De foarte multe ori, oamenii vremii se adresau Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu apelativul ,,Învăţătorule’’; aceasta, deoarece ştiau că El le împărtăşeşte oamenilor cuvântul vieţii, adică învăţăturile cele mântuitoare de suflete. Cuvintele Sale pătrundeau adânc în inimile oamenilor iubitori de Dumnezeu, transformând vieţile acestora, îndreptându-i spre împărăţia cerurilor. Apostolii înşişi se socoteau discipolii Săi şi atunci, în chip firesc, îi vorbeau cu toată cuviinţa şi-L chemau ,,Învăţătorule’’. Fiul lui Dumnezeu le-a spus lor, după ce le-a spălat picioarele la Cina cea de Taină: ,,Înţelegeţi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine faceţi, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora; că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi’’ (Ioan 13, 13-15). Cercetând cu mai multă evlavie şi stăruinţă Scripturile Sfinte, vom constata că, într-adevăr, Domnul Iisus Hristos a fost Învăţător fără egal în lumea aceasta, El le grăia întotdeauna cu înţelepciune Dumnezeiască; El S-a arătat ca un iscusit Dascăl care-şi povăţuieşte ucenicii cu dragoste şi iscusinţă; El a rostit acele minunate pilde reţinute şi scrise de Sfinţii Evanghelişti, care nu aveau alt rost decât acela de a uşura învăţăceilor înţelegerea mesajului Dumnezeiesc; El a făcut cunoscută oamenilor voia cea sfântă a Tatălui din cer.
Dumnezeiesc Învăţător ni-L arată şi Evanghelia Sfântă a acestei Duminici. Vă rog să observaţi şi să urmăriţi cum Fiul lui Dumnezeu îndreaptă toată convorbirea aceasta cu femeia canaaneancă şi cu Sfinţii Apostoli spre deznodământul ei firesc, spre învăţarea lor, dar şi a noastră, a celor care suntem prezenţi în biserică. Femeia canaaneancă şi-a strigat durerea întâia oară: ,,Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de un demon’’. Mântuitorul nu i-a dat niciun răspuns. Părea că ignoră cu desăvârşire strigătul ei. Părea numai, căci, în realitate, avea o mare compasiune pentru durerea acelei femei. Au intervenit atunci Sfinţii Apostoli, mai mult pentru disconfortul pricinuit de strgătul ei: ,,Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră’’. Răspunsul ar fi fost, pentru mulţi, descurajator: ,,Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel’’. În aparenţă, un refuz categoric. E vorba însă de Dumnezeiasca înţelepciune pe care n-o pricepem întotdeauna; ne trebuie un timp oarecare spre a o înţelege. În momentul următor avem parte de un fapt pilduitor: femeia a venit şi s-a închinat Mântuitorului! S-a închinat Fiului lui Dumnezeu, s-a închinat lui Dumnezeu Însuşi, că doar aşa-L mărturisim noi pe Iisus Hristos, ,,Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat’’. De aici ar avea de învăţat mai ales cei rătăciţi, care tăgăduiesc cu încăpăţânare Dumnezeirea Fiului. Departe de a cădea în deznădejde, femeia îşi însoţeşte închinarea cu un nou strigăt, în fapt, o nouă rugăciune: ,,Doamne, ajută-mă’’. Şi de ce a avut parte? De un nou refuz! Aparent numai. Era nevoie de acest părut refuz pentru a îndrepta lucrurile spre deznodământul lor Dumnezeiesc. Prin urmare, aşa i-a spus Mântuitorul: ,,Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor’’. Cuvinte ce par aspre, dure, nedrepte. În raport cu fiii lui Israel păgânii erau socotiţi câini. Iar canaaneanca era păgână. De unde va fi găsit ea putere să stăruie în rugăciune? Fără îndoiala, din credinţa ei cea neclintită, în durerea ei de mamă neputincioasă în faţa demonului care-i chinuia fiica, în adânca umilinţă de a-şi asuma condiţia ce i se atribuia de mentalitatea vremii: ,,Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor’’. Dovada pilduitoarei sale credinţe era făcută. Femeia canaaneancă s-a ridicat la înălţimea tuturor exigenţelor Dumnezeieşti. Dumnezeiescul Învăţător îi laudă credinţa statornică, ei, femeii celei păgâne. Mai mult încă, o tămăduieşte pe fiica ei, biruind, iară şi iară, puterea funestă a diavolului.
Acum este momentul să ne întrebăm ce-ar fi fost dacă Fiul lui Dumnezeu ar fi tămăduit-o dintru început pe fata aceea chinuită de demonul întunecat? Ca Dumnezeu Adevărat, El avea nemărginită putere de a face binele. Eram, desigur, mai săraci în cunoaşterea noastră, ne-ar fi lipsit această Dumnezeiască pildă de înţelepciune a Învăţătorului, precum şi pilda de statornică credinţă ce o învăţăm de la o femeie păgână. Înţelegem acum şi ignorarea, şi refuzul, şi cuvintele ce par aspre, şi transpunerea Mântuitorului în tiparele de gândire ale vremii. Toate au fost rânduite spre învăţarea noastră, a celor de dinaintea noastră şi a celor ce vor veni după noi.
Prin urmare cu ce învăţături ne îmbogăţim noi în această Duminică? Credinţa să ne fie precum cea a femeii canaaneence, statornică până la moarte. În toate cererile noastre să fim perseverenţi, căci Dumnezeu împlineşte ceea ce ne este de folos, când voieşte El şi prin modalităţile pe care tot El le alege. Deznădejdea şi descurajarea sunt noţiuni ce n-au ce căuta în vocabularul nostru şi cu atât mai puţin în vieţile noastre. Dumnezeu se milostiveşte de orice făptură a Sa, fie păgân sau mădular al Bisericii, căci ,,El voieşte ca toţi oameni să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină’’ (I Timotei 2, 4). Fiul lui Dumnezeu are milă de toţi oameni lumii acesteia, milă ce izvorăşte din infinita lui iubire pentru orice făptură. Niciodată diavolul n-a avut în faţa Mântutitorului nici cea mai mică izbândă. De biruit îl putem birui şi noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, de care avem atâta nevoie în aceste vremuri când ,,potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită’’ (I Petru 5, 8). Slujitorii lui, antihriştii, acelaşi lucru fac. Nu vă temeţi! Nu te teme Turmă mică, Sfântă Biserică, Mireasă a lui Hristos. Învăţătorul tău nu te va părăsi niciodată. Te va conduce la biruinţă şi la viaţa cea veşnică. Amin.
Presbiter Ioviţa Vasile
ORTODOXIAÎNCATACOMBE 
Parinte stiti ceva de ieromonahii Andrei si Xenofont de la Radeni?Ce hram poarta?
ApreciazăApreciază
Doamne ajuta
1.De ieromonahul Andrei nu stiu nimic. Atata stiu ca era cu noi la inceput un preot Andrei Cojoaca, preot cu familie, care a sarit in caruta lui Staicu si de-atunci n-am mai auzit nimic de el.
2.Pe Xenofont l-am cunoscul la Roman, cand a tinut un speach cu accente violente. Mi s-a parut un om cu multa rautate in el. Nu mai stiu nimic de el, dupa ce s-a rupt de noi. Ziceti ca e la Radeni?
ApreciazăApreciază
Romania-tinta probabila a unui seism la mijlocul lui martie a.c.
ApreciazăApreciază
Predictia aceasta e mult mai apropiata:e posibil ca un seism sa se intample la noi in Romania peste cateva zile.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2576005326024461&id=1530241517267519&sfnsn=mo
ApreciazăApreciază
Flurry=rafală.
ApreciazăApreciază
Iata ce lucruri noi spune mitropolitul Neofit de Morfou:
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1925870124233335&id=100004310973990&sfnsn=mo
Si unii se plang ca nu are cine si ce sa ne mai spùna.
ApreciazăApreciază
Inca un Parinte de la Athos spune despre plecarea la tara:daca nu ai credinta sa nu pleci,adica,sa stii bine ce vrei.
https://www.aparatorul.md/inca-un-parinte-de-la-muntele-athos-ne-spune-ca-microcipul-e-pecetea-fiarei/
ApreciazăApreciază
5G e program de urmarire:
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3896335793762277&id=100001576842838&sfnsn=mo
ApreciazăApreciază
De ce se aprinde candela înaintea icoanelor?
În primul rând, deoarece credinţa noastră e lumină. Hristos a zis: Eu sunt lumina lumii. Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.
În al doilea rând, ca să ne aducă aminte de caracterul luminos al sfântului în faţa căruia aprindem candela – fiindcă sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.
În al treilea rând, ca să ne slujească drept mustrare pentru faptele noastre întunecate şi pentru gândurile şi dorinţele noastre rele, şi să ne cheme la calea sfinţeniei evanghelice, ca astfel să ne ostenim cu râvnă pentru a împlini porunca Mântuitorului: aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune.
În al patrulea rând, ca să aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care a jertfit totul pentru noi. Un mic semn al marii noastre recunoştinţe şi luminoasei noastre dragoste pentru Cel de la Care cerem în rugăciune şi viaţă şi sănătate şi mântuire şi tot ce ne poate da numai nemărginita dragoste cerească.
În al cincilea rând, ca să fie o sperietoare pentru puterile cele rele, care năvălesc uneori asupra noastră şi la rugăciune şi ne abat gândurile de la Făcătorul nostru – fiindcă puterile cele rele iubesc întunericul şi fug de orice lumină, mai ales de cea care este închinată lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui.
În al şaselea rând, ca să ne dea imbold la ardere de sine. Precum untdelemnul şi fitilul ard în candelă, supuse voii noastre, aşa să ardă şi sufletele noastre cu flacăra dragostei în toate pătimirile, supuse totdeauna voii lui Dumnezeu.
În al şaptelea rând, ca să ne înveţe că după cum candela nu poate să se aprindă fără mâna noastră, nici inima noastră, această candelă lăuntrică a noastră, nu poate să se aprindă fără sfântul foc al harului Dumnezeiesc, chiar dacă ar fi plină cu toate virtuţile – fiindcă toate virtuţile noastre sunt ca un combustibil, iar de la Dumnezeu este focul ce le aprinde.
Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi – scrisori misionare
ApreciazăApreciază
Totdeauna Dumnezeu ajută, totdeauna ajunge la timp, dar vrea de la noi răbdare
Aşadar, sora mea bună şi iubită, priveşte în urmă viaţa ta, cercetează cu amănuntul cum ai petrecut-o. Adu-ţi aminte de binefacerile nemărginite ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi ale Preadulcei Sale Maici. Îndura cu răbdare ispitele ce au să mai vină.
Totdeauna Dumnezeu ajută, totdeauna ajunge la timp, dar vrea de la noi răbdare. El aude de îndată ce noi strigăm, dar nu după cum crezi tu.
Tu crezi că glasul tău nu a ajuns numaidecât la sfinţi, la Maica Domnului, la Hristos. Dar, înainte chiar de a striga tu, sfinţii s-au şi repezit să-ţi ajute, cunoscând că îi vei chema în ajutor şi vei cere apărarea lor cea de la Dumnezeu.
Tu însă, nevăzând dincolo de cele ce se văd şi necunoscând că Dumnezeu conduce lumea, vrei ca cererea ta să se împlinească de îndată, ca fulgerul. Nu este aşa. Domnul cere de la tine răbdare. Vrea ca tu să arăţi credinţa ta.
Nu este suficientă rugăciunea pe care o spune cineva ca un papagal. Trebuie ca iubirea să fie împreună lucrătoare la cele pe care le conţine rugăciunea, şi apoi trebuie să înveţi să aştepţi. Iată că s-a împlinit deja ceea ce ieri şi alaltăieri ai dorit. Dar tu ai fost păgubită, pentru că nu ai avut răbdare să aştepţi. Ai fi câştigat şi pe unele şi pe celelalte, şi pe cele trecătoare şi pe cele cereşti.
Acum te mânii, te mâhneşti şi te necăjeşti, gândind că Tatăl ceresc întârzie să-ţi răspundă. Eu îţi spun că aceasta se va împlini aşa cum doreşti – se va împlini neapărat – dar este nevoie de rugăciune din tot sufletul şi de aşteptare. Şi când tu vei înceta să-ţi mai aminteşti de ceea ce ai cerut, atunci îţi va veni ca dar al răbdării şi al aşteptării tale.
Când, rugându-te şi cerând de la Dumnezeu ceva, ajungi la deznădejde, atunci este aproape de tine împlinirea cererii. Hristos vrea să vindece vreo patimă ascunsă din tine, de aceea amâna împlinirea cererii. Dacă primeşti mai repede decât te aştepţi tu, patima ta rămâne nevindecată. Dacă aştepţi, primeşti şi ceea ce ai cerut şi vindecarea patimii.
Şi atunci te vei bucura cu bucurie mare şi vei mulţumi cu căldură lui Dumnezeu, care pe toate le zideşte cu înţelepciune şi le face spre folosul nostru. Nu ai niciun folos, deci, dacă te mâhneşti, dacă te superi, dacă spui cuvinte grele. Trebuie să-ţi închizi gura. Nimeni să nu înțeleagă ce ai tu. Să iasă abur pe ochi, nu pe nas. Să nu oftezi, pentru a te uşura, zice-se, ci să te linişteşti. Prin aşteptare şi îndelungă-rabdare vei arde pe diavol.
Eu – martor îmi este Domnul, Cel ce pierde pe toţi cei care rostesc minciuni – mult m-am folosit din ceea ce îţi spun acum. Atât de mari şi grele erau ispitele încât credeam că de durere o să-mi iasă sufletul precum fumul pe horn.
Şi totuşi, după ce trece încercarea, vine atâta mângâiere, ca şi când ai fi în rai, fără trup. Te iubeşte Hristos, te iubeşte Maica Domnului, te laudă Sfinţii, Îngerii se minunează de tine.
Vezi câte bunătăţi aduc ispitele şi necazurile? Dacă vrei să vezi, să guşti şi tu iubirea lui Hristos, îndură ceea ce vine asupra ta. Nu în ceea ce-ţi place ţie, ci în ceea ce vrea Domnul să te încerce. Nimic din ceea ce facem noi de bună voie nu este atât de folositor cât este ceea ce ne trimite Domnul fără încuviinţarea noastră. Dumnezeu vrea că vrăjmaşul diavol să lupte pe om luptă crâncenă, os peste os, sânge peste sânge. Atât încât să se topească precum ceara la faţa focului.
Atunci când încercarea va trece, te vei umple de bucurie. Vei fi copleşită de jur împrejur de lumină strălucitoare şi vei vedea taine pe care limba nu este cu putinţă a le grăi. Atunci vei dori cu sete să vină iarăşi ispitele, pentru că ai cunoscut cât folos aduc.
Aceasta este calea adevărată, sora mea, şi cel care îţi scrie dă mărturie de adevăr din propria lui experienţă.
Îndrăzneşte, deci, şi întăreşte-te în Hristos Domnul, îndurând tot ceea ce vine asupra ta, primind, împreună cu durerea, pacea şi harul lui Dumnezeu.
Păstrează-ţi sufleţelul cu tărie, gândind că şchiopii şi leproşii nu pătrund la aceste bunuri. De aceea ne lasă Domnul ispitele, ca să ne curăţim de toate prejudecăţile. Acestea sunt săpunul şi lespedea pe care, lovindu-ne întruna, ne albeşte. Şi hainele care sunt tari rezistă şi sunt de folos Mirelui. Cele care nu rezistă loviturilor pe lespede se sfâşie şi sunt aruncate la cele nefolositoare.
De aceea este nevoie să ne silim puţin aici, pentru că se apropie ceasul. Să păstrezi scrisorile pe care ţi le trimit, să le ai atunci când eşti încercată de necazuri. Mă tem că te voi lăsa curând. Cu cât trece timpul, cu atât mă simt mai îngreuiat. Sunt ca un slăbănog.
Nu am timp să-ţi scriu despre minunea pe care a făcut-o cu mine Domnul pentru a îndrepta o greşeală de a mea din neştiinţă. Vezi, deci, bunătatea cea multă a Domnului nostru? Vezi că lucrează şi cu minuni, atunci când grija Sa dumnezeiască socoteşte de cuviinţă?
Omul se înşală de multe ori din neştiinţă sau pentru că este atras de alţii. Dar dacă are sufletul deschis şi bunăvoinţă, nu-l lasă Domnul, ci în multe feluri îl poate aduce la lumină. Acest lucru mă face să devin ţărână, cenuşă, vierme al pământului.
Mare cu adevărat este mila Domnului. Are dreptate Psalmistul când spune: “Nu după fărădelegile noastre ne-ai făcut, Doamne, nici după păcatele noastre ne-ai răsplătit nouă”.*
De ce să nu mulţumeşti lui Dumnezeu? De ce să cârteşti? Dacă eu îţi scriu despre ispitele pe care le îndur eu nu este posibil să le rezişti. Şi totuşi, harul Domnului Hristos şi al Preasfintei noastre Maici pe toate le topeşte. Ai răbdare. Împărăteasa şi Maica lui Dumnezeu şi Stăpâna tuturor nu ne lasă. Ea se roagă pentru noi.
Gheron Iosif Isihastul
Sursa: Mărturii din viaţa monahală, Ed. Bizantină, Bucureşti, 1996
*ps.102
ApreciazăApreciază
“Toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi”
Sunt destul de multe cazuri când Dumnezeu nu împlineşte rugăciunile noastre. Din ce motiv? Pentru că mulţi se roagă numai cu buzele, iar mintea lor colindă pretutindeni. Ne zboară atenţia de la cuvintele rugăciunii. Mântuitorul nostru îi mustră pe cei care au o astfel de rugăciune, zicând: “poporul acesta Mă cinsteşte numai cu buzele, iar inima lui e departe de Mine.”
De asemenea, Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile atunci când, fără să conştientizăm, cerem ceva care ar putea fi nefolositor pentru propria noastră viaţă. Astfel, o persoană pe care o cunosc, fiind în închisoare, cerea mereu să fie scoasă la muncă; tot în închisoare, însă la muncă, afară, sub cerul liber. Pentru că viaţa în celulă devenise foarte grea şi insuportabilă. Dumnezeu amâna mereu răspunsul la cererea lui. Mai târziu s-a convins însă de ce nu-i era ascultată rugămintea: unii dintre cei care plecaseră la munca câmpului – sub presiunile închisorii, la muncă silnică – au murit acolo, în baltă sau la câmp, sau în deltă. Iar mulţi, aproape toţi, s-au întors bolnavi la celulele lor din temniţă. Aşa încât Dumnezeu nu i-a ascultat cererea atunci când se ruga, pentru că putea să moară acolo.
Aşa se întâmplă în unele cazuri atunci când îi cerem un lucru lui Dumnezeu şi nu-l primim. Dumnezeu, Care ştie precis tot cursul vieţii noastre de când ne naştem şi până murim, ştie ce ne trebuie şi ce nu ne trebuie, ce ne este de folos şi ce nu ne este folositor. De aceea, prin atotştiinţa şi atotînțelepciunea Lui, face aşa cum este mai bine pentru viaţa noastră. Chiar păcătoşi cum suntem, Dumnezeu tot ne iubeşte şi ne vrea binele. Şi în anumite împrejurări Dumnezeu vrea să ne ajute, neascultând rugăciunile noastre care sunt păgubitoare pentru suflet.
Ce trebuie să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre?
Mulţi cer lucruri netrebnice. Să-I cerem sănătate trupească şi sufletească, să cerem luminarea minţii şi înţelepciune, pentru a nu greşi calea către Dumnezeu, să-I cerem bunătate sufletească şi smerenia inimii.
Să-I cerem dreaptă socoteală în tot ce facem şi convingerea că atunci când vom muri, vom da seamă înaintea Judecăţii lui Dumnezeu de felul cum ne rânduim viaţa pe pământ.
Să cerem râvnă pentru citirea Sfintelor Scripturi, înţelegerea lor şi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.
Să-I cerem lui Dumnezeu ceea ce vine din El şi ceea ce El şi numai El ne poate da; adică să-I cerem harul Duhului Sfânt şi mântuirea sufletelor noastre. Să-I cerem marele dar de a ne vedea păcatele. Să-I cerem ajutor ca în toată viaţa noastră să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte să ni le adauge nouă.
Acestea toate să I le cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre.
Ce se întâmplă cu cel care nu se roagă?
Din păcate sunt mulţi oameni care nu se roagă, ei socotesc netrebnică această practică. Cel care nu se roagă se poticneşte însă foarte uşor şi cade în păcat. Cel care nu se roagă nu este puternic în lupta cu stihiile vieţii. El este ca un ostaş fără armă, ca o pasăre fără aripi sau ca o trestie care se pleacă încotro bate vântul, numai către Dumnezeu nu se pleacă să-L întrebe şi să-I slujească. “Este ca un peşte pe uscat”, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
Iar Sfântul Ambrozie al Mediolanului adaugă: “Cel care nu se roagă zace în împărăţia materiei, nu este scris în cartea vieţii din ceruri şi nu are loc în Împărăţia lui Dumnezeu. La Judecata lui Dumnezeu, de care nu scapă nimeni, lui i se va spune: Nu te cunosc pe tine! Şi e vai de cel ce va primi acest răspuns.”
Care sunt foloasele rugăciunii?
Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice Îi cerem. Numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie că rugăciunea să fie făcută cu inimă curată, cu stăruinţă şi cu smerenie. Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos ne făgăduieşte împlinirea rugăminţilor noastre, atunci când zice: “Toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi”. Şi iarăsi: “Cereţi şi vi se va da”.
Cine se roagă din toată inima, adâncind cuvintele rugăciunii, pe lângă împlinirea cererilor sale, dobândeşte pacea lăuntrică, pe care nu o poate dărui lumea – acea pace făgăduită de Domnul Iisus Mântuitorul Care spune: “Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu”. Şi în acest fel simţim o siguranţă, simţim că nu suntem singuri pe lume – numai cu oamenii, ci cu noi este Dumnezeul părinţilor noştri Care ne ocroteşte şi ne apără în viaţa pământească.
Se întâmplă câteodată ca Dumnezeu să nu împlinească numaidecât rugăciunile noastre, după cum am spus. Sfânta Monica – mama Fericitului Augustin – 18 ani s-a rugat lui Dumnezeu ca să se întoarcă fiul său la credinţă. Stăruinţa ei în rugăciune I-a plăcut lui Dumnezeu. Şi El a ascultat-o cu adevărat, întorcând pe fiul ei la calea mântuirii, dar nu oricum, ci înzestrat cu toată frumuseţea trăirii creştine mlădiate de harul dumnezeiesc.
Întrucât nu ştim dacă toate cererile noastre ne sunt de folos, totdeauna este bine să încheiem rugăciunea cu aceste cuvinte: ”Doamne, Care ştii toate, ajută-ne ca rugăciunea pe care o facem înaintea Ta să se împlinească după voia Ta cea sfântă. Doamne, facă-se voia Ta în viaţa noastră.”
Arhimandrit Sofian Boghiu, ”Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe”
ApreciazăApreciază