Sfântul Ioan Cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei

 ,,Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui’’ (Matei 5, 7). Cei care au pus în sufletele lor aceste cuvinte şi au împărţit cu dragoste celor nevoiaşi din avutul lor, s-au convins de darurile şi binefacerile pe care Domnul tuturor le revarsă asupra celor milostivi. Astăzi pomenim pe Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. Din mulţimea faptelor sale bune, am ales două. Sfântul cerceta pe cei bolnavi, după cuvântul Domnului. Într-una din aceste cercetări a venit la Sfânt un străin şi i-a cerut milostenie. Patriarhul a poruncit să-i dea şase arginţi. Străinul acela a mers pe altă cale, şi-a schimbat hainele şi iarăşi a venit să ceară milostenie. A poruncit slugii să-i dea iarăşi şase arginţi. Acesta s-a supus, dar i-a şoptit la ureche: ,,Stăpâne, acesta este săracul acela care a luat mai înainte şase arginţi’’. Patriarhul s-a făcut că nu aude şi a poruncit să i se dea alţi şase arginţi. A mers săracul acela şi iarăşi şi-a schimbat hainele, şi a venit a treia oară să ceară milostenie. ,,Stăpâne, acesta este tot acela care a luat de două ori câte şase arginţi şi acum cere şi a treia oară’’. Sfântul nu s-a plecat cuvintelor slugii, ci a poruncit: ,,Dă-i lui doisprezece arginţi, ca nu cumva să fie Hristosul meu, Care mă încearcă pe mine!’’ 

        Doi dintre slujitorii la sfântul altar au comis oarecari fapte necuvenite şi au fost despărţiţi o vreme de Biserică. Unul dintre ei s-a smerit şi s-a pocăit de greşeala sa. Celălalt s-a răzvrătit şi s-a întărâtat şi mai mult asupra Patriarhului. Sfântul a vrut să-l cheme la sine şi să-l îmbuneze cu cuvinte de folos şi cu blândeţe, însă a uitat, căci aşa a voit chiar Dumnezeu. Pe când slujea Sfânta Liturghie, şi-a adus aminte de cuvântul Mântuitorului, Care a spus: ,,Dacă vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău acolo înaintea altarului şi du-te mai întâi şi te împacă cu fratele tău’’. Sfântul s-a depărtat de altar, a chemat pe clericul cel răzvrătit, a căzut la picioarele lui şi i-a cerut iertare. Acesta, văzând pilda de Dumnezeiască de smerenie, a căzut şi el la picioarele Patriarhului şi cu lacrimi l-a rugat de iertare. Sfântul s-a întors la altar pentru Sfânta Liturghie, iar slujitorul acela s-a îndreptat. La începutul păstoririi sale, Sfântul Ioan cel Milostiv hrănea şapte mii cinci sute de săraci. Despre aceştia a spus: ,,Cei pe care voi îi numiţi săraci şi nevoiaşi, aceia sunt domnii mei; pentru că ei pot să mă ia în locaşurile cele veşnice şi să-mi dea tot felul de ajutor spre mântuire’’(După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 182-197).

Presbiter Iovita Vasile

8 gânduri despre „Sfântul Ioan Cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei”

    1. Am preluat de pe ortodoxinfo viziunea cu Parintele Efrem.In originalul grec spune ca Hristos-Dumnezeu Este furios.In concluzie:Dumnezeu ia matura!Si mai retinem ceva:timpul pana la razboi e extrem de scurt.Si inca ceva:Biden e illuminati.

      Apreciază

  1. In legatura cu vedenia cu pr.Efrem as vrea sa vin cu un text provenit de la o cunostinta.
    Problema nr.1 e mondiala.Suntem invadati de marile puteri sau Marea Putere (illuminati) care pune stapanire pe omenire la ordinul lui lucifer si pt asta toate guvernele lumii ,zice prietenul meu,sunt constranse sa cedeze suveranitatea tarii cu tot ce se afla pe teritoriul sau(trat.Strasbourg 2014) din cauza datoriilor suverane datorate Bancii Mondiale imposibil de rambursat,lucruri arhistiute.
    Ideea cea mai tragica este ca guvernele si cei care le conduc duc planul pana la capat pt ca ei fac datoriile”intentionat” indatorand tara csre nu le apartine practic si se numeste tradare nationala.
    Asta este ceea ce se intampla cu omenirea ca timpurile apocaliptice se implinesc cu ac.evenimente unde oamenii cei mai inalti ai societatii se predau luciferului.
    „Am primit pe Telegram:
    Da,se pare ca din noiembrie vor sa treaca in forta la implementarea satanismului mondial.Daca populatia planetei nu se ridica va fi jale!
    Vreau sa va ofer cateva informatii importante.Sunt membru al Comitetului in cadrul Partidului Liberal din Canada.Stau in mai multe grupuri de comitete,dar informatiile pe care le furnizez provin de la Comitetul de Planificare Strategica(condus de PMO).Voi continua.

    Apreciază

    1. Continuare:
      „Trebuie sa incep prin a spune ca nu sunt fericit sa fac asta,dar trebuie,ca si canadian,ca parinte care isi doreste un viitor mai bun pt copiii mei(el sigur nu si a lasat niciodata copiii cu masca la scoala) ci si pt ceilalti copii.
      Celalalt motiv pt.care fac ac.lucru este ca aprox.30% dintre membrii Comitetului nu sunt multumiti de DIRECTIA pe care o va lua aceasta in Canada dar opiniile noastre au fost ignorate si intentioneaza sa avanseze unilateral spre obiectivele lor.
      De asemenea am aratat foarte clar ca nimic nu va opri obiectivele planificate”.
      Nota:ce va fi,cum va fi ,cand va fi in Canada,va fi si in Romania si oriunde la fel.
      „Foaia de parcurs si obiectivele au fost stabilite mai dinainte de PMO si sunt dupa cum urmeaza:
      -Restrictiile de blocare din faza a doua pe o faza continua,incepand cu principalele zone metropolitane mai intai si extinzandu se spre exterior.Asteptate sa se realizeze pana in noiembrie 2020.
      -GRABIREA ACHIZITIEI(SAU CONSTRUIRII) INSTALATIILOR DE IZOLARE in fiecare provincie si teritoriu.Asteptata sa se implementeze pe parcursul lunii noiembrie pana in decembrie 2020.
      -NOILE CAZURI ZILNICE DE《COVERIG》19 VOR CRESTE DINCOLO DE CAPACITATEA DE TESTARE INCLUSIV CRESTERI DE DECESE LEGATE DE 《COVERIG》19 DUPA ACELEASI CURBE DE CRESTERI.ASTEPTATE SA SE IMPLEMENTEZE PANA LA SFARSITUL LUNII NOIEMBRIE 2020.
      -BLOCAREA SECUNDARA COMPLETA SI TOTALA(MULT MAI STRICTA DECAT PRIMA SI A DOUA RESTRICTIE AFLATA IN DERULARE).PREVAZUTA SA SE FINALIZEZE PANA LA SFARSITUL LUNII DECEMB.2020.
      -REFORMA SI EXTINDEREA PROGRAMULUI DE SOMAJ CARE URMEAZA SA FIE TRANZITIONAT IN PROGRAMUL DE VENIT UNIVERSAL DE BAZA.Prevazuta sa se finalizeze in primul trimestru al anului 2021(1 ian.-1 mart.2021).
      -Mutatia 《coverig》19,e proiectata sa fie combinata pt.infectie mai mare cu un virus secundar(denumit《coverig》21) care duce la un al treilea val cu o rata de mortalitate mult mai mare.Asteptata sa se realizeze pana in februarie 2021.
      -Cazurile noi zilnice de spitalizari 《coverig》21 si decese legate de 《coverig》19 in combinatie cu 《coverigul》21 vor depasi capacitatea unitatilor de ingrijire medicala.Obiectiv asteptat sa se realizeze in primul trimestru 2021 adica in luna februarie 2021.
      -Restrictiile deblocare imbunatatite(denumite a treia blocare)vor fi implementate in a 2-lea trimestru 2021.Se vor impune restrictii de calatorie(inclusiv intre provincii si intre orase).Prevazute sa se realizeze in trim.2 2021.
      -Tranzitiade la somaj la programul universal de venit de baza se va realiza la jumatatea trimestrului 2 per 2021.
      -Defectiuni ale lantului de aprovizionare provocate DE LIPSA STOCURILOR SI INSTABILITATEA ECONOMICA MARE PREVAZUTE SA SE PROVOACE TARZIU IN TRIMESTRUL II 2021.
      -DESFASURAREA DE IMENSE FORTE MILITARE in marile zone metropolitane precum si pe toate drumurile PRINCIPALE pentru stabilirea punctelor de control al calatoriilor prevazuta sa se realizeze gradual,in tot anul 2021 pana in trimestrul III 2021.Limitati deplasarea si calatoria.Oferiti SPRIJIN LOGISTIC(CU BRATELE) ZONELOR CALAMITATE .”Continuare.

      Apreciază

      1. Continuare:
        „Impreuna cu foaia de parcurs furnizata Comitetului de Planificare Strategica i s-a cerut sa implementeze un mod eficient de trecere a canadienilor(romanilor) in scopul indeplinirii UNUI EFORT ECONOMIC fara precedent,unul care ar schimba fata Canadei (Romaniei)si ar schimba pt totdeauna vietile canadienilor(romanilor).
        Concret despre ce e vorba.Ni s-a spus ca,PENTRU A COMPENSA CEEA CE ERA IN ESENTA UN COLAPS ECONOMIC LA SCARA INTERNATIONALA,GUVERNUL FEDERAL(GUV.ROMAN) URMA SA LE OFERE CANADIENILOR(ROMANILOR) O REDUCERE TOTALA A DATORIILOR.
        ACESTA ESTE MODUL IN CARE FUNCTIONEAZA:GUVERNUL FEDERAL(GUV.ROMAN) VA OFERI ELIMINAREA TUTUROR DATORIILOR PERSONALE(CREDITE DIN BANCI,IPOTECI PE MASINI,CASE ,CARDURI DE CREDIT),CARE,TOATE FONDURILE VOR FI ACORDATE CANADEI(ROMANIEI) DE CATRE FMI IN CADRUL PROGRAMULUI CARE VA DEVENI CUNOSCUT SUB NUMELE DE PROGRAMUL DE RESETARE A DATORIILOR MONDIALE.
        IN SCHIMBUL ACESTEI IERTARI TOTALE A DATORIILOR,INDIVIDUL AR PIERDE PENTRU TOTDEAUNA PROPRIETATEA ASUPRA ORICAROR PROPRIETATI SI ACTIVE.
        INDIVIDUL AR TREBUI DE ASEMENEA SA FIE DE ACORD SA PARTICIPE LA PROGRAMUL DE VACCINARE 《coveverig 19 ,coveverig 21》care ar oferi individului o calatorie nelimitata si o viata nelimitata chiar si in conditiile de blocare completa(prin utilizarea IDENTIFICARII CU FOTOGRAFIE DENUMITA HEALTH-PASS ).
        Membrii Comitetului au intrebat CINE VA DEVENI PROPRIETARUL bunurilor si activelor confiscate in acest scenariu si ce se va intampla cu creditorii sau institutiile financiare?Si ni s-a spus pur si simplu:《PROGRAMUL de resetare a datoriei mondiale va gestiona toate datoriile care vor fi supraestimate 》.
        Mai multi membri ai Comitetului au pus la indoiala ce s-ar intampla cu persoanele fizice DACA AR REFUZA SA PARTICIPE LA PROGRAMUL DE RESETARE A DATORIEI MONDIALE SAU HEALTH-PASS ,SAU LA PROGRAMUL DE VACCINARE IAR RASPUNSUL PE CARE L-AM PRIMIT A FOST UNUL FOARTE INGRIJORATOR:LAGARUL.
        IN ESENTA,NI S-A SPUS CA ESTE DE DATORIA NOASTRA SA NE ASIGURAM CA AVEM UN VENIT”.

        Apreciază

  2. Despre anii dinaintea venirii lui Antihrist -Stareţul Nikon Aghioritul

    Partea a 3-a

    De curând mi-a căzut în mâini o carte. M-a impresionat faptul că a circulat în 21 de ediţii. Despre ce vorbeşte oare, de are un aşa mare succes, m-am întrebat. O femeie necunoscută a scris-o. Chiar şi după succesul acestei cărţi a rămas necunoscută, însă banii i-a strâns. Îl vedea pretutindeni pe Antihrist şi scria în cartea ei unde se află acesta, ca să fim atenţi la el. Şi unde nu-l vedea! Chiar şi în turism! Turismul este înaintemergătorul Antihristului. Fireşte că încerca să aducă argumente pentru această afirmaţie. Am aici o pagină din cartea ei: „Noul coeficient de impozitare care s-a votat în Parlament, pe 1 ianuarie, 1987. Este pe trei nivele. Primul a plătit 6% din impozit –aici e primul şase -, al doilea nivel, 18% din impozit – nu este un simplu 18, ci 6+6+6 -, iar cel de-al treilea nivel 36%, care nu este un simplu 36, ci 2 x 18, adică de două ori Antihrist. Unde a trăit şi cum s-a apucat să scrie cartea această femeie?
    Ce ar fi scris despre impozitele de acum, dacă atunci vedea în coeficientul 36%, de două ori pe Antihrist?
    Atât timp cât există oameni naivi, deştepţii se vor îmbogăţi vânzând „antihrist”, frică şi suspans, deoarece tuturor ne place thriller-ul.

    Un egumen aghiorit îmi spunea ca mulţi îşi vor câştiga pâinea şi chiar se vor îmbogăţi până să vină Antihristul.
    „Vine Antihristul! Cumpăraţi cartea mea ca să vedeţi pe unde vine şi să ştiţi!” De ce să fim în permanenţă într-o stare de alarmă ca să simţim că suntem vii? Nu putem să fim nişte creştini normali, paşnici şi echilibraţi? De ce trebuie să fim în priză mereu? De ce trebuie să fim în stare de panică, de sminteală strigând „Vine Antihristul, pecetea lui este pretutindeni”! Totul începe ca o glumă, dar felul în care sfârşeşte nu este deloc amuzant. Cineva îmi spunea: „Nu vedeţi, gheronda, nu vedeţi?” La care îmi deschide o conservă care avea în partea exterioară codul de bare. „Este 666! Cum pot să mănânc asta?”. Eu i-am răspuns: „Nu pot să înţeleg! Ţi-a spus cineva să-l mănânci pe Antihrist? Deschide conserva, mănâncă peştişorii şi aruncă-l pe Antihrist la gunoi. Cine ţi-a zis să mănânci cutia de tablă?”. Altă persoană, călugăr de data aceasta, nu-şi lua pastilele pentru că avea pe cutie codul de bare. „Măi părinte, ţi-a spus cineva să mesteci cartonul? Scoate pastilele, ia-le să te faci bine şi aruncă-l pe Antihrist la gunoi sau arde-l.

    De ce trebuie să fim în permanenţă panicaţi, terorizaţi, devenind astfel pricina batjocoririi credinţei în Hristos?
    Nu putem să fim nişte creştini liniştiţi şi să ne simţim importanţi deoarece Hristos ne-a iubit şi a murit pentru noi? Trebuie să ne simţim prigoniţi de unii ca să simţim că existăm şi că avem valoare? De ce trebuie să se ocupe de noi alţii şi să ne acorde atenţie, iar noi să simţim că existăm? Asta este o boală psihică. Este o slăbiciune sufletească. Nu suntem creştini în felul acesta! Toţi vor râde de noi vânzându-ne antihrist.
    Anul trecut, un pastor american şi-a convins turma că în luna august va avea loc A Doua Venire. Pastorii de acolo sunt ca nişte „showmen”. Oameni care oferă spectacole. Trebuie să-şi facă numărul, trebuie să impresioneze, trebuie să aibă multe alte talente. Nu are importanţă dacă sunt creştini sau nu. Vând hristos, antihrist şi semne ale sfârşitului. Fireşte că nu a avut loc A Doua Venire. Care a fost urmarea însă? Toţi aceia, ştiind că va veni sfârşitul lumii în august, ca nişte buni creştini, şi-au vândut casele, şi-au împărţit averile săracilor ca să meargă în Rai. Acum, au rămas pe drumuri. Aici se ajunge.
    Trebuie să fim atenţi că diavolul nu urmăreşte să-l arunce în păcate mari pe unul care doreşte să fie creştin adevărat. Nu-i va spune „mergi la desfrânate, fură sau înşeală”, nu! Pentru că ce va răspunde creştinul? „Nu se poate, sunt creştin!” Însă ce-i va spune? „Bravo! Eşti cel mai bun dintre creştini, deoarece tu eşti atent la semnele vremurilor, pe când ceilalţi trăiesc în nepăsare! Tu l-ai descoperit pe Antihrist, îl vezi, observi lucruri pe care alţii nu le văd!”

    Când am fost botezaţi, Hristos, prin mâinile preotului, ne-a pecetluit, în cadrul Tainei Bisericii, cu sfântul şi marele Mir, care este pecetea Sfântului Duh. De ce niciunul nu vă spune să nu vă temeţi, de vreme ce Hristos v-a deosebit, v-a făcut ai Lui. Avem pecetea Lui.
    De ce ne gândim la pecetea lui Antihrist, şi nu la pecetea lui Dumnezeu pe care am primit-o? De ce toţi vorbesc de pecetea lui Antihrist, şi trec sub tăcere alt lucru pe care îl afirmă Apocalipsa?
    Apocalipsa afirmă că la sfârşitul veacurilor, când va veni Antihristul, va pecetlui şi Dumnezeu pe creştini. Aţi mai auzit-o pe asta până acum? „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui pe frunţile lor pe robii Dumnezeului nostru”8, spun îngerii, pentru a nu se vătăma şi pentru a nu fi în primejdie.
    Îngerii lui Dumnezeu ne vor pecetlui că să nu ne poată vătăma Antihristul cu antihriştii lui. De câte ori vi s-a spus că creştinii vor fi pecetluiţi de îngeri? Înţelegeţi că există ceva bolnav în toată povestea asta cu pecetea Antihristului?
    Că i-am dat mai multă importanţă decât merită?

    Un părinte l-a văzut pe diavol. Nu-l mai văzuse până atunci, era începător. Acest părinte mi-a povestit: „Când l-am văzut în faţa mea, am îngheţat cu totul de frică şi am înţeles că nimeni, niciodată, nu mă va urî cum mă urăşte acesta care se află în clipa asta lângă mine şi mă priveşte. Pe loc am înţeles că niciodată nu voi avea un alt vrăjmaş, în afară de acesta care se află în faţa mea şi se uită la mine”. „Ce ai făcut?”, l-am întrebat. Toată această scenă se întâmpla în timpul slujbei Utreniei. „Mi-am dus mâna la gură ca să nu se audă ţipetele de frică care ieşeau din mine şi să înţeleagă ceilalţi părinţi ce se întâmplă”.

    Nimeni nu ne va urî asemenea diavolului. De ce? Deoarece putem să facem ceva ce el nu a putut să facă: să devenim dumnezei, să devenim mădulare ale Trupului lui Hristos, să ajungem acolo unde el nu a putut să ajungă. Sfântul Maxim afirmă că omul poate să dobândească toate câte are Dumnezeu. Poţi deveni atotînţelept, atoateştiutor, nemuritor, asemenea lui Dumnezeu, exceptând identitatea de esenţă (ousia). Lucrurile acestea nu poate să le „înghită” diavolul, pentru că el n-a reuşit, chiar dacă era curat, era doar duh, pe când noi reuşim chiar dacă avem trup şi oase. Ura lui nu se poate spune!

    Un stareţ mi-a zis că dacă Dumnezeu ar lăsa liber, nu pe Lucifer, ci pe un drăcuşor căruia să-i spună că este liber cinci minute şi că poate face ce doreşte pe pământ, nu va rămâne niciunul dintre noi viu. Un singur drăcuşor să lase!
    Însă, noi trăim. Nu este aşa? Aşadar, diavolul nu ne poate face nimic. Trăim, ne nevoim, încercăm, cum vom izbuti? Ce-l împiedică pe diavol de nu ne prăpădeşte? Virtuţile noastre? Ştim noi ce fel de virtuţi avem. Şi oricâte am avea, virtuţi ca ale diavolului nu vom avea niciodată. El are mult mai multe virtuţi decât noi. Niciodată nu vom posti cum posteşte el; el nu mănâncă niciodată pentru că nu are trup; niciodată nu vom fi mai feciorelnici decât el; chiar dacă ar vrea să desfrâneze, nu poate, pentru că nu are trup; niciodată nu vom priveghea cum priveghează el. Nu ne păzesc virtuţile noastre, nici „sfinţenia” noastră. Fiecare dintre noi ştim ce fel de „sfinţenie” avem înlăuntrul nostru.
    Ce ne păzeşte? Dragostea lui Hristos. Acela Care Şi-a vărsat sângele Său, Care a fost omorât pentru noi. Aşadar, Cel Care ne păzeşte acum, ne va păzi şi atunci, la sfârşitul veacurilor.
    Ce spune Sfânta Scriptură? „Mai mare este Cel Ce este în voi, decât cel ce este în lume”9. Dumnezeu, Care este în noi, este mai mare decât diavolul din lume. „Dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră?”10 Nu ne temem nici măcar de Lucifer! De Antihrist ne vom teme? De slujitorul lui personal? De stăpân nu ne temem, de slugă să ne temem? Haideţi să ne revenim în fire!

    Un arhimandrit deosebit spunea: „Nu ne temem de un număr, adică de 666, ci de nenumăratele noastre păcate”.
    Un sfânt al bisericii spunea că nimeni nu te poate vătăma, dacă tu nu te vei vătăma mai întâi pe tine.
    Poate să vină Antihristul! Este problema lui, nu a noastră.
    Să fiţi cu luare aminte la asta! Sieşi îşi va face rău când va veni. Nu ştim oare cum se termina întreaga istorie?
    „Domnul Hristos îl va ucide cu suflarea gurii Sale”11, îl va lovi şi-l va arunca în foc. Aşadar, cu cât Antihristul întârzie să vină, cu atât este mai bine pentru el. Dacă va veni, „îşi va pierde capul”.
    Ce ne priveşte pe noi? Întârzie să vină? Este în folosul lui. Nouă ne este de folos dacă vine, deoarece ni-L va aduce pe Hristos. Este spre binele lui să mai zăbovească.
    Noi, împreună cu Apostolul, spunem: „Vino Doamne”12, Amin!

    Extras din video conferinţa Stareţului Nikon, din data de 19. 03. 2012
    Traducere din limba greacă: Cătălin Dobri.

    8 – Apoc. 7, 3 (n.tr.).

    9 – I In, 4, 4 (n. tr.).

    10 – Rm. 8, 31 (n. tr.).

    11 – II Tes. 2, 8 (n. tr.).

    12 – Apoc. 22, 20 (n. tr.).

    Apreciază

Lasă un comentariu

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă