuns cu multă înţelepciune: ,,Ba nu! Mâna noastră nu va fi asupra vrăjmaşului nostru! Că nu m-a trimis Hristos să ucid, ci să învăţ cu blândeţe şi să sfătuiesc cu linişte; nici nu mi-a poruncit Stăpânul meu să pedepsesc, ci să cert cu milă’’. A certat, aşadar, pe vrăjitor şi l-a alungat din acele locuri, astfel că Biserica sporea, iar capiştile idoleşti erau dărâmate.
După o vreme, fiind la Moscova, Sfântul Ştefan s-a îmbolnăvit şi s-a mutat la Domnul, lăsând în urmă Biserica Permului, pentru mântuirea păcătoşilor (După Vieţile Sfinţilor pe aprilie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.325-337).
Presbiter Iovița Vasile
ORTODOXIAÎNCATACOMBE 