O vedenie a Sfantului Antonie cel Mare

LUNA IANUARIE
Ziua a 17-a
Cuvioşii Antonie cel Mare, Antonie cel Nou din Veria, Ahila, Macarie, Antonie din Novgorod, Antonie din Kolm, Antonie din Dimsk, Antonie din Cernoezersk; Sf. Mucenic Gheorghe din Epir; Sf. Împărat Teodosie cel Mare
Sfântul Antonie cel Mare a trăit între anii 250-355 în Egipt. Pentru viaţa sa curată şi sfântă, Dumnezeu l-a învrednicit de darul înainte-vederii. Sfântul Atanasie cel Mare, care a scris despre viaţa Sfântului Antonie, a consemnat faptul că, având odată o vedenie, a suspinat îndelung şi s-a cutremurat, apoi a stat în rugăciune multă vreme şi la urmă a început să plângă. Cei de faţă l-au rugat să le descopere cele ce i s-au arătat în vedenie. Atunci a grăit Sfântul: ,,O, fiilor, mai bine ar fi fost să mor mai înainte de a mi se face vedenia aceasta. O urgie are să cuprindă Biserica şi are să fie dată oamenilor celor asemenea cu dobitoacele necuvântătoare. Am văzut Sfânta Masă a Bisericii şi împrejurul ei stând catâri pretutindeni, dând cu picioarele celor dinăuntru ca şi cum s-ar fi făcut nişta azvârlituri de picioare ale dobitoacelor ce saltă fără rânduială. Şi atunci suspinam, căci am auzit un glas, zicând:<>’’. Cei care ascultau vedenia au căzut în întristare, de aceea Sfântul i-a mângâiat: ,,Nu vă mâhniţi, fiilor, că precum S-a mâniat Domnul, aşa Se va milostivi iarăşi şi degrabă îşi va lua Biserica podoaba sa, va străluci după obicei şi veţi vedea pe cei izgoniţi, aşezaţi iarăşi la locurile lor, iar păgânătatea ducându-se şi ascunzându-se în cuiburile sale; apoi Dreapta Credinţă, biruind, va avea toată libertatea pretutindeni; numai să nu vă uniţi cu arienii, că nu este a Apostolilor învăţătura aceasta, ci a diavolilor şi a tatălui lor, învăţătură care este stearpă, dobitocească şi a minţii celei nedrepte, precum este necuvântarea catârilor’’ (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 344).
Cele ce Dumnezeu a descoperit Sfântului Antonie prin acea vedenie, s-au întâmplat: au năvălit ereticii arieni şi au răpit bisericile, le-au batjocorit, iar sfintele vase de slujbă au fost pângărite. Episcopii dreptcredincioşi au fost alungaţi din Bisericile lor, şi în locul lor s-au aşezat lupii eretici şi nevrednici.
A dat Dumnezeu ca la anul 325 să se adune la Niceea Părinţii Bisericii, cei 318, în Sinodul I Ecumenic, unde Arie şi cei de un cuget cu el au fost condamnaţi. Credinţa Ortodoxă a biruit. Ceea ce a spus Sfântul Antonie cel Mare, îndemnul de a nu se uni cu arienii slujitori ai diavolului, rămâne de-a pururi dreptar pentru Biserica Ortodoxă, care nu trebuie să se unească cu ereticii şi păgânii din bisericile mincinoase.
Întrebare: nu vi se pare că din anumite biserici răzbat zgomotele loviturilor de copite ale catârilor?

Pr. Ioviţa Vasile

Anunțuri

Este un singur Domn, o singura Credinta, un singur Botez

Al şaselea dar al Duhului Sfânt este duhul bunei-credinţe. Că este dar Dumnezeiesc, ne-o spune şi Sfântul Apostol Pavel: ,,Căci în har sunteţi mântuiţi, prin Credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu’’ (Efeseni 2, 8). De remarcat este faptul că în Sfânta Scriptură cuvântul ,,Credinţă’’ nu este folosit niciodată la forma sa de plural, ceea ca ne arată că Credinţa este dar unic, cum iarăşi ne spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Este un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Botez’’ (Efeseni 4, 5). De unde dar mulţimea de credinţe care există astăzi în lume?, mai mult de şase mii, după cum spun statisticile. Aş răspunde cu cuvintele Mântuitorului: ,,Un om vrăjmaş a făcut aceasta’’ (Matei 13, 28). Într-adevăr, oamenii vrăjmaşi ai lui Dumnezeu au izvodit mulţimea de credinţe deşarte, care de care mai fanteziste şi mai pierzătoare de suflete, şi le-au răspândit în lume. Dumnezeu le îngăduie să existe laolaltă cu unica Credinţă adevărată şi mântuitoare, cum ne arată Mântuitorul în Pilda cu neghina semănată în ţarină, alături de grâu (Matei 13, 24-30 şi 37-43).
De unde Ştim că Sfânta Credinţă Ortodoxă este cea adevărată şi mântuitoare? Din cercetarea ei, din faptul că vom constata că este singura Credinţă Apostolică, păstrătoare a adevărului revelat, fără adaosuri sau omisiuni. Nimeni nu va putea vădi Ortodoxia că ar avea, în întregul ei, vreo erezie. Dacă însă cercetăm credinţa adunării catolice, vom descoperi zeci de erezii prezentate drept ,,dogme’’, motiv pentru care romano-catolici şi cei ce s-au alipit de ei nu alcătuiesc o biserică, ci o comunitate eretică. Dacă o parte a Bisericii, oricât de numeroasă, ar îmbrăţişa vreo erezie, se rupe implacabil de trupul Bisericii şi devine o adunare eretică. În 1054 catolicii s-au rupt de trupul Bisericii, datorită câtorva erezii, cărora le-au mai adăugat numeroase altele, în decursul istoriei. Unirea cu catolicii nu este posibilă decât atunci când aceştia vor parcurge drumul despărţirii în sens invers, renunţând la ereziile lor pierzătoare. Romano-catolicii sunt în afara mântuirii. Ei îl urmează fără rezerve pe papa, indiferent dacă acesta este necredincios, rău-credincios sau este implicat în organizaţii oculte.
Am făcut această succintă paralelă dintre ortodocşi şi catolici, care par cei mai apropiaţi de Ortodoxie, pentru a arăta că aceştia nu au credinţă mântuitoare, ci un crez deşert. Ce să mai vorbim atunci de numeroasele secte care-şi au fiecare credinţa sa pe care o prezintă ca pe o marfă de tarabă, ca fiind ,,singura mântuitoare’’?
Buna-Credinţă este singura Credinţă prin care ne putem mântui. Este Sfânta Credinţă Ortodoxă.

Pr. Ioviţa Vasile

Bunastarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici si unirea tuturor

Iubitorule de Hristos! Întotdeauna când ai participat la Sfânta Liturghie, te-ai rugat laolaltă cu preoţii şi ceilalţi credincioşi ,,pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor’’. Aceste cuvinte au fost răstălmăcite de cei neştiutori şi de vrăjmaşii Bisericii, în sensul că noi ne-am ruga, de fapt, pentru prosperitatea materială a Bisericilor, căci aceasta înseamnă vocabula ,,bunăstare’’. Cât priveşte cealaltă expresie, ,,pentru unirea tuturor’’, a fost răstălmăcită de ecumenişti, care susţin că noi înşine ne rugăm şi recunoaştem implicit că există mai multe Biserici, pentru unirea cărora se străduiesc ei atât de mult. Se cuvine, aşadar, să încercăm a da o scurtă explicaţie, privind înţelesul adevărat al acestor cereri.
,,Bunăstare’’ este un cuvânt compus care poate fi substituit foarte bine cu componentele sale, adică ,,starea cea bună’’. Cuvântul ,,stare’’ este definit de dicţionare ca însemnând ,,situaţie, mod, fel, chip în care se prezintă cineva sau ceva’’, ceea ce ne lămureşte deplin că noi ne rugăm nu pentru prosperitaea Bisericilor, ci pentru ca ele, cu toţi fiii lor, să fie în neclintită ascultare faţă de Dumnezeu, împlinindu-şi chemarea de a-i îndrepta pe toţi oamenii spre împărăţia lui cerurilor. Aceasta este, pe scurt, ,,starea cea bună’’ sau ,,bunăstarea’’ pe care Dumnezeu o aşteaptă de la toate Bisericile din lume.
Privitor la ,,unirea Bisericilor’’: acest plural se referă la Bisericile Ortodoxe existente în lume, nu la comunităţile eretice sau sectele care se autointitulează fraudulos ,,biserici’’. Mântuitorul Hristos a întemeiat o singură Biserică, ,,Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească’’, cea care păstrează tezaurul sfânt al învăţăturilor mântuitoare cuprinse în Revelaţia Dumnezeiască. De altfel, în Noul Testament termenul ,,Biserică’’ este folosit, în majoritatea cazurilor la singular. Excepţia survine atunci când aghiografii, scriitorii sfinţi, se referă la Bisericile locale, care erau şi sunt unite de Credinţa Ortodoxă, singura mântuitoare, şi care alcătuiesc trupul tainic al Mântuitorului Hristos. Aşa scrie Sfântul Ioan despre cele şapte Biserici din Asia, adică din Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea (Apocalipsa 1, 4, 11). Prin urmare ,,unirea tuturor Bisericilor este cererea pe care o adresăm lui Dumneeu de a păstra unirea, unitatea Sfintelor Biserici Ortodoxe de pretutindeni, nicidecum ca acestea să se unească cu ,,bisericile’’ mincinoase şi eretice care s-au desprins de Biserica lui Hristos. Unirea va fi cu putinţă când vor dispărea cauzele care au generat dezbinarea, ereziile şi neascultarea.

Pr. Ioviţa Vasile

Cunoasterea lui Dumnezeu

Dumnezeu a descoperit oamenilor ceea ce le este necesar a cunoaşte pentru mântuire. A lăsat ca anumite lucruri să fie cunoscute de oamenii înşişi prin puterile cu care El i-a înzestrat. Oamenii sunt, prin excelenţă, fiinţe înclinate spre cât mai adâncă cunoaştere. Când tendinţa de cunoaştere a omului e îndreptată spre adevărurile mântuitoare, spre Dumnezeu Însuşi, aceasta este benefică şi dă sens vieţii. Există şi o cunoaştere pervertită, diabolică, cea a ştiinţei fără Dumnezeu. Ocultismul şi ezoterismul sunt căi de cunoaştere a lumii întunecate a demonilor şi cine străbate aceste căi se face slujitor al diavolului, adică vrăjmaş văzut al omului credincios. Teoria evoluţionistă a lui Darwin, cea care-L tăgăduieşte pe Dumnezeu drept Creator al omului şi al universului, este unul din multele exemple care arată cât de păgubitoare este acest gen de cunoaştere pentru sufletul omului. Sfântul Apostol Pavel îndemna pe Episcopul Timotei al Efesului, ne îndeamnă şi pe noi, să ne ferim de ,,vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la Credinţă’’ (I Timotei 6, 20-21).
De cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu atârnă mântuirea omului, după cum Însuşi Mântuitorul lumii a spus: ,,Părinte a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să te preaslăvească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu Adevărat şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis’’ (Ioan 17, 1-3).
Sfânta Credinţă Ortodoxă este singura cale de cunoaştere adevărată şi sigură. Întrebaţi orice om de ştiinţă şi vă va spune cele mai fanteziste lucruri despre viitorul şi sfârşitul veacului acestuia. Întrebaţi şi un budist sau un mahomedan şi veţi avea răspunsuri mincinoase. Credinţa Ortodoxă ne spune, în chip negreşelnic, despre toate evenimentele ce vor avea loc spre sfârşitul istoriei. De mii de ani istoria cea adevărată nu face altceva decât să confirme ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit nouă în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie a Bisericii. Ştiinţa adevărată pătrunde în taina creaţiei şi se uimeşte de înţelepciunea cu care au fost aduse toate din nefiinţă la existenţă, încât exclamă asemenea psalmistului din vremurile străvechi: ,,Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta’’ (Psalmul 103, 25).
Cunoaşterea cea bună şi adevărată ne stă la îndemână prin al cincelea dar al Duhului Sfânt, în enumerarea Sfântului Prooroc Isaia, cel al cunoştinţei.

Pr. Iovita Vasile

Raspuns la asertiunile ecumenistilor romani

Propaganda ecumenista patriarhală se opinteşte din răsputeri să ne convingă precum că adunarea tâlharească din Creta a fost, de fapt, un sfânt şi mare sinod, care a hotarât ce e mai bine pentru Biserica lui Hristos, că nu există motive de îngrijorare şi nu înţeleg dumnealor de ce se agită lumea şi nu acceptă ceea ce au semnat ei acolo. Însuşi domnul Daniel Ciobotea a simţit nevoia să-şi aranjeze un interviu în care repeta câteva din clişeele propagandistice. Voi reda în continuare aceste sloganuri, cu scurte comentarii, şi la sfârşit fiecare îşi va forma o părere.
1.În Creta nu s-au formulat dogme noi. Perfect adevărat. Nici n-aveau cum, deoarece Dogmele necesare mântuirii noastre au fost definite de Sfintele Sinoade Ecumenice. (Aci simt nevoia să definesc, conceptul de dogmă pentru pentru ca fiecare din noi să înţelegem cât mai bine unde ţintesc ecumeniştii. Aşadar, dogma este;
– un adevăr de Credinţă descoperit de Dumnezeu,
– formulat de Biserică,
– necesar pentru mântuire,
– propovăduit credincioşilor,
– neschimbabil, în sensul că odată formulată de Biserica infailibilă, dogma aşa rămâne în vecii vecilor.
Ca exemple, avem dogma Sfintei Treimi, dogma Întrupării Mântuitorului, etc. Când rostim Crezul, noi afirmăm aceste dogme, deoarece Simbolul Credinţei e definit drept un compendiu de dogme).
În cuprinsul lui avem şi dogma privitoare la Biserica lui Hristos: ,,(Cred) într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică’’. Acesta este un enunţ, o sfântă dogmă care nu se va schimba în vecii vecilor. Ea defineşte Biserica lui Hristos cu limpezime, fără echivoc, fără putinţa de răstălmăcire. Şi insist, accentuez caracterul unicităţii Bisericii. Nu există mai multe Biserici, nici surori, nici antagonice, nici incomplete, nici mai apropiate sau mai îndepărtate de Adevăr, nici creştine. Avem Sfânta Biserică Ortodoxă, unică, indivizibilă, inconfundabilă.
Această sfântă dogmă au căutat să o desfiinţeze corifeii din Creta, prin faptul că au recunoscut ,,calitatea’’ de ,,biserică’’ tuturor sectelor şi grupărilor eretice. Întotdeauna am spus că între Biserică şi erezie există o incompatibilitate de neînlăturat. Cele două noţiuni nu pot fi apropiate şi conciliate, oricât s-ar strădui ecumeniştii, la fel cum Hristos nu se împacă cu Veliar, adică cu diavolul (II Corinteni 6, 15). Intenţia cretanilor e clară: Biserica Ortodoxă nu se poate uni cu sectele şi ereziile, dar dacă le numim pe acestea ,,biserici’’, unirea devine posibilă şi de-aici ar rezulta biserica mincinoasă al cărei ,,dumnezeu’’ ar fi antihrist, cel care se va substitui Domnului nostru Iisus Hristos! Conchidem că în Creta nu s-au formulat dogme noi, ci s-a încercat impunerea unei anti-dogme, contrară Adevărului Dumnezeiesc.
2.Nu s-au dat canoane noi. Să avem iertare, canoane s-au dat, doar că nu sunt numite astfel. Ceea ce s-a semnat acolo, sunt de fapt canoane, din moment ce au pretenţia ca să fie impuse ca normative în întreaga Biserică. Şi acestea sunt absolut opuse Sfintelor Canoane ale Bisericii, de n-ar fi să amintim decât de căsătoria dintre persoane ortodoxe şi neortodoxe. Lista Sfintelor Canoane călcate în picioare de ereticii cretani este lungă, şi cred că ar merita efortul de a le enumera. E la îndemâna oricui să vadă acest lucru, mai mult decât evident.
3.Nu s-a schimbat nimic în Sfintele Slujbe, caută să ne convingă ecumeniştii de serviciu. Aţi făcut schimbări chiar în cuprinsul Sfintei Liturghii, prin faptul că aţi introdus în ectenii pe ,,conducătorii ţării, pe mai-marii oraşelor şi ai satelor’’, ceea ce nu se regăseşte în textul original al Sfintei Liturghii. Ştim cine sunt conducătorii, ştim cine sunt mai-marii: majoritatea sunt oameni care n-au nimic de-a face cu Sfânta Biserică Ortodoxă, decât în măsura în care luptă împotriva ei. Există şi intenţia mărturisită de a scoate din Rânduiala Proscomidiei, rugăciunea pentru morţi. Aţi cenzurat Prohodul Domnului. Aţi eliminat din Molitfelnic rânduiala Slujbei din Duminica Ortodoxiei. Aţi schimbat din temelii rânduiala după care se primesc ereticii, păgânii şi evreii în Biserică, aşa încât aserţiunea că nu s-a schimbat nimic e mincinoasă. Veţi vedea ce schimbări vor urma, până când Sfânta Liturghie va fi înlocuită.
4.Contribuţia domnului Daniel Ciobotea şi a delegaţiei române la ,,sinodul’’ din Creta a fost extraordinară. Aci nu se poate să nu fiu de acord, şi-i felicit pe cei care recunosc acest fapt şi se mândresc cu el. Recunosc ei înşişi meritele pe care le au pentru introducerea şi proliferarea ereziilor în Biserică. Mărturisirea aceasta îi încriminează teribil şi vor avea de dat greu răspuns la Judecata lui Hristos.
5.Oprirea pomenirii episcopilor nu trebuia să se producă acum. Va veni vremea, cine ştie când, în viitor, şi atunci va fi justificată. Cu alte cuvinte, văzând casa care arde, aşteptăm până se face scrum, şi-apoi ne organizăm ca să stingem incendiul.
6.Ni se spune să avem încredere în episcopii noştri pentru că le datorăm ascultare. Ei ştiu ce fac şi ce hotărăsc şi, oricum, ei vor răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru noi. Da, vor răspunde, dar asta nu va înlătura vina noastră de a fi rămas indiferenţi când Sfânta Credinţă Ortodoxă a fost primejduită, chiar de cei întâi chemaţi să o apere. Şi să nu uităm că episcopii trebuie să asculte ei înşişi de Biserică, de toate bunele rânduieli statornicite de aceasta, de-a lungul secolelor, şi nicidecum să hotărască împotriva sfintelor dogme şi a sfintelor canoane.

Pr. Ioviţa Vasile

Proiect de rezolutie referitor la provocarile actuale la adresa luptei antiecumeniste

NOTA: Am preluat textul acestui proiect de rezolutie de pe portalul OrtodoxINFO – pentru o DREAPTA informare
Pr. Iovita Vasile

Un grup de șase membri ai Sinaxei Ortodoxe Naționale a preoților, monahilor și credincioșilor care au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici au alcătuit un proiect de rezoluție, pe care urmează să îl supună spre aprobare în viitoarele întâlniri legitim întrunite ale tuturor membrilor sinaxei. Proiectul vizează o poziționare față de unele provocări la adresa luptei împotriva ecumenismului și a sinodului din Creta.
Intitulat sugestiv Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!, textul, care afirmă printre altele că ortodocșii antiecumeniști sunt și rămân membri ai Bisericii Ortodoxe Române, că nu poate fi acceptată ideea că toți ierarhii din lumea ortodoxă sunt compromiși, că se impune un comportament corespunzător pentru a se evita derapajele de la legea canonică, reprezintă un punct de vedere comun al semnatarilor săi și va fi propus spre analiză celorlalți părinți nepomenitori, iar dacă va fi aprobat, va putea deveni o rezoluție pe care să și-o însușească toți cei ce s-au îngrădit de erezia ecumenistă și de cei ce o propovăduiesc în Biserica Ortodoxă Română.
Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!
Subsemnații, membri ai Sinaxei Ortodoxe Naționale a clericilor, monahilor și mirenilor îngrădiți prin întreruperea pomenirii de ierarhii care au aprobat deciziile sinodului mincinos din Creta, dorind să ducem lupta cea bună pentru apărarea dreptei credinței și să ne păzim de pericolul alunecării într-o gândire și o atitudine schismatice, mărturisim următoarele:
1. Suntem și rămânem membri ai Bisericii Ortodoxe Române, Biserica strămoșilor, a noastră și a urmașilor noștri. Scopul luptei noastre este de a ne delimita de erezia ecumenistă și a conștientiza pliroma Bisericii românești cu privire la pericolul pătrunderii acestei erezii în viața bisericească, generând astfel o reacție menită să determine ierarhia să condamne sinodul din Creta ca pe unul care a instituționalizat ecumenismul la nivel panortodox și să înceapă demersurile pentru retragerea BOR din toate organizațiile ecumeniste locale, naționale, regionale și mondiale.
2. Ne ferim a-i considera eretici pe toți membrii Bisericii Ortodoxe Române care mai au încă comuniune cu ierarhii ecumeniști. Operăm distincția necesară între cei ce au o cugetare eretică manifestă, clădită în decenii de propagandă ecumenistă și exprimată prin acceptarea fără rezerve a ecumenismului și a hotărârilor din Creta – la nivel decizional, în cazul ierarhilor, și de solidarizare cu decizia acestora, în cazul acelor clerici și mireni cu mentalitate ecumenistă –, și cei ce se află în comuniune (părtășie) cu aceștia din alte motive decât atașamentul față de valorile ecumeniste: frica, ignoranța, lipsa unei informări corecte, incapacitatea de a înțelege ce s-a întâmplat în Creta etc. Îi tratăm pe cei cu cugetare eretică ca pe ereticii condamnabili, dar încă necondamnați de un sinod ecumenic sau panortodox al Bisericii Ortodoxe, și îi îndemnăm la pocăință, abandonarea și condamnarea ecumenismului și revenirea la gândirea ortodoxă a Bisericii, iar pe cei aflați încă în comuniune cu ei îi sfătuim să se informeze corect cu privire la sinodul mincinos din Creta și, după o serioasă deliberare cu privire la efectele ereziei ecumeniste asupra mântuirii și a vieții Bisericii, în deplină libertate a conștiinței proprii, să înceteze, prin nepomenire, comuniunea cu erezia ecumenistă și cu cei ce o propovăduiesc în Biserica noastră, știut fiind că Sfinții Părinți conglăsuiesc că ereticii și cei aflați în comuniune cu ei sunt deopotrivă vrăjmași ai lui Dumnezeu, iar părtășia la erezie, indiferent de motivul care o generează, este începutul căderii și al formării cugetării și practicii eretice.
3. Nu împărtășim ideea că toți arhiereii Bisericii Ortodoxe din întreaga lume sunt compromiși și că la ora actuală nu ar mai exista nicăieri ierarhi ortodocși sau că toate Bisericile Ortodoxe sunt ecumeniste. Recunoaștem și respectăm atât lupta dusă de Bisericile Ortodoxe care au pus capăt participării la mișcarea ecumenistă și au refuzat, din acest motiv, să ia parte la sinodul din Creta, cât și mărturisirea ierarhilor care se opun deschis ecumenismului și deciziilor luate în Creta. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să îi întărească pentru a întruni un sinod ortodox al întregii Biserici care să condamne ecumenismul, sinodul din Creta și, nominal, pe cei ce le susțin.
4. Suntem de acord că schimbarea calendarului în anul 1924 a fost o acțiune ecumenistă care a rupt unitatea liturgică a ortodocșilor de pretudindeni. Considerăm că o revenire la calendarul patristic se poate face numai fie printr-o decizie a sinodului Bisericii Ortodoxe Române, fie a unui sinod panortodox sau ecumenic cu autoritate pentru toți credincioșii ortodocși din lume. Credem că revenirea unilaterală, personală sau în grup, la calendarul vechi ar crea, în acest moment, aceeași dezbinare pe care a creat-o în urmă cu un secol schimbarea acestuia.
5. În viața liturgică, îndemnăm la ținerea calendarelor editate de către episcopiile Bisericii Ortodoxe Române, iar în privința diferitelor dezlegări la pește aflate în aceste calendare sau a altor neclarități recomandăm celor ce doresc să urmeze, în ținerea postului sau a sărbătorilor, rigoarea dintotdeauna a Bisericii, fără pogorămintele făcute în ultimele decenii, să se consulte cu duhovnicii care cunosc prevederile tipiconale din vechime.
6. Afirmăm că întreruperea pomenirii ierarhilor ecumeniști nu suspendă în vreun fel legislația canonică a Bisericii Ortodoxe, care continuă să fie obligatorie pentru toți, în interpretarea corectă, multiseculară, a Bisericii, iar nu a fiecăruia dintre cei ce o utilizează, și ne delimităm de orice derapaj de gândire teologică, de limbaj sau de comportament, produs sub pretextul luptei contra ereziei ecumeniste și motivat prin exemple greșit înțelese sau scoase din context ale celor care au luptat în trecut împotriva diferitelor erezii din Biserică. În acest sens, îndemnăm pe toți cei ce au întrerupt pomenirea să adopte un limbaj teologic echilibrat, rezervat, în duh de pace, menit a-i încuraja mai ales pe cei ce cugetă ortodox și se pregătesc să întrerupă comuniunea cu erezia și promotorii acesteia, dar și pe cei ce încă nu au luat o atitudine față de ecumenism și trebuie să vadă în lupta noastră lupta cea bună, iar nu o atitudine intolerantă și lipsită de dragoste.
7. Respectăm principiile luptei contra ecumenismului enunțate în Rezoluția Sinaxei de la Botoșani, din 18 iunie 2017, și deciziile adoptate cu prilejul întâlnirii de la Beiuș, din 12 septembrie 2017. Îi respectăm și sprijinim pe preoții care au fost caterisiți necanonic pentru mărturisirea lor ortodoxă și continuăm nepomenirea până când ierarhia se va dezice și va condamna sinodul din Creta și va lua măsuri pentru scoaterea Bisericii noastre din toate organizațiile ecumeniste. Participăm numai la întâlnirile și sinaxele organizate legitim, cu un larg consens al membrilor Sinaxei Ortodoxe Naționale în privința oportunității și necesității convocării acestora, exprimat în duhul păcii și al colaborării, pentru împreună-slujirea lui Hristos și a Bisericii Sale.
8. Considerăm de o importanță deosebită continuarea activității de informare a clericilor și credincioșilor BOR cu privire la gravitatea documentelor sinodului din Creta, în diverse forme: articole, predici, cărți, pliante, conferințe, discuții publice sau private etc. În acest spirit, suntem deschiși spre un dialog onest cu autoritățile eclesiale cu privire la ce s-a întâmplat în Creta, pentru a găsi o soluție actualei crize.
9. Afirmăm disponibilitatea de a participa la activitățile la nivel național sau interortodox care au ca scop coagularea unei atitudini a ierarhilor, clericilor și credincioșilor ortodocși în vederea întrunirii unui sinod panortodox sau ecumenic de condamnare a ecumenismului, a sinodului din Creta și, nominal, a celor ce le susțin.
10. Recomandăm tuturor clericilor și credincioșilor care au întrerupt pomenirea să se dedice vieții liturgice și de rugăciune și împlinirii poruncilor evanghelice, prin care se obțin despătimirea și urcușul duhovnicesc, iar nu speculațiilor și dezbaterilor teologice inutile, ce riscă să producă dezbinare între cei ce au pornit la drum cu același țel și devieri schismatice sau eretice de la calea patristică a acestei lupte. Accentuăm nevoia de unitate, frățietate și coerență în mărturisirea celor ce au întrerupt pomenirea, pentru ca exemplul nostru să fie unul demn de urmat pentru toți cei ce ar dori să ia atitudine contra ecumenismului.
Aceste principii vor fi propuse spre dezbatere publică, apoi vor fi supuse analizei celorlalți membri ai Sinaxei Ortodoxe Naționale, în cadrul următoarei întâlniri trimestriale legitim întrunite, aceștia putându-le cu acel prilej modifica sau completa, iar dacă vor întruni acordul necesar al majorității membrilor Sinaxei, vor fi transpuse într-o rezoluție față de care își va putea exprima adeziunea poporul credincios, în cadrul unei sinaxe legitim organizate, cu participarea clericilor și credincioșilor care au întrerupt pomenirea ierarhilor ecumeniști.
Dumnezeu să ne ajute!
Ieromonah Grigorie Sanda
Pr. Ic. Stavr. Ioan Ungureanu
Pr. Cosmin Florin Tripon
Pr. Claudiu Buză
Monah Chiriac Cioi
Teolog Mihai-Silviu Chirilă

Sfatul bun ca dar al Duhului Sfant

LUNA IANUARIE
Ziua a 11-a
Cuviosul Teodosie cel Mare, începătorul vieţii de obşte, Vitalie, Teodosie, Ştefan, Teodor, Agapie şi Mihail; Sf. Mc. Mair; Sf. Ier. Teodosie; Soborul celor 10 000 de Sf. Îngeri
Fiecare om trece în viaţă prin momente de cumpănă care-l copleşesc. Atunci apare necesitatea de a găsi sprijin moral, şi poate material, la cineva care-i este aproape. O vorbă bună, o încurajare şi mai ales un sfat bun sunt, de cele mai multe ori, de mare folos celui aflat în grea încercare. Cel mai bun şi la îndemână sfătuitor ne este duhovnicul, care ne oferă şi certitudinea păstrării tainei asupra a ceea ce noi i-am încredinţat. Duhovnicul nu se bizuie pe puterile proprii, el vorbeşte în numele lui Hristos, Cel Care îl luminează atunci când trebuie să dea sfatul potrivit. Nu de puţine ori, acesta amână sfatul, fiindu-i necesar un timp de reflecţie şi de rugăciune. Însă când ne dă sfatul, acesta trebuie urmat întocmai, căci prin gura duhovnicului ne vorbeşte Însuşi Hristos.
Învăţătura de Credinţă a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe enumeră între datoriile credinciosului faţă de aproapele şi aceea de a-l sfătui, a-l povăţui şi a-l certa frăţeşte pentru călcarea Poruncilor şi neîndeplinirea datoriilor, după cum ne arată şi Sfântul Apostol Iacov (5, 19-20): ,,Fraţii mei, dacă va rătăci vreunul de la adevăr şi-l va întoarce cineva, să ştie că acela care a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate’’. Cuviosul Părinte Marcu Ascetul a cugetat şi a scris în acest fel: ,,Cel ce sfătuieşte sau mustră întru frica lui Dumnezeu pe acela care păcătuieşte, îşi câştigă sieşi virtutea potrivnică greşelii. Iar cel ce ţine minte răul şi osândeşte cu răutate, cade în aceaşi patimă, după legea duhovnicească’’.
Cartea bisericească ,,Vieţile Sfinţilor’’ pe luna ianuarie, (pag. 177-192) istoriseşte viaţa unui mirean, Alexandru, care simţea mare râvnă pentru viaţa călugărească. Înainte de toate, a cerut sfat duhovnivesc stareţului Mănăstirii Brazi, Dimitrie. Acesta l-a încuviinţat să meargă în Sfântul Munte Athos. Aici a petrecut un şir de ani în ascultare, nevoinţă şi rugăciune. Părinţi români atoniţi l-au sfătuit, fiind monah tânăr, să petreacă mai mulţi ani la o mănăstire grecească, Esfigmenu, pentru ucenicie. Alexandru, numit Alimpie ca monah, a ascultat sfatul Părinţilor şi a stat patru ani în acea mănăstire. Urmând sfatul bătrânului ieroscimonah Eftimie, Alimpie a fost tuns în marea schimă şi a primit numele de Antipa. Urcuşul duhovnicesc al acestuia a continuat până când a ajuns la sfinţenie, iar Biserica îl numără rândul Sfinţilor. A fost cu putinţă lucrul acesta pentru că în toate împrejurările vieţii, Sfântul Antipa de la Calapodeşti, pomenit în Biserică în 10 ianuarie, cerea şi urma sfatul bătrânilor îmbunătăţiţi. Prin urmare, de mare folos ne este nouă să cerem sfatul bun al slujitorilor Bisericii, după cum şi noi putem sfătui, spre cele bune, pe aproapele nostru.

Pr. Ioviţa Vasile