Nu cred că există simbol mai convingător şi mai la-ndemână al puterii în slăbiciune decât tăria ascunsă în puţinul oarecare al candelei. Tremurătoare şi aparent nevolnică, pâlpâirea ei modestă susţine rezistenţa casei întregi. Micuţa flacără e în stare să divulge reţeaua de îngeri ocrotitori, a cărei prezenţă înfricosează şi derutează semeţia oricăror nefârtaţi din preajmă. Aceeaşi luminiţă acţionează ferm, fără emfază, aproape nebăgată în seamă, menţinând deschisă, zi şi noapte, interfaţa dintre mister şi realitate, dintre vizibil şi invizibil.
Centrul de greutate al casei tale, e bine să ştii, se află în acest punct strălucitor, pe care se poate sprijini, oricând şi oricât, pârghia lăuntrică ce-ar putea să răstoarne sorţii războiului nevăzut. În penumbra încăperii, candela e singura baliză de lumină după care Dumnezeu îi recunoşte pe ai Lui şi, la fel, doar flacăra ei ferită te poate ajuta, pe tine, cel ce-L chemi încetişor, să-I distingi trăsăturile cereşti şi să-I contempli felul prietenos de a sosi la întâlnire. Cînd te prăbuşeşti, răpus de oboseala şi dezgustul zilei, te poţi lăsa liniştit în seama ei. Veghea fidelă a candelei ţine răutatea ostatică, asmuţind asupra casei adormite trezvia lucrătoare a îngerilor.
Aşa neînsemnată cum pare, ea concentrează întreaga energie a opoziţiei la rău, de care trebuie să se învrednicească o aşezare de oameni. Duhul candelei răspândeşte discernământ şi măsură, restabilindu-i oricărui eveniment de peste zi proporţiile reale. Prezenţa ei, deopotrivă certă şi ireală, însufleţeşte credinţa, echilibrîndu-i elanurile vizionare. Nicicând închipuirea nu e mai ancorată şi mai puţin rătăcitoare decât atunci când respiri obscuritatea ocrotită a unei încăperi în care arde o candelă. Într-o lume dezamăgită, scânteierea ei minusculă probează speranţa de care eşti în stare, calitatea şi consistenţa răbdării tale, mai presus de ameninţarea care te împresoară.
Când zaci doborât şi neluminat, candela casei tale rămâne lumina ta de poziţie, continuând să aştepte în beznă, încurajatoare şi profetică. Ceea ce vindecă fiinţa rănită de dezamăgire a unui oraş, împiedicând-o să-şi pulverizeze speranţele, e licărul candelelor aprinse, lumina lor neclintită pe care o zăreşti la ferestrele câtorva case.
(Editura Anastasia, 1998, pp. 64-65)
Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi
ORTODOXIAÎNCATACOMBE 