Biserica Ortodoxă Română rămâne mama noastra iubitoare?

Răspunsul este categoric da, nu voi obosi a afirma acest adevăr cu fiecare prilej care se va ivi, şi am să explic şi de ce. Mai întâi, pentru că Biserica ne-a născut prin Sfântul Botez şi ne-a unit cu Hristos. Ne-a ţinut la pieptul ei şi ne-a hrănit cu învăţăturile mântuitore din Tezaurul Ortodoxiei şi ne-a crescut spre o bună şi dreaptă vieţuire. Ajunşi la vârsta maturităţii, ne-a dat Sfânta Taină a Cununiei, ne-a botezat pruncii, ne-a dat unora harul preoţiei, ne-a dat pâinea cea de toate zilele, ne-a îngropat morţii şi enumerarea poate fi mult mai lungă.

1. A venit însă vremea în care mama noastră este greu încercată boala ereziei. Ce facem, o părăsim? Dar asta înseamnă că am fost nişte năimiţi, care ne-am bucurat de atâtea daruri şi binefaceri, iar acum când sunt încercări grele, dezertăm de la datoriile noastre, adică ne potrivim cuvintelor Mântuitorului: ,,Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale sale, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte’’ (Ioan 10, 12-13). E tocmai ce se întâmplă în Biserica noastră. În loc să rămânem în Biserică, să ne ostenim pentru a o curăţa de cancerul ereziilor, o părăsim, afirmând că nu mai este har în ea. Vrăjmaşii Bisericii jubilează, că tocmai asta îşi doreau şi voi, acriviştilor, le împliniţi pas cu pas planurile mârşave. V-aţi părăsit mama iubitoare, când avea nevoie să fie apărată de lupii eretici.
2. Nu există Biserică fără har, şi acesta este adevăr axiomatic. Când Dumnezeu retrage harul Său unei comunităţi, din cauza ereziei sau a schismei, aceasta încetează a mai fi Biserică şi este exclusă din Trupul tainic al lui Hristos. Biserica noastră are har, pe care Dumnezeul îl împărtăşeşte cum binevoieşte.
3. Biserica Ortodoxă Română nu s-a desfiinţat, cum ar vrea potrivnicii. Căderea în erezie a ierarhiei nu înseamnă anihilarea ei, deoarece ea e alcătuită din mulţimea credincioşilor oneşti, Poporul lui Dumnezeu, care nicidecum nu va fi lipsit de harul sfinţitor. Avem un exemplu binecunoscut, Biserica Ortodoxă din Ardeal, care vreme de 60 de ani a fost lipsită de episcopi, şi totuşi nu şi-a încetat existenţa. A fost ajutată de ierarhii din Moldova şi Ţara Românească, cei care i-au hirotonit preoţi pentru păstorirea poporului.

4.În afara Bisericii nu exista mântuire. Postulat formulat de Sfântul Ciprian pentru veşnicie. Plecând din BOR, unde aţi ajuns, dragi acrivişti, ştiind ca în România există o singură Biserică? O alta este exclusă cu desăvârşire, fapt afirmat de Dogma unicităţii Bisericii: ,,Cred într-Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică’’. Fiind în afara Bisericii, nu mai aveţi Sfinte Taine şi nimic din lucrarea acesteia. V-aţi întâlnit, în schimb, cu toate ereziile, schismele, rătăcirile şi sectele lumii. Credeţi că în afara Bisericii vă veţi mântui? Exclus. Vreţi să fiţi ortodocşi în afara Ortodoxiei şi să vă mântuiţi departe de Biserică. Absurdul ridicat la cote paroxistice!

5. Fiind în afară de Biserică, ce îndreptăţire mai aveţi să o apăraţi de erezii? Niciuna. Nefiind cu Biserica, sunteţi împotriva ei. Nu vă cutremuraţi la acest gând? Aţi încercat să intraţi sub jurisdicţia episcopului sârb Artemie. Aţi eşuat, deşi compatibilitatea exista.
6. Ţinând seama de cele enunţate mai sus, aveţi în faţă o singură cale, aceea a pocăinţei şi a revenirii în Biserica Ortodoxă Română. Altă cale mântuitoare nu aveţi. Vă aşteptăm.
7. Între documentele adoptate la Botoşani se află şi o mărturisire publică prin care reafirmăm apartenenţa noastră la Biserică, pe care nu o vom părăsi cu niciun preţ, nevoind să ne periclităm mântuirea. Lucrul acesta trebuie să-l facă ereticii ecumenişti nepocăiţi, nu cei care se ostenesc, cât de cât, întru apărarea Sfintei Ortodoxii.
8. ,,Copiii mei, este ceasul de pe urmă. Precum aţi şi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat, de aici cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar nu erau dintre ai noştri, căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt dintre ai noştri, de aceea au ieşit’’ (I Ioan 2, 19-20).
9. Ni se reproşează adesea faptul că ne-am dezbinat. Afirm cu tărie că acest fapt regretabil nu este imputabil celor care au rămas pe calea împărătească a mărturisirii. Răspunzători sunt diversioniştii producători ai sciziunii. Fiindcă s-a creat deliberat o stare de confuzie în rândul credincioşilor, îi invit pe aceştia să ia ca şi criteriu de aflare a adevărului apartenenţa la Biserică. Cei care corespund acestui criteriu sunt vrednici de crezare. De ceilalţi să vă feriţi.

 

Presbiter Ioviţa Vasile