O vietuitoare de la Manastirea Paltin – Petru Voda se ingradeste de erezia ecumenista

Scrisoare deschisă adresată Preacuvioasei maici Iustina – Stareța mănăstirii “PALTIN”, PETRU-VODĂ, jud. Neamț

Publicat pe 12 iunie 2018de ganduridinortodoxie

Preacuvioasă maică stareță,

Subsemnata (sora) Eugenia Andone, în vârstă de 64 ani, viețuitoare a mănăstirii “PALTIN”, PETRU-VODĂ, jud. Neamț, din data de 04 august 2010, vă aduc la cunoștință că, după îndelungă chibzuință și cercetare amănunțită, pe cât mi-a stat în putere, am hotărât să mă retrag din mănăstire, din următoarele motive, pe care, de altfel, vi le-am înfățișat și prin viu grai:

La aproape 2 (doi) ani de la încheierea lucrărilor sinodului mincinos, tâlhăresc și ecumenist din Creta (iunie 2016) și a publicării concluziilor formulate și exprimate în cadrul ședinței de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (29 octombrie 2016), conducera și obștea mănăstirii “PALTIN” nu au exprimat o opinie clară și puternică în legătură cu documentele eretice elaborate de acestea și pe care să le respingă cu toată hotărârea. Dar, mai ales, nu au pus în aplicare, după datorie și după cum se cuvenea, prevederile Canoanelor 31 Apostolic și 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861), care obligă la îngrădirea imediată de arhiereul ce “propovăduiește erezii în public și cu capul descoperit le învață”.

Așadar, nedorind să mă fac părtașă la această erezie spurcată a ecumenismului, condamn așa-numitul sinod din Creta (iunie 2016) ca adunare eretică, nu primesc, mă scârbesc și lepăd toate hotărârile acestuia, pe motiv că legiferează panerezia ecumenismului sincretist ca doctrină eclesiologică și politică misionară în Biserica Ortodoxă, acordă statut eclesial ereziilor monofizismului, papismului și protestantismului, aprobă căsătoriile mixte, recunosc așa-numitul “consiliu mondial al bisericilor” și multe altele pe care nu le mai înșir aici.

Temeiurile scripturistice, apostolice, patristice și canonice, atât de mult dezbătute în ultima vreme, sunt îndestulătoare pentru a mă întări în hotărârea pe care am luat-o; și ele nu vă sunt necunoscute. Dimpotrivă. Și ,cu toate acestea, mănăstirea nu se delimiteaza decisiv, tranșant de erezie și de cei ce o propovăduiesc, așteptând, zice-se, “cu discernământ și înțelepciune”, ajungerea la acea “linie roșie” a “potirului comun”, și celelalte de acest fel, pentru a se proceda la întreruperea pomenirii la sfintele slujbe a ierarhului locului care a semnat direct hotărârile adunării din Creta.

De aceea, pentru a nu lungi cuvantul, mărturisesc, în chip hotărât și neclintit, decizia mea de a ma îngrădi de această erezie spurcată a ecumenismului, precum și de toate celelalte erezii și de a nu avea comuniune bisericească cu nimeni din cei ce le promovează și cei ce le acceptă.

Iar, pentu că, rămânând în mănăstire ar fi însemnat că recunosc faptul că și eu sunt ecumenistă și eretică, am decis să mă îndepartez și să mă îngrădesc până când un Sfânt Sinod Ortodox se va întruni oficial și va condamna adunarea din Creta, ereziile introduse de aceasta în viața Bisericii și , nominal, pe toți arhiereii ce vor rămâne adepții acestor hule nemaiauzite și pe aceia ce vor urma lor.

Mai adaug doar atât: rămân, pe mai departe, fiica dreptcredincioasă a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, fără a avea nici cea mai firavă intenție de a mă separa de Ea și a mă alătura unor comunități eretice și schismatice sau de a intra sub ascultarea altui episcop decât cel al locului.

04 iunie 2018                                                                                               sora Eugenia Andone

PreacuvioaseimaiciIustina,
Stareța mănăstirii “PALTIN”, PETRU VODĂ, jud. Neamț

 

Reclame

Sfanta Mucenita Acvilina si vrajmasii Mantuitorului Hristos

Ziua a 13-a

Sf. Muceniţă Acvilina; Sfinţii zece mii de Mucenici ucişi cu sabia; Cuvioşii Trifilie, Ioan, Iacov, Andronic, Sava; Sf. Ierarhi Antipatru şi Evloghie; Cuviosul Ioan; Cuv. Ana

Răutatea şi prostia celor care-L tăgăduiesc pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos par că nu au margini. Mi-aduc aminte că, în anii întunecaţi ai comunismului, ni se spunea la şcoală ceea ce şi nebunul grăia în inima sa: ,,Nu este Dumnezeu’’ (Psalmul 13, 1). Despre Domnul Iisus Hristos afirmau că este un mit, că El n-a existat niciodată. Dar omul întreg la minte îşi punea fireasca întrebare: dacă Hristos n-a existat, cum se face că numele Lui este cunoscut peste tot pământul şi pretutindeni s-au înălţat biserici spre slujirea şi cinstirea Lui? Cei care gândeau astfel, simţeau că propaganda comunistă atee este impregnată de minciună. Văzând că minciunile lor sunt vădite, slujitorii diavolului au schimbat strategia: admit că Domnul Hristos a existat într-adevăr, dar El n-a fost Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, cum Îl mărturiseşte Biserica Sa, ci un om ca oricare altul, Care a trăit pe pământ, a fost omorât pe Cruce şi aici s-a sfârşit tot, căci El n-a înviat. Vârful de lance al acestei propagande mincinoase sunt diavolii fără coarne, cum îi numea Părintele Cleopa, martorii zişi ai lui Iehova, în fapt ai diavolului, ale cărui minciuni le răspândesc cu asiduitate. Aceştia au o carte satanică, numită ,,Cel mai mare om care a trăit pe pământ’’, plină de minciuni şi hule la adresa Domnului. Este uşor de înţeles că în spatele iehoviştilor stau urmaşii ucigaşilor Domnului Iisus.

Astăzi pomenim pe Sfânta Fecioară şi Muceniţă Acvilina, cea care bine învăţa pe fecioarele de seama ei despre Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat. Acestea au întrebat-o: ,,Dacă Acela, despre care tu grăieşti, a făcut atâtea bunătăţi în lume, atunci pentru ce iudeii, din al căror neam a fost şi El, nu Îl au ca pe un Dumnezeu?’’ Bună întrebare! De mare mirare este lucrul acesta. Cine poate să înţeleagă de ce, până în ziua de astăzi, iudeii urăsc şi hulesc pe Fiul lui Dumnezeu? Sfânta Acvilina le-a răspuns: ,,Totdeauna neamul jidovesc se abate din calea cea dreaptă, şi având sufletul orbit de răutate şi cerbicea învârtoşată, leapădă cele ce sunt drepte şi adevărate. De aceea s-au lepădat de Acela Care le-a făcut prea mult bine, dându-L la Pilat, spre a fi răstignit’’. Antipatul păgân al locului a adus-o pe Sfântă la judecată. Pentru el zeii cei diavoleşti erau vrednici de cinste, iar pe Mântuitorul Hristos Îl numea batjocoritor ,,Cel răstignit’’. A pus ca Sfânta să fie bătută cu sălbăticie, în vreme ce grăia dispreţuitor: ,,Acvilino, unde este acum Dumnezeul tău de Care ai zis că nu mă va ierta pe mine la judecata Sa? Să vină aici şi să te scoată din mâinile mele!’’ Şi Dumnezeu a scos-o din mâinile fiarei, căci a primit sufletul ei în locaşurile cereşti, iar păgânul antipat va avea de dat greu răspuns la Judecată. (După Vieţile Sfinţilor pe iunie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p.221-226).

Preot Ioviţa Vasile

 

Glasul mirenilor, intru apararea Sfintei Credinte Ortodoxe

O întrbare: oare Crezul Bisericii Ortodoxe nu a fost modificat în Creta?
Oare afirmarea la nivel sinodal a credinței că nu există o singură Biserică, ci că în afară de Biserica Ortodoxă, ierarhii noștri acceptă că există și alte biserici (catolică,anglicană,protestante,etc.), oare nu este asta o modificare a Crezului, a credinței Bisericii?! Faptul că ereziile sunt acceptate ca biserici,nu este o contrazicere, o anulare a mărturisirii din Crez?! Faptul că Biserica la nivel oficial, sinodal, prin ierarhii și preoții ei acceptă acest lucru, nu e o lepădare, o renunțare la mărturisirea din Simbolul de Credință?! Ce alte dovezi să mai așteptăm să apară?

Schimbatea Crezului s-a produs deja, în fondul problemei, nu în formă. Deja Biserica mărturisește altceva la nivel sinodal. Clericii acceptă altceva. În practică aceste lucruri se săvârșesc, se trăiesc, și atunci ce altceva să mai așteptăm, măi fraților?
De ce trebuie să se mai modifice Crezul când oricum Biserica (ecumeniștii din ea) mărturisește altceva? Când oricum Crezul nu mai corespunde de fapt cu ceea ce Biserica mărturisește acuma la nivel sinodal.
Ce alte schimbări să mai așteptăm?!
Crezul s-a schimbat.Biserica nu mai învață așa cum mărturisește în Crez. Crezul a rămas o formulă goală, pt. cei care acceptă sinodul din Creta. Iar aceștia sunt ierarhii și preoții noștri, împreună cu mirenii pe care îi trag în înșelare cu bună știință.
Schimbarea Crezului s-a produs. Biserica mărturisește altceva (diferit de Crez), în mod oficial. Biserica crede altceva și mărturisește altceva și practică (trăiește) altceva la mod oficial, în faptă. Atunci ce altceva să mai așteptăm?! Nu e suficient de clar ce s-a întâmplat?! Oare contează că Biserica nu a modificat formula Crezului, când de fapt ea mărturisește altceva decât mărturisește Crezul? Când de fapt ea a lăsat Crezul o formă fără fond, adică cu alt conținut decât ceea ce ea învață acum, în mod oficial? Căci, de fapt, asta s-a întâmplat în Creta.

H.D.

 

Din dragoste si grija pentru Credinta Ortodoxa

Prin secolul al V-lea, parte a Bisericii din Apus a introdus în Simbolul Credinţei un adaos, numit Filioque, prin care se afirma că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, contrar spuselor Mântuitorului Iisus Hristos: ,,Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela Va mărturisi despre Mine’’ (Ioan 15, 26). Faptul a fost şi rămâne de gravitate extremă, nefiind doar controversă, cum susţin manualele de istorie a Bisericii, ci de erezie în stare pură. Este absurd să combaţi o erezie, în speţă arianismul, izvodind o nouă erezie. Treptat, erezia Filioque s-a extins în toată comunitatea catolică.

Câteva secole mai târziu, papa Leon al III-lea a încercat să aducă lucrurile în starea lor firească, fapt pentru care a pus să se scrie Simbolul Credinţei niceo-constantinopolitan pe două table de argint, în latină şi greacă, fără adaosul eretic Filioque. A aşezat tablele în Biserica Sfântul Petru din Roma. Sub aceste plăci a scris următoarea menţiune: ,,Haec Leo posui amore et cautela orthodoxae fidei’’, adică: ,,Eu, Leon am aşezat aceste plăci din dragoste şi grijă pentru Credinţa Ortodoxă’’. În acest fel, Crezul a fost rostit la Roma fără erezia Filioque vreme îndelungată, păstrându-se puritatea şi sublimul Ortodoxiei.

Cine vizitează locaşul catolic Sfântul Petru din Roma să nu caute să vadă aceste plăci. Au fost înlăturate de multă vreme, pentru că ereticii nu  puteau suferi Adevărul.

Preot Ioviţa Vasile

Ortodoxia Simonei

Citim de multe ori despre pătimirile Sfinților mucenici din Sinaxare. Ce curaj! Ce tărie! Ce bărbăție duhovnicească! Și ne gândim că noi nu prea am mai fi în stare să ducem la capăt mărturisirea credinței. Așa este. Dar a avea curajul să te însemnezi cu semnul Sfintei Cruci poate fi o firimitură din râvna mucenicilor. Un început. Cea mai sinceră mărturisire de credință. Iar când îți mărturisești credința sincer, întărești și credința altor semeni. Dai curaj. Speranță. Oferi un model, dincolo de arhietipul păgubos – eu îmi trăiesc credința în suflet, am relația mea cu Dumnezeunu trebuie să mă închin în public…

Recunosc, nu știu prea multe despre tenis, ori despre sport, în general. Însă ca român, știu și eu de Simona. Simona Halep. La fiecare succes, chiar și la înfrângeri, i-am acordat câteva clipe, prin sursele media. Și am ajuns la concluzia că tăria Simonei de a începe și a sfârși competiția cu semnul Sfintei Cruci, face mai mult decât zece mii de articole despre credință și dogmă. Cântărește mai mult decât orice conferință, predică sau discurs teologic ce își răspândesc mesajul doar într-un anumit context bine definit. Pentru că Simona are un alt public țintă decât PR-ul Bisericii…

Mărturisirea ei publică, în arenele lumii, spune ceva despre Ortodoxie. Despre Ortodoxia mărturisitoare. Despre Ortodoxia curajoasă și plină de viață. În Crucea Simonei, simplă, sinceră, smerită, Occidentul descoperă o lume ce pentru ei, a apus de mult – lumea credinței în Dumnezeu. Și ce mod mai bun de a arăta lumii pe Dumnezeu, decât viața ta proprie, pusă în slujirea Crucii?

Nu știu nimic despre viața ei personală. Nici dacă merge la Biserică ori ba, dar știu din Crucea ei, că Ortodoxia se mărturisește și îmbrățișează lumea prin gestul ei.

Pentru că a te însemna cu Sfânta Cruce este un discurs despre dragoste. Despre dragostea Răstignitului. Este o iubire care respectă libertatea omului chiar şi atunci când omul Îl respinge pe Dumnezeu sau nu Îl primeşte. Crucea Mântuitorului Iisus Hristos reprezintă iubirea lui Dumnezeu arătată oamenilor într-o lume plină de ură şi de violenţă. Oriunde vedem Sfânta Cruce trebuie să ne aducem aminte cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi aşteaptă răspunsul nostru la iubirea Lui. Purtăm crucea cu lănţişor la gât de când suntem botezaţi, ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, dimineaţa când ne trezim din somn, seara când ne culcăm, înainte de masă şi după masă. Mamele fac semnul Sfintei Cruci peste pâinea care urmează să intre în cuptor, iar ţăranii noştri sculptează semnul Sfintei Cruci pe poarta lor, ca să intre în curte sau în casă ca într-o biserică, ca într-un loc sfinţit, prin rugăciune şi fapte bune.

Simona îşi face Cruce la sfârşitul partidelor şi nădăjduiesc să îşi facă şi de azi înainte. Chiar dacă pierde, chiar dacă câştigă. Fiindcă Crucea nu este semnul înfrânților, ci a celor care cred în Înviere.

(Sursa: site-ul Justitiarul)

Randuri pentru o fata ca Simona

Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să scriu despre sport pe acest blog. Deoarece Dumnezeu i-a bucurat pe români cu izbânda Simonei Halep la Paris, mi-am luat îngăduinţa de a scrie aceste rânduri, puţine, nu neapărat despre un sport la care nu mă pricep, cât despre cea care-i dă strălucire şi stă de multă vreme în vârful piramidei. O fată modestă, la locul ei, care a străbatut drumul lung şi anevoios de la un teren modest din Dobrogea, până la Roland Garros, şi nu oricum, ci adunând izbândă după izbândă, spre disperarea detractorilor înrăiţi, care nu suferă să vadă altceva dincolo de statura lor de pigmei.

Ştiţi de ce m-a impresionat de fiecare dată Simona Halep? Mărturia pe care o dă întotdeauna când sfârşeşte un meci. Cine se mai însemnează cu semnul Sfintei Cruci? Niciuna dintre competitoare. Le e ruşine să-L mărturiseacă pe Hristos. Simona o face, de fiecare dată, în faţa unei lumi păgânizate, ce pretinde că e civilizată. Care civilizaţie?

Mă uit la purtătorii de veşminte arhiereşti cum batjocoresc semnul Sfânt al Crucii. Parcă le sunt legate mâinile. Mă uit la ei prin intermediul postului Trinitas şi văd cum realizatorii transmisiunilor schimbă imaginea exact in momentul când cinstiţii arhierei ar trebui să-şi facă semnul lui Hristos. Nu-l fac, îl batjocoresc. Ca să evite penibilul, regizorul are poruncă să schimbe imediat imaginea.

Simona e naturală. Am văzut-o în momente de cumpănă acoperindu-şi capul şi faţa cu prosopul şi sunt sigur că în acele momente rostea o rugăciune. Şi Dumnezeu i-a ajutat. Din multele milioane adunate în cont n-o să rămână nimic, că aşa se întâmplă cu banul. O să rămână mărturia pe care o face de la o margine până la cealaltă a pământului. Această mărturie m-a făcut să scriu, cu multă stângăcie, rândurile de faţă.

Preot  Ioviţa Vasile

 

Aflandu-ne in post, sa nu uitam de Spovedanie

Celui care se luminează prin Sfântul Botez al Bisericii Ortodoxe i se iartă toate păcatele personale săvârşite până atunci. Chiar prunc fiind, omul are asupra sa păcatul strămoşesc, cel săvârşit de Adam şi de Eva, care se iartă prin Botez. Dumnezeu cunoaşte firea cea înclinată spre păcat a neamului omenesc şi ştie că după Botez ne întinăm cu felurite păcate, de aceea ne-a lăsat nouă, prin Sfânta Biserică, încă o Taină curăţitoare de păcate: Sfânta Spovedanie. Înţeleptul din vechime, Solomon, spunea: ,,Cel care îşi ascunde păcatele lui nu propăşeşte, iar cel care le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi miluit’’ (Pilde 28, 13). Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a scris în Întâia sa Epistolă: ,,Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este Credincios şi Drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea’’(I Ioan 1, 8-9).

Sfântul Grigorie Dialogul a fost Episcop la Roma între anii 590-604, atunci când apusenii nu se depărtaseră de Biserica lui Hristos. El relatează despre un oarecare Hrisartios, un om deosebit de bogat. Bogăţia lui sporea continuu, dar şi păcatele lui grele se înmulţeau pe măsura trecerii vremii. Nu s-a spovedit niciodată şi nu se gândea la Dumnezeu. Când se credea mai puternic şi înconjurat de slavă deşartă, a ajuns pe patul morţii. Atunci a văzut duhurile cele întunecate care-l înconjurau pentru a-l duce în împărăţia lor, adică în iad. A început o luptă disperată pentru a li se împotrivi şi cei din jur îl vedeau într-o agitaţie extraordinară, tremurând în şiroaie de sudori. Striga din răsputeri să-l mai îngăduie măcar până dimineaţa, pentru a se pocăi de răutăţile sale. El care a avut înainte ani mulţi în care ar fi putut face mult bine pentru mântuirea sa, se ruga acum pentru încă câteva ceasuri. A chemat pe fiul său Maxim şi l-a rugat să-l ajute cu rugăciunile sale. Totul să a fost zadarnic. În vreme ce striga: ,,Mai lăsaţi-mă măcar până dimineaţă, numai până dimineaţă…’’, sufletul său a ieşit din trup şi a fost dus de diavolii cei neîndurători în adâncurile iadului (După ,,Minunile, mărturie a Dreptei Credinţe’’, Ed. Areopag, Bucureşti, 2011, p. 66).

Această întâmplare este o pildă pentru noi, ca să preţuim timpul pe care ni-l dă Dumnezeu şi să ne pocăim prin Taina Spovedaniei. Iubite cititorule, observă cu atenţie ce se întâmplă atunci când ţi-ai pus în gând să te spovedeşti. Imediat  se ridică piedici şi gânduri străine: întâi să faci ceva care ţi se pare că nu poate fi amânat, şi apoi te vei spovedi; oare chiar iartă Dumnezeu păcatele prin spovedanie?, te vei gândi. Sunt gândurile celui rău, care vrea` să te împiedice să ajungi la duhovnic. Biruieşte-le!

Preot Ioviţa Vasile