Temeti-va de Dumnezeu si dati Lui slava (Apocalipsa 14, 7). Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida (Matei 10, 28)

Frica este simţământul pe care contează antihriştii satanişti pentru a ne subjuga şi stăpâni, şi apoi pentru a ne trimite în morminte înainte vreme, în sacii aceia negri şi respingători, fără Slujba Înmormântării şi toate cele de cuviinţă. ,,Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul. Domnul este ajutorul meu şi eu voi privi cu bucurie pe vrăjmaşii mei. Mai bine este a te încrede în Domnul, decât a te încrede în om. Mai bine este a nădăjdui în Domnul, decât a nădăjdui în căpetenii’’, ne spune cu înţelepciune Psalmistul David (Psalmul 117, 6-9). Mântuitorul nostru Iisus Hristos are aceleaşi cuvinte de încurajare pentru noi cei care suntem în luptă cu puterile întunericului: ,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă’’ (Matei 10, 28).

De ce nu trebuie să ne temem de diavolul?

1.Pentru că Sfântul Apostol Iacov a scris aceste Dumnezeieşti cuvinte: ,,Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi’’ (Iacov 4, 7).

2. Sfântul Antonie cel Mare a dus lupte teribile cu diavolul, a ieşit biruitor şi apoi ne-a scris aşa: ,,De aceea  credincioşii nu trebuie să se înfricoşeze. Căci toate meşteşugirile lor (a demonilor, n.a.) sunt nimic în faţa harului lui Hristos… Deci numai de Dumnezeu trebuie să ne temem, dispreţuindu-I pe aceştia şi netemându-ne deloc de ei. Ci cu cât mai mul încearcă să ne facă acestea, cu atât mai mult ne încordăm voinţa împotriva lor, căci mare armă este împotriva lor viaţa dreaptă şi Credinţa în Dumnezeu. Căci se tem de post, de priveghere, de rugăciune, de blândeţe, de linişte, de neiubirea de argint, de neiubirea de slavă deşartă, de iubirea de săraci, de milostenii, de nemâniere şi, în primul rând, de Dreapta Credinţă în Hristos a nevoitorilor’’.

3.Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,Dar să nu vă temeţi, să nu vă fie frică. Vegheaţi doar, şi se va face ca o vrabie… Dacă vrem, Dumnezeu ne-a dat putere să călcăm peste el cu picioarele’’.

4.Sfântul Nicodim Aghioritul: ,,Aşadar, de ce vă temeţi, creştini, de diavolul care nu poate să vă facă nicio silnicie. Mai degrabă, diavolul trebuie să se teamă de voi, şi nu voi de diavol, deoarece sunteţi îmbrăcaţi cu toată armura şi armele lui Dumnezeu’’.

De ce să nu ne temem de slujitorii diavolului, aflaţi acum în posturile cheie, în toate ţările lumii?

Pentru că Mântuitorul a spus: ,,Nu este sluga mai mare decât stăpânul său’’(Ioan 15, 20). Nu pot slujitorii demonizaţi să fie mai mari decât stăpânul lor, diavolul. Slugile diavolului, oricât s-ar umfla ei în pene, sunt nişte râme în faţa măreţiei lui Dumnezeu. Pentru că sunt nişte neputincioşi, lipsiţi de cultură, de inteligenţă, de dragoste pentru semeni. Sunt nişte neoameni, cu feţele desfigurate de atâta ură şi răutate. Uitaţi-vă la Câţu, o nulitate monumentală, aflat în piele de prim-ministru. Îţi vine să râzi când vezi câtă importanţă-şi dă, el, penalul, drogatul, beţivul şi hoţul care a prăduit băncile. Se bucură de sprijinul lui Iohannis pentru că sunt de acelaşi calibru în ce priveşte capacităţile intelectuale.

Slujitorii diavolului se sprijină pe forţă şi atât. Şi-au înfiinţat instituţii de forţă care nu slujesc cetăţeanul, ci-i apără pe ei, incapabilii, ca să poată face rău în continuare. Au adus ţara într-o situaţie dezastruoasă şi nu le crapă obrajii de ruşine. Dimpotrivă, ies, ca nişte asasini nesimţiţi ce sunt, şi ne dăscălesc, ne îndeamnă la vaccinare şi ne spun cât bine ne fac ei, doar că noi suntem încăpăţânaţi şi nu-i ascultăm. Nenorociţilor!

Presbiter Ioviţa Vasile

19 gânduri despre „Temeti-va de Dumnezeu si dati Lui slava (Apocalipsa 14, 7). Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida (Matei 10, 28)”

  1. Supun atentiei publice urmatoarele aspecte:
    Cand veti fi in case,pe strada si va veni militia sa va retina si pentru un minut pentru ca nu aveti pasaportul verde sau alte inventii de ale lor iar dumneavoastra nu ati avut comportament agresiv nici fizic nici verbal va incadrati la LUARE DE OSTATICI .Exista articole din constitutie care prevad ca daca un guvern ordona prin militie,armata,jandarmerie represalii si luare de ostatici pentru exterminare fizica si mentala a unui numar de minim trei persoane la un moment dat care se intrunisera sa protesteze pasnic intr-o locatie la vedere si aprobata,acel guvern isi pierde legal functia de guvern iar daca ostaticii sunt in numar mai mare de 5-10 persoane,acel guvern care face in continuare acest gen de arestari in randul populatiei civile,ATENTIE MARE,nu mai e guvern care sa-si piarda functia de guvern CI ESTE ORGANIZATIE PERICULOASA SECRETA SUBVERSIVA CARE DISPUNE DE ARMAMENT DE RAZBOI SI ARSENAL NUCLEAR CU ACTIUNE PENTRU DISTRUGEREA STATULUI ROMAN SI SUVERANITATII NATIONALE SI TERITORIALE A ROMANIEI.Exista legi pentru eventualitatea si situatia in care un guvern devine brusc peste noapte cap de retea de grup mafiot armat,organizatie secreta subversiva periculoasa propriilor cetateni pentru talharirea lor.

    Apreciază

  2. Iata ce spune domnul Zegrean:
    „Nu poţi sări calul când vrei. Nu pot da o hotărâre de guvern cum vor ei. Sunt în afara Constituţiei” – Zegrean, despre ultimele măsuri luate de Guvernul Cîţu privind introducerea certificatului digital sau restricţionarea circulaţiei persoanelor nevaccinate

    Apreciază

  3. Morarul Stelian şi soluţia creştinilor
    Tăvălugul se apropie. Semnele lui izbucnesc de peste tot. Acum ne este clar că pretextul pandemiei a servit la transformarea României într-un lagăr. Dincolo de graniţele ţării, de asemenea, se întrevăd numai lagăre. Unde să te duci? Cum să scapi din această vâltoare care începe să cuprindă întreaga omenire? Cei mai mulţi propun soluţii nerealiste pentru noi, pentru creştini. Dar scăparea noastră din răul ce ne înconjură este cea dată de Maica Domnului morarului Stelian.

    În 1964, într-un sat din Cipru (Evrychou), Maica Domnului i se arată acestui om simplu şi-i spune: „Va trebui să priveghezi de la miezul nopţii până la 3 dimineaţa. Să te nevoieşti în rugăciune cu metanii, îngenunchind şi ridicându-te şi iarăşi îngenunchind”. Însă morarul nu înţelege de ce trebuie să facă această nevoinţă. „De ce, Maica mea, să priveghez?”. Iar Maica Domnului răspunde: „Peste 10 ani o să se întâmple un mare rău în Cipru”. Stelian, în simplitatea lui, insistă: „Dacă tot se va întâmpla răul acesta, atunci de ce să-mi mai pierd eu somnul cu privegherile?”. Ar părea o îndrăzneală din partea lui, dacă Stelian nu ar fi un om simplu. Dar Maica Domnului răspunde simplităţii lui astfel: „Trebuie să priveghezi pentru ca să se întâmple răul mai mic, Steliane”.

    Iar aceasta este o soluţie realistă pentru noi, creştinii. Ea se probează şi istoric, fiindcă, în 1974, la 10 ani distanţă, a avut loc invazia turcească a Ciprului. Poate ar trebui să ne întrebăm ce făceam noi acum 10 ani, când Părintele Justin Parvu ne tot avertiza asupra răului mare ce va să vină asupra noastră? Lucrurile s-au agravat, pe măsură ce timpul a trecut, însă nimic nu anunţa o astfel de dictatură sub paravanul unei aşa-zise pandemii. În tot timpul acesta ce am făcut? Cumva am privegheat?

    Maica Domnului i se adresează lui Stelian cu 10 ani înainte. Şi noi am avut la dispoziţie un deceniu de pregătire pentru tăvălugul ce stă să vină. Poate nu am crezut atunci, poate nici acum nu ne vine să credem că ne paşte răul cel mare. Dar mai avem oare forţa să minimalizăm ceea ce se-ntâmplă? Dacă o facem, o facem cu naivitatea lui Stelian. Dacă tot vine peste noi tăvălugul, atunci de ce să mai facem priveghere? Ne vine mai uşor să aflăm o soluţie politică. Dar aceasta nu poate împiedica răul cel mare. Vedem bine ce se-ntâmplă în jurul nostru.

    În situaţia în care ne aflăm, strâmtoraţi în puţinul timp rămas, încă putem lucra privegherea. Pentru mulţi, în starea de îngrijorare în care se află lumea noastră, aceasta nu pare o soluţie. Dar tocmai în aceasta constă autoritatea ei chiar în mijlocul unei societăţi aflate în derivă. Priveghem şi ceva se schimbă în desfăşurarea evenimentelor. Priveghem şi răul cel mare se îngrădeşte. Pătimim răul, într-adevăr, dar răul mai mic. Iar aceasta nu este puţin lucru.

    Soluţia dată de Maica Domnului lui Stelian ne priveşte pe noi, creştinii. Dar mulţi, chiar dintre noi, nu cred că privegherea poate schimba o istorie în care răul s-a încuibat adânc. Îndărătnicia noastră se însoţeşte cu o sumedenie de biete soluţii omeneşti. Toate nerealiste, ineficiente. Cu ele nu am ajuns decât până în pragul morţii. Noi, creştinii, am putea lua aminte la cuvintele Maicii Domnului şi să lucrăm privegherea pentru a limita răul.

    Aceasta nu exclude atitudinea civică, revolta împotriva măsurilor represive şi a deciziilor politice lipsite de compasiune pentru om sau manifestaţiile contra cătuşelor care ni se pun nouă şi copiilor noştri. Dar lucrarea rugăciunii în miez de noapte rămâne fundamentul tuturor acestor reacţii. Dacă nu priveghem şi nu ne rugăm, peste noi va veni răul cel mare. Şi nu ştim cât de rezistenţi vom fi în faţa acestui val. Însă lucrând rugăciunea întru priveghere, vom întâmpina, din mila lui Dumnezeu, răul mai mic, peste care vom trece, aşa cum am trecut şi în alte epoci.

    Sergiu Ciocârlan/ Mărturie athonită

    Apreciat de 1 persoană

  4. Liniştea, mângâierea şi înţelegerea se regăsesc numai în credinţă

    Pacea nu există. Pace nu a fost niciodată, căci Domnul n-a adus în lume pace, ci sabie, iar aceasta taie în profunzime. Liniştea, mângâierea şi înţelegerea se regăsesc numai în credinţă, numai în Dumnezeu şi alături de Dumnezeu. Să vă dea Dumnezeu singura cunoaştere de folos, şi sufletul vostru va dori să trăiască în pace numai cu Dumnezeu, numai pentru Dumnezeu şi pentru oameni în Dumnezeu. Domnul să vă umple de înţelepciune! Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate. Faptul că suntem în Biserica Sa nu este meritul nostru, ci darul lui Dumnezeu. Citiţi cu luare-aminte viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur. El vă va linişti, el vă va ajuta.
    Există Cineva care cunoaşte toate grijile noastre, căci de la faţa Lui nu se poate ascunde nici o îngrijorare. El ştie că grijile ne pricinuiesc suferinţă. De aceea, vrea să ne ajute întotdeauna. El ne-a făgăduit că va lua asupra Sa toate grijile noastre. Oare putem dori ceva mai mult? El vrea să îndepărteze tot ceea ce ne apasă pe noi. El vrea să ne deschidă un drum acolo unde noi nu mai vedem nici o cale de ieşire. El vrea să ne ajute şi să schimbe toată situaţia care ne împovărează. De aceea, încredinţează-I Lui toate grijile tale. Mulţumeşte-I pentru că El le ia pe toate asupra Sa şi îţi trimite ajutorul Său în toate necazurile tale. În acest fel, inima ta se va umple de pace.

    Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 21-22

    Apreciază

  5. Dragii mei.Nu va infricosati.Va fi militarizare pana in dinti dar armatele care vor prelua guvernarea nu va vor face rau.De ce va tulburati?Aceasta intreaga perioada de liniste cu militarizarea va fi tranzitia de la pace la razboi.E adevarat ca unele drepturi civile si proprietatea vor fi anulate pt a se putea cantona pe acele domenii armatele dar va fi libertate desavarsita de circulatie.Se va intampla ceva brusc foarte curand si vor renunta foarte repede la pasaportul verde.Nu din cauza protestelor vor renunta,desi nu va mai trece o zi fara proteste de amploare si se vor multiplica.Lumea nu e obisnuita cu atmosfera de pre-razboi si de aceea e foarte multa temere,nesiguranta,anxietate.Fiti optimisti.Deportarile de preoti si calugari si credinciosi care nu vor vaccinurile vor fi doar pe alocuri si doar cativa vor suferi asta.Nu va fie frica pt ca nu vor fi reprimari,represalii.Va fi militarizare si desumflare economica.Orasele si comunele si satele vor fi guvernate de armata.Nu vor fi revolte,revolutii si dupa aceea sa militarizeze.Nu.Acel eveniment brusc va arunca la gunoi pasaportul verde si va fauri militarizarea.In decurs de doua luni se va intampla acel eveniment militar cu Turcia si Grecia.
    LG.60/1991privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice

    Protestele, manifestațiile etc organizate în fața Parlamentului, Președinției, Prefecturilor, Consiliilor județene, Primăriilor etc NU AU NEVOIE DE APROBARE!

    Articolul 3
    Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum şi cele care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. În cazul în care organizatorii adunărilor publice nesupuse declarării prealabile deţin indicii sau date că desfăşurarea lor s-ar putea solda cu acte de dezordine ori că ar putea să ducă la manifestări violente, au obligaţia să solicite din timp primarilor, unităţilor de jandarmi competente teritorial şi poliţiei locale sprijin de specialitate.

    CONSTITUTIA ROMÂNIEI
    LEGEA FUNDAMENTALĂ, SUPREMĂ

    Art. 39 – Libertatea întrunirilor
    Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.

    Apreciază

  6. Multi zic ca criminalii acestia vor fi pedepsiti exemplar.Uite cum va fi.Razboiul va fi cu distrugere totala si pierderi de vieti omenesti de 99.47%.Pe cine sa mai pedepsesti atunci?Ii va manca razboiul.Ii va topi.Se va uita fluierand pomenirea lor.Nu intelegeti ca se vor topi si cei din oculta asta la care se uita toti acum?Civilizatia actuala se va distruge in asa hal ca oamenii vor uita si cum arata roata.

    Apreciază

  7. „Ce voiu să zic de nesimţirea cea mare a oamenilor acestui veac?“

    [..]

    Dumnezeu iaste tată de obşte al tuturor. Pre toţ ne iubeşte ca pre nişte adevăraţi fii ai lui şi nu poate răbda milostivirea lui cea iubitoare de oameni să ne aflăm pururea în ticăloşii şi în nevoi, ce numai aşteaptă rugăciunea noastră; ia aminte să auză glasurile noastre; stă pururea cu urechile deşchise, pentru ca să ne asculte, îndată ce vom chiema numele lui cel sfânt.

    Dară ce voiu să zic de nesimţirea cea mare a oamenilor acestui veac? Toţi pătimesc, toţi sunt în scârbe, toţi suspină supt jugul cel greu al nevoei. Dară iaste cineva să zică, împreună cu David: „Cătră Domnul, când m-am necăjit am strigat?“ Sau zice cineva, vreodată, lui Dumnezeu, întru supărările lui: „Miluiaşte-mă, Doamne, şi mă ascultă?“

    Noi pohtim să ne ajute Dumnezeu şi să ne facă milă făr de a-L ruga.

    Dară cine iaste împăratul acela, sau cine iaste stăpânitoriul acela, carele să împarţă milă norodului său, sau să uşuréze pre supuşii lui de dările céle gréle, făr de a-l ruga şi făr de a-i dovédi nevoia lor? Sau, să zic mai bine, carele iaste tatăl acela ce dă pâine feciorilor lui, făr de a-i cére? Nu poate răbda Dumnezeu nici cu un mijloc pre acei ce sunt lipsiţi, ticăloşi, nenorociţi şi apoi să înalţă şi stau îngânfaţi întru ale sale şi nu vor să se arate cum că au trebuinţă.

    Şi cine socotiţi să fie aceştea? Noi suntem, cu toţii, carii pătimim atâta scârbe nesuferite şi stăm în cumpănă să perim de nevoi, de nenorociri şi cu toate acéstia nu ne smerim înaintea lui Dumnezeu, nu ne plecăm cerbicea de trufiia cea multă ce avem, nu alergăm cu suspinuri şi cu lacrămi să cérem ajutoriu de la Dumnezeu.”

    Fragment din Didahii (Cuvânt de învăţătură la octomvrie 26, în ziua Sfăntului şi marelui mucenic Dimitrie, Izvorâtoriului de mir, asupra cutremurului)

    Apreciază

  8. Cuviosul Părinte Adrian Făgeţeanu, Mărturisitorul lui Hristos
    16 Noiembrie 1912-27 Septembrie 2011

    Întemnițat timp de 12 ani la: Galata, Văcăreşti, Braşov, Târgu Jiu, Slobozia, Făgăraş, Jilava, Canal, Aiud, Suceava
    „ Surghiunul nostru e de lungă durată. Noi legionarii am stat în bătaia tuturor uraganelor. Mulţi camarazi şi tineri au trecut în odihnă veşnică. Astăzi Biserica lui Hristos e smulsă din matca virtuţilor strămoşeşti. Omul buimăcit, nu mai are personalitate, nu mai are voinţă, e scos din cumpătul firesc. Puţin câte puţin lunecăm în abisul marilor anulări a tot ceea ce a fost odată, necinstind şi pângărind altarul.”

    Apreciază

  9. Apropo de raul cel mai mic.Pentru ca aici in Romania mai e ortodoxie,pentru ca si cei care mai merg la bisericile ereticilor dar tin posturile si se roaga,chiar daca nu recunosc ei ca sunt in partasie cu erezia,aici se va intampla raul cel mai mic prin rugaciunile Maicii Domnului.Stiti care e?Mai marii lumii vazand Romania rapusa complet de cutremurul devastator din viitor,o vor scoate din joc si nu va mai prezenta interes pt marile puteri ca sa implice de partea cuiva Romania in viitorul razboi.

    Apreciază

  10. Domnul Doctor Adrian Cacovean dezvăluie minciuna despre „vierme” și ucigași!

    Pandemia nu are un virus real, ci unul informatic, un vierme, trol, o idee greșită, o direcție greșită, o aiureală! Deja a pus lumea pe butuci!

    Statistica internării și mortalității covid: frica indusă de mizerabilii reporteri de știri este cauza numărul 3! Cei ce stau în spatele știrilor de terorizare a populației sunt numărul 2. Cei ce dau bani televiziunilor sunt autorii acestor știri! Mai sunt unii mai criminali, cei ce dau ordinele și cei ce le pun în aplicare!
    *

    Grijă mare zilele acestea la hipertensiune! Măsurile inconștiente și ce se petrece acum stresează la maximum cetățenii! Atenție și la ritmul cardiac, tahicardia, pulsul mare este un răspuns la stres.
    Dacă vă doare capul și aveți grețuri, luați-vă imediat tensiunea arterială, este posibil să aveți un atac hipertensiv, cu edem cerebral din această cauză (encefalopatie hipertensivă) și starea de sufocare să fie de la tensiune, declanșată de teroarea la care ne supun guvernele, televiziunile zilele acestea! Diureticele și betablocantele pot fi salvatoare în acut și chiar cronic, după cum vă spune medicul dumneavoastră, că nu vă pot lua pe toți în spinare, în această postare doar vă atenționez ce probleme puteți avea zilele acestea.
    *

    De cei ce refuză să fie cobai să nu vă fie frică!
    Noi nu suntem învrăjbiți împotriva vaccinaților, nici a celor ce susțin segregarea, ura, tortura, pedepsirea noastră că nu plătim taxa de protecție pe care o cereți.
    De vaccinați să vă temeți când se vor prinde că au luat țeapă și de ura lor întoarsă asupra voastră, celor ce coaceți acum învrăjbire ca să vă faceți numărul vostru de traficanți!

    *

    Toți vaccinații vor face din nou boala, când va fi vremea să o facă. Veți constata aceasta toți care apucați să trăiți suficient. Vaccinul de covid este o catastrofă, este mai rău decât cel de gripă. Peste câțiva ani se va spune că deși covidul nu este mai periculos decât o gripă, vaccinul dimpotrivă, este ucigaș!

    *

    Se pare că este valul vaccinaților!

    O să fie și tsunami-ul vaccinaților curând, dacă nu se opresc din administrările de doze noi și fac dependență psihică de imunizarea artificială de carton!

    *
    Israelul a ajuns la cifre apocaliptice: 16629 de cazuri noi în 24 de ore! Cu cât vaccinează mai mult cu doza 3, cu atât explodează cazurile noi.

    Dacă o mare populație de milioane de persoane rămâne nevaccinată (cazul Romaniei și Bulgariei), după următorii câțiva ani vor reprezenta un grup de control considerabil și incontestabil. Un grup de control este un grup de subiecți care acționează ca o probă pură, neatinsă de un experiment cu medicament sau cu vaccin. Dacă grupul vaccinat se îmbolnăvește sau moare din cauza unor condiții specifice și grupul de control nu are aceleași condiții, atunci acesta este un semn destul de bun că vaccinul este în neregulă. Dacă ceva nu merge bine cu vaccinurile, atunci nevaccinații vor fi dovada. De asta se tem cu adevărat elitele. Ei trebuie să-i oblige pe TOȚI să fie vaccinați, cu orice pret, astfel încât să nu existe un grup de control și, prin urmare, să nu existe dovezi pentru ceea ce vedem că se întâmplă acum în Israel, unde numărul de cazuri noi și decese este până la cer.

    *

    Pușcărie la domiciliu dacă refuzi să fii cobai!
    Deși dacă accepți, tot faci carcalacul, tot transmiți boala, tot poți muri!
    Iată darea arămii pe față a acestei bande criminale organizate interstatal.
    Pușcărie, suprimarea tuturor drepturilor dacă nu ești client acestor traficanți de droguri (organele statului) și producătorilor de seruri experimentale.
    Asistăm la o lovitură de stat internațională dată de multinaționale simultan, în toate statele.
    Asistăm cum întreaga lume este preluată de mafioți, de producătorii de serurui experimentale și traficanții lor de marfă, guvernele cu organele lor de represiune și control!

    *

    Procentul vaccinaților care ajung la spital pozitivi cu covid strică socoteala.
    Nu mai poți da vina pe covid vaccinatului, că pică prost, vaccinul nu funcționează, nici pe vaccin, că atunci crima e dublă, nu funcționează vaccinul, ci te omoară!
    Hopa!
    Procurori, aveți de investigat ceva aici, avocați, judecători, juriști, nu puneți botul acestor criminali, crima trebuiește oprită acum!
    Mengele trăiește!
    Opriți-l!
    *

    Nevaccinatul nu mai are voie să trăiască? Unele magazine, cu patroni nevaccinați, să rămână deschise nevaccinaților, la fel toate celelalte unități, să își pună etichetă, frizerie de nevaccinați, taxi nevaccinați, farmacie nevaccinați, hotel nevaccinați, plajă nevaccinați, cabinet nevaccinați, școală nevaccinați etc. La cele de nevaccinați majoritatea vor primi și vaccinați, dar fricoșii, credulii în sistem, să meargă în zonele verzi și să vedem atunci dacă teoria cu imunitatea artificială ține și dacă covidul omoară sau protocolul lor criminal în care ei cred!
    Ia să vedem, cine omoară!

    Mama ei de mizerie, minciună, prostie, hai să vedem pe bune adevărul și să terminăm odată minciuna asta!

    Apreciat de 1 persoană

  11. Intelegeti o data ca toata treaba asta cu vaccinurile,segregarea este o chestiune religioasa.Prin manipulare ,sionistii vor sa scoata crestinismul din societate.Care le e tactica?O stiu ei de 2000 si ceva de ani de cand Domnul Hristos si crestinismul le e dusman de moarte.Ce tot sperati si traiti naiv cum ca vor astia intepare si cipuire?Intelegeti ca astea sunt doar mijloace de invartire,de manipulare a societatii pe care o vor de partea lor prin manipulare.Ei au studiat China pagana si comunismul ateu cand a existat si acolo si acolo doar o minoritate crestina dar foarte cu vâna.Ca sa intelegeti si sa nu mai fiti intunecati la minte:ei spera ca daca au o majoritate care le canta si in somn ideile si manipularea pt mici,bere,mancare si crestinismul(cei care refuza vaccinuri,cipuri,ecumenism) ramane un procent foarte mic si descurajator,cat ar fi ei de vocali si plini de viata sa stiti ca se inseala.La ce?La numar.Si sa stiti ca ei sunt mai prosti ca voi cei manipulati.De ce?Pentru ca ei,oculta nu stiu Marele Adevar care le sare din calculul cu manipularile celor multi si paie de foc,cred,contra celor putini si care au Viata in ei:noi toti oamenii si ingerii cu intreg universul sunt majoritate coplesitoare ca numar in fata Unei Minoritati formate doar din Trei Persoane Tatal si Fiul si Sf Duh.Dupa logica lor care o au in capul lor de dovleac spart ,ar fi ca Cele Trei Persoane sa tremure in fata majoritatii numerice,pt ca sunt multi iar Ei Sunt numai Trei.Dar cum se face,mai retardatilor care va ocupati numai cu treburi de retard sever si aveti la modul real IQ-ul de minus 2000%,atat de inimaginabil de prosti bâtă ce sunteti ca,tocmai invers,intregul univers tremura de spaima si de admiratie in fata Celor Trei Persoane?Cum de tremura intreg universul in fata Acestor Putini la Numar?Enigma v-a fost,condamnatilor vesnic si enigma va va ramane.Asa stand lucrurile,pe noi care credem si cerem ajutorul Celor Trei de Care tremurati si voi,fiti sinceri,nu ne veti birui pentru ca suntem cu neputinta de biruit,atata cat cerem ajutorul Sf Treimi,orice ne-ati face,desi suntem foarte putini in comparatie cu ai vostri.Sau nu stiti ca cei „doi sau trei adunati in numele Meu”,care sunt”Biserica Mea pe care NICI PORTILE IADULUI NU O VOR PUTEA BIRUI PE DANSA”?PROSTILOR,ADEVARUL E SUPREMATIA,NU NUMARUL MARE SI VOLUMINOS.

    Apreciază

  12. As dori ca cugetarea de mai sus sa fie leac pentru toate depresiile si anxietatile pentru ca la radacina tuturor bolilor de anxietate si de depresie sta credinta incapatanata a impricinatului in:numar,in volum si nu in Adevar,in putere si in valoarea Cuiva,a ceva.

    Apreciază

  13. Pentru unii nedestupati care nu stiu cat au urat si cat urasca de moarte crestinismul iudeii care pretind ei ca ne stapanesc numai prin minciuna sa caute la Viata Cuv Evstratie(Patericul Lavrei Pesterilor din Kiev pag.289-294) sa vada cine sunt de fapt evreii.Citind aceste pasaje intre pag.289-294 vor vedea deslusit ce urmeaza.Multe documente Vaticanul catolic iudaic le-a masluit si acum prezinta lumii falsa istorie,varianta aceea a iudeilor.

    Apreciază

  14. Vom trece prin furtuni după furtuni!
    SFÂNTUL CUVIOS PAISIE AGHIORITUL

    Părinte, nu cumva încercările se fac pricini ca oamenii să se apropie de Dumnezeu?

    Cei care au intenţie bună se folosesc din încercări. Cei care nu au, se împotrivesc lui Dumnezeu, hulesc etc. Răul este că nu spun: „Am greşit”, ci se chi­nuiesc. Diavolul are mare stăpânire în lume. I-am dat multe drepturi. Cum a devenit omul de azi! Răul este că se împiedică intervenţia dumnezeiască atunci când nu este pocăinţă. Dacă ar exista pocăinţă, lucrurile s-ar fi aranjat. Vom trece prin furtuni după furtuni! Dumnezeu, să ne ajute! Să cerem pocăinţă pentru în­treaga lume şi pentru toţi cei care fac rău Bisericii cu sânge rece şi nu au dorinţă să se îndrepteze.
    Dumnezeu să le dea pocăinţă şi abia după aceea să-i ia.

    Să ajutăm pe cât putem lumea să se pocăiască, ca să primim binecuvântările lui Dumnezeu.
    Pocăinţă şi mărturisire, de acestea este trebuinţă astăzi. Eu recomand mereu pocăinţă şi mărturisire, ca diavolul să-şi piardă drepturile şi să se taie influenţele exteri­oare demonice. Oamenii au nevoie de zguduituri ca să înţeleagă şi să se pocăiască. De pildă, cineva mărtu­riseşte că a făcut desfrânare. Duhovnicul îi dă iertare, îi dă şi un canon, dar acela nu merge mai departe. Duhovnicul trebuie să-l ajute să înţeleagă că răul n-a fost numai desfrânarea, ci acea faptă a lui a făcut cri­me, a destrămat două familii.
    Dar unii duhovnici nici nu cercetează mai departe, nici nu le indică oamenilor probleme de conştiinţă.

    Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a doua, Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 387-388

    Apreciază

  15. Mândria, imaginația și răul ascuns sub masca binelui
    SFÂNTUL CUVIOS SOFRONIE SAHAROV

    “Vrăjmaşul a căzut din mândrie. Mândria e obârşia păcatului; toate aspectele pe care le poate îmbrăca răul sunt unite în ea: părerea de sine, slava deşartă, dorinţa de putere, răceală, cruzimea, indiferență faţă de suferinţele aproapelui; tendinţa minţii spre reverie, supralicitarea imaginaţiei, expresia demonică a ochilor, înfăţişarea demonică a chipului; spaima, deznădejdea, ura; invidia, complexul de inferioritate, neliniştea lăuntrică, frica de moarte sau, dimpotrivă, dorinţa de a ne pune capăt zilelor şi, în cele din urmă, – lucru nu rar – demența completă. Acestea sunt semnele distinctive ale spiritualităţii demonice. Dar, câtă vreme nu se manifestă cu claritate, pentru mulţi oameni ele trec adeseori neobservate.
    Nu este necesar ca toate simptomele enumerate mai sus să fie reunite pentru a putea recunoaşte pe cel ce s-a lăsat “sedus” de gânduri pătimaşe, de “vedenii” sau “descoperiri” de origine demonică. La unii domină megalomania, ambiţia, dorinţa de putere; la alţii domină o nelinişte ascunsă, spaima, deznădejdea; la unii, melancolia, gelozia, ura; la alţii, dorinţa poftelor trupeşti. Dar la toţi întâlnim în mod inevitabil o imaginaţie debordantă ce se poate ascunde sub masca înşelătoare a unei false smerenii”.
    *
    “Orice rău săvârşit de creaturile libere duce cu necesitate la o viaţă de parazit pe „trupul” binelui; el trebuie să-şi găsească o justificare, să se înfăţişeze ascuns sub aparenţele binelui, şi adeseori sub aparenţele Binelui suprem.
    Răul se înfăţişează întotdeauna şi în mod inevitabil amestecat cu un element dintr-o căutare formal pozitivă, şi prin această latură îl seduce pe om.
    Răul încearcă să-i prezinte omului aspectul său pozitiv drept un scop atât de important, încât pentru atingerea lui toate mijloacele sunt permise. În existenţa să pământească, omul nu poate atinge Binele absolut; în toate întreprinderile omeneşti există un anume grad de nedesăvârşire. Prezenţa nedesăvârşirii în binele omenesc, pe de o parte, şi inevitabila prezenţă a unui pretext bun în rău, pe de altă parte, fac extrem de anevoioasă deosebirea dintre bine şi rău“.
    *
    “Pricina luptei nu stă în raţiunea ca atare, ci în trufia minţii noastre, care ridică mintea împotriva lui Dumnezeu. Mândria amplifică imaginaţia, smerenia o face să înceteze. Mândria se îngâmfă creându-şi lumea proprie, smerenia primeşte viaţa care vine de la Dumnezeu“.

    Arhimandritul Sofronie, Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul, Editura Deisis, Sibiu, 1999

    Apreciat de 1 persoană

  16. Dovedit:tarile catolice din UE au obligatia de la Vatican sa nu primeasca refugiati.Ci doar tarile ortodoxe din Blocul de Est.
    Si acum priviti:Arafat a recunoscut ca vxxxinarea nu e obligatorie https://www.facebook.com/170998826856230/posts/925567518066020/?sfnsn=mo
    Si ma adresez celor care nu sunt cretini
    Acest DOCTOR avertizează oamenii să rămână în afara spitalelor și spune că protocolul din spitale ucide oameni. 😉

    Evitați spitalele pe cât de mult posibil, au devenit locurile perfecte unde uciderea unui om se face cu bună știință și legal.

    Acești călăi din spitale pentru un „pumn” de bani calcă pe cadavre (la propriu).

    Și-au vândut tot, începând de la: demnitate, umanitate, conștiință până la suflet. Vor înțelege cât de curând toți că inclusiv ei sunt puși pe ,,lista neagră” iar banii pe care i-au luat, nu vor mai valora nimic.

    Cinste tuturor doctorilor care au ales să spună adevărul, ei sunt adevărații eroi ai acestor ,,timpuri”, Dumnezeu să-i ajute pe ei și pe noi toți.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s