Sfinţitul Cuvios Părinte Justin Pârvu: O să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi

– Şi dacă va fi prigoană cum să rezistăm, părinte?

– Păi rezistăm, uite aşa. Ai văzut cum mai sunt nişte trăistari din ăştia aşa pe ici pe acolo? Să fii fericită dacă ai să ajungi aşa şi să te mântuieşti. Sau o să-ţi laşi serviciul de director şi de mare, mă rog, ştiu eu ce, şi să iei un colţ de ogor acolo, să lucrezi aşa la milimetru, să scoţi de acolo şi sfecla, şi porumbul, şi fasolea, şi să trăieşti într-un bordeiaş, unde să faci acolo rânduiala ta, mergi Duminică la o Biserică, s-ar putea să mergi la cine ştie al câtelea sat, ca să găseşti o Biserică sau un preot care mai face o Liturghie curată.

Şi o să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi. „Mă, tu eşti nebun, nu vezi că tot satul merge aşa, şi tu acum ce ai, îi fi tu mai sfânt decât celălalt?” Şi atuncea ai tăi din casă, că aşa spune Mântuitorul, când vor fi vremurile acestea când vă vor da în judecăţi, vă vor da celor mari, vă vor judeca: copii, părinţi, tată, mamă, fii, fiică. Şi lucrurile acestea trebuie şi ele să se împlinească, trebuie să le împlinească cineva. Creştinismul nostru a mers aşa, cam într-o permanentă persecuţie, aşa a fost.

– Dar dacă s-ar putea să nu putem să răbdăm prigoana din cauză că atunci, la momentul respectiv, vom fi prea slăbiţi duhovniceşte?

– Dumnezeu te întăreşte numai să vrei oleacă să te ţii, că Dumnezeu te întăreşte. Fiii lui Brâncoveanu au mers unul câte unul, ia aşa până la cel mai mititel…. Şi câţi alţii în istoria asta a vieţii nu au mai fost!…în toate temniţele.

Şi eu, slavă Domnului, am fost într-o marginalizare permanentă, până astăzi. Nu-mi pasă mie de ei …ei cu ale lor, eu cu ale mele. Că zice, mă ocup de nu ştiu ce mentalitate, tulbur lucrurile normale,…dar ei cu a lor, eu cu ale mele, fiecare cum poate. Şi slavă Domnului, mă chinui aşa cu bătrâneţile mele. Şi pot spune orice despre mine. Eu mă gândesc la Domnul care a zis – nu vă gândiţi ce veţi răspunde celor mai mari că Duhul lui Dumnezeu vă va da cuvânt. Aşa e şi aicea, noi suntem cu Harul lui Hristos care ne întăreşte. Păi, ce, mergeau uriaşi în faţa lui Diocleţian? Nişte prăpădiţi de creştini îi întorceau în cuvânt, de nu le putea sta nimeni împotrivă. „Îi fi tu împărat, dar eu am pe împăratul Hristos, care-i şi peste tine“. Şi până la urmă îl convingeau şi pe el.

– Dar dacă noi nu avem credinţa lor, ce facem?

– Ţi-o dă Dumnezeu. Să ne-o întărim.

– Dar ce să facem să ne întărim credinţa?

– Pune mâna pe Biblie, ia Vieţile Sfinţilor model. Prin cei slabi, măi, se dovedeşte puterea Harului lui Dumnezeu, nu prin cei tari. Aşa că stai liniştită, nu te teme. Creştinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat şi mergi cu El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc. Al Domnului este pământul şi stăpânirea lui. Şi noi suntem creştini, a noastră-i toată împărăţia şi asta de pe pământ şi cealaltă. Cu asta ne pregătim pentru cealaltă. Cum spune psalmistul: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi”. Dacă El mă paşte, ce mă mai tem eu că n-o să am de mâncare mâine? Dă Dumnezeu la fiecare.

– Oricum, vin foarte multe ştiri tulburătoare peste noi…

– Intenţia lor este ca să slăbească tăria noastră, să ne pună la îndoială şi în felul acesta ne prăbuşim. În fine, trebuie să ne pregătim de orice, că e omul Bisericii, că e în afara Bisericii, noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să ne ţinem aşa cât mai aproape unul de altul, să putem rezista aşa mai uşor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm,…să nu ne batjocorim, într-un cuvânt. Să putem înfrunta primejdia cu o oarecare seninătate. Când vezi că-i băga la îngheţ pe cei patruzeci mucenici! Nu-ţi poţi imagina cum să stai acolo şi să vezi, cum te prinde frigul, cum te cuprinde ca nişte menghini, aşa, din toate părţile. Vezi, din 40 a ieşit unul totuşi! S-a lăsat ispitit şi a căzut. I-a luat coroana altul care i-a luat locul.

– Aţi spus că şi casnicii noştri pot fi duşmani, spre mântuirea noastră. Cum trebuie să procedăm, să-i aducem pe calea cea bună sau să ne îndepărtăm de ei?

– Să-i aducem pe calea cea bună, prin rugăciuni, prin tot efortul nostru, să-i dobândim pentru că nu ei sunt cei care devin vrăjmaşii noştri, ci diavolii din ei care-i stăpânesc. Noi suntem datori să-i scoatem, să desatanizăm duhul acesta, să-l transformăm din demonul care este în Înger; să transformăm omul din rău cum e în bun”.

(Extras din Convorbiri cu Părintele Iustin Pârvu – Revista Atitudini – numărul 2/2008).

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

6 gânduri despre „Sfinţitul Cuvios Părinte Justin Pârvu: O să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi”

  1. „Aș vrea ca Maica Domnului să mă țină și pe mine în brațele ei așa cum Îl ține pe Hristos”
    SFÂNTUL CUVIOS PAISIE AGHIORITUL

    -Gheronda, atunci când am mereu căderi în ne­voința mea, mă cuprinde mâhnirea.

    – Să cânți: „Pentru toți care scapă cu credință…” și: „Tuturor scârbiților bucurie…” . Să-ți iei rânduiala asta ca un canon, iar Maica Domnului te va ajuta. Maica Domnului nu ne lasă, ci ne poartă în spate, numai noi să vrem aceasta și să nu dăm din picioare, ca și copiii cei neastâmpărați.

    – Gheronda, aș vrea ca Maica Domnului să mă țină și pe mine în brațele ei așa cum Îl ține pe Hristos.

    – Pe tine nu te-a ținut niciodată? Nu te-ai simțit niciodată ca un prunc în brațele ei? Eu mă simt ca un copilaș lângă ea. O simt ca pe Mama mea. De multe ori merg si mă lipesc de icoana ei și spun: „Acum, Maica Domnului, voi suge puțin Har”. Mă simt ca un prunc fară griji, care suge în brațele mamei lui și simte marea ei dragoste și nespusa ei afecțiune. Și astfel mă hrănesc cu Har.

    (Cuviosul Paisie Aghioritul, Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, pp. 85-86)

    Apreciază

  2. Câştigul care vine din nedreptate
    Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

    – Părinte, atunci când sunt învinovăţită pentru ceva de vreo soră, deşi nu sunt vinovată, nu pot suporta şi mă răcesc faţă de ea.

    – Ia stai puţin! Ce spune Tipicul Bisericii despre aceasta? Cărui caz aparţine? Tu cum te ajuţi mai bine? Să fie aşa cum spui, că nu eşti vinovată. Dar dacă te-a nedreptăţit, ai câştig. Iar aceea dacă a spus ceva împotriva ta ca să se îndreptăţească, după aceea conştiinţa o împunge, o mustră, se pocăieşte şi te vede cu mai multă dragoste. Două-trei bunătăţi împreună. Astfel ţi se dă prilejul să te îmbogăţeşti şi să devii fiică de boier, iar nu ţigancă. Dacă Dumnezeu îţi dă posibilitatea să te faci fiică de boier şi să poţi da şi tu altuia, de ce vrei să rămâi ţigancă?

    – Gândul insistă să o întreb pe soră cum a înţeles ea purtarea mea de m-a învinovăţit.

    – Desigur, cum poate suferi aghiuţă să vadă că ai pus ceva de-o parte? Te sileşte să-ţi cauţi dreptatea, ca să alungi pe Hristos dinlăuntrul tău.

    – Părinte, aş vrea şi eu câteodată să aflu înţelegere la alţii atunci când greşesc.

    – Ce, vrei să-ţi dea dreptate? Să spunem că îţi dau dreptate. Prin asta câştigi sau te păgubeşti duhovniceşte?

    – Mă păgubesc.

    – Dacă ai avea un magazin, ai vrea să câştigi sau să pierzi?

    – Să câştig.

    – Aşadar, dacă în lucrurile materiale şi deşarte nu dorim să ne păgubim, cu cât mai mult în cele duhovniceşti trebuie să căutăm cum să procedăm ca să nu ne păgubim. Oamenii mireni caută câştig material şi nu-l lasă să se piardă. Oare este corect ca oamenii duhovniceşti să arunce câştigul duhovnicesc? Deşi mirenii cheltuiesc banii pe care îi au, risipesc cel puţin lucruri materiale, în timp ce noi risipim lucruri duhovniceşti, cereşti atunci când nu primim nedreptatea. Le mâncăm pe toate aici. De ce să schimbăm cele cereşti cu cele pământeşti? Apoi sărmanii mireni au şi neştiinţă duhovnicească, în timp ce noi avem cunoştinţă. Ne-am făcut monahi ca să câştigăm cele cereşti, dar am pornit pentru ceva şi mergem spre altceva. Pentru un mirean faptul de a fi executat sau bătut sau şi numai prigonit pe nedrept este un lucru foarte dureros. Noi însă trebuie să le căutăm pe acestea şi să le răbdăm pentru dragostea lui Hristos. Să urmărim necinstea, dispreţul, ocara, pentru că aduc câştig în sufletul nostru. Un familist, de pildă, are nevoi şi caută să i se facă dreptate atunci când îşi pierde numele bun sau falimentează, pentru că se gândeşte cum vor trăi mai apoi el şi sărmanii lui copii. De aceea mirenii au circumstanţe atenuante, în timp ce noi nu avem.

    Când suntem nedreptăţiţi şi primim nedreptatea, atunci noi suntem de fapt primitorii facerii de bine. De pildă sunt clevetit că am făcut o oarecare crimă şi sunt închis în puşcărie pe nedrept? E bine. Am şi conştiinţa împăcată, deoarece nu am făcut eu crima, şi am şi răsplată cerească. Există o mai mare binefacere? Nu cârtesc, ci slavoslovesc pe Dumnezeu: „Cum să-Ţi mulţumesc, Dumnezeul meu, că nu am făcut eu crima? Dacă aş fi făcut-o, n-aş fi suferit mustrările conştiinţei”. Atunci puşcăria se face Rai. M-a lovit cineva pe nedrept? „Slavă, Ţie, Doamne! Poate mi se şterge vreun păcat, căci cândva am lovit şi eu pe cineva”. M-au ocărât pe nedrept? „Slavă Ţie, Doamne! O primesc pentru dragostea Ta, Care ai fost lovit şi ocărât pentru mine”.

    Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

    Apreciază

  3. Orice încercare este un dar al lui Dumnezeu
    Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

    Câte suferinţe are lumea! Câte probleme! Şi unii vin aici să mi le spună stând în picioare, fie şi numai pentru două minute, pentru a se mângâia puţin. O mamă îndurerată îmi spunea: „Părinte, vin clipe când nu mai pot suporta şi atunci spun: «Hristoase al meu, fă să înceteze pentru puţin suferinţele şi apoi pot să înceapă iarăşi!»”. Câtă nevoie de rugăciune au oamenii! Însă orice încercare este un dar al lui Dumnezeu, este un examen pentru cealaltă viaţă. Această nădejde a răsplătirii în cealaltă viaţă îmi dă bucurie, mângâiere şi curaj şi astfel pot suporta durerea ce o simt pentru toţi oamenii care trec prin încercări. Dumnezeul nostru nu este Baal, ci Dumnezeul dragostei. El este Părintele Care vede suferinţa copiilor Săi pricinuită de diferite ispite şi încercări prin care trec, şi Care ne va răsplăti pentru aceasta, numai noi să facem răbdare în mica mucenicie a încercării sau, mai degrabă, a binecuvântării pe care o suferim.

    – Părinte, unii spun: „Oare nu este dureros ceea ce îngăduie Dumnezeu? Oare nu-l doare pe Dumnezeu pentru aceasta?”.

    – Durerea lui Dumnezeu pentru oamenii care sunt chinuiţi de boli, de diavoli, de barbari etc., are în acelaşi timp şi bucurie prin răsplata cerească pe care le-a pregătit-o. Adică, Dumnezeu cunoscând răsplătirea pe care o va primi în Cer cel care trece prin încercări şi bunătăţile care îl aşteaptă, „suferă” cu uşurinţă durerea ce o simte pentru acela. Iată, Dumnezeu a îngăduit ca Irod să facă atâtea crime[1]. Paisprezece mii de prunci a junghiat şi încă nenumăraţi părinţi care nu i-au lăsat pe soldaţi să le omoare copiii. Acei ostaşi barbari, ca să se arate mai buni în faţa mai-marilor lor, i-au tăiat pe copii bucăţele. Cu cât copiii erau mai chinuiţi, cu atât mai mult Îl durea pe Dumnezeu, dar şi mai mult se bucura pentru cea mai mare slavă de care aveau să se desfăteze în Cer. Se bucura pentru aceşti îngeraşi, care urmau să alcătuiască tagma mucenicească şi îngerească totodată. Îngeri şi Mucenici!

    [1] Vezi Mt. 2, 16.

    Extras din Viaţa de familie– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

    Apreciază

  4. Tâlcuirile proorociilor
    Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

    – Părinte, unii spun: „Ceea ce este scris de la Dumnezeu, aceea se va face. De ce să ne mai preocupe lucrul acesta?”.

    – Da, o spun, dar nu este aşa, bre copile! Şi eu aud pe unii spunând: „Evreii nu sunt aşa de proşti să se trădeze cu 666, când Sfântul Ioan Evanghelistul o spune clar în Apocalipsă. Dacă ar fi fost aşa, ar fi făcut-o într-un mod mai inteligent, mai ascuns”. Ei bine, cărturarii şi fariseii nu ştiau Vechiul Testament? Anna şi Caiafa nu ştiau mai bine decât toţi că era scris că Hristos va fi trădat pentru treizeci de arginţi? De ce n-au dat 31 sau 29 de arginţi şi au dat treizeci? Deci erau orbiţi. Ştia Dumnezeu că aşa se vor petrece lucrurile. Dumnezeu pe toate le cunoaşte de mai înainte, dar nu hotărăşte de mai înainte – numai turcii cred în ceea ce este scris, în Kişmet[1]. Dumnezeu ştie că un anumit lucru se va face aşa, însă omul îl face din lipsa lui de minte. Nu Dumnezeu a dat poruncă, ci vede până unde va ajunge răutatea oamenilor şi că părerea lor nu se va schimba. Nicidecum că aşa a rânduit Dumnezeu.

    Alţii se ocupă cu proorociile şi fac propriile lor tâlcuiri. Cel puţin nu spun: „Aşa îmi spune gândul”, ci spun: „Aşa este”, şi apoi îşi expun o serie de teorii proprii. Unii, iarăşi, le explică după cum vor ei, ca să-şi îndreptăţească patimile lor. Răstălmăcind ceea ce a spus Sfântul Chiril: Mai bine să nu se petreacă semnele lui Antihrist în zilele noastre[2], unul care vrea să-şi îndreptăţească frica, spune: „A, vezi, şi Sfântul Chiril s-a temut ca nu cumva să se lepede. Sunt eu, oare, mai presus de Sfântul Chiril? Prin urmare, chiar de m-aş lepăda de Hristos, nu e nimic…”. Dar Sfântul a spus să nu se petreacă nu pentru că se temea, ci pentru ca să nu-l vadă pe Antihrist cu ochii săi. Vezi ce face diavolul?

    Din păcate, unii „cunoscători” înfaşă pe fiii lor duhovniceşti ca pe nişte prunci, chipurile ca să nu-i mâhnească. „Aceasta nu vatămă. Nu-i nimic. E suficient să credeţi lăuntric”. Sau spun: „Nu vorbiţi despre subiectul acesta – despre buletine şi pecetluire – ca să nu se mâhnească oamenii”. Dar dacă le-ar spune: „Să încercăm să trăim mai duhovniceşte, să fim mai aproape de Hristos şi să nu vă temeţi de nimic. Iar dacă va fi nevoie, vom mărturisi”, i-ar pregăti oarecum. Dacă cineva cunoaşte adevărul, îşi face probleme şi se trezeşte. Îl doare pentru situaţia de astăzi, se roagă şi ia aminte să nu cadă în cursă.

    Acum însă ce se întâmplă? În afară de faptul că unii duhovnici fac propriile lor tâlcuiri, se tem şi ei ca oamenii lumeşti, în timp ce ar fi trebuit să se neliniştească duhovniceşte şi să-i ajute pe creştini, aducându-i la neliniştea cea bună şi întărindu-i în credinţă ca să simtă mângâierea dumnezeiască. Mă mir cum de nu-şi fac probleme de conştiinţă după toate aceste evenimente ce se întâmplă? De ce nu pun cel puţin un semn de întrebare la tâlcuirile minţii lor? Şi dacă îl ajută pe Antihrist în pecetluire, cum de atrag şi alte suflete la pierzanie? Atunci când Sfânta Scriptură spune: … să înşele dacă e cu putinţă şi pe cei aleşi[3], se referă la faptul că se vor înşela cei care le explică pe toate numai cu mintea lor.

    Aşadar, în spatele sistemului perfect al „cartelei de ajutorare”, al asigurării prin computer, se ascunde dictatura mondială, sclavia lui Antihrist. …ca să–şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei, căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase[4].

    [1] În soartă, în destin (n. ed. rom.).

    [2] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, Cateheza a XV‑a către cei ce vor să se lumineze, cap. 18., Ed. Inst. Biblic, 1943, p. 415.

    [3] Mc. 13, 22.

    [4] Apoc. 13, 16‑18.

    Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

    Apreciază

  5. Răbdarea este sublima doctorie a sufletului, iar nerăbdarea este nimicirea inimii

    Fiule, agonisește-ți răbdarea fiindcă ea este cea mai mare virtute a sufletului și poate înălța cel mai iute la piscurile desăvârșirii. Dacă dorești să agonisești răbdarea, îndeamnă-te întâi pe tine ca astfel să-ți urnești mintea spre dumnezeieștile porunci.

    Să nu socotești de necrezut poruncile lui Dumnezeu, ci totdeauna inima ta să fie preocupată cu ele. Nicio nenorocire din lume să nu-ți abată sufletul de la poruncile și rânduielile lui Dumnezeu, de la dragostea care sălășluiește în Hristos, Domnul nostru. Să nu te înalți în timpul duhovniceștilor succese, ci în orice împrejurare să fii cumpătat.

    Orice greutăți ar veni peste tine ca urmare a faptelor tale cinstite și corecte, rabdă-le și supune-te cu plăcere. Și cu toate că acest mod de a te comporta este peste puterile tale, tu totuși să nu disprețuiești, nici să eviți astfel de situații. Iar ceea ce ți se întâmplă din cauza slăbiciunilor tale sufletești, povestește-le cu fidelitate altuia. În felul acesta, prin mărturisirea față de acela, se ușurează greutatea de pe sufletul tău și totodată te menții și departe de războiul patimilor.

    Să nu aștepți de la om răsplata răbdării tale, căci numai așa vei primi în viitor de la Dumnezeul Cel veșnic răsplata cea de-a pururea. Răbdarea este sublima doctorie a sufletului, iar nerăbdarea este nimicirea inimii. Prin răbdare privim nădejdea bunurilor viitoare și îmbrățișăm ceea ce nu se vede ca și cum s-ar vedea.

    Sfântul Vasile cel Mare, Învățătură către fiul duhovnicesc, traducere de I. Popa, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, pp. 27-28

    Apreciază

  6. Despre statul eșuat.
    Despre epava care suntem.
    Avocat Dan MV Chitic

    Iohannis a avut dreptate: România este un stat eșuat!
    Zilele astea am avut mai multe dovezi in acest sens.
    Români falimentați, fie pe persoană fizică, fie pe persoană Juridică, de facturi la energia pe care… statul român o produce in proporție de peste 80%.
    Cetățeni obligați să facă tratamente medicale pentru a nu deveni cetățeni de rang secund.
    Oameni uciși de autorități sau de indolența acestora.
    Copii striviți de un polițist pe trecerea de pietoni. Polițist care nici măcar nu a încercat sa dea primul ajutor, vorbind impasibil la telefon, încercând probabil sa-și scape pielea…
    România este un stat eșuat pentru ca românul este un cetățean eșuat. Un om eșuat. O epavă, roasă de indiferență, de egoism, de răutate. Preocupat doar de propriul confort, de propria soartă… până când e lovit și încearcă să se victimizeze, încercând să capete atenția și bunăvoința semenilor… pe care nu o va primi, căci și ceilalți cetățeni sunt preocupați doar de propria persoană, cel mult de propria familie.
    Suntem destructurați ca societate, desființați ca ființe umane. Suntem dezumanizați, ce ne ține încă împreună fiind niște ecouri ale unor reflexe societale ce nu ne aparțin, ce vin de undeva de departe, de la înaintașii noștri care erau… oameni.
    Ne înjuram “aleșii”… dar aleșii noștri sunt dintre noi, suntem noi, sunt oglinda noastră, a sufletului nostru, sunt “emanația” “societății” noastre!
    De aceea suntem aici.
    De aceea suntem o colonie.
    De aceea suntem sclavi.
    Pentru că suntem ieftini, și gata oricând să ne vindem pe nimic.
    Pentru că nu mai suntem oameni.

    Poate sunt pesimist.
    Poate trec printr-o depresie.
    Nu știu!
    Sper să fie așa!
    Sper să mă înșel.

    Sper să fi fost doar adormiți. Beți. Luați de cap… timp de 32 de ani.
    Sper.
    Dar nu știu cât timp o să mai am puterea să și sper.

    Să ne ajute Dumnezeu… să redevenim oameni!

    *

    Post script: vorbind despre polițiști nu vreau sa acuz o întreagă profesie!

    Am cunoscut Oameni adevărați printre ei. Oameni care, fără sa mă cunoască, chiar m-au înțeles in situații limită și m-au ajutat și m-au “iertat” uneori. Sau care au fost umani cu cei pe care ii anchetau. Dincolo chiar de rigorile legii!
    Dar nu despre ei vorbesc.

    Vorbesc de toți ceilalți. Cei care atunci când se întorc din tură, vin cu girofarul aprins (nu odată erau sa dea peste mine pe stradă!)… e Urgență. Vor acasă. Și nu vă spun din auzite… am stat jumătate de viață lângă Udriște. Și am văzut multe. Și cum își Descarcă “prada” din mașinile de Poliție în mașinile luxoase parcate pe lângă Liceul Matei Basarab.

    Cei care șantajează Suspecții… cei care iau se sus avocații, încercând chiar să îi intimideze, cei care abuzează “micii cetățeni” și închid ochii la “jmecherii” locali la care merg la chefuri și bairamuri.
    Despre ei este vorba în postarea asta.
    Aceștia sunt detestați și temuți de colegii lor corecți, cei care încă nu au deprins să se folosească de avantajele statutului. Sau care doar nu vor. Pentru că sunt oameni.

    Fiți oameni, dragi polițiști!
    Termin cu îndemnul Sfântului Ioan Botezătorul către soldaţi (inclusiv către “oamenii legii”), cărora le spune:
    «Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră».

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: