Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir

Mare apărător te-a aflat întru pri­mej­dii lumea, purtătorule de chi­nuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci precum mândria lui Lie ai surpat și la luptă îndrăzneț ai făcut pe Nestor, așa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască no­uă mare milă (Troparul Sfântului)

Pruncul Dimitrie a fost rodul rugăciunilor binecredincioşilor săi părinţi, care l-au învăţat de mic frica de Dumnezeu şi l-au luminat în Taina Sfântului Botez. Tatăl său era mare slujbaş în Tesalonic, în vremea de prigoană a împăratului păgân Maximian, şi din această pricină se temea să-şi mărturisească Credinţa în Hristos. După o vreme, acesta a murit, iar Dimitrie a fost chemat de împărat să-i ia locul cu un mandat imperativ: ,,Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit’’.

Ajuns înalt demnitar împărătesc, tânarul Dimitrie s-a dus în Tesalonic şi a început să-L propovăduiască cu mult curaj pe Mântuitorul lumii şi să deschidă ochii oamenilor, arătându-le deşertăciunea credinţei lor în idolii cei diavoleşti. Ştiind că va fi întemniţat, Dimitrie a încredinţat toată averea slujitorului său Lup, cu porunca de a o împărţi celor nevoiaşi. Apoi a ajuns să dea seamă în faţa împăratului, când iarăşi a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos, fapt pentru care a fost închis într-o baie în apropierea palatelor împăratului. De câte ori venea în Tesalonic, împăratul punea să se organizeze tot felul de jocuri sportive şi lupte, căci avea un vandal de o statură impozantă, Lie, care îi ucidea fără milă pe toţi. Aşa au murit mulţi creştini, pentru plăcerea împăratului de a asista la asemenea cruzimi.

Nestor era un tânăr creştin care a hotărât să-l înfrunte pe Lie. Pentru aceasta, s-a dus la Sfântul Dimitrie şi a cerut binecuvântare, iar acesta l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Cu puterea lui Iisus Hristos, Nestor s-a dus şi a biruit pe Lie, omorându-l. Împăratul a ştiut că Sfântul Dimitrie l-a întărit spre a-l ucide pe Lie şi a poruncit ostaşilor să-l omoare pe Sfânt. Aceştia s-au dus în ziua de douăzeci şi şase octombrie, în închisoare şi l-au ucis pe Sfântul lui Dumnezeu, al cărui suflet curat s-a dus spre locaşurile cele cereşti la Hristos Domnul. Slujitorul Sfântului Dimitrie, Lup, a fost şi el omorât, tăindu-i-se capul. Trupul Sfântului Dimitrie a fost pus în mormânt şi deasupra s-a zidit o biserică. Un oarecare Leontie, bolnav fiind, a venit la această biserică şi s-a tămăduit. Vrând să ridice pe mormântul Sfântului o biserică mai mare, în timpul săpăturilor au găsit Sfintele moaşte, din care a izvorât mir şi mirosul acesta bineplăcut a umplut toată cetatea (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 319-329).

Sfântul Dimitrie este cinstit de Biserica lui Hristos pentru multele binefaceri pe care le mijloceşte înaintea tronului ceresc. Pentru rugăciunile Sfântului Dimitrie, Doamne Iisuse Hristose, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi păcătoşii. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

3 gânduri despre „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”

  1. „ÎNDOIELNICUL TOMA” ȘI AVVA GAVRIIL DIN SF. MUNTE ATOS

    Într-o zi, George a vrut să meargă la Sfântul Munte. L-a întrebat pe prietenul său unde poate găsi un bătrân văzător cu duhul. Își dorea neapărat să fie martor la un fel de minune asemănătoare cu cele despre care alți pelerini vorbeau cu entuziasm. Le-a ascultat istorisirile cu mare interes… și cu un pic de îndoială. „Nu o să cred până nu voi vedea cu ochii mei!”
    „Du-te să-l vizitezi pe Gheronda Gavriil”, i-a spus prietenul său. „Va fi bine pentru sufletul tău. Dar uite, vorbește cu el cu respect și te rog, fără prostii. Te cunosc eu…”
    Și așa, George și prietenii săi care l-au însoțit apropiau de chilia lui Gheronda Gavriil, nu departe de Karyes.
    Au fost întâmpinați de modestul călugăr athonit care le-a oferit loukoumi și apă pură. Pelerinii au fost invitați în chilie unul câte unul pentru a vorbi cu Bătrânul.
    Desigur, George s-a grăbit să intre primul!
    A primit o binecuvântare de la Bătrânul Gavriil, s-a așezat lângă patul lui și a început să-i pună întrebări despre viața lui…
    Gheronda Gavriil se uita printre scrisorile de pe masa lui (două stive întregi) în timp ce îl asculta pe George. I-a răspuns la câteva întrebări și i-a dat câteva sfaturi duhovnicești.
    Conversația se apropia de sfârșit și nu se întâmplase nimic neobișnuit. Dar George auzise atât de multe despre Bătrân de la prietenul său și de la alți pelerini! În cele din urmă, a cerut rugăciunile Bătrânului și s-a îndreptat spre ieșire.
    A fost foarte dezamăgit. Bietul om regretat că nu a fost martorul niciunui „miracol” și, apucând mânerul ușii, s-a gândit:
    „Atât de mult pentru un bătrân lăudat… Am venit atât de departe degeaba.”
    Și atunci a auzit vocea liniștită a Gherondei Gavriil:

    „Și ce ai fi vrut? Să-ți spun pe nume— George? Și atunci vei crede?”

    Bărbatul a înghețat …
    Gheronda Gavriil îi răspunsese gândurilor.
    Și l-a chemat pe nume!
    George nu se prezentase când a intrat și nu și-a spus niciodată numele în timpul conversației.
    Și a fost prima dată când prietenii lui au venit în Athos…

    „Iartă-mă, Gheronda”, a mormăit pelerinul nefericit și a părăsit chilia cu o față uluită.

    Domnul îi îngăduise să găsească printre cei vii, așa cum a mărturisit el însuși mai târziu, pe unul dintre ultimii bătrâni înțelepți și plini de har ai marii generații de asceți athoniți, care deja aproape că ne-a părăsit – Gheronda Gavriil din Muntele Athos.

    Domnul să aibă milă de noi păcătoșii prin sfintele lui rugăciuni!

    https://orthochristian.com/142432.html

    Apreciază

  2. Printre manifestanți s-au numărat angajați ai Departamentului de pompieri din New York (FDNY), ai Serviciilor medicale de urgență (EMS), ai Departamentului de salubritate din New York (SDNY) și al Departamentului de poliție din New York (NYPD).

    Fotografiile și înregistrările video arată o mulțime mare care s-a adunat la sediul FDNY din Brooklyn. Se așteaptă ca protestatarii să se adune și să mărșăluiască peste podul Brooklyn până la Primărie.

    Majoritatea lucrătorilor din oraș au la dispoziție mai puțin de o săptămână pentru a-și face vaccinurile COVID-19 sau pentru a intra în concediu fără plată.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s