Sfântul Petru Damaschin: Pagini de Filocalie

Să nu ne grăbim și să nu ne obosim, ci pururea să punem din nou început. Ai căzut, ridică-te! Ai căzut iarăși, ridică-te iarăși! Numai pe Doctorul tău să nu-L părăsești, căci atunci vei fi osândit de deznădejde mai rău decât un sinucigaș. Stăruie pe lângă El, și El își va face milă cu tine fie prin întoarcerea ta, fie prin încercare, fie prin altă faptă a purtării Sale de grijă, fără să știi tu.

Căci diavolul are obiceiul să atace sufletul cu ceea ce găsește în fața sufletului, fie cu bucurie și cu părere de sine, fie cu întristare și cu deznădejde, fie cu oboseală covârșitoare, fie cu desăvârșita nelucrare, fie cu lucruri și cugetări nelavreme și fără folos, fie cu întunecime și ură nesocotită față de toate cele ce sunt. Și, simplu grăind, cu materia pe care o află în fiecare suflet, cu aceea îl atacă spre a nu-i fi de folos…

De aceea, pentru tot lucrul bun trebuie să întrebe omul, ca Sfântul Antonie, nu pe oricine se nimerește, ci pe cei ce au darul deosebirii, ca nu cumva, cei întrebați, fiind necercați (lipsiți de experiență) să cadă amândoi în groapă, după pilda Evangheliei (Matei 15, 14). Pentru că fără dreapta socoteală nu se face niciun lucru bun, chiar dacă li se pare celor neștiutori că e bun, fie pentru că se face nelavreme și fără să fie de trebuință, fie că nu se ține seama de măsura lucrului sau de tăria omului, sau de cunoștința lui și de alte multe. Iar cel ce are darul deosebirii l-a primit prin smerita cugetare. De aceea toate le cunoaște după har și la vremea sa vine la puterea străvederii.

Sfântul Petru Damaschin

(Extras din Învățături duhovnicești, în Filocalia, Vol. 5, trad. din greceşte, introducere şi note de Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001, pag. 2004-205)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

9 gânduri despre „Sfântul Petru Damaschin: Pagini de Filocalie”

  1. Poți să săvârsești multe lucruri, dar dacă nu te smerești, harul nu va veni asupra ta niciodată

    Zile acestea am primit o consemnare cu o întrebare. „Cineva, să nu spunem cine este, a spus că omul nu se vindecă de patimi, ci doar se ușureaza puțin”.

    Este greșit. Sunt mulți cei care se luptă, se ostenesc, dar nu se vindecă de patimi, ci rămân la fel. De-abia cu sila ne stăpânim patimile. De ce? Pentru că nu ne pocăim, nu ne întoarcem cu adevărat. Tratăm lucrurile superficial și facem următorul compromis: vrem să fim ai lui Hristos, să ne aflăm în Biserică, dar să nu pierdem nimic din cugetarea lumească, din viața lumii.

    Poți să săvârsești multe lucruri, dar dacă nu te smerești, harul nu va veni asupra ta niciodată. Așadar cum să te vindeci? Omul nu poate să se vindece prin propriile puteri, nici măcar prin asceză. „Să se întoarcă, și-i voi vindeca pe ei!”, zice Domnul. Nu spune să se întoarcă și să se vindece ei înșiși. Dumnezeu este Cel Care tămăduiește. Patimile noastre rămân, pentru motivul pe care l-a spus Hristos:

    „Pentru că ziceți că vedeți, păcatul rămâne asupra voastră“.

    Avem impresia că noi știm totul, că vedem, că avem lumină. O vorbuliță să ne spuna celalalt și devenim fiare. Chiar dacă nu ne manifestăm, vom reacționa înlăuntrul nostru.
    Unde este smerenia? Unde este pocăința cea adevarată? Suntem ca cel care, atunci când plouă, se ferește să nu se ude tot. Omul trebuie să conștientizeze că este în întregime păcat, în intregime întuneric. Când aleargă la Dumnezeu, Acesta preia păcatul și neputința, îl vindecă pe om și-i dă lumină.

    din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, “ “Adame, unde ești? Despre pocăință“, Editura Bizantină, București, 2008

    Cum se dobândește harul lui Dumnezeu?
    SFÂNTUL CUVIOS IOSIF ISIHASTUL

    Experienţa se dobândeşte, într-adevăr, odată cu trecerea timpului, dar harul – de aceea se numeşte har, adică dar, pentru că depinde de Dumnezeu – se dăruieşte în funcţie de căldura credinţei, de smerenie şi de voia cea bună. Solomon a primit har când era de doisprezece ani. Daniil la aceeaşi vârstă. David pe când păştea turmele tatălui său. La fel toţi cei vechi şi noi. Imediat ce omul ajunge la căinţa adevărată, harul se apropie de el şi sporeşte odată cu creşterea zelului. Experienţa cere nevoinţă îndelungată.

    Înainte de orice lucru, cel care cere har de la Dumnezeu trebuie să îndure ispitele şi necazurile, în orice fel ar veni acestea. Iar dacă în timp de ispită se nelinişteşte şi nu arată destulă răbdare, nici harul nu va veni, nici virtutea nu o săvârşeşte şi nici nu se învredniceşte de vreun dar duhovnicesc.

    Dacă cineva a aflat care este darul lui Dumnezeu, cum că sunt necazurile și, în general, tot ceea ce ne aduc ispitele, acesta a aflat cu adevărat care este calea Domnului. Acesta aşteaptă ispitele să vină pentru că prin acestea se curăţeşte, răbdând se luminează şi ajunge să-L vadă pe Dumnezeu.

    (Cuviosul Iosif Isihastul, Mărturii din viaţa monahală, Editura Bizantină, Bucureşti, 2003, p. 78)

    Apreciază

  2. Pocăința înseamnă întoarcerea minții la corecta judecată și folosire a înțelesurilor, astfel încât să dispară iraționalul
    Sfântul Cuvios Iosif Vatopedinul

    Spovedania este primul element al pocăinței. …Prin spovedanie, omul își descoperă lipsa de credință, trădarea și negarea îndatoririlor sale, din care a provenit căderea și nimicirea. Își vădește vinovăția și astfel nimicește mijloacele și cauzele zdrobirii sale și încheie (întregește) întoarcerea în sânurile Tatălui, care s-a întrerupt prin păcat și prin călcarea legii. Orice încălcare a legii și neascultare pricinuiește în om o dublă vinovăție.
    Și în trup, împreună cu simțurile, și în suflet și minte, de unde pornește trădarea. Prin spovedanie omul vindecă ambele forme de vinovăție, de vreme ce cel ce se spovedește descrie cu smerenie lepădarea și trădarea ca fiind ale sale. Nici spovedania nu se face fără pocăință, nici pocăința fără spovedanie. Amândouă sunt mijloace absolute și nedespărțite ale mântuirii.
    Principala cauză a rătăcirii omului este judecata greșită a minții. Pocăința înseamnă întoarcerea minții la corecta judecată și folosire a înțelesurilor, astfel încât să dispară iraționalul. Lucrarea aceasta a echilibrării omului e rod al iubirii de oameni a lui Dumnezeu și a devenit cel mai mare dar al Său făcut firii noastre, de vreme ce am căzut din prima noastră stare, cea după chipul lui Dumnezeu.
    Nu trebuie să neglijăm pocăința, de vreme ce, potrivit cuvântului Scripturii: „Cine este curat de întinăciune, chiar dacă viața lui pe pământ ar fi de o singură zi?” (Iov 14, 4-5). Cine poate să descrie întinderea iubirii de oameni și a atotbunătății lui Dumnezeu față de om, din moment ce îl primește dacă se întoarce cu pocăință, oricât de mare ar fi trădarea și fărădelegea lui. Cine va descrie nenorocirea și întunecarea omului înșelat, atunci când calcă în picioare și respinge acest dar, care îl recheamă pe apostat și pe trădător în sânurile iubirii părintești și îl eliberează de veșnica și groaznica osândă? Cu adevărat, dacă iubirea de oameni a lui Dumnezeu nu ne-ar fi îngăduit pocăința, nu ne-ar putea oferi nimic, nici chiar însăși iconomia Mântuitorului nostru, de vreme ce transformabilitatea și pervertirea din viața noastră păcătoasă și atotvinovată o pot nimici.
    Niciun descendent din rădăcina adamică să nu neglijeze să pună în lucrare în viața sa marele dar al pocăinței, ca să nu plângă zadarnic în veșnicia viitoare. Plânsul și lacrimile sunt uneltele principale și aducătoare de câștig ale pocăinței autentice, iar cei ce se pocăiesc în chip drept să nu se despartă de ele.

    Gheron Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, Colecția Călăuze duhovnicești, Iași, 2012, pp. 79-81

    Apreciază

  3. Va fi un război… şi mai multe războaie! Profeţie a Cuviosului Iosif Vatopedinul despre războiul ce va să vină
    Sfântul Cuvios Iosif Vatopedinul

    Lucrurile sunt acum într-o stare de deteriorare – condiţie care în momentul de faţă este comună pentru lumea întreagă. Şi ca urmare a acestei condiţii va începe mânia lui Dumnezeu. Am atins limita. Şi acum se va întâmpla ceea ce Dumnezeu, în mila Sa, a îndurat. El acum va pedepsi aspru, datorită dreptăţii sale, pentru că a venit timpul pentru aceasta.

    Va fi un război, şi mai multe războaie, şi vom trece prin mari dificultăţi. Puterea lumii a fost preluată acum de evrei, iar scopul lor este de a anihila Creştinismul. Mânia lui Dumnezeu va face astfel încât toţi duşmanii secreţi care au condus la această stare să se autodistrugă. Mai ales de aceea este trimisă mânia lui Dumnezeu peste noi: pentru a-i distruge, într-un fel sau altul. Dar acest lucru nu trebuie deloc să ne înspăimânte, pentru că trebuie să avem mereu nădejde în Dumnezeu. Pentru că mii şi milioane de martiri, inclusiv Noii Martiri, au suferit exact în acelaşi mod, şi trebuie să fim pregătiţi pentru aceasta şi să nu ne înspăimântăm. Trebuie să existe răbdare, rugăciune şi nădejde în pronia Divină, din partea noastră.

    Să ne rugăm pentru renaşterea Creştinismului după acest război, după tot ceea ce ne aşteaptă, pentru ca Domnul să ne dea cu adevărat puterea să restaurăm toate acestea. Dar acest rău (războiul) trebuie îndurat.

    Acum va fi o mare explozie. După aceasta va urma renaşterea.

    Acesta este începutul acestor evenimente, evenimente tulburătoare, evenimente militare. Cei care pun în mişcare acest rău sunt evreii. Ei sunt îndemnaţi de către diavol să facă aceasta, pentru a distruge sămânţa ortodoxiei în Grecia şi în Rusia (şi în celelalte popoare ortodoxe, n.n). Acesta va fi principalul lor obstacol în dominarea lumii. Şi fără îndoială ei îi vor obliga pe turci să vină aici, în Grecia, pentru a-şi începe lucrarea lor; iar Grecia, deşi are teoretic un guvern, nu are un guvern cu adevărat. Îi lipseşte puterea, iar turcii vor veni aici. Acesta va fi momentul când Rusia de asemenea îşi va pune în mişcare forţele sale pentru a se împotrivi turcilor.

    Evenimentele se vor desfăşura astfel: când Rusia vine în ajutorul Greciei, americanii şi NATO vor încerca să prevină aceasta, pentru a nu se forma nicio alianţă între două ţări ortodoxe. De asemenea ei vor provoca la luptă alte puteri, cum ar fi Japonia şi altele. Va fi mare sacrificiu pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin. Vor pieri 600 de milioane de oameni. Vaticanul de asemenea se va implica mult, pentru a împiedica rolul crescând al ortodoxiei şi pentru a preveni o alianţă între ţările ortodoxe. Astfel se va împlini pronia Divină.
    Dumnezeu va permite distrugerea tuturor celor care seamănă aceste tentaţii, pornografia şi dependenţa de droguri. Iar Domnul le va întuneca minţile astfel încât să se distrugă unii pe alţii fără nicio satisfacţie. Domnul va permite aceasta special pentru a putea aduce o mare „epurare”…In ceea ce-l priveşte pe Putin, nu va fi mult la putere, şi apoi va urma un război, iar el nu va rezista mult.

    După această „epurare” va urma o mare renaştere a ortodoxiei, nu numai în Rusia, ci peste tot în lume. Dumnezeu îşi va arăta binecuvântarea Sa, ca şi în primele secole de creştinism. Atunci oamenii se duceau la Dumnezeu cu inimă deschisă. Aceasta va dura pentru 3-4 decade (decenii), apoi dictatura lui Antihrist va începe brusc. Acestea sunt evenimentele teribile pe care trebuie să le îndurăm, să nu le permitem să ne sperie, pentru că Dumnezeu ne va adăposti. Da, cu siguranţă vom trece prin dificultăţi, foame, şi chiar persecuţii, şi multe altele, dar Dumnezeu nu ne va abandona. Iar cei care sunt la putere ar trebui să-i îndemne pe subordonaţii lor să fie cu Dumnezeu, să respecte rugăciunea, iar Dumnezeu ne va adăposti.

    Starea care va urma „epurării” va fi una de mare renaştere. Noi, păstorii, trebuie, atât cât ne stă în putinţă, să-i facem pe oameni să renunţe la păcatele lor, pentru ca harul
    divin să nu se îndepărteze de la noi. Pentru a fi cât mai aproape posibil de Dumnezeu, în rugăciune. Atunci Dumnezeu va fi întotdeauna cu noi, indiferent de cât de grele vor fi circumstanţele. Dumnezeu nu ne va abandona.

    (Apărut în Nr. 25 al Revistei ATITUDINI)

    Apreciază

  4. Multele căderi ne ajută să ne smerim
    Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

    Odată, l-a întrebat cineva (pe părintele Paisie Aghioritul):
    ‒ Cum este cu putinţă, Gheronda, să nu mă mândresc când văd că îmi vin gânduri înţelepte şi mă admiră colegii mei?
    ‒ Cele care ne vin în creier de sus, frate, sunt de la Dumnezeu. Ale noastre sunt cele pe care le scoate creierul nostru pe nas.
    A fost întrebat de un altul:
    ‒ De ce atunci când mă rog ca să mă slobozesc de vreo patimă sau pentru vreun cunoscut al meu, câteodată mă aude Dumnezeu, iar alteori nu, deşi mă ostenesc în rugăciune?
    ‒ Dumnezeu ia în considerare mai mult smerenia pe care o avem, şi mai puţin osteneala pe care o depunem. Dacă avem mândrie, care aduce şi căderile, iar noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de ele, iar nu de mândrie, şi El ne ascultă şi ne slobozeşte de ele, ce folos dobândim? Pentru aceasta Bunul Dumnezeu nu ne ascultă, căci multele căderi ne ajută să ne smerim. De aceea, atunci când Dumnezeu nu ne izbăveşte de patimi, trebuie să înţelegem că avem mândrie şi va trebui să-L rugăm să ne tămăduiască mai întâi de aceasta, şi atunci toate celelalte vor pleca singure.

    Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Epistole, Editura Evanghelismos, pp. 159-160

    Apreciază

  5. Experiența de viață se imprimă în ființa noastră

    Căutând să afle cât mai adânc tainele vieții umane, oamenii de știință au descoperit că, în alcătuirea cea mai lăuntrică a omului, materia se prezintă în forma unui fir, un cromozom lung de vreo 2500 km!

    De-a lungul acestui fir, din loc în loc, se află niște semne caracteris­tice, niște îngroșări, despre care s-a descoperit că reprezintă, pe de o parte, moștenirea ereditară cu care se naște omul, iar pe de alta, înregistrarea întregii experiențe personale a omului. Astfel, tot ce face omul, tot ce simte, tot ce gândește lasă un semn pe acest fir, se înscrie pe el ca pe o bandă magnetică. Or, trupul omenesc este alcătuit din multe miliarde de celule și în fiecare celulă se află câte două fire de acest fel. Deci viața și experiența omului se înscriu pe fiecare părticică a ființei lui, în adâncul alcătuirii lui, ca într-o carte. Un gând frumos, o faptă bună, o rugăciune fierbinte, un gest binevoitor lasă urme pe fiecare din miliardele de cromozomi care alcătuiesc făptura lui: schimbă, înfrumusețează. Un sentiment de ură, o izbucnire de mânie, un cuvânt jignitor se înscriu de asemenea și întreaga alcătuire a omului se degradează, se urâțește.

    Concluzia? Noi înșine suntem cartea și tot noi cei care scriem în carte. Mare taină a ființei omenești se descoperă aici!

    La Înfricoșătoarea Judecată „se vor deschide cărțile”, adică cele scrise în taină, zi de zi, clipă de clipă, de-a lungul vieții sale, vor ieși la iveală și vor fi văzute de toată lumea.

    Ieromonah Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, pp. 95-96

    Apreciază

  6. Dacă nu eşti încercat în lucrările, cursele şi năvălirile diavolului, nu vei înţelege şi nu vei putea preţui darurile pe care ţi le face Sfântul Duh

    Venirea şi plecarea harului are şi un caracter izbăvitor. Vine pentru o vreme, îl curăţă pe om de o patimă, apoi pleacă. Vine din nou ca să-l cureţe de altă patimă, şi tot aşa, până când omul izbuteşte să-şi cureţe voia cu ajutorul harului dumnezeiesc şi dătător-de-viaţă. După multă luptă şi multe jertfe, vine o vreme când harul se statorniceşte, mai mult sau mai puţin, în lăuntrul inimii, şi atunci pacea domneşte netulburată. Doar linişte şi dulceaţă! Atunci sufletul devine un Thavór, se pogoară pe pământ Raiul! Împărăţia lui Dumnezeu coboară în inimă! Sfânta Treime îşi face lăcaş! Omul ajunge astfel după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu!

    M-am gândit: cât de mare este dragostea lui Dumnezeu! Am citit de curând ceva ce se potriveşte pe deplin cu cele spuse de Ghéronda:

    „Dacă nu eşti încercat în lucrările, cursele şi năvălirile diavolului, nu vei înţelege şi nu vei putea preţui darurile pe care ţi le face Sfântul Duh. Dacă nu recunoşti duhul care ucide, nu vei ajunge la cunoaşterea Duhului ce dă viaţă. Nu vei cunoaşte cu adevărat pe Dătătorul de viaţă – Hristos”.

    Ce mare este dragostea lui Hristos! Ştie cum să întoarcă spre bine meşteşugirile diavolului, cum să scoată dulceaţă din amar, cum să preschimbe ura diavolului în dragoste pentru el. Atunci înţelegem că, orice ar face diavolul, în cele din urmă se sinucide, se nimiceşte pe sine însuşi. Neîndoielnic, el luptă împotriva oamenilor, iar Dumnezeu îi îngăduie să o facă pentru că şi diavolul este o persoană, şi de aceea are libertate, pe care Făcătorul o cinsteşte; dar, prin dragostea şi mângâierea Sa, Dumnezeu îi îngrădeşte lucrarea nimicitoare. Am auzit odată un nevoitor spunând că Dumnezeu, prin dragostea Sa, preschimbă mândria meschină în smerenia care atrage harul Său. Adică: de îndată ce creştinul se mândreşte, cade; după cădere, el se pocăieşte, primind harul dumnezeiesc şi ajungând chiar mai smerit. În acest fel, se curăţeşte, puţin câte puţin, chiar şi de necuratul şi drăcescul păcat al mândriei. Aşa că putem repeta, pe bună dreptate, că diavolul se nimiceşte singur – este biruit!

    din: Mitropolitul Ierotheos Vlachos, O noapte în pustia Sfântului Munte. Convorbire cu un pustnic despre Rugăciunea lui Iisus, Editura Sophia, 2017

    Apreciază

  7. Pe toate le pot în Hristos, Cel care mă întăreşte!

    Dezlegarea misterului lucrării nucleare după scindarea atomului ne-a dat posibilităţi uimitoare pentru mari cuceriri tehnologice şi ştiinţifice. Sunt puterile înfricoşătoare care s-au descătuşat înlăuntrul tainei nucleului atomului.

    Însă, evenimentul acesta atât de uimitor este incontestabil cu mult mai mic faţă de lucrarea dumnezeiască nesfârşită, care există şi se revarsă din Persoana teandrică a lui Hristos. Acesta este în mod continuu Fiinţa dinamică, apocaliptică, neţărmurită, Scânteia dumnezeirii. El descătuşează puterile Sale negrăite, neistovite în toate direcţiile. La El nimic nu este cu neputinţă. Prin Cuvântul Său toate s-au făcut şi pot să renască, deoarece lumea voieşte acest lucru.

    Se bucură în mod special să renască, să se prefacă şi să se sălăşluiască în existenţa omenească cea „după Chipul Său”, pe care a creat-o El Însuşi, cu scopul să ajungă la „asemănarea cu El”. De ajuns ne-am rătăcit, înşelaţi de forţele viclene, este timpul să alergăm la adevărul dumnezeiesc, la puterea lui Iisus. Şi este cert că vom striga şi noi împreună cu „vasul cel ales”, cu Dumnezeiescul Pavel şi cu zecile de mii de credincioşi: Pe toate le pot în Hristos, Cel care mă întăreşte!, pentru că Hristos este Dumnezeu.

    Astăzi nu ne lipsesc artele şi ştiinţele, ci ne lipseşte din viaţă Hristos. Am rămas fără Hristos, fără păstor, dar dacă Îl căutăm, este gata să vină să locuiască cu noi, să renască întreaga noastră existenţă. Este de ajuns să-L căutăm în mod adevărat în Evanghelie, în Biserică, în Tainele Sale dumnezeieşti. Nu abstract, platonic, ideologic, ci adevărat. Desigur, aceasta necesită curăţire interioară, nevoinţă, rugăciune, studiu şi punerea în practică a cuvântului Său. Hristos şi Evanghelia Sa nu sunt o explicare oarecare despre viaţă, ci însăşi viaţa noastră.

    Vă urez din tot sufletul ca toţi să trăim în Harul Lui, cât mai adânc cu putinţă, în Hristos şi în Evanghelia Sa. Hristos nu moare niciodată, cu cât ne apropiem, cu atât Îl experiem mai mult.

    Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumeniţa, 2007, p. 142-143

    Apreciază

  8. Pseudo Patriarhul Bartolomeu își dorește cu tărie ca ziua unității cu „Biserica” Catolică să nu fie amânată prea mult timp.

    Pe 16 februarie 2022, la o întâlnire cu Franz Luckner, arhiepiscopul romano-catolic de Salzburg, conducătorul Fanarului a declarat că realizarea unității ortodocșilor cu papistașii, face parte din rugăciunile sale zilnice, potrivit site-ului fosfanariou.gr.
    Ereziarhul Bartolomeu, aflat în vacanță în Austria, s-a întâlnit cu Arhiepiscopul Luckner și după întâlnire a făcut o notație în cartea de oaspeți.

    El a scris că și-a dorit „ca marea și celebra zi a unității tuturor să nu fie amânată prea mult”.

    „Fratele nostru, Papa Francisc și smerenia noastră lucrează din greu și se roagă cu ardoare pentru sosirea rapidă a acestei zile a Domnului”, a spus Patriarhul Bartolomeu.

    Anterior, UJO a scris că, potrivit conducătorului Fanarului, secolul XXI este un secol al restabilirii unității între romano-catolici și Ortodoxie.

    https://spzh.news/en/news/86516-glava-fanara-zaveril-katolikov-chto-userdno-molitsya-o-jedinstve-s-rkc

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: