Credința ne-a fost batjocorită, Biserica atacată de neterminați și diavoli, răposații ne-au fost nesocotiți…

Am fost învățat de părinți și bunici, din fragedă pruncie să fiu cuminte, să respect regulile. Cele dumnezeiești, naturale, apoi cele date de stat. Când am făcut armata, am avut același regim, tuns la fel, uniformă, arme, echipament, tot. Eram tânăr, mai săream calul, dar școala militară și cariera în m-au determinat să respect normele, să stau în pătrățica mea. Prin urmare, sunt un om al regulilor, al uniformei, al înfrânării voii, cam ca la monahi. Însă, de un an de zile, cu acest teatru, cu execuția libertății, cu mimetismul guvernanților, cu atacul la sufletul poporului român, nu mai respect nimic, m-ați pierdut din gașca asta! Vreau să vă spun că, de acum, eu nu mai recunosc autoritatea aceasta dictatorială a UE și nici pe sclavii „români” care, din cozi de topor, s-au transformat în topoare!


Sunt ca un câine legat în lanț, iar când simte că i-a venit sfârșitul, e lăsat să umble slobod, să moară la umbra unui paltin. Pregătesc rezistența în munți.

Comunicatul Senatului, MAI, și al altor instituții partenere, inclusiv ambasade care numai binele nu ni-l vor (linia întâi a lgbtq), prin care, de Ziua Copilului, la evenimentul din bătătura de câteva pogoane au acces doar cei cu adeverință de vaccinare (și asta cu minimum zece zile de la rapel!), sau cu test, este o prostie mare și se înscrie în rândul aberațiilor sistemului ticălos al UE, de noul bolșevism, de lucrătura și dresajul noii ordini mondiale urzite de marele diavol. Cât de sclav să fii să execuți orbește toate tâmpeniile noii ordini mondiale?

Cum să stea jandarmul la control, la poarta Parlamentului: ,,Tati, ai vaccin? Nu? Tai-o, cu copil cu tot!’’ Dacă nu ești sclav, n-ai ce să cauți în curtea Parlamentului și spre Izvor și spre 13 Septembrie! Scanează codul QR! Hai, executarea!

Și abia acum ne vom aminti cuvintele părintelui Justin Pârvu…
Au dat Logan, au folosit elevii Colegiului Militar, au băgat norme anticonstituționale. Și e doar începutul. Toți proștii din guvern apar în clipuri cu pro-vaccin, absolut jalnice, peste ani vor râde și curcile de ei! M-a ajutat Dumnezeu să-mi dau seama de fentă, de minciună, și pe 20 martie 2020 am făcut raport la inspectorul general să fiu mutat în poliție acolo unde e ,,molima” mai mare, să mă infectez. Știam că e teatru. Evident, am primit un răspuns de formă, că voi fi trimis. Știu foștii mei colegi din IGPR că și asta mi-a grăbit retragerea. Din martie 2020 eu n-am respectat alte reguli decât cele obișnuite, de igienă, cu care m-a învățat mama. Am stat în toate grupurile mari, am circulat cu rata, iar în birou n-am avut niciodată masca mă-sii! Deja suntem asmuțiți să ne sfâșiem, fraților. Dez-bi-na-re! Înțelegeți, oameni buni, că totul constă în dresaj, în țarc, în noul comunism de catifea. Totul este de o viclenie maximă. Totul este un fals cap-coadă. Ce creștini sunteți, ori ați uitat chiar „Tatăl nostru”: „Și ne ferește pe noi de cel viclean.” Văd că nu vă dați seama de ridicolul situației, iar noi continuăm să le îndurăm tâmpeniile, cu vaccinul, cu valul de „infectări”, cu tulpina… Până când?

Culmea este că europenii și românii s-au obișnuit deja cu încălcarea libertăților. Și boul se obișnuiește cu jugul. Și trage. Că el n-are conștiința libertății. Dar noi?

Și taurul, cât e de viril, nu știe că, la câtă forță are, dacă ar da doar o căpățână în țambrele gardului, ar fi liber la haremul de vaci. Nu dă, și atunci stă în țarc. Așa ca noi. În realitate, unii suntem morți care n-am fost încă îngropați. La noi se duce lumea la coadă din varii motive: conformism, presiune, copierea comportamentului, plecare în Grecia etc. În Germania și în alte țări UE deja nu mai poți intra în magazine fără scanarea codului QR! Înțelegeți cum a început? Ne-au luat temperatura, mers doar pe culoare, pe săgeți, spălare cu gel, cârpă pe față, ne-au insultat și cu învățarea să ne spălăm pe mâini… 2 m, ține distanța, strănută în cot, pune mănuși… Cel mai frumos gest bărbătesc, datul mâinii (noroc) a fost mutilat. Credința ne-a fost batjocorită, Biserica atacată de neterminați și diavoli, răposații ne-au fost nesocotiți, cum nici turcii în evul mediu n-au făcut-o. În vremea aste, țara a continuat să fie furată, ori vândută pe nimic, către mafioții mondiali, cu sprijinul leprelor de aici.

Semnalul de ,,lume nouă” se dă și către justiție. Așa cum am avut procurori folosiți în războiul româno-român, tot așa avem și vom avea judecători. La Biblioteca Națională nu se stă deloc la coadă la cărți, se stă la înțepat. Ce imagine mai sumbră doriți? Ce imagine mai clară a decăderii mai vreți? Unde sunt banii tocați pe botnița presei, pe manipulare, pe izolete, corturi, vagoane, asistente, vrăjeli?
Răspunde cineva pentru jaf? La 10 seara, intrați în case! Acum, până și la plimbarea pe Calea Victoriei, la miezul nopții: stingerea!

Se induce o frică teribilă în popor. Libertatea e călcată în picioare. Între noi și vite nu mai e nicio diferență. Când e să dăm cu parul, să dăm cu parul! Că nici Iisus n-a alungat fariseii din templu rugându-i frumos. Eu unul, deja mă pregătesc pentru rezistența din munți. Vreau să mor în libertate!

Colonei Florin Șinca

3 gânduri despre „Credința ne-a fost batjocorită, Biserica atacată de neterminați și diavoli, răposații ne-au fost nesocotiți…”

  1. Suntem perpetuu la dispoziția slugilor cezarului care sunt de acum încolo temnicerii noștri
    Domnule Avocat, slugile leviatanului știu cu siguranță că majoritatea românilor nu au cunoștințe, posibilități materiale, timpul necesar să alerge prin ‘sala pașilor pierduți’ ca să acționeze, ulterior, în justiție (inclusiv cea penală) conducerile instituțiilor publice pentru daune morale, discriminare și abuz.
    Noi acceptăm Voia lui Dumnezeu și dreptatea Sa în toate, întrucât zice Domnul:

    „Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, şi Eu te voi păzi pe tine de ceasul ispitei ce va să vină peste toată lumea, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ.
    Vin curând; ţine ce ai, ca nimeni să nu ia cununa ta.
    Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc; sârguieşte dar şi te pocăieşte.”
    Apocalipsa 3;10, 11, 19

    *„Prin trei hotărâri de guvern succesive, puterea politică ilegitimă a României a făcut trecerea la discriminarea pe față a cetățenilor români, totul sub masca „relaxării” restricțiilor și măsurilor liberticide impuse sub pretextul „pandemiei”, niciodată declarată sau recunoscută legal în România.[..]
    Cele trei hotărâri de guvern*, ilegale și anticonstituționale, stabilesc o serie de discriminări pozitive în favoarea persoanelor care s-au „imunizat” (în realitate, au fost de acord sau au fost silite să accepte să se supună acestui meg-experiment clinic pe care puterea politică ilegitimă îl numește „vaccinare”), un fel de premii de bună purtare care le vor permite, pe bază de certificat/adeverință, să participe la diferite activități economice, educative, culturale, sociale sau să lucreze „liber” la locul de muncă.

    Arătarea probei înțepării, inclusiv pe paginile de socializare, pe internet sau la tv este un fel de semnalizare a „virtuții”, pe „stil” progresist american, care ar trebui să îi determine și pe cei 80% dintre cetățenii români să se înțepe, sub sancțiunea excluziunii sociale. … De altfel, redactorii celor 3 hotărâri de guvern nu s-au mai sfiit să stabilească discriminări directe, explicite, contra persoanelor care refuză, omit sau nu pot să se vaccineze – de exemplu, părinții nevaccinați, netrecuți prin boală în ultimele 3 luni sau insuficient de avuți pentru a plăti teste bi-săptămânale (care au ajuns să coste 75 euro/persoană), nu pot participa la festivitățile de final de an școlar sau nu pot pătrunde în locurile de joacă pentru copii din mall-uri.
    De asemenea, în funcție de decizia discreționară a angajatorului, salariații fie vor munci de acasă, fie vor fi primiți la lucru exclusiv pe baza certificatului de vaccinare.
    Notă intermediară: precizez că am pe rol două acțiuni în anularea unor hotărâri referitoare la prelungirea stării de alertă, respectiv, cea din februarie și cea din aprilie; termenele acordate sunt aberante (28 și 30 iunie), mai gravă fiind atitudinea ostilă a instanței, care poartă și acum mască, mănuși și husă protectoare a microfonului de la care vorbește din spatele unui geam de plexiglas aflat la 5 metri distanță de pupitrul avocaților.”

    „Nu putem să nu ne întrebăm ce se întâmplă cu persoanele care din diverse motive nu se pot vaccina, nu vor să se vaccineze, nu s-au infectat cu virusul sau s-au infectat și se află în a 91-a zi de la infectare? Practic, pentru aceste persoane se mențin toate restricțiile anterioare… Pentru aceste persoane, starea de urgență/starea de alertă este și va fi mult timp de acum încolo în vigoare ….În realitate, însă, actele normative au un cu totul alt scop – introducerea unui nou criteriu în funcție de care cetățenii români pot beneficia de drepturile și libertățile conferite de Constituție și de CEDO, respectiv, deținerea unui carnet de vaccinare; într-adevăr, cum le place „autorităților” pandemice să spună, am trecut la un alt nivel, mai precis, la nivelul anului 1939, în plin fascism.”
    „Din cele 4 cincimi ale populației acestei țări care nu se vaccinează și, deci, nu mai beneficiază de statutul de cetățean, enorm de mulți nu vor mai putea sau nu vor mai vrea să plătească impozite, taxe și contribuții. De supraviețuit, vor supraviețui, desigur, dar e foarte probabil să edifice propriile societăți, piețe, concerte, sisteme de plăți, școli, spitale, probabil underground, dar oricum separate de cele obișnuite și imposibil de urmărit și controlat. I like this.
    Există și această fațetă a monedei – “noua normalitate” poate însemna și separarea voluntară a nevaccinaților de vaccinați, într-o lume liberă, în voia destinului, dincolo de colivia în care se vor fi încuiat pe dinăuntru vaccinații, pentru siguranța lor, desigur.”

    „…voi ăștia, alde Werner-Cîțu-Arafat, v-ați gândit la astfel de consecințe, mari lumini politico-tehnocrate ce sunteți?”

    Av.Dr.Gheorghe Piperea

    Apreciază

  2. Dumnezeu vrea să ajute pe toţi, dar nu toţi primesc purtarea Sa de grijă
    CUVIOSUL PẮRINTE ARSENIE BOCA

    Cunoştinţa cea din păţanie sau învăţăturile din durere – singura cale care poate învăţa ceva pe oameni.

    Nouă, toate necazurile ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Oamenii însă, tare greu pricep că îndreptarea prin necazuri dovedeşte nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui. Ba chiar, prin aceea ştim că Dumnezeu are grijă de noi, dacă vom avea necazuri.

    Fiind AtotBun şi Atotînţelept, ne poartă de grijă şi ne spală cu milostivire, ori vrem, ori nu vrem, ori pricepem acum, ori vom înţelege pe urmă. Căci: „Dumnezeu este îndelung răbdător şi mult milostiv, dar nepedepsit, nimic nu lasă” (Naum 1, 3). El aşteaptă o vreme să vadă: ne grăbim noi cu pocăinţa de bunăvoie sau nu; învăţăm din necazurile altora sau aşteptăm să ne spargem şi noi capul de ele, ca şi ei?

    Dumnezeu vrea să ajute pe toţi, dar nu toţi primesc purtarea Sa de grijă. Aşa se face că sunt oameni păcătoşi care n-au necazuri. Pe aceştia i-a lepădat Dumnezeu. Căci ştiindu-le firea, precum că nu au leac şi nu pricep nimic din ocârmuirea Sa, îi lasă în păcatele lor.

    Din Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 120

    Apreciază

  3. Hristos este temeiul vieţii mele
    SFÂNTUL SOFRONIE SAHAROV

    Niciodată nu trebuie să te compari cu nimeni. Fiecare dintre noi, oricât de mic ar fi, este mare înaintea Celui Veșnic; Dumnezeu face cu fiecare om o unică legătură a inimii.

    De ce urmările neascultării lui Adam sunt atât de dezastruoase?
    De ce viaţa duhovnicească în Hristos îşi asumă, în această lume, tragica formă de luptă corp la corp cu moartea?
    De ce facerea lui Dumnezeu este legată de această negare, de moarte, de acestă luptă plină de dureri?
    De ce facerea nu duce în chip armonios la împlinirea făpturii omeneşti ca şi chip al lui Dumnezeu?
    De ce trebuie să lupt împotriva lucrurilor care mă omoară, fără a avea puterea trebuincioasă?
    Nu înţeleg. În măsura în care Hristos şi Duhul Sfânt sunt pentru mine soluţia la toate problemele care mă depăşesc, trăiesc în neştirea multor lucruri.

    Hristos este temeiul vieţii mele.
    Felul cum lucrează mă atrage. Nu înţeleg ce a zis, dar ce a zis îmi este destul.
    Voi înţelege când voi trece din această lume în cealaltă.

    Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 27-28

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: